Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a treia) din 14 septembrie 2011 - Hecq/Comisia

(Cauza F-47/10)1

(Funcție publică - Funcționari - Securitate socială - Boală profesională - Articolele 73 și 78 din statut - Regularitatea avizului comisiei medicale - Refuz de recunoaștere a unei invalidități permanente parțiale)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Hecq (Chaumont-Gistoux, Belgia) (reprezentant: L. Vogel, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți, asistați de J.-L. Fagnart, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziilor Comisiei prin care se refuză recunoașterea invalidității permanente parțiale a reclamantului, în sensul articolului 73 din statut, și prin care i se impune să suporte o parte din cheltuielile și onorariile medicale plătite cu ocazia lucrărilor comisiei medicale

Dispozitivul

Nu este necesară pronunțarea asupra cererii prin care se urmărește anularea deciziilor Comisiei Europene din 7 septembrie 2009, în măsura în care prin ele se impune domnului Hecq să suporte cheltuielile și onorariile medicului pe care l-a desemnat pentru a-l reprezenta în cadrul comisiei medicale, precum și jumătate din cheltuielile și onorariile celui de al treilea medic din comisia medicală, desemnat de comun acord.

Respinge ca neîntemeiată cererea prin care se urmărește anularea deciziilor din 7 septembrie 2009, în măsura în care prin acestea se refuză recunoașterea unei rate de invaliditate permanentă a domnului Hecq.

Domnul Hecq suportă toate cheltuielile de judecată.

____________

1 - JO C 221, 14.8.2010, p. 61.