HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
27 noiembrie 2008
Cauza F‑35/07
Bettina Klug
împotriva
Agenției Europene pentru Medicamente (EMEA)
„Funcție publică — Agenți temporari — Neprelungirea unui contract pe perioadă determinată — Raport de evaluare defavorabil — Hărțuire morală”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Klug solicită ca Agenția Europeană pentru Medicamente să fie obligată să prelungească contractul de muncă încheiat la 7 februarie 2002, care a început să își producă efectele la 1 iulie 2002 pentru o perioadă de cinci ani, să îi plătească o despăgubire de 200 000 de euro pentru prejudiciul moral suferit, precum și să revoce raportul de evaluare întocmit în privința sa pentru perioada 31 decembrie 2004-31 decembrie 2006 și să întocmească un nou raport pe baza deciziei pe care o va adopta Tribunalul
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Noțiune — Decizie prin care se amintește data expirării unui contract de agent temporar și care trebuie să fie interpretată drept o decizie de neprelungire a contractului
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]
2. Funcționari — Agenți temporari — Recrutare — Prelungirea unui contract pe perioadă determinată — Puterea de apreciere a administrației
(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47)
3. Funcționari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Conținut — Obligația administrației de a examina plângerile în materie de hărțuire morală și de a informa reclamantul cu privire la rezultatul plângerii sale
[Statutul funcționarilor, art. 24 și art. 90 alin. (1); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 11]
1. Constituie un act care lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, o decizie a administrației care, prin faptul că îi amintește unui agent temporar data expirării contractului său de muncă, deși este posibilă reînnoirea acestuia, nu poate fi înțeleasă de persoana interesată decât ca un refuz de a prelungi contractul menționat. Astfel, o asemenea decizie, care are ca efect să lipsească un agent temporar de posibilitatea continuării raporturilor de muncă în cadrul unei instituții comunitare, este, prin natura sa, un act care afectează în mod direct și imediat interesele acestui agent, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia.
(a se vedea punctul 43)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, RepFP, p. I‑A‑2‑0000 și II‑A‑2‑0000, punctul 23
Tribunalul Funcției Publice: 28 iunie 2007, Bianchi/ETF, F‑38/06, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctele 92-94
2. Rezilierea unui contract de agent temporar pe perioadă nedeterminată, potrivit articolului 47 din Regimul aplicabil celorlalți agenți și cu respectarea preavizului prevăzut în contract, precum și rezilierea anticipată a unui contract de agent temporar încheiat pe o perioadă determinată se încadrează în sfera puterii de apreciere extinse a autorității competente, controlul instanței comunitare trebuind, așadar, să se limiteze, independent de controlul respectării obligației de motivare, la verificarea absenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere. La fel stau lucrurile, cu atât mai mult, atunci când nu este vorba despre o reziliere anticipată, ci despre neprelungirea unui contract de agent temporar încheiat pe o perioadă determinată, prelungirea contractului nefiind decât o simplă posibilitate, supusă condiției ca aceasta să fie conformă cu interesul serviciului.
În această privință, autoritatea competentă este obligată, atunci când ia o decizie cu privire la situația unui agent, să aibă în vedere toate elementele care pot să determine decizia și în special interesul agentului vizat. Astfel, aceasta rezultă din obligația de solicitudine a administrației, care reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul și, prin analogie, Regimul aplicabil celorlalți agenți le‑au creat în raporturile dintre autoritatea publică și agenții săi. Totuși, luarea în considerare a interesului personal al agentului în cauză nu poate merge până la a interzice autorității competente să nu prelungească un contract pe perioadă determinată în pofida opoziției acestui agent, atunci când interesul serviciului impune acest lucru.
În consecință, controlul instanței comunitare trebuie să se limiteze la verificarea inexistenței unei erori vădite în evaluarea interesului serviciului care a putut justifica neprelungirea contractului de muncă al agentului temporar, a unui abuz de putere, precum și a unei încălcări a obligației de solicitudine ce revine unei instituții comunitare atunci când trebuie să se pronunțe asupra prelungirii unui contract dintre aceasta și unul dintre agenții săi.
(a se vedea punctele 65-68 și 79)
Trimitere la:
Curte: 26 februarie 1981, De Briey/Comisia, 25/80, Rec, p. 637, punctul 7; 29 iunie 1994, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, Rec., p. I‑3009, punctul 38
Tribunalul de Primă Instanță: 28 ianuarie 1992, Speybrouck/Parlamentul European, T‑45/90, Rec., p. II‑33, punctele 97 și 98; 17 martie 1994, Hoyer/Comisia, T‑51/91, RecFP, p. I‑A‑103 și II‑341, punctul 36; 18 aprilie 1996, Kyrpitsis/CES, T‑13/95, RecFP, p. I‑A‑167 și II‑503, punctul 52; 14 iulie 1997, B/Parlamentul European, T‑123/95, RecFP, p. I‑A‑245 și II‑697, punctul 70; 12 decembrie 2000, Dejaiffe/OAPI, T‑223/99, RecFP, p. I‑A‑277 și II‑1267, punctele 51 și 53; 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, RecFP, p. I‑A‑37 și II‑239, punctele 50, 51 și 64; 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II‑189, punctul 49
3. Obligația de asistență prevăzută la articolul 24 din statut, aplicabil agenților temporari în temeiul trimiterii conținute la articolul 11 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, cuprinde, printre altele, obligația administrației de a examina în mod serios, cu rapiditate și în mod confidențial plângerile în materie de hărțuire morală și de a informa reclamantul cu privire la rezultatul plângerii sale.
În acest scop, este suficient ca funcționarul sau agentul care solicită protecția instituției să formuleze o cerere în temeiul articolului 24 din statut, în conformitate cu articolul 90 alineatul (1) din același statut, care să conțină cel puțin un început de probă în ceea ce privește realitatea atacurilor al căror obiect afirmă că este. În prezența unor astfel de elemente, revine instituției în cauză sarcina de a adopta măsurile adecvate, în special procedând la o anchetă, pentru a stabili faptele aflate la originea plângerii, în colaborare cu autorul acesteia.
(a se vedea punctele 73, 74 și 76)
Trimitere la:
Curte: 14 iunie 1979, V./Comisia, 18/78, Rec., p. 2093, punctul 15; 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, Rec., p. 99, punctele 15 și 16
Tribunalul de Primă Instanță: 21 aprilie 1993, Tallarico/Parlamentul European, T‑5/92, Rec., p. II‑477, punctele 30 și 31