HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)
30 ianuarie 2020(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 56 TFUE – Articolul 36 din Acordul privind Spațiul Economic European – Libera prestare a serviciilor – Taxă pe operațiunile bursiere încheiate sau executate într‑un stat membru – Diferență de tratament în detrimentul unor destinatari de servicii care apelează la intermediari profesioniști nerezidenți – Restricție – Justificare”
În cauza C‑725/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia), prin decizia din 8 noiembrie 2018, primită de Curte la 22 noiembrie 2018, în procedura
Anton van Zantbeek VOF
împotriva
Ministerraad,
CURTEA (Camera a șaptea),
compusă din domnul T. von Danwitz (raportor), îndeplinind funcția de președinte de cameră, și domnii C. Vajda și A. Kumin, judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Anton van Zantbeek VOF, de A. Maelfait și de S. van Bree, advocaten;
– pentru guvernul belgian, de C. Pochet, de P. Cottin și de J.‑C. Halleux, în calitate de agenți, asistați de C. Decordier, avocat;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;
– pentru Comisia Europeană, de W. Roels și de R. Pethke, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 56 și 63 TFUE, precum și a articolelor 36 și 40 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Anton van Zantbeek VOF, pe de o parte, și Ministerraad (Consiliul de Miniștri, Belgia), pe de altă parte, în legătură cu o acțiune în anularea unor dispoziții de drept național care extind domeniul de aplicare al unei taxe pe operațiunile bursiere.
Dreptul belgian
3 Articolele 122 și 123 din Legea‑program din 25 decembrie 2016 (Moniteur belge din 29 decembrie 2016, p. 90879, denumită în continuare „Legea‑program”) au modificat Codul privind diverse taxe și impozite, introducând un al doilea paragraf la articolul 120 și, respectiv, la articolul 126/2 din acest cod.
4 Articolul 120 din Codul privind diverse taxe și impozite, astfel cum a fost modificat prin Legea‑program (denumit în continuare „CDTD”), prevede:
„Sunt supuse taxei pe operațiunile bursiere, atunci când se efectuează cu fonduri publice belgiene sau străine, următoarele operațiuni încheiate sau executate în Belgia:
1. orice vânzare, orice cumpărare și, mai general, orice cesiune și orice achiziție cu titlu oneros;
[…]
3. orice răscumpărare a acțiunilor sale de către o societate de investiții, în cazul în care operațiunea are ca obiect acțiuni de capitalizare;
[…]
Operațiunile prevăzute la alineatul 1 se consideră de asemenea încheiate sau executate în Belgia atunci când ordinul referitor la operațiuni este dat, în mod direct sau indirect, unui intermediar stabilit în străinătate:
– fie de către o persoană fizică cu reședința obișnuită în Belgia;
– fie de către o persoană juridică în contul unui sediu sau al unui punct de lucru al acesteia din Belgia.”
5 Articolul 125 alineatul 1 din CDTD prevede:
„Taxa se plătește cel târziu în ultima zi lucrătoare:
1. a celei de a doua luni următoare celei în care a fost încheiată sau executată operațiunea, atunci când ordonatorul este persoana obligată la plata taxei;
2. a lunii următoare celei în cursul căreia a fost încheiată sau executată operațiunea, în celelalte cazuri.
Taxa se achită prin plată directă sau prin virament în contul bancar al biroului competent.
În ziua plății, debitorul depune la acest birou o declarație în care indică baza de impozitare, precum și toate elementele necesare pentru stabilirea sa.”
6 Potrivit articolului 126/2 din CDTD:
„Intermediarii profesioniști datorează personal taxele pentru operațiunile pe care le fac, fie în contul unor terți, fie în contul propriu.
Totuși, în cazul în care intermediarul profesionist este stabilit în străinătate, ordonatorul datorează taxa și este supus obligațiilor prevăzute la articolul 125, cu excepția cazului în care poate stabili că taxa a fost achitată.”
7 Articolul 126/3 din CDTD are următorul cuprins:
„Intermediarii profesioniști care nu sunt stabiliți în Belgia pot, înainte de a efectua sau de a încheia operațiuni de bursă în Belgia, să obțină autorizarea de către ministrul de finanțe sau de către delegatul acestuia a unui reprezentant responsabil stabilit în Belgia. Acest responsabil se angajează în solidar față de statul belgian la plata taxelor aferente operațiunilor efectuate de intermediarul profesionist, fie în contul unor terți, fie în contul propriu, și pentru executarea tuturor obligațiilor de care intermediarul profesionist este ținut în conformitate cu prezentul titlu.
În caz de deces al reprezentantului responsabil, de retragere a autorizării sale sau în cazul unui eveniment care atrage incapacitatea sa, se procedează imediat la înlocuirea acestuia.
Regele stabilește condițiile și modalitățile de autorizare a reprezentantului responsabil.”
8 Articolul 127 din CDTD prevede:
„Cel târziu în ziua lucrătoare următoare celei în care este efectuată operațiunea, intermediarul este obligat să elibereze fiecărui ordonator un borderou care indică numele beneficiarului și al intermediarului, specificarea operațiunilor, cuantumul sau valoarea acestora și cuantumul taxei datorate.”
Litigiu principal și întrebările preliminare
9 Prin cererea introductivă din 20 iunie 2017, Anton van Zantbeek, societate cu sediul în Belgia, a sesizat instanța de trimitere, Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia), cu o acțiune având ca obiect anularea articolelor 122 și 123 din Legea‑program, care au introdus un al doilea paragraf la articolul 120 și, respectiv, la articolul 126/2 din CDTD.
10 Instanța de trimitere arată că aceste dispoziții au extins domeniul de aplicare al taxei pe operațiunile bursiere (denumită în continuare „TOB”), la care sunt supuse operațiunile care sunt încheiate sau executate în Belgia și care privesc fonduri publice belgiene sau străine, în măsura în care operațiunea este efectuată prin intermediul unui intermediar profesionist. Această instanță precizează că, în temeiul dispozițiilor menționate, operațiunile respective nu mai sunt singurele supuse acestei taxe, întrucât operațiunile „considerate a fi încheiate sau executate în Belgia” sunt de asemenea vizate, astfel încât taxa respectivă este datorată și atunci când ordinul de cumpărare sau de vânzare este dat unui intermediar profesionist nerezident de către un ordonator rezident, și anume de către „o persoană fizică cu reședința obișnuită în Belgia” sau de către „o persoană juridică în contul unui sediu sau al unui punct de lucru al acesteia din Belgia”. Instanța menționată adaugă că, în acest din urmă caz, ordonatorul devine debitorul TOB în locul intermediarului profesionist, întrucât intermediarii profesioniști nerezidenți nu pot fi constrânși să respecte dispozițiile fiscale belgiene. Acest ordonator ar fi obligat să declare și să plătească taxa respectivă în termen de două luni de la operațiunea în cauză, cu excepția cazului în care poate dovedi că taxa a fost deja achitată, de către acest intermediar sau de către reprezentantul său responsabil.
11 În susținerea acțiunii formulate, Anton van Zantbeek arată că articolele 122 și 123 din Legea‑program, întrucât instituie o diferență de tratament între ordonatorii belgieni, după cum aceștia din urmă recurg la un intermediar profesionist stabilit sau nu în Belgia, sunt contrare, pe de o parte, principiului egalității, garantat prin articolele 10, 11 și 172 din Constituția belgiană, și, pe de altă parte, acestor dispoziții constituționale coroborate cu articolul 56 TFUE și cu articolul 36 din Acordul privind SEE, care consacră libera prestare a serviciilor, sau cu articolul 63 TFUE și cu articolul 40 din Acordul privind SEE, referitor la libera circulație a capitalurilor.
12 În această privință, Anton van Zantbeek susține că, dacă un ordonator rezident în Belgia recurge la un intermediar profesionist care nu este stabilit în acest stat membru, ordonatorul respectiv va fi tratat ca un intermediar profesionist, în măsura în care, pe de o parte, va fi ținut de obligațiile de declarare, precum și de plata TOB și, pe de altă parte, va fi pasibil de sancțiuni administrative cvasiidentice cu cele cărora le sunt supuși intermediarii profesioniști belgieni. Prin urmare, ar fi în mod clar mai riscant, mai costisitor și mai dificil pe plan administrativ, pentru un astfel de ordonator rezident în Belgia, să recurgă la un intermediar profesionist nerezident, ceea ce ar constitui o restricție privind libera prestare a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, care nu poate fi justificată de obiective de interes general.
13 Consiliul de Miniștri contestă această argumentație, precizând că regimul fiscal rezultat din articolele 120 și 126/2 din CDTD se aplică în mod nediferențiat tuturor prestatorilor de operațiuni bursiere, indiferent de locul lor de reședință, dar că numai intermediarii profesioniști stabiliți în Belgia sunt obligați să preleveze TOB aferentă operațiunilor executate. Situația ordonatorului rezident care recurge la un intermediar profesionist rezident nu ar fi, așadar, comparabilă cu cea a aceluiași ordonator care a recurs la un intermediar profesionist nerezident. În subsidiar, diferența de tratament invocată s‑ar întemeia pe un criteriu obiectiv, ar urmări un scop legitim și nu ar fi disproporționată.
14 Instanța de trimitere arată că legiuitorul belgian a înțeles să extindă domeniul de aplicare al TOB în măsura în care, atunci când un ordonator stabilit în Belgia s‑ar adresa unui intermediar profesionist nerezident, operațiunea ar fi realizată în general în străinătate, negenerând taxa exigibilă. Acest legiuitor ar fi constatat de asemenea o concurență neloială a anumitor intermediari profesioniști nerezidenți în raport cu intermediarii profesioniști belgieni, care percep această taxă. Instanța menționată adaugă că articolele 120 și 126/2 din CDTD ar putea avea ca efect restrângerea libertății rezidenților belgieni de a alege un intermediar profesionist pentru a‑și efectua operațiunile bursiere, având în vedere în special răspunderea care decurge, pentru ordonator, din recurgerea la un intermediar profesionist nerezident în cazul lipsei sau al întârzierii declarației referitoare la TOB sau a plății acesteia.
15 Instanța de trimitere mai precizează că, pentru a facilita administrarea probei plății acestei taxe, care permite exonerarea ordonatorului, intermediarii profesioniști nerezidenți pot autoriza un reprezentant responsabil, care va avea sarcina de a îndeplini, în contul lor, obligațiile de declarare și administrative legate de această plată. Desemnarea unui astfel de reprezentant nu ar putea fi însă impusă acestor intermediari. În plus, dacă ar numi un mandatar pentru a‑și îndeplini obligațiile referitoare la TOB, ordonatorul ar rămâne răspunzător față de statul belgian. Ordonatorul respectiv ar putea dovedi că această taxă a fost achitată prin prezentarea unui borderou conform articolului 127 din CDTD, care indică, printre altele, valoarea operațiunii aflate la baza taxei menționate, precum și dovada plății către intermediarul său, de exemplu prin intermediul unui extras de cont.
16 În aceste condiții, Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 56 [TFUE] și articolul 36 din [Acordul privind SEE] trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia se introduce o taxă pe operațiunile bursiere, așa cum se prevede la articolele 120 și 126/2 din [CDTD], având drept efect faptul că ordonatorul belgian devine debitor al acestei taxe atunci când intermediarul profesionist este stabilit în străinătate?
2) Articolul 63 [TFUE] și articolul 40 din [Acordul privind SEE] trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia se introduce o taxă pe operațiunile bursiere, așa cum se prevede la articolele 120 și 126/2 din [CDTD], având drept efect faptul că ordonatorul belgian devine debitor al acestei taxe atunci când intermediarul profesionist este stabilit în străinătate?
3) Dacă, în baza răspunsului oferit la prima sau la a doua întrebare preliminară, Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională) ar ajunge la concluzia că articolele atacate încalcă una sau mai multe dintre obligațiile care decurg din dispozițiile menționate în aceste întrebări, aceasta ar putea menține temporar efectele articolelor 120 și 126/2 din [CDTD] pentru a evita insecuritatea juridică și pentru a permite legiuitorului să le pună în conformitate cu aceste obligații?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima și la a doua întrebare
17 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, potrivit indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară, dispozițiile naționale contestate în cadrul litigiului principal, și anume articolul 120 al doilea paragraf și articolul 126/2 al doilea paragraf din CDTD, au modificat domeniul de aplicare al TOB și criteriile de supunere la plata acestei taxe. Potrivit acestor dispoziții, pe de o parte, sunt supuse taxei menționate, pe lângă operațiunile bursiere încheiate sau executate în Belgia, în măsura în care operațiunea este efectuată prin intermediul unui intermediar profesionist, operațiunile care sunt „considerate a fi încheiate sau executate” în acest stat membru, și anume cele al căror ordin este dat de un rezident belgian unui intermediar profesionist nerezident. Pe de altă parte, atunci când intermediarul profesionist este stabilit în străinătate, nu acesta este debitorul TOB suportate de clientul său și nici al obligațiilor de declarare care sunt corolarul acesteia, ci însuși ordonatorul.
18 De aici rezultă că, prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 56 și 63 TFUE, precum și articolele 36 și 40 din Acordul privind SEE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care instituie o taxă pe operațiunile bursiere încheiate sau executate la ordinul unui rezident al acestui stat membru de către un intermediar profesionist nerezident, care are drept consecință faptul că un astfel de ordonator este debitor al acestei taxe și al obligațiilor de declarare care sunt legate de taxa menționată.
19 Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie, în primul rând, să se constate că o astfel de reglementare națională este susceptibilă să afecteze atât libera prestare a serviciilor, cât și libera circulație a capitalurilor.
20 În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, atunci când o măsură națională se referă atât la libera prestare a serviciilor, cât și la libera circulație a capitalurilor, Curtea examinează măsura în discuție, în principiu, numai în raport cu una dintre aceste două libertăți dacă se dovedește că, în circumstanțele cauzei principale, una dintre ele este cu totul secundară în raport cu cealaltă și poate fi analizată în cadrul celeilalte [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2006, Fidium Finanz, C‑452/04, EU:C:2006:631, punctul 34, Hotărârea din 26 mai 2016, NN (L) International, C‑48/15, EU:C:2016:356, punctul 39, precum și Hotărârea din 8 iunie 2017, Van der Weegen și alții, C‑580/15, EU:C:2017:429, punctul 25].
21 În litigiul principal, rezultă că aspectul privind libera prestare a serviciilor prevalează asupra celui privind libera circulație a capitalurilor. Astfel, deși o impozitare precum TOB poate afecta libera circulație a capitalurilor întrucât privește operațiuni bursiere, reiese din indicațiile furnizate de instanța de trimitere că această taxă se aplică numai dacă un intermediar profesionist intervine în operațiune. În plus, această instanță ridică problema restricției care ar putea rezulta din faptul că ordonatorul, atunci când apelează la un prestator de servicii de intermediere financiară nerezident, devine debitor al taxei menționate, situația fiind diferită atunci când se adresează unui prestator de servicii rezident. Or, o asemenea consecință privește în mod preponderent libera prestare a serviciilor, în timp ce efectele asupra liberei circulații a capitalurilor sunt numai o consecință inevitabilă a eventualei restricții impuse prestărilor de servicii.
22 Rezultă că reglementarea în discuție în litigiul principal trebuie analizată numai în raport cu articolul 56 TFUE și cu articolul 36 din Acordul privind SEE.
23 În al doilea rând, conform jurisprudenței Curții, articolul 56 TFUE prevede eliminarea oricăror restricții privind libera prestare a serviciilor impuse în temeiul faptului că prestatorul este stabilit într‑un alt stat membru decât cel în care se efectuează prestația (Hotărârea din 19 iunie 2014, Strojírny Prostějov și ACO Industries Tábor, C‑53/13 și C‑80/13, EU:C:2014:2011, punctul 34, precum și Hotărârea din 22 noiembrie 2018, Vorarlberger Landes- und Hypothekenbank, C‑625/17, EU:C:2018:939, punctul 28). Constituie restricții privind libera prestare a serviciilor măsurile naționale care interzic, îngreunează sau fac mai puțin atractivă exercitarea acestei libertăți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2014, Strojírny Prostějov și ACO Industries Tábor, C‑53/13 și C‑80/13, EU:C:2014:2011, punctul 35, precum și Hotărârea din 25 iulie 2018, TTL, C‑553/16, EU:C:2018:604, punctul 46 și jurisprudența citată).
24 În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, articolul 56 TFUE conferă drepturi nu numai prestatorului de servicii însuși, ci și destinatarului respectivelor servicii (Hotărârea din 31 ianuarie 1984, Luisi și Carbone, 286/82 și 26/83, EU:C:1984:35, punctul 10, Hotărârea din 18 octombrie 2012, X, C‑498/10, EU:C:2012:635, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 iunie 2014, Strojírny Prostějov și ACO Industries Tábor, C‑53/13 și C‑80/13, EU:C:2014:2011, punctul 26).
25 În speță, Anton van Zantbeek susține că reglementarea națională în discuție în litigiul principal aduce atingere liberei prestări a serviciilor prin faptul că stabilește o diferență de tratament nejustificată între ordonatorii care au reședința în Belgia după cum aceștia recurg, pentru a efectua operațiuni bursiere, la un intermediar profesionist stabilit în același stat membru sau în străinătate. Această reglementare națională ar avea ca efect, pentru un ordonator rezident, creșterea riscului, a costului și a dificultății recurgerii la un intermediar nerezident și, prin urmare, ar face o asemenea recurgere mai puțin atractivă.
26 În această privință, trebuie să se observe că ordonatorii rezidenți care, în calitate de destinatari ai serviciilor de intermediere financiară, decid să recurgă la serviciile unui intermediar rezident pentru a‑și efectua operațiunile bursiere se află într‑o situație comparabilă cu cei care preferă să recurgă la serviciile unui intermediar nerezident.
27 Deși, în mod cert, reglementarea națională în discuție în litigiul principal are ca efect să supună unei impozitări identice ordonatorii rezidenți independent de locul de stabilire a intermediarilor respectivi, aceasta are de asemenea drept consecință impunerea unei răspunderi și a unor obligații suplimentare unor astfel de ordonatori care ar decide să apeleze la un intermediar nerezident.
28 Astfel, din cererea de decizie preliminară reiese că ordonatorii rezidenți devin, în acest din urmă caz, debitori ai TOB și ai obligațiilor de declarare care sunt legate de această taxă în temeiul articolului 126/2 din CDTD, în timp ce, dacă ar fi apelat la un intermediar rezident, acesta din urmă este cel care ar fi avut aceste obligații și ar fi trebuit să preleveze taxa respectivă la sursă. Astfel, ordonatorii rezidenți care recurg la serviciile unui intermediar nerezident sunt ținuți în special să declare ei înșiși aceeași taxă prin intermediul unui borderou care conține mențiunile prevăzute la articolul 127 din CDTD și să o plătească într‑un termen de două luni, sub sancțiunea unor amenzi, cu excepția cazului în care fac dovada că aceasta a fost deja plătită de intermediarul respectiv sau de reprezentantul responsabil al acestuia în Belgia.
29 O astfel de reglementare națională stabilește, prin urmare, o diferență de tratament între destinatarii serviciilor de intermediere financiară care au reședința în Belgia de natură să îi descurajeze să recurgă la serviciile unor prestatori nerezidenți, făcând în același timp mai dificil, pentru aceștia din urmă, să își ofere serviciile în acest stat membru. În consecință, o asemenea reglementare națională constituie o restricție privind libera prestare a serviciilor.
30 În al treilea rând, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, o astfel de restricție poate fi justificată prin motive imperative de interes general. Mai trebuie ca aplicarea acestei restricții să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2006, N, C‑470/04, EU:C:2006:525, punctul 40, Hotărârea din 13 iulie 2016, Brisal și KBC Finance Ireland, C‑18/15, EU:C:2016:549, punctul 29, precum și Hotărârea din 25 iulie 2018, TTL, C‑553/16, EU:C:2018:604, punctul 52 și jurisprudența citată).
31 Trebuie să se examineze, mai întâi, dacă restricția privind libera prestare a serviciilor pe care o determină reglementarea națională în discuție în litigiul principal răspunde unor motive imperative de interes general.
32 În speță, guvernul belgian arată că această reglementare națională urmărește să garanteze eficacitatea recuperării impozitului și a controalelor fiscale, precum și să combată evaziunea fiscală.
33 Astfel cum Curtea a statuat deja, constituie motive imperative de interes general susceptibile de a justifica o restricție privind libera prestare a serviciilor atât necesitatea de a garanta eficacitatea recuperării impozitului și a controalelor fiscale (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea din 25 iulie 2018, TTL, C‑553/16, EU:C:2018:604, punctele 53 și 57, precum și jurisprudența citată), întrucât acestea din urmă vizează combaterea fraudei și a evaziunii fiscale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2012, SIAT, C‑318/10, EU:C:2012:415, punctul 44, și Hotărârea din 26 februarie 2019, X (Societăți intermediare stabilite în țări terțe), C‑135/17, EU:C:2019:136, punctul 74], cât și combaterea evaziunii fiscale (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 19 iunie 2014, Strojírny Prostějov și ACO Industries Tábor, C‑53/13 și C‑80/13, EU:C:2014:2011, punctul 55, precum și jurisprudența citată).
34 Potrivit indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară și confirmate de guvernul belgian, din lucrările pregătitoare referitoare la articolele 122 și 123 din Legea‑program reiese că aceste dispoziții urmăresc, printre altele, să evite orice concurență neloială între intermediarii profesioniști rezidenți și nerezidenți, în măsura în care cei dintâi sunt obligați să efectueze reținerea la sursă a TOB în contul clientului lor în cadrul executării operațiunilor bursiere, în conformitate cu CDTD, în timp ce cei din urmă nu sunt obligați să facă acest lucru pentru tranzacțiile efectuate pentru clienți belgieni, și permit să se asigure eficacitatea recuperării impozitului, precum și a controalelor fiscale.
35 Asemenea motive, care, în speță, sunt strâns legate, corespund noțiunii de „motive imperative de interes general”, în sensul jurisprudenței Curții amintite la punctul 33 din prezenta hotărâre, astfel încât sunt susceptibile să justifice o restricție privind libera prestare a serviciilor.
36 În continuare, în ceea ce privește capacitatea acestei reglementări de a atinge obiectivele urmărite, trebuie să se arate că supunerea la TOB a ordonatorului care recurge la serviciile unui intermediar nerezident este de natură să asigure că operațiunile bursiere în cauză nu vor rămâne neimpozitate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 octombrie 2012, X, C‑498/10, EU:C:2012:635, punctul 39 și jurisprudența citată), făcând mai eficiente controalele fiscale și mai dificilă eludarea acestei taxe, a cărei sarcină este suportată de ordonator.
37 Rezultă că o astfel de reglementare națională este de natură să atingă obiectivele pe care le urmărește.
38 În ceea ce privește aspectul dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective, trebuie să se constate de la bun început, astfel cum a arătat Comisia Europeană, că informațiile necesare instituirii și controlului unei taxe precum TOB, referitoare la fiecare operațiune bursieră, nu pot fi obținute doar prin intermediul cooperării administrative și prin schimbul automat și obligatoriu de informații în domeniul fiscal, prevăzute în special de Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO 2011, L 64, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 (JO 2014, L 359, p. 1).
39 În plus, din cererea de decizie preliminară reiese că reglementarea națională în discuție în litigiul principal, deși are ca efect obligarea ordonatorului belgian la plata TOB atunci când intermediarul profesionist este stabilit în străinătate, limitează totuși sarcina care rezultă din această supunere la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite.
40 În special, în conformitate cu articolul 126/2 din CDTD, ordonatorul este scutit de plata acestei taxe și de obligațiile de declarare care sunt legate de taxa respectivă dacă dovedește că aceasta a fost deja achitată. În acest scop, din cererea de decizie preliminară reiese că este suficient ca acest ordonator să prezinte borderoul prevăzut la articolul 127 din CDTD, care indică numele intermediarului profesionist nerezident, tipul și valoarea operațiunii, precum și valoarea aceleiași taxe, însoțit, de exemplu, de un extras de cont care dovedește plata acesteia.
41 Pe de altă parte, rezultă că ordonatorul rezident poate conveni cu intermediarul profesionist nerezident la care face apel că acesta din urmă își va asuma sarcina de a‑i furniza un extras de cont al operațiunilor din care să reiasă plata TOB, similară cu obligația intermediarilor stabiliți în Belgia. Instanța de trimitere arată de asemenea că intermediarul profesionist nerezident are posibilitatea de a desemna un mandatar în vederea efectuării acestor formalități.
42 Reiese de asemenea din cererea de decizie preliminară că, prin introducerea articolului 126/3 din CDTD, legiuitorul belgian a urmărit și să simplifice administrarea probei în materie de plată a TOB. Acest articol permite intermediarilor nerezidenți, fără a‑i obliga, să autorizeze un reprezentant stabilit în Belgia pentru a îndeplini, în contul lor, obligațiile de declarare legate de plata taxei respective și care va fi responsabil de aceasta. Posibilitatea menționată este în special de natură să atenueze dificultatea legată de necesitatea de a completa borderoul prevăzut la articolul 127 din CDTD într‑o limbă care nu este cea a intermediarului profesionist nerezident.
43 În aceste împrejurări, o asemenea varietate de opțiuni, atât în beneficiul ordonatorilor rezidenți, cât și al intermediarilor profesioniști nerezidenți, care le permite să adopte, dintre aceste opțiuni, soluția pe care o consideră cea mai puțin constrângătoare, limitează restricția privind libera prestare a serviciilor care rezultă din reglementarea națională în discuție în litigiul principal la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor pe care le urmărește, astfel încât reglementarea menționată, care oferă astfel acestor ordonatori și intermediarilor profesioniști menționați facilități, atât în ceea ce privește obligațiile de declarare legate de TOB, cât și în ceea ce privește plata sa, nu pare să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
44 În sfârșit, în ceea ce privește articolul 36 din Acordul privind SEE, este necesar să se arate că această dispoziție este analogă celei stabilite la articolul 56 TFUE, astfel încât considerațiile privind acest din urmă articol, enunțate la punctele 23-43 din prezenta hotărâre, sunt aplicabile și în ceea ce privește articolul 36 menționat.
45 În consecință, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 56 TFUE și articolul 36 din Acordul privind SEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru care instituie o taxă pe operațiunile bursiere încheiate sau executate la ordinul unui rezident al acestui stat membru de către un intermediar profesionist nerezident, având drept consecință o restricție privind libera prestare a serviciilor furnizate de astfel de intermediari profesioniști, în măsura în care această reglementare oferă unui asemenea ordonator și intermediarilor profesioniști menționați facilități, atât în ceea ce privește obligațiile de declarare legate de taxa menționată, cât și plata sa, care limitează această restricție la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea respectivă.
Cu privire la a treia întrebare
46 Ținând seama de răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să răspundă la a treia întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
47 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:
Articolul 56 TFUE și articolul 36 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru care instituie o taxă pe operațiunile bursiere încheiate sau executate la ordinul unui rezident al acestui stat membru de un intermediar profesionist nerezident, având drept consecință o restricție privind libera prestare a serviciilor furnizate de astfel de intermediari profesioniști, în măsura în care această reglementare oferă unui asemenea ordonator și intermediarilor profesioniști menționați facilități, atât în ceea ce privește obligațiile de declarare legate de taxa menționată, cât și plata sa, care limitează această restricție la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea respectivă.
Semnături