HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
20 septembrie 2007(*)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 90 CE – Taxă la înmatricularea vehiculelor de ocazie importate – Determinarea valorii impozabile – Deprecierea vehiculelor întemeiată numai pe vechime – Publicitatea criteriilor de calcul – Posibilitatea de a contesta aplicarea modului de calcul forfetar”
În cauza C‑74/06,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 8 februarie 2006,
Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnul D. Triantafyllou, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,
reclamantă,
împotriva
Republicii Elene, reprezentată de domnii P. Mylonopoulos și K. Boskovits, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul K. Lenaerts (raportor), președinte de cameră, domnii E. Juhász, G. Arestis, J. Malenovský și T. von Danwitz, judecători,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 aprilie 2007,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin aplicarea, pentru a determina valoarea impozabilă a vehiculelor de ocazie importate dintr‑un alt stat membru pe teritoriul elen, a unui criteriu unic de depreciere întemeiat pe vechimea vehiculului și prin reținerea unei reduceri a valorii de 7 % pentru vehiculele a căror vechime variază între 6 și 12 luni sau de 14 % pentru vehiculele cu o vechime de un an, ceea ce nu ar garanta că taxa datorată nu depășește, chiar dacă numai în câteva cazuri, valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național, în condițiile în care baza de calcul a deprecierii nu este comunicată publicului și examinarea vehiculelor de către experți este condiționată de plata unei taxe de 300 de euro, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 90 CE.
Cadrul juridic național
2 Articolul 126 alineatul 1 litera a) din Legea 2960/2001 privind Codul național al vămilor (FEK A’ 265), astfel cum a fost modificată prin Legea 3156/2003 (FEK A’ 157, denumită în continuare „Legea 2960/2001”), determină valoarea impozabilă pentru taxa de înmatriculare a vehiculelor de ocazie importate în felul următor:
„[…]
Pentru autoturismele de ocazie, se ține seama […] de prețul de vânzare cu ridicata al vehiculului similar în vigoare la momentul punerii sale în circulație pe piața internațională, acest preț fiind redus, pentru motive de uzură datorată utilizării obișnuite sau oricărei alte cauze, pe baza următoarelor procente de depreciere:
Între 6 și 12 luni de la data primei puneri în circulație a vehiculului și cu condiția ca acesta să fi parcurs mai mult de 6 000 de kilometri, depreciere de 7 %.
De la 1 la 2 ani inclusiv 14 %Între 2 și 3 ani inclusiv 21 %Între 3 și 4 ani inclusiv 28 %Între 4 și 5 ani inclusiv 34 %Între 5 și 6 ani inclusiv 40 %Între 6 și 7 ani inclusiv 46 %Între 7 și 8 ani inclusiv 52 %Între 8 și 9 ani inclusiv 57 %Între 9 și 10 ani inclusiv 62 %Între 10 și 11 ani inclusiv 67 %Între 11 și 12 ani inclusiv 70 %Între 12 și 13 ani inclusiv 73 %Între 13 și 14 ani inclusiv 76 %Între 14 și 15 ani inclusiv 79 %Între 15 și 16 ani inclusiv 80 %.”
3 Articolul 126 alineatul 5 din Legea 2960/2001 prevede că, dacă proprietarul unui autoturism de ocazie contestă cuantumul taxei de înmatriculare calculat pe baza baremului de depreciere stabilit la alineatul 1 litera a) din acest articol, valoarea impozabilă este determinată de către un comitet de experți, care acționează în calitate de comisie de reclamații, astfel încât taxa de înmatriculare datorată să fie egală cu valoarea acestei taxe reziduale încorporată în valoarea unui vehicul de aceeași marcă, de același model și cu același sistem de propulsie sau, în lipsa acestuia, a unui vehicul similar sau echivalent care a fost pus în circulație în Grecia în cursul aceluiași an în care a avut loc prima punere în circulație a vehiculului respectiv într‑un alt stat membru al Uniunii Europene. Comisiile de reclamații care analizează starea reală a vehiculelor sunt constituite la sediul birourilor vamale și sunt compuse dintr‑un reprezentant al birourilor vamale, un reprezentant al Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor, precum și din proprietarul vehiculului sau din mandatarul său. Pentru ca o comisie de reclamații să poată proceda la expertiza unui vehicul, proprietarul acestuia trebuie să plătească o taxă al cărei cuantum a fost stabilit la 300 de euro.
4 Ordinul F.112/50 al secretarului de stat pentru Afaceri Economice și Finanțe din 27 ianuarie 2004 (FEK B’ 207) stabilește elementele care permit comisiilor de reclamații prevăzute la articolul 126 alineatul 5 din Legea 2960/2001 să aprecieze starea reală a autoturismelor de ocazie. Articolul 2 literele b) și c) din acest ordin prevede astfel că respectiva comisie de reclamații:
„b) analizează starea mecanică a vehiculului controlând caroseria, motorul, bateria, sistemul electric, starea pneurilor și evaluează funcționarea fiecăruia dintre aceste elemente, în timp ce, în ceea ce privește înfățișarea exterioară a vehiculului, aceasta trebuie să controleze tipul și starea vopselei;
c) controlează starea generală a vehiculului din punctul de vedere al utilizării și întreținerii sale, calitatea tapițeriei interioare și, mai general, a habitaclului, kilometrajul care figurează pe contorul de parcurs, starea centurilor de siguranță, precum și calitatea accesoriilor instalate pe vehiculul respectiv, în special cea a sistemului de climatizare, a radioului, a calculatorului de bord, a jantelor din aliaj ușor, a airbagurilor, a sistemului antifurt, a trapei, a cutiei de viteze automate, a sistemelor de frânare ABS, EBV, a tipului de putere de tracțiune EDS, ASR, ESP și a altor accesorii care sunt esențiale pentru determinarea valorii comerciale a vehiculului respectiv.”
Procedura precontencioasă
5 Curtea a constatat, printr‑o Hotărâre din 23 octombrie 1997, Comisia/Grecia (C‑375/95, Rec., p. I‑5981), că Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 95 din Tratatul CE (devenit după modificare articolul 90 CE), întrucât a stabilit, pentru aplicarea taxei speciale de consum și a taxei speciale adiționale unice, valoarea impozabilă a autovehiculelor de ocazie importate prin scăderea prețului autovehiculelor noi similare cu 5 % pentru fiecare an de vechime al vehiculelor respective, reducerea maximă neputând, în principiu, să depășească 20 %.
6 Cu scopul de a se conforma hotărârii menționate, Republica Elenă, în 1999, în 2001 și în 2003, a reformat sistemul său de impozitare a respectivelor vehicule, înlocuind perceperea taxei speciale de consum și a taxei speciale adiționale unice cu perceperea unei taxe de înmatriculare, precum și revizuind modul de calcul al valorii impozabile a respectivelor vehicule. În 2003, au fost înființate comisii de reclamații pentru a examina contestațiile apărute în cadrul aplicării acestei legislații.
7 Cu toate acestea, Comisia a considerat că, astfel modificată, legislația elenă aplică un barem care se întemeiază pe un criteriu unic de depreciere a vehiculului (durata de utilizare până în ziua impozitării) care nu reflectă deprecierea reală cu precizia necesară pentru a evita orice risc ca vehiculele de ocazie importate să fie supuse unei taxe care depășește valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate în Grecia. Comisia consideră că baremul respectiv, care determină, chiar dacă numai în câteva cazuri, impunerea unei taxe mai ridicate pe vehiculele importate, est contrară articolului 90 CE.
8 O scrisoare de punere în întârziere care critica respectiva legislație a fost transmisă de către Comisie Republicii Elene la 24 aprilie 2004, urmată, la 9 iulie 2004, de o scrisoare de punere în întârziere complementară, care ținea seama de constituirea comisiilor de reclamații. Ca urmare a răspunsului acestui stat membru, Comisia i‑a adresat, la 13 iulie 2005, un aviz motivat. Considerând că răspunsul Republicii Elene la acest aviz nu era satisfăcător, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.
Cu privire la acțiune
Argumentele părților
9 Potrivit Comisiei, Republica Elenă nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 90 CE atunci când aplică, pentru a determina valoarea impozabilă a vehiculelor de ocazie importate, un criteriu unic de depreciere întemeiat pe vechime. Un astfel de sistem nu exclude, chiar dacă numai în câteva cazuri, ca produsele importate să fie impozitate mai mult decât produsele naționale.
10 Chiar dacă baremul de depreciere prevăzut de legislația elenă, astfel cum a fost modificat în 2003, se apropie mai mult de valoarea reală a vehiculelor de ocazie, acesta nu ar putea totuși să fie considerat ca oferind gradul necesar de precizie. Într‑adevăr, luarea în considerare a unei deprecieri de 7 % pentru vehiculele a căror vechime variază între 6 și 12 luni sau de 14 % pentru vehiculele cu o vechime de un an nu constituie o abordare realistă a pierderii de valoare reale a vehiculului în toate cazurile posibile. Respectivul barem ar trebui să se bazeze pe o depreciere mai rapidă și care să acopere toate vehiculele. Or, nu rezultă din legislația în cauză că ar fi luate în calcul alte criterii decât vechimea, precum cele propuse de jurisprudența Curții.
11 În plus, legislația elenă nu ar fi conformă jurisprudenței Curții, potrivit căreia, atunci când un stat membru aplică vehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea reală a vehiculelor este definită într‑un mod general și abstract pe baza unor criterii determinate de dreptul național, articolul 90 primul paragraf CE impune ca acest sistem de impozitare să fie organizat într‑o astfel de manieră, încât să excludă, ținând seama de aproximările rezonabile inerente unui sistem de acest tip, orice efect discriminatoriu.
12 Pe de o parte, rezultă din această jurisprudență că publicitatea criteriilor pe care se întemeiază modul de calcul forfetar al deprecierii vehiculelor este indispensabilă în vederea remedierii lipsei de transparență a sistemului de impozitare în cauză. Or, guvernul elen a refuzat oficial să dezvăluie Uniunii Elene a Negociatorilor și Importatorilor de Automobile orice informație privind valorile impozabile reținute în prezent. În această privință, nu este suficient să fie publicate criteriile generale, legate de vechime, ci trebuie, în egală măsură, să fie făcute publice tabelele cu valorile forfetare care sunt stabilite pe baza respectivelor criterii. Într‑adevăr, lipsa de publicitate în această privință ar avea drept consecință riscul ca autoritățile să poată stabili arbitrar valoarea impozabilă. Pe de altă parte, Comisia consideră că, astfel cum pentru bunurile imobiliare sunt stabilite valori obiective pe cale legislativă, ar trebui instituit un sistem echivalent pentru vehicule. Comisia evocă, în această privință, prețurile publicate în revistele cluburilor automobilistice pentru a demonstra posibilitatea stabilirii unor tabele de referință în ceea ce privește valoarea vehiculelor de ocazie.
13 Comisia adaugă că nu a solicitat niciodată ca prețurile practicate de către un distribuitor anume să fie comunicate și că este, prin urmare, inutil să se invoce secretul profesional și administrativ care protejează prețurile de vânzare, precum și posibilitatea teoretică, pe care o are un particular, de a le solicita autorităților competente comunicarea acestora.
14 Pe de altă parte, declarându‑se favorabilă constituirii comisiilor de reclamații, Comisia arată, în primul rând, că, în măsura în care modul de calcul al valorii impozabile, întemeiat pe un barem bazat pe un criteriu unic, rămâne neschimbat, procedura în fața acestor comisii nu permite acoperirea lacunelor acestui mod de calcul și nu contribuie la satisfacerea cerinței potrivit căreia valoarea taxei nu trebuie să depășească, chiar dacă numai în câteva cazuri, valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate în Grecia. Într‑adevăr, recurgerea la comisiile de reclamații ar trebui să fie limitată la cazurile în care trebuie corectate, cu titlu excepțional, erori de o importanță redusă de aplicare a unui sistem corect conceput, și nu să servească drept substitut unui sistem deficient. În al doilea rând, obligația de a plăti o taxă care se ridică la 300 de euro ar fi de natură să descurajeze contribuabilii să recurgă la procedura reclamației. Astfel, ca urmare a lipsei de transparență a sistemului legislativ care determină cuantumul taxei respective și a taxei ce trebuie plătită pentru inițierea respectivei proceduri, aceasta ar rămâne, în practică, fără rezultat și inutilă, fapt dovedit, de altfel, de numărul mic de acțiuni introduse.
15 Republica Elenă contestă că sistemul său de impozitare a vehiculelor de ocazie importate constituie o neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la articolul 90 CE.
16 În primul rând, acest sistem integrează, în realitate, cea mai mare parte a criteriilor cerute de jurisprudență. Astfel, pentru determinarea stării de deteriorare determinate de vechime și, în consecință, a deprecierii vehiculului, reținută pentru a stabili valoarea impozabilă a acestuia, se ține seama, pe de o parte, de uzura provenită din utilizarea normală sau dintr‑o altă cauză, precum și, pentru vehiculele a căror vechime variază între 6 și 12 luni, de numărul de kilometri parcurși și, pe de altă parte, de tipul de vehicul, deoarece prețul de vânzare cu ridicata utilizat ca bază de calcul ar fi determinat cu ajutorul listelor de prețuri prezentate autorităților vamale de către distribuitorii oficiali de vehicule, liste de prețuri care sunt elaborate în funcție de capacitatea cilindrică și de model.
17 Potrivit Republicii Elene, poziția Comisiei se întemeiază pe cerința existenței mai multor criterii, dar fără a preciza mai mult caracterul adecvat al combinării acestora și fără a ține seama de faptul că niciun criteriu definit de o lege nu ar putea să corespundă cu o precizie absolută deprecierii reale a unui vehicul. În plus, această cerință ar putea să conducă la aplicarea unor sisteme de calcul complexe susceptibile să pună obstacole importului de vehicule de ocazie.
18 Pe de altă parte, Republica Elenă susține că sistemul actual a favorizat importurile de vehicule de ocazie, care s‑au triplat între 2002 și 2005, ceea ce ar dovedi că acesta constituie o abordare obiectivă și realistă a deprecierii vehiculelor respective.
19 În ceea ce privește, în al doilea rând, pretinsa lipsă de publicitate a criteriilor pe baza cărora este stabilită valoarea impozabilă, Republica Elenă arată, înainte de toate, că elementele care figurează în documentele vamale sunt acoperite de secretul de serviciu și că o comunicare către terți a listelor de prețuri de vânzare cu ridicata prezentate de distribuitorii de automobile ar afecta acest secret, precum și confidențialitatea comercială. În plus, atât criteriile de depreciere a autoturismelor de ocazie, cât și elementele care permit comisiilor de reclamații să aprecieze starea lor reală ar fi publicate în întregime și accesibile publicului. Astfel, înainte de finalizarea formalităților vamale pentru un vehicul importat, proprietarul său se poate adresa Ministerului Finanțelor pentru a lua cunoștință de toate elementele care intervin în determinarea valorii impozabile a acestui vehicul.
20 Pe de altă parte, prețurile la vânzarea cu amănuntul publicate în reviste nu sunt decât indicative și nu ar putea, așadar, constitui o referință sigură și stabilă. Totuși, acestea ar putea să fie luate în considerare de o comisie de reclamații în ipoteza în care proprietarul unui vehicul ar constata o diferență substanțială între aceste prețuri și valoarea reținută la îndeplinirea formalităților vamale.
21 Republica Elenă contestă pertinența propunerii Comisiei de a publica tabele cu valori de referință, similare valorilor forfetare stabilite pentru bunurile imobiliare. În acest din urmă caz, în realitate, valorile respective sunt reflectarea nu a prețurilor medii definite de piață, ci a unei legislații care vizează valorile impozabile stabilite potrivit evaluărilor operate de autoritățile fiscale competente. În plus, Comisia încearcă astfel să determine acest stat membru să facă publică o medie a prețurilor pieței impuse de către comercianții cu amănuntul, în timp ce sistemul elen se întemeiază pe prețul de vânzare cu ridicata.
22 În al treilea rând, cu privire la posibilitatea de a contesta aplicarea modului de calcul forfetar în fața comisiilor de reclamații, Republica Elenă subliniază că înființarea acestor comisii, combinată cu aplicarea unui barem obiectiv de depreciere, urmărește să evite, în toate cazurile, impunerea unei taxe de înmatriculare cu încălcarea articolului 90 CE. Astfel, legislația elenă ar fi conformă jurisprudenței potrivit căreia posibilitatea ca proprietarul unui vehicul importat să conteste aplicarea baremului forfetar în privința vehiculului său dovedind că aceasta determină o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național este de natură să prevină eventualele efecte discriminatorii ale unui sistem de impozitare întemeiat pe un astfel de barem. În plus, înființarea de comisii de reclamații răspunde cerințelor formulate de către Comisie în propunerea sa de directivă privind taxele pe autoturisme [COM(2005) 261 final], în special condițiilor prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din această propunere de directivă în ceea ce privește baremele de valoare.
23 În final, în ceea ce privește taxa de 300 de euro impusă de autoritățile publice în schimbul expertizării unui vehicul efectuate de o comisie de reclamații, aceasta nu ar descuraja niciun contribuabil de la a introduce o reclamație în fața unei astfel de comisii cu scopul de a‑și susține pretențiile pentru a obține constatarea unei deprecieri superioare a vehiculului său dacă are, în mod real, motive să creadă că valoarea acestuia din urmă a fost supraestimată de autoritățile vamale. Numărul redus de cauze cu care au fost sesizate comisiile de reclamații dovedește că legislația elenă permite atingerea obiectivelor stabilite prin jurisprudența Curții.
Aprecierea Curții
24 În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea în special Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, Rec., p. I‑4981, punctul 66, Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, Rec., p. I‑10115, punctul 46, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 28).
25 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf CE este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea în special Hotărârea Comisia/Grecia, citată anterior, punctul 20, și jurisprudența citată, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, Rec., p. I‑1327, punctul 21, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, Rec., p. I‑7487, punctul 53).
26 Astfel, Curtea a considerat ca fiind contrară articolului 90 CE perceperea de către un stat membru a unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr‑un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, Rec., p. I‑479, punctul 20, și Hotărârea Gomes Valente, citată anterior, punctul 23).
27 Pentru aplicarea articolului 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (a se vedea Hotărârea din 22 martie 1977, Iannelli & Volpi, 74/76, Rec., p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C‑47/88, Rec., p. I‑4509, punctul 18, precum și Hotărârea Nunes Tadeu, citată anterior, punctul 12).
28 Mai precis, un stat membru nu poate percepe o taxă pe vehiculele de ocazie importate bazată pe o valoare superioară valorii reale a vehiculului, având drept consecință o impozitare mai mare a acestora în raport cu cea a vehiculelor de ocazie similare disponibile pe piața națională (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctul 22). Valoarea vehiculului de ocazie importat reținută de administrație ca bază de impozitare trebuie să reflecte în mod fidel valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (a se vedea în special Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71).
29 În această privință, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecăruia dintre acestea. Într‑adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior, Gomes Valente, punctul 24, și Weigel, punctul 73).
30 În orice caz, astfel de bareme trebuie să țină seama de faptul că diminuarea anuală a valorii automobilelor depășește, de obicei, în mod considerabil nivelul de 5 % și că această depreciere nu este liniară, în special în primii ani, în care aceasta se dovedește mult mai puternică decât în continuare. În plus, deprecierea unui vehicul începe de la cumpărarea sa ori de la punerea sa în funcțiune (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Comisia/Grecia, punctul 22, precum și Tulliasiamies și Siilin, punctul 78).
31 Dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea Gomes Valente, citată anterior, punctul 26; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile citate anterior, Comisia/Grecia, punctul 29, și Brzeziński, punctul 40).
32 În speță, trebuie să se sublinieze, mai întâi, că sistemul elen de impozitare la înmatricularea vehiculelor importate se bazează pe prețul de vânzare cu ridicata al vehiculului similar vehiculului respectiv, în vigoare la momentul punerii în circulație a acestuia din urmă pe piața internațională. Acestui preț i se aplică o reducere pentru a se ține seama de uzura datorată utilizării obișnuite sau oricărei alte cauze prin aplicarea unui procent de depreciere care variază în funcție de vechimea vehiculului. Kilometrajul nu este luat în calcul decât în ceea ce privește vehiculele a căror vechime variază între 6 și 12 luni, în măsura în care numai celor care au parcurs mai mult de 6 000 de kilometri li se aplică o depreciere de 7 %.
33 În ceea ce privește, în primul rând, baza de calcul a valorii impozabile, este necesar să se considere că, chiar dacă autoritățile unui stat membru pot, astfel cum sugerează Comisia, să se raporteze la un ghid care indică prețurile medii ale vehiculelor de ocazie pe piața națională sau la o listă de prețuri curente medii utilizate ca referință în domeniu (Hotărârile citate anterior, Gomes Valente, punctul 25, și Weigel, punctul 74), nu i se poate reproșa Republicii Elene că se bazează pe prețul de vânzare cu ridicata al vehiculului similar în vigoare la momentul punerii în circulație pe piața internațională a vehiculului importat.
34 Într‑adevăr, Curtea s‑a pronunțat, în cadrul analizării compatibilității unei reglementări naționale cu articolul 90 CE, în sensul că aceasta se poate întemeia, pentru a determina valoarea impozabilă a unui vehicul de ocazie importat, pe valoarea unui vehicul nou, în măsura în care vehiculul care servește drept referință pentru a calcula taxa datorată este un vehicul similar, ceea ce implică luarea în calcul a modelului, a tipului și a altor caracteristici, precum modul de propulsie sau dotarea (a se vedea în acest sens Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, citată anterior, punctele 73-76).
35 Este stabilit că prețurile de vânzare cu ridicata ale autovehiculelor sunt determinate de constructorii de automobile și figurează în cataloagele oficiale pe care aceștia le distribuie. Republica Elenă a precizat, în cursul ședinței, fără a fi contrazisă de către Comisie, că aceste prețuri țin seama de capacitatea cilindrică, precum și de modelul vehiculului avut în vedere și cuprind anumite caracteristici tehnice, precum modul de propulsie, puterea motorului, numărul de cilindri și numărul de portiere ale vehiculului.
36 În ceea ce privește, în al doilea rând, baremul de depreciere, astfel cum a fost prezentat la punctul 30 din prezenta hotărâre, deprecierea unui vehicul începe de la cumpărarea sa ori de la punerea sa în funcțiune. Pe de altă parte, Curtea s‑a pronunțat că perceperea, pentru vehiculele de ocazie importate, a unei taxe de înmatriculare a cărei bază este de cel puțin 90 % din valoarea unui autovehicul nou constituie, în general, o supraimpozitare vădită a acestor vehicule în raport cu valoarea reziduală a taxei de înmatriculare pentru vehiculele de ocazie înmatriculate în prealabil, cumpărate pe piața națională, indiferent care ar fi vechimea sau starea lor de utilizare (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctul 20).
37 Astfel cum s‑a amintit la punctul 29 din prezenta hotărâre, Curtea a menționat, fără a le prezenta de o manieră exhaustivă sau imperativă, criteriile obiective care servesc drept bază unui barem forfetar. Astfel, Curtea a avut în vedere vechimea vehiculului, dar și kilometrajul său, starea sa generală, modul său de propulsie, marca sau modelul acestuia.
38 În speță, este stabilit că legislația elenă nu consideră ca depreciere decât vechimea mai mare de 6 luni și doar în măsura în care vehiculul a parcurs mai mult de 6 000 de kilometri. Rezultă din aceasta, pe de o parte, că Republica Elenă aplică autovehiculelor de ocazie importate dintr‑un alt stat membru un sistem de impozitare în care taxa datorată este egală cu taxa care se aplică unui vehicul nou similar în cursul primelor 6 luni de la prima punere în circulație a respectivelor autovehicule, indiferent care este numărul de kilometri parcurși. Aceeași este situația și pentru autovehiculele de ocazie importate cu o vechime între 6 și 12 luni, care au parcurs mai puțin de 6 000 de kilometri.
39 Pe de altă parte, chiar dacă este necesar să se considere că prețul de vânzare cu ridicata care servește drept bază pentru evaluarea autovehiculelor de ocazie importate ține seama de tipul de vehicul, și anume de capacitatea cilindrică, de model și de alte caracteristici tehnice precum modul de propulsie, trebuie să se constate că baremul de depreciere care este aplicat ulterior pentru a determina valoarea impozabilă se întemeiază pe un criteriu unic, și anume vechimea vehiculului. Într‑adevăr, doar menționarea condiției ca vehiculul să fi parcurs mai mult de 6 000 de kilometri, dacă vechimea sa se situează între 6 și 12 luni, nu permite să se considere că acest barem ia în calcul kilometrajul vehiculului, mai ales pentru că este vorba de un prag de utilizare sub care nu este reținută nicio depreciere dacă vehiculul nu are o vechime de un an.
40 Or, în special în caz de utilizare intensivă a unui vehicul în cursul primilor ani de circulație, uzura și, prin urmare, deprecierea vor fi mult mai importante decât dacă acest vehicul a făcut obiectul unei utilizări așa‑zise „obișnuite”. Cu toate acestea, întrucât legea în cauză nu ia în considerare kilometrajul pentru calculul deprecierii respectivului vehicul, acestuia i se va aplica procentul de depreciere corespunzător vechimii sale. În aceste cazuri, valoarea vehiculului respectiv, care constituie baza de impozitare a taxei de înmatriculare, va fi în mod vădit fixată la un nivel excesiv, ceea ce va conduce la perceperea unei taxe a cărei valoare, calculată fără luarea în considerare a deprecierii reale a vehiculului, o va depăși pe cea a taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
41 Nu este suficient, contrar susținerilor Republicii Elene, pentru a evita ca un sistem de impozitare să fie contrar articolului 90 CE, ca, în astfel de cazuri de utilizare intensivă a unui vehicul, proprietarul acestuia să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea baremului forfetar.
42 Într‑adevăr, astfel cum rezultă de la punctul 29 din prezenta hotărâre, chiar dacă un stat membru poate evita dificultățile unui sistem de evaluare bazat pe expertizarea fiecărui vehicul prin recurgerea la un barem forfetar, trebuie ca un astfel de barem să permită stabilirea unei valori a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, să fie foarte apropiată de valoarea lor reală.
43 Or, din cele de mai sus, rezultă că, în lipsa luării în considerare a kilometrajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate.
44 În acest context, nu poate fi reținut argumentul prezentat de Republica Elenă, potrivit căruia creșterea numărului de autoturisme de ocazie importate demonstrează lipsa vreunui efect de descurajare al legislației în cauză asupra importurilor. Într‑adevăr, această creștere nu dovedește că sistemul de impozitare în cauză permite, potrivit jurisprudenței citate la punctul 29 din prezenta hotărâre, să se stabilească o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală.
45 Pe de altă parte, independent de situația vehiculelor care au făcut obiectul unei utilizări intensive în cursul primilor ani de circulație, Comisia afirmă că modul în care sunt organizate anumite aspecte ale sistemului elen de impozitare nu garantează lipsa oricărui efect discriminatoriu.
46 În această privință, pe de o parte, compatibilitatea unui astfel de regim cu articolul 90 CE presupune să fie aduse la cunoștința publicului criteriile pe care se întemeiază modul de calcul forfetar al deprecierii vehiculelor (Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, citată anterior, punctul 87).
47 În speță, trebuie să se sublinieze că sunt menționate la articolul 126 alineatul 1 din Legea 2960/2001 criteriile de depreciere a autoturismelor de ocazie și că elementele care permit comisiilor de reclamații să aprecieze starea reală a vehiculelor care le sunt prezentate sunt înscrise la articolul 2 din Ordinul F.112/50 din 27 ianuarie 2004 al secretarului de stat pentru Afaceri Economice și Finanțe.
48 În plus, chiar dacă, astfel cum arată Republica Elenă, o comunicare către terți a listelor de prețuri de vânzare cu ridicata care sunt prezentate de distribuitorii de automobile autorităților vamale ar afecta secretul de serviciu și confidențialitatea comercială, rezultă din răspunsurile furnizate la întrebările adresate de Curte în cadrul ședinței că, potrivit articolului 5 alineatul 2 din Legea 2960/1999 privind Codul de procedură administrativă, orice persoană care are un interes legitim poate, la cerere, să ia cunoștință de documentele specifice păstrate de serviciile publice referitoare la o cauză care o privește și care este în derulare în fața acestor servicii sau de care s‑au ocupat acestea. Astfel, o persoană se poate adresa autorităților competente pentru a obține prețul de vânzare cu ridicata care va servi ca bază pentru determinarea valorii respectivului vehicul.
49 Din moment ce prețul de vânzare cu ridicata trebuie să fie considerat ca fiind astfel adus la cunoștința publicului, argumentul Comisiei privind substituirea acestuia cu prețurile publicate în revistele cluburilor automobilistice nu ar putea fi reținut. În această privință, astfel cum a arătat Republica Elenă, fără a fi contrazisă de către Comisie, în cazul în care un contribuabil, constatând o diferență substanțială între prețurile indicative de vânzare cu amănuntul care figurează în presă și valoarea reținută la finalizarea formalităților vamale pentru vehiculul său, introduce o acțiune în fața unei comisii de reclamații, prețurile publicate în presă vor fi luate în considerare astfel ca, potrivit dispozițiilor legislației elene, taxa de înmatriculare datorată să nu fie superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate pe teritoriul elen.
50 Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, citată anterior, punctul 88).
51 Trebuie să se sublinieze că, prin înființarea comisiilor de reclamații, legiuitorul elen a înțeles să se conformeze jurisprudenței Curții.
52 Cu toate acestea, potrivit Comisiei, procedura reclamației nu oferă posibilitatea reală de a contesta aplicarea modului de calcul forfetar, în măsura în care contribuabilul trebuie să plătească o taxă care se ridică la 300 de euro, cuantum care ar fi, în raport cu taxa datorată, de natură să limiteze posibilitatea de a introduce o acțiune în fața unei comisii de reclamații.
53 Este necesar să se sublinieze că o astfel de taxă nu este de natură să descurajeze proprietarul unui vehicul de la sesizarea unei comisii de reclamații decât dacă reprezintă o parte semnificativă din valoarea taxei de înmatriculare contestate.
54 În această privință, Republica Elenă a arătat, în cursul ședinței, că nivelul taxei de înmatriculare variază în funcție de capacitatea cilindrică a vehiculului respectiv. Astfel, taxa de înmatriculare este egală cu 20 % din baza de impozitare pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică de la 1 000 până la 1 600 cm3, cu 30 % pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică de la 1 601 până la 1 800 cm3, cu 40 % pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică de la 1 801 până la 2 000 cm3 și cu 50 % pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică mai mare de 2 000 cm3.
55 În plus, Republica Elenă a arătat, fără a fi contrazisă de către Comisie, că cea mai mare parte a importurilor de vehicule de ocazie privește autovehiculele cu capacitate cilindrică mare (2 000 cm3 și mai mult), a căror valoare este suficient de ridicată și pentru care, în consecință, valoarea taxei de înmatriculare este relativ importantă.
56 În acest context, reiese că taxa în cauză nu reprezintă, în general, decât o valoare puțin semnificativă în raport cu cea a taxei de înmatriculare cerute.
57 În plus, astfel cum a arătat Republica Elenă în cursul ședinței, fără a fi contrazisă de către Comisie, taxa în cauză are o valoare globală echivalentă și adeseori inferioară costului unei expertize tehnice private.
58 Este necesar să se considere că, în consecință, Comisia nu a dovedit că respectiva taxă este de natură să descurajeze un proprietar de la sesizarea unei comisii de reclamații cu scopul de a se asigura că taxa aplicată vehiculului său, potrivit baremului prevăzut de legislația elenă, nu este superioară valorii taxei reziduale încorporată în valoarea unui vehicul de ocazie similar deja înmatriculat în Grecia.
59 În aceste condiții, motivul referitor la obligațiile care îi revin Republicii Elene potrivit articolului 90 CE este întemeiat în sensul că sistemul de calcul al taxei de înmatriculare a vehiculelor de ocazie importate în acest stat membru se bazează pe un criteriu unic de depreciere legat de vechimea acestor vehicule, ceea ce nu garantează că valoarea vehiculelor respective este stabilită la un cuantum care, ca regulă generală, este foarte apropiat de valoarea lor reală. În consecință, acest mod de impozitare nu exclude ca, în anumite cazuri, vehiculele de ocazie importate să fie supuse unei taxe având o valoare mai ridicată decât cea a taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul elen.
60 În schimb, neîndeplinirea obligațiilor nu este dovedită în ceea ce privește modalitățile de organizare a sistemului de impozitare care sunt necesare atunci când acest sistem prevede un mod de determinare forfetară a cuantumului taxei, și anume publicitatea criteriilor de calcul al taxei și posibilitatea de a contesta aplicarea modului de calcul forfetar pentru a exclude orice efect discriminatoriu.
61 Față de ansamblul considerațiilor expuse mai sus, trebuie să se constate că, prin aplicarea, pentru a determina valoarea impozabilă a vehiculelor de ocazie importate dintr‑un alt stat membru pe teritoriul elen, în vederea stabilirii taxei de înmatriculare, a unui criteriu unic de depreciere întemeiat pe vechimea vehiculului și prin reținerea unei reduceri a valorii de 7 % pentru vehiculele cu o vechime între 6 și 12 luni sau de 14 % pentru vehiculele cu o vechime de un an, ceea ce nu garantează că taxa datorată nu depășește, chiar dacă numai în câteva cazuri, valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 90 CE.
62 Se impune respingerea acțiunii cu privire la restul motivelor.
Cu privire la cheltuielile de judecată
63 În temeiul articolului 69 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit alineatului (3) primul paragraf al articolului menționat, Curtea poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere.
64 În speță, întrucât Comisia și Republica Elenă au căzut fiecare în pretenții cu privire la anumite capete de cerere din concluziile lor, se impune obligarea acestora la plata propriilor cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște:
1) Prin aplicarea, pentru a determina valoarea impozabilă a vehiculelor de ocazie importate dintr‑un alt stat membru pe teritoriul elen, în vederea stabilirii taxei de înmatriculare, a unui criteriu unic de depreciere întemeiat pe vechimea vehiculului și prin reținerea unei reduceri a valorii de 7 % pentru vehiculele cu o vechime între 6 și 12 luni sau de 14 % pentru vehiculele cu o vechime de un an, ceea ce nu garantează că taxa datorată nu depășește, chiar dacă numai în câteva cazuri, valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 90 CE.
2) Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.
3) Republica Elenă și Comisia Comunităților Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.
Semnături