HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
22 martie 2012(*)
„Directiva 2004/39/CE — Piețe de instrumente financiare — Articolul 4 alineatul (1) punctul 14 — Noțiunea «piață reglementată» — Autorizare — Condiții de funcționare — Piață a cărei natură juridică nu este precizată, dar care este administrată, în urma unei fuziuni, de o persoană juridică care administrează de asemenea o piață reglementată — Articolul 47 — Lipsa înscrierii pe lista piețelor reglementate — Directiva 2003/6/CE — Domeniu de aplicare — Manipularea pieței”
În cauza C‑248/11,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 13 mai 2011, primită de Curte la 23 mai 2011, în procedura penală împotriva
Rareș Doralin Nilaș,
Sergiu‑Dan Dascăl,
Gicu Agenor Gânscă,
Ana‑Maria Oprean,
Ionuț Horea Baboș,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul J. N. Cunha Rodrigues, președinte de cameră, domnii U. Lõhmus (raportor), A. Rosas, A. Ó Caoimh și A. Arabadjiev, judecători,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
— pentru Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, de O. Codruț, procuror;
— pentru domnii Nilaș și Dascăl, de D. Ionescu și de F. Plopeanu, avocați;
— pentru domnul Gânscă, de C. Dutescu, avocat;
— pentru guvernul român, de R. Radu, precum și de A. Wellman și de R.‑M. Giurescu, în calitate de agenți;
— pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de D. Hadroušek, în calitate de agenți;
— pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;
— pentru guvernul olandez, de C. Wissels și de M. de Ree, în calitate de agenți;
— pentru Comisia Europeană, de T. van Rijn și de I. Rogalski, precum și de R. Vasileva, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) punctul 14 și a articolului 47 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO L 145, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 247), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 (JO L 247, p. 1, denumită în continuare „Directiva 2004/39”).
2 Această cerere a fost prezentată în cadrul unei proceduri penale declanșate împotriva domnilor Nilaș, Gânscă, Dascăl și Baboș și a doamnei Oprean (denumiți în continuare, împreună, „inculpații din acțiunea principală”), în sarcina cărora a fost reținută săvârșirea infracțiunii de manipulare a cursului acțiunilor unei societăți pe acțiuni pe piața de instrumente financiare Rasdaq (denumită în continuare „piața Rasdaq”).
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2004/39
3 Considerentele (2), (5), (44) și (56) ale Directivei 2004/39 prevăd:
„(2) [...] se cuvine a se ajunge la nivelul de armonizare necesar pentru a oferi investitorilor un nivel ridicat de protecție [...]
[...]
(5) Este necesară instaurarea unui cadru de reglementare global care să reglementeze executarea tranzacțiilor cu instrumente financiare, oricare ar fi metodele de tranzacționare utilizate în acest scop, pentru a garanta o calitate sporită de efectuare a operațiunilor investitorilor și pentru a păstra integritatea și eficiența globală a sistemului financiar. [...]
[...]
(44) În cadrul dublului obiectiv de protejare a investitorilor și de asigurare a bunei funcționări a piețelor valorilor mobiliare, se cuvine a garanta transparența tranzacțiilor [...]
[...]
(56) Utilizatorii unei piețe reglementate ar trebui să poată exploata, de asemenea, un [sistem multilateral de tranzacționare (multilateral trading facility, denumit în continuare «MTF»)] în conformitate cu dispozițiile pertinente ale prezentei directive.”
4 În sensul Directivei 2004/39, articolul 4 alineatul (1) punctele 14 și 15 din aceasta definește „piața reglementată” și „MTF” astfel:
„14. «piață reglementată» înseamnă un sistem multilateral, exploatat și gestionat de un operator, care asigură sau facilitează confruntarea – chiar în interiorul său și în conformitate cu norme nediscreționare – a unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într‑un mod care conduce la încheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzacționare în cadrul normelor sale și al sistemelor sale, și care este autorizat și funcționează în mod regulat în conformitate cu dispozițiile titlului III;
15. [«MTF»] înseamnă un sistem multilateral, exploatat de o întreprindere de investiții sau de un operator de piață, care asigură întâlnirea – chiar în interiorul său și în conformitate cu norme nediscreționare – a unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într‑un mod care conduce la încheierea de contracte în conformitate cu dispozițiile titlului II”.
5 Titlul III din directiva menționată, intitulat „Piețele reglementate”, cuprinde articolele 36‑47 din aceasta. Intitulat „Autorizarea și legea aplicabilă”, respectivul articol 36 alineatele (1), (2) și (5) prevede:
„(1) Statele membre rezervă autorizarea ca piață reglementată pentru sistemele care respectă dispozițiile prezentului titlu.
Autorizația de piață reglementată nu se eliberează decât în cazul în care autoritatea competentă s‑a asigurat că operatorul și sistemele pieței reglementate satisfac cel puțin cerințele prevăzute de prezentul titlu.
[...]
(2) Statele membre solicită operatorului pieței reglementate să desfășoare activitățile aferente organizării și exploatării pieței reglementate sub supravegherea autorității competente. Acestea acționează astfel încât autoritățile competente să se asigure în mod regulat că piețele reglementate respectă dispozițiile prezentului titlu. De asemenea, statele membre veghează ca autoritățile competente să verifice dacă piețele reglementate îndeplinesc în orice moment condițiile impuse pentru autorizarea inițială, stabilite de prezentul titlu.
[...]
(5) Autoritatea competentă poate retrage autorizația eliberată unei piețe reglementate [...]”
6 Potrivit articolului 47 din directiva menționată, intitulat „Lista piețelor reglementate”:
„Fiecare stat membru întocmește o listă cu piețele reglementate pentru care este statul membru de origine și comunică această listă celorlalte state membre și Comisiei. Fiecare modificare a acestei liste presupune o comunicare similară. Comisia publică o listă cu toate piețele reglementate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și o actualizează cel puțin o dată pe an. De asemenea, ea publică și actualizează lista pe site‑ul Internet de fiecare dată când un stat membru notifică o modificare a propriei liste.”
7 Articolul 69 din Directiva 2004/39 prevede că trimiterile la termeni definiți de Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (JO L 141, p. 27, Ediție specială, 06/vol. 7, p. 3), abrogată începând de la 1 noiembrie 2007, se interpretează ca trimiteri la termenul echivalent definit în Directiva 2004/39.
8 Articolul 71 din această din urmă directivă, intitulat „Dispoziții tranzitorii”, prevede la alineatul (5) că orice sistem existent care se încadrează în definiția unui MTF exploatat de un operator al unei piețe reglementate este, în anumite condiții, autorizat ca MTF la cererea acestui operator.
Directiva 93/22
9 Articolul 1 din Directiva 93/22 cuprindea definițiile aplicabile acesteia. Punctul 13 al acestui articol prevedea următoarele:
„piața reglementată reprezintă o piață pentru instrumentele enumerate în secțiunea B din anexă care:
— apare pe lista prevăzută la articolul 16, întocmită de statul membru care are calitatea de stat membru de origine conform definiției din articolul 1 alineatul (6) litera (c),
[...]”
Directiva 2003/6
10 Articolul 1 din Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) (JO L 96, p. 16, Ediție specială, 06/vol. 5, p. 210) prevede:
„În sensul prezentei directive, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
[...]
(4) «piață reglementată» înseamnă piața definită la articolul 1 [punctul] 13 din Directiva 93/22/CEE;
[...]”
11 Articolul 9 primul paragraf din această directivă are următorul cuprins:
„Prezenta directivă se aplică oricărui instrument financiar admis la tranzacționare pe o piață reglementată în cel puțin un stat membru sau pentru care s‑a depus o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață, indiferent dacă tranzacția în sine a avut loc pe piața respectivă sau nu.”
Dreptul național
12 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital din 28 iunie 2004 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571, din 29 iunie 2004, denumită în continuare „Legea nr. 297/2004”) a transpus printre altele Directivele 2003/6 și 2004/39. Articolul 125 din această lege prevede:
„O piață reglementată este un sistem pentru tranzacționarea instrumentelor financiare [...] care:
a) funcționează regulat;
b) este caracterizată de faptul că reglementările emise și supuse aprobării [Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare «CNVM»)] definesc condițiile de funcționare, de acces pe piață, condițiile de admitere la tranzacționare a unui instrument financiar;
c) respectă cerințele de raportare și transparență în vederea asigurării protecției investitorilor stabilite de prezenta lege, precum și reglementările emise de CNVM, în conformitate cu legislația [Uniunii].”
13 Articolul 248 din legea menționată interzice oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activități de manipulare a pieței, astfel cum este definită la articolul 244 alineatul (5) litera a) din aceeași lege.
14 Potrivit articolului 253 din aceeași lege:
„(1) Prevederile prezentului titlu se vor aplica oricărui instrument financiar admis la tranzacționare pe o piață reglementată din România sau dintr‑un stat membru ori pentru care a fost înregistrată o cerere de admitere la tranzacționare, indiferent dacă tranzacția a avut loc sau nu în cadrul respectivei piețe reglementate.
[...]
(3) Interdicțiile și dispozițiile prevăzute în prezentul titlu se vor aplica:
a) operațiunilor derulate în România sau în străinătate cu instrumente financiare care sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată situată sau operând în România sau pentru care există o cerere de admitere la tranzacționare pe respectiva piață;
b) operațiunilor derulate în România cu instrumente financiare care sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România sau dintr‑un stat membru sau pentru care există o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață.”
15 Potrivit articolului 279 alineatul (1) din Legea nr. 297/2004, săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute, printre altele, la articolul 248 din această lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea sau cu amendă.
Acțiunea principală și întrebările preliminare
16 La 30 decembrie 2010, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (denumit în continuare „Ministerul Public”) a sesizat instanța de trimitere cu un rechizitoriu privind inculpații din acțiunea principală. Ministerul Public îi acuza de săvârșirea unei infracțiuni de manipulare, pe piața Rasdaq, în luna februarie 2008 (în ceea ce îl privește pe domnul Dascăl) și în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2007 și luna februarie 2008 (în ceea ce îi privește pe ceilalți inculpați din acțiunea principală), a acțiunilor ACIS ale societății emitente SC AICI Bistrița S.A.
17 Reprezentanții inculpaților din acțiunea principală au solicitat instanței de trimitere să stabilească, cu titlu de chestiune prealabilă, dacă piața Rasdaq constituie o piață reglementată în sensul dispozițiilor Legii nr. 297/2004.
18 În această privință, instanța menționată precizează că piața Rasdaq și‑a început activitatea în anul 1996, fiind denumită inițial Bursa Electronică Rasdaq, drept platformă pentru tranzacționarea acțiunilor societăților de stat transformate în societăți deținute public în cadrul programului de privatizare în masă. Această piață a fost autorizată prin decizia CNVM din 27 august 1996, fiind astfel considerată o piață organizată și supravegheată de această comisie și dotată cu reguli proprii de funcționare.
19 La 1 decembrie 2005, Bursa Electronică Rasdaq S.A. a fuzionat cu Bursa de Valori București S.A., prima fiind absorbită de cea de a doua. Persoana juridică care a rezultat din această fuziune, denumită Bursa de Valori București S.A., a administrat după această dată două piețe diferite, și anume piața reglementată Bursa de Valori București și piața Rasdaq.
20 Prima piață a fost apoi autorizată de CNVM. Aceasta a indicat instanței de trimitere că, în considerarea competențelor sale statutare, supraveghează și reglementează și funcționarea pieței Rasdaq, deși această piață nu a fost încadrată în una dintre categoriile de locuri de tranzacționare prevăzute de normele europene.
21 Instanța de trimitere arată că Ministerul Public consideră că piața Rasdaq este o piață reglementată, întrucât a fuzionat cu Bursa de Valori București, constituind în fapt o singură piață și funcționând în conformitate cu normele CNVM și ale Bursei de Valori București.
22 În schimb, inculpații din acțiunea principală au arătat că piața Rasdaq nu este o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39. Întrucât noțiunea „piață reglementată” este o noțiune autonomă a Uniunii Europene, nu se poate considera că orice piață autorizată este, în mod automat, o piață reglementată. De asemenea, această noțiune nu ar trebui interpretată prin prisma semnificației pe care o are în mod obișnuit cuvântul „reglementat”.
23 În aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) [A]rticolul 4 [alineatul (1)] punctul 14, precum și articolele 9‑14 din [Directiva 2004/39] pot fi interpretate în sensul că acestea se aplică atât pieței principale de tranzacționare autorizată de CNVM, cât și pieței secundare de tranzacționare, care a fuzionat prin absorbție încă [din] 2005 cu prima [...], dar care a continuat să fie privită separat de piața reglementată, fără a fi lămurită normativ natura juridică a acesteia?
2) Dispozițiile articolului 4 [alineatul (1)] punctul 14 din [Directiva 2004/39] trebuie interpretate în sensul că în sfera noțiunii de piață reglementată nu intră acele sisteme de tranzacționare care nu respectă cerințele titlului II din [Directiva 2004/39]?
3) Dispozițiile articolului 47 din [Directiva 2004/39] trebuie interpretate în sensul că o piață care nu a fost raportată de autoritatea națională responsabilă și care nu se află pe lista piețelor reglementate nu este supusă regimului juridic aplicabil piețelor reglementate, în special în ceea ce privește normele care incriminează abuzul de piață din cadrul Directivei 2003/6/CE?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la admisibilitate
24 Ministerul Public, domnii Nilaș și Dascăl, precum și guvernul român contestă, pentru diverse motive, admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare sau a unora dintre întrebările adresate.
25 Potrivit Ministerului Public, a doua și a treia întrebare preliminară sunt inadmisibile în condițiile în care acestea au fost formulate de inculpații din acțiunea principală fără ca instanța de trimitere să și le fi însușit printr‑o decizie. În plus, prima întrebare, care ar fi lipsită de o expunere adecvată a obiectului acțiunii principale, a dispozițiilor de drept național aplicabile, precum și a argumentelor părților, ar viza aprecierea conformității dreptului național cu dreptul Uniunii.
26 Domnii Nilaș și Dascăl consideră că prima întrebare privește o problemă de fapt în măsura în care, pentru a răspunde la întrebarea dacă piața Rasdaq are statutul de piață reglementată, este suficient să se verifice dacă aceasta a fost autorizată de CNVM să funcționeze ca piață reglementată, în urma procedurii de autorizare prevăzute de legislația națională. În plus, articolele 9‑14 din Directiva 2004/39, care figurează în această întrebare, nu ar avea nicio legătură cu acțiunea principală, iar instanța de trimitere nu ar explica necesitatea unei interpretări a dispozițiilor acestei directive pentru soluționarea cauzei menționate. La rândul său, a treia întrebare nu ar fi utilă pentru soluționarea acțiunii principale, întrucât comunicarea prevăzută la articolul 47 din Directiva 2004/39, după calificarea de către un stat membru a unei piețe ca fiind piață reglementată, nu ar constitui o condiție pentru această calificare.
27 În sfârșit, guvernul român, care susține de asemenea că prima întrebare vizează o examinare a conformității dreptului național cu dreptul Uniunii care depășește competențele Curții, apreciază că titlul II din Directiva 2004/39, menționat în a doua întrebare, este lipsit de pertinență pentru soluționarea acțiunii principale.
28 În ceea ce privește, în primul rând, excepția de inadmisibilitate invocată de Ministerul Public cu privire la a doua și la a treia întrebare, trebuie arătat că, în decizia de trimitere, instanța de trimitere a arătat că aceste întrebări urmăresc să clarifice dacă piața Rasdaq este o piață reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39. În aceste condiții, este necesar să se considere că întrebările menționate au fost adresate de această instanță, conform articolului 267 TFUE.
29 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul potrivit căruia prima întrebare vizează o apreciere a conformității dreptului național cu dreptul Uniunii, este suficient să se constate că din chiar modul de redactare a acestei întrebări reiese cu claritate că ea vizează interpretarea dreptului Uniunii, în speță, diferite dispoziții ale Directivei 2004/39.
30 În al treilea rând, în ceea ce privește pretinsele carențe ale deciziei de trimitere, expunerea, în această decizie, a elementelor de fapt ale acțiunii principale, astfel cum sunt rezumate la punctele 16‑22 din prezenta hotărâre, precum și a dispozițiilor relevante ale Legii nr. 297/2004 permite să se înțeleagă, cum o dovedesc de altfel observațiile scrise ale statelor membre și ale Comisiei, că interpretarea solicitată a dispozițiilor Directivei 2004/39 aferente noțiunii „piață reglementată” este de natură să stabilească dacă faptele de care sunt acuzați inculpații din acțiunea principală pot fi sancționate în temeiul Directivei 2003/6 și al dispozițiilor legii menționate care a transpus această din urmă directivă.
31 În ceea ce privește, în al patrulea rând, dispozițiile Directivei 2004/39 menționate în prima și în a doua întrebare, care, potrivit domnilor Nilaș și Dascăl și, respectiv, guvernului român, nu sunt pertinente în speță, trebuie amintit că împrejurarea că, pe plan formal, o instanță națională a formulat întrebarea preliminară făcând trimitere la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la acestea în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în special Hotărârea din 27 octombrie 2009, ČEZ, C‑115/08, Rep., p. I‑10265, punctul 81, precum și Hotărârea din 10 februarie 2011, Vicoplus și alții, C‑307/09-C‑309/09, Rep., p. I‑453, punctul 22).
32 În consecință, în măsura în care interpretarea dispozițiilor Directivei 2004/39 referitoare la noțiunea „piață reglementată”, la care se face referire în chiar textul întrebărilor preliminare, poate servi, astfel cum s‑a arătat la punctul 30 din prezenta hotărâre, la ajutarea instanței naționale să soluționeze litigiul cu care este sesizată, menționarea altor dispoziții care, eventual, sunt lipsite de pertinență nu este de natură să afecteze admisibilitatea acestor întrebări.
33 În sfârșit, în al cincilea rând, celelalte observații ale domnilor Nilaș și Dascăl referitoare la prima și la a treia întrebare tind să dea un răspuns la acestea. Aceste observații privesc, așadar, analiza fondului întrebărilor menționate, iar nu a admisibilității lor.
34 Din cele de mai sus rezultă că întrebările preliminare sunt admisibile.
Cu privire la fond
Remarcă introductivă
35 Astfel cum s‑a arătat la punctul 30 din prezenta hotărâre, din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare rezultă că, prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere dorește să afle dacă manipularea cursului acțiunilor unei societăți pe acțiuni, de care sunt acuzați inculpații din acțiunea principală, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/6.
36 Trebuie amintit că, potrivit articolului 9 primul paragraf din directiva menționată, aceasta se aplică oricărui instrument financiar admis la tranzacționare pe o piață reglementată în cel puțin un stat membru sau pentru care s‑a depus o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață, indiferent dacă tranzacția în sine a avut loc pe piața respectivă sau nu.
37 În această privință, instanța de trimitere se limitează să arate că operațiunile de care sunt acuzați inculpații din acțiunea principală au fost realizate pe piața Rasdaq. Aceasta nu precizează dacă acțiunile respective au fost admise la tranzacționare și pe o altă piață de instrumente financiare care ar fi calificată drept piață reglementată sau dacă cererea privind o astfel de admitere fusese depusă la data faptelor. Dacă aceasta ar fi situația, ceea ce revine instanței naționale să stabilească, manipulările respective ar intra în orice caz în domeniul de aplicare a Directivei 2003/6, în temeiul articolului 9 din aceasta, și nu ar fi necesar să se cunoască, pentru a soluționa acțiunea principală, dacă piața Rasdaq este sau nu este o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39.
Cu privire la prima și la a doua întrebare
38 Din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare prezentată de instanța de trimitere rezultă că aceasta dorește clarificări cu privire la noțiunea „piață reglementată” în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39. Or, titlul II din această directivă, menționat în a doua întrebare adresată, privește condițiile de autorizare și de funcționare aplicabile întreprinderilor de investiții, în timp ce dispozițiile referitoare la piețele reglementate figurează în titlul III din directiva menționată. În plus, articolele 9‑14 din aceeași directivă, la care se face trimitere în prima întrebare, fac parte din titlul II. Trebuie să se constate, astfel cum au arătat mai multe dintre părțile interesate care au prezentat observații scrise, că acest din urmă titlu și aceste din urmă articole nu sunt pertinente pentru soluționarea acțiunii principale.
39 În fond, deși prima întrebare se referă la fuziunea a două piețe de instrumente financiare românești, din motivarea deciziei de trimitere reiese, astfel cum s‑a arătat la punctul 19 din prezenta hotărâre, că cei care au fuzionat în 2005 au fost operatorul Bursei de Valori București și, respectiv, cel al pieței Rasdaq, iar nu piețele însele.
40 În consecință, este necesar să se considere că, prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39 trebuie interpretat în sensul că o piață de instrumente financiare care nu îndeplinește cerințele prevăzute în titlul III din această directivă intră totuși în noțiunea „piață reglementată”, astfel cum este definită de această dispoziție, dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de piețe reglementate.
41 Potrivit articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39, o piață reglementată trebuie, pe lângă faptul de a fi exploatată și/sau gestionată de un operator de piață, să fie autorizată și să funcționeze în mod regulat în conformitate cu dispozițiile titlului III din această directivă.
42 Din articolul 36 alineatul (1) primul și al doilea paragraf din directiva menționată, care face parte din titlul III din aceasta, rezultă că o astfel de piață trebuie autorizată ca piață reglementată și că această autorizație nu se eliberează decât în cazul în care operatorul și sistemele pieței respective satisfac cel puțin cerințele prevăzute în acest titlu. În plus, conform alineatului (2) al aceluiași articol, autoritățile competente ale statelor membre trebuie să verifice dacă piețele reglementate îndeplinesc în orice moment condițiile impuse pentru autorizarea inițială stabilite în titlul menționat. Articolul 36 alineatul (5) din Directiva 2004/39 prevede situațiile în care autorizația este retrasă.
43 Din cuprinsul celor două puncte anterioare rezultă, pe de o parte, că, pentru a fi calificată drept „piață reglementată” în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39, o piață de instrumente financiare trebuie să fie autorizată ca piață reglementată și, pe de altă parte, că funcționarea acesteia în conformitate cu cerințele prevăzute în titlul III din această directivă constituie o condiție esențială pentru obținerea și pentru păstrarea acestei autorizații.
44 În schimb, faptul că operatorul unei piețe a fuzionat cu cel al unei piețe reglementate nu este relevant pentru a stabili dacă această primă piață este o piață reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39. Astfel, posibilitatea ca o piață să fie calificată drept piață reglementată ca urmare a unei astfel de fuziuni nu este prevăzută nici în titlul III, nici în celelalte titluri ale acestei directive.
45 Prin urmare, faptul că, astfel cum subliniază guvernul român, acțiunile sunt tranzacționate pe piața Rasdaq prin intermediul suportului electronic pus la dispoziție de Bursa de Valori București S.A. nu poate fi suficient pentru a califica din punct de vedere juridic această piață ca „piață reglementată”, în lipsa îndeplinirii condițiilor enumerate la punctul 43 din prezenta hotărâre.
46 În această privință, trebuie arătat că Directiva 2004/39 are în vedere în mod expres situații în care operatorul unei piețe reglementate exploatează și un alt sistem de tranzacționare, fără ca acesta din urmă să devină o piață reglementată în temeiul acestei exploatări.
47 Astfel, considerentul (56) al Directivei 2004/39 prevede că utilizatorii unei piețe reglementate ar trebui să poată exploata de asemenea un MTF, care este reglementat, astfel cum rezultă din definiția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) punctul 15 din această directivă, de dispozițiile titlului II din aceasta și nu constituie, în consecință, o piață reglementată. Totodată, dispoziția tranzitorie cuprinsă la articolul 71 alineatul (5) din aceeași directivă prevede că orice sistem existent care se încadrează în definiția unui MTF exploatat de un operator al unei piețe reglementate este autorizat, în anumite condiții, ca MTF la cererea acestui operator.
48 În sfârșit, trebuie subliniat că, astfel cum reiese în special din considerentele (2), (5) și (44) ale Directivei 2004/39, obiectivele acesteia constau printre altele în protecția investitorilor, în păstrarea integrității și a eficienței globale a sistemului financiar, precum și în transparența tranzacțiilor. Or, a permite unei piețe care nu îndeplinește condițiile amintite la punctul 43 din prezenta hotărâre să fie calificată drept piață reglementată pentru simplul motiv că este exploatată de operatorul unei alte piețe autorizate ca piață reglementată ar risca să aducă atingere acestor obiective.
49 Având în vedere cele de mai sus, este necesar ca la prima și la a doua întrebare preliminară să se răspundă că articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39 trebuie interpretat în sensul că o piață de instrumente financiare care nu îndeplinește cerințele prevăzute în titlul III din această directivă nu intră în noțiunea „piață reglementată”, astfel cum este definită de dispoziția menționată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de piețe reglementate.
Cu privire la a treia întrebare
50 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 47 din Directiva 2004/39 trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista piețelor reglementate prevăzută la acest articol constituie o condiție necesară pentru calificarea acestei piețe ca piață reglementată în sensul acestei directive.
51 Trebuie arătat, în primul rând, că, în timp ce înscrierea pe lista întocmită de statul membru în cauză constituia un element al definiției noțiunii „piață reglementată” prevăzute la articolul 1 punctul 13 din Directiva 93/22, un astfel de element lipsește din definiția aceleiași noțiuni prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39, aceasta din urmă abrogând, astfel cum se prevede la articolul 69, Directiva 93/22 începând de la 1 noiembrie 2007.
52 În al doilea rând, această din urmă definiție a noțiunii „piață reglementată” precizează că o astfel de piață funcționează în mod regulat, în conformitate cu dispozițiile titlului III din Directiva 2004/39. Or, deși articolul 47 din aceasta face parte din titlul respectiv, nu se poate totuși considera că obligația unui stat membru de a întocmi lista prevăzută la acest articol ține de însăși funcționarea acestei piețe.
53 În al treilea rând, astfel cum s‑a amintit la punctul 42 din prezenta hotărâre, autorizarea ca piață reglementată trebuie rezervată, în temeiul articolului 36 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2004/39, sistemelor de tranzacționare care respectă dispozițiile titlului III din această directivă. Întrucât înscrierea pe lista prevăzută la articolul 47 din aceeași directivă trebuie în mod necesar să intervină ulterior autorizării respective, aceasta nu poate în mod logic să constituie o condiție pentru autorizare.
54 În consecință, faptul de a figura pe această listă nu este un element constitutiv al calificării unei piețe de instrumente financiare ca piață reglementată în sensul Directivei 2004/39. Prin urmare, simplul fapt de a nu figura pe lista menționată nu poate fi suficient pentru a exclude că piața în cauză este o piață reglementată.
55 Așadar, este necesar ca la a treia întrebare să se răspundă că articolul 47 din Directiva 2004/39 trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista piețelor reglementate prevăzută de acest articol nu constituie o condiție necesară pentru calificarea pieței respective ca piață reglementată în sensul acestei directive.
Cu privire la cheltuielile de judecată
56 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că o piață de instrumente financiare care nu îndeplinește cerințele prevăzute în titlul III din această directivă nu intră în noțiunea „piață reglementată”, astfel cum este definită de dispoziția menționată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de piețe reglementate.
2) Articolul 47 din Directiva 2004/39, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44, trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista piețelor reglementate prevăzută de acest articol nu constituie o condiție necesară pentru calificarea pieței respective ca piață reglementată în sensul acestei directive.
Semnături