HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
13 decembrie 2007(*)
„Directivele 92/50/CEE și 2004/18/CE – Contracte de achiziții publice de servicii – Organisme publice de radiodifuziune – Autorități contractante – Organisme de drept public – Condiție care impune ca activitatea organismului să fie «finanțată în cea mai mare parte de stat»”
În cauza C‑337/06,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Oberlandesgericht Düsseldorf (Germania), prin Decizia din 21 iulie 2006, primită de Curte la 7 august 2006, în procedura
Bayerischer Rundfunk,
Deutschlandradio,
Hessischer Rundfunk,
Mitteldeutscher Rundfunk,
Norddeutscher Rundfunk,
Radio Bremen,
Rundfunk Berlin‑Brandenburg,
Saarländischer Rundfunk,
Südwestrundfunk,
Westdeutscher Rundfunk,
Zweites Deutsches Fernsehen
împotriva
GEWA – Gesellschaft für Gebäudereinigung und Wartung mbH,
în prezența:
Heinz W. Warnecke, care își desfășoară activitatea sub denumirea comercială de Großbauten Spezial Reinigung,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte de cameră, domnul G. Arestis, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii E. Juhász, (raportor) și J. Malenovský, judecători,
avocat general: domnul D. Ruiz‑Jarabo Colomer,
grefier: domnul B. Fülöp, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 iunie 2007,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Bayerischer Rundfunk, Deutschlandradio, Hessischer Rundfunk, Mitteldeutscher Rundfunk, Norddeutscher Rundfunk, Radio Bremen, Rundfunk Berlin‑Brandenburg, Saarländischer Rundfunk, Südwestrundfunk, Westdeutscher Rundfunk, Zweites Deutsches Fernsehen, de B. Mitrenga și K.‑P. Mailänder, Rechtsanwälte, precum și de domnii C.‑E. Eberle și J. Betz, Justiziare, și de doamna N. Hütt, Referentin im Justiziariat;
– pentru GEWA – Gesellschaft für Gebäudereinigung und Wartung mbH, de C. Antweiler și K. P. Dreesen, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul german, de domnul M. Lumma, în calitate de agent;
– pentru guvernul austriac, de domnul M. Fruhmann, în calitate de agent;
– pentru guvernul polonez, de doamna E. Ośniecka‑Tamecka, în calitate de agent;
– pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii X. Lewis și B. Schima, în calitate de agenți;
– pentru Autoritatea AELS de supraveghere, de domnul B. Alterskjær și de doamna L. Young, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 septembrie 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză și litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu privind problema dacă organismele publice de radiodifuziune germane (Landesrundfunkanstalten) sunt autorități contractante în scopul aplicării normelor comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice.
Cadrul juridic
Reglementarea comunitară
3 Potrivit articolului 7 alineatul (1), Directiva 92/50 se aplică în cazul contractelor de achiziții publice de servicii al căror cuantum estimat, fără taxa pe valoarea adăugată, este egal cu sau mai mare de 200 000 ECU.
4 Articolul 1 litera (b) din Directiva 92/50 prevede:
„«autorități contractante» înseamnă statul, colectivitățile teritoriale, organismele de drept public asociațiile formate din una sau mai multe din aceste colectivități sau unul sau mai multe organisme de drept public.
«Organism de drept public» înseamnă orice organism:
– constituit pentru a îndeplini în mod expres cerințe de interes general, de altă natură decât industrial sau comercial
și
– având personalitate juridică
și
– a cărui activitate este finanțată în cea mai mare parte de stat, de colectivitățile teritoriale sau de alte organisme de drept public sau a cărui gestionare face obiectul controlului acestora din urmă sau al cărui consiliu de administrare, de conducere sau de supraveghere este alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de către stat, de colectivitățile teritoriale sau de alte organisme de drept public.
Listele organismelor și ale categoriilor de organisme de drept public care îndeplinesc criteriile enumerate la al doilea paragraf al prezentului punct sunt prezentate în anexa I la Directiva 71/305/CEE. Aceste liste sunt cât mai complete posibil și pot fi revizuite potrivit procedurii prevăzute la articolul 30b din directiva menționată”. [traducere neoficială]
5 Această dispoziție este reluată în termeni aproape identici la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116). Conform primului considerent, Directiva 2004/18 realizează o reformulare într‑un singur text a directivelor care se aplică în mod distinct procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice în cele trei domenii sus‑menționate și, potrivit articolului 80, aceasta trebuia transpusă în ordinea juridică a statelor membre până la 31 ianuarie 2006 cel târziu.
6 Organismele publice de radiodifuziune germane nu sunt menționate nici în anexa citată la articolul 1 litera (b) ultimul paragraf din Directiva 92/50 sus‑menționată, nici în anexa III la Directiva 2004/18, care are un conținut similar.
7 Potrivit articolului 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50, dispozițiile acesteia nu se aplică în cazul:
„[C]ontractelor care urmăresc achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune și contractelor privind timpii de emisie”. [traducere neoficială]
8 Această dispoziție a fost reluată în termeni identici la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18.
9 Rațiunea de a fi a dispoziției menționate este prezentată în considerentul (11) al Directivei 92/50, care prevede:
„întrucât atribuirea contractelor pentru anumite servicii audiovizuale din domeniul radiodifuziunii este reglementată de considerente care fac inadecvată aplicarea normelor de atribuire a contractelor”.
10 Această rațiune este explicată și mai bine în considerentul (25) al Directivei 2004/18, potrivit căruia:
„Atribuirea contractelor de achiziții publice pentru anumite servicii audiovizuale în domeniul radiodifuziunii trebuie să țină seama de aspecte de importanță culturală și socială, care fac inadecvată aplicarea normelor de atribuire a contractelor. Din aceste motive, trebuie prevăzută o excepție pentru contractele de achiziții publice de servicii care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe gata de difuzare și de alte servicii pregătitoare, precum cele privind scenariile sau alte prestații artistice necesare pentru realizarea programului, precum și contractele privind timpii de emisie. Cu toate acestea, această excludere nu trebuie să se aplice furnizării de echipamente tehnice necesare pentru producția, coproducția și emisia respectivelor programe […]”
Reglementarea națională
11 Articolul 1 litera (b) din Directiva 92/50, sus‑menționat, este transpus în dreptul național prin articolul 98 alineatul 2 din Legea împotriva restricțiilor asupra concurenței (Gesetz gegen Wettbewerbsbeschränkungen). Conținutul acestei dispoziții este identic cu cel al normelor comunitare, cu singura diferență că, în ceea ce privește definiția „organismului de drept public”, la condiția referitoare la finanțarea în cea mai mare parte a activității organismului în cauză de către autoritățile publice, se adaugă că această finanțare poate fi efectuată „prin participare sau în alt mod”.
12 Articolul 5 alineatul 1 al doilea paragraf din Constituția germană este formulat după cum urmează:
„Libertatea presei și libertatea de informare prin intermediul radioului, al televiziunii și al cinematografiei sunt garantate.”
13 Această dispoziție este interpretată în mod constant de către instanțele supreme germane, în special de către Bundesverfassungsgericht și de către Bundesverwaltungsgericht, ca o interdicție absolută a oricărei ingerințe și a oricărei intervenții a autorităților publice în gestionarea și în funcționarea organismelor publice de radiodifuziune și ca o obligație de strictă neutralitate în ceea ce privește programele acestor organisme. Această dispoziție constituțională ocupă un loc esențial în actuala construcție statală germană și urmărește să excludă posibilitatea ca radiodifuziunea să devină un instrument politic. Aceasta reprezintă o garanție constituțională a dreptului la libertatea de exprimare și la pluralismul informației, precum și la existență, a finanțării și a dezvoltării organismelor publice de radiodifuziune.
14 Respectivele organisme sunt instituții de drept public, dotate cu personalitate juridică și învestite cu o funcție de interes public. Acestea sunt independente de autoritățile statale, se autogestionează și sunt organizate astfel încât o influență a autorităților publice să fie exclusă. Potrivit jurisprudenței instanțelor supreme germane, aceste organisme nu fac parte din organizarea statului.
15 Finanțarea organismelor menționate este reglementată de tratate de stat (Staatsverträge), adică tratate încheiate între autoritatea federală (Bund) și Länder.
16 Tratatul de stat privind radiodifuziunea (Rundfunkstaatsvertrag) prevede la articolul 12 alineatul 1:
„Dotarea necesară funcționării trebuie să permită organismelor publice de radiodifuziune să își îndeplinească obiectivele constituționale și legale; aceasta trebuie să garanteze în special existența și dezvoltarea radiodifuziunii de drept public.”
17 Conform articolului 13 din tratatul de stat în cauză, necesitățile organismelor publice de radiodifuziune sunt finanțate în principal, și anume în proporție de peste 50 %, prin redevențe plătite de cetățeni, iar în rest, prin încasări din publicitate și prin alte încasări. Potrivit jurisprudenței Bundesverfassungsgericht, finanțarea prin redevență este adaptată la funcția de serviciu public a radiodifuziunii, corespunde garanției constituționale privind finanțarea și constituie un mod funcțional de finanțare care permite să se păstreze autonomia programării față de eventuale ingerințe politice ale statului.
18 Modalitățile de încasare a redevenței sunt prevăzute de Tratatul de stat privind reglementarea redevenței pentru radiodifuziune (Staatsvertrag über die Regelung des Rundfunkgebührenwesens) din 31 august 1991, astfel cum a fost modificat la 11 septembrie 1996 (GVBl. NRW 1996, p. 431, denumit în continuare „Tratatul de stat privind redevența”). Conform acestui tratat de stat, faptul generator al obligației de plată a redevenței este deținerea unui aparat care receptează radiodifuziunea. Faptul că acest aparat nu este efectiv utilizat nu are nicio incidență asupra obligației de plată. Creditorii redevenței sunt în mod formal organismele regionale de radiodifuziune stabilite pe teritoriile respective ale Länder.
19 Reglementarea referitoare la cuantumul redevenței, calculat în funcție de stabilirea necesităților financiare ale organismelor publice de radiodifuziune, o reprezintă Tratatul de stat privind finanțarea radiodifuziunii (Rundfunkfinanzierungsstaatsvertrag) din 26 noiembrie 1996 (GVBl. NRW 1996, p. 484). Cuantumul redevenței este aprobat în mod formal de parlamentele și de guvernele Länder.
20 Organismele publice de radiodifuziune au creat, printr‑un aranjament administrativ, un organism central de încasare a redevențelor, Gebühreneinzugszentrale der öffentlich‑rechtlichen Rundfunkanstalten (denumit în continuare „GEZ”). Acesta din urmă este o grupare de drept public ce are în special drept funcție încasarea și facturarea redevenței. Acesta nu are personalitate juridică și nici calitate procesuală activă, dar acționează în numele și pe seama diferitelor organisme regionale de radiodifuziune. Totuși, în ceea ce privește încasarea redevenței de la cetățeni, acesta acționează prin intermediul unui aviz de impunere, adică pe calea unui act de autoritate publică. De asemenea, în caz de neplată a redevenței, Tratatul de stat privind redevența prevede, la articolul 7 alineatul 6, că „[a]vizele de atenționare în cazul neplății redevenței pentru radiodifuziune fac obiectul unei proceduri de executare pe cale administrativă. Organismul regional de radiodifuziune creditor poate adresa cererea de asistență pentru executarea silită direct instanței competente de la locul de domiciliu sau de reședință obișnuită al debitorilor redevenței […]”.
21 Controlul și stabilirea necesităților financiare declarate de organismele publice de radiodifuziune sunt încredințate unei comisii independente, Kommission zur Überprüfung und Ermittlung des Finanzbedarfs der Rundfunkanstalten (denumită în continuare „KEF”). Această comisie, compusă din 16 experți independenți, primește și examinează estimările necesităților comunicate de organismele publice de radiodifuziune și le discută cu reprezentanți ai acestora. Aceasta elaborează un raport cel puțin o dată la doi ani, pe baza căruia parlamentele și guvernele Länder își întemeiază deciziile formale cu privire la cuantumul redevenței. Această procedură, în care este implicată în prezent KEF, a fost instituită în urma unei hotărâri a Bundesverfassungsgericht din 22 februarie 1994, prin care s‑a statuat că procedura potrivit căreia decizia cu privire la cuantumul redevenței era adoptată de prim‑miniștrii Länder fără intervenția unei comisii independente nu garantează independența impusă de Constituție.
22 Încasările din redevențe sunt alocate în special organismelor publice de radiodifuziune și autorității din domeniul mass‑media din respectivul land.
Acțiunea principală și întrebările preliminare
23 GEZ a invitat în scris, în cursul lunii august 2005, 11 întreprinderi specializate în servicii de curățenie să prezinte oferte obligatorii în vederea furnizării de servicii de curățenie în spațiile sale situate în Köln. Nu a fost organizată nicio procedură formală de atribuire a contractului conformă cu normele comunitare. Durata prevăzută a contractului era cuprinsă între 1 martie 2006 și 31 decembrie 2008, acesta fiind reînnoit în mod tacit pe perioade de un an. GEZ a evaluat totalitatea cheltuielilor anuale la peste 400 000 de euro.
24 Întreprinderea GEWA – Gesellschaft für Gebäudereinigung und Wartung mbH, una dintre întreprinderile specializate în servicii de curățenie contactată în cadrul cererii de ofertă, a fost informată în noiembrie 2005 de către GEZ că nu i se atribuie contractul. Considerând că, în calitate de autoritate contractantă, GEZ trebuia să aplice în cazul contractului de servicii de curățenie o cerere de ofertă în conformitate cu normele comunitare, întreprinderea menționată a introdus o acțiune la Secția pentru achiziții publice a Bezirksregierung Köln. Această instanță a admis acțiunea și a hotărât că respectivul contract era străin de activitatea efectivă de radiodifuziune și, prin urmare, intra în domeniul de aplicare al dreptului comunitar al achizițiilor publice.
25 Organismele publice de radiodifuziune au atacat această decizie la Secția pentru achiziții publice a Oberlandesgericht Düsseldorf, invocând faptul că nu sunt autorități contractante, întrucât serviciul public de radiodifuziune este finanțat în cea mai mare parte prin redevența plătită de telespectatori și că nu există nicio finanțare și nici un control public în această privință.
26 Instanța de trimitere constată că sunt îndeplinite în cazul de față condițiile prevăzute la articolul 1 litera (b) al doilea paragraf prima și a doua liniuță din Directiva 92/50, precum și la articolul 1 alineatul (9) al doilea paragraf literele (a) și (b) din Directiva 2004/18 referitoare la definiția „organismului de drept public”, în măsura în care organismele publice de radiodifuziune au fost create pentru a îndeplini în mod expres cerințe de interes general având alt caracter decât industrial sau comercial și au personalitate juridică. Pe de altă parte, această instanță arată că, în ceea ce privește cele trei ipoteze care apar la articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță din Directiva 92/50 și, respectiv, la articolul 1 alineatul (9) al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2004/18, ultimele două nu sunt îndeplinite în cazul de față, în măsura în care autoritățile publice nu exercită niciun control asupra gestionării acestor organisme și nu au nicio influență în cadrul desemnării organelor de conducere ale acestora. Rămâne, așadar, să se verifice dacă activitatea organismelor în cauză este finanțată în cea mai mare parte de stat sau de alte autorități contractante, astfel încât acestea să poată fi considerate „organisme de drept public” și, prin urmare, „autorități contractante”.
27 În acest sens, instanța de trimitere arată că, potrivit unuia dintre curentele jurisprudențiale și doctrinare actuale din Germania, condiția referitoare la „finanțarea în cea mai mare parte de către stat” necesită un raport direct de cauzalitate între respectiva finanțare și stat. Această abordare face referire numai la originea statală sau la proveniența fondurilor, și anume dacă acestea provin de la bugetul de stat, și nu ține seama de faptul că obligația de plată a redevenței de către consumatori se întemeiază pe un text legislativ, nici de faptul că încasarea acestei redevențe se efectuează prin intermediul unui transfer de prerogative care țin de autoritatea publică. Potrivit acestei prime abordări, finanțarea directă de către stat trebuie de asemenea să permită statului sau altor autorități publice să exercite o influență concretă asupra diferitelor proceduri de atribuire a contractelor de către autoritatea finanțată.
28 Potrivit altui curent jurisprudențial și doctrinar, la care instanța de trimitere aderă, existența unui temei juridic care obligă particularii să plătească redevența este suficientă pentru a considera îndeplinită condiția referitoare la „finanțarea de către stat” a activității organismelor de radiodifuziune în cauză în acțiunea principală. Normele comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice ar fi astfel aplicabile în cazul acestor organisme, care sunt finanțate prin redevența obligatorie și, prin urmare, nu sunt supuse legilor pieței. Pe de altă parte, tot potrivit acestui curent, obligația constituțională de neutralitate a statului în privința gestionării și a programării acestor organisme nu presupune că, în cazul contractelor de achiziții publice ale acestor organisme care nu au legătură cu funcțiile principale ale acestora, nu se aplică normele comunitare.
29 Având în vedere aceste considerente, Oberlandesgericht Düsseldorf a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Condiția referitoare la «finanțarea de către stat» prevăzută la articolul 1 alineatul (9) al doilea paragraf litera (c) prima teză din Directiva 2004/18 trebuie interpretată în sensul că finanțarea indirectă a anumitor organisme printr‑o prelevare obligatorie de la deținătorii de aparate care receptează radiodifuziunea constituie o finanțare în înțelesul acestei condiții, având în vedere obligația constituțională ce revine statului de a garanta independența finanțării și existența acestor organisme?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 1 alineatul (9) al doilea paragraf litera (c) prima teză din Directiva 2004/18 trebuie interpretat în sensul că, prin condiția referitoare la «finanțarea de către stat», se cere o intervenție directă a statului la atribuirea contractelor de către organismul pe care îl finanțează?
3) În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, articolul 1 alineatul (9) al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2004/18 trebuie interpretat, în lumina articolului 16 litera (b) [din această directivă], în sensul că numai serviciile prevăzute la articolul 16 litera (b) menționat sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei directive, iar celelalte servicii, cărora nu li se aplică în mod expres acest regim, ci au un caracter subsidiar și conex, intră în domeniul de aplicare al [aceleiași] directive (interpretare per a contrario)?”
Cu privire la întrebările preliminare
Observații prealabile
30 Întrebările adresate de instanța de trimitere se referă la dispozițiile relevante din Directiva 2004/18. Cu toate acestea, având în vedere că faptelor din cauza principală li se aplică ratione temporis Directiva 92/50, examinarea și răspunsurile Curții se vor referi la dispozițiile corespunzătoare din Directiva 92/50, în lumina anumitor clarificări aduse de Directiva 2004/18. În orice caz, dispozițiile acestei din urmă directive, precum și principiile pe care acestea se bazează, au un conținut identic cu cel al dispozițiilor și al principiilor din directivele precedente, iar Directiva 2004/18 reprezintă o reformulare a dispozițiilor deja existente. Astfel, nu există motive care să poată justifica o altă abordare în temeiul acestei noi directive.
31 Mai mult, trebuie arătat că, deși regimul german de finanțare a organismelor publice de radiodifuziune exclude, în principiu, posibilitatea ca autoritățile publice să exercite o anumită influență politică asupra acestor organisme, această împrejurare nu este suficientă pentru a justifica examinarea prezentei cauze numai sub aspectul imposibilității, prin definiție, ca o astfel de influență să fie exercitată de către stat. În scopul interpretării și aplicării uniforme a dreptului comunitar, precum și al realizării obiectivelor Tratatului CE, Curtea trebuie într‑adevăr să țină seama și de alte considerente, precum libertatea de circulație și deschiderea pieței.
Cu privire la prima întrebare
32 Prin intermediul acestei întrebări, Curtea este invitată să interpreteze noțiunea „finanțare în cea mai mare parte de către stat” sau de către o altă entitate publică, prevăzută la articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50, pentru a răspunde la întrebarea dacă această condiție este îndeplinită atunci când activitățile organismelor publice de radiodifuziune precum cele în cauză în acțiunea principală sunt finanțate în cea mai mare parte printr‑o redevență impusă, calculată și încasată conform unor norme precum cele în cauză în acțiunea principală.
33 Mai întâi, este necesar să se remarce că, în ceea ce privește faptul că finanțarea este „în cea mai mare parte”, este cert că, potrivit jurisprudenței Curții, această condiție este îndeplinită în cazul de față în măsura în care mai mult de jumătate din veniturile respectivelor organisme publice de radiodifuziune provin din redevența în cauză în acțiunea principală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2000, University of Cambridge, C‑380/98, Rec., p. I‑8035, punctul 30).
34 În continuare, trebuie arătat că textul articolului 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50 nu conține nicio precizare cu privire la modalitățile în care trebuie să se efectueze finanțarea despre care este vorba în această dispoziție. Astfel, aceasta nu impune îndeosebi ca activitatea organismelor avute în vedere să fie finanțată direct de către stat sau de către o altă autoritate publică pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la acest aspect. Prin urmare, examinarea modalităților de finanțare nu trebuie să se limiteze la cele avansate de diferite părți interesate în prezenta cauză.
35 Pentru a interpreta noțiunea „finanțare de către stat” sau de către alte autorități publice, trebuie să se facă referire la obiectivul directivelor comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice, astfel cum a reieșit acesta din jurisprudența Curții.
36 Potrivit acestei jurisprudențe, obiectivul directivelor privind atribuirea contractelor de achiziții publice este de a exclude atât riscul ca o preferință să fie acordată ofertanților sau candidaților naționali cu ocazia oricărei atribuiri a unui contract efectuate de autoritățile contractante, cât și posibilitatea ca un organism finanțat sau controlat de stat, de colectivitățile teritoriale sau de alte organisme de drept public să se lase ghidat de alte considerente decât cele economice (Hotărârea University of Cambridge, citată anterior, punctul 17 și jurisprudența citată).
37 Curtea a preluat aceste obiective și a adăugat că, în lumina acestora, noțiunea „autoritate contractantă”, inclusiv noțiunea „organism de drept public”, trebuie să beneficieze de o interpretare funcțională (Hotărârea din 1 februarie 2001, Comisia/Franța, C‑237/99, Rec., p. I‑939, punctele 42 și 43, precum și jurisprudența citată).
38 Într‑adevăr, după cum a hotărât Curtea, coordonarea la nivel comunitar a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice urmărește înlăturarea barierelor din calea liberei circulații a serviciilor și a mărfurilor și, prin urmare, protecția intereselor operatorilor economici stabiliți într‑un stat membru care doresc să ofere bunuri sau servicii autorităților contractante stabilite într‑un alt stat membru (Hotărârile citate anterior University of Cambridge, punctul 16, și Comisia/Franța, punctul 41).
39 În ceea ce privește îndeosebi achizițiile publice de servicii, Curtea a pus accentul pe același obiectiv principal, și anume libera circulație a serviciilor și deschiderea spre o concurență nedenaturată și cât se poate de extinsă în statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C‑26/03, Rec., p. I‑1, punctele 44 și 47).
40 Aprecierea unui mod de finanțare a organismelor publice de radiodifuziune precum cel din cauza principală trebuie să se facă în lumina acestor obiective și în funcție de aceste criterii, ceea ce implică faptul că noțiunea „finanțare de către stat” trebuie să beneficieze și ea de o interpretare funcțională.
41 Mai întâi, trebuie arătat în acest sens că redevența care asigură finanțarea în cea mai mare parte a activității organismelor în cauză își are originea în Tratatul de stat privind radiodifuziunea, adică într‑un act al statului. Aceasta este prevăzută și impusă de lege și nu rezultă dintr‑o operațiune contractuală încheiată între aceste organisme și consumatori. Obligația de plată a redevenței menționate este generată de simplul fapt al deținerii unui aparat receptor și nu reprezintă contraprestația utilizării efective a serviciilor furnizate de organismele în cauză.
42 În continuare, este necesar a se observa că stabilirea cuantumului redevenței nu este nici rezultatul unei relații contractuale între organismele de radiodifuziune în cauză în acțiunea principală și consumatori. În conformitate cu Tratatul de stat privind finanțarea radiodifuziunii, acest cuantum este stabilit printr‑o decizie formală a parlamentelor și a guvernelor Länder, adoptată pe baza unui raport întocmit de KEF în funcție de necesitățile financiare declarate chiar de aceste organisme. Parlamentele și guvernele Länder pot să nu urmeze recomandările KEF, respectând însă principiul libertății radiodifuziunii, din motive totuși limitate, și anume atunci când cuantumul redevenței constituie pentru consumatori o sarcină financiară disproporționată în raport cu situația economică și socială generală, susceptibilă să aducă atingere accesului lor la informație (a se vedea Hotărârea Bundesverfassungsgericht din 11 septembrie 2007, BvR 2270/05, BvR 809/06 și BvR 830/06).
43 Chiar în ipoteza în care parlamentele și guvernele Länder ar trebui să urmeze fără modificări recomandările KEF, acest mecanism de stabilire a cuantumului redevenței ar fi creat tot de stat, care va fi transferat astfel prerogative de autoritate publică unei comisii de experți.
44 În ceea ce privește modalitățile de încasare a redevenței, din Tratatul de stat privind redevența reiese că încasarea acesteia se efectuează de GEZ, care acționează pentru organismele publice de radiodifuziune, prin aviz de impunere, adică printr‑un act de autoritate publică. De asemenea, în caz de întârziere la plată, avizele de atenționare fac obiectul unei proceduri de executare pe cale administrativă, iar organismul public de radiodifuziune vizat, în calitate de creditor, poate adresa cererea de executare silită direct instanței competente. Prin urmare, organismele în cauză se bucură în acest sens de prerogative de autoritate publică.
45 Resursele astfel alocate organismelor menționate sunt plătite fără contraprestație specifică, în sensul jurisprudenței Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea University of Cambridge, citată anterior, punctele 23-25). Într‑adevăr, aceste plăți nu presupun nicio contraprestație contractuală, în măsura în care nici obligația de plată a redevenței, nici cuantumul acesteia nu reprezintă rezultatul unui acord între organismele publice de radiodifuziune și consumatori, aceștia din urmă fiind obligați să plătească redevența pentru simplul motiv că dețin un post receptor, indiferent de utilizarea serviciului oferit de aceste organisme. Prin urmare, consumatorii trebuie să achite redevența chiar dacă nu utilizează niciodată serviciile organismelor menționate.
46 Trebuie subliniat că este inoperant argumentul reclamantelor din acțiunea principală potrivit căruia faptul că redevența este prevăzută într‑un text legislativ nu este hotărâtor, în caz contrar toți medicii, avocații și arhitecții stabiliți în Republica Federală Germania ar fi „finanțați de stat”, întrucât nivelurile onorariilor acestora sunt stabilite de stat. Într‑adevăr, chiar dacă aceste niveluri sunt reglementate de stat, consumatorul intră întotdeauna din proprie voință într‑o relație contractuală cu practicanții acestor profesii și beneficiază întotdeauna de un serviciu efectiv. Mai mult, finanțarea activităților practicanții profesiilor liberale în cauză nu este nici asigurată, nici garantată de stat.
47 În ultimul rând, este necesar a se arăta că, în lumina abordării funcționale sus‑menționate, după cum în mod întemeiat observă Comisia Comunităților Europene, nu poate exista o diferență de apreciere între situația în care resursele financiare tranzitează bugetul public, statul percepând mai întâi redevența și punând apoi la dispoziția organismelor publice de radiodifuziune veniturile provenite din aceasta, și situația în care statul acordă organismelor menționate dreptul de a încasa chiar ele redevența.
48 Prin urmare, trebuie concluzionat că o finanțare precum cea în cauză în acțiunea principală, care își are originea într‑un act al statului, este garantată de stat și este asigurată printr‑un mod de impunere și de încasare care face parte din prerogativele de autoritate publică, îndeplinește condiția referitoare la „finanțarea de către stat”, în vederea aplicării normelor comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice.
49 Acest mod de finanțare indirectă este suficient pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la „finanțarea de către stat” prevăzută de reglementarea comunitară, fără a fi necesar ca statul să creeze sau să desemneze el însuși un organism public sau privat însărcinat cu încasarea redevenței.
50 Prin urmare, la prima întrebare adresată trebuie să se răspundă că articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50 trebuie interpretat în sensul că există finanțare în cea mai mare parte de către stat atunci când activitățile organismelor publice de radiodifuziune precum cele în cauză în acțiunea principală sunt finanțate în cea mai mare parte printr‑o redevență ce trebuie plătită de deținătorii unui post receptor, care este impusă, calculată și încasată conform unor norme precum cele în cauză în acțiunea principală.
Cu privire la a doua întrebare
51 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50 trebuie interpretat în sensul că, în situația finanțării unui organism public de radiodifuziune potrivit modalităților prezentate în cadrul primei întrebări preliminare, condiția referitoare la „finanțarea de către stat” necesită intervenția directă a statului sau a altor autorități publice în atribuirea de către un astfel de organism a unui contract precum cel în cauză în acțiunea principală.
52 Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie arătat în primul rând că, pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la „finanțarea de către stat”, textul dispoziției avute în vedere nu prevede o intervenție directă a statului sau a altei autorități publice în procedura de atribuire a unui anumit contract de achiziții publice.
53 În al doilea rând, referitor la criteriul de dependență a unui organism față de autoritățile publice, criteriu dezvoltat de jurisprudența Curții în ceea ce privește cele trei ipoteze de la articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță din Directiva 92/50 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 1998, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții, C‑44/96, Rec., p. I‑73, punctul 20), instanța de trimitere se referă la abordarea sus‑menționată, adoptată de un curent jurisprudențial și doctrinar din Germania, potrivit căreia această dependență implică posibilitatea autorităților publice de a exercita o influență concretă asupra diferitelor proceduri de atribuire a contractelor.
54 Mai întâi, este necesar să se arate, în acest sens, că problema dependenței față de autoritățile publice a organismelor de radiodifuziune în cauză în acțiunea principală se pune numai pentru atribuirea contractelor care nu au legătură cu îndeplinirea funcției propriu‑zise de serviciu public a acestor organisme, astfel cum este garantată de Constituția germană, și anume crearea și realizarea de programe. Contractul în cauză în acțiunea principală nu intră în această atribuție specifică a organismelor menționate.
55 În continuare, trebuie subliniat că, în cazul de față, după cum reiese din considerentele expuse în cadrul primei întrebări, chiar existența respectivelor organisme publice de radiodifuziune depinde de stat. Criteriul dependenței acestor organisme față de stat este astfel îndeplinit, fără să se impună o posibilitate de influență concretă a autorităților publice asupra diferitelor decizii ale organismelor vizate în ce privește atribuirea contractelor.
56 Într‑adevăr, această dependență în sens larg nu exclude riscul, în cazul în care nu se respectă normele comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice, ca organismele de radiodifuziune în cauză în acțiunea principală să se lase ghidate de alte considerente decât cele economice și îndeosebi să favorizeze ofertanții sau candidații naționali. Organismele menționate pot avea o astfel de atitudine fără a contraveni cerințelor prevăzute de Constituția germană, care nu o interzice. După cum în mod pertinent observă instanța de trimitere, obligația de neutralitate a statului în ceea ce privește stabilirea programelor organismelor în cauză, astfel cum este garantată de Constituția germană și cum este interpretată de Bundesverfassungsgericht, nu presupune neutralitatea organismelor menționate în materie de atribuire a contractelor. Un astfel de risc ar fi contrar obiectivelor normelor comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice menționate la punctele 38 și 39 din prezenta hotărâre.
57 Mai mult, instanța de trimitere se întreabă în ce măsură este pertinentă, în vederea răspunsului la cea de a doua întrebare adresată, poziția adoptată de Curte la punctul 21 din Hotărârea University of Cambridge, citată anterior, potrivit căreia, dacă modul de finanțare al unui anumit organism poate evidenția o dependență strânsă a acestui organism față de o altă autoritate contractantă, acest criteriu nu are totuși o sferă de aplicare absolută. Nu toate plățile efectuate de o autoritate contractantă au ca efect crearea sau aprofundarea unei legături specifice de subordonare sau de dependență. Numai prestațiile care finanțează sau susțin, prin intermediul unui ajutor financiar acordat fără contraprestație specifică, activitățile autorității vizate pot fi calificate drept „finanțare publică”.
58 În acest sens, este necesar a se arăta că, în ceea ce privește raporturile dintre organismele în cauză și consumatori, de la punctele 23-25 din Hotărârea University of Cambridge, citată anterior, reiese că pot fi calificate drept „finanțare publică” plățile publice care nu necesită nicio contraprestație contractuală. Or, după cum s‑a constatat la punctul 45 din prezenta hotărâre, nicio contraprestație contractuală nu este necesară, în cazul de față, pentru resursele alocate organismelor de radiodifuziune în cauză în acțiunea principală, în măsura în care nici obligația de plată a redevenței, nici cuantumul acesteia nu reprezintă rezultatul unui acord între aceste organisme și consumatori, aceștia din urmă fiind obligați să plătească redevența pentru simplul motiv că dețin un post receptor, chiar dacă nu apelează niciodată la serviciile organismelor menționate.
59 De asemenea, în cazul de față nu există nicio contraprestație specifică față de stat, dat fiind că, după cum în mod pertinent subliniază instanța de trimitere, finanțarea în cauză în acțiunea principală are drept scop compensarea obligațiilor rezultate din îndeplinirea funcției de serviciu public al statului, care constă în asigurarea unei informări audiovizuale pluraliste și obiective a cetățenilor. În acest sens, organismele de radiodifuziune în cauză în acțiunea principală nu diferă de un alt serviciu public ce primește o subvenție de la stat pentru a‑și îndeplini sarcina de interes public.
60 Prin urmare, la a doua întrebare adresată trebuie să se răspundă că articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei finanțări a activităților organismelor publice de radiodifuziune precum cele în cauză în acțiunea principală potrivit modalităților prezentate în cadrul examinării primei întrebări preliminare, condiția referitoare la „finanțarea de către stat” nu presupune intervenția directă a statului sau a altor autorități publice la atribuirea de către astfel de organisme a unui contract precum cel în cauză în acțiunea principală.
Cu privire la a treia întrebare
61 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 trebuie interpretat, în lumina articolului 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță din această directivă, în sensul că numai contractele de achiziții publice privind serviciile la care se referă această primă dispoziție sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate.
62 Articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 prevede că această directivă nu se aplică în cazul contractelor de achiziții publice având ca obiect serviciile care au legătură cu funcția specifică a organismelor de radiodifuziune, și anume crearea și realizarea de programe, din motive de ordin cultural și social evocate în considerentul (11) al Directivei 92/50 și, în mod mai explicit, în considerentul (25) al Directivei 2004/18, care fac inadecvată o astfel de aplicare.
63 După cum sugerează avocatul general la punctul 80 din concluzii, această dispoziție reflectă aceeași preocupare ca și cea exprimată în Constituția germană, și anume garantarea îndeplinirii funcției de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune în deplină independență și imparțialitate.
64 Întrucât dispoziția în cauză constituie o excepție de la obiectivul principal al normelor comunitare privind atribuirea contractelor de achiziții publice, astfel cum s‑a evidențiat la punctul 39 din prezenta hotărâre, și anume libera circulație a serviciilor și deschiderea spre o concurență cât se poate de extinsă, aceasta trebuie interpretată în mod restrictiv. Prin urmare, sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 92/50 numai contractele de achiziții publice care au ca obiect serviciile menționate la articolul 1 litera (a) punctul (iv) din această directivă. În schimb, normele comunitare se aplică integral în cazul contractelor de achiziții publice de servicii care nu au legătură cu activitățile care țin de îndeplinirea funcției propriu‑zise de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune.
65 Această abordare este confirmată de considerentul (25) al Directivei 2004/18, sus‑menționat, care enunță, cu titlu indicativ, în penultima teză, că excluderea de la aplicarea acestei directive nu ar trebui să se aplice furnizării de echipamente tehnice necesare pentru producția, coproducția și emisia de programe.
66 Totuși, este necesar să se precizeze că aceste considerente se aplică numai atunci când este vorba, într‑un caz concret, de un contract atribuit de un organism considerat „autoritate contractantă” în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/50.
67 Prin urmare, la a treia întrebare adresată trebuie să se răspundă că articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 trebuie interpretat în sensul că numai contractele de achiziții publice privind serviciile menționate în această dispoziție sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
68 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
1) Articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50 a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii trebuie interpretat în sensul că există finanțare în cea mai mare parte de către stat atunci când activitățile organismelor publice de radiodifuziune precum cele în cauză în acțiunea principală sunt finanțate în cea mai mare parte printr‑o redevență ce trebuie plătită de deținătorii unui post receptor, care este impusă, calculată și încasată conform unor norme precum cele din acțiunea principală.
2) Articolul 1 litera (b) al doilea paragraf a treia liniuță prima teză din Directiva 92/50 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei finanțări a activităților organismelor publice de radiodifuziune precum cele în cauză în acțiunea principală potrivit modalităților prezentate în cadrul examinării primei întrebări preliminare, condiția referitoare la „finanțarea de către stat” nu presupune intervenția directă a statului sau a altor autorități publice la atribuirea de către astfel de organisme a unui contract precum cel în cauză în acțiunea principală.
3) Articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 trebuie interpretat în sensul că, în temeiul acestei dispoziții, numai contractele de achiziții publice privind serviciile menționate în aceasta sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate.
Semnături