CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
GIOVANNI PITRUZZELLA
prezentate la 10 ianuarie 2019(1)
Cauza C‑631/17
SF
împotriva
Inspecteur van de Belastingdienst
[cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos)]
„Trimitere preliminară – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolul 11 alineatul (3) litera (e) – Cetățean al unui stat membru angajat în calitate de marinar la bordul unei nave sub pavilionul unui stat terț – Angajator stabilit în alt stat decât statul de reședință al lucrătorului – Domeniul de aplicare «ratione personae» al regulamentului – Stabilirea legislației aplicabile”
1. Articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială(2) trebuie considerat o dispoziție reziduală care asigură caracterul complet al sistemului normelor de stabilire a legislației aplicabile (norme de conflict) în materie de securitate socială prevăzut de acest regulament, care se aplică oricărei ipoteze neprevăzute în mod expres de acesta, sau are un domeniu de aplicare mai limitat, fiind aplicabil exclusiv persoanelor inactive?
2. La această întrebare trebuie în esență să răspundă Curtea în prezenta cauză, care are ca obiect o cerere de decizie preliminară adresată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), în cadrul unui litigiu între, pe de o parte, un cetățean leton, cu domiciliul în Letonia, angajat pentru o scurtă perioadă de o societate cu sediul în Țările de Jos pe o navă sub pavilionul unui stat terț care, în perioada relevantă, se afla în afara teritoriului Uniunii și, pe de altă parte, autoritățile fiscale neerlandeze care solicită plata contribuțiilor sociale pentru respectiva perioadă de încadrare în muncă.
3. Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a interpreta pentru prima dată dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, care este o prevedere nouă, inexistentă în Regulamentul nr. 1408/71(3), în vigoare anterior. Hotărârea pe care Curtea o va pronunța în prezenta cauză va avea o certă relevanță pentru definirea economiei generale a normelor de conflict prevăzute de Regulamentul nr. 883/2004.
I. Cadrul juridic
4. Articolul 11 din Regulamentul nr. 883/2004, primul articol din titlul II din acesta, intitulat „Reguli generale”, prevede:
„(1) Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.
[…]
(3) Sub rezerva articolelor 12-16:
(a) persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într‑un stat membru se supune legislației din statul membru respectiv;
(b) funcționarii se supun legislației din statul membru de care aparține administrația ai căror salariați sunt;
(c) persoana care beneficiază de ajutor de șomaj în conformitate cu articolul 65, în temeiul legislației statului membru de reședință, se supune legislației statului membru respectiv;
(d) persoana convocată sau concentrată pentru îndeplinirea obligațiilor militare sau efectuarea serviciului civil într‑un stat membru se supune legislației statului membru respectiv;
(e) orice altă persoană căreia nu i se aplică literele (a)-(d) se supune legislației statului membru de reședință, fără a se aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament, care îi garantează prestații în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre.
(4) În sensul prezentului titlu, activitatea salariată sau independentă care se desfășoară în mod obișnuit la bordul unei nave pe mare sub pavilionul unui stat membru se consideră activitate desfășurată în statul membru respectiv. Cu toate acestea, un salariat care își desfășoară activitatea la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru și care este remunerat pentru această activitate de către o întreprindere sau de către o persoană al cărei sediu sau domiciliu se află în alt stat membru, se supune legislației celui de al doilea stat membru, în cazul în care își are reședința în statul membru respectiv. Întreprinderea sau persoana care plătește remunerația se consideră angajator în sensul legislației menționate.
[…]”.
II. Situația de fapt, procedura principală și întrebarea preliminară
5. În perioada cuprinsă între 13 august 2013 și 31 decembrie 2013, domnul SF, cetățean leton cu domiciliul în Letonia, s‑a aflat într‑un raport de muncă cu societatea Oceanwide Offshore Services B.V. cu sediul în Țările de Jos.
6. În această perioadă, domnul SF a lucrat ca marinar, pe postul de steward, pe o navă aflată sub pavilionul insulelor Bahamas, care, în perioada în discuție, se afla pe porțiunea germană a platformei continentale a Mării Nordului.
7. Pentru perioada în care domnul SF a fost încadrat în muncă la societatea Oceanwide Offshore Services B.V., autoritățile fiscale neerlandeze, mai precis Inspecteur van de Belastingdienst (inspectorul fiscal), au adoptat în privința sa o decizie de impunere privind plata contribuțiilor sociale.
8. Considerând că nu este supus regimului contribuțiilor sociale din Țările de Jos, SF a introdus la Rechtbank Zeeland‑West‑Brabant (Tribunalul din Zeeland‑West‑Brabant, Țările de Jos) o acțiune împotriva deciziei autorităților fiscale neerlandeze.
9. La rândul său, instanța menționată a decis să adreseze Hoge Raad (Curtea Supremă) câteva întrebări preliminare având ca obiect stabilirea reglementării aplicabile situației domnului SF, în temeiul Regulamentului nr. 883/2004.
10. Hoge Raad, instanța de trimitere, pornește de la premisa că atât domnul SF, cât și raportul său de muncă intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și că activitățile profesionale desfășurate de acesta în perioada în discuție nu pot fi asimilate unor activități desfășurate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
11. Instanța de trimitere consideră că, întrucât unei situații precum cea a domnului SF nu i se aplică nicio altă dispoziție din Regulamentul nr. 883/2004, o astfel de situație intră în domeniul de aplicare al articolului 11 alineatul (3) litera (e) din acest regulament și că, prin urmare, reglementarea relevantă în speță este reglementarea statului membru de reședință al persoanei interesate, și anume dreptul leton.
12. Cu toate acestea, instanța de trimitere arată că s‑a susținut în fața sa că situației domnului SF i s‑ar aplica articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004 coroborat cu alineatul (4) al aceluiași articol. Instanța menționată arată că, în cazul în care o asemenea încadrare juridică ar fi corectă, legea aplicabilă situației domnului SF ar fi cea a statului în care este stabilit angajatorul, și anume dreptul Țărilor de Jos.
13. În aceste condiții, având îndoieli cu privire la corectitudinea poziției sale, Hoge Raad (Curtea Supremă) a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:
„Care este legislația unui stat membru pe care Regulamentul nr. 883/2004 o desemnează ca fiind aplicabilă în cazul unei persoane interesate care (a) locuiește în Letonia, (b) are cetățenia letonă, (c) este angajată la o întreprindere cu sediul în Țările de Jos, (d) lucrează ca marinar, (e) își desfășoară activitatea la bordul unei nave sub pavilionul insulelor Bahamas și (f) exercită această activitate în afara teritoriului Uniunii Europene?”
III. Procedura în fața Curții
14. Decizia de trimitere a fost primită la grefa Curții la 9 noiembrie 2017. Domnul SF, guvernele elen, polonez și cel al Țărilor de Jos, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. La ședința care a avut loc la 8 noiembrie 2018 au participat domnul SF, guvernul elen și cel al Țărilor de Jos și Comisia.
IV. Analiză juridică
A. Observații introductive
15. Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească în esență care este, în temeiul Regulamentului nr. 883/2004, legislația aplicabilă unei situații precum cea a persoanei interesate în procedura principală, care are domiciliul în statul membru de origine și care s‑a aflat într‑un raport de muncă cu un angajator stabilit în alt stat membru, desfășurând activități în calitate de marinar la bordul unei nave sub pavilionul unui stat terț, care, în perioada relevantă, se afla în afara teritoriului Uniunii.
16. Două teze se contrapun în această privință.
17. Potrivit unei prime teze, susținută de instanța de trimitere însăși, de guvernele elen și polonez, precum și de domnul SF, întrucât situația acestuia din urmă nu este reglementată de nicio altă dispoziție din Regulamentul nr. 883/2004, acesteia i s‑ar aplica dispoziția cu caracter subsidiar de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004. Prin urmare, persoana interesată ar fi supusă legislației statului membru de reședință.
18. Potrivit unei alte teze, susținută, în schimb, de Comisie și de guvernul Țărilor de Jos, dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 s‑ar aplica exclusiv persoanelor inactive și, prin urmare, nu ar fi aplicabilă unei situații precum cea a domnului SF, care, în perioada relevantă, desfășura o activitate profesională. Unei situații precum cea a domnului SF i s‑ar aplica, mai degrabă, în temeiul dispozițiilor din titlul II din Regulamentul nr. 883/2004, interpretate în lumina jurisprudenței Curții(4), legislația statului membru în care este stabilit angajatorul persoanei interesate în cauză.
19. Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, Curtea este chemată, așadar, să stabilească domeniul de aplicare al articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004. În acest scop, este necesar, în opinia noastră, să se pornească de la o analiză a acestei dispoziții în cadrul economiei Regulamentului nr. 883/2004, în lumina principiilor jurisprudențiale formulate de Curte în această materie, pentru a defini apoi, pe baza acestei analize, domeniul de aplicare.
B. Dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) în economia Regulamentului nr. 883/2004
20. După cum Curtea a avut ocazia să declare în mai multe rânduri, Regulamentul nr. 883/2004, care a modernizat și a simplificat normele conținute în Regulamentul nr. 1408/71, menținând totodată același obiectiv ca acesta din urmă, are ca obiect coordonarea sistemelor de securitate socială existente în statele membre, în scopul de a garanta exercitarea efectivă a liberei circulații a persoanelor(5).
21. Regulamentul menționat nu organizează un regim comun de securitate socială, ci permite menținerea unor regimuri naționale distincte(6), prevăzând o serie de principii comune pe care trebuie să le respecte legislațiile tuturor statelor membre în domeniul securității sociale și care asigură, împreună cu sistemul normelor de conflict prevăzut de acest regulament, că persoanele care își exercită libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul Uniunii nu sunt afectate de diversele sisteme naționale ca urmare a faptului că și‑au exercitat această libertate(7).
22. În acest context, titlul II din Regulamentul nr. 883/2004 cuprinde normele de conflict care permit să se stabilească legea aplicabilă persoanelor care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament. Astfel, dacă o persoană intră în domeniul de „aplicare ratione personae” al Regulamentului nr. 883/2004, astfel cum este definit la articolul 2 din acesta din urmă, este în principiu aplicabilă regula unicității prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din acest regulament, iar legislația națională aplicabilă este stabilită în conformitate cu dispozițiile din titlul II din regulamentul respectiv(8).
23. Curtea a precizat cu diverse ocazii că dispozițiile din acest titlu constituie un sistem complet și uniform de norme de conflict și că acestea au drept scop nu doar să evite aplicarea simultană a mai multor legislații naționale, ci și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei unei legislații care să le fie aplicabilă(9).
24. Articolul 11 din Regulamentul nr. 883/2004 constituie „piatra de temelie” a titlului II din regulamentul menționat și permite să se stabilească care este legislația națională aplicabilă oricărei persoane care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament(10).
25. În ceea ce privește în mod specific dispoziția de la alineatul (3) litera (e) a articolului 11 menționat, Curtea a avut ocazia să arate că această dispoziție prevede o normă de conflict care vizează stabilirea legislației naționale aplicabile încasării prestațiilor de securitate socială enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, pe care le pot solicita alte persoane decât cele menționate la articolul 11 alineatul (3) literele (a)-(d) din regulamentul amintit, altfel spus, printre altele, persoanele inactive din punct de vedere economic(11).
26. Curtea a avut de asemenea ocazia să stabilească obiectivele specifice urmărite de articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, care sunt tocmai cele menționate la punctul 23 de mai sus. Curtea a precizat astfel că dispoziția menționată are drept scop nu doar să evite aplicarea simultană a mai multe legislații naționale unei situații determinate și complicațiile care pot apărea din aceasta, ci și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 să fie private de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei unei legislații care le‑ar fi aplicabilă(12). În schimb, această dispoziție în sine nu are ca obiect stabilirea condițiilor de fond ale existenței dreptului la prestații de securitate socială, legislația fiecărui stat membru fiind, în principiu, cea care trebuie să stabilească aceste condiții(13).
27. În ceea ce privește articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, trebuie arătat de asemenea că, după cum au arătat instanța de trimitere și unele guverne care au prezentat observații în fața Curții, această dispoziție constituie o noutate proprie regulamentului menționat. Astfel, Regulamentul nr. 1408/71, în vigoare anterior, nu cuprindea nicio dispoziție comparabilă.
28. Regulamentul nr. 1408/71 cuprindea o singură dispoziție cu caracter parțial subsidiar, introdusă(14), după cum a arătat Comisia, în urma Hotărârii Curții din 12 iunie 1986, Ten Holder (302/84, EU:C:1986:242). Acea dispoziție permitea însă numai stabilirea legislației aplicabile persoanelor cărora nu li se mai aplica legislația unui stat membru, fără a deveni aplicabilă legislația unui alt stat membru(15).
29. În consecință, în economia Regulamentului nr. 1408/71, deși titlul II din acest regulament prevedea, astfel cum a recunoscut Curtea(16), un sistem complet și uniform de norme de conflict, nu exista o normă explicită reziduală care să asigure caracterul complet al acestui sistem, cu aplicabilitate generală, și care să permită stabilirea legislației aplicabile în toate cazurile neprevăzute expres de dispozițiile din același titlu II.
30. În acest context, Curtea a trebuit astfel să intervină în mai multe rânduri pentru a acoperi lacunele sistemului, stabilind, printr‑o interpretare extensivă sau printr‑o trimitere generală la dispozițiile din titlul II din Regulamentul nr. 1408/71, legislația aplicabilă în cazuri particulare nereglementate explicit de normele de conflict din titlul II din regulamentul menționat(17).
C. Cu privire la domeniul de aplicare al articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004
31. În lumina considerațiilor dezvoltate la punctele care precedă, trebuie interpretată dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 pentru a‑i stabili domeniul de aplicare și, mai precis, pentru a verifica dacă, așa cum susțin Comisia și guvernul Țărilor de Jos, această dispoziție se aplică exclusiv persoanelor inactive.
32. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție(18).
33. În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a dispoziției de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, trebuie să arătăm că aceasta este formulată în mod destul de general. Aceasta se aplică „[oricărei alte persoane] căreia nu i se aplică literele (a)-(d)” ale aceluiași alineat, fără a aduce atingere, pe de o parte, „articolelor 12-16” și, pe de altă parte, „altor dispoziții din prezentul regulament, care […] garantează [unei asemenea persoane] prestații în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre”.
34. Analiza literală a dispoziției arată nu numai că aceasta este formulată în mod general cu ajutorul locuțiunii „orice altă persoană”, dar și că este însoțită de două „caveat-uri” (rezerve) de asemenea cu caracter general: cel dintâi prevede că nu se aduce atingere niciunei dispoziții din titlul II din Regulamentul nr. 883/2004, și anume normele de conflict care permit să se stabilească legea aplicabilă persoanelor care intră în domeniul de aplicare al acestuia; cel de al doilea se referă, în schimb, la orice altă dispoziție din regulamentul în cauză.
35. Această alegere a modului de redactare necesită, în opinia noastră, o interpretare care să atribuie dispoziției respective caracterul de regulă reziduală care asigură caracterul complet al sistemului, destinată să includă în domeniul său de aplicare orice ipoteză în care Regulamentul nr. 883/2004 nu stabilește explicit legislația aplicabilă situației unei persoane interesate.
36. Analiza literală a dispoziției nu evidențiază în schimb niciun element care ar putea justifica o limitare a domeniului său de aplicare exclusiv la persoanele inactive. Nu rezultă astfel în niciun mod din textul dispoziției în cauză că aceasta se aplică exclusiv unor categorii de persoane specifice.
37. În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie dispoziția în discuție, trebuie înainte de toate să arătăm că nicio altă dispoziție din Regulamentul nr. 883/2004, nici vreun considerent al acestuia nu oferă elemente în favoarea tezei potrivit căreia domeniul de aplicare al acestei dispoziții ar fi limitat exclusiv la persoanele inactive.
38. În observațiile sale scrise, Comisia, pentru a justifica o asemenea teză, s‑a referit, într‑un mod mai degrabă criptic, la articolul 2 din Regulamentul nr. 883/2004. Acest articol precizează domeniul de aplicare „ratione personae” al regulamentului în cauză. Nu este clar însă, iar Comisia nu a fost în măsură să explice acest aspect în observațiile sale scrise și nici în ședință, modul în care articolul menționat, ca atare, poate justifica o limitare a domeniului de aplicare al articolului 11 alineatul (3) litera (e) din regulamentul în cauză exclusiv la persoanele inactive.
39. Instanța de trimitere afirmă că în fața sa a fost invocat considerentul (42) al Regulamentului nr. 883/2004 în justificarea tezei limitării domeniului de aplicare al articolului 11 alineatul (3) litera (e) din același regulament la persoanele inactive. Din textul acestui considerent(19) – care, pe de altă parte, se referă la situația specială a Regatului Danemarcei – reiese fără îndoială că Regulamentul nr. 883/2004 a fost extins la noua categorie a persoanelor inactive. Cu toate acestea, nu vedem cum recunoașterea explicită a unei astfel de extinderi în cuprinsul considerentului menționat poate fi, în sine, de natură să justifice o limitare a domeniului de aplicare al dispoziției de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 exclusiv la această categorie de persoane.
40. În opinia noastră, nici din economia articolului 11 în cauză nu se poate observa vreun element în favoarea tezei limitării domeniului de aplicare al dispoziției în discuție. Împrejurarea că alineatul (4) al acestui articol prevede o situație specială, diferită de cele prevăzute la literele (a)-(d) ale alineatului (3) al aceluiași articol, nu este, în opinia noastră, în niciun mod de natură să sprijine teza unei limitări a domeniului de aplicare al dispoziției în cauză persoanelor inactive. Această situație specială este inclusă în rezervele menționate la punctul 34 de mai sus.
41. Dimpotrivă, din punct de vedere sistematic, prezența acestor două rezerve, care includ orice altă dispoziție din Regulamentul nr. 883/2004, constituie, în opinia noastră, un argument puternic în favoarea tezei caracterului de regulă reziduală care asigură caracterul complet al sistemului articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004.
42. Pentru confirmarea acestei teze pledează, tot din punct de vedere sistematic, și faptul că articolul 11, în care cuprinsă dispoziția în cauză, este intitulat „Reguli generale” și este primul articol din titlul II din Regulamentul nr. 883/2004, ceea ce demonstrează în mod clar că dispozițiile cuprinse în acesta sunt destinate să aibă un caracter general.
43. În ceea ce privește, în al treilea rând, obiectivele urmărite de dispoziția în cauză, după cum s‑a amintit la punctul 26 de mai sus, acestea au fost deja identificate în mod clar de Curte.
44. În această privință, considerăm că interpretarea dispoziției de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 în sensul că aceasta este o dispoziție cu caracter general și subsidiar, care asigură caracterul complet al sistemului, care garantează stabilirea unei legi aplicabile în toate cazurile neprevăzute în mod explicit de acest regulament este cea mai în măsură să garanteze îndeplinirea obiectivelor normei și ale regulamentului în cauză, și anume evitarea aplicării simultane a mai multor legislații naționale unei situații determinate și împiedicarea ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei unei legislații care să le fie aplicabilă.
45. O interpretare restrictivă care ar limita domeniul de aplicare al dispoziției în cauză exclusiv la persoanele inactive ar implica astfel riscul menținerii unor lacune și în reglementarea prevăzută de sistemul de norme de conflict creat de Regulamentul nr. 883/2004, ceea ce ar avea ca rezultat situații de incertitudine juridică a căror soluționare ex post ar cădea în sarcina Curții, la fel ca în perioada în care era în vigoare Regulamentul nr. 1408/71 anterior.
46. În ceea ce privește obiectivele dispoziției în cauză, arătăm de asemenea că argumentul invocat de Comisie în ședință, potrivit căruia ar rezulta din propunerea de regulament pe care a prezentat‑o în anul 1998(20) – pe baza căreia a fost ulterior adoptat Regulamentul nr. 883/2004 – că intenția legiuitorului era să limiteze domeniul de aplicare al dispoziției la persoanele inactive, nu este confirmat de textul acestei propuneri.
47. Astfel, din raportul explicativ referitor la articolul 8 din propunere, care a devenit ulterior, în versiunea finală, articolul 11 din regulament, nu reiese în niciun mod că intenția legiuitorului cu privire la dispoziția în cauză (rămasă în esență nemodificată în versiunea finală a regulamentului) ar fi fost să îi limiteze domeniul de aplicare exclusiv la persoanele inactive(21).
48. În concluzie, rezultă, în opinia noastră, din toate considerațiile care precedă că dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretată în mod extensiv, în conformitate cu obiectivele regulamentului și ale normei în cauză, astfel cum au fost identificate de Curte. Prin urmare, întrucât este o dispoziție reziduală care asigură caracterul complet al sistemului de norme de conflict creat de acest regulament, aceasta se aplică, în opinia noastră, oricărei persoane căreia nu i se aplică literele (a)-(d) ale alineatului (3) al articolului menționat sau în privința căreia nicio altă dispoziție din regulamentul în cauză nu stabilește legislația aplicabilă, și aceasta pentru orice motiv și, așadar, nu numai pentru motivul inactivității unei astfel de persoane.
49. În această privință, arătăm de asemenea că interpretarea în sens larg a articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 propusă la punctul precedent este conformă cu interpretarea adoptată de Curte cu privire la norma pe care această dispoziție a înlocuit‑o, și anume articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71. Astfel, în jurisprudența sa cu privire la această din urmă normă, întemeindu‑se pe modul de redactare general a acesteia, Curtea a adoptat o interpretare extensivă, potrivit căreia ea includea „orice ipoteză” în care legislația unui stat membru încetează să se mai aplice unei persoane și „pentru orice motiv”(22). Acestea fiind spuse, interpretarea dispoziției în cauză pe care am propus‑o la punctul 48 de mai sus nu poate, în opinia noastră, să fie repusă în discuție de celelalte argumente invocate de Comisie și de guvernul Țărilor de Jos în fața Curții.
50. În primul rând, cu privire la trimiterile făcute de Comisie, pe de o parte, la Ghidul practic privind legislația aplicabilă în Uniunea Europeană (UE), în Spațiul Economic European (SEE) și în Elveția(23), elaborat și aprobat de Comisia administrativă pentru coordonarea sistemelor de securitate socială, și, pe de altă parte, la documentul Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, intitulat „Notes explicatives sur la modernisation de la coordination en matière de securité sociale”(24), trebuie arătat că aceste documente, deși constituie instrumente de interpretare a Regulamentului nr. 883/2004, nu au forță obligatorie, iar Curtea și instanțele naționale nu sunt ținute în niciun mod de acestea atunci când interpretează regulamentul menționat(25).
51. În al doilea rând, în ceea ce privește diferitele trimiteri la jurisprudență făcute de persoanele care au prezentat observații în fața Curții, arătăm înainte de toate că punctul 63 din Hotărârea 14 iunie 2016, Comisia/Regatul Unit (C‑308/14, EU:C:2016:436), la care s‑a referit guvernul Țărilor de Jos pentru a‑și susține teza și care este preluat la punctul 25 de mai sus, pledează mai degrabă în favoarea unei interpretări a dispoziției în cauză în sensul că aceasta nu se aplică exclusiv persoanelor inactive. Astfel, la acest punct, Curtea a utilizat locuțiunea „printre altele”(26) înainte de a se referi la această categorie de persoane, ceea ce indică intenția de a nu limita exclusiv la o astfel de categorie de persoane aplicarea dispoziției în cauză.
52. În ceea ce privește Hotărârile Aldewereld și Kik, citate anterior, deși acestea oferă fără îndoială în continuare indicii de interpretare utile, se impune constatarea că acestea au fost pronunțate de Curte înainte de intrarea în vigoare a articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 și, așadar, într‑un context juridic diferit, în care nu exista o regulă reziduală care asigură caracterul complet al sistemului. Prin urmare, soluțiile adoptate de Curte în acest context diferit nu pot fi transpuse în noul context al Regulamentului nr. 883/2004, în care Curtea nu mai trebuie să recurgă la soluții de interpretare pentru a acoperi lacunele cadrului normativ.
53. În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul invocat de Comisie în ședință cu privire la existența în economia Regulamentului nr. 883/2004 a unei ierarhii între lex loci labori și lex domicilii, considerăm că existența unei astfel de ierarhii a criteriilor nu este, în sine, de natură să justifice o limitare a domeniului de aplicare al unei dispoziții din regulament care nu prevede în mod expres o asemenea limitare.
54. În al patrulea rând, considerăm că cerințele care țin de principiul egalității de tratament, invocate de Comisie și de guvernul Țărilor de Jos, nu se opun interpretării articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 pe care o propunem. Astfel, după cum rezultă din considerentele (5), (8) și (17) ale acestui regulament, în economia acestuia, principiul menționat are drept scop garantarea egalității de tratament pentru persoanele încadrate în muncă în Uniune, pe teritoriul unui stat membru, cărora, prin urmare, li se aplică dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004.
55. Cu toate acestea, în cazul în care persoana interesată nu își desfășoară activitatea profesională pe teritoriul unui stat membru și, prin urmare, legătura activității profesionale cu teritoriul Uniunii este mai slabă, nu înseamnă sub nicio formă că cerințele care țin de principiul egalității de tratament, care, la rândul său, ține de obiectivul mai general al Regulamentului nr. 883/2004 de facilitare a liberei circulații a persoanelor(27), sunt garantate mai eficient prin utilizarea ca factor de legătură a locului de stabilire a angajatorului, iar nu a reședinței persoanei interesate. După cum au arătat guvernele elen și polonez, situația marinarilor, precum cea a persoanei interesate din procedura principală, a căror încadrare în muncă se caracterizează printr‑o puternică mobilitate internațională și prin contracte pe durată determinată, deseori de scurtă durată și încheiate la distanță, constituie un exemplu clar în acest sens.
56. În sfârșit, în al cincilea rând, nu se opune, în opinia noastră, interpretării dispoziției de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, pe care am propus‑o la punctul 48 de mai sus, eventualul risc, evocat în ședință, ca legislația statului membru de reședință al persoanei interesate să nu prevadă dispoziții care permit afilierea acestuia la sistemul de securitate socială al acelui stat membru și, prin urmare, ca persoana interesată să rămână fără protecție.
57. În această privință, arătăm că, după cum rezultă din jurisprudența Curții citată la punctul 20 și următoarele de mai sus, desigur, dispozițiile din titlul II din Regulamentul nr. 883/2004 au ca obiect doar stabilirea legislației naționale aplicabile persoanelor care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament și, ca atare, nu au ca obiect stabilirea condițiilor existenței dreptului sau a obligației de afiliere la un regim de securitate socială sau la o ramură sau alta a unui asemenea regim, fiind atribuția fiecărui stat membru să stabilească aceste condiții(28).
58. Cu toate acestea, Curtea a precizat de asemenea următoarele: caracterul complet al sistemului normelor de conflict creat prin titlul II menționat are ca efect deposedarea legiuitorului din fiecare stat membru de puterea de a stabili în mod independent întinderea și condițiile de aplicare ale legislației sale naționale cu privire la persoanele supuse acesteia și la teritoriul în interiorul căruia dispozițiile naționale își produc efectele(29).
59. În fapt, la stabilirea condițiilor existenței dreptului de a se afilia la un regim de securitate socială, statele membre sunt ținute să respecte dispozițiile de drept al Uniunii în vigoare. În special, normele privind conflictul de legi prevăzute de Regulamentul nr. 883/2004 se impun în mod imperativ statelor membre și statele membre nu dispun de posibilitatea de a stabili în ce măsură este aplicabilă propria legislație sau cea din alt stat membru(30).
60. Rezultă că, în lumina obiectivului dispozițiilor din titlul II citat anterior, care, după cum am amintit la punctele 23 și 26 de mai sus, au drept scop în special să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament să fie private de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei unei legislații care le‑ar fi aplicabilă, condițiile existenței dreptului de a se afilia la un regim de securitate socială nu pot avea ca efect să excludă din domeniul de aplicare al legislației în cauză persoanele cărora, potrivit Regulamentului nr. 883/2004, această legislație le este aplicabilă(31).
D. Cu privire la întrebarea preliminară
61. În opinia noastră, la întrebarea preliminară adresată de instanța de trimitere trebuie să se răspundă în lumina tuturor considerațiilor care precedă și a interpretării articolului 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004, pe care am propus‑o la punctul 48 de mai sus.
62. În această privință, considerăm că este oportun să se confirme că cele trei premise pe care instanța de trimitere își întemeiază întrebarea adresată Curții sunt corecte(32).
63. Astfel, în primul rând, nu există nicio îndoială că domnul SF intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004, în conformitate cu articolul 2 din acesta. Astfel, el este un cetățean leton cu reședința în Letonia și nu se contestă că, în perioada relevantă, trebuia să fie supus legii unui stat membru, și anume Letonia sau Țările de Jos(33).
64. În al doilea rând, Curtea a avut deja ocazia să constate că munca desfășurată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat terț, care se află în apele internaționale la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente unui stat membru nu poate fi asimilată unei munci efectuate pe teritoriul unui stat membru(34).
65. În al treilea rând, este de asemenea neîndoielnic că raportul de muncă al domnului SF prezintă o legătură suficient de strânsă cu teritoriul Uniunii. Rezultă astfel din jurisprudență că o asemenea legătură există atunci când un cetățean al Uniunii, rezident într‑un stat membru, a fost angajat de o întreprindere stabilită în alt stat membru și pentru care își desfășoară activitatea(35).
66. În aceste condiții, arătăm că atât instanța de trimitere, cât și persoanele care au prezentat observații în fața Curții concordă că situației persoanei interesate din procedura principală nu i se aplică nicio altă dispoziție din Regulamentul nr. 883/2004 în afară de articolul 11 alineatul (3) litera (e).
67. Astfel, în primul rând, unei astfel de situații nu i se aplică niciuna dintre dispozițiile de la literele (a)-(d) ale alineatului (3) al aceluiași articol și, mai precis, nu este aplicabilă litera (a), întrucât activitatea de marinar nu a fost desfășurată pe teritoriul unui stat membru.
68. În al doilea rând, nu este aplicabilă dispoziția de la alineatul (4) al articolului 11, citat anterior, întrucât aceasta se aplică numai unor activități desfășurate pe o navă sub pavilionul unui stat membru, în timp ce în prezenta speță activitatea a fost desfășurată pe o navă sub pavilionul unui stat terț.
69. În al treilea rând, unei astfel de situații nu i se aplică niciuna dintre celelalte dispoziții din titlul II din Regulamentul nr. 883/2004, care se aplică unor situații diferite de cele în discuție în procedura principală(36), și nici nu i se aplică vreo altă dispoziție din acest regulament.
70. În aceste condiții, având în vedere interpretarea normei oferită la punctul 48 de mai sus, considerăm că unei situații precum cea a domnului SF i se aplică dispoziția de la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 și că, prin urmare, o persoană care se află într‑o astfel de situație este supusă legislației statului de reședință.
V. Concluzie
71. Având în vedere considerațiile dezvoltate, propunem Curții să răspundă la întrebarea adresată de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) în sensul că:
„Articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că un cetățean al unui stat membru, care are domiciliul în statul membru de origine și care s‑a aflat într‑un raport de muncă cu un angajator stabilit în alt stat membru, desfășurând activități în calitate de marinar la bordul unei nave sub pavilionul unui stat terț, care, în perioada relevantă, se afla în afara teritoriului Uniunii, este supus, pentru această perioadă, legislației statului membru de reședință.”