Language of document : ECLI:EU:F:2010:169

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)

15 decembrie 2010


Cauza F‑67/09


Nicolás Angulo Sánchez

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Funcție publică — Concediu special — Boală gravă a unei rude pe linie ascendentă — Mod de calcul al numărului de zile de concediu în cazul mai multor rude pe linie ascendentă grav bolnave”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Angulo Sánchez solicită anularea deciziilor Consiliului din 8 octombrie și din 8 decembrie 2008 prin care a fost refuzată acordarea unui concediu special pentru boala gravă a unei rude pe linie ascendentă

Decizia:      Anulează deciziile Consiliului din 8 octombrie 2008 și din 8 decembrie 2008 prin care au fost respinse cererile privind acordarea unui concediu special formulate de reclamant. Consiliul suportă toate cheltuielile de judecată.


Sumarul hotărârii


1.      Funcționari — Concedii — Concediu special

(Statutul funcționarilor, anexa V art. 6)

2.      Funcționari — Concedii — Concediu special pentru boala gravă a unei rude pe linie ascendentă

(Statutul funcționarilor, anexa V art. 6)

3.      Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Decizie de respingere — Înlocuirea motivării actului contestat

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

4.      Funcționari — Acțiune — Motive — Motiv inoperant — Motiv întemeiat pe nelegalitatea singurului motiv expus în decizia atacată — Decizie care poate fi justificată din punct de vedere juridic de un alt motiv


1.      Articolul 6 din anexa V la statut prevede, în afară de boala gravă a unei rude pe linie ascendentă, diferite alte situații în care poate fi acordat un concediu special funcționarilor; este vorba despre tipuri foarte variate de evenimente. Unele dintre aceste evenimente pot privi, în cursul aceluiași an calendaristic, mai mulți copii sau mai multe rude pe linie ascendentă ale funcționarului. În ceea ce privește în special nașterea sau decesul unui copil sau decesul unei rude pe linie ascendentă, ar fi dificil de conceput că s‑ar putea considera, având în vedere caracterul excepțional al acestor evenimente, că numărul maxim de zile stabilit de textul articolului 6 din anexa V la statut s‑ar aplica în ceea ce privește toate nașterile sau toate decesele unor copii sau ale unor rude pe linie ascendentă care ar avea loc în cursul unui an calendaristic. În ceea ce privește aceste cazuri, dreptul la concediul special este recunoscut în mod necesar pentru fiecare naștere a unui copil sau pentru fiecare deces al unui copil sau al unei rude pe linie ascendentă. Or, întrucât din cuprinsul articolului 6 din anexa V la statut nu reiese că ar exista diferențe în ceea ce privește modul în care sunt tratate evenimentele pe care le enumeră, trebuie să se deducă din aceasta că legiuitorul a intenționat să prevadă un tratament similar pentru toate aceste evenimente și, așadar, că, în cazul unei boli grave a unei rude pe linie ascendentă, un funcționar poate beneficia de un concediu de două zile pe an pentru fiecare rudă pe linie ascendentă.

(a se vedea punctele 38‑42 și 45)

2.      În cazul în care o instituție adoptă o dispoziție internă, care se referă la articolul 6 a cincea liniuță din anexa V la statut, care prevede posibilitatea ca un funcționar să obțină prelungirea concediului său special pentru boala gravă a unei rude pe linie ascendentă, această posibilitate fiind supusă unor condiții suplimentare care privesc, pe de o parte, existența unei situații familiale cu totul speciale și, pe de altă parte, faptul că ruda pe linie ascendentă în cauză suferă de o boală cronică, este vorba despre un caz de recunoaștere a dreptului la concediul special care nu se reduce la cel al bolii grave a unei rude pe linie ascendentă astfel cum este prevăzut la articolul 6 din anexa V la statut menționat anterior.

Prin urmare, o astfel de dispoziție internă, care nu este aplicabilă decât în situații mai delicate decât cea prevăzută la articolul 6 a cincea liniuță din anexa V la statut, nu este contrară dispozițiilor acestui articol.

(a se vedea punctele 48 și 49)

3.      Chiar dacă, în sistemul căilor de atac prevăzut la articolele 90 și 91 din statut, administrația poate considera că este necesar să modifice, atunci când respinge explicit reclamația, motivarea care stătuse la baza adoptării actului contestat, o astfel de modificare nu poate avea loc în cazul în care decizia expresă de respingere a reclamației este adoptată după introducerea la Tribunalul Funcției Publice a acțiunii îndreptate împotriva actului contestat.

Astfel, lipsa totală de motivare a unei decizii nu poate fi compensată de explicațiile furnizate de administrație după introducerea unei acțiuni în justiție, deoarece crearea posibilității ca administrația să remedieze lipsa totală a motivării după formularea unei acțiuni în justiție ar aduce atingere principiului egalității părților în fața instanței, întrucât reclamantul nu ar mai dispune în acel moment decât de replică pentru a‑și prezenta argumentele împotriva motivării de care nu ar lua cunoștință decât după formularea cererii introductive. Prin analogie și din aceleași motive, în cazul în care administrația nu se limitează la a completa o motivare preexistentă, ci prezintă o motivare nouă care ar sta la baza actului contestat, ea trebuie în mod necesar să facă acest lucru înainte de formularea unei acțiuni în justiție.

(a se vedea punctele 70 și 71)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 februarie 1992, Volger/Parlamentul European, T‑52/90, Rec., p. II‑121, punctul 41

Tribunalul Uniunii Europene: 9 decembrie 2009, Comisia/Birkhoff, T‑377/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑133 și II‑B‑1‑807, punctele 55‑60; 12 mai 2010, Comisia/Meierhofer, T‑560/08 P, Rep., p. II‑1739, punctul 59


4.      Faptul că o decizie bazată pe un singur motiv, a cărui nelegalitate este constatată de o instanță a Uniunii, ar putea fi justificată din punct de vedere juridic de un alt motiv nu este de natură să împiedice anularea respectivei decizii decât în măsura în care administrația nu ar dispune de nicio marjă de apreciere și nu ar putea decât să adopte, din nou, o decizie identică pe fond cu decizia anulată.

În această privință, o instituție pârâtă nu poate invoca, pentru a susține că funcționarul nu are un interes legitim de a obține anularea refuzului administrației de a admite cererile sale de concediu special pentru boala gravă a unei rude pe linie ascendentă, lipsa unei condiții de acordare a respectivului concediu prevăzute de o dispoziție internă a instituției, și anume lipsa unei „situații familiale cu totul speciale”, întrucât administrația dispune în privința acesteia, după cum o demonstrează chiar textul respectivei condiții, de o marjă de apreciere foarte importantă.

(a se vedea punctele 75, 76 și 78)