Language of document :

Recurs introdus la 19 februarie 2019 de BTB Holding Investments SA, Duferco Participations Holding SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 11 decembrie 2018 în cauza T-100/17, BTB Holding Investments SA și Duferco Participations Holding SA/Comisia

(Cauza C-148/19 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurente: BTB Holding Investments SA, Duferco Participations Holding SA (reprezentanți: J.-F. Bellis, R. Luff, M. Favart, Q. Declève, avocați)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Foreign Strategic Investments Holding (FSIH)

Concluziile recurentelor

Anularea Hotărârii Tribunalului din 11 decembrie 2018, BTB Holding Investments SA și Duferco Participations Holding SA/Comisia (T-100/17);

trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și la plata cheltuielilor aferente procedurii în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Prin recursul formulat împotriva Hotărârii T-100/17, reclamantele arată că, în hotărârea atacată, Tribunalul a adus atingere dreptului la un proces echitabil afirmând că „pentru a stabili că Comisia a săvârșit o eroare vădită în aprecierea [economică complexă] a faptelor de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă aduse de reclamantă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de caracterul plauzibil aprecierea faptelor reținută în decizia în cauză”. Reclamantele susțin mai precis că Tribunalul a încălcat principiile referitoare la sarcina probei și principiul egalității armelor.

____________