Language of document :

Acțiune introdusă la 12 iulie 2019 – Comisia Europeană/Republica Austria

(Cauza C-537/19)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Haasbeek, M. Noll-Ehlers și P. Ondrůšek, agenți)

Pârâtă: Republica Austria

Concluziile reclamantei

Reclamanta solicită:

constatarea faptului că Republica Austria și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2 și 28, precum și a articolului 35 alineatul (2) din Directiva 2004/18/CE1 , întrucât orașul Viena – Wiener Wohnen a atribuit în mod direct, fără procedură de licitație și fără anunț de participare, contractul din 25 februarie 2012 cu privire la imobilul de birouri din Guglstrasse 2-4, Viena;

obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Comisia arată că orașul Viena, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat în anul 2012 cu un agent economic un contract de închiriere de lungă durată cu privire la un imobil de birouri înainte chiar ca acesta să se fi construit. În acest fel, ar fi exercitat asupra conceperii lucrării o influență determinantă, care excede cu mult exigențele obișnuite ale chiriașului pentru un imobil nou.

În temeiul jurisprudenței constante a Curții referitoare la contractele de închiriere încheiate de autoritățile contractante cu privire la imobile care nu sunt încă construite, această operațiune constituie un contract de achiziții publice de lucrări. Având în vedere absența unei proceduri de licitație, încheierea acestui contract încalcă articolele 2 și 28, precum și articolul 35 alineatul (2) din Directiva 2004/18. În plus, această încălcare persistă atât timp cât subzistă contractul de închiriere, care nu poate fi reziliat în mod legal până în anul 2040.

____________

1     Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).