ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
19 februarie 2008
Cauza F‑49/07
R
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Condiții privind desfășurarea perioadei de probă – Prelungirea perioadei de probă – Titularizare – Inadmisibilitate”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care R solicită Tribunalului, în primul rând, constatarea inexistenței sau anularea întregii perioade de probă a acesteia, precum și a tuturor actelor emise în raport cu această perioadă, în al doilea rând, anularea parțială a raportului de final al perioadei de probă privitor la aceasta, finalizat la 18 mai 2004, în al treilea rând, anularea deciziei directorului general al DG Personal și Administrație din 20 iulie 2005 de respingere a cererii de asistență formulate de aceasta la 11 noiembrie 2004 și, în final, obligarea Comisiei la plata către aceasta a unei despăgubiri de 2 500 000 de euro pentru repararea prejudiciilor pe care pretinde că le‑a suferit
Decizia: Respinge acțiunea ca inadmisibilă. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul ordonanței
1. Procedură – Admisibilitatea acțiunilor – Apreciere în raport cu normele în vigoare în momentul depunerii cererii introductive
(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 78)
2. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă
[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
3. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Act pregătitor
(Statutul funcționarilor, art. 34, 90 și 91)
4. Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Termene
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
1. Deși norma prevăzută la articolul 78 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, conform căreia Tribunalul poate, atunci când o acțiune este inadmisibilă și când este sesizat cu o cerere în acest sens formulată de o parte prin înscris separat, să o respingă prin ordonanță, este o normă de procedură aplicabilă de la data intrării sale în vigoare în toate litigiile pendinte la Tribunal, normele de drept în temeiul cărora Tribunalul examinează, în aplicarea acestui articol, dacă o acțiune este admisibilă sau inadmisibilă nu pot fi decât cele aplicabile la data introducerii acțiunii.
(a se vedea punctul 33)
2. Potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, cererea trebuie să precizeze obiectul litigiului, ceea ce implică necesitatea definirii acestui obiect cu suficientă precizie pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să înțeleagă obiectul cererilor reclamantului.
Concluziile prin care se urmărește constatarea inexistenței perioadei de probă a unui funcționar, precum și a tuturor actelor emise în raport cu aceasta, fără a se face o referire clară la actele vizate, trebuie declarate inadmisibile, din lipsă de precizări suficiente. Numărul ridicat al deciziilor atacate nu este de natură să îl dispenseze pe autorul unei acțiuni de obligația de a face referire în mod suficient de precis la fiecare decizie pe care o contestă pentru a permite identificarea acesteia, ci dimpotrivă.
(a se vedea punctele 49 și 50)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 1996, Bernardi/Parlamentul European, T‑146/95, Rec., p. II‑769, punctul 25; 14 iulie 1998, Lebedef/Comisia, T‑192/96, RecFP, p. I‑A‑363 și II‑1047, punctul 33
3. În cazul actelor sau al deciziilor care se elaborează în mai multe etape, în special prin intermediul unei proceduri interne, constituie acte atacabile numai măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la terminarea acestei proceduri, iar nu și măsurile intermediare care au ca obiectiv să pregătească decizia finală. Astfel, în domeniul acțiunilor introduse de funcționari, actele pregătitoare ale unei decizii nu reprezintă acte care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut.
În special, în temeiul articolului 34 din statut, măsurile adoptate în cursul perioadei de probă a unui funcționar au drept obiect numai să permită autorității împuternicite să facă numiri să decidă în cunoștință de cauză, la finalul perioadei de probă, dacă se impune sau nu se impune titularizarea funcționarului aflat în perioada de probă. Prin urmare, aceste măsuri prezintă caracter de acte pregătitoare. Același caracter îl prezintă raportul de final al perioadei de probă și raportul intermediar privind perioada de probă. De asemenea, decizia de prelungire a perioadei de probă prezintă caracter de act pregătitor.
(a se vedea punctele 54 și 55)
Trimitere la:
Curte: 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 10; 22 iunie 2000, Țările de Jos/Comisia, C‑147/96, Rec., p. I‑4723, punctul 26
Tribunalul de Primă Instanță: 17 decembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑324/02, RecFP, p. I‑A‑337 și II‑1657, punctul 28; 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, RecFP, p. I‑A‑2‑95 și II‑A‑2‑441, punctul 36
Tribunalul Funcției Publice: 24 mai 2007, Lofaro/Comisia, F‑27/06 și F‑75/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 57-61 și 68
4. Termenele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, fiind destinate să asigure securitatea situațiilor juridice, sunt de ordine publică și au caracter obligatoriu pentru părți și pentru instanță. Prin urmare, prin sesizarea autorității împuternicite să facă numiri cu o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, un funcționar nu poate determina nașterea unui nou drept la acțiune împotriva unei decizii devenite definitive la expirarea termenelor pentru introducerea acțiunii.
Desigur, existența unui fapt nou și esențial poate justifica prezentarea unei cereri de reexaminare a unei decizii devenite definitive. Faptul vizat trebuie să fie susceptibil de a modifica în mod esențial situația celui care intenționează să obțină reexaminarea unei astfel de decizii. Situația nu este aceeași atunci când persoana interesată susține că transmiterea de către administrație a unor documente privitoare la aceasta constituie un fapt nou și esențial, fără a indica în vreun fel cuprinsul acestor documente și fără a demonstra în ce măsură transmiterea documentelor menționate ar fi modificat situația în mod esențial.
(a se vedea punctele 78-80)
Trimitere la:
Curte: 26 septembrie 1985, Valentini/Comisia, 231/84, Rec., p. 3027, punctul 14; 13 noiembrie 1986, Becker/Comisia, 232/85, Rec., p. 3401, punctul 10
Tribunalul de Primă Instanță: 22 septembrie 1994, Carrer și alții/Curtea de Justiție, T‑495/93, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑651, punctul 20; 14 iulie 1998, Lebedef/Comisia, T‑42/97, RecFP, p. I‑A‑371 și II‑1071, punctul 25; 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, Rec., p. II‑557, punctul 51