HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)
15 mai 2019(*)
„Recurs – Funcție publică – Pensii – Transferul drepturilor de pensie dobândit într‑un sistem de pensii național către sistemul de pensii al Uniunii Europene – Deducerea aprecierii care a intervenit între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului”
În cauza C‑132/18 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 15 februarie 2018,
Comisia Europeană, reprezentată de G. Gattinara, de B. Mongin și de L. Radu Bouyon, în calitate de agenți,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Sabine Tuerck, cu domiciliul în Woluwe‑Saint‑Pierre (Belgia), reprezentată de S. Orlandi și de T. Martin, avocats,
reclamantă în primă instanță,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul F. Biltgen, președinte de cameră, și domnii J. Malenovský (raportor) și C. G. Fernlund, judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 5 decembrie 2017, Tuerck/Comisia (T‑728/16, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2017:865), prin care acesta a anulat decizia Comisiei din 10 decembrie 2015 privind confirmarea transferului către sistemul de pensii al Uniunii Europene al drepturilor de pensie dobândite de doamna Sabine Tuerck anterior intrării sale în serviciul Uniunii (denumită în continuare „decizia în litigiu”).
Cadrul juridic
2 Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) prevede:
„Funcționarul care intră în serviciul Uniunii după ce:
– și‑a încheiat activitatea în cadrul unei administrații, unei organizații naționale sau internaționale
sau
– a exercitat o activitate salariată sau independentă,
poate plăti Uniunii, între data titularizării și data în care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă […], capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării activităților menționate anterior.
Într‑un astfel de caz, autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul stabilește, prin intermediul unor dispoziții generale de punere în aplicare și ținând seama de salariul de bază, de vârstă și de cursul de schimb la data depunerii cererii de transfer, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care aceasta îi ia în considerare conform sistemului de pensii din Uniune, aferenți perioadei de muncă anterioară, pe baza capitalului transferat, din care se deduce suma care reprezintă aprecierea capitalului între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului.
[…]”
3 Articolul 7 din Decizia C(2011) 1278 final a Comisiei din 3 martie 2011 privind dispozițiile generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut (denumite în continuare „DGA”) prevede în special:
„În vederea calculării numărului de ani de plată a contribuțiilor la regimul de pensii care urmează să fie creditat în temeiul articolului 11 alineatele (2) și (3) din anexa VIII la Statutul funcționarilor:
1. Numărul de ani de plată a contribuțiilor la regimul de pensii de care trebuie să se țină seama se calculează pe baza sumei transferabile reprezentând drepturile dobândite [de către funcționarul solicitant] […], din care se deduce suma care reprezintă aprecierea capitalului între data la care a fost înregistrată cererea de transfer și data realizării efective a transferului.
Atunci când organismul național sau internațional se află în imposibilitatea de a comunica valoarea drepturilor de pensie la data la care a fost înregistrată cererea, o dobândă simplă la rata [de 3,1 %] se deduce din suma transferată pentru perioada cuprinsă între data la care a fost înregistrată cererea și data realizării efective a transferului.
[…]”
Istoricul litigiului
4 Doamna Tuerck a intrat în serviciul unei instituții a Uniunii Europene la 1 martie 2004, după ce și‑a încheiat activitatea în cadrul unei administrații germane.
5 La 27 mai 2010, aceasta a solicitat transferul către sistemul de pensii al Uniunii al capitalului reprezentând drepturile de pensie pe care le dobândise în cadrul activităților anterioare intrării sale în serviciul Uniunii, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
6 La 29 aprilie 2013, Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) a transmis această cerere la Deutsche Rentenversicherung Bund (organismul federal de asigurări de pensii german, denumit în continuare „DRV”), în calitatea sa de organism național responsabil cu sistemul de pensii în care au fost dobândite drepturile de pensie în cauză.
7 La 5 mai 2015, DRV a informat PMO că, la data înregistrării cererii doamnei Tuerck, valoarea capitalului transferabil reprezentând drepturile de pensie dobândite de aceasta se ridica la 141 652,07 euro.
8 La 22 iunie 2015, PMO a înaintat doamnei Tuerck o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii de care trebuie să se țină seama în cadrul sistemului de pensii al Uniunii, pe baza sumei indicate de DRV, care era de 3 ani, 8 luni și 29 zile. Persoana în cauză a acceptat această propunere.
9 La 10 decembrie 2015, PMO a informat‑o pe doamna Tuerck în legătură cu adoptarea deciziei în litigiu, prin care acest spor de ani de plată a contribuțiilor a fost stabilită în final, în temeiul articolului 7 din DGA, la 3 ani și 4 luni, pe baza unei valori a drepturilor dobândite care se ridica la 126 048,05 de euro. Această sumă a fost calculată prin deducerea din capitalul transferat de DRV, și anume 146 714,33 euro, a sumei de 20 666,28 euro, corespunzătoare aprecierii drepturilor de pensie dobândite de doamna Tuerck în perioada cuprinsă între data înregistrării cererii și data realizării efective a transferului acestui capital în sistemul de pensii al Uniunii. Această deducere a fost obținută la rândul său prin aplicarea la capitalul respectiv a unei rate a dobânzii de 3,1 % pentru fiecare an care s‑a scurs în perioada în cauză.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
10 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 octombrie 2016, doamna Tuerck a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.
11 În susținerea acțiunii formulate, aceasta a invocat două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) din DGA, iar al doilea, pe încălcarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
12 În hotărârea atacată, Tribunalul, considerând că primul motiv invocat de doamna Tuerck era întemeiat, a anulat, pentru acest motiv, decizia în litigiu.
Concluziile părților în fața Curții
13 Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– soluționarea definitivă a litigiului prin respingerea acțiunii și
– obligarea doamnei Tuerck la plata cheltuielilor de judecată aferente acțiunii în primă instanță și recursului.
14 În memoriul în răspuns, doamna Tuerck solicită Curții:
– respingerea recursului;
– în subsidiar, în ipoteza în care hotărârea atacată ar fi anulată, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca această instanță să se pronunțe cu privire la al doilea motiv invocat în fața sa și
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
15 Comisia invocă patru motive în susținerea recursului.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește stabilirea entității competente pentru a deduce aprecierea capitalului prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut
Argumentația părților
16 Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 23 și 24 din hotărârea atacată, că aceasta nu are competența să efectueze „nicio deducere” asupra valorii capitalului care îi este transferat de administrația, organizația sau organismul național în cauză (în continuare, „autoritatea națională în discuție”), într‑un anumit caz, prin punerea în aplicare a mecanismului instituit la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
17 Astfel, acest mecanism ar include două etape succesive, care constau, prima, în calcularea capitalului actualizat dobândit de funcționarul solicitant în cadrul unui sistem de pensii național, precum și în transferul acestuia către sistemul de pensii al Uniunii, iar cea de a doua, în transformarea capitalului respectiv în ani de contribuții la sistemul de pensii care urmează a fi luați în considerare în sistemul de pensii al Uniunii.
18 Or, ar decurge din jurisprudența Curții că, deși prima dintre aceste etape este numai de competența autorității naționale în discuție, cea de a doua este guvernată de dreptul Uniunii. În plus, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut ar prevedea în mod expres că, în cadrul celei de a doua dintre etapele menționate, instituția Uniunii în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul solicitant este competentă să deducă din capitalul transferat de autoritatea națională în cauză o sumă corespunzătoare aprecierii drepturilor de pensie dobândite de funcționarul solicitant care a intervenit între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului.
19 Doamna Tuerck contestă temeinicia acestei argumentații.
Aprecierea Curții
20 Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut prevede la primul paragraf că funcționarul care intră în serviciul Uniunii după ce și‑a încheiat activitatea în cadrul unei administrații sau al unei organizații naționale sau internaționale poate plăti Uniunii, între data titularizării și data în care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă, capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării acelor activități. Cât despre al doilea paragraf al acestei dispoziții, acesta prevede că instituția în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul trebuie să deducă, pe baza capitalului transferat, o sumă care reprezintă aprecierea respectivelor drepturi de pensie între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului.
21 Rezultă din dispoziția menționată că, după ce autoritatea națională în discuție a transferat capitalul corespunzător drepturilor de pensie dobândite de funcționar la data depunerii cererii sale de transfer, astfel cum a fost actualizat la data realizării efective a transferului, instituției Uniunii în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul, această instituție este competentă să efectueze asupra acestui capital o deducere corespunzătoare valorii aferente aprecierii drepturilor de pensie care a intervenit între acea dată și data realizării efective a transferului capitalului respectiv.
22 Rezultă că articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut nu permite instituției în cauză să efectueze nicio deducere din partea din acel capital care reprezintă valoarea însăși a drepturilor de pensie. În această privință, rezultă din jurisprudența amintită de Tribunal la punctul 24 din hotărârea atacată nu numai că autoritatea națională respectivă este singura competentă pentru a calcula această din urmă valoare, ci și, deopotrivă, că valoarea în cauză nu poate fi ulterior modificată sau contestată de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 1989, Bonazzi‑Bertottili/Comisia, 75/88, 146/88 et 147/88, nepublicată, EU:C:1989:410, punctele 17 și 20, precum și Hotărârea din 5 decembrie 2013, Časta, C‑166/12, EU:C:2013:792, punctele 29 și 32).
23 În ceea ce privește aspectul dacă Tribunalul a încălcat articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut în hotărârea atacată, după cum susține Comisia, este necesar să se constate că această instanță nu a afirmat, în mod nediferențiat, că Comisia nu are competența de a efectua „[nicio] deducere” asupra valorii capitalului care îi este transferat de autoritatea națională în cauză. Astfel, Tribunalul s‑a limitat să enunțe, la punctul 23 din această hotărâre, că „în ipoteza în care autoritățile naționale [în discuție] au comunicat [Comisiei] valoarea drepturilor de pensie la data înregistrării cererii, aceasta nu poate efectua nicio deducere cu privire la această sumă și, prin urmare, calculul anilor de plată a contribuțiilor la sistemul statutar de pensii trebuie efectuat pe baza totalității sumei respective”.
24 Or, rezultă din această afirmație că „suma” cu privire la care Comisia nu are competența să efectueze o deducere nu este valoarea totală a capitalului transferat de autoritatea națională în cauză, ci numai valoarea acelei părți din capital care reprezintă drepturile de pensie dobândite de funcționarul solicitant în cadrul unui sistem național de pensii la data înregistrării cererii sale de transfer.
25 În plus, la același punct din hotărârea atacată se amintește explicit că Comisia este, în schimb, competentă pentru a deduce asupra valorii totale a capitalului transferat suma care reprezintă cealaltă parte a acestui capital, constituită prin aprecierea drepturilor de pensie intervenită între data înregistrării cererii de transfer și data realizării efective a transferului.
26 Așadar, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept în cadrul stabilirii entității competente pentru deducerea aprecierii capitalului prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
27 Prin urmare, prezentul motiv este nefondat și, în consecință, trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la modalitățile de deducere a aprecierii capitalului prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și la articolul 7 alineatul (1) din DGA
Argumentația părților
28 Comisia susține, în primul rând, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a reținut, la punctele 23, 31 și 32 din hotărârea atacată, că numai în cazul în care autoritatea națională în discuție se află în imposibilitatea de a comunica valoarea drepturilor de pensie dobândite de un funcționar la data înregistrării cererii sale de transfer, iar nu în orice ipoteză, instituția Uniunii în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul are dreptul să efectueze deducerea aprecierii capitalului prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut prin aplicarea ratei dobânzii de 3,1 % la care face trimitere articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DGA.
29 În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat, la punctele 23, 26-28 și 33 din hotărârea atacată, că o astfel de deducere trebuie efectuată luând ca bază capitalul transferabil care reprezintă drepturile de pensie dobândite de funcționar la data înregistrării cererii sale de transfer. Astfel, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut ar prevedea în mod clar că această deducere trebuie să se facă pe baza capitalului „transferat” de către autoritatea națională în discuție.
30 Doamna Tuerck contestă temeinicia acestei argumentații.
Aprecierea Curții
31 În ceea ce privește, în primul rând, argumentul întemeiat pe o eroare de drept prezentat la punctul 28 din prezenta hotărâre, trebuie să se arate că articolul 7 alineatul (1) din DGA prevede, la primul paragraf, că deducerea care trebuie efectuată asupra capitalului transferat de autoritatea națională în discuție trebuie să corespundă sumei care reprezintă aprecierea capitalului între data înregistrării cererii de transfer și data realizării efective a transferului, după care se precizează, în cel de al doilea paragraf, că, atunci când organismul național în cauză se află în imposibilitatea de a comunica valoarea drepturilor de pensie dobândite de funcționar la data înregistrării cererii sale de transfer, o astfel de deducere este efectuată prin aplicarea unei rate a dobânzii de 3,1 % la capitalul transferat, pentru perioada cuprinsă între această dată și cea a transferului efectiv.
32 Reiese cu claritate din acești termeni că, deși revine Comisiei sarcina de a stabili, într‑un caz dat, dacă autoritatea națională în discuție s‑a aflat în imposibilitatea de a‑i comunica valoarea drepturilor de pensie dobândite de funcționar la data înregistrării cererii sale de transfer, instituția are dreptul să efectueze deducerea prevăzută prin aplicarea unei rate a dobânzii forfetare de 3,1 % numai în cazul în care a ajuns la o concluzie afirmativă cu privire la acest aspect.
33 Prin urmare, argumentul întemeiat pe o eroare de drept care figurează la punctul 28 din prezenta hotărâre nu este întemeiat.
34 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul întemeiat pe o eroare de drept menționat la punctul 29 din prezenta hotărâre, trebuie subliniat de la bun început că, potrivit articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, deducerea menționată în această dispoziție trebuie efectuată luându‑se drept bază valoarea capitalului transferat de autoritatea națională în discuție, după cum se arată la punctul 20 din prezenta hotărâre și după cum amintește în mod întemeiat Comisia.
35 În aceste condiții, trebuie să se constate că, la punctul 23 din hotărârea atacată, Tribunalul se referă la capitalul „transferabil” la data înregistrării cererii de transfer drept bază care trebuie utilizată nu în scopul unei astfel de deduceri, ci în scopul calculării numărului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii al Uniunii care trebuie luat în considerare în funcție de drepturile dobândite de funcționarul solicitant în sistemul național de pensii. Pe de altă parte, Tribunalul precizează la punctele 26-28 și 33 din hotărârea atacată că acest calcul are un caracter provizoriu.
36 În consecință, în mod eronat Comisia reproșează Tribunalului că a considerat că deducerea aprecierii capitalului prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut trebuia să fie efectuată luând ca bază capitalul „transferabil”.
37 În plus, utilizarea capitalului „transferabil” ca bază de calcul al numărului de ani de plată a contribuțiilor care trebuie luat în considerare în sistemul de pensii al Uniunii este prevăzută în mod expres la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf din DGA, astfel cum s‑a amintit la punctul 21 din hotărârea atacată.
38 Rezultă că argumentul întemeiat pe o eroare de drept care figurează la punctul 29 din prezenta hotărâre nu este întemeiat.
39 Întrucât niciuna dintre erorile de drept invocate de Comisie în cadrul prezentului motiv nu este, așadar, stabilită, acest motiv trebuie respins în totalitate ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept legată de incompatibilitatea interpretării articolului 7 alineatul (1) din DGA reținute de Tribunal cu articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, precum și pe o încălcare a obligației de motivare și pe o eroare de drept referitoare la analiza prezentei spețe
Argumentația părților
40 În cererea de recurs, Comisia susține, în primul rând, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 23, 31 și 32 din hotărârea atacată atunci când a interpretat articolul 7 alineatul (1) din DGA în sensul că rata dobânzii de 3,1 % la care face trimitere această dispoziție este aplicabilă numai în cazul în care autoritatea națională în discuție se află în imposibilitatea de a‑i comunica valoarea drepturilor de pensie dobândite de funcționarul solicitant la data înregistrării cererii sale de transfer, având în vedere incompatibilitatea acestei interpretări cu articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, pe care această dispoziție are vocația de a‑l pune în aplicare.
41 În al doilea rând, Tribunalul și‑ar fi încălcat obligația de motivare, la punctele 26-30 și 33 din hotărârea atacată, atunci când a afirmat că, în speță, DRV nu s‑a aflat în imposibilitatea de a comunica Comisiei valoarea drepturilor de pensie dobândite de doamna Tuerck la data înregistrării cererii sale de transfer, fără a furniza însă explicații suficiente în această privință.
42 În memoriul în replică, Comisia adaugă în această privință că Tribunalul nu era îndreptățit să se întemeieze pe acordul pe care l‑a încheiat cu Republica Federală Germania în cursul anului 1994, contrar a ceea ce se arată la punctul 33 din hotărârea atacată. Astfel, acest acord ar fi devenit caduc înainte de adoptarea deciziei în litigiu.
43 Doamna Tuerck contestă ansamblul acestei argumentații.
Aprecierea Curții
44 În ceea ce privește, în primul rând, argumentul întemeiat pe o eroare de drept prezentat la punctul 40 din prezenta hotărâre, trebuie precizat că articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut nu definește în detaliu modalitățile de punere în aplicare a normei privind deducerea pe care o enunță, dar prevede în acest scop adoptarea de dispoziții generale de punere în aplicare de către fiecare instituție a Uniunii.
45 Articolul 7 alineatul (1) din DGA urmărește să prevadă aceste modalități de punere în aplicare în ceea ce privește Comisia.
46 În aceste condiții, interpretarea articolului 7 alineatul (1) din DGA care a fost reținută de Tribunal la punctele 23, 31 și 32 din hotărârea atacată nu poate fi considerată ca fiind incompatibilă cu articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut decât dacă această interpretare ar fi de natură să împiedice sau cel puțin să facă mai dificilă punerea în aplicare a normei privind deducerea prevăzute la articolul 11 menționat.
47 Or, aplicarea ratei dobânzii de 3,1 % menționate la articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DGA este tocmai de natură să permită Comisiei să depășească obstacolul reprezentat de situația în care autoritatea națională în discuție se află în imposibilitatea de a‑i comunica valoarea drepturilor de pensie dobândite de funcționarul solicitant la data înregistrării cererii sale de transfer. Astfel, în lipsa acestei dispoziții, Comisia nu ar putea să îndeplinească, într‑o astfel de situație, obligația care îi revine în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
48 Prin urmare, nu se poate considera că Tribunalul a interpretat articolul 7 alineatul (1) din DGA într‑un mod incompatibil cu articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
49 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul care este întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare și care figurează la punctul 41 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că Comisia nu a justificat în niciun moment decizia în litigiu, în fața Tribunalului sau măcar în fața Curții, prin împrejurarea că DRV se aflase în imposibilitatea de a‑i comunica valoarea drepturilor de pensie dobândite de doamna Tuerck. Astfel, poziția sa, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 18 și 32 din hotărârea atacată, care nu au fost contestate în cadrul recursului, a constat în a susține că rata de 3,1 % la care face trimitere articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DGA trebuia să fie aplicată, ca regulă generală, în toate procedurile de transfer de drepturi de pensie și, mai precis, în prezenta cauză.
50 Întrucât Comisia a susținut astfel în fața Tribunalului că rata în cauză se aplica în orice împrejurări și deci, în mod implicit, dar necesar, că cerința de lipsă de comunicare prevăzută la articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DGA era lipsită de relevanță în această privință, aceasta nu este îndreptățită să reproșeze Tribunalului că a motivat insuficient examinarea respectării în speță a unei astfel de condiții.
51 În orice caz, trebuie constatat că hotărârea atacată este motivată corespunzător cerințelor legale cu privire la acest aspect. Astfel, Tribunalul a expus în mod detaliat, la punctele 26-30 din această hotărâre, că DRV nu s‑a aflat în imposibilitatea de a comunica Comisiei valoarea drepturilor de pensie dobândite de doamna Tuerck la data înregistrării cererii sale de transfer, ci, dimpotrivă, i‑a transmis informații referitoare atât la această valoare, cât și la valoarea aprecierii drepturilor persoanei în cauză între această dată și data realizării efective a transferului capitalului. Tribunalul a explicat deopotrivă, la punctul 33 din hotărârea respectivă, motivele care l‑au condus să considere aceste informații ca fiind precise și fiabile.
52 În ceea ce privește, în al treilea și ultimul rând, argumentul expus la punctul 42 din prezenta hotărâre, prin care Comisia repune în discuție temeinicia punctului 33 din hotărârea atacată, trebuie precizat că, potrivit articolului 127 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.
53 Din această cauză, astfel de motive trebuie, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, să fie respinse ca fiind inadmisibile, cu excepția cazului în care constituie dezvoltarea unor motive enunțate în cererea de sesizare a instanței și care prezintă o legătură strânsă cu acestea din urmă (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Spania/Consiliul, C‑521/15, EU:C:2017:982, punctul 141 și jurisprudența citată).
54 Or, în speță, Comisia își întemeiază argumentul pe însuși modul de redactare a hotărârii atacate, iar nu pe elemente de drept și de fapt care ar fi apărut în cursul procedurii în fața Curții.
55 În plus, nu se poate considera despre acest argument nici că constituie dezvoltarea celui întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare care figurează în cererea de recurs, nici că prezintă o legătură strânsă cu acesta din urmă.
56 Astfel, după cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, motivarea unui act, care ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură, precum și contestarea temeiniciei acestui act, care se referă la legalitatea pe fond, sunt două motive distincte care pot fi invocate în cadrul unei acțiuni în anulare sau al unui recurs (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 67, precum și Hotărârea din 28 iulie 2011, Mediaset/Comisia, C‑403/10 P, nepublicată, EU:C:2011:533, punctul 111).
57 În consecință, argumentul respectiv nu poate fi primit.
58 Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca fiind în parte neîntemeiat și în parte inadmisibil.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de drept și, pe de altă parte, pe o încălcare a obligației de motivare în sensul în care Tribunalul a reținut existența unei îmbogățiri fără justă cauză
Argumentația părților
59 Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 32 din hotărârea atacată, că faptul de a i se permite să efectueze o deducere aplicând o rată a dobânzii asupra capitalului transferat de autoritatea națională respectivă ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză, în detrimentul funcționarului solicitant. Astfel, contrar a ceea ce a statuat Tribunalul, aplicarea deducerii prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut ar fi cea care urmărește să evite o îmbogățire fără justă cauză în beneficiul funcționarului în cauză, garantând că transferul drepturilor de pensie dobândite într‑un sistem de pensii național către sistemul de pensii al Uniunii are ca obiect doar valoarea drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată la data înregistrării cererii sale de transfer, cu excluderea sumei aferente aprecierii acestor drepturi între această dată și data realizării efective a transferului capitalului respectiv.
60 În plus, în ceea ce privește motivarea hotărârii atacate, Tribunalul nu ar fi răspuns la argumentul Comisiei potrivit căruia suma care depășește rata dobânzii de 3,1 % la care se referă articolul 7 alineatul (1) din DGA este rambursată, în fiecare caz concret, funcționarului solicitant.
61 Doamna Tuerck contestă temeinicia acestei argumentații.
Aprecierea Curții
62 În ceea ce privește, în primul rând, argumentul întemeiat pe o eroare de drept vizat la punctul 59 din prezenta hotărâre, este necesar să se constate că Tribunalul a apreciat, la punctul 32 din hotărârea atacată, că a permite Comisiei să efectueze deducerea prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut prin aplicarea unei rate a dobânzii la capitalul transferat de autoritatea națională în discuție era de natură să conducă la o îmbogățire fără justă cauză, în detrimentul funcționarului solicitant, într‑un caz, precum cel din speță, în care Comisiei i s‑a comunicat valoarea exactă a drepturilor de pensie ale persoanei interesate și în care Comisia este astfel în măsură să procedeze în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) primul paragraf din DGA.
63 Or, chiar dacă este adevărat că aplicarea forfetară a unei rate a dobânzii nu are ca efect automat, într‑o astfel de situație, să genereze o îmbogățire fără justă cauză, nu este mai puțin adevărat că această aplicare forfetară are în mod inerent consecința de a crea un risc de îmbogățire fără justă cauză, în măsura în care este posibil ca aceasta să determine Comisia să efectueze, asupra capitalului transferat de autoritatea națională în discuție, o deducere într‑un cuantum superior celui al aprecierii reale a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul solicitant și să își însușească în acest mod o parte din aceste drepturi la pensie.
64 Ținând seama de existența unui asemenea risc, nu se poate concluziona că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a enunțat considerația evocată la punctul 59 din prezenta hotărâre.
65 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, prezentat la punctul 60 din prezenta hotărâre, este necesar să se precizeze că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că această obligație nu impune Tribunalului să răspundă la fiecare dintre argumentele părților, ci numai să își motiveze decizia într‑un mod care să permită acestora să cunoască motivele care le justifică, iar Curții să efectueze controlul în caz de recurs (Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctul 96, precum și Hotărârea din 6 septembrie 2012, Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej/Comisia, C‑422/11 P și C‑423/11 P, EU:C:2012:553, punctul 48).
66 În speță, ipoteza unei îmbogățiri fără justă cauză avută în vedere de Tribunal implică, după cum reiese din cuprinsul punctului 63 din prezenta hotărâre, ca valoarea reală a aprecierii drepturilor de pensie dobândite de un anumit funcționar să fie mai mică decât valoarea care rezultă din aplicarea forfetară a ratei dobânzii de 3,1 % menționate de Comisie.
67 Or, argumentul invocat de această instituție face referire la ipoteza inversă, în care suma percepută ar depăși aplicarea unei astfel de rate a dobânzii, și nu are, așadar, nicio legătură cu raționamentul reținut de Tribunal. Așadar, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a adoptat o poziție cu privire la acest argument.
68 Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca nefondat.
69 În consecință, recursul trebuie să fie respins în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
70 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
71 În speță, întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor doamnei Tuerck.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături