HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
25 septembrie 2018(*)
„FEGA și FEADR – Cheltuieli excluse de la finanțare – Ajutoare directe decuplate – Controale la fața locului – Teledetecție – Evaluarea factorilor de risc – Măsuri corective care trebuie luate de statul membru în cauză – Evaluarea prejudiciului financiar – Proporționalitate”
În cauza T‑260/16,
Regatul Suediei, reprezentat inițial de L. Swedenborg, de A. Falk, de N. Otte Widgren, de C. Meyer‑Seitz și de U. Persson și ulterior de M. Swedenborg, de A. Falk și de C. Meyer‑Seitz, în calitate de agenți,
reclamant,
susținut de
Republica Cehă, reprezentată de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți,
intervenientă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de D. Triantafyllou și de K. Simonsson, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și vizând anularea cu titlu principal a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/417 a Comisiei din 17 martie 2016 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2016, L 75, p. 16), în ceea ce privește ajutoarele directe decuplate acordate Regatului Suediei în cuantum total de 8 811 286,44 euro pentru anul de cerere 2013 și, în subsidiar, reducerea la 1 022 259,46 euro a cuantumului exclus de la finanțare al respectivelor ajutoare directe decuplate,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii M. Prek, președinte, F. Schalin (raportor) și doamna M. J. Costeira, judecători,
grefier: P. Cullen, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 23 februarie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 În urma unei inspecții efectuate de serviciile sale între 19-23 august 2013 în legătură cu ajutoarele directe pe suprafață pentru anii de cerere 2011 și 2012, Comisia Europeană a apreciat că existau deficiențe în aplicarea de către Regatul Suediei a obligațiilor sale în materie de selectare a eșantioanelor de control, astfel cum decurgeau ele din articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol (JO 2009, L 316, p. 65).
2 Controalele care trebuie efectuate de statele membre au ca obiectiv actualizarea și verificarea informațiilor de care dispune în legătură cu suprafețele agricole pentru care sunt solicitate ajutoare, în scopul de a se reduce riscul de eroare privind acordarea acestor ajutoare.
3 În esență, în scrisoare însoțită de o anexă pe care a adresat‑o autorităților suedeze la data de 6 decembrie 2013 în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (JO 2006, L 171, p. 90, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 37) (denumite în continuare împreună „comunicarea din 6 decembrie 2013”), Comisia a arătat că autoritățile suedeze nu și‑au respectat în totalitate obligațiile în materie de control al plăților directe pe suprafață pentru anii de cerere 2011 și 2012, subliniind că o comparare a rezultatelor controalelor prin teledetecție, pe de o parte, și la fața locului, pe de altă parte, ar fi permis să se constate un număr de erori semnificativ diferit, în condițiile în care cele două tipuri de control ar fi trebuit să conducă la aceleași rezultate. În consecință, prin recurgerea la teledetecție, ar fi trebuit să se suspecteze că deficitară era fie selecționarea eșantioanelor de control, fie metoda de control. Astfel, nivelul de eroare era mai scăzut în privința controalelor prin teledetecție, ceea ce indica faptul că analiza riscurilor bazată pe o selecție a eșantioanelor de control nu a fost efectuată corect, deoarece ea a fost realizată cu un număr limitat de factori de risc care nu au fost ei înșiși nici evaluați anual, nici actualizați în mod eficient pentru a obține o evaluare mai bună a riscului pentru Fondul European de Garantare Agricolă [(FEGA), denumit în continuare „fondul”]. În sfârșit, Comisia a solicitat autorităților suedeze să indice în schimb măsurile corective care au fost deja adoptate și cele care erau învederate.
4 La data 5 februarie 2014, autoritățile suedeze, în speță Jordbruksverket (Oficiul agriculturii suedez, Suedia), au adresat Comisiei un răspuns la obiecțiile acesteia din urmă.
5 Prin scrisoarea din 11 aprilie 2014, Comisia a convocat autoritățile suedeze la o reuniune bilaterală, conform articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006. La finalul acestei reuniuni care a avut loc la 20 mai 2014, Comisia și‑a menținut concluziile referitoare la constatarea deficiențelor pentru anii de cerere 2011 și 2012.
6 La data de 25 septembrie 2014, autoritățile suedeze i‑au adresat Comisiei răspunsul la concluziile procesului‑verbal al reuniunii bilaterale din 20 mai 2014, prezentând propria evaluare a prejudiciului suferit de fond pentru anii de cerere 2011-2013, care s‑ar fi ridicat, în opinia lor, la suma de 636 865 de euro.
7 La data de 15 ianuarie 2015, Comisia a adresat autorităților suedeze o comunicare în temeiul articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf și al articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006 (denumită în continuare „comunicarea din 15 ianuarie 2015”). În cuprinsul comunicării, a fost respinsă evaluarea prejudiciului efectuată de acestea, arătându‑se că ele nu ar fi efectuat în mod corect în speță un control secundar.
8 La data de 24 februarie 2015, Regatul Suediei a solicitat ca acest caz să fie retrimis la organul de conciliere menționat la articolul 16 din Regulamentul nr. 885/2006. În raportul din 9 iulie 2015, organul de conciliere a apreciat că pozițiile părților erau ireconciliabile. Acesta a propus totuși Comisiei să excludă de la corecție cererile provenind de la departamentele suedeze care nu au recurs la teledetecție în anul 2013 și să ia în considerare o hartă invocată de autoritățile suedeze care demonstra o modificare a situației geografice a zonelor de control începând cu anul 2013.
9 La data de 19 octombrie 2015, Comisia a comunicat Regatului Suediei poziția sa finală (denumită în continuare „poziția finală din 19 octombrie 2015”). Ea a reținut aplicarea unei corecții forfetare care viza doar anul de cerere 2013 și cele opt departamente suedeze în care a fost efectuată teledetecția din 2011 până în 2013. În esență, Comisia a explicat că omisiunea continuă de a actualiza analiza riscurilor privind selecția eșantioanelor de control în vederea efectuării controlului prin teledetecție, care ar echivala cu o lipsă a unui control secundar ținând seama de persistența sa, ar atrage riscul producerii unui prejudiciu pentru FEGA. În aceste condiții, o corecție forfetară privind toate ajutoarele legate de suprafață ar fi cel mai bun mod de a cuantifica acest risc și un nivel de corecție de 2 % ar părea justificat.
10 Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/417 a Comisiei din 17 martie 2016 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2016, L 75, p. 16), s‑a aplicat o corecție forfetară de 2 % în legătură cu cheltuielile făcute de Suedia cu titlu de ajutoare directe decuplate pentru anul de cerere 2013, cuantumul final al corecției ridicându‑se la suma de 8 811 286,44 euro (denumită în continuare „decizia atacată”).
Procedura și concluziile părților
11 Regatul Suediei a introdus prezenta acțiune prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 mai 2016.
12 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 7 septembrie 2016, Republica Cehă a formulat o cerere de intervenție în susținerea Regatului Suediei, care a fost admisă prin decizia președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 19 octombrie 2016.
13 Memoriul în apărare, replica și, respectiv, duplica au fost depuse la grefa Tribunalului la 5 octombrie 2016, la 1 decembrie 2016 și, respectiv, la 13 ianuarie 2017.
14 În urma depunerii memoriului în intervenție de către Republica Cehă la 1 decembrie 2016, Regatul Suediei și Comisia au depus observații la data de 21 și, respectiv, de 23 februarie 2017.
15 Închiderea fazei scrise a procedurii a fost notificată părților la 28 februarie 2017.
16 Regatul Suediei a indicat la 20 martie 2017 că dorea organizarea unei ședințe.
17 Regatul Suediei solicită Tribunalului:
– cu titlu principal, anularea deciziei atacate;
– cu titlu subsidiar, anularea și modificarea deciziei atacate prin reducerea la 1 022 259,46 euro a cuantumului exclus de la finanțarea de către Uniunea Europeană;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
18 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Regatului Suediei la plata cheltuielilor de judecată.
19 Republica Cehă solicită Tribunalului admiterea capetelor de cerere formulate de Regatul Suediei și anularea deciziei atacate în limita solicitată.
Motivele și argumentele părților
20 Regatul Suediei invocă prin acțiune trei motive.
21 În primul rând, acesta arată că, prin încălcarea articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006 și a articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549), Comisia a săvârșit o eroare de drept, întrucât, în comunicarea din 6 decembrie 2013 pe care i‑a adresat‑o în urma anchetei efectuate, ea nu a precizat deficiența invocată în speță și nici nu a indicat măsurile corective care se impuneau pentru a se asigura pe viitor respectarea reglementării Uniunii. Respectiva comunicare nu poate fi, așadar, invocată pentru a justifica corecția financiară în litigiu.
22 În al doilea rând, Regatul Suediei arată că Comisia și‑a întemeiat decizia atacată pe concluzii eronate în ceea ce privește diferențele care decurg din comparația numărului de erori descoperite în urma punerii în aplicare a două modalități de control. Ar fi deci necesar să se aprecieze că Comisia nu a reușit să demonstreze deficiențele invocate și nici modul în care acestea din urmă, dacă s‑ar considera că au fost dovedite, ar fi putut determina un risc de prejudiciu pentru FEGA.
23 În al treilea rând, acesta invocă de asemenea că, prin calculul cuantumului corecției forfetare, Comisia a încălcat atât articolul 52 din Regulamentul nr. 1306/2013, cât și propriile sale orientări, astfel cum au fost definite în documentul nr. VI/5330/97 al Comisiei din 23 decembrie 1997, intitulat „Orientări privind calculul consecințelor financiare la pregătirea deciziilor de închidere a conturilor FEOGA‑Garantare” (denumit în continuare „documentul nr. VI/5330/97”), dar și principiul proporționalității.
24 Comisia contestă argumentația dezvoltată de Regatul Suediei în cadrul celor trei motive invocate de acesta.
25 Republica Cehă, care declară că susține pe deplin argumentația Regatului Suediei, s‑a limitat să dezvolte remarci legate de al doilea și de al treilea motiv.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 din Regulamentul nr.°1306/2013 și a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr.°885/2006
26 Regatul Suediei arată că articolul 52 din Regulamentul nr. 1306/2013 și articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006 reglementează diferitele etape care trebuie respectate în cursul procedurii de închidere a conturilor în ceea ce privește FEGA. În special, potrivit articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, pentru a putea remedia cât mai repede posibil deficiențele constatate, statului membru în cauză trebuie să i se notifice în prealabil rezultatele anchetelor Comisiei și trebuie să fie informat cu privire la măsurile corective care trebuie luate pentru a garanta pe viitor respectarea normelor Uniunii în discuție. Numai o astfel de comunicare scrisă ar putea constitui elementul de referință pentru calculul termenului de 24 de luni prevăzut la articolul 52 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1306/2013, care permite identificarea cheltuielilor care pot fi excluse de la finanțarea de către Uniune.
27 Or, cerințele prevăzute la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006 nu ar fi îndeplinite de comunicarea din 6 decembrie 2013, dar nici de scrisorile sau de comunicările ulterioare ale Comisiei, întrucât ea nu ar indica în mod clar în ce consta deficiența reproșată Regatului Suediei, nici măsurile de corecție pe care acesta din urmă era obligat să le ia pentru a le remedia. Astfel de precizări ar fi fost făcute de Comisie abia în poziția finală din 19 octombrie 2015 în care a indicat în plus că persistența deficiențelor invocate trebuia să fie asimilată cu lipsa unui control secundar. În special, termenii comunicării din 6 decembrie 2013 ar permite constatarea faptului că Comisia s‑ar fi limitat să indice că bănuia fie existența unor deficiențe în cadrul unui control secundar, în speță în cadrul analizei riscurilor pentru selecționarea eșantioanelor de control prin teledetecție, fie existența unei anumite forme de deficiență în cadrul unui control cheie, și anume în cadrul unei inspecții fizice prin teledetecție. Potrivit jurisprudenței, comunicarea scrisă prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 885/2006 ar trebui totuși să ofere statului membru vizat o imagine perfectă a rezervelor Comisiei pentru a îndeplini funcția sa de avertisment.
28 În plus, în timp ce serviciile sale nu au efectuat o anchetă decât pentru anii de cerere 2011 și 2012, suspiciunile privind deficiențele pe care le‑a formulat Comisia ar fi fost ulterior asimilate cu lipsa unei analize a riscurilor, fără ca temeiul pentru o astfel de evoluție a poziției Comisiei să rezulte din dosar, din legislația Uniunii sau din jurisprudență, ba chiar din propriile orientări potrivit cărora perfectibilitatea unei proceduri de control ar fi insuficientă pentru a justifica aplicarea de corecții financiare.
29 Comisia replică faptul că, în comunicarea din 6 decembrie 2013, în special la punctul 1.2.1 din anexa la aceasta, intitulat „Eficiența analizei riscurilor”, a furnizat autorităților suedeze detalii privind deficiențele reproșate și le‑a solicitat noi clarificări cu privire la evaluarea riscurilor în scopul efectuării controalelor prin teledetecție, precum și explicații legate de modul de asigurare a luării în considerare în mod adecvat a riscului pentru fond. Această cerere ar trebui să fie considerată cel puțin implicit ca o indicație în termeni generali privind măsurile corective care trebuie întreprinse. Comisia a indicat, cu privire la diferențele constatate între cele două modalități de control, că se poate bănui că prezenta diferențe fie selecționarea eșantioanelor de control, fie metoda de control.
30 Comisia arată în special că a menționat, la punctul 1.3.2 din anexa la comunicarea din 6 decembrie 2013, deficiențele constatate cu ocazia controalelor rapide pe teren efectuate de autoritățile suedeze în urma operațiunilor de control prin teledetecție.
31 Comisia invocă în plus că într‑adevăr comunicarea din 6 decembrie 2013 se raportează la anii de cerere 2011 și 2012, ceea ce ar avea legătură cu faptul că, deși respectiva comunicare privea un control efectuat în august 2013, la acel moment nu exista niciun rezultat pentru anul 2013. Totuși, dat fiind că neregulile au persistat, era obligată să țină cont de acest lucru pentru a stabili perioada corecției financiare. Faptul că unele deficiențe au existat în cursul anilor 2011-2013 însemna că nicio analiză a riscurilor nu putea fi considerată ca fiind pusă în aplicare în acești ani și că niciun control secundar nu ar fi avut, așadar, loc.
32 Termenii scrisorii trimise Comisiei la 5 februarie 2014 de Oficiul agriculturii suedez permiteau de asemenea să se constate că autoritățile suedeze înțeleseseră ce deficiențe existau în opinia Comisiei.
33 În continuare, în invitația din 11 aprilie 2014 la reuniunea bilaterală din 20 mai 2014, precum și în concluziile acestei reuniuni, Comisia a furnizat alte detalii cu privire la măsurile de corecție care trebuie întreprinse. Acest lucru ar avea legătură cu faptul că procedura de control este un proces dinamic, iar problemele care se ridică sunt tratate pe măsură ce se derulează acest proces, pe baza clarificărilor furnizate de statul membru în cauză. În orice caz, unele măsuri corective nu puteau fi valabile decât pentru viitor, iar nu pentru anii de cerere 2011-2013.
34 Comisia contestă în plus afirmația că abia în stadiul poziției finale din 19 octombrie 2015 ar fi fost formulată deficiența evocată care, asociată cu lipsa unei evoluții a situației în cursul ultimilor ani, ar fi determinat‑o să rețină lipsa unui control secundar. În opinia sa, aceste elemente rezultau deja din comunicarea sa din 15 ianuarie 2015 efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006.
35 În speță, articolul 11 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 885/2006, invocat de Regatul Suediei, a intrat în vigoare începând cu 16 octombrie 2006 și are următorul cuprins:
„Verificarea conformității
(1) În cazul în care, în urma unei anchete, Comisia consideră că cheltuielile nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare, aceasta comunică constatările sale statului membru în cauză și îi indică măsurile corective care se impun pentru a asigura în viitor respectarea acestor norme.
Comunicarea face trimitere la prezentul articol. Statul membru răspunde într‑un termen de două luni de la primirea comunicării, iar Comisia își poate modifica poziția în consecință. În cazuri justificate, Comisia poate acorda o prelungire a termenului de răspuns.
La expirarea termenului de răspuns, Comisia convoacă o reuniune bilaterală iar ambele părți se străduiesc să ajungă la un acord privind măsurile care trebuie adoptate, precum și privind evaluarea gravității încălcării și a prejudiciului financiar cauzat [Uniunii].
(2) În cele două luni de la primirea procesului verbal al întâlnirii bilaterale menționate la alineatul (1), al treilea paragraf, statul membru comunică informațiile eventual solicitate în cursul reuniunii, precum și orice informație suplimentară pe care o consideră utilă pentru examinarea dosarului.
În cazuri justificate și la cererea motivată a statului membru, Comisia poate acorda o prelungire a perioadei prevăzute la primul paragraf. Cererea se adresează Comisiei înainte de termenul perioadei menționate.
După încheierea perioadei prevăzute la primul paragraf, Comisia comunică oficial statului membru concluziile la care a ajuns pe baza informațiilor primite în cadrul procedurii de verificare a conformității. Această comunicare prezintă evaluarea cheltuielilor pe care Comisia intenționează să le excludă de la finanțarea [din partea Uniunii] în temeiul articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și face trimitere la articolul 16 alineatul (1) din prezentul regulament.”
36 Regulamentul nr. 1306/2013, care a abrogat Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 din 21 iunie 2005 referitor la finanțarea politicii agricole comune (JO 2005, L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193), conține articolul 52, intitulat „Verificarea conformității”, care este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2015.
37 În temeiul articolului 52 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1306/2013, finanțarea nu poate fi refuzată pentru „cheltuielile [FEGA] menționate la articolul 4 alineatul (1) efectuate cu mai mult de 24 de luni înainte ca Comisia să notifice în scris statului membru constatările inspecției”.
38 Rezultă astfel că articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006 definește diferitele etape care trebuie respectate pe parcursul procedurii de închidere a conturilor FEGA. În special, articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament precizează conținutul primei comunicări scrise prin care Comisia a comunicat statelor membre rezultatul inspecției înainte de organizarea discuției bilaterale. Potrivit acestei dispoziții, prima comunicare trebuie să precizeze rezultatul inspecției Comisiei și să indice statului membru vizat măsurile corective care se impun pentru a asigura în viitor respectarea acestor norme ale Uniunii (Hotărârea din 7 iunie 2013, Portugalia/Comisia, T‑2/11, EU:T:2013:307, punctul 57).
39 În această privință, trebuie amintit că instanța Uniunii a statuat deja că, în cadrul punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1663/95 al Comisiei din 7 iulie 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 729/70 în ceea ce privește procedura de închidere a conturilor FEOGA, secțiunea „Garantare” (JO 1995, L 158, p. 6), comunicarea scrisă menționată la articolul 8 alineatul (1) din regulamentul amintit, care este în esență identică cu comunicarea menționată la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, trebuia să fie de natură să îi aducă statului membru vizat la cunoștință pe deplin rezervele Comisiei, astfel încât ea să poată atunci să îndeplinească funcția de avertisment care i‑a fost conferită de articolul 8 alineatul (1) primul paragraf din același regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2013, Portugalia/Comisia, T‑2/11, EU:T:2013:307, punctul 58).
40 În consecință, în prima comunicare, prevăzută la articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006, Comisia trebuie să indice, într‑un mod suficient de precis, obiectul anchetei desfășurate de serviciile sale și deficiențele constatate cu ocazia acestei anchete, întrucât acestea pot fi invocate ulterior ca elemente de probă cu privire la îndoiala serioasă și rezonabilă pe care aceasta o are față de controalele efectuate de administrațiile naționale sau față de cifrele transmise de acestea și pot astfel justifica corecțiile financiare reținute în decizia finală care exclude de la finanțarea din partea Uniunii anumite cheltuieli efectuate de statul membru în cauză în temeiul FEGA (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iunie 2013, Portugalia/Comisia, T‑2/11, EU:T:2013:307, punctul 59 și jurisprudența citată).
41 Totuși, în cazul în care, după data comunicării în scris a rezultatelor inspecției, persistă nereguli care justifică aplicarea unei corecții financiare, Comisia este îndreptățită și chiar are obligația să țină cont de această situație atunci când stabilește perioada la care trebuie să se refere corecția financiară în discuție (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iunie 2013, Portugalia/Comisia, T‑2/11, EU:T:2013:307, punctul 63 și jurisprudența citată).
42 Trebuie, în consecință, să se examineze dacă comunicarea din 6 decembrie 2013, constituită din scrisoarea din 6 decembrie 2013 și din anexa la aceasta, poate fi considerată conformă cu cerințele enunțate la articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006. În acest temei, trebuie verificat dacă respectiva comunicare conține, pe de o parte, o identificare suficientă a obiectului și a rezultatelor anchetei, întrucât ele au constituit temeiul corecției financiare contestate, și, pe de altă parte, măsurile corective care trebuiau adoptate în viitor.
43 Scrisoarea pe care o conține comunicarea din 6 decembrie 2013 se referă mai întâi la operațiunile de anchetă care au avut loc în Suedia între 19 și 23 august 2013, menționând, în termeni foarte generali, că serviciile direcției generale pentru agricultură și dezvoltare rurală a Comisiei au apreciat, având în vedere observațiile care rezultă din respectivele operațiuni și care privesc plățile directe pe suprafață pentru anii de cerere 2011 și 2012, că autoritățile suedeze nu au respectat pe deplin cerințele care rezultă din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006 și (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO 2009, L 30, p. 16), din Regulamentul nr. 1122/2009, precum și din Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în titlul III din Regulamentul nr. 73/2009 (JO 2009, L 316, p. 1).
44 Scrisoarea în discuție precizează în plus că, potrivit articolului 31 din Regulamentul nr. 1290/2005, deficiențele constatate sunt susceptibile să conducă la o excludere de la finanțarea de către Uniune a unei părți din cheltuielile finanțate de FEGA și că ele formează baza corecțiilor menționate până când vor fi adoptate măsuri corective adecvate.
45 În ceea ce privește anexa pe care o cuprinde comunicarea din 6 decembrie 2013, la punctul 1.2.1 sunt amintite mai întâi, sub titlul „Eficiența analizei riscurilor”, articolele 26 și 31 din Regulamentul nr. 1122/2009, înainte de a se enunța principiul potrivit căruia „se consideră că, în general, controalele prin teledetecție și controalele clasice la fața locului […] conduc la același rezultate [și dacă] situația nu este aceasta, se poate prezuma că prezintă deficiențe fie selecționarea eșantioanelor de control, fie metoda de control”.
46 Anexa cuprinsă în comunicarea din 6 decembrie 2013 cuprinde în continuare o comparație a ratelor de eroare constatate cu ocazia controalelor suprafețelor exploatațiilor care beneficiază de ajutoare, după cum s‑a recurs la controale la fața locului sau la teledetecție și după cum au fost selecționate eșantioanele în mod aleatoriu sau în funcție de evaluarea factorilor de risc.
47 Un tabel recapitulativ permite în special să se constate că ratele de eroare ale controalelor prin teledetecție asupra eșantioanelor selecționate în funcție de o evaluare a factorilor de risc sunt sistematic mai puțin ridicate decât ratele de eroare ale controalelor la fața locului, în primul caz fiind de 0,96 % pentru anul 2011 și de 0,31 % pentru anul 2012, iar în al doilea caz fiind de 1,34 % pentru anul 2011 și de 1,41 % pentru anul 2012.
48 După ce a precizat explicațiile oferite de autoritățile suedeze care au legătură, pe de o parte, cu metoda de selecționare a exploatațiilor controlate și, pe de altă parte, cu raționalizarea controalelor prin teledetecție în scopul de a le concentra pe zone din teritoriul suedez care au o anumită densitate a exploatațiilor, Comisia a concluzionat că „[e]xistă, așadar, un risc ca autoritățile suedeze să nu evalueze suficient riscul în ceea ce privește controalele prin teledetecție”.
49 Această concluzie referitoare la necesitatea unei mai bune evaluări a factorilor de risc este clară și lipsită de ambiguitate și nu poate, contrar celor susținute de Regatul Suediei, să fie asimilată cu o simplă bănuială care nu ar permite să se justifice o corecție financiară. Trebuie, așadar, să se considere că aceasta constituie o identificare suficientă a obiectului și a rezultatelor anchetei.
50 În ceea ce privește măsurile corective care trebuie puse în aplicare, deși scrisoarea cuprinsă în comunicarea din 6 decembrie 2013 se limitează să facă trimitere la anexa cuprinsă în aceeași comunicare, solicitând în același timp autorităților suedeze să informeze Comisia cu privire la măsurile corective deja adoptate sau avute în vedere, precum și cu privire la calendarul punerii lor în aplicare, anexa menționată conține o invitație adresată autorităților suedeze pentru a „clarifica în continuare evaluarea lor legată de riscuri în scopul efectuării controalelor prin teledetecție și pentru a explica modul în care ele se asigură că riscul este luat în considerare într‑un mod adecvat”.
51 Interpretată în lumina constatării carențelor arătate, această concluzie privind măsurile corective care trebuie adoptate este clară și cu atât mai puțin lipsită de ambiguitate cu cât autoritățile suedeze au furnizat anumite explicații legate de carențele constatate de serviciile Comisiei, astfel încât conținutul acestei concluzii era vădit clar în ceea ce le privea.
52 În aceste condiții, măsurile corective care trebuiau adoptate în viitor de autoritățile suedeze sunt suficient de detaliate în comunicarea din 6 decembrie 2013 în raport cu cerințele care decurg din articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006.
53 Pe de altă parte, în condițiile în care comunicarea din 6 decembrie 2013 privește doar anii de cerere 2011 și 2012, deși corecția financiară privește anul de cerere 2013, trebuie amintit că, pe de o parte, anul de cerere 2013 nu era încheiat la momentul inspecției efectuate de serviciile Comisiei în august 2013 și că, pe de altă parte, din moment ce neregulile care justificau aplicarea unei corecții financiare au persistat după data comunicării scrise a rezultatelor inspecției, Comisia are obligația de a lua în considerare această situație atunci când stabilește perioada la care se referă corecția financiară în cauză.
54 Astfel, din dispozițiile articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006 rezultă că, în lipsa aplicării de către statul membru în cauză a unor măsuri corective ca răspuns la neregulile constatate de Comisie, aceasta poate exclude cheltuielile afectate de nerespectarea normelor Uniunii până la data efectivă de punere în aplicare a măsurilor corective pe care le‑a impus (Hotărârea din 7 iunie 2013, Portugalia/Comisia, T‑2/11, EU:T:2013:307, punctul 80).
55 Or, în comunicarea din 15 ianuarie 2015, Comisia a constatat persistența unei divergențe importante între ratele de eroare ale controalelor prin teledetecție și cele ale controalelor la fața locului, aceste rate fiind de 0,39 % și, respectiv, de 0,74 %.
56 Regatul Suediei a fost informat cu privire la persistența carențelor constatate de serviciile Comisiei încă din această fază, iar nu doar începând de la data poziției finale din 19 octombrie 2015, cum greșit susține acesta, măsurile corective de adoptat fiind în mod obligatoriu de aceeași natură ca și cele evocate anterior.
57 Având în vedere considerentele de mai sus, rezultă că cerințele care decurg din articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006 nu au fost încălcate de Comisie și că primul motiv invocat de Regatul Suediei trebuie respins întrucât este nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa dovedirii de către Comisie a deficiențelor invocate și a riscului financiar pentru FEGA
58 Mai întâi, Regatul Suediei afirmă că susținerile Comisiei legate de pretinsa încălcare a articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1122/2009 se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia rezultatele controalelor clasice pe teren și cele ale controalelor prin teledetecție ar conduce la același rezultat. Or, ar fi vorba despre două metode complementare, controlul la fața locului fiind ca natură mai precis și permițând evidențierea unui număr mai mare de erori, în timp ce teledetecția ar permite obținerea unei imagini de ansamblu și controlarea unor zone mai mari. Acest lucru s‑ar corobora de altfel cu articolul 35 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1122/2009 care prevede că statele membre care recurg la teledetecție efectuează inspecții fizice, dat fiind că teledetecția nu ar permite să se furnizeze autorității competente rezultate satisfăcătoare în ceea ce privește exactitudinea. Comisia nu ar fi explicat în fond din ce motiv cele două metode de control ar trebuie să ofere rezultate similare.
59 În continuare, Regatul Suediei arată că diferențele între ratele de eroare constatate după cum s‑a recurs la una sau la cealaltă dintre metodele de control, pe lângă faptul că ele ar fi variat în aprecierile furnizate de Comisie în cursul soluționării cazului, ar fi puțin relevante, ba chiar marginale, întrucât s‑ar situa în valoare absolută între 0,27-0,56 %, ceea ce le‑ar plasa sub limita de 2 % care ar fi rata de uz în acest tip de cauze potrivit Curții de Conturi a Uniunii Europene. În ședință, Regatul Suediei a reiterat acest argument referindu‑se la jurisprudența Tribunalului astfel cum rezultă, în opinia sa, din Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia (T‑145/15, EU:T:2017:86). Diferența constatată ar fi în orice caz prea scăzută pentru a ajunge la concluzia existenței unei lipse de control secundar, astfel încât Comisia nu ar fi reușit să demonstreze în mod suficient existența unor îndoieli în legătură cu eficiența respectivelor controale, astfel cum ar impune‑o principiile care derivă din jurisprudență.
60 În sfârșit, Regatul Suediei arată că, deși nu există norme comune care să aibă modalități de evoluție și de actualizare ale eficienței analizei riscurilor la care trebuie să se recurgă în temeiul articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1122/2009, astfel încât ar reveni statelor membre sarcina de a stabili ele însele factorii de risc, totuși a urmat orientările care figurează în baza de date a Comisiei, denumită „WikiCap”. Acesta ar fi ținut de asemenea cont de faptul că Comisia nu punea la dispoziție imagini din satelit decât cu condiția ca 25 % din suprafața fotografiată să fie utilizată în scopul efectuării controlului, ceea ce ar fi generat constrângeri în Suedia, ținând seama de proporția mare din teritoriu a suprafețelor împădurite și ar fi necesitat concentrarea controalelor pe departamentele care posedau multe terenuri agricole. Autoritățile suedeze indică de altfel că au efectuat inspecții parțiale la fața locului pe 85-90 % din exploatațiile supuse controlului prin teledetecție, astfel încât recurgerea exclusiv la teledetecție nu privea decât o foarte mică parte a exploatațiilor controlate.
61 În aceste condiții, Regatul Suediei apreciază că a respectat orientările Comisiei în legătură cu alegerea zonelor de control prin teledetecție și arată că și‑a concentrat controalele pe zonele în care drepturile la plată aveau cele mai ridicate valori, fapt care s‑ar situa pe deplin în linia orientărilor. Pe de altă parte, controalele ar fi țintit de asemenea exploatațiile agricole ale căror tip de activitate și importanță a suprafeței exploatate prezentau interesul cel mai mare pentru controale. În plus, autoritățile suedeze ar fi modificat zonele controlate cu ajutorul unor imagini din satelit comandate în mod specific pentru anii de cerere 2011-2013 și, în ceea ce privește anul de cerere 2013, factorii de risc ar fi fost de asemenea modificați pentru a fi identici cu cei prevăzuți în cadrul controalelor la fața locului. Acest lucru ar contrazice afirmațiile Comisiei potrivit cărora nu ar fi existat nici o actualizare și nici o evaluare a factorilor de risc în timpul celor trei ani consecutivi.
62 În replică, Regatul Suediei apreciază că au fost interpretate eronat de către Comisie concluziile reuniunii bilaterale din 20 mai 2014 și că, contrar celor susținute de aceasta, ele nu ar fi indicat că nu au efectuat nicio evaluare a factorilor de risc în ceea ce privește controalele prin teledetecție.
63 La rândul său, Republica Cehă arată în esență că eșantioanele destinate controalelor la fața locului și cele destinate controalelor prin teledetecție sunt selecționate potrivit unor metode diferite, astfel încât compararea erorilor detectate după cum s‑a recurs la una sau la alta dintre metode nu ar fi relevantă. În plus, întrucât selecționarea zonelor de control destinate teledetecției ar trebui să fie efectuată la sfârșitul anului care precedă anul de cerere de ajutor și întrucât Comisia ar pune la dispoziție doar un număr limitat de imagini din satelit, selecționarea zonelor care trebuie controlate s‑ar întemeia pe criterii geografice, iar nu pe o analiză a riscurilor care are la bază cunoașterea tuturor agricultorilor și a cererilor lor de ajutoare. Agricultorii controlați prin teledetecție ar prezenta, așadar, un risc global mai redus și rata de erori detectate ar fi de asemenea mai redusă, astfel încât marja de eroare legată de acest tip de control ar fi mai importantă.
64 Republica Cehă adaugă că nicio dispoziție din Regulamentul nr. 1122/2009 nu ar indica faptul că cele două tipuri de control ar trebui să conducă la aceeași rată de eroare și nici că eficiența controalelor ar fi pusă la îndoială de rate de eroare diferite.
65 Drept răspuns, Comisia arată că diferența dintre rezultatele controalelor la fața locului și cele ale controalelor prin teledetecție constituie în sine o dificultate. Deși cele două modalități de control sunt considerate ca fiind egal valabile, în schimb, atunci când nu produc rezultate similare, înseamnă că ar putea fi pusă în discuție calitatea controalelor sau alegerea metodei de control.
66 În ceea ce privește variația între cifrele pe care le‑a prezentat, Comisia explică faptul că ea ar fi furnizat datele bazându‑se atât pe eșantioane aleatorii, cât și pe eșantioane întemeiate pe analiza riscurilor. Ea recunoaște totuși că rata de eroare anuală de 0,99 % referitoare la controalele clasice la fața locului pentru anul 2012 ar fi eronată și că rata corectă ar fi de 0,87 %, dar că acest lucru nu ar avea vreun efect în speță.
67 În ceea ce privește lipsa unei evaluări anuale și a unei actualizări adecvate în materie de analiză a riscurilor, Comisia arată că o modificare a localizării zonelor de control pentru anul de cerere 2013 nu ar dovedi existența unei evaluări a factorilor de risc. În fond, Comisia susține poziția potrivit căreia autoritățile suedeze ar fi admis, la reuniunea bilaterală din 20 mai 2014, că ele nu efectuaseră o evaluare a factorilor de risc în ceea ce privește controalele prin teledetecție. Potrivit concluziilor acestei reuniuni, analiza riscurilor legate de controalele prin teledetecție a fost modificată abia începând cu anul de cerere 2014, iar nu cu anul de cerere 2013. În plus, datele furnizate de Regatul Suediei în cererea introductivă ar permite să se constate că, presupunând că a intervenit o modificare pentru anul 2013, ea nu ar fi adus vreo ameliorare, astfel încât obiecția Comisiei ar rămâne întemeiată.
68 Comisia contestă afirmația autorităților suedeze potrivit căreia diferențele indicate între ratele de eroare ar fi marginale, invocând, dimpotrivă, că aceste diferențe ar fi fost considerabile, întrucât controalele la fața locului i‑au permis să evidențieze, prin raportare la controalele prin teledetecție, de 1,5 ori mai multe erori în anul 2011, de peste 2,5 ori mai multe erori în anul 2012 și de aproape 2 ori mai multe erori în anul 2013. În plus, pragul de 2 % pe care îl invocă autoritățile suedeze nu ar fi aplicabil în cadrul procedurilor de verificare a conformității în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr.°1306/2013.
69 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, FEGA finanțează doar intervențiile efectuate în conformitate cu dispozițiile Uniunii în cadrul organizării comune a piețelor agricole. În această privință, Comisiei îi revine sarcina de a dovedi existența unei încălcări a acestor dispoziții. În consecință, Comisia este obligată să își justifice decizia de constatare a lipsei sau a deficiențelor controalelor efectuate de statul membru în cauză (a se vedea Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Grecia/Comisia, C‑157/00, EU:C:2003:5, punctul 15 și jurisprudența citată).
70 Cu toate acestea, Comisia nu este obligată să demonstreze în mod exhaustiv insuficiența controalelor efectuate de administrațiile naționale sau incorectitudinea cifrelor transmise de acestea, ci să prezinte un element de probă cu privire la îndoiala serioasă și rezonabilă pe care o are față de aceste controale sau față de aceste cifre (a se vedea Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Grecia/Comisia, C‑157/00, EU:C:2003:5, punctul 16 și jurisprudența citată).
71 Această ușurare a sarcinii probei în favoarea Comisiei se explică prin faptul că statul membru în cauză este acela care se află în poziția cea mai potrivită pentru a obține și a verifica datele necesare închiderii conturilor FEGA și care trebuie, prin urmare, să prezinte dovada cea mai detaliată și mai completă a realității controalelor sau a cifrelor sale și, dacă este cazul, a inexactității afirmațiilor Comisiei (a se vedea Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Grecia/Comisia, C‑157/00, EU:C:2003:5, punctul 17 și jurisprudența citată).
72 Statul membru în cauză, la rândul său, nu poate infirma constatările Comisiei fără a susține propriile afirmații prin elemente care să demonstreze existența unui sistem fiabil și operațional de control. În cazul în care acest stat membru nu reușește să demonstreze inexactitatea constatărilor Comisiei, acestea constituie elemente care ar putea da naștere unor îndoieli serioase cu privire la instituirea unui ansamblu adecvat și eficient de măsuri de supraveghere și de control (a se vedea Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Grecia/Comisia, C‑157/00, EU:C:2003:5, punctul 18 și jurisprudența citată).
73 Sub titlul III, intitulat „Controale”, din Regulamentul nr. 1122/2009, articolul 26, intitulat „Principii generale”, prevede la alineatul (1) că „[c]ontroalele administrative și controalele la fața locului prevăzute de prezentul regulament se efectuează astfel încât să se asigure o verificare eficientă a respectării condițiilor de acordare a ajutoarelor, precum și a cerințelor și normelor aplicabile în materie de ecocondiționalitate”. Titlul III menționat cuprinde capitolul II consacrat controalelor privind criteriile de admisibilitate a cererilor de ajutoare, în care secțiunea II este ea însăși consacrată controalelor la fața locului.
74 Articolul 30 din Regulamentul nr. 1122/2009, care privește în special controalele la fața locului privind criteriile de admisibilitate, prevede în special că „[n]umărul total al controalelor la fața locului efectuate în fiecare an vizează cel puțin 5 % din totalul agricultorilor care depun o cerere unică pentru schema de plată unică, schema de plată unică pe suprafață sau, respectiv, plățile pe suprafață în cadrul ajutorului specific”.
75 Articolul 31 din Regulamentul nr. 1122/2009, care vizează chestiunea selecționării eșantioanelor de control, precum și evaluarea și actualizarea factorilor de risc, este formulat astfel:
„Selecționarea eșantionului de control
(1) Eșantioanele pentru controale la fața locului sunt selecționate de autoritatea competentă pe baza unei analize a riscurilor, precum și a reprezentativității cererilor de ajutor depuse.
Pentru a asigura reprezentativitatea eșantionului, statele membre selecționează în mod aleatoriu între 20 și 25 % din numărul minim de agricultori care trebuie supuși unui control la fața locului, în conformitate cu articolul 30 alineatele (1) și (2).
Cu toate acestea, în cazul în care numărul agricultorilor care urmează să facă obiectul controalelor la fața locului depășește numărul minim de agricultori care fac obiectul controalelor la fața locului prevăzut la articolul 30 alineatele (1) și (2), procentul agricultorilor selecționați în mod aleatoriu în eșantionul suplimentar nu trebuie să depășească 25 %.
(2) Eficiența analizei riscurilor este evaluată și actualizată anual:
(a) prin stabilirea relevanței fiecărui factor de risc;
(b) prin compararea rezultatelor obținute utilizând eșantionul bazat pe analiza riscurilor și cel selecționat în mod aleatoriu menționat la alineatul (1) paragraful al doilea;
(c) ținând seama de situația specifică din statul membru respectiv.
(3) Autoritatea competentă păstrează înregistrările referitoare la motivele pentru care a fost ales fiecare agricultor pentru a fi supus unui control la fața locului. Inspectorul care efectuează controlul la fața locului este informat în mod corespunzător înainte de începerea controlului.
(4) Se poate efectua, după caz, o selecție parțială a eșantionului de control înainte de sfârșitul perioadei respective de introducere a cererilor, pe baza informațiilor disponibile. Eșantionul provizoriu este complet în momentul în care toate cererile relevante devin disponibile.”
76 Articolul 35 din Regulamentul nr. 1122/2009, care privește teledetecția și corelarea sa cu controalele la fața locului, are următorul conținut:
„Teledetecția
(1) Dacă optează pentru posibilitatea prevăzută la articolul 33 alineatul (2) de a realiza controale la fața locului prin teledetecție, statul membru efectuează:
(a) o fotointerpretare a imaginilor satelitare sau a fotografiilor aeriene ale tuturor parcelelor agricole selecționate pentru a fi controlate pentru fiecare cerere, în vederea identificării acoperirii vegetale și a măsurării suprafețelor
(b) inspecții fizice pe teren în cazul tuturor parcelelor agricole pentru care fotointerpretarea nu permite autorității competente să verifice în mod satisfăcător exactitatea declarației.
(2) În cazul în care nu mai pot fi realizate prin teledetecție în anul în curs, controalele suplimentare menționate la articolul 30 alineatul (3) se efectuează conform modalităților tradiționale de control la fața locului.”
77 În primul rând, în ceea ce privește obiecția Regatului Suediei privind împrejurarea potrivit căreia Comisia nu ar fi demonstrat că el a încălcat dispozițiile articolului 31 din Regulamentul nr. 1122/2009 și că aceasta s‑ar fi întemeiat pe premisa eronată că metodele de control prin teledetecție și la fața locului ar trebui să conducă la aceleași rezultate, trebuie amintit că controalele pe care statele membre sunt obligate să le pună în practică în cadrul regimului de susținere a agricultorilor din FEGA trebuie să respecte principiile generale enunțare la articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1122/2009, în special cu privire la criteriul vizând eficiența verificării respectării condițiilor de acordare a ajutoarelor, precum și a cerințelor și a normelor aplicabile în materie de ecocondiționalitate.
78 Deși, astfel cum a arătat Comisia și cum reiese din articolele 33 și 35 din Regulamentul nr. 1122/2009, cele două modalități de control pot fi utilizate în mod valabil de statele membre, recurgerea la inspecții la fața locului este totuși obligatorie în ceea ce privește toate parcelele pentru care teledetecția nu permite să se concluzioneze că declarația este exactă.
79 Or, deși Regulamentul nr. 1122/2009 nu prevede în mod expres că cele două modalități de control trebuie să conducă la rezultate similare, astfel cum Comisia a putut să le evoce la punctul 12.4.1.2 din raportul de sinteză, totuși trebuie atenuate punctele slabe ale controalelor prin teledetecție prin recurgerea la controale la fața locului pentru a se asigura o verificare eficientă a respectării condițiilor de acordare a ajutoarelor. În consecință, deși recurgerea la una sau la alta dintre formele de control dezvăluie diferențe semnificative în detectarea erorilor, nu poate fi vorba decât despre o situație temporară care trebuie să fie corectată printr‑o evoluție a luării în considerare a factorilor de risc, astfel încât, la final, ratele de eroare tind să fie asemănătoare sau, cel puțin, să se apropie. Argumentul Regatului Suediei potrivit căruia s‑ar fi realizat inspecții parțiale la fața locului pe 85-90 % din exploatațiile supuse controlului prin teledetecție este inoperant în această privință întrucât acest lucru nu are nicio relevanță pentru diferențele constatate între ratele de eroare. Necesitatea unei evaluări și a unei actualizări anuale a factorilor de risc este de altfel menționată expres la articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1122/2009.
80 Trebuie amintit că, astfel cum arată Comisia, motivul corecției financiare reținut în speță de ea are legătură cu faptul că analiza riscurilor a fost efectuată cu un număr limitat de factori de risc, care nu au fost nici evaluați anual, nici actualizați în mod adecvat pentru a obține o verificare mai bună a riscului pentru fond.
81 În aceste condiții, persistența unei diferențe semnificative între ratele de eroare în funcție de metoda de control utilizată apare drept un element de probă privind îndoiala serioasă și rezonabilă pe care Comisia a putut să o aibă în ceea ce privește metoda reținută de autoritățile suedeze pentru a obține o verificare mai bună a riscului pentru fond, având în vedere numărul de factori de risc reținuți și necesitatea de a le evalua și de le actualiza anual.
82 În plus, îndoielile Comisiei au fost în mod legitim susținute de poziția autorităților suedeze în cursul procedurii de verificare a conformității. Prin urmare, după cum reiese din procesul‑verbal al reuniunii bilaterale care a avut loc la 20 mai 2014, aceste autorități au indicat, în ceea ce privește controalele clasice la fața locului, că ele au efectuat o evaluare anuală a factorilor de risc care generează supradeclarații și că ulterior au adaptat analiza riscurilor, dar că, în privința controalelor prin teledetecție, o astfel de analiză nu a fost efectuată. Singurul factor de risc luat în considerare ar fi raportul dintre „suprafața declarată în cerere și plata efectuată”.
83 Deși Regatul Suediei contestă interpretarea dată de Comisie procesului‑verbal al reuniunii bilaterale din 20 mai 2014, trebuie totuși să se constate că, în scrisoarea din 25 septembrie 2014 pe care el a adresat‑o ca răspuns la acest proces‑verbal, Oficiul agriculturii suedez nu a repus în mod formal în discuție lipsa unei analize a riscurilor în privința controalelor prin teledetecție. Acesta a explicat în schimb modul în care a evaluat prejudiciul suferit de fonduri, în special pentru anul de cerere 2014, prin utilizarea cifrelor preliminare ale anomaliilor detectate în anul 2013.
84 În al doilea rând, în ceea ce privește afirmația Regatului Suediei că diferențele constatate între ratele de eroare în funcție de metoda de control reținută ar fi prea scăzute pentru a demonstra o încălcare a articolului 31 din Regulamentul nr. 1122/2009 și că, în orice caz, ele s‑ar situa sub pragul de 2 % care ar fi fost definit de Curtea de Conturi ca reprezentând o proporție acceptabilă de erori detectate, trebuie subliniat că ratele de eroare constatate care au determinat adoptarea poziției finale din 19 octombrie 2015, care rezultă din verificarea eșantioanelor selecționate în funcție de o evaluare a factorilor de risc și care sunt menționate în comunicarea din 15 ianuarie 2015 se situează, pentru controalele la fața locului și, respectiv, pentru controalele prin teledetecție, la 0,84 % și la 0,57 % în anul 2011, la 0,99 % și la 0,31 % în anul 2012 și la 0,74 % și la 0,39 % în anul 2013. În cursul celor trei ani în discuție, controalele la fața locului permit deci să se detecteze o proporție de erori mult prea ridicată față de controalele prin teledetecție, și anume de 1,5 de ori, de 3 ori și, respectiv, de 2 ori mai multe erori.
85 Contrar celor susținute de Regatul Suediei, această diferență de rezultate în funcție de metoda utilizată este importantă și nu se poate susține că cele două metode de control conduc la rezultate echivalente. În plus, în ceea ce privește rata de 2 %, denumită și „prag de semnificație”, care ar fi admisibilă potrivit standardelor Curții de Conturi, aceasta este irelevantă în speță. Astfel, noțiunea „prag de semnificație”, introdusă de Curtea de Conturi în avizul său nr. 2/2004 din 18 martie 2004 privind modelul de control unic (single audit) (și propunerea referitoare la un cadru de control intern comunitar) (JO 2004, C 107, p. 1), precum și pragul de semnificație de 2 % menționat în special în anexa 1.1, intitulată „Abordare și metodologie de audit”, punctul 17 din Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2014 însoțit de răspunsurile instituțiilor (JO 2015, C 373, p. 1), privesc un prag de la care sunt planificate lucrările Curții de Conturi în materie de audit, dar nu s‑a demonstrat că este relevant în speță, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, în ceea ce privește o procedură de verificare a conformității întemeiată pe articolul 52 din Regulamentul nr. 1306/2013.
86 În sfârșit, deși este corect că ratele de eroare invocate de Comisie au putut evolua în cursul procedurii de verificare, acestea trecând în special în ceea ce privește controalele prin teledetecție a eșantioanelor, întemeiate pe evaluarea riscurilor pentru anul de cerere 2011, de la 0,96 %, în comunicarea din 6 decembrie 2013, la 0,84 %, în comunicarea din 15 ianuarie 2015, totuși acest lucru nu are efecte asupra constatării diferenței importante între rate în funcție de metoda reținută, astfel cum a fost amintită la punctul 84 de mai sus.
87 În al treilea rând, în ceea ce privește susținerea Regatului Suediei că, începând cu anul de cerere 2013, factorii de risc referitori la controalele prin teledetecție ar fi fost adaptați, rezultă cel mai bine din harta depusă în anexa la cererea introductivă referitoare la zonele de control prin teledetecție din anul 2013 că zonele de control prin teledetecție au fost efectiv modificate. Persistența unei diferențe între ratele de eroare în anul 2013 permite de altfel să se constate că această modificare nu a avut decât o incidență foarte limitată. În schimb, astfel cum reiese din punctele 83 și 84 de mai sus, niciun element nu permite să se constate că a fost efectuată în mod valabil o adaptare a factorilor de risc.
88 Rezultă astfel că elementele care demonstrează o insuficiență a controalelor efectuate de autoritățile suedeze, care au creat Comisiei îndoieli serioase în ceea ce privește introducerea unui sistem adecvat și eficient de măsuri de supraveghere și de control, nu au fost infirmate de argumentele invocate de autoritățile menționate, nefiind necesar să se facă o analiză înaintea acestor argumente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2014, Danemarca/Comisia, C‑417/12 P, EU:C:2014:2288, punctul 73). Astfel, raportat la dimensiunea semnificativă a zonei geografice care rămâne de interes după ce Comisia a acceptat să limiteze corecția financiară la opt departamente (a se vedea punctul 9 de mai sus), rezultă că Comisia putea în mod legitim să aibă îndoieli cu privire la caracterul sistemic al deficienței constatate, pe când Regatul Suediei nu a invocat elemente specifice susceptibile să demonstreze că diferențele observate între ratele de eroare în funcție de metodele de control puteau fi atribuite altor factori decât deficiențelor cauzate de alegerile făcute de autoritățile naționale în legătură cu introducerea controalelor prin teledetecție. În aceste condiții, Comisia a avut posibilitatea să aprecieze în mod întemeiat că Regatul Suediei a încălcat dispozițiile articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul nr.°1122/2009, astfel încât al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 din Regulamentul nr.°1306/2013, a orientărilor definite în documentul nr. VI/5330/97 și a principiului proporționalității
89 În primul rând, Regatul Suediei arată că corecția forfetară de 2 % nu se justifică în raport cu natura și cu amploarea neconformității în cauză și cu prejudiciul real pe care l‑ar putea ocaziona pentru fond. Faptul că o procedură de control poate face obiectul unor ameliorări nu ar constitui o încălcare importantă a unei norme de drept al Uniunii și nu ar fi în sine suficientă pentru a determina corecții financiare pentru pretinsul eșec al unui control secundar. În orice caz, suma exclusă de la finanțarea de către Uniune ar trebui redusă.
90 În al doilea rând, potrivit Regatului Suediei, corecția forfetară nu este justificată având în vedere faptul că ar fi fost posibilă estimarea prejudiciului financiar cauzat Uniunii prin depunerea unor eforturi proporționale. Comisia ar fi decis, fără a oferi o motivație pertinentă, să recurgă la o corecție forfetară și a respins de asemenea estimarea oferită de autoritățile suedeze, în timp ce, pe baza divergențelor dintre cele două moduri de control, ar fi fost posibil să se stabilească suma care ar trebui să fie eventual exclusă de la finanțarea de către Uniune, în speță 1 022 259,46 euro. Această sumă ar fi fost calculată prin majorarea cuantumului corecțiilor obținut în urma controalelor prin teledetecție – corecțiile fiind prin această metodă de aproape două ori mai scăzute decât prin metoda controlului la fața locului – și prin adăugarea sumelor care trebuie recuperate retroactiv. În plus, Comisia ar fi informat autoritățile suedeze cu privire la faptul că ea considera că lipsește un control secundar abia în poziția finală din 19 octombrie 2015, fapt care făcea imposibilă o corecție pentru anii de cerere 2011-2013 care s‑au scurs deja.
91 În al treilea rând, Regatul Suediei apreciază că această corecție forfetară nu ar fi nici conformă cu orientările Comisiei expuse în documentul nr. VI/5330/97. Comisia nu ar fi informat autoritățile suedeze decât în luna decembrie 2013 cu privire la observațiile sale privind eficiența analizei riscurilor, fără a viza în mod precis deficiențele în cauză sau măsurile corective, astfel încât nu li s‑ar putea reproșa că nu au luat măsuri pentru ameliorarea aplicării controalelor secundare.
92 În al patrulea rând, Regatul Suediei arată că corecția forfetară ar fi contrară principiului proporționalității întrucât cuantumul acestei corecții ar fi vădit disproporționat față de prejudiciul eventual suferit de fond.
93 În replică, răspunzând Comisiei, Regatul Suediei arată că Tribunalul este competent, în temeiul articolului 263 TFUE, să anuleze în parte decizia Comisiei, ceea ce ar implica în mod obligatoriu modificarea unei astfel de decizii. Elementele a căror anulare se solicită, în speță recurgerea la o corecție forfetară, ar fi în plus separabile de restul deciziei atacate, astfel încât, în ipoteza unei anulări parțiale, fondul deciziei atacate nu ar fi modificat.
94 Republica Cehă arată că, potrivit articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013, Comisia ar trebui să dea prioritate unei cuantificări precise a sumelor reprezentând efectiv prejudiciul financiar pentru Uniune, astfel cum ar rezulta și din orientările prevăzute în Comunicarea C(2006) 2210 AGRI‑2005-64043 a Comisiei din 9 iunie 2006 privind tratarea de către Comisie, în contextul închiderii conturilor FEOGA, secțiunea „Garantare”, a insuficiențelor constatate în cadrul sistemelor de control al ecocondiționalității puse în aplicare de statele membre (articolul 3 din Regulamentul nr. 1782/2003) (denumit în continuare „documentul AGRI‑2005-64043”). În speță, prejudiciul financiar ar fi cuantificabil și cel puțin Comisiei i‑ar fi revenit obligația ca, în cazul unui dezacord privind metoda reținută de Regatul Suediei, să îl invite pe acesta să efectueze calculul utilizând o metodă de calcul pe care ea o considera adecvată. Această neregularitate ar constitui în sine un motiv de anulare a deciziei atacate în măsura solicitată de Regatul Suediei.
95 La rândul său, Comisia arată că, în ceea ce privește faptul că acțiunea se întemeiază pe articolul 263 TFUE și vizează anularea deciziei atacate, Tribunalul nu ar dispune de puterea de modificare a deciziei menționate. În ipoteza în care decizia atacată ar trebui anulată, ar reveni Comisiei sarcina ca, în conformitate cu articolul 264 TFUE, să ia măsurile necesare pentru a pune în aplicare hotărârea Tribunalului. În consecință, capătul de cerere subsidiar formulat de Regatul Suediei, astfel cum este susținut prin argumentarea dezvoltată în cadrul celui de al treilea motiv, nu poate fi examinat pe fond de Tribunal.
96 În duplică, Comisia mai arată că, întrucât Regatul Suediei solicită în continuare în replică anularea parțială a deciziei atacate pentru motivul că prevede o corecție forfetară, Regatul Suediei ar urmări modificarea acțiunii, fapt nepermis de jurisprudența constantă în această privință. În plus, al treilea motiv, prin faptul că se raportează la cererea subsidiară, ar fi el însuși inadmisibil pentru soluționarea cererii principale.
97 În orice caz, Comisia arată că persistența carențelor constatate în cursul anilor 2011-2013 înseamnă că nu ar fi posibil să se aprecieze că o analiză a riscurilor a fost realmente efectuată, astfel încât niciun control secundar nu ar fi avut loc și ar exista deci un risc pentru fond. Orientările Comisiei indicate în documentul nr. VI/5330/97 ar permite recurgerea la o corecție forfetară atunci când un stat membru nu și‑a îndeplinit obligația de a verifica în mod adecvat eligibilitatea anumitor cereri cărora li s‑a dat curs. O analiză a riscurilor ar constitui un control secundar, lipsa de eficacitate a acestuia justificând o corecție forfetară de 2 %.
98 Diferențele dintre ratele de eroare constatate în funcție de tipul de control nu ar constitui în sine motivul corecției forfetare, ci ar demonstra că analiza riscurilor nu putea fi considerată ca fiind efectuată. În aceste condiții, calculul riscului pentru fond sugerat de autoritățile suedeze, întemeiat pe această diferență, ar fi insuficient. În fond, ar fi inexact să se afirme că el ar fi fost aprobat de contabilii Comisiei.
99 În ceea ce privește principiul proporționalității, Comisia apreciază că el a fost respectat, întrucât corecția a fost limitată la anul de cerere 2013 și la opt departamente suedeze în care au fost utilizate, din 2011 până în 2013, controalele prin teledetecție, iar nu controalele pe teren.
100 În primul rând, în ceea ce privește admisibilitatea celui de al treilea motiv, este necesar să se arate că, după cum rezultă din termenii cererii introductive, el se întemeiază în esență pe încălcarea articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013. Or, nimic nu permite să se considere că Regatul Suediei îl invocă în mod exclusiv în susținerea celui de al doilea capăt de cerere, formulat cu titlu subsidiar și având ca obiect reducerea cuantumului corecției forfetare, iar nu și în susținerea primului capăt de cerere, acesta din urmă vizând anularea deciziei atacate, întrucât Comisia ar fi săvârșit o nelegalitate în special atunci când a decis în mod greșit să recurgă la o corecție forfetară.
101 Astfel, examinarea conținutului punctului 11 din cererea introductivă permite să se constate că, deși Regatul Suediei apreciază cu titlu principal că decizia atacată riscă să fie anulată, întrucât Comisia, la finalul unei proceduri nelegale de închidere a conturilor, ar fi considerat în mod greșit că analiza riscurilor de către autoritățile suedeze nu a fost corect efectuată, fapt de natură să conducă la anularea în totalitate a deciziei atacate și, în consecință, să înlăture însuși principiul unei corecții financiare, totuși acesta consideră în același timp că, dacă Tribunalul ar trebui să aprecieze însă că autoritățile suedeze erau cauza anumitor carențe care justificau de principiu o corecție financiară, în orice caz modul de evaluare a acestei corecții ar fi eronat.
102 În aceste condiții, fără a fi necesar să se examineze admisibilitatea celui de al treilea motiv prin faptul că ar veni în susținerea celui de al doilea capăt de cerere care vizează ca Tribunalul să modifice cuantumul corecției financiare chiar pronunțând în prealabil anularea în parte a deciziei atacate, se impune a se constata că nimic nu se opune ca motivul amintit să fie considerat admisibil și să fie luat în considerare prin faptul că vine în susținerea primului capăt de cerere care vizează anularea deciziei atacate. În plus, contrar celor susținute de Comisie și astfel cum reiese din examinarea conținutului punctului 11 din cererea introductivă efectuată la punctul 101 de mai sus, nu rezultă că Regatul Suediei și‑ar fi modificat în privința acestui aspect capetele de cerere în faza replicii.
103 Astfel cum arată Regatul Suediei, jurisprudența permite anularea unei decizii a Comisiei pronunțate în materie de închidere a conturilor, pentru că o astfel de anulare vizează motivele și dispozitivul unei decizii în care se recurge la o corecție forfetară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2005, Grecia/Comisia, C‑5/03, EU:C:2005:426, punctele 54 și 55). O astfel de anulare nu are efecte asupra legalității celorlalte motive ale deciziei în discuție, aceste motive putând să se raporteze în special la constatarea carențelor în controalele care revin în sarcina statului membru în cauză.
104 În ceea ce privește efectele unei eventuale anulări, trebuie de altfel amintit că, deși, potrivit unei jurisprudențe constante, instanța Uniunii nu are competența de a adresa somații instituțiilor Uniunii sau de a se substituie acestora din urmă în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită, instituția vizată are totuși obligația ca, în temeiul articolului 266 TFUE, să ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a unei hotărâri pronunțate într‑o acțiune în anulare (a se vedea Hotărârea din 30 mai 2013, Omnis Group/Comisia, T‑74/11, nepublicată, EU:T:2013:283, punctul 26 și jurisprudența citată).
105 În consecință, în ipoteza unei anulări a deciziei atacate, având în vedere că o astfel de anulare se întemeiază pe constatarea că s‑a recurs în mod eronat la o corecție forfetară, Comisiei îi revine obligația de a acționa în consecință.
106 În al doilea rând, în ceea ce privește analiza pe fond a celui de al treilea motiv, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe constante, deși Comisia este cea care trebuie să dovedească existența unei încălcări a normelor de drept al Uniunii, odată stabilită această încălcare, statul membru este cel care trebuie să demonstreze, dacă este cazul, că a fost săvârșită o eroare de către Comisie în ceea ce privește consecințele financiare ale acestei încălcări (Hotărârea din 7 octombrie 2004, Spania/Comisia, C‑153/01, EU:C:2004:589, punctul 67, și Hotărârea din 7 iulie 2005, Grecia/Comisia, C‑5/03, EU:C:2005:426, punctul 38).
107 Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013, consacrat verificării conformității, are următorul cuprins:
„Comisia evaluează sumele care vor fi excluse pe baza gravitații abaterii constatate. Comisia ține cont de natura încălcării, precum și de prejudiciul financiar cauzat Uniunii. Excluderea de către Comisie are la bază identificarea sumelor cheltuite în mod necuvenit și, atunci când identificarea acestora presupune eforturi neproporționale, Comisia poate aplica corecții extrapolate sau forfetare. Corecțiile forfetare se aplică numai în situațiile în care, din cauza naturii situației sau pentru că statul membru nu a pus la dispoziția Comisiei informațiile necesare, ar fi necesare eforturi neproporționale pentru identificarea prejudiciului financiar cauzat Uniunii.”
108 În consecință, având în vedere dispozițiile articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013, Comisia întemeiază excluderea de la finanțarea de către Uniune pe evidențierea cuantumurilor cheltuite în mod nejustificat și, atunci când ele nu pot fi demonstrate prin depunerea unor eforturi proporționale, Comisia poate aplica corecții extrapolate sau forfetare. Rezultă că calculul cuantumului corecției întemeiat pe o evaluare individuală a impactului financiar al diverselor deficiențe, pe baza informațiilor furnizate de statul membru în cauză, este în principiu admisibil atunci când o asemenea evaluare individuală nu implică eforturi disproporționate (Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 61).
109 Anexa 2 la documentul nr. VI/5330/97 definește controalele secundare ca fiind „operațiuni administrative necesare pentru a prelucra în mod corect cererile, cum ar fi verificarea respectării termenelor de depunere, identificarea unor cereri similare pentru același obiect, analiza riscului, aplicarea de sancțiuni și supravegherea adecvată a procedurilor”.
110 Documentul nr. VI/5330/97 precizează de asemenea consecințele financiare ale deficiențelor din cadrul controalelor efectuate de statele membre. În cazul în care informațiile furnizate de anchetă nu permit să se evalueze pierderile suferite de Uniune ca urmare a unei deficiențe de control printr‑o extrapolare a pierderilor determinate prin metode statistice sau prin referire la alte date verificabile, se poate avea în vedere o corecție financiară calculată forfetar, în funcție de amploarea riscului de producere a unui prejudiciu (Hotărârea din 3 martie 2016, Spania/Comisia, T‑675/14, nepublicată, EU:T:2016:123, punctul 41).
111 În ceea ce privește documentul AGRI‑2005-64043, acesta adaptează la ecocondiționalitate orientările din documentul nr. VI/5330/97. El prevede trei metode care pot fi utilizate pentru a determina corecțiile financiare adecvate: în primul rând, respinge cererile individuale care nu au făcut obiectul controalelor care se impuneau, în al doilea rând, evaluarea riscului pentru fonduri prin extrapolarea rezultatelor verificărilor efectuate pe un eșantion reprezentativ și, în al treilea rând, adoptarea corecțiilor forfetare (Hotărârea din 19 octombrie 2017, Spania/Comisia, T‑502/15, nepublicată, EU:T:2017:730, punctul 59). Conținutul documentului AGRI‑2005-64043 permite să se constate că există o ordine de prioritate între aceste trei opțiuni, evaluarea forfetară a riscului trebuind să fie considerată metoda la care să se recurgă în ultimă instanță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2016, Spania/Comisia, T‑675/14, nepublicată, EU:T:2016:123, punctul 42). Această ierarhie a metodelor de determinare a cuantumurilor care trebuie excluse de la finanțarea de către Uniune este de altfel expres menționată la articolul 12 alineatele (2), (3) și (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro (JO 2014, L 255, p. 18), intrat în vigoare în septembrie 2014.
112 Rezultă din considerațiile care precedă că, potrivit propriilor orientări, Comisia nu putea în speță utiliza metoda forfetară decât dacă se impunea excluderea utilizării altor metode, în special calculul prin extrapolare. Astfel cum susține în mod întemeiat Regatul Suediei, metoda de calcul forfetară are astfel un caracter rezidual în raport cu dispozițiile articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013, chiar dacă, în practică, Comisia a recurs frecvent la ea.
113 Din constatările efectuate cu ocazia examinării celui de al doilea motiv rezultă că deficiențele în punerea în aplicare de către Regatul Suediei a măsurilor de evaluare și de actualizare a factorilor de risc au persistat din 2011 până în 2013 și că, în raport cu indicatorii din documentul nr. VI/5330/97, întrucât este vorba despre o lipsă recurentă în operațiunile administrative necesare pentru a prelucra în mod corect cererile și care au legătură cu analiza riscurilor, Comisia, în exercitarea puterii sale de apreciere, a putut în mod valabil să le califice drept lipsă a efectuării unui control secundar. Este vorba astfel despre neefectuarea unui control secundar pe care îl prevede articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1122/2009, iar nu despre simpla constatare a caracterului perfectibil al unei proceduri de control de natură să nu conducă la aplicarea unei corecții financiare. În aceste condiții, obiecția Regatului Suediei în legătură cu faptul că nu ar fi existat în speță o încălcare importantă a unei norme de drept al Uniunii de natură să dea naștere unor corecții financiare este nefondată.
114 Cu toate acestea, în opinia Comisiei, constatarea neefectuării unui control secundar, dat fiind că este o lipsă totală a unui control, era în sine suficientă pentru a exclude de principiu recurgerea la o corecție bazată pe estimarea prin extrapolare a prejudiciului financiar suferit de Uniune și pentru a înlătura elementele furnizate de Regatul Suediei pentru calcularea respectivului prejudiciu.
115 Deși, în anumite cazuri, s‑a putut statua că metodele de extrapolare întemeiate pe neregulile constatate în cursul unui an ulterior nu pot constitui o bază sigură de calcul, mai ales dacă neregulile nu s‑au produs în anii următori sau în cazul în care au existat de la un an la altul variații semnificative ale rezultatelor controalelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Franța/Comisia, C‑118/99, EU:C:2002:39, punctele 44 și 45, și Hotărârea din 3 martie 2016, Spania/Comisia, T‑675/14, nepublicată, EU:T:2016:123, punctele 46-48), totuși, în speță, neluarea în considerare a elementelor invocate de Regatul Suediei în cursul procedurii de verificare și care au vizat calculul prin extrapolare al cuantumurilor nelegal acordate nu se întemeia pe eventuala lor lipsă de fiabilitate, ci pe faptul că ele au fost considerate irelevante de Comisie într‑o procedură de verificare în care s‑a pornit de la constatarea lipsei totale a unui control secundar.
116 În această privință, este necesar să se constate că autoritățile suedeze au furnizat efectiv Comisiei elemente care să permită calcularea prin extrapolare a sumelor acordate nelegal. În scrisoarea adresată Comisiei la 25 septembrie 2014 de Oficiul agriculturii suedez, ca răspuns la concluziile procesului‑verbal al reuniunii bilaterale din 20 mai 2014, figurează o estimare a prejudiciului suferit de fond. În acest stadiu, autoritățile suedeze, ignorând faptul că această corecție viza doar anul de cerere 2013, au furnizat o estimare privind anii de cerere 2011-2013, utilizând cifrele preliminare ale erorilor detectate în anul 2013.
117 Metoda extrapolării reținută de autoritățile suedeze constă în esență în majorarea cotei de corecție rezultând din controalele prin teledetecție în scopul de a corecta cuantumul corecției deja efectuate pentru anul avut în vedere.
118 Or, prin faptul că a refuzat să ia în considerare elementele furnizate de autoritățile suedeze care vizau calcularea prin extrapolare a cuantumurilor nelegal acordate, fără a evalua gradul lor de fiabilitate și nici dacă eforturi proporționale ar fi permis exploatarea lor, pentru motivul că ele ar fi fost oricum irelevante, Comisia a încălcat caracterul subsidiar al recurgerii la metoda forfetară, astfel cum rezultă din articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr.°1306/2013.
119 În aceste condiții, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente formulate de Regatul Suediei, legate în special de încălcarea principiului proporționalității, al treilea motiv trebuie declarat fondat și primul capăt de cerere trebuie admis. În consecință, trebuie anulată decizia atacată, pentru faptul că, în mod eronat, Comisia a recurs la metoda forfetară față de Regatul Suediei pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune a sumei de 8 811 286,44 euro pentru anul de cerere 2013, adică 2 % din cuantumul ajutoarelor directe decuplate acordate Regatului Suediei pentru anul de cerere menționat.
120 Este necesar să se amintească că revine Comisiei sarcina de a lua măsurile care se impun ca urmare a prezentei decizii pentru calcularea cuantumului corecției financiare pe care va fi eventual determinată să o stabilească având în vedere neconformitatea pe care a constatat‑o.
Cu privire la cheltuielile de judecată
121 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
122 Pe de altă parte, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
123 Întrucât Comisia a căzut în pretenții și Regatul Suediei a solicitat aceasta, se impune obligarea Comisiei să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Regatul Suediei.
124 Republica Cehă, stat membru care a intervenit în litigiu, suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/417 a Comisiei din 17 martie 2016 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în ceea ce privește ajutoarele directe decuplate acordate Regatului Suediei în cuantum total de 8 811 286,44 euro pentru anul de cerere 2013.
2) Obligă Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Regatul Suediei.
3) Republica Cehă suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 septembrie 2018.
Semnături