HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
6 septembrie 2018(*)
„Trimitere preliminară – Uniunea vamală și tariful vamal comun – Nomenclatura tarifară și statistică – Clasificarea mărfurilor – Fidea instant prăjită – Subpoziția tarifară 1902 30 10”
În cauza C‑471/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Finanzgericht Hamburg (Tribunalul Fiscal din Hamburg, Germania), prin decizia din 19 iulie 2017, primită de Curte la 7 august 2017, în procedura
Kreyenhop & Kluge GmbH & Co. KG
împotriva
Hauptzollamt Hannover,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul E. Levits, președinte de cameră, doamna M. Berger (raportor) și domnul F. Biltgen, judecători,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Kreyenhop & Kluge GmbH & Co. KG, de L. Harings și de H. Henninger, Rechtsanwälte;
– pentru Comisia Europeană, de A. Caeiros și de M. Wasmeier, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea subpoziției 1902 30 10 din Nomenclatura combinată care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO 1987, L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3), în versiunea care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012 (JO 2012, L 304, p. 1) (denumită în continuare „NC”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Kreyenhop & Kluge GmbH & Co. KG, pe de o parte, și Hauptzollamt Hannover (Biroul Vamal Principal din Hanovra, Germania), pe de altă parte, în legătură cu clasificarea tarifară a fidelei instant prăjite în cadrul NC.
Cadrul juridic
NC
3 NC, instituită prin Regulamentul nr. 2658/87, este întemeiată pe Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, elaborat de Consiliul de Cooperare Vamală, care a devenit Organizația Mondială a Vămilor (OMV), și instituit prin Convenția internațională privind sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983. Această convenție a fost aprobată, împreună cu protocolul de modificare a acesteia din 24 iunie 1986, în numele Comunității Economice Europene prin Decizia 87/369/CEE a Consiliului din 7 aprilie 1987 (JO 1987, L 198, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 3, p. 199).
4 Regulile generale de interpretare a NC, cuprinse în prima parte titlul I A din aceasta, dispun, mai cu seamă, următoarele:
„Clasificarea mărfurilor în [NC] se efectuează în conformitate cu următoarele principii:
1. Enunțul titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor este considerat ca având numai o valoare indicativă, clasificarea mărfurilor considerându‑se legal determinată atunci când este în concordanță cu textul pozițiilor și notelor de secțiuni și de capitole și, atunci când nu sunt contrare termenilor utilizați în acele poziții și note, după următoarele reguli.
[…]
6. Clasificarea mărfurilor la subpozițiile unei aceleiași poziții se efectuează, în mod legal, cu respectarea textelor acelor subpoziții și a notelor de subpoziții, precum și, mutatis mutandis, cu respectarea regulilor anterioare, înțelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât subpozițiile aflate pe același nivel. În sensul acestei reguli, se utilizează și notele de secțiuni și capitole corespunzătoare, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.”
5 A doua parte din NC, intitulată „Tabelul drepturilor”, cuprinde secțiunea I, intitulată „Animale vii și produse ale regnului animal”, a cărei notă 2 prevede:
„În cazul în care nu există dispoziții contrare, orice trimitere din nomenclatură la produse «uscate» include și produsele deshidratate, evaporate sau liofilizate.”
6 Această a doua parte din NC cuprinde și secțiunea IV, în care figurează printre altele capitolul 19, intitulat „Preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon, de fecule sau de lapte; produse de patiserie”.
7 Capitolul 19 din NC cuprinde poziția 1902, care are următorul cuprins:
„1902 Paste alimentare chiar fierte sau umplute (cu carne sau cu alte substanțe) sau chiar altfel preparate, cum ar fi spaghete, macaroane, fidea, lasagna, gnochi, ravioli, caneloni; cușcuș, chiar preparat”.
8 Poziția 1902 din acest capitol 19 cuprinde la rândul său subpozițiile următoare:
| „– Paste alimentare nefierte, neumplute și nici altfel preparate |
1902 11 00 | – – Care conțin ouă |
1902 19 | – – Altele |
[…] | […] |
1902 20 | – Paste alimentare umplute (chiar fierte sau altfel preparate) |
[…] | […] |
1902 30 | – Alte paste alimentare |
1902 30 10 | – – Uscate |
1902 30 90 | – – Altele |
[…]” |
|
Regulamentul (CE) nr. 635/2005
9 Regulamentul (CE) nr. 635/2005 al Comisiei din 26 aprilie 2005 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (JO 2005, L 106, p. 10, Ediție specială, 02/vol. 17, p. 212) conține, în anexa sa, un tabel care cuprinde trei coloane, prima descriind fiecare marfă vizată, a doua reluând clasificarea în NC care i‑a fost atribuită, iar a treia având ca obiect motivele acestei clasificări.
10 Reieșea de la punctul 1 din această anexă că un produs care constă în fidea prefiartă uscată pe bază de făină de grâu (aproximativ 80 g) și condimente (aproximativ 11 g), ambalat pentru vânzarea cu amănuntul într‑un vas, gata pentru a fi consumat după adăugarea condimentelor și a apei fierte (o cantitate maximă de 200 ml), era clasificat la subpoziția 1902 30 10 din NC. Potrivit motivării clasificării reținute, caracterul esențial al produsului era conferit de fidea, având în vedere faptul că se află într‑o proporție importantă în compoziția acestui produs.
11 În temeiul articolului 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/183 al Comisiei din 2 februarie 2015 (JO 2015, L 31, p. 5), acest punct 1 a fost eliminat.
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 767/2014
12 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 767/2014 al Comisiei din 11 iulie 2014 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (JO 2014, L 209, p. 11) cuprinde în anexa sa un tabel care cuprinde trei coloane, prima descriind fiecare marfă vizată, a doua reluând clasificarea în NC care i‑a fost atribuită, iar a treia având ca obiect motivele acestei clasificări.
13 Decurge din această anexă că un produs care constă în principal într‑un bloc de fidea semipreparată uscată se încadrează la subpoziția 1902 30 10 din NC. În coloana care are ca obiect descrierea mărfurilor, acest produs este descris după cum urmează:
„Un produs constând într‑un bloc de fidea semipreparată uscată (aproximativ 65 g), un pliculeț de condimente (aproximativ 3,4 g), un pliculeț de ulei comestibil (aproximativ 2 g) și un pliculeț de legume uscate (aproximativ 0,8 g).
Produsul este prezentat ca un set (într‑un singur ambalaj) prezentat pentru vânzarea cu amănuntul în vederea pregătirii unui fel de mâncare pe bază de fidea.
Conform instrucțiunilor imprimate pe ambalaj, înainte de consum trebuie să se adauge apă fiartă.”
Notele explicative ale NC
14 În temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, Comisia Europeană adoptă notele explicative ale NC (denumite în continuare „notele explicative ale NC”).
15 Notele explicative ale NC, astfel cum au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 4 martie 2015 (JO 2015, C 76, p. 1), sunt redactate după cum urmează în ceea ce privește subpoziția 1902 30 10 din NC:
„Uscate
În scopul prezentei subpoziții, termenul «uscat» se referă la produse aflate într‑o stare uscată și friabilă, cu un nivel scăzut de umiditate (până la aproximativ 12 %), care au fost supuse fie uscării directe la soare, fie unui proces industrial de uscare (de exemplu uscare în tunel, coacere sau prăjire).”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
16 La 4 februarie 2013, Kreyenhop & Kluge a declarat la vamă, sub codul tarifar 1902 30 90 din NC, aplicabil pastelor alimentare altele decât uscate, diferite feluri de mâncare din fidea instant pe care le importase pe teritoriul vamal al Uniunii. Era vorba de feluri de mâncare ambalate în pachete de plastic de 60 grame, compuse dintr‑un bloc de fidea instant prăjită și dintr‑una sau mai multe pungi de plastic care conțineau condimente, aluat, uleiuri sau ingrediente uscate. Fideaua prefiartă avea, după ce a fost prăjită, un conținut de grăsime de aproximativ 20 %. Potrivit „exemplului de preparare” care figurează pe ambalaj, se varsă aproximativ 320 ml de apă fiartă pe conținutul pachetului într‑un recipient. Instanța de trimitere precizează că, chiar dacă, potrivit indicațiilor care figurează pe ambalaj, fideaua se prepară ca supă atunci când se adaugă apă, ea poate fi deopotrivă consumată fără preparare suplimentară, ca chipsurile de cartofi.
17 Neacceptând clasificarea tarifară reținută de Kreyenhop & Kluge, administrația vămilor, prin decizia de impunere din 6 februarie 2013, a fixat o taxă vamală în temeiul subpoziției 2104 10 00 din NC, referitoare la „Preparate pentru supe, ciorbe sau supe cremă; supe, ciorbe sau supe cremă preparate”.
18 Kreyenhop & Kluge a formulat o reclamație împotriva acestei decizii. Pe parcursul procedurii referitoare la reclamație, Comisia a adoptat, la 11 iulie 2014, Regulamentul de punere în aplicare nr. 767/2014, în virtutea căruia feluri de mâncare din fidea instant, comparabile cu cele în discuție în speță, erau clasificate nu în calitate de preparate pentru supe, ciorbe sau supe cremă (poziția 2104 din NC), ci în calitate de paste alimentare, încadrându‑se în acest temei la poziția 1902 din NC. În cadrul acestei din urmă poziții, acest regulament de punere în aplicare considera această fidea instant ca fiind „uscat[ă]” și încadrându‑se la subpoziția 1902 30 10 din NC. La capătul unei discuții care a avut loc cu privire la această chestiune între administrația vamală germană și Comisie, aceasta din urmă a publicat, la 4 martie 2015, o nouă versiune a notelor explicative ale NC. Reiese din acestea că pastele alimentare prăjite trebuie la rândul lor să fie considerate ca „uscate”, în sensul acestei subpoziții 1902 30 10.
19 Ulterior, administrația vămilor, prin decizia de impunere din 27 august 2015, a fixat o taxă vamală pentru produsele în cauză în temeiul subpoziției 1902 30 10 din NC.
20 Întrucât reclamația împotriva acestei noi decizii a fost respinsă, Kreyenhop & Kluge a introdus, la 27 noiembrie 2015, o acțiune la instanța de trimitere vizând modificarea acesteia așa încât taxa vamală să fie percepută în temeiul subpoziției 1902 30 90 din NC.
21 Instanța de trimitere consideră, mai întâi, că Regulamentul nr. 635/2005, prin care un fel de mâncare din fidea instant a fost clasificat în cadrul subpoziției 1902 30 10 din NC, nu este aplicabil ratione materiae în lipsa unei similarități suficiente a produsului respectiv cu cele în discuție în litigiul principal. Astfel, elementul determinant, în scopul clasificării felului de mâncare din fidea instant la care se referă acest regulament, ar fi cantitatea de apă care trebuie să fie adăugată la fidea. În cauza principală, raportul fidea/apă ar fi însă diferit.
22 Această instanță apreciază în plus că, deși Regulamentul de punere în aplicare nr. 767/2014 ar trebui să fie considerat ca fiind aplicabil ratione materiae, totuși el nu este aplicabil ratione temporis, din moment ce importurile la originea deciziei de impunere contestate au avut loc înainte de intrarea în vigoare a acestui regulament. Afirmația este valabilă și pentru nota explicativă privind subpoziția 1902 30 10, care nu a fost publicată decât în cursul anului 2015.
23 În aceste condiții, litigiul pendinte în fața sa poartă, potrivit instanței de trimitere, doar asupra aspectului dacă fideaua instant prăjită, precum cea în cauză, trebuie să fie considerată ca fiind „uscat[ă]”, în sensul subpoziției 1902 30 10 din NC. În ceea ce privește textul acestei subpoziții, instanța de trimitere observă că expresia „uscate” nu este definită. Ea consideră că aceasta desemnează, în general, un produs care a pierdut umiditate. Ar fi și cazul pastelor alimentare prăjite, căci alimentele pierd în mod necesar apă atunci când sunt prăjite.
24 Însă, având în vedere că alimentele uscate au făcut obiectul unui proces de uscare, s‑ar pune, așadar, întrebarea dacă prăjirea ține de acest proces. În această privință, instanța de trimitere consideră că uscarea de alimente constituie un mijloc de conservare, care trebuie distins de metode de gătit precum prăjirea.
25 Este de părere că, din cauza diferențelor fundamentale, în termeni de chimie alimentară, dintre prăjire și uscare, se impune reținerea unei accepțiuni restrânse a expresiei „uscate”. Astfel, în timp ce prăjirea ar fi un procedeu de gătit care provoacă, pe lângă eliminarea incidentă de apă, numeroase reacții chimice complexe, uscarea ar fi un proces de separare care nu antrenează decât extragerea de umiditate. În plus, NC ar distinge în numeroase situații alimentele preparate de alimentele conservate.
26 Nutrind, în consecință, îndoieli în ceea ce privește interpretarea subpoziției 1902 30 10 din NC, Finanzgericht Hamburg (Tribunalul Fiscal din Hamburg, Germania) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Fideaua prăjită constituie paste alimentare «uscate» în sensul subpoziției 1902 30 10 din NC?”
Cu privire la întrebarea preliminară
27 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă NC trebuie interpretată în sensul că se încadrează în subpoziția 1902 30 10 din aceasta felurile de mâncare din fidea instant, precum cele în discuție în litigiul principal, care sunt în principal compuse dintr‑un bloc de fidea prefiartă și prăjită.
28 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că clasificarea tarifară a felurilor de mâncare din fidea instant face obiectul atât al Regulamentului nr. 635/2005, cât și al Regulamentului de punere în aplicare nr. 767/2014.
29 Aceste două regulamente de clasificare nu sunt însă aplicabile în speță.
30 Pe de o parte, în ceea ce privește Regulamentul nr. 635/2005, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că un regulament de clasificare are un domeniu de aplicare general în sensul că nu se aplică unui anumit operator, ci generalității produselor identice cu cel care a fost examinat de Comitetul Codului vamal. Pentru a stabili, în cadrul interpretării unui regulament de clasificare, domeniul său de aplicare, trebuie să se țină seama printre altele de motivarea acestuia (Hotărârea din 22 martie 2017, GROFA și alții, C‑435/15 și C‑666/15, EU:C:2017:232, punctul 35, precum și jurisprudența citată).
31 În această privință, este necesar să se constate că Regulamentul nr. 635/2005 nu este direct aplicabil felurilor de mâncare din fidea instant în discuție în litigiul principal din moment ce, așa cum arată instanța de trimitere, acestea nu sunt identice cu produsele vizate de regulamentul menționat.
32 Desigur, potrivit jurisprudenței Curții, în cazul în care un regulament de clasificare nu este direct aplicabil unor produse care nu sunt identice, ci doar analoge produsului care face obiectul acestui regulament, acesta din urmă este aplicabil prin analogie unor asemenea produse (Hotărârea din 22 martie 2017, GROFA și alții, C‑435/15 și C‑666/15, EU:C:2017:232, punctul 37, precum și jurisprudența citată).
33 Totuși, pentru ca un regulament de clasificare să fie aplicat prin analogie, este necesar ca produsele care trebuie clasificate și cele vizate de acest regulament să fie suficient de similare. În această privință, trebuie să se țină seama de asemenea de motivarea regulamentului respectiv (Hotărârea din 22 martie 2017, GROFA și alții, C‑435/15 și C‑666/15, EU:C:2017:232, punctul 38, precum și jurisprudența citată).
34 În speță, mărfurile în cauză nu pot însă să fie considerate ca fiind suficient de similare, întrucât Regulamentul nr. 635/2005 nu precizează dacă produsul vizat la punctul 1 din acesta din urmă este constituit din fidea care a fost prăjită în cursul fabricării ei. Or, tocmai această caracteristică este determinantă în speță.
35 Pe de altă parte, în ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare nr. 767/2014, este suficient să se arate, fără să fie necesar a examina aplicabilitatea sa ratione materiae, că acesta nu a fost adoptat decât după importarea mărfurilor în discuție în litigiul principal. Or, un regulament de clasificare nu poate produce efecte retroactive (Hotărârea din 17 iulie 2014, Panasonic Italia și alții, C‑472/12, EU:C:2014:2082, punctul 58, precum și jurisprudența citată).
36 Odată făcute aceste precizări, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, criteriul decisiv pentru clasificarea tarifară a mărfurilor trebuie căutat, în general, în caracteristicile și proprietățile obiective ale acestora, astfel cum sunt definite de textul poziției din NC și de notele de secțiuni sau de capitole (Hotărârea din 22 februarie 2018, SAKSA, C‑185/17, EU:C:2018:108, punctul 31 și jurisprudența citată).
37 În speță, se admite că fideaua în cauză reprezintă paste alimentare, în sensul subpoziției 1902 30 din NC. În consecință, este vorba să se determine dacă, în cadrul subpoziției 1902 30 10 din NC, fideaua prefiartă și prăjită poate să fie considerată ca fiind uscată.
38 În această privință, este necesar să se arate că expresia „uscate”, astfel cum este utilizată în subpoziția 1902 30 10 din NC, nu este definită. Desigur, nota explicativă referitoare la această subpoziție, astfel cum rezultă din notele explicative ale NC publicate de Comisie la 4 martie 2015, citează prăjirea ca exemplu de „uscare industrială”. Or, pe de o parte, această notă nu era aplicabilă la data faptelor din cauza principală (a se vedea Hotărârea din 22 mai 2008, Ecco Sko, C‑165/07, EU:C:2008:302, punctul 40). Pe de altă parte și în orice caz, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că notele explicative ale NC, deși contribuie într‑o manieră importantă la interpretarea domeniului de aplicare al diferitor poziții tarifare, nu au forță juridică obligatorie (a se vedea Hotărârea din 15 decembrie 2016, LEK, C‑700/15, EU:C:2016:959, punctul 41 și jurisprudența citată).
39 În temeiul unei jurisprudențe constante, determinarea semnificației și a sferei de aplicare a termenilor pentru care dreptul Uniunii nu oferă nicio definiție trebuie realizată în funcție de sensul lor obișnuit în limbajul curent, ținând cont de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2017, J. D., C‑4/16, EU:C:2017:153, punctul 25 și jurisprudența citată).
40 Termenul „uscate”, astfel cum este utilizat în cadrul subpoziției 1902 30 10 din NC, este participiul trecut al verbului „a usca”, care semnifică printre altele „a face să fie uscat” sau „a deveni uscat”. Potrivit sensului său obișnuit în limbajul curent, adjectivul „uscat” desemnează „ceea ce nu este sau ceea ce este puțin impregnat cu lichid”, dar și ceea ce este „deshidratat”.
41 Prin urmare, dat fiind că fabricarea de paste alimentare implică în mod necesar, într-o primă fază, utilizarea de lichid, pastele alimentare din care a fost extrasă umiditatea în derularea procesului de producție, în vederea aducerii lor în stare uscată, pot, ca regulă generală, să fie considerate ca fiind paste alimentare uscate. În schimb, nu este determinant, în această privință, procedeul prin care a fost atinsă starea menționată.
42 În ceea ce privește fideaua în discuție în litigiul principal, reiese din dosarul de care dispune Curtea că este vorba de fidea care a fost mai întâi prefiartă (în abur), apoi prăjită. În continuare, această fidea a fost ambalată, în stare uscată, sub formă de mici blocuri. În consecință, din moment ce, la finalul procesului de producție, fideaua a fost ambalată în stare uscată, este necesar să fie considerată ca încadrându‑se în noțiunea de paste alimentare „uscate”, în sensul subpoziției 1902 30 10 din NC.
43 În schimb, nu poate fi reținută teza, susținută de instanța de trimitere, precum și de Kreyenhop & Kluge, potrivit căreia expresia „uscate”, astfel cum este utilizată la subpoziția 1902 30 10 din NC, trebuie înțeleasă ca descriind un produs care a făcut obiectul unui proces de uscare în sensul strict al termenului. În opinia acestora, uscarea de alimente ar constitui un mijloc de conservare, care nu ar antrena decât extragerea de umiditate și care ar trebui să fie distins de metode de gătit ca prăjirea, care provoacă, pe lângă eliminarea de apă, numeroase reacții chimice complexe. Acest lucru s‑ar reflecta în diferitele subpoziții din NC, care ar opera astfel distincții între alimente conservate și alimente preparate sau fierte.
44 În această privință, este necesar să se arate, mai întâi, că această interpretare a expresiei „uscate” nu își găsește temei în textul NC. În măsura în care instanța de trimitere face referire, în acest context, la nota 2 din secțiunea I din NC, trebuie constatat, fără să fie necesar să se ia poziție cu privire la aspectul dacă această notă se aplică sau nu ansamblului NC, că, în orice caz, nu se poate deduce din nota menționată că pastele alimentare prefierte și prăjite nu ar trebui să fie considerate ca fiind uscate.
45 În continuare, în ceea ce privește economia NC, trebuie arătat că, în cadrul poziției 1902 din această NC, se face o distincție între „Paste alimentare nefierte neumplute și nici altfel preparate” (subpozițiile 1902 11 și 1902 19), „Paste alimentare umplute (chiar fierte sau altfel preparate)” (subpoziția 1902 20) și „alte paste alimentare” (subpoziția 1902 30). Rezultă că această din urmă subpoziție, de care ține subpoziția 1902 30 10 (paste alimentare „uscate”), vizează în mod necesar paste alimentare fierte sau altfel preparate care nu sunt umplute. Este tocmai cazul fidelei în discuție în litigiul principal, care a fost (pre)fiartă și prăjită.
46 În sfârșit, astfel cum arată Comisia, este deopotrivă important în interesul securității juridice și pentru a facilita controalele a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 2017, Lutz, C‑556/16, EU:C:2017:777, punctul 37 și jurisprudența citată să nu se limiteze domeniul de aplicare al subpoziției 1902 30 10 din NC numai la pastele alimentare a căror stare uscată a fost obținută prin procedee care servesc doar la conservarea lor și care nu elimină din produsele tratate decât apă, fără a le modifica într‑un alt mod.
47 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că NC trebuie interpretată în sensul că se încadrează în subpoziția 1902 30 10 din aceasta felurile de mâncare din fidea instant, precum cele în discuție în litigiul principal, care sunt în principal compuse dintr‑un bloc de fidea prefiartă și prăjită.
Cu privire la cheltuielile de judecată
48 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:
Nomenclatura combinată care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în versiunea care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012, trebuie interpretată în sensul că se încadrează în subpoziția 1902 30 10 din aceasta felurile de mâncare din fidea instant, precum cele în discuție în litigiul principal, care sunt în principal compuse dintr‑un bloc de fidea prefiartă și prăjită.
Semnături