ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)
15 ianuarie 2020(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Protecția consumatorilor – Directiva 93/13/CEE – Introducerea unei noi căi de atac pe parcursul procesului – Principiile securității juridice și efectivității”
În cauza C‑381/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 3 aprilie 2019, primită de Curte la 15 mai 2019, în procedura
SC Banca E SA
împotriva
G. D.,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din domnul S. Rodin (raportor), președinte de cameră, doamna K. Jürimäe și domnul N. Piçarra, judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea principiilor securității juridice și efectivității.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între G. D., pe de o parte, și SC Banca E SA, pe de altă parte, în legătură cu caracterul pretins abuziv al unor clauze care figurează în contractul de credit imobiliar pe care aceștia l‑au încheiat.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Potrivit celui de al douăzeci și patrulea considerent al Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273):
„[A]utoritățile judiciare sau administrative din statele membre trebuie să aibă la dispoziție mijloace adecvate și eficace pentru a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
4 Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:
„Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor [a se citi «profesionist»] și un consumator.”
5 Articolul 7 alineatul (1) din această directivă prevede:
„(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «profesioniști»].”
Dreptul român
6 În temeiul articolului XVIII alineatul (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă din 1 februarie 2013 (M. Of., partea I, nr. 89/12 februarie 2013), în versiunea în vigoare la data de 9 decembrie 2015 (denumită în continuare „Legea nr. 2/2013”), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în anumite cereri prevăzute la acest articol, „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 [de] lei [(RON)] inclusiv [(aproximativ 210 717 euro)]”.
7 Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională (România) a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 [de] lei inclusiv”, cuprinsă în articolul XVIII alineatul (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională. Instanța de trimitere precizează în această privință că, în conformitate cu Constituția, exceptarea de la exercitarea recursului în această ipoteză în temeiul dispoziției menționate s‑a suspendat de drept începând cu data de 20 iulie 2017 și și‑a încetat efectele juridice începând cu data de 3 septembrie 2017, întrucât nu a intervenit nicio modificare a legislației române.
8 Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție (România) a considerat că Decizia nr. 369 a Curții Constituționale nu se aplica decât hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile evaluabile în bani de până la 1 000 000 RON inclusiv, născute după 20 iulie 2017, data publicării Deciziei nr. 369 menționate.
9 Cu toate acestea, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate cu privire la respectiva interpretare. Aceasta a statuat astfel în sensul admisibilității tuturor recursurilor declarate împotriva deciziilor din apel pronunțate în litigiile evaluabile în bani pronunțate după data de 20 iulie 2017, iar aceasta indiferent dacă data introducerii cererii de chemare în judecată este anterioară sau ulterioară acestei date.
10 Ca urmare a Deciziei nr. 874 a Curții Constituționale, legiuitorul a modificat, prin articolul III din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative din 17 decembrie 2018 (M. Of., partea I, nr. 1074/18 decembrie 2018), dispozițiile articolului XVIII alineatul (2) din Legea nr. 2/2013.
Situația de fapt din litigiul principal și întrebarea preliminară
11 La 15 octombrie 2007, G. D. și Banca E au încheiat un contract de credit imobiliar în valoare de 37 500 de euro.
12 În urma unei acțiuni introduse de G. D., la 9 decembrie 2015, Judecătoria Turda (România), prin sentința din 15 noiembrie 2016, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a anumitor clauze ale acestui contract, obligând Banca E la restituirea sumelor plătite în mod nejustificat în temeiul acestora. Acțiunea formulată de G. D. a fost respinsă în rest ca neîntemeiată, în ceea ce privește anumite cereri de restituire.
13 Atât G. D., cât și Banca E au declarat apel împotriva acestei sentințe, primul contestând cuantumul restituirilor, cea de a doua contestând constatarea caracterului abuziv al clauzelor invalidate.
14 Prin decizia din 16 octombrie 2017, Tribunalul Specializat Cluj (România) a respins ca neîntemeiate apelurile declarate de cele două părți din litigiul principal.
15 La 7 decembrie 2017, Banca E a declarat recurs împotriva acestei decizii la Curtea de Apel Cluj (România).
16 În fața acestei instanțe, Banca E susține că recursul său este admisibil din moment ce decizia menționată a fost pronunțată în apel la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 369 a Curții Constituționale.
17 Cu toate acestea, întemeindu‑se pe Decizia nr. 52 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, G. D. a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de Banca E pentru motivul că cererea de chemare în judecată fusese introdusă înainte de data publicării Deciziei nr. 369. G. D. subliniază că, chiar dacă Decizia nr. 52 menționată a fost infirmată prin Decizia nr. 874 a Curții Constituționale, principiul securității juridice rezultat din dreptul Uniunii s‑ar opune creării unei noi căi de atac în cursul soluționării unui litigiu.
18 Curtea de Apel Cluj arată că, având în vedere Decizia nr. 874 a Curții Constituționale, recursul declarat de Banca E este admisibil.
19 Cu toate acestea, instanța menționată arată că, înainte de Decizia nr. 369 a Curții Constituționale, calea recursului nu era deschisă în ceea ce privește litigiul principal, în măsura în care valoarea sa era mai mică de 1 000 000 RON.
20 Or, potrivit Curții de Apel Cluj, consumatorul care a inițiat o procedură jurisdicțională pentru a‑și valorifica drepturile conferite de dispozițiile de transpunere a Directivei 93/13, la o dată la care existau doar două grade de jurisdicție, s‑ar afla astfel într‑o situație procedurală nouă, ca urmare a reintroducerii, în cursul judecății, a unei căi de atac suplimentare, intervenită în mod imprevizibil și care bulversează durata procedurii, precum și costurile sale, în detrimentul său.
21 Instanța de trimitere tinde să considere că această situație contravine principiului securității juridice, în special în contextul unui litigiu între un profesionist și un consumator.
22 În plus, potrivit instanței de trimitere, întrucât consumatorul a acționat pentru a‑și valorifica drepturile conferite de dispozițiile naționale de transpunere a Directivei 93/13, introducerea unui grad de jurisdicție suplimentar în cursul procedurii face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, date fiind caracterul imprevizibil al introducerii unui asemenea grad de jurisdicție, precum și durata și costurile procedurii aferente acestuia care ar avea un efect disuasiv asupra consumatorului. Prin urmare, instanța menționată ridică și problema compatibilității acestei situații cu principiul efectivității.
23 În aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a suspendat procedura și a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:
„În contextul supremației dreptului Uniunii, principiile securității raporturilor juridice și efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun ca, într‑un litigiu din domeniul protecției drepturilor consumatorilor, regulile procedurale să fie modificate ulterior sesizării instanței de către consumator, printr‑o decizie obligatorie a Curții Constituționale, pusă în aplicare printr‑o lege de modificare a Codului de procedură civilă, prin introducerea unei noi căi de atac, care poate fi utilizată de către profesionist, cu consecința prelungirii duratei procesului și a creșterii costurilor pentru finalizarea acestuia?”
Cu privire la întrebarea preliminară
24 În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când, printre altele, răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
25 În prezenta cauză se impune aplicarea acestei dispoziții.
26 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă principiile securității juridice și efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme de procedură care modifică sistemul căilor de atac prevăzut de ordinea juridică internă, prin introducerea unei căi de atac și a unui grad de jurisdicție suplimentare, și care se aplică unui proces aflat deja pe rol la momentul acestei modificări, având ca părți un consumator și un profesionist.
27 Trebuie amintit că, ținând seama de caracterul și de importanța interesului public pe care îl constituie protecția consumatorilor, care se găsesc într‑o situație de inferioritate în raport cu profesioniștii, Directiva 93/13 impune statelor membre, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (1) din aceasta coroborat cu al douăzeci și patrulea considerent al său, să prevadă mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către profesioniști (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C‑26/13, EU:C:2014:282, punctul 78, precum și Hotărârea din 26 iunie 2019, Kuhar, C‑407/18, EU:C:2019:537, punctul 44).
28 Deși Curtea a stabilit deja, în mai multe privințe, modul în care instanța națională trebuie să asigure protecția drepturilor conferite consumatorilor de Directiva 93/13, este la fel de adevărat că, în principiu, dreptul Uniunii nu armonizează procedurile aplicabile examinării caracterului pretins abuziv al unei clauze contractuale și că, prin urmare, acestea țin de ordinea juridică internă a statelor membre (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Profi Credit Polska, C‑176/17, EU:C:2018:711, punctul 57, și Hotărârea din 26 iunie 2019, Kuhar, C‑407/18, EU:C:2019:537, punctul 45).
29 Potrivit unei jurisprudențe constante, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, modalitățile de punere în aplicare a acestor proceduri sunt reglementate de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă. Totuși, aceste modalități trebuie să îndeplinească dubla condiție de a nu fi mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și de a nu face imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2015, Baczó și Vizsnyiczai, C‑567/13, EU:C:2015:88, punctele 41 și 42, Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C‑49/14, EU:C:2016:98, punctul 40, precum și Hotărârea din 26 iunie 2019, Kuhar, C‑407/18, EU:C:2019:537, punctul 46).
30 În primul rând, în ceea ce privește principiul echivalenței, care nu face obiectul cererii de decizie preliminară, revine instanței naționale sarcina de a verifica respectarea acestuia, cu precizarea că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli cu privire la respectarea acestui principiu.
31 În al doilea rând, în ceea ce privește principiul efectivității, trebuie amintit că fiecare caz în care se ridică problema dacă o dispoziție procedurală națională face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat ținând cont de locul pe care respectiva dispoziție îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de modul în care se derulează și de particularitățile acesteia în fața diferitor instanțe naționale. Din această perspectivă, trebuie luate în considerare, printre altele, protecția dreptului la apărare, principiul securității juridice și buna desfășurare a procedurii (Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito, C‑618/10, EU:C:2012:349, punctul 49, Hotărârea din 22 februarie 2018, INEOS Köln, C‑572/16, EU:C:2018:100, punctul 44, Hotărârea din 24 octombrie 2018, XC și alții, C‑234/17, EU:C:2018:853, punctul 49, precum și Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin, C‑676/17, EU:C:2019:700, punctul 42).
32 În acest sens, în primul rând, trebuie să se arate că introducerea unui grad de jurisdicție suplimentar, în cursul unei proceduri jurisdicționale pendinte inițiate de un consumator și prin care se urmărește contestarea caracterului abuziv al anumitor clauze ale unui contract încheiat cu un profesionist, nu poate fi considerată ca fiind de natură să aducă atingere efectivității drepturilor conferite consumatorului de Directiva 93/13, din moment ce acesta din urmă a putut iniția în mod efectiv o astfel de procedură. În plus, în măsura în care calea de atac suplimentară este deschisă, precum în litigiul principal, nu numai profesioniștilor, ci și consumatorilor, introducerea acestei căi este de natură să contribuie la consolidarea efectivității drepturilor consumatorilor.
33 În al doilea rând, în ceea ce privește în mod specific principiul securității juridice, deși este adevărat că introducerea pe parcursul procesului a unui grad de jurisdicție suplimentar poate determina o prelungire a procedurii și o majorare a costurilor care nu erau previzibile la începutul procedurii, nu este mai puțin adevărat că durata și costurile unei proceduri jurisdicționale sunt greu de prevăzut la momentul depunerii unei cereri de chemare în judecată. Pe de altă parte, trebuie subliniat că decizia de a declara recurs în urma respingerii unui apel aparține fiecărei părți, astfel încât simpla existență a acestei căi de atac suplimentare nu presupune în mod necesar că profesionistul face uz în mod sistematic de ea.
34 În această privință, trebuie amintit că, întrucât normele de procedură referitoare la structura căilor de atac interne, precum și la numărul gradelor de jurisdicție urmăresc un interes general legat de buna administrare a justiției și de previzibilitate, ele trebuie să prevaleze în raport cu interesele particulare, în sensul că nu pot fi stabilite în funcție de situația economică particulară a unei părți (Hotărârea din 5 decembrie 2013, Asociación de Consumidores Independientes de Castilla y León, C‑413/12, EU:C:2013:800, punctul 38, și Hotărârea din 12 februarie 2015, Baczó și Vizsnyiczai, C‑567/13, EU:C:2015:88, punctul 51).
35 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că principiile securității juridice și efectivității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei norme de procedură care modifică sistemul căilor de atac prevăzut de ordinea juridică internă, prin introducerea unei căi de atac și a unui grad de jurisdicție suplimentare, și care se aplică unui proces aflat deja pe rol la momentul acestei modificări, având ca părți un consumator și un profesionist, din moment ce această nouă cale de atac este deschisă atât consumatorului, cât și profesionistului.
Cu privire la cheltuielile de judecată
36 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) dispune:
Principiile securității juridice și efectivității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei norme de procedură care modifică sistemul căilor de atac prevăzut de ordinea juridică internă, prin introducerea unei căi de atac și a unui grad de jurisdicție suplimentare, și care se aplică unui proces aflat deja pe rol la momentul acestei modificări, având ca părți un consumator și un profesionist, din moment ce această nouă cale de atac este deschisă atât consumatorului, cât și profesionistului.
Luxemburg, 15 ianuarie 2020.
Grefier | | Președintele Camerei a noua |
A. Calot Escobar | | S. Rodin |