CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NIILO JÄÄSKINEN
prezentate la 16 decembrie 2010(1)
Cauza C‑540/09
Skandinaviska Enskilda Banken AB Momsgrupp
împotriva
Skatteverket
[cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Regeringsrätten (Suedia)]
(A şasea directivă TVA – Directiva 77/388/CE – Scutiri – Asigurare – Garanţii de credit – Operaţiuni cu valori mobiliare – Articolul 13 secţiunea B – Servicii de garanţie de subscriere pentru emisiunea de acţiuni cu titlu oneros)
1. Prezenta cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte clasificarea serviciilor de garanţie de subscriere în vederea calculării TVA.
2. Serviciile de garanţie de subscriere de acţiuni se referă în general la situaţia în care un subscriptor se angajează, în schimbul unei sume de bani, să achiziţioneze sau să subscrie (în cazul unei noi emisiuni de acţiuni) acele acţiuni care nu pot fi vândute sau subscrise pe piaţă. Scopul unor asemenea servicii este, aşadar, acela de a garanta că emisiunea de acţiuni este integral subscrisă sau că toate acţiunile emise sunt vândute şi că emitentul primeşte o anumită parte a capitalului.
3. În speţă, anumite societăţi pe acţiuni au încercat să obţină servicii de garanţie de subscriere în acest scop. Subscriptorul [Skandinaviska Enskilda Banken („SEB”)] s‑a angajat, în schimbul unui comision, să achiziţioneze acţiunile care nu erau subscrise la expirarea perioadei de subscriere.
4. Problema principală este dacă un asemenea serviciu de garanţie de subscriere intră în sfera de aplicare a articolului 13 secţiunea B din A şasea directivă TVA(2) şi, în caz afirmativ, care este dispoziţia din articolul menţionat aplicabilă. Trei dispoziţii ale articolului 13 secţiunea B din această directivă prezintă în special relevanţă: articolul 13 secţiunea B litera (a): operaţiunile de asigurare, articolul 13 secţiunea B litera (d) punctele 1 şi 2: acordarea de credite şi garanţii de credit, articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 5: tranzacţii privind acţiuni şi alte valori mobiliare.
5. Clasificarea serviciilor de garanţie de subscriere reprezintă o sarcină oarecum dificilă, dacă se are în vedere faptul că realitatea economică a serviciilor de finanţare a societăţilor oferite pe pieţele financiare, care sunt dinamice prin natura lor, nu se încadrează cu uşurinţă în dispoziţiile legale statice şi predeterminate.
I – Cadrul juridic
A şasea directivă TVA
6. Articolul 2 alineatul (1) din A şasea directivă TVA priveşte domeniul de aplicare al acesteia. Respectivul articol prevede că sunt supuse TVA‑ului „livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul ţării de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare”.
7. Articolul 13 secţiunea B din A şasea directivă TVA priveşte scutirile de TVA. Potrivit dispoziţiilor acestui articol care prezintă relevanţă pentru prezenta cauză, sunt scutite de la plata TVA‑ului:
„(a) operaţiunile de asigurare şi reasigurare, inclusiv serviciile conexe prestate de către brokerii şi agenţii de asigurări;
[…]
(d) 1. acordarea şi negocierea de credite şi gestionarea creditelor de către persoana care le acordă;
2. negocierea de garanţii de credit sau de alte garanţii sau orice tranzacţii cu astfel de garanţii, precum şi gestionarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
[…]
5. operaţiuni, inclusiv negocierea, exceptând gestionarea sau păstrarea, cu acţiuni, titluri de participare, obligaţiuni şi alte valori mobiliare, dar exceptând:
– documentele reprezentând titluri de proprietate asupra bunurilor;
– drepturile sau valorile mobiliare prevăzute la articolul 5 alineatul (3)”(3). [traducere neoficială]
Legislaţia naţională
8. Potrivit articolului 1 din capitolul 1 din mervärdesskattelagen (Legea privind TVA‑ul) (1994:200) (denumită în continuare „ML”), TVA‑ul trebuie plătit pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii desfăşurate pe teritoriul ţării, care sunt supuse taxei şi sunt efectuate în cadrul unei activităţi profesionale. Această dispoziţie urmăreşte să pună în aplicare articolul 2 alineatul (1) din A şasea directivă TVA şi articolul 2 alineatul (1) din Directiva TVA.
9. Potrivit capitolului 3 articolul 9 din ML, prestările de servicii bancare şi financiare şi operaţiunile cu valori mobiliare sunt scutite de plata taxei. Prin operaţiuni cu valori mobiliare se înţelege, inter alia, vânzări de acţiuni, de alte participaţii sau de creanţe. Potrivit articolului 10, prestările de servicii de asigurare şi reasigurare sunt scutite de plata taxei. Aceste dispoziţii urmăresc printre altele să pună în aplicare articolul 13 secţiunea B litera (a) şi litera (d) punctele 1, 2 şi 5 din A şasea directivă TVA, precum şi articolul 135 alineatul (1) literele (a)-(c) şi (f) din Directiva TVA.
II – Situaţia de fapt şi întrebarea preliminară
10. Cauza priveşte un grup constituit în scopuri de TVA, SEB AB Momsgrupp (denumit în continuare „SEB Momsgrupp”), al cărui lider este o bancă, SEB. La momentul faptelor, SEB şi o altă societate din SEB Momsgrupp prestau servicii unor societăţi pe acţiuni care urmau să lanseze o nouă emisiune de acţiuni. Serviciul furnizat de SEB a constat în acordarea unei garanţii de subscriere.
11. SEB Momsgrupp a considerat că serviciile de garanţie de subscriere erau scutite şi, prin urmare, nici nu a facturat, nici nu a contabilizat TVA‑ul în ceea ce priveşte aceste servicii. Skatteverket (administraţia fiscală suedeză) a efectuat ulterior inspecţia grupului şi i‑a impus o rectificare a TVA‑ului pentru perioada avută în vedere. SEB Momsgrupp a contestat această decizie, însă a căzut în pretenţii atât în faţa Länsrätten i Stockholms län (Tribunalul Administrativ Departamental din Stockholm), cât şi în faţa Kammarrätten i Stockholm (Curtea Administrativă de Apel din Stockholm).
12. Litigiul aflat pe rolul Regeringsrätten (Curtea Administrativă Supremă) priveşte în esenţă problema dacă garanţiile de subscriere pot fi scutite. Potrivit acestei instanţe, furnizarea unor asemenea garanţii este posibilă fie în mod independent, fie împreună cu servicii aflate în legătură cu emisiunea de acţiuni.
13. În aceste împrejurări, Regeringsrätten a sesizat Curtea de Justiţie cu următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 13 secţiunea B din A şasea directivă [articolul 135 alineatul (1) din [Directiva TVA]] trebuie interpretat în sensul că scutirile de taxă pe care le prevede sunt aplicabile şi în cazul serviciilor (garanţie de subscriere) care implică acordarea de către o instituţie de credit, în schimbul unei sume de bani, a unei garanţii către o societate care doreşte să emită acţiuni, în temeiul căreia instituţia de credit se angajează să achiziţioneze acţiunile care nu sunt subscrise până la expirarea perioadei de subscriere?”
III – Analiză
A – Natura serviciului de garanţie de subscriere
14. Serviciile de garanţie de subscriere sunt clasificate de diverse dispoziţii ale dreptului Uniunii drept servicii financiare. Astfel, Directiva 2004/39/CE privind pieţele instrumentelor financiare califică garanţia de subscriere drept un serviciu de investiţie în sensul acestei directive(4). În plus, Directiva 2006/49 impune ca o instituţie de credit să dispună de un anumit capital corespunzător riscurilor de subscriere pe care şi le‑a asumat(5). Cu toate acestea, clasificarea unei activităţi drept serviciu financiar potrivit legislaţiei privind piaţa internă nu determină în sine tratamentul în scopuri de TVA al operaţiunilor corespunzătoare.
15. În cadrul şedinţei a existat o dezbatere cu privire la natura serviciului de garanţie de subscriere şi cu privire la problema dacă trebuia tratat ca parte sau ca serviciu conex emisiunii generale de acţiuni (şi, prin urmare, să fie tratat în acelaşi mod în vederea aplicării taxei) sau ca serviciu independent.
16. A reieşit că noţiunea de serviciu de subscriere de acţiuni este înţeleasă diferit în statele membre. Unele dintre acestea, precum Irlanda, consideră drept garanţie de subscriere furnizarea unui pachet de servicii care includ consultanţa cu privire la emisiunea de acţiuni, comercializarea şi distribuirea de acţiuni, precum şi garanţia că instituţia financiară subscrie de asemenea acţiunile, dacă este necesar. Cu toate acestea, în Suedia, serviciile de garanţie de subscriere pot fi furnizate şi sunt furnizate independent de alte servicii legate de emisiunea de acţiuni.
17. SEB, Suedia şi Skatteverket susţin în unanimitate că garanţia de subscriere poate fi furnizată în mod independent. De altfel, şi instanţa de trimitere a decis în acelaşi sens în ordonanţa de trimitere. În plus, SEB a confirmat în şedinţă că, în prezenta cauză, aceasta furnizase garanţia de subscriere a acţiunilor, în timp ce emisiunea acţiunilor fusese realizată de o altă întreprindere.
18. Nu există, prin urmare, nicio îndoială că serviciul de garanţie de subscriere ar trebui tratat în mod independent în prezenta cauză, iar nu ca serviciu conex altor servicii furnizate în contextul unei emisiuni de acţiuni.
B – Interpretarea articolului 13 secţiunea B din A şasea directivă TVA
19. Înainte de a analiza cele trei dispoziţii relevante în cauză, sunt necesare câteva aprecieri de ordin general.
20. În primul rând, noţiunile în cauză constituie noţiuni autonome ale dreptului Uniunii, care trebuie, aşadar, interpretate uniform pentru a evita unele divergenţe în aplicarea sistemului de TVA de la un stat membru la altul(6). De asemenea, acestea trebuie să fie încadrate în contextul general al sistemului comun de TVA(7).
21. În al doilea rând, potrivit jurisprudenţei Curţii, scutirile prevăzute la articolul 13 secţiunea B din A şasea directivă TVA trebuie interpretate restrictiv, din moment ce constituie excepţii de la norma generală potrivit căreia TVA‑ul trebuie aplicat tuturor livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii(8).
22. În al treilea rând, nu se cunoaşte cu exactitate motivul pentru care operaţiunile financiare sunt scutite, din moment ce lucrările pregătitoare nu se referă la acest aspect. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenţei Curţii, finalitatea scutirii operaţiunilor financiare constă în atenuarea dificultăţilor legate de stabilirea bazei de impozitare şi a cuantumului TVA‑ului deductibil, precum şi în evitarea unei creşteri a costului creditului de consum(9).
1. Operaţiuni de asigurare
23. Operaţiunile de asigurare beneficiază de scutire în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (a) din A şasea directivă TVA. Acest articol prevede că „statele membre scutesc […] operaţiunile de asigurare şi reasigurare, inclusiv serviciile conexe prestate de către brokerii şi de agenţii de asigurări”.
24. Operaţiunile de asigurare nu sunt definite nici de A şasea directivă TVA, nici de directivele privind asigurările(10). Curtea a formulat iniţial o definiţie a acestei noţiuni în Hotărârea CPP(11), în care a statuat că o operaţiune de asigurare se caracterizează prin faptul că asigurătorul se obligă, în schimbul plăţii prealabile a unei prime, să acorde asiguratului, în cazul în care se realizează riscul asigurat, prestaţia convenită cu ocazia încheierii contractului(12).
25. Prin urmare, definiţia operaţiunii de asigurare era suficient de largă încât să includă furnizarea unei prestaţii de asigurare de către o persoană impozabilă care nu este ea însăşi asigurător, dar care utilizează prestaţiile unui asigurător care îşi asumă riscul asigurat(13).
26. Din aceasta putem concluziona că accentul se pune pe natura operaţiunii, iar nu pe persoana care o efectuează, ceea ce înseamnă că o persoană care nu este o societate de asigurări poate furniza servicii de asigurare.
27. SEB susţine că aceste elemente sunt îndeplinite în prezenta cauză şi că operaţiunile ar trebui considerate ca beneficiind de scutire în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (a) din A şasea directivă TVA.
28. Pe de altă parte, Skatteverket consideră că o operaţiune de asigurare presupune un element de compensare a pierderilor. Aceasta apreciază că, din moment ce în prezenta cauză nu există o compensare a pierderilor, serviciile în discuţie nu pot fi scutite în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (a) din A şasea directivă TVA.
29. Elementul „pierdere” a fost inclus în definiţia operaţiunii de asigurare dată de avocatul general Fennely în cauza CPP, dar nu a fost reprodusă de Curte în hotărârea pe care a pronunţat‑o în acea cauză(14).
30. În opinia noastră, diferenţa esenţială între o operaţiune de asigurare şi prezenta cauză este situaţia care succedă apariţiei riscului.
31. Într‑o operaţiune de asigurare, tot ceea ce se impune atunci când apare riscul este plata unei sume convenite sau furnizarea unei anumite prestaţii, precum asistenţa persoanei asigurate(15), pe cheltuiala asigurătorului. Acţionând astfel, asigurătorul nu obţine nimic nou(16). Câştigul acestuia este generat în faza care precedă riscul.
32. Cu toate acestea, în prezenta cauză, la momentul la care riscul se materializează, banca obţine dreptul asupra acţiunilor la preţul convenit. Aceasta presupune un risc de depreciere a valorii acţiunilor şi declanşarea unor costuri de finanţare legate de achiziţie. Totuşi, nu se poate prezuma a priori că o asemenea situaţie se va finaliza cu o pierdere. Această diferenţă presupune, în opinia noastră, că prezenta situaţie nu este similară unei operaţiuni de asigurare.
33. Serviciile de garanţie de subscriere nu pot fi considerate, prin urmare, drept o operaţiune de asigurare în sensul articolului 13 secţiunea B litera (a) din A şasea directivă TVA.
2. Acordarea de credite şi garanţii de credit
34. Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctele 1 şi 2 din A şasea directivă TVA scuteşte de TVA „acordarea de credite” şi orice „negociere” de garanţii de credit sau orice tranzacţii cu astfel de garanţii.
35. SEB susţine că serviciile de garanţie de subscriere pe care le furnizează ar trebui să fie scutite în temeiul acestor dispoziţii, din moment ce au acelaşi scop ca şi o garanţie, şi anume, creşterea cu un anumit cuantum a capitalului solicitat, şi din moment ce, din punctul de vedere al creditorului sau al garantului, prezintă aceleaşi riscuri ca şi acordarea de credite.
36. Skatteverket susţine că prezenta situaţie nu intră în sfera de aplicare a acestor dispoziţii, întrucât are o altă natură. Potrivit acesteia, articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă TVA acoperă în mod normal un împrumut sau o plată a cărei contraprestaţie o reprezintă dobânzile aplicate. Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA acoperă numai angajamente financiare, pe care Skatteverket le interpretează ca fiind o obligaţie de a plăti o sumă de bani, precum rambursarea către un creditor. Potrivit acesteia, angajamentul din prezenta cauză constituie mai mult decât o simplă obligaţie de a plăti o anumită sumă de bani şi nu este, prin urmare, un angajament financiar în sensul celei de A şasea directive TVA.
37. În ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă TVA, Curtea a statuat în mod explicit că acest articol nu se limitează la împrumuturi sau credite acordate de instituţii bancare sau financiare(17). În plus, Curtea a statuat că definiţia este suficient de largă pentru a include un credit acordat de un furnizor de bunuri sub forma unei amânări a plăţii(18).
38. În opinia noastră, prezenta situaţie nu echivalează cu acordarea unui credit, întrucât natura operaţiunii este diferită.
39. Când se acordă un credit, creditorul aşteaptă restituirea sumei de bani împrumutate însoţită de dobânzi, ceea ce echivalează cu plata acesteia. În prezenta situaţie, banca nu ar plăti societăţii nicio sumă de bani dacă riscul nu s‑ar materializa. În cazul în care riscul ar surveni, în mod cert, aceasta nu ar solicita restituirea sumei de bani acordate sau a dobânzilor. Aceasta se limitează să facă o plată în schimbul acţiunilor pe care le obţine şi pe care le va revinde ulterior pentru a‑şi recupera banii(19). Din nou, acest schimb de acţiuni contra unei sume de bani este cel care diferenţiază în mod substanţial operaţiunea menţionată de acordarea unui credit.
40. În ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA, există câteva diferenţe între diversele versiuni lingvistice ale acestei dispoziţii. Versiunea în limba engleză a celei de A şasea directive TVA se referă la „credit guarantees” (garanţii de credit), în timp ce textul în limba franceză are o formă de redactare mai largă, referindu‑se simplu, la garanţii(20). Prin urmare, pentru a clarifica înţelesul acestei noţiuni, trebuie să se facă referire la contextul în care apare expresia, cu luarea în considerare a structurii celei de A şasea directive TVA(21).
41. Lucrările pregătitoare nu fac lumină în ceea ce priveşte versiunea lingvistică ce susţine cel mai bine finalitatea acestei dispoziţii. Propunerea pentru A şasea directivă TVA prevede doar că celelalte scutiri care sunt enunţate în secţiunea B, referitoare la domenii specifice, precum asigurarea, acordarea de credite şi operaţiunile valutare şi bursiere, atunci când acestea sunt justificate de motive de politică generală comună tuturor statelor membre(22). Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA a fost inclus în aceasta fără să fi fost menţionat în propunere sau în vreun amendament.
42. În pofida acestui aspect, nu vedem niciun motiv pentru care am limita articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA numai la garanţiile de credit. Articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA se referă la serviciile bancare şi financiare şi scuteşte aproape toate activităţile instituţiilor care furnizează asemenea servicii. Din moment ce aceste instituţii pot furniza atât garanţii de credit, cât şi garanţii într‑un sens mai larg, articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA ar trebui interpretat în acest sens mai larg. „Credit guarantees” (garanţiile de credit) menţionate în versiunea în limba engleză nu sunt decât un exemplu sau o categorie a clasei mai generale „securities for money” (operaţiuni cu astfel de garanţii), care sunt de asemenea citate la acest articol(23). Această concluzie nu se schimbă ca urmare a faptului că dispoziţia în cauză prevede o scutire şi, aşadar, trebuie interpretată în mod strict, întrucât strict nu înseamnă în mod necesar restrictiv(24).
43. Posibilitatea unei interpretări largi este contrazisă de limitările date acestei dispoziţii de jurisprudenţa Curţii. Potrivit acestei jurisprudenţe, pentru a fi calificat drept operaţiune scutită în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) din A şasea directivă, serviciul prestat trebuie să formeze un ansamblu distinct, apreciat în mod global, care să aibă ca efect îndeplinirea funcţiilor specifice şi esenţiale ale serviciului descris de respectiva dispoziţie(25). Aceasta înseamnă că serviciul trebuie să facă parte, în ansamblul său, din domeniul operaţiunilor financiare(26).
44. Problema care se ridică, prin urmare, este aceea dacă asumarea unei obligaţii de a subscrie acţiuni nevândute emise pentru prima dată face parte, în ansamblul său, din domeniul operaţiunilor financiare.
45. Curtea nu a furnizat încă nicio indicaţie cu privire la sensul exact al noţiunii de operaţiune financiară. În cauza Velvet & Steel, asumarea obligaţiei de a renova o clădire nu era, prin natura sa, o operaţiune financiară. În cauza Tiercé Ladbroke, acceptarea unor pariuri în numele unui agent principal care administrează o întreprindere de pariuri nu a fost considerată drept o operaţiune financiară. În sfârşit, în cauza Swiss Re Germany Holding, un transfer al unui portofoliu de contracte de reasigurare de viaţă nu a fost considerat drept o operaţiune financiară(27).
46. Definiţia operaţiunii financiare ar trebui formulată prin referire la contextul economic în care se înscrie operaţiunea. În timp ce în cauza Velvet & Steel operaţiunea nu s‑a desfăşurat în domeniul pieţelor financiare, este clar că în prezenta cauză furnizarea serviciilor de garanţie de subscriere are loc în acest domeniu. Această perspectivă este susţinută de Directiva 2004/39, care califică garanţia de subscriere drept un serviciu de investiţii în sensul acestei directive(28). În opinia noastră, operaţiunile unei instituţii financiare care privesc finanţarea societăţilor ar trebui considerate ca intrând în domeniul operaţiunilor financiare, cu eventuala excepţie a serviciilor conexe, care pot fi furnizate deopotrivă de operatori nefinanciari, precum marketingul sau consultanţa juridică. Ca atare, serviciile de garanţie de subscriere intră în domeniul operaţiunilor financiare.
47. În continuare, trebuie analizat dacă serviciul de garanţie de subscriere îndeplineşte condiţiile unei garanţii. Acest termen nu este definit de directivă şi nu a fost abordat anterior nici în jurisprudenţa Curţii.
48. În opinia noastră, garanţia este în esenţă o asigurare prin care, în cazul în care o persoană nu îşi execută obligaţia, garantul va furniza prestaţia necesară, de regulă, o plată, pe care partea căreia îi revenea acea obligaţie nu a îndeplinit‑o. Garanţiile pot fi şi autonome, respectiv independente de prestaţiile unei alte părţi, precum garanţiile privind rezultatele economice ale unui proiect („garanţii împotriva pierderilor”). Cu toate acestea, asemenea garanţii sunt marginale în raport cu înţelesul noţiunii.
49. În prezenta cauză nu există o „altă parte” concretă care ar putea fi identificată ca fiind garantată de SEB, cu toate că în mod evident garanţia acoperă situaţii în care un investitor nu îşi respectă promisiunea iniţială de a subscrie acţiuni. Partea care nu îşi îndeplineşte obligaţia este piaţa ca atare. În opinia noastră, noţiunea de garanţie prevăzută la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 2 din A şasea directivă TVA nu poate fi extinsă până la a acoperi şi asemenea situaţii.
50. Prin urmare, în opinia noastră, serviciile de garanţie de subscriere descrise în prezenta cauză nu se încadrează în articolul 13 secţiunea B litera (d) punctele 1 şi 2 din A şasea directivă TVA şi nu pot beneficia de scutire în temeiul acestuia.
3. Operaţiuni cu acţiuni
51. În sfârşit, potrivit articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă TVA, statele membre scutesc operaţiunile cu acţiuni. Înţelesul noţiunii „operaţiune cu acţiuni” a fost interpretat până în prezent în trei cauze(29), din care nu reiese cu claritate care este criteriul care trebuie utilizat pentru a stabili dacă o operaţiune intră în categoria operaţiunilor cu acţiuni. În primul rând, în cauza SDC, Curtea a statuat în legătură cu operaţiunile cu valori mobiliare că actele ar trebui să schimbe situaţia juridică şi financiară a părţilor(30). În continuare, în cauza CSC Financial Services, Curtea a statuat cu privire la operaţiunile cu acţiuni, aplicând, potrivit spuselor sale, prin analogie criteriul consacrat în cauza SDC, că o operaţiune trebuia să fie aptă să creeze, să modifice sau să stingă drepturile şi obligaţiile părţilor cu privire la valori mobiliare(31). În sfârşit, în cauza AB SKF, Curtea, făcând referire la ambele cauze anterioare, a statuat că vânzarea de acţiuni schimbă situaţia juridică şi financiară a părţilor la operaţiune şi că, prin urmare, aceasta poate intra sub incidenţa scutirii prevăzute la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă TVA(32).
52. În opinia noastră, criteriul stabilit în cauza CSC Financial Services este mai bine adaptat la realitatea comercială şi economică a operaţiunilor cu acţiuni, întrucât operaţiunile pe piaţa primară sunt întotdeauna potenţiale, în sensul că acţiunile nu se nasc în mod legal decât la finalul emisiunii acestora.
53. Urmând criteriul din cauza CSC Financial Services, nu este necesar ca modificarea să se producă în mod real, dar operaţiunea trebuie să fie aptă să modifice raportul. Aşadar, faptul că SEB ar putea fi chemată să achiziţioneze acţiunile dacă acestea nu sunt subscrise este suficient pentru ca acest criteriu să fie îndeplinit şi, prin urmare, să facă obiectul unei scutiri în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă TVA.
54. În cazul în care Curtea alege să nu aplice criteriul stabilit în cauza CSC Financial Services şi consideră că operaţiunea trebuie să modifice raportul juridic şi financiar al părţilor, principala întrebare este aceea dacă se poate afirma că o asemenea modificare a avut loc, cu toate că ar fi posibil ca, de fapt, banca să nu trebuiască să achiziţioneze niciodată acţiunile.
55. În opinia noastră, ne aflăm în prezenţa unei asemenea modificări, întrucât modificarea situaţiei juridice şi financiare trebuie interpretată în sens larg, prin includerea operaţiunilor care constituie surse de obligaţii legale(33).
56. În prezenta cauză, societăţii SEB îi revine o obligaţie legală la momentul la care aceasta furnizează serviciile de garanţie de subscriere, şi anume, promisiunea de a achiziţiona acţiuni. Această obligaţie modifică situaţia juridică a părţilor, dat fiind faptul că, dacă situaţia menţionată se concretizează, iar SEB refuză să cumpere acţiunile, societatea emitentă va dispune de o cale de atac valabilă împotriva acesteia. Respectiva obligaţie modifică de asemenea situaţia financiară a părţilor, întrucât SEB trebuie să se asigure că are fonduri suficiente pentru a cumpăra acţiunile, dacă este cazul(34). Prin urmare, situaţia SEB se modifică fără îndoială ca urmare a serviciilor de garanţie de subscriere pe care le furnizează societăţii emitente.
57. În plus, din punctul de vedere al neutralităţii fiscale, este recomandabil ca serviciile de garanţie de subscriere să fie considerate operaţiuni cu acţiuni, cum pare să se întâmple în majoritatea statelor membre. La acelaşi rezultat, scutirea de TVA, se poate ajunge prin utilizarea altor metode. O societate poate majora capitalul prin intermediul acţiunilor în două moduri: (i) printr‑o emisiune de acţiuni având ca ţintă banca, în preţul de subscriere convenit fiind inclus comisionul bancar, sau (ii) (precum în prezenta cauză) prin emiterea de acţiuni pe piaţă, cu garanţia unei bănci de a achiziţiona acţiunile dacă acestea nu sunt vândute sau subscrise. Prima dintre aceste situaţii nu va fi supusă TVA‑ului, întrucât nu intră în domeniul de aplicare al celei de A şasea directive TVA(35). A aborda în mod diferit aceste două situaţii ar fi contrar principiului neutralităţii fiscale, pe care A şasea directivă TVA urmăreşte să îl protejeze. Prin urmare, acesta este un motiv în plus pentru care serviciile de garanţie de subscriere ar trebui să beneficieze de scutire în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă TVA.
58. SEB a arătat că prezenta cauză este asemănătoare cu vânzarea de opţiuni de vânzare pe piaţa secundară. Cu toate acestea, în opinia noastră, această situaţie nu se regăseşte în speţă, din moment ce articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul 1777/2005(36) prevede că
„[v]ânzarea unei opţiuni, în cazul în care această vânzare este o tranzacţie care face obiectul articolului 13 partea B litera (d) punctul 5 din Directiva 77/388/CEE, constituie o prestare de servicii în sensul articolului 6 alineatul (1) din directiva menţionată anterior. Respectiva prestare de servicii este distinctă de operaţiunile subsidiare la care se referă serviciile”.
Rezultă că scutirea serviciilor de garanţie de subscriere nu se poate întemeia pe asemănarea acestora cu opţiunile de vânzare având ca obiect acţiuni, întrucât vânzarea de opţiuni intră în domeniul de aplicare al celei de A şasea directive TVA, ceea ce nu este valabil şi pentru vânzările de acţiuni.
59. În consecinţă, furnizarea unei garanţii de subscriere echivalează cu o operaţiune cu acţiuni şi este, prin urmare, scutită de TVA în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă TVA.
IV – Concluzie
60. În temeiul acestor consideraţii, propunem Curţii să răspundă după cum urmează:
„Scutirea prevăzută la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din Directiva 77/388/CEE, A şasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare trebuie interpretată în sensul că include serviciile de garanţie de subscriere care implică faptul că o instituţie de credit acordă, cu titlu oneros, o garanţie unei societăţi care doreşte să emită acţiuni, în temeiul garanţiei instituţia de credit obligându‑se să achiziţioneze acţiunile care nu sunt subscrise în perioada de subscriere.”