Language of document : ECLI:EU:T:2016:449

Cauza T‑472/13

H. Lundbeck A/S
și
Lundbeck Ltd

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața medicamentelor antidepresive care conțin ingredientul farmaceutic activ citalopram – Noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect – Concurență potențială – Medicamente generice – Bariere la intrarea pe piață, rezultate din existența unor brevete – Acorduri încheiate între titularul de brevete și întreprinderile de medicamente generice – Articolul 101 alineatele (1) și (3) TFUE – Erori de drept și de apreciere – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Securitate juridică – Amenzi”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 8 septembrie 2016

1.      Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Concurență potențială – Posibilitate reală și concretă pentru o întreprindere de medicamente generice să intre cu risc pe piață în prezența unor medicamente protejate de brevete – Acord între titularul brevetelor și întreprinderi de medicamente generice care poate împiedica această intrare – Restrângere a concurenței potențiale

[art. 101 alin. (1) TFUE]

2.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Gradul de precizie necesar al elementelor de probă reținute de Comisie – Serie de indicii – Prezumția de nevinovăție – Aplicabilitate – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării – Control jurisdicțional – Întindere

[art. 101 alin. (1) TFUE și art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]

3.      Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri de soluționare amiabilă în materia brevetelor – Acord încheiat între o companie farmaceutică bazată pe cercetare și o întreprindere de medicamente generice – Plăți inverse având un caracter disproporționat și asociate cu o excludere de pe piață a concurenților – Inadmisibilitate

[art. 101 alin. (1) TFUE]

4.      Acțiune în anulare – Competența instanței Uniunii – Interpretarea dreptului național al unui stat membru – Chestiune de fapt – Includere

(art. 263 TFUE)

5.      Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul unei înțelegeri, precum și contextul economic și juridic al dezvoltării acesteia – Distincție între încălcări prin obiect și încălcări prin efect – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar – Încălcare prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Criterii de apreciere

[art. 101 alin. (1) TFUE]

6.      Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Acorduri de soluționare amiabilă în materia brevetelor – Acord încheiat între o companie farmaceutică bazată pe cercetare și o întreprindere de medicamente generice – Soluția cea mai rentabilă sau cu riscul cel mai mic pentru întreprinderile în cauză – Obiectiv de eludare a efectelor unor norme juridice excesiv de nefavorabile – Lipsa incidenței asupra caracterului nelegal al acestor acorduri

[art. 101 alin. (1) TFUE]

7.      Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Restricție accesorie – Noțiune – Caracter obiectiv și proporțional – Restricție care a făcut mai dificilă sau mai puțin profitabilă operațiunea principală – Acorduri de soluționare amiabilă în materia brevetelor – Acord încheiat între o companie farmaceutică bazată pe cercetare și o întreprindere de medicamente generice – Clauze de restrângere a concurenței, accesorii protecției unui drept de proprietate intelectuală – Lipsa unei restricții necesare în mod obiectiv

[art. 101 alin. (1) TFUE]

8.      Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare material – Acorduri de soluționare amiabilă în materia brevetelor – Includere – Acord încheiat între o companie farmaceutică bazată pe cercetare și o întreprindere de medicamente generice – Aplicarea criteriului domeniului de aplicare al brevetului – Test irelevant – Încălcare prin obiect

[art. 101 alin. (1) TFUE]

9.      Act al instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Control jurisdicțional – Întindere

(art. 101 TFUE și 261 TFUE și art. 296 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

10.    Acțiune în anulare – Motive – Nemotivare sau insuficiența motivării – Motiv distinct de cel privind legalitatea pe fond

(art. 263 TFUE și 296 TFUE)

11.    Înțelegeri – Interzicere – Exceptare – Condiții – Sarcina probei – Domeniu de aplicare

[art. 101 alin. (3) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]

12.    Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Caracter provizoriu – Conținut necesar – Limite

[art. 101 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

13.    Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Nedivulgare către întreprinderi a anumitor date – Decizie finală a Comisiei întemeiată parțial pe aceste date – Încălcarea dreptului la apărare – Validitatea deciziei finale privită în ansamblu – Examinare de către Tribunal a temeiniciei deciziei – Luare în considerare a datelor în litigiu – Excludere

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

14.    Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Săvârșire cu intenție sau din neglijență – Noțiune – Întreprindere care nu poate ignora caracterul anticoncurențial al comportamentului său – Acord încheiat între o companie farmaceutică bazată pe cercetare și o întreprindere de medicamente generice – Plăți inverse având un caracter disproporționat și asociate cu o excludere de pe piață a concurenților – Includere

[art. 101 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 5 și art. 23 alin. (2)]

15.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Obligația Comisiei de a‑și respecta practica decizională anterioară – Inexistență – Creșterea nivelului general al amenzilor – Admisibilitate

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

16.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Gravitatea încălcării – Criterii de apreciere – Stabilirea valorii vânzărilor – Respectarea principiului proporționalității

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 21 și 22]

17.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter disuasiv

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 25]

18.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Ajustarea cuantumului de bază – Circumstanțe atenuante – Caracterul indicativ al circumstanțelor prevăzute în orientări – Primul caz de aplicare a normelor de concurență într‑un sector determinat – Lipsa unei circumstanțe atenuante

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 29]

19.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Ajustarea cuantumului de bază – Circumstanțe atenuante – Încălcare săvârșită din neglijență – Necesitatea unei luări în considerare separate a fiecăreia dintre circumstanțele atenuante enumerate în orientări – Inexistență – Apreciere globală

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 29]

1.      Articolul 101 alineatul (1) TFUE este aplicabil numai în sectoarele deschise concurenței. Examinarea condițiilor de concurență pe o anumită piață ține seama nu numai de concurența existentă dintre întreprinderile deja prezente pe piața în cauză, ci și de concurența potențială pentru a stabili dacă există posibilități reale și concrete, având în vedere structura pieței și contextul economic și juridic care îi guvernează funcționarea, ca întreprinderile în cauză să se concureze reciproc sau ca un nou concurent să poată intra pe piața în cauză și să concureze întreprinderile existente. Pe de altă parte, însăși împrejurarea că o întreprindere prezentă deja pe o piață încearcă să încheie acorduri sau să instituie mecanisme de schimburi de informații cu alte întreprinderi care nu sunt prezente pe acea piață constituie un indiciu serios a faptului că aceasta nu este inaccesibilă.

Pe piața medicamentelor, brevetele pentru procedee de fabricație deținute de compania farmaceutică bazată pe cercetare nu constituie în mod obligatoriu bariere insurmontabile pentru întreprinderile de medicamente generice dacă, în general, există căi care constituie posibilități concrete și realiste de intrare pe piață în cazul acestora din urmă. Printre aceste posibilități se numără în special lansarea produsului generic „cu risc”, cu posibilitatea de a fi necesară confruntarea cu compania farmaceutică bazată pe cercetare în cadrul unor eventuale litigii. O asemenea posibilitate reprezintă, în mod evident, expresia unei concurențe potențiale într‑o situație în care brevetele originare ale companiei farmaceutice au expirat și în care există alte procedee care permit producerea de generice, în privința cărora nu s‑a demonstrat că încalcă alte brevete ale acestei companii farmaceutice. În plus, demersurile și investițiile realizate de întreprinderile de generice în vederea intrării pe piața medicamentului originar înainte de a încheia cu compania farmaceutică respectivă acorduri de restrângere a acestei intrări demonstrează că, la momentul acordurilor respective, ele erau pregătite să intre pe piață și să suporte riscurile pe care le presupunea o asemenea intrare.

În plus, prezumția de validitate a brevetelor nu poate fi echivalentă unei prezumții de nelegalitate a produselor generice introduse în mod legal pe piață, cu privire la care un deținător de brevet consideră că acestea îl încalcă. Astfel, deținătorul brevetului are obligația să demonstreze în fața instanțelor naționale, în cazul unei intrări a genericelor pe piață, că ele încalcă un brevet oarecare dintre brevetele pentru procedee de fabricație pe care le deține, o intrare cu risc nefiind, prin ea însăși, nelegală. Pe de altă parte, în cazul unei acțiuni în contrafacere introduse de titularul brevetului împotriva întreprinderilor de generice este posibil ca acestea să conteste, prin intermediul unei acțiuni reconvenționale, validitatea brevetului de care se prevalează titularul. Într‑adevăr, asemenea acțiuni sunt frecvente în materia brevetelor și conduc în numeroase cazuri la constatarea nevalidității brevetului pentru un procedeu de fabricație de care se prevalează deținătorul brevetului. Pentru a stabili exercitarea legitimă a unei concurențe reale sau potențiale trebuie doar să se demonstreze că întreprinderile de generice au posibilități reale și concrete și capacitatea de a intra pe piață, situație cert existentă atunci când au efectuat investiții importante pentru a intra pe piață și au obținut deja autorizații de intrare pe piață sau au efectuat demersurile necesare pentru a le obține într‑un termen rezonabil.

În ceea ce privește intrarea întreprinderilor de generice pe piață, pentru a se putea considera că acestea reprezintă o concurență potențială trebuie doar să se demonstreze că această intrare a avut loc într‑un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în special în sectorul farmaceutic, concurența potențială se poate exercita deja înainte de expirarea unui brevet.

În sfârșit, concurența potențială include și activitățile întreprinderilor de generice care urmăresc să obțină autorizațiile de introducere pe piață necesare, precum și să efectueze toate demersurile administrative și comerciale indispensabile pentru a pregăti intrarea pe piață. Această concurență potențială este protejată la articolul 101 TFUE. Astfel, în ipoteza în care ar fi posibilă, fără încălcarea dreptului concurenței, efectuarea unor plăți către întreprinderile care sunt în curs să parcurgă demersurile indispensabile pentru a pregăti lansarea unui medicament generic și care și‑au asumat investiții importante în acest scop pentru ca ele să înceteze sau doar să încetinească acest proces, concurența efectivă nu ar avea loc niciodată sau ar suferi întârzieri semnificative, în dezavantajul consumatorilor, cu alte cuvinte, în speță, al pacienților sau al caselor naționale de asigurări de sănătate.

(a se vedea punctele 98-104, 121-124, 128-132, 144, 157, 160, 163, 164, 171, 180, 181, 202, 203, 317, 426 și 471-474)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 105-113, 138, 139, 141, 165 și 166)

3.      Aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE acordurilor de soluționare amiabilă care pot fi încheiate în materia brevetelor nu este exclusă. În această privință, deși Comisia nu are obligația de a defini întinderea drepturilor conferite de un brevet, ea nu se poate abține de la orice inițiativă atunci când întinderea drepturilor conferite de un brevet este relevantă pentru aprecierea unei încălcări a articolelor 101 și 102 TFUE.

În acest context, faptul că restricțiile cuprinse în acordurile de restrângere a concurenței sunt obținute prin intermediul unor plăți inverse importante constituie un element decisiv pentru aprecierea juridică a acestor acorduri. Existența unei plăți inverse în cadrul unei soluționări amiabile privind brevetele nu este întotdeauna problematică, în special atunci când această plată este legată de forța brevetului, precum cea percepută de fiecare dintre părți, este necesară pentru identificarea unei soluții acceptabile și legitime în opinia ambelor părți și nu este însoțită de restrângeri prin care se urmărește întârzierea intrării genericelor pe piață. În schimb, atunci când o plată inversă este asociată cu o excludere de pe piață a concurenților sau cu o limitare a elementelor care provoacă realizarea unei asemenea intrări, este posibil să se considere că o asemenea limitare nu rezultă exclusiv din aprecierea părților cu privire la forța brevetelor, ci că este obținută prin intermediul unei asemenea plăți, asemănându‑se prin acest fapt cu o cumpărare a concurenței.

Caracterul disproporționat al unor asemenea plăți, asociat cu mai mulți alți factori, precum faptul că valorile acestor plăți pare să corespundă cel puțin profiturilor preconizate de întreprinderile de generice în cazul unei intrări pe piață, lipsa unor clauze care să permită întreprinderilor de generice să își lanseze produsele pe piață la expirarea acordurilor fără a avea temeri cu privire la introducerea de către titularii brevetelor a unor acțiuni în contrafacere sau chiar prezența în aceste acorduri a unor restrângeri care depășesc întinderea drepturilor conferite de brevetele deținute de acest titular permit să se concluzioneze că asemenea acorduri în litigiu au ca obiect restrângerea concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

Astfel, atunci când se demonstrează că întreprinderile de generice au șanse reale să obțină câștig de cauză în situația unui litigiu cu titularii brevetelor pentru procedee de fabricație, prin încheierea unor acorduri de restrângere a concurenței, titularii acestor brevete înlocuiesc această incertitudine cu certitudinea că întreprinderile de generice nu vor intra pe piață, prin intermediul unor plăți inverse importante, eliminând astfel pe durata lor orice concurență, chiar potențială, pe piață.

(a se vedea punctele 117-119, 140, 349, 350, 352-354, 363, 369, 379, 399, 401, 414, 427, 429, 431, 460, 486-489, 500, 526 și 573)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 258 și 625)

5.      În materia comportamentelor anticoncurențiale care intră sub incidența articolului 101 TFUE, anumite tipuri de coordonare între întreprinderi indică, prin însăși natura lor, un grad suficient de nocivitate pentru buna funcționare a concurenței pentru a se putea considera că examinarea efectelor acestora nu este necesară.

În această privință, excluderea concurenților de pe piață constituie o formă extremă de împărțire a pieței și de limitare a producției. Pe de altă parte, nu este necesar ca același tip de acorduri să fi fost deja sancționat de Comisie pentru ca acesta să poată fi considerat o restrângere a concurenței prin obiect. Faptul că în trecut Comisia nu a apreciat că un acord de un anumit tip restrângea concurența prin însuși obiectul său nu este de natură, în sine, să o împiedice să aibă o asemenea apreciere în viitor, în urma unei examinări individuale și detaliate a măsurilor în litigiu din perspectiva conținutului, a finalității și a contextului lor.

În sfârșit, nu este necesar ca un acord să fie considerat, prima facie sau în lipsa oricărei îndoieli, suficient de nociv pentru concurență, fără a se fi procedat în prealabil la o examinare aprofundată a conținutului său, a finalității acestuia și a contextului economic și juridic în care se înscrie pentru a putea fi calificat drept restrângere a concurenței prin obiect în sensul acestei dispoziții.

(a se vedea punctele 338-344, 428, 434-438, 472, 523, 539, 752, 774 și 775)

6.      În cadrul soluționărilor amiabile pe piața medicamentelor, faptul că adoptarea unui comportament anticoncurențial poate apărea ca fiind soluția cea mai rentabilă sau cu riscul cel mai mic pentru o întreprindere nu exclude în mod automat aplicarea articolului 101 TFUE, în special atunci când este vorba despre plata oferită unor concurenți reali sau potențiali pentru ca aceștia să rămână în afara pieței și despre împărțirea cu aceștia a profiturilor rezultate din lipsa medicamentelor generice pe această piață, în dezavantajul consumatorilor.

Astfel, nu se poate admite că prin încheierea unor acorduri între întreprinderi care dețin drepturi conferite de brevet asupra medicamentelor originare și întreprinderi de medicamente generice, care prevăd un transfer de valoare de la titularii brevetelor care are legătură cu acceptarea de către întreprinderile de medicamente generice a unor limitări la intrarea pe piață și în special cu angajamentul de a nu vinde medicamentul generic pe durata acestor acorduri, întreprinderile titulare ale brevetelor pot să își ia măsuri de precauție împotriva unei scăderi ireversibile a prețurilor care, potrivit propriilor afirmații, nu ar fi putut să fie evitată, chiar dacă ar fi avut câștig de cauză în cadrul unor acțiuni în contrafacere în fața instanțelor naționale. Așadar, prin încheierea unor asemenea acorduri, ele ar putea să mențină prețurile mai ridicate pentru produsele lor, în dezavantajul consumatorilor și al bugetelor alocate pentru îngrijirile de sănătate ale statelor, chiar și atunci când un asemenea rezultat nu ar fi putut să fie obținut dacă instanțele naționale ar fi confirmat validitatea brevetelor pe care le dețineau și atunci când produsele întreprinderilor de generice ar fi fost declarate contrafăcute. Un asemenea rezultat ar fi în mod vădit contrar obiectivelor dispozițiilor tratatului privind concurența, care urmăresc în special să protejeze consumatorii față de creșterile de prețuri nejustificate rezultate dintr‑o acțiune coluzivă între concurenți. Nu există niciun motiv pentru a admite că o asemenea acțiune coluzivă ar fi licită, sub pretextul că brevetele pentru procedee de fabricație sunt contestate, în condițiile în care apărarea acestor brevete în fața instanțelor naționale nu ar fi putut să conducă, nici în scenariul cel mai favorabil pentru titularii lor, la aceleași rezultate negative pentru concurență și în special pentru consumatori. Astfel, nu se poate accepta ca întreprinderile să încerce să eludeze efectele normelor juridice pe care le consideră excesiv de nefavorabile prin încheierea unor înțelegeri având ca obiect corectarea acestor dezavantaje sub pretextul că aceste norme creează un dezechilibru în dezavantajul lor.

(a se vedea punctele 380, 386, 387, 427 și 459)

7.      Atunci când trebuie să se stabilească dacă o restricție anticoncurențială poate să nu intre sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE pentru motivul că este accesorie în raport cu o operațiune principală care nu are un asemenea caracter anticoncurențial, este necesar să se examineze dacă realizarea acestei operațiuni ar fi imposibilă în lipsa restricției în discuție.

În ceea ce privește caracterul necesar al unei restricții, acesta implică o dublă examinare. Astfel, trebuie să se verifice, pe de o parte, dacă restricția este în mod obiectiv necesară pentru realizarea operațiunii principale și, pe de altă parte, dacă este proporțională în raport cu aceasta.

În ceea ce privește examinarea caracterului obiectiv necesar al unei restricții, întrucât nu se poate admite existența unui criteriu al caracterului rezonabil în dreptul Uniunii în materia concurenței, condiția necesității obiective nu poate fi interpretată în sensul că implică o evaluare comparativă a efectelor pro și anticoncurențiale ale unui acord.

În ceea ce privește un acord încheiat în sectorul farmaceutic între o companie farmaceutică bazată pe cercetare și o întreprindere de medicamente generice, restrângerile aduse concurenței convenite în temeiul unui asemenea acord nu sunt obiectiv necesare pentru a proteja drepturile de proprietate intelectuală ale titularului de brevete dacă există alte modalități de protejare a acestor drepturi sau de soluționare amiabilă a unui litigiu în materia brevetelor, fără a fi convenite restrângeri privind intrarea genericelor pe piață.

(a se vedea punctele 453-455 și 458)

8.      Deși Comisia nu poate să se abțină de la orice inițiativă atunci când întinderea drepturilor conferite de un brevet este relevantă pentru aprecierea unei încălcări a articolelor 101 TFUE și 102 TFUE, aceasta nu are competența de a defini întinderea drepturilor conferite de un brevet. Având în vedere această considerație și obiectivele inerente articolului 101 TFUE, care impun, printre altele, ca fiecare operator economic să își determine în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piață, în scopul protejării consumatorilor de majorările de prețuri nejustificate rezultate dintr‑o coluziune între concurenți, aplicarea criteriului domeniului de aplicare al brevetului pentru a evalua acordurile în litigiu din perspectiva articolului 101 alineatul (1) TFUE nu poate fi reținută.

Astfel, acest criteriu este problematic, din punctul de vedere al dreptului concurenței, din mai multe perspective. În primul rând, acesta conduce la prezumția că un medicament generic încalcă brevetul companiei farmaceutice bazate pe cercetare și permite în acest mod excluderea medicamentului generic pentru acest temei, deși caracterul ilicit sau licit al medicamentului generic este o chestiune care nu este soluționată. În al doilea rând, acest criteriu se întemeiază pe prezumția potrivit căreia orice brevet invocat în cadrul unei soluționări amiabile ar fi considerat valid în cazul contestării validității sale, deși nu există niciun temei în acest sens nici în drept, nici în practică. Într‑adevăr, chestiunea dacă o restrângere se încadrează sau nu se încadrează în domeniul de aplicare al unui brevet este o concluzie ce rezultă dintr‑o examinare referitoare la conținutul și la validitatea acestuia, iar nu punctul de plecare al unei asemenea examinări.

(a se vedea punctele 489-493, 499, 512 și 515)

9.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 507, 509 și 791-794)

10.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 508)

11.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 708-711)

12.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 726-729, 732 și 741)

13.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 745, 746, 748, 752 și 834)

14.    În ceea ce privește problema dacă o încălcare a fost săvârșită cu intenție sau din neglijență și, prin urmare, poate fi sancționată cu amendă în temeiul articolului 23 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, această condiție este îndeplinită atunci când întreprinderea în cauză nu poate să nu cunoască faptul că are un comportament de natură anticoncurențială, indiferent dacă era sau nu era conștientă de faptul că încălca normele din tratat privind concurența.

Pe de altă parte, principiile securității juridice și legalității pedepselor, prevăzute la articolul 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu pot fi interpretate în sensul că interzic clarificarea progresivă a normelor privind răspunderea penală, dar acestea se pot opune aplicării retroactive a unei noi interpretări a unei norme care prevede o încălcare.

În acest context, nu este imprevizibil ca acordurile prin intermediul cărora compania farmaceutică bazată pe cercetare ajunge să excludă concurenții potențiali de pe piață pe o perioadă determinată, recurgând la plăți inverse importante, să poată fi contrare articolului 101 alineatul (1) TFUE, indiferent dacă depășesc sau nu depășesc domeniul de aplicare al brevetelor pe care le deține. În această privință, o interpretare literală a articolului 101 alineatul (1) TFUE permite să se înțeleagă că acordurile dintre concurenți prin care se urmărește excluderea unora dintre ei de pe piață sunt nelegale. Astfel, acordurile de împărțire sau de excludere de pe piață se numără printre restrângerile cele mai grave aduse concurenței, menționate explicit la articolul 101 alineatul (1) TFUE.

(a se vedea punctele 761-767 și 832)

15.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 773 și 810)

16.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 799, 800, 804, 808, 809 și 811)

17.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 820 și 822-824)

18.    Faptul că existența unei îndoieli rezonabile cu privire la existența unei încălcări nu mai figurează în mod explicit printre circumstanțele atenuante menționate explicit în Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 nu este suficient ca aplicarea acesteia în calitate de circumstanță atenuantă să fie exclusă în mod automat de Comisie. Astfel, în această privință, în lipsa unei indicări de natură imperativă, în cuprinsul orientărilor, în ceea ce privește circumstanțele atenuante care pot fi luate în considerare, Comisia păstrează o anumită marjă de apreciere pentru a evalua în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzilor pe baza circumstanțelor atenuante.

Cu toate acestea, circumstanța că o decizie a Comisiei reprezintă primul caz de aplicare a normelor de concurență într‑un anumit sector economic nu poate fi calificată ca fiind atenuantă dacă autorul încălcării cunoștea sau nu putea să ignore că propriul comportament era susceptibil să determine o restrângere a concurenței pe piață și să ridice probleme din perspectiva dreptului concurenței.

(a se vedea punctele 830 și 831)

19.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 838, 841 și 842)