HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

20 septembrie 2011

Cauza F‑45/06 REV

Sandrine De Buggenoms și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Cerere de revizuire – Articolul 119 din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Decizie a Tribunalului – Cerere de revizuire privind o ordonanță de radiere ca urmare a unei desistări – Autoritate de lucru judecat – Inexistență – Inadmisibilitate invocată din oficiu”

Obiectul:      Cerere de revizuire a Ordonanței de radiere a președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 16 septembrie 2010, Avendano și alții/Comisia (F‑45/06)

Decizia:      Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire. Reclamantele în procedura de revizuire suportă cheltuielile de judecată ale Comisiei. Consiliul, intervenient în procedura de revizuire, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Procedură – Revizuirea unei hotărâri – Cerere privind o ordonanță de radiere ca urmare a desistării reclamantului – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 44, și anexa I, art. 7; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 74, art. 89 alin. (5) și art. 119]

2.      Procedură – Reprezentarea părților – Mandat ad litem – Inexistența obligației de prezentare

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (5), art. 39 alin. (1) al treilea paragraf și art. 74]

3.      Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă –Întindere

[art. 6 alin. (1) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (7)]

1.      Din moment ce o ordonanță motivată prin care se pronunță lipsa necesității de a statua sau prin care se încheie o procedură, din cauza necompetenței instanței Uniunii sau deoarece acțiunea era inadmisibilă sau vădit nefondată, produce efecte analoge celor ale unei hotărâri, se poate introduce o acțiune în revizuire împotriva unei astfel de ordonanțe, în temeiul articolului 44 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 din anexa I la statutul menționat, deși textul articolului 44 menționat nu prevede acest lucru în mod expres. În același sens, modul de redactare a articolului 119 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu limitează acțiunea în revizuire numai la hotărârile Tribunalului, ci prevede că se poate solicita revizuirea unei decizii Tribunalului.

Cu toate acestea, chiar dacă textul articolului 119 menționat vizează, fără a distinge între hotărâri și ordonanțe, orice decizie a Tribunalului ca putând face obiectul unei cereri de revizuire, este adevărat că, în sistemul jurisdicțional al Uniunii, revizuirea nu constituie o cale ordinară de atac, ci o cale de atac extraordinară care permite să se pună în discuție autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri sau a unei ordonanțe definitive.

În această privință, în măsura în care o ordonanță de radiere pronunțată în temeiul articolului 74 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu se pronunță nici cu privire la admisibilitatea, nici la fondul cauzei, ea nu are autoritate de lucru judecat și nu poate fi asimilată, prin urmare, unei ordonanțe motivate care ar produce efecte analoge celor ale unei hotărâri. Astfel, atunci când, în temeiul articolului 74 menționat, președintele Tribunalului decide prin ordonanță radierea unei cauze de pe rolul Tribunalului, el se limitează la a lua act de voința reclamantului de a renunța la judecată. Într‑o astfel de ordonanță, singurele dispoziții care afectează părțile din procedură sunt cele prin care președintele Tribunalului statuează cu privire la cheltuielile de judecată în conformitate cu dispozițiile articolului 89 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

(a se vedea punctele 31-33, 35, 36, 38, 39 și 41)

Trimitere la:

Curte: 7 martie 1995, ISAE/VP și Interdata/Comisia, C‑130/91 REV, punctul 6; 5 martie 1998, Inpesca/Comisia, C‑199/94 P și C‑200/94 P‑REV, punctul 16; 29 noiembrie 2007, Meister/OAPI, C‑12/05 P‑REV, punctul 16; 2 aprilie 2009, Yedaș Tarim ve Otomotiv Sanayi ve Ticaret/Consiliul și Comisia, C‑255/06 P‑REV, punctele 15-17

2.      Potrivit articolului 35 alineatul (5) și articolului 39 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, avocatul care asistă sau care reprezintă o parte nu este obligat să îndeplinească în fața Tribunalului nicio altă formalitate în afară de justificarea calității sale de avocat și nu trebuie să depună o procură valabilă decât în caz de contestație, pentru a‑și justifica competența. În consecință, în măsura în care avocatul nu trebuie, în principiu, să prezinte o procură valabilă de la clientul său nici pentru introducerea acțiunii, nici pentru a comunica Tribunalului că clientul său înțelege să renunțe la judecată, decizia acestuia putând fi comunicată Tribunalului, potrivit articolului 74 din regulamentul menționat, chiar oral în ședință, existența, întinderea și chiar revocarea mandatului ad litem dintre un avocat și clientul său sunt, cu excepția cazurilor de contestare, chestiuni care nu fac obiectul examinării de către Tribunal.

(a se vedea punctele 45 și 46)

Trimitere la:

Curte: 16 februarie 1965, Barge/Înalta Autoritate, 14/64

Tribunalul de Primă Instanță: 26 septembrie 1990, Virgili‑Schettini/Parlamentul European, T‑139/89

3.      În ceea ce privește dreptul la o cale de atac efectivă, rezultă din explicațiile aferente articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale, care, conform articolului 6 alineatul (1) al treilea paragraf TUE și articolului 52 alineatul (7) din carta menționată, trebuie luate în considerare pentru interpretarea acesteia, că al doilea paragraf al acestui articol corespunde articolului 6 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, chiar dacă, în dreptul Uniunii, dreptul de a se adresa unei instanțe nu se aplică numai contestațiilor referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil. În ceea ce privește primul paragraf al articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale, acesta se întemeiază pe articolul 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, protecția fiind totuși mai extinsă în dreptul Uniunii, întrucât garantează dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe, nu numai o cale de atac efectivă în fața unui organ jurisdicțional național. Dreptul la o cale de atac efectivă în sensul articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale nu este limitat la protecția drepturilor fundamentale, ci include și protecția tuturor drepturilor și libertăților garantate de dreptul Uniunii.

(a se vedea punctul 53)