Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 28 septembrie 2020 – Gamenet SpA/Agenzia delle Dogane e dei Monopoli

(Cauza C-478/20)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Gamenet SpA

Pârâtă: Agenzia delle Dogane e dei Monopoli

Întrebările preliminare

Este compatibilă cu exercitarea libertății de stabilire garantate la articolul 49 TFUE și cu exercitarea liberei prestări a serviciilor garantate la articolul 56 TFUE introducerea unei dispoziții precum cea cuprinsă la articolul 1 alineatul 649 din Legea nr. 190/14, prin care remunerațiile și comisioanele sunt reduse doar prin raportare la o categorie limitată și specifică de operatori, și anume doar operatorii de jocuri practicate cu mașini de jocuri, iar nu prin raportare la toți operatorii din sectorul de jocuri?

Este compatibilă cu principiul de drept european al protecției încrederii legitime introducerea unei dispoziții precum cea citată, cuprinsă la articolul 1 alineatul 649 din Legea nr. 190/14, care, pentru motive exclusiv economice, reduce, în cursul executării unei convenții de concesiune încheiate între o societate și o administrație a statului italian, comisionul stipulat în convenția menționată?

____________