Recurs introdus la 21 decembrie 2018 de Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) din 15 octombrie 2018 în cauza T-79/16, Vereniging Gelijkberechtiging Grondbezitters și alții/Comisia

(Cauza C-817/18 P)

Limba de procedură: neerlandeza

Părțile

Recurente: Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland, Stichting Het Groninger Landschap, It Fryske Gea, Stichting Het Drentse Landschap, Stichting Het Overijssels Landschap, Stichting Het Geldersch Landschap, Stichting Flevo-Landschap, Stichting Het Utrechts Landschap, Stichting Landschap Noord-Holland, Stichting Het Zuid-Hollands Landschap, Stichting Het Zeeuwse Landschap, Stichting Het Noordbrabants Landschap, Stichting Het Limburgs Landschap (reprezentanți: P. Kuypers și M. de Wit, avocați)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Vereniging Gelijkberechtiging Grondbezitters, Exploitatiemaatschappij De Berghaaf BV, Stichting Het Nationale Park De Hoge Veluwe, BV Landgoed Den Alerdinck II, Landgoed Ampsen BV, Pallandt van Keppel Stichting, Landgoed Kasteel Keppel BV, Baron van Lynden, Stichting het Lijndensche Fonds voor Kerk en Zending, Landgoed Welna BV, Landgoed „Huis te Maarn” BV, Vicariestichting De Vijf Capellarijen/Ambachtsheerlijkheid Kloetinge, Maatschappij tot Exploitatie van het Landgoed Tongeren onder Epe BV, Landgoed Anderstein NV, Landgoed Bekspring BV, Landgoed Nijenhuis en Westerflier BV, Landgoed Caprera BV, Landgoed Schapenduinen BV, Stichting Schapenduinen, Landgoed de Noetselenberg BV

Concluziile recurentelor

Anularea hotărârii atacate (hotărârea pronunțată în cauza T-79/16);

Obligarea VGG la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura în primă instanță și în procedura de recurs;

Cu titlu subsidiar: în cazul în care cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs odată cu fondul.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin declararea acțiunii VGG ca fiind admisibilă

Tribunalul a aplicat în mod greșit criteriul pe care VGG trebuia să îl îndeplinească pentru a putea fi calificat drept persoană interesată (existența unui raport de concurență între VGG și reclamante; ajutorul acordat să riște să influențeze în mod concret situația VGG și să denatureze raportul de concurență respectiv).

Tribunalul leagă admisibilitatea VGG și a membrilor acesteia direct de admisibilitatea Stichting Het Nationale Park De Hoge Veluwe, singura reclamantă rămasă dintre reclamantele din 2008.

În această privință, Tribunalul nu a dovedit sau nu a dovedit suficient cu privire la ce activități reclamantele și Stichting Het Nationale Park De Hoge Veluwe se află în concurență una cu cealaltă în concret. Așadar, Tribunalul a admis în mod greșit că există un raport de concurență cu Stichting Het Nationale Park De Hoge Veluwe.

În continuare, considerând că există un raport de concurență, Tribunalul a ajuns în mod greșit la concluzia că ajutorul a avut efecte concrete asupra poziției concurențiale a membrilor VGG și a denaturat-o.

Pe baza aprecierii admisibilității Stichting Het Nationale Park De Hoge Veluwe Tribunalul nu ar fi putut să ajungă la concluzia că acțiunea VGG este admisibilă.

Al doilea motiv: Tribunalul a admis în mod greșit existența unor „dificultăți serioase”

Aprecierea Tribunalului potrivit căreia a existat o încălcare a drepturilor procedurale prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE este greșită. Considerând că Comisia a întâmpinat „dificultăți serioase” la aprecierea compatibilității regimului PNB (Regeling bijdragen Particuliere Terreinbeherende Natuurbeschermingsorganisaties) cu dreptul ajutoarelor de stat, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

Astfel, calificarea SIEG (servicii de interes economic general) drept „atipice” și „globale” în decizie nu comportă nicio dificultate serioasă; absența unei contabilități separate nu constituie un indiciu pentru dificultăți serioase; și nu lipsea un mecanism pentru evitarea supracompensării.

____________