Language of document :

Acțiune introdusă la 15 iulie 2019 – Comisia Europeană/Republica Italiană

(Cauza C-668/19)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: E. Manhaeve, L. Cimaglia, agenți)

Pârâtă: Republica Italiană

Concluziile reclamantei

Comisia solicită Curții să constate că,

Republica Italiană

nu a luat măsurile necesare pentru a asigura faptul că 166 de aglomerări al căror echivalent-locuitor (EL) este mai mare de 2 000 vor fi echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale1 ,

nu a luat măsurile necesare pentru a asigura că în 610 aglomerări al căror echivalent-locuitor este mai mare de 10 000 sau al căror echivalent-locuitor (EL) se situează între 2 000 și 10 000 și care evacuează în ape dulci și estuare apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, fac obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 91/271/CEE,

nu a luat măsurile necesare pentru a asigura că în 10 aglomerări al căror echivalent-locuitor este mai mare de 10 000 și care evacuează în ape receptoare considerate ca „zone sensibile” potrivit Directivei 91/271/CEE apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, fac obiectul unei tratări mai stricte decât tratarea secundară sau echivalentă, în conformitate cu articolul 5 din directiva respectivă,

nu a luat măsurile necesare pentru a asigura că în 5 „zone sensibile”, potrivit Directivei 91/271/CEE, procentul minim de reducere a încărcării globale care intră în toate stațiile de epurare a apelor reziduale urbane din această zonă atinge cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de fosfor și cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de azot, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din directiva respectivă,

nu a luat măsurile necesare pentru ca stațiile de epurare a apelor urbane reziduale, construite în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 4-7 din Directiva 91/271/CEE, să fie concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să aibă un randament suficient în toate condițiile climatice normale ale locului în care sunt amplasate și pentru a se ține seama de variațiile sezoniere ale încărcării în momentul conceperii acestor instalații în 617 de aglomerări, în conformitate cu articolul 10 din directiva respectivă,

nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 3 și/sau al articolului 4 și/sau al articolului 5, precum și al articolului 10 din Directiva 91/271/CEE;

solicită obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin acțiunea sa, Comisia critică faptul că Republica Italiană nu a pus în aplicare în mod corect, în diferite părți ale teritoriului său național, Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale.

În primul rând, Comisia constată mai multe încălcări ale articolului 3 din directivă, care prevede, la al doilea paragraf al alineatului (1) și la alineatul (2), că statele membre aveau obligația de a asigura faptul că, până la 31 decembrie 2005, toate aglomerările al căror echivalent-locuitor este mai mare de 2 000 vor fi echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale, respectând cerințele din anexa I secțiunea A. În numeroase aglomerări situate în regiunile Abruzzo, Calabria, Campania, Friuli Venezia Giulia, Lombardia, Puglia, Sicilia, Valle d'Aosta și Veneto această obligație nu a fost corect îndeplinită.

Articolul 4 din Directiva 91/271/CEE prevede de asemenea la alineatele (1) și (3) că, până la 31 decembrie 2005, pentru evacuările care provin de la aglomerări cu EL (echivalent-locuitor) mai mare de 10 000 de locuitori sau pentru cele care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 2 000 și 10 000, statele membre ar fi trebuit să vegheze ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în conformitate cu cerințele anexei I, secțiunea B. Comisia a constatat nerespectarea dispozițiilor menționate mai sus într-un număr mare de aglomerări situate în regiunile Abruzzo, Basilicata, Calabria, Campania, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Liguria, Lombardia, Marche, Puglia, Piedmont, Sardinia, Sicilia, Toscana, Umbria, Valle d’Aosta și Veneto.

Articolul 5 din directivă prevede, la alineatele (2) și (3), că, până la 31 decembrie 1998, statele membre ar fi trebuit să vegheze ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, să facă obiectul unei tratări mai riguroase decât cea descrisă la articolul 4, pentru toate evacuările care provin din aglomerări cu EL mai mare de 10 000. Comisia a constatat nerespectarea dispozițiilor menționate mai sus într-o serie de aglomerări situate în regiunile Basilicata, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Marche, Puglia, Sardinia și Veneto.

În ceea ce privește zonele sensibile, articolul 5 alineatul (4) din directivă prevede de asemenea posibilitatea de a nu aplica cerințele stabilite la alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol pentru stațiile de epurare a apelor urbane reziduale individuale, cu condiția să se poate dovedi că procentul minim de reducere a încărcării globale care intră în toate stațiile de epurare a apelor reziduale urbane dintr-o anumită zonă sensibilă atinge cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de fosfor și cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de azot. Acest lucru nu a fost demonstrat în ceea ce privește mai multe zone sensibile situate pe teritoriul italian.

În cele din urmă, nerespectarea articolelor 4 și 5 din Directiva 91/271/CEE atrage de asemenea, încălcarea articolului 10 din aceeași directivă, potrivit căruia stațiile de epurare a apelor urbane reziduale ar trebui să fie concepute, construite, exploatate și întreținute astfel încât să aibă un randament suficient în toate condițiile climatice normale ale locului în care sunt amplasate.

____________

1 JO 1991, L 135, p. 40, Ediţie specială, 15/vol. 2, p. 43.