HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
12 septembrie 2018(*)
„Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Concurs intern – Constituirea unei liste de rezervă pentru recrutarea de asistenți – Condiție de admitere referitoare la cerința privind desfășurarea unei activități fără întrerupere pe parcursul celor douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru depunerea candidaturilor – Concediu pentru interese personale – Neadmiterea participării la probele unui concurs”
În cauza T‑73/17,
RS, fost agent temporar al Comisiei Europene, reprezentat de S. Orlandi și de T. Martin, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Berscheid și de L. Radu Bouyon, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită, pe de o parte, anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului intern COM/02/AST/16 (AST 2) de respingere a candidaturii reclamantului și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care acesta pretinde că l‑ar fi suferit,
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnul S. Gervasoni, președinte, doamna K. Kowalik‑Bańczyk și domnul C. Mac Eochaidh (raportor), judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 18 ianuarie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 Între 16 iunie 2010 și 15 iunie 2013, reclamantul, RS, a lucrat la Comisia Europeană ca agent contractual din grupa de funcții III. De la 16 iunie 2013 până la 15 iunie 2016, acesta și‑a exercitat funcțiile în calitate de agent temporar în temeiul unui contract încheiat pe baza articolului 2 litera (b) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”).
2 De la 1 octombrie până la 30 noiembrie 2015, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă l‑a autorizat pe reclamant să beneficieze de un concediu fără plată în temeiul articolului 17 din RAA.
3 La 9 februarie 2016, Comisia a publicat un anunț de concursuri interne pe bază de examene, în vederea constituirii unei liste de rezervă pentru recrutarea de secretari/personal administrativ de gradul 2 (AST/SC 2), de asistenți de gradul 2 (AST 2) și de administratori de gradul 6 (AD 6) (denumit în continuare „anunțul de concurs”). Aceste trei concursuri aveau următoarele numere de referință: COM/01/AST‑SC/16 (AST/SC 2) – Secretari/Personal administrativ, COM/02/AST/16 (AST 2) – Asistenți și, respectiv, COM/03/AD/16 (AD 6) – Administratori.
4 În cadrul titlului III, intitulat „Eligibilitate”, articolul 2.1 din anunțul de concurs prevedea în special următoarele în ceea ce privește statutul administrativ al candidaților:
„Trebuie:
(a) să fi dobândit o vechime în serviciu cu o durată minimă de 42 de luni, care nu sunt neapărat consecutive, în calitate de funcționar, agent temporar sau agent contractual în cadrul Comisiei; perioadele de activitate efectuate în cadrul agențiilor sau al altor instituții nu sunt luate în considerare; nici perioadele de activitate efectuate în cadrul Comisiei în calitate de lucrător temporar, de agent auxiliar, de agent local sau de expert național detașat (END) nu sunt luate în considerare;
(b) să fi avut cel puțin în cele douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică calitatea de funcționar, de agent temporar sau de agent contractual în cadrul Comisiei; în aceste douăsprezece luni, trebuie să fi fost în poziție administrativă «de activitate», în «concediu pentru satisfacerea serviciului militar», în «concediu pentru creșterea copilului sau din motive familiale», în «detașare în interesul serviciului» sau în «detașare la cerere» (în cursul primelor șase luni ale detașării la cerere), în sensul articolului 37 și al următoarelor din [Statutul funcționarilor Uniunii Europene].”
5 La o dată nedeterminată, reclamantul și‑a depus candidatura la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2).
6 La 11 aprilie 2016, comisia de evaluare din cadrul concursului intern COM/02/AST/16 (AST 2) l‑a informat pe reclamant cu privire la decizia sa de a‑i respinge candidatura (denumită în continuare „decizia atacată”), întrucât nu îndeplinea condiția stabilită prin anunțul de concurs care impunea „să se fi aflat cel puțin în cele douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică în poziție administrativă «de activitate», în «concediu pentru satisfacerea serviciului militar», în «concediu pentru creșterea copilului sau din motive familiale», în «detașare în interesul serviciului» sau în «detașare la cerere» (în cursul primelor șase luni ale detașării la cerere), în sensul articolului 37 și al următoarelor din [Statutul funcționarilor Uniunii Europene]” (denumită în continuare „condiția în litigiu”).
7 La 11 iulie 2016, reclamantul a introdus o reclamație împotriva deciziei atacate.
8 Prin decizia din 21 octombrie 2016 notificată reclamantului la 24 octombrie 2016, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) i‑a respins reclamația și a transmis decizia sa consilierilor acestuia.
Procedura și concluziile părților
9 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 3 februarie 2017, reclamantul a formulat prezenta acțiune.
10 Prin scrisoarea din 3 februarie 2017, reclamantul a solicitat, pe de o parte, să beneficieze de anonimat, în conformitate cu articolul 66 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, și, pe de altă parte, reunirea cauzei sale, din motive de conexitate, cu cauza T‑55/17, Healy/Comisia, în conformitate cu articolul 68 din regulamentul menționat.
11 Prin scrisoarea din 15 februarie 2017, reclamantul și Comisia au fost invitați să își prezinte observațiile cu privire la o eventuală conexare a prezentei cauze cu cauzele T‑55/17, Healy/Comisia, și T‑79/17, Schoonjans/Comisia.
12 Prin scrisoarea din 23 februarie 2017, reclamantul s‑a declarat favorabil conexării prezentei cauze cu cauzele T‑55/17, Healy/Comisia, și T‑79/17, Schoonjans/Comisia, și nu a solicitat tratamentul confidențial al datelor conținute în actele de procedură și în înscrisurile din dosar.
13 La 4 aprilie 2017, Comisia a depus memoriul în apărare.
14 Prin decizia din 6 aprilie 2017, Tribunalul a admis cererea de păstrare a anonimatului formulată de reclamant.
15 Prin scrisoarea din 18 mai 2017, reclamantul a arătat că renunță la depunerea unui memoriu în replică.
16 Prin scrisoarea din 30 mai 2017, reclamantul a solicitat organizarea unei ședințe.
17 Prin Decizia din 14 noiembrie 2017, președintele Camerei a noua a Tribunalului a decis să nu conexeze prezenta cauză cu cauzele T‑55/17, Healy/Comisia, și T‑79/17, Schoonjans/Comisia.
18 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 18 ianuarie 2018.
19 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata sumei de 5 000 de euro pentru prejudiciul moral pretins suferit;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
20 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la concluziile în anulare
Argumentele părților
21 În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv unic, întemeiat în esență pe o excepție de nelegalitate a anunțului de concurs bazată pe faptul că condiția în litigiu, pe care se fondează decizia atacată, încalcă, pe de o parte, articolul 24a și articolul 27 primul paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și, pe de altă parte, principiul egalității de tratament.
22 Potrivit reclamantului, din articolul 29 din statut reiese că concursurile interne din cadrul unei instituții sunt deschise oricărei persoane care lucrează pentru aceasta, inclusiv agenților temporari, și că orice excepție de la acest principiu trebuie să fie motivată în mod corespunzător în raport cu interesul serviciului.
23 În ceea ce îl privește pe reclamant, este cert că era în serviciul Comisiei la momentul depunerii și al examinării candidaturii sale la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2). El consideră de asemenea că ar fi prima dată când Comisia ar interpreta condiția potrivit căreia candidatul trebuie „să se afle în serviciul instituției” în sensul că constă în a fi fost în poziție administrativă de activitate (sau într‑una dintre situațiile de concediu prevăzute de anunțul de concurs) pe parcursul celor douăsprezece luni care precedă închiderea înscrierilor la concurs.
24 Contrar celor afirmate de AIPN în decizia sa din 21 octombrie 2016, condiția în litigiu nu ar permite, potrivit reclamantului, atingerea dublului obiectiv urmărit, și anume, pe de o parte, să se dispună de un personal înalt calificat și imediat operațional și, pe de altă parte, să se regularizeze, în temeiul interesului serviciului, situația agenților contractuali și temporari care au lucrat pentru Comisie o perioadă continuă și îndelungată.
25 În primul rând, reclamantul consideră că niciun element nu permite să se prezume faptul că ar risca să fie „în mai mică măsură imediat operațional” decât un alt agent care a beneficiat de un concediu mai lung (de exemplu un concediu pentru creșterea copilului sau pentru satisfacerea serviciului militar), dar care dispune de o vechime în serviciu mai mică.
26 Condiția în litigiu ar încălca de asemenea principiul egalității de tratament, în măsura în care candidații ar fi fost tratați diferit, fără un motiv obiectiv, în funcție de tipul de concediu pe care l‑ar fi luat în cursul celor douăsprezece luni care au precedat închiderea înscrierilor la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2). Potrivit reclamantului, AIPN consideră în mod eronat că acest principiu a fost respectat întrucât toți candidații care au luat un concediu pentru interese personale sau un concediu fără plată au fost tratați în același mod. De asemenea, această diferență de tratament nu poate fi explicată prin faptul că, spre deosebire de agenții care iau un concediu pentru interese personale, agenții care iau un concediu pentru creșterea copilului sau din motive familiale rămân afiliați la sistemul comun de asigurări de sănătate al Uniunii Europene și continuă să dobândească drepturi de pensie.
27 În sfârșit, reclamantul contestă faptul că concediul său este o alegere personală fără legătură cu interesul serviciului. Pe de o parte, un asemenea concediu nu s‑ar acorda, potrivit articolului 17 din RAA, decât dacă cererea este conformă cu interesul serviciului. Pe de altă parte, acest concediu i‑ar fi permis să își faciliteze perfecționarea profesională, care ar trebui să fie luată în considerare în conformitate cu articolul 24a din statut.
28 În al doilea rând, reclamantul consideră că obiectivul de a regulariza situația agenților care au lucrat la Comisie nu și‑ar găsi niciun temei în anunțul de concurs. Pe de altă parte, anunțul menționat ar prevedea, printre altele, că candidații trebuie să dispună de o experiență de serviciu de cel puțin 42 de luni care nu sunt neapărat consecutive.
29 Pentru aceste motive, condiția în litigiu ar încălca articolele 24a și 27 din statut, din moment ce aceasta nu ar avea legătură cu meritele agenților candidați la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2).
30 În orice caz, având în vedere durata scurtă a concediului său, reclamantul susține în esență că condiția în litigiu conduce la un rezultat disproporționat în raport cu obiectivul urmărit prin anunțul de concurs.
31 Comisia contestă argumentația reclamantului.
Aprecierea Tribunalului
32 Potrivit articolului 24a din statut:
„Uniunea facilitează perfecționarea profesională a funcționarului în măsura în care aceasta este compatibilă cu buna funcționare a serviciilor și în conformitate cu propriile sale interese.
Această perfecționare este, de asemenea, unul dintre criteriile avute în vedere pentru evoluția în carieră.”
33 Articolul 27 primul paragraf din statut prevede:
„Recrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, eficiență și integritate, recrutați pe o bază geografică cât mai largă posibil dintre resortisanții statelor membre ale Uniunii. Niciun post nu poate fi rezervat resortisanților unui anumit stat membru.”
34 În primul rând, trebuie amintite principiile stabilite de jurisprudență referitoare la condițiile și la modalitățile de organizare a unui concurs.
35 Primo, rolul esențial al anunțului de concurs constă în informarea persoanelor interesate într‑un mod cât mai exact posibil cu privire la natura condițiilor necesare pentru a ocupa postul despre care este vorba, pentru a le da posibilitatea de a aprecia dacă este cazul să își depună candidatura (a se vedea Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Giulietti/Comisia, T‑293/03, EU:T:2006:37, punctul 63 și jurisprudența citată).
36 Secundo, instituția dispune, în această privință, de o largă putere de apreciere pentru a determina criteriile de capacitate impuse de posturile care urmează să fie ocupate și pentru a determina, în funcție de aceste criterii și în interesul serviciului, condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Chetcuti/Comisia, C‑16/07 P, EU:C:2008:549, punctele 76 și 77 și jurisprudența citată, Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Giulietti/Comisia, T‑293/03, EU:T:2006:37, punctul 63 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 36 și jurisprudența citată).
37 Cu toate acestea, exercitarea puterii de apreciere care aparține instituțiilor în materie de organizare de concursuri, în special în ceea ce privește stabilirea condițiilor de admitere, trebuie să fie compatibilă cu dispozițiile imperative ale articolului 27 primul paragraf și ale articolului 29 alineatul (1) din statut. Articolul 27 primul paragraf din statut definește în mod imperativ scopul oricărei recrutări, iar articolul 29 alineatul (1) din statut stabilește în mod imperativ cadrul procedurilor care trebuie urmate în vederea ocupării posturilor vacante. În consecință, această putere trebuie exercitată întotdeauna în funcție de cerințele legate de posturile care urmează să fie ocupate și, mai general, de interesul serviciului (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 37 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctele 28 și 29 și jurisprudența citată).
38 În ceea ce privește în mod specific condițiile care limitează înscrierea candidaților la un concurs, deși este cert că acestea sunt susceptibile să restrângă posibilitățile instituției de a recruta cei mai buni candidați în sensul articolului 27 primul paragraf din statut, totuși nu rezultă de aici că orice condiție care operează o astfel de limitare este contrară articolului menționat mai sus. Astfel, puterea de apreciere a administrației cu privire la organizarea concursurilor și, mai general, interesul serviciului permit instituției să impună condițiile pe care le consideră necesare și care, deși limitează accesul candidaților la un concurs și, prin urmare, inevitabil, numărul candidaților înscriși, nu presupun, cu toate acestea, riscul de a compromite obiectivul de a asigura înscrierea candidaților care prezintă cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, în sensul articolului 27 primul paragraf din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctul 30).
39 În această privință și astfel cum susține Comisia, jurisprudența a considerat deja că nu există nicio obligație de a admite la un concurs intern în cadrul instituției toate persoanele care se află în serviciul acesteia. O asemenea obligație ar aduce astfel atingere largii puteri de apreciere recunoscute acestei instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Chetcuti/Comisia, C‑16/07 P, EU:C:2008:549, punctele 70-76, și Hotărârea din 24 septembrie 2009, Brown/Comisia, F‑37/05, EU:F:2009:121, punctul 68). Niciun drept absolut de a participa la un concurs intern în cadrul unei instituții nu poate, prin urmare, să fie recunoscut agenților și funcționarilor acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctul 39, și Hotărârea din 8 noiembrie 2006, Chetcuti/Comisia, T‑357/04, EU:T:2006:339, punctul 42).
40 Nu sunt astfel considerate contrare articolului 27 primul paragraf din statut decât condițiile care limitează accesul candidaților la un concurs care presupun riscul de a compromite obiectivul de a asigura înscrierea candidaților cu cel mai înalt nivel (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctul 40, și Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctul 32).
41 Tertio, trebuie amintit că, având în vedere larga putere de apreciere recunoscută instituțiilor în acest domeniu, controlul Tribunalului privind respectarea condiției referitoare la interesul serviciului trebuie să se limiteze la aspectul dacă instituția s‑a menținut în limite rezonabile, necriticabile, și nu și‑a utilizat puterea de apreciere într‑un mod vădit eronat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2015, Z/Curtea de Justiție, T‑88/13 P, EU:T:2015:393, punctul 106).
42 În al doilea rând, trebuie amintit de asemenea în ce condiții instituțiile pot solicita candidaților la un concurs intern să facă dovada unei perioade de vechime în serviciu.
43 În această privință, s‑a statuat deja că cerința privind un anumit număr de ani de vechime în serviciu constituie un mijloc adecvat pentru a se asigura că funcționarii au calitățile prevăzute la articolul 27 primul paragraf din statut și, prin urmare, pentru a garanta interesul serviciului. Astfel, deținerea unei anumite vechimi și, așadar, a unei experiențe semnificative în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, constituie un „indiciu sigur” cu privire la existența calităților sus‑menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 40 și jurisprudența citată).
44 O astfel de condiție de vechime permite să se asigure că persoanele admise la concursul intern au fost supuse regimului aplicabil personalului administrativ al instituțiilor, în special normelor referitoare la evaluare și la disciplină, pe o anumită perioadă și că acestea au făcut dovada aptitudinilor lor în acest cadru. Procedura de recrutare asigură, așadar, angajarea de către instituție a unor funcționari cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, astfel cum au fost apreciate acestea de către instituțiile înseși (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 41).
45 Astfel, jurisprudența a admis deja condiții de vechime în serviciu cu o durată de trei ani (Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctul 47, și Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctul 31), de cinci ani (Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctele 38, 40 și 42) și de zece ani (Hotărârea din 21 noiembrie 2000, Carrasco Benítez/Comisia, T‑214/99, EU:T:2000:272, punctele 56 și 61), întrucât, în acele cauze, instituția în discuție își exercitase larga sa putere de apreciere cu respectarea condiției legate de interesul serviciului.
46 În schimb, o condiție suplimentară care constă în a impune, pe lângă o anumită vechime în serviciu, ca funcționarii sau agenții candidați să fi fost în serviciul instituției în mod neîntrerupt în perioada vizată de această condiție de vechime în serviciu poate avea ca rezultat înlăturarea din concursul intern a funcționarilor sau a agenților care fac dovada unei vechimi în serviciu egale sau mai mari decât cea cerută de această din urmă condiție. Rezultă că, în lipsa unei justificări aduse de instituție, o asemenea cerință trebuie considerată nelegală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctele 48-54).
47 În speță, este cert că, în titlul III, intitulat „Eligibilitate”, articolul 2.1 literele (a) și (b) din anunțul de concurs impune candidaților nu numai să dispună de o vechime în serviciu de cel puțin 42 de luni, care nu sunt neapărat consecutive, ci și să fi lucrat la Comisie în cele douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică, candidații trebuind să fi fost în aceste douăsprezece luni în poziție administrativă de activitate, de concediu pentru satisfacerea serviciului militar, de concediu pentru creșterea copilului sau din motive familiale, de detașare în interesul serviciului sau de detașare la cerere pe o durată care nu depășește șase luni.
48 Astfel, reiese că anunțul de concurs impune ca, în perioada de douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică, candidații să fi fost în serviciul Comisiei fără întrerupere într‑una dintre pozițiile administrative enumerate la punctul 47 de mai sus, printre care nu figurează concediul pentru interese personale.
49 Este necesar să se constate că condiția în litigiu are ca rezultat înlăturarea din concursurile interne vizate de anunțul de concurs a anumiți funcționari sau agenți care fac dovada unei vechimi în serviciu superioare celei de 42 de luni impuse de anunțul de concurs, pentru simplul motiv că aceștia nu au fost în serviciul Comisiei în mod neîntrerupt în perioada de douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică, întrucât, de exemplu, ei au luat un concediu pentru interese personale, chiar de scurtă durată. Aceasta este de altfel situația reclamantului, care face dovada unei vechimi în serviciu de 69 de luni, dar luase un concediu pentru interese personale cu o durată de două luni în cursul celor douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică.
50 Or, pentru a justifica condiția în litigiu, Comisia se limitează la a arăta că respectiva condiție avea ca obiectiv recrutarea de funcționari nu numai merituoși și înalt calificați, ci și imediat operaționali datorită experienței lor dovedite. În această privință, este adevărat că acest obiectiv era expres menționat în titlul „Cadrul general” din anunțul de concurs. Cu toate acestea, Comisia nu menționează nicio împrejurare specifică, legată de caracteristicile posturilor care urmează să fie ocupate, care să implice faptul că doar agenții care au fost în serviciul Comisiei fără întrerupere în cursul celor douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică ar fi fost imediat operaționali și care să justifice, în consecință, ca agenții care nu au fost în serviciul Comisiei în mod neîntrerupt în perioada respectivă, printre altele, deoarece aceștia ar fi luat un concediu pentru interese personale, să fie excluși din concursul intern în litigiu, chiar dacă ar face dovada unei vechimi în serviciu superioare celei de 42 de luni impuse.
51 În aceste condiții, trebuie să se considere că Comisia și‑a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat prin introducerea în anunțul de concurs a unei condiții suplimentare față de condiția legată de vechimea în serviciu atunci când a impus ca, în perioada de douăsprezece luni care precedă data‑limită pentru înscrierea electronică, candidații să fi fost în serviciul Comisiei fără întrerupere.
52 În orice caz, nu se poate deduce că un agent ar fi mai înalt calificat sau în mai mare măsură imediat operațional decât altul pentru simplul motiv că tipul concediilor lor respective diferă. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât condiția în litigiu conduce în mod paradoxal la excluderea anumitor agenți precum reclamantul, deși, ca urmare a unei durate mai mici a concediilor lor, aceștia au fost prezenți mai mult timp în cursul ultimelor douăsprezece luni în cadrul serviciilor Comisiei decât alți agenți admiși totuși să se prezinte la concursul intern în cauză. Această constatare contrazice de altfel afirmația Comisiei care, în răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului, a arătat că respectiva condiție permitea acordarea unei șanse de titularizare agenților care au demonstrat că o merită prin prestații și printr‑o performanță efectivă care au putut fi evaluate în modul cel mai recent și, așadar, cel mai fiabil posibil.
53 Excluderea agenților care au luat un concediu pentru interese personale nu este, așadar, justificată nici în raport cu obiectivele urmărite, nici în raport cu articolul 27 primul paragraf din statut.
54 Această concluzie nu este infirmată de pretinsul risc, evocat în ședință de către Comisie, ca principiul nediscriminării să fi fost încălcat dacă ar fi fost avute în vedere condiții de eligibilitate distincte, după cum agenții vizați erau agenți contractuali sau agenți temporari.
55 În această privință, contrar celor susținute de Comisie în răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului, este lipsit de importanță faptul că era vorba despre primele concursuri interne deschise agenților contractuali de la reforma statutului din 2013 și că, prin urmare, nu exista o practică anterioară contrară. Acest element este cu atât mai puțin relevant cu cât, în speță, reclamantul nu era un agent contractual, ci un agent temporar. În plus și în orice caz, Comisia avea posibilitatea să alinieze condițiile de eligibilitate ale agenților contractuali la cele ale agenților temporari, cu respectarea principiilor enunțate de jurisprudență.
56 Având în vedere ansamblul acestor elemente și chiar fără a trebui să se pronunțe cu privire la o eventuală încălcare a articolului 24a din statut sau a principiului egalității de tratament, se impune admiterea excepției de nelegalitate întrucât condiția în litigiu încalcă articolul 27 primul paragraf din statut și, pe cale de consecință, anularea deciziei atacate.
Cu privire la concluziile în despăgubire
57 Întrucât anularea deciziei atacate nu poate, potrivit reclamantului, să fie suficientă pentru repararea prejudiciului moral pe care acesta consideră că l‑a suferit, el solicită Tribunalului obligarea Comisiei la plata unei sume de 5 000 de euro. Comisia răspunde că, în lipsa unei nelegalități care să afecteze decizia atacată, aceste concluzii, prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, trebuie respinse. În orice caz, presupunând că această decizie este nelegală, anularea sa ar fi suficientă pentru repararea prejudiciului moral invocat.
58 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, anularea unui act afectat de nelegalitate poate constitui în sine repararea adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑a putut cauza (Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Montalto/Consiliul, T‑116/03, EU:T:2004:325, punctul 127; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 1987, Hochbaum și Rawes/Comisia, 44/85, 77/85, 294/85 și 295/85, EU:C:1987:348, punctul 22).
59 Cu toate acestea, anularea unui act afectat de nelegalitate nu poate constitui în sine o reparare adecvată atunci când, pe de o parte, actul atacat cuprinde o apreciere explicit negativă a capacităților reclamantului susceptibilă să îl lezeze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, EU:C:1990:49, punctele 27-29, Hotărârea din 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, EU:T:2000:86, punctul 98, și Hotărârea din 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, EU:T:2005:447, punctele 205 și 206) și, pe de altă parte, reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea pe care se întemeiază anularea și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (Hotărârea din 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, EU:T:2006:148, punctul 131, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Michail/Comisia, T‑49/08 P, EU:T:2009:456, punctul 88).
60 În speță, reclamantul afirmă că prejudiciul său moral rezultă din incapacitatea Comisiei de a‑l repune în aceleași condiții ca cele în care ar fi trebuit să fie organizat concursul pentru a se garanta egalitatea de tratament între toți candidații și obiectivitatea evaluării.
61 Trebuie să se constate că, pe de o parte, reclamantul nu reproșează Comisiei nicio apreciere negativă a capacităților sale susceptibilă să îl lezeze și, pe de altă parte, acesta nu demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea pe care se întemeiază anularea.
62 În aceste condiții și în temeiul jurisprudenței amintite la punctele 58 și 59 de mai sus, Tribunalul consideră că orice prejudiciu moral pe care reclamantul l‑ar fi putut suferi din cauza nelegalității deciziei atacate este reparat în mod adecvat și suficient prin anularea acesteia. Concluziile în despăgubire trebuie, așadar, să fie respinse.
63 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că acțiunea trebuie admisă în măsura în care urmărește anularea deciziei atacate și respinsă în rest.
Cu privire la cheltuielile de judecată
64 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, întrucât Comisia a căzut în esență în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia comisiei de evaluare din cadrul concursului intern COM/02/AST/16 (AST 2) de respingere a candidaturii lui RS.
2) Respinge în rest acțiunea.
3) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Gervasoni | Kowalik‑Bańczyk | Mac Eochaidh |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 septembrie 2018.
Semnături