HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
4 iulie 2018(*)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Mediu – Depozite de deșeuri – Directiva 1999/31/CE – Depozite de deșeuri existente – Articolul 14 – Decizie definitivă cu privire la continuarea sau necontinuarea exploatării – Articolul 13 – Procedură de închidere – Hotărârea Curții care constată o neîndeplinire a obligațiilor – Neexecutare – Articolul 260 alineatul (2) TFUE – Sancțiuni pecuniare – Penalități cu titlu cominatoriu și sumă forfetară”
În cauza C‑626/16,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE, introdusă la 30 noiembrie 2016,
Comisia Europeană, reprezentată de E. Sanfrutos Cano și de A. Tokár, în calitate de agenți,
reclamantă,
împotriva
Republicii Slovace, reprezentată de B. Ricziová, în calitate de agent,
pârâtă,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul T. von Danwitz, președinte de cameră, domnii C. Vajda și E. Juhász (raportor), doamna K. Jürimäe și domnul C. Lycourgos, judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 11 ianuarie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții:
– constatarea faptului că, neluând măsurile necesare pentru a se conforma Hotărârii Curții din 25 aprilie 2013, Comisia/Slovacia (C‑331/11, nepublicată, denumită în continuare „Hotărârea C‑331/11”, EU:C:2013:271), în care Curtea a concluzionat că Republica Slovacă nu a respectat obligațiile care decurg din articolul 14 literele (a)-(c) din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (JO 1999, L 182, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 94), Republica Slovacă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE;
– obligarea Republicii Slovace la plata către Comisie, în contul „Resurse proprii ale Uniunii Europene”:
– a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 6 793,80 euro pe zi de întârziere în adoptarea de către Republica Slovacă a măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii C‑331/11, calculată începând cu data pronunțării hotărârii în prezenta cauză și până la adoptarea de către Republica Slovacă a măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii C‑331/11;
– a unei sume forfetare în cuantum de 743,60 euro pe zi, sub rezerva unei sume totale de cel puțin 939 000 de euro, pe zi de întârziere în adoptarea de către Republica Slovacă a măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii C‑331/11, începând cu data pronunțării acestei hotărâri, 25 aprilie 2013:
– până la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză sau
– până la adoptarea de către Republica Slovacă a măsurilor necesare în vederea executării Hotărârii C‑331/11, în cazul în care această dată este anterioară pronunțării hotărârii în speță;
– obligarea Republicii Slovace la plata cheltuielilor de judecată.
Cadrul juridic
2 Considerentul (18) al Directivei 1999/31 are următorul cuprins:
„[Î]ntrucât, datorită trăsăturilor particulare ale metodei de evacuare a deșeurilor prin depozitele de deșeuri, este necesară introducerea unei proceduri specifice de autorizare pentru toate clasele de depozite de deșeuri în conformitate cu cerințele generale de autorizare deja stabilite în Directiva 75/442/CEE [a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO 1975, L 194, p. 39)] și cu cerințele generale din Directiva 96/61/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării [(JO 1996, L 257, p. 26, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 183)]; întrucât conformitatea amplasamentului depozitului de deșeuri cu o astfel de autorizație trebuie verificată prin intermediul unei inspecții efectuate de autoritățile competente înainte de începerea operațiunilor de evacuare a deșeurilor.”
3 Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiectiv general”, prevede la alineatul (2):
„În ceea ce privește caracteristicile tehnice ale depozitelor de deșeuri, prezenta directivă conține, pentru acele depozite de deșeuri în cazul cărora se aplică Directiva [96/61], cerințele tehnice relevante pentru elaborarea concretă a cerințelor generale ale respectivei directive. Se consideră că cerințele relevante ale directivei menționate sunt îndeplinite dacă se respectă cerințele prezentei directive.”
4 Potrivit articolului 7 litera (g) din Directiva 1999/31, statele membre iau măsurile necesare pentru ca cererile de autorizare a unor depozite de deșeuri să conțină date cu privire la planul propus pentru închidere și procedurile posttratare.
5 Potrivit articolului 8 din directiva menționată, intitulat „Condițiile eliberării de autorizații”:
„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:
(a) autoritățile competente nu eliberează permisele pentru depozite de deșeuri decât dacă se asigură următoarele:
(i) fără a aduce atingere articolului 3 alineatele (4) și (5), proiectul pentru depozitul de deșeuri satisface toate cerințele relevante stabilite în prezenta directivă, inclusiv în anexe;
(ii) administrarea depozitului de deșeuri este efectuată de persoana fizică competentă din punct de vedere tehnic să facă acest lucru; se asigură dezvoltarea profesională și tehnică și formarea operatorilor depozitului de deșeuri și a personalului;
(iii) depozitul de deșeuri este exploatat astfel încât să existe măsurile necesare prevenirii accidentelor și limitării consecințelor acestora;
(iv) înainte de începerea operațiilor de evacuare, solicitantul a luat sau va lua măsuri adecvate, prin intermediul unor garanții financiare sau echivalente, pe baza modalităților care urmează a fi decise de statele membre, pentru a se asigura că obligațiile (inclusiv perioada posttratare) care decurg din autorizația eliberată pe baza prezentei directive sunt îndeplinite și că procedurile de închidere stabilite la articolul 13 sunt respectate. Garanția financiară sau echivalentă se păstrează atât cât este necesar pentru operațiile de întreținere și posttratare din amplasament în conformitate cu articolul 13 litera (d). Statele membre pot stabili că acest punct nu se aplică depozitelor de deșeuri pentru deșeuri inerte;
(b) proiectul pentru depozitul de deșeuri corespunde planului sau planurilor relevante de management al deșeurilor menționate la articolul 7 din Directiva [75/442];
(c) înainte de începerea operațiilor de evacuare, autoritățile competente inspectează amplasamentul pentru a se asigura de conformitatea cu condițiile relevante ale autorizației. Acest lucru nu va diminua în niciun fel responsabilitatea care îi revine operatorului pe baza autorizației respective.”
6 Potrivit articolului 13 din Directiva 1999/31, intitulat „Procedurile de închidere și posttratare”:
„Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, după caz, în conformitate cu autorizația:
(a) un depozit de deșeuri sau o parte a acestuia să inițieze procedura de închidere:
(i) la îndeplinirea condițiilor relevante stabilite în autorizație
sau
(ii) pe baza unei autorizații eliberate de autoritățile competente, la cererea operatorului,
sau
(iii) pe baza deciziei justificate a autorităților competente;
(b) un depozit de deșeuri sau o parte a acestuia poate fi considerat definitiv închis numai după ce autoritățile competente au efectuat o inspecție finală la fața locului, au evaluat toate rapoartele înaintate de operator și au comunicat operatorului acceptarea închiderii. Acest lucru nu diminuează în niciun fel responsabilitățile care îi revin operatorului pe baza autorizației;
(c) după închiderea definitivă a unui depozit de deșeuri, operatorul acestuia este răspunzător de întreținerea, supravegherea și controlul pe durata fazei posttratare pe o perioadă a cărei durată este stabilită de autoritățile competente, luând în considerare perioada de timp în care depozitul de deșeuri ar putea prezenta un pericol.
Operatorul informează autoritățile competente cu privire la orice efecte dăunătoare semnificative care sunt descoperite în urma procedurilor de control și respectă decizia autorităților competente cu privire la natura și la calendarul măsurilor de remediere;
(d) atât timp cât autoritățile competente consideră că un depozit de deșeuri poate constitui o sursă de pericole pentru mediu și fără a aduce atingere legislației comunitare sau interne cu privire la obligațiile deținătorului deșeurilor, operatorul depozitului de deșeuri este răspunzător de supravegherea și analiza gazului generat de depozitul de deșeuri și a levigatului care provine din depozit, precum și de supravegherea regimului apelor subterane din vecinătatea amplasamentului depozitului de deșeuri, în conformitate cu anexa III.”
7 Articolul 14 din Directiva 1999/31, intitulat „Depozitele de deșeuri existente”, prevede:
„Statele membre iau măsurile necesare pentru ca depozitele de deșeuri autorizate sau care funcționau deja la data punerii în aplicare a prezentei directive să nu poată continua să își desfășoare activitatea fără a trece prin etapele enumerate mai jos în cel mai scurt timp posibil și în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1):
(a) într‑o perioadă de un an de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), operatorul unui depozit de deșeuri elaborează și prezintă autorităților competente spre aprobare un plan de amenajare a spațiului care să includă detaliile enumerate la articolul 8 și măsurile de remediere pe care operatorul le consideră necesare pentru a îndeplini condițiile stabilite de prezenta directivă, cu excepția condițiilor stabilite în anexa I punctul 1;
(b) în urma prezentării planului de amenajare a spațiului, autoritățile competente iau o decizie definitivă prin care stabilesc dacă operațiile de exploatare mai pot continua pe baza respectivului plan de amenajare și a prezentei directive. Statele membre iau măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) și articolul 13, acele depozite de deșeuri care, în conformitate cu articolul 8, nu au primit o autorizație care să le permită să funcționeze în continuare;
(c) pe baza planului de amenajare aprobat, autoritățile competente autorizează lucrările necesare și stabilesc o perioadă temporară pentru finalizarea planului. Toate depozitele de deșeuri existente trebuie să îndeplinească cerințele stabilite în prezenta directivă, cu excepția cerințelor stabilite în anexa I punctul 1, în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1);
[…]”
Hotărârea C‑331/11
8 În Hotărârea C‑331/11, Curtea a statuat că Slovacia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 14 literele (a)-(c) din Directiva 1999/31, întrucât a permis exploatarea depozitului de deșeuri Žilina – Považský Chlmec fără un plan de amenajare și în lipsa unei decizii definitive privind continuarea exploatării pe baza unui plan de amenajare aprobat.
Procedura precontencioasă în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE și procedura în fața Curții
9 În cadrul controlului executării Hotărârii C‑331/11, Comisia a solicitat Republicii Slovace, prin scrisoarea din 30 aprilie 2013, informații privind măsurile luate în scopul executării acestei hotărâri, precum și calendarul adoptării eventualelor măsuri suplimentare.
10 În răspunsul său din 7 iunie 2013, Republica Slovacă a indicat că autoritatea administrativă competentă în domeniul mediului a inițiat la 31 mai 2013 o nouă procedură în vederea unei modificări a autorizației integrate a depozitului de deșeuri în cauză. De asemenea, aceasta a indicat că intenționează să procedeze la închiderea depozitului de deșeuri și să asigure monitorizarea acestui depozit de deșeuri ca urmare a acestei închideri, decizia finală în acest sens trebuind să fie adoptată cel mai târziu la 31 octombrie 2013.
11 La 21 noiembrie 2013, Comisia a adresat Republicii Slovace o scrisoare de punere în întârziere, amintindu‑i că nu s‑a conformat încă obligațiilor care decurg din Hotărârea C‑331/11 și a invitat acest stat membru să își prezinte observațiile într‑un termen de două luni.
12 La 13 ianuarie 2014, în răspuns la această invitație, Republica Slovacă a informat Comisia că, la 21 octombrie 2013, a fost luată o decizie de închidere și de reabilitare privind secțiunile 2a și 2b ale depozitului de deșeuri în cauză, dar că procedura privind închiderea și reabilitarea secțiunii 2c a acestui depozit de deșeuri a fost suspendată din cauza unui litigiu referitor la situația patrimonială a terenurilor care alcătuiesc această parte a depozitului de deșeuri. În orice caz, potrivit acestui răspuns, începând cu 7 ianuarie 2014, a fost interzisă exploatarea activităților pe sit.
13 La 5 mai 2014, Comisia a primit, din partea Republicii Slovace, notificarea a două decizii luate la 10 aprilie 2014 de Direcția centrală a autorității administrative competente în domeniul mediului. Prin prima decizie, această autoritate anula respectiva decizie din 21 octombrie 2013 și supunea din nou cauza unei examinări. Prin a doua sa decizie, aceasta adopta măsuri provizorii de obligare a exploatatorului de a se abține de la orice activitate legată de depozitarea deșeurilor pe sit.
14 Un an mai târziu, la 6 mai 2015, Republica Slovacă a indicat Comisiei că data prevăzută pentru închiderea depozitului de deșeuri în cauză era atunci fixată la mijlocul lunii decembrie 2015.
15 La 23 decembrie 2015, acest stat membru a notificat Comisiei calendarul actualizat al procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și a fixat data deciziei referitoare la închiderea definitivă a depozitului de deșeuri în cauză pentru luna mai 2016.
16 La 26 august 2016, Republica Slovacă a informat că, la 15 august 2016, autoritatea administrativă competentă în domeniul mediului a decis, din nou, să închidă secțiunile 2a și 2b ale depozitului de deșeuri, precum și să înceteze exploatarea sitului în cauză.
17 Această decizie din 15 august 2016 a fost confirmată printr‑o decizie a Direcției centrale a autorității administrative competente în domeniul mediului luată la 9 noiembrie 2016.
18 Deciziile din 15 august 2016 și din 9 noiembrie 2016 au făcut obiectul unei acțiuni, dar Republica Slovacă indică faptul că această acțiune nu are efect suspensiv asupra deciziilor menționate.
19 Considerând că Republica Slovacă nu a luat, în termenul stabilit, măsurile necesare pentru a se conforma Hotărârii C‑331/11, Comisia a introdus prezenta acțiune în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE.
20 La 14 noiembrie 2017, după încheierea procedurii scrise, Slovacia a prezentat Curții informații suplimentare privind închiderea și reabilitarea secțiunilor 2a și 2b ale depozitului de deșeuri în cauză, precum și o procedură legislativă în curs.
21 Considerând că aceste informații nu permiteau să se concluzioneze că acest stat membru s‑a conformat Hotărârii C‑331/11, Comisia a menținut în totalitate concluziile din acțiunea sa.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii
Argumentele părților
22 Republica Slovacă consideră că acțiunea este inadmisibilă, dată fiind neconcordanța dintre Hotărârea C‑331/11, scrisoarea de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013 și cererea introdusă în prezenta cauză.
23 Astfel, acest stat membru susține că, în cererea introductivă, Comisia îi reproșează că depozitul de deșeuri în litigiu nu a fost încă complet închis în conformitate cu prevederile articolului 13 din Directiva 1999/31. Or, respectarea acestei dispoziții nu ar fi făcut obiectul Hotărârii C‑331/11, iar încălcarea dispoziției menționate nu ar fi fost nici invocată în scrisoarea de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013.
24 Comisia apreciază că acțiunea sa este admisibilă.
Aprecierea Curții
25 În primul rând, în ceea ce privește pretinsa neconcordanță dintre Hotărârea C‑331/11 și cererea introdusă în prezenta cauză, trebuie amintit că, în această hotărâre, Curtea a statuat că, prin autorizarea exploatării depozitului de deșeuri în cauză fără un plan de amenajare și în lipsa unei decizii definitive privind continuarea exploatării pe baza unui plan de amenajare aprobat, Republica Slovacă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi incumbă în temeiul articolului 14 literele (a)-(c) din Directiva 1999/31.
26 Or, articolul 14 din Directiva 1999/31, care, la litera (a), prevede pentru operatorul unui depozit de deșeuri existent obligația de elaborare și de prezentare, spre aprobare, autorității competente a unui plan de amenajare a sitului în cauză, la litera (b), obligă statele membre ca, în urma prezentării acestui plan de amenajare, să ia o decizie definitivă privind continuarea exploatării în baza respectivului plan și a acestei directive. În acest sens, această literă (b) oferă două posibilități statelor membre. Astfel, ori autoritatea competentă națională autorizează continuarea exploatării în conformitate cu articolul 8 din directiva menționată, ori statul membru în cauză ia măsurile necesare pentru a proceda, cât mai curând posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) și cu articolul 13 din aceeași directivă, la închiderea sitului.
27 Prin urmare, obligația de a se asigura că numai depozitele de deșeuri care satisfac exigențele Directivei 1999/31 rămân exploatate implică închiderea depozitelor de deșeuri care nu au obținut autorizația de continuare a exploatării acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Bulgaria, C‑145/14, nepublicată, EU:C:2015:502, punctul 30, și Hotărârea din 25 februarie 2016, Comisia/Spania, C‑454/14, nepublicată, EU:C:2016:117, punctul 59).
28 Rezultă de aici că, în cazul în care un stat membru pune în aplicare articolul 14 din Directiva 1999/31 nu prin autorizarea continuării exploatării unui depozit de deșeuri, ci prin decizia de a‑l închide, acesta este ținut să respecte cerințele procedurii de închidere prevăzute la articolul 13 din această directivă.
29 Astfel, respectarea articolului 13 din Directiva 1999/31 se impunea, de asemenea, în cazul în care, pentru luarea măsurilor de executare a Hotărârii C‑331/11, Republica Slovacă intenționa să închidă depozitul de deșeuri în litigiu. Prin urmare, nu se poate susține că, prin faptul că și‑a întemeiat acțiunea pe acest articol 13 din Directiva 1999/31, Comisia a depășit obiectul delimitat prin Hotărârea C‑331/11.
30 În al doilea rând, în ceea ce privește neconcordanța invocată dintre scrisoarea de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013 și cererea introdusă în prezenta cauză, trebuie amintit că, în urma pronunțării Hotărârii C‑331/11, Republica Slovacă nu a indicat cu precizie Comisiei dacă optează pentru continuarea exploatării depozitului de deșeuri în litigiu sau pentru închiderea acestuia.
31 Astfel, într‑o primă fază a procedurii precontencioase, și anume înainte de trimiterea scrisorii de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013, acest stat membru s‑a limitat să informeze Comisia că autoritatea administrativă competentă în domeniul mediului a inițiat o nouă procedură în vederea modificării autorizației integrate a depozitului de deșeuri și că era avută în vedere o viitoare închidere a acesteia pentru care o decizie finală va fi fost luată cel mai târziu la 31 octombrie 2013.
32 Or, la data de 21 noiembrie 2013, Republica Slovacă nu informase Comisia că a fost luată o decizie în acest sens, astfel încât Comisia se afla, la această dată, în imposibilitatea de a ști care soluție, dintre cele care i s‑au oferit Republicii Slovace pentru punerea în executare a Hotărârii C‑331/11, avea să fie reținută în final de aceasta din urmă.
33 Prin urmare, nu i se poate reproșa Comisiei că nu a precizat mai mult, în scrisoarea de punere în întârziere, punctele asupra cărora, potrivit acestei instituții, acest stat membru nu s‑a conformat Hotărârii C‑331/11.
34 Numai în cea de a doua fază a procedurii precontencioase în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE, și anume după trimiterea scrisorii de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013, Republica Slovacă a furnizat informații Comisiei privind, în mod succesiv, adoptarea unei decizii de închidere și de reabilitare a secțiunilor 2a și 2b ale depozitului de deșeuri, anularea acestei decizii și, în sfârșit, adoptarea unei noi decizii de către autoritatea administrativă competentă și confirmarea ulterioară a acesteia de către Direcția centrală a acestei autorități. De asemenea, numai în această a doua fază a procedurii precontencioase, statul membru menționat a comunicat data fixată pentru închiderea depozitului de deșeuri înainte de a informa Comisia despre amânarea acestei date.
35 Dat fiind faptul că obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea C‑331/11, acoperă, de asemenea, articolul 13 din Directiva 1999/31 și că intențiile Republicii Slovace în ceea ce privește executarea acestei hotărâri, care au fost aduse la cunoștința Comisiei, cu claritatea necesară, ulterior notificării scrisorii de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013, au legătură tocmai cu închiderea depozitului de deșeuri în cauză, Comisia este îndreptățită să invoce, în cererea sa introdusă în prezenta cauză, acest articol 13, precum și cerințele pe care le prevede.
Cu privire la neîndeplinirea obligațiilor
Argumentele părților
36 Prin primul său motiv, Comisia reproșează Republicii Slovace că nu a luat, în conformitate cu articolul 14 din Directiva 1999/31, o decizie definitivă privind continuarea sau închiderea depozitului de deșeuri în cauză. În particular, Comisia subliniază că acest stat membru, care i‑a indicat totuși la 7 iunie 2013, la 8 iulie 2014, la 6 mai 2015 și la 23 decembrie 2015 intenția sa de a închide în mod definitiv acest depozit de deșeuri, nu a prezentat încă o decizie definitivă în acest sens.
37 În replica sa, Comisia adaugă că, având în vedere că autoritățile slovace nu au aprobat niciun plan de amenajare privind depozitul de deșeuri în cauză și nici nu au adoptat o decizie definitivă de autorizare a continuării exploatării sale, ar fi fost necesar să se închidă depozitul de deșeuri menționat în conformitate cu articolul 7 litera (g) și cu articolul 13 din Directiva 1999/31, în aplicarea articolului 14 litera (b) din această directivă. În această privință, Decizia din 9 noiembrie 2016 de confirmare a celei din 15 august 2016 de încetare a exploatării depozitului de deșeuri în cauză nu ar constitui o decizie definitivă în sensul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31, dat fiind faptul că în aceasta nu s‑a făcut trimitere la vreun plan de amenajare a acestui depozit de deșeuri și că această decizie face obiectul unei căi de atac.
38 În răspuns la acest motiv, Republica Slovacă susține că putea în mod legal să îndeplinească obligațiile care decurg din Hotărârea C‑331/11 în două moduri diferite, și anume autorizând exploatarea depozitului de deșeuri în cauză pe baza unui plan de amenajare și a unei decizii definitive cu privire la continuarea exploatării acestui depozit de deșeuri sau, dimpotrivă, neautorizând exploatarea sa. Or, Republica Slovacă susține că a urmărit cea de a doua cale și, astfel, a decis să nu autorizeze continuarea exploatării depozitului de deșeuri menționat și să procedeze la închiderea, precum și la reabilitarea acestuia.
39 Acest stat membru arată că articolul 14 din Directiva 1999/31 nu impune ca adoptarea unei decizii definitive cu privire la încetarea exploatării unui depozit de deșeuri existent să fie precedată de prezentarea și de aprobarea unui plan de amenajare. În orice caz, presupunând că un plan de amenajare era necesar în speță, trebuie subliniat că un asemenea plan a fost aprobat la 15 decembrie 2015 prin decizia autorității administrative competente în domeniul mediului.
40 În plus, Republica Slovacă afirmă că nicio activitate de eliminare a deșeurilor nu a fost autorizată în depozitul de deșeuri în cauză după 7 ianuarie 2014. Mai mult, o decizie de interzicere a continuării exploatării acestui depozit de deșeuri, precum și de obligare la închiderea și la reabilitarea acestuia, cu excepția secțiunii 2c, ar fi fost adoptată la 15 august 2016, cu efect cel mai târziu la 9 noiembrie 2016.
41 Prin cel de‑al doilea motiv, Comisia reproșează Republicii Slovace că nu a luat, în conformitate cu articolul 13 din Directiva 1999/31, măsurile necesare pentru închiderea efectivă a depozitului de deșeuri. Potrivit Comisiei, în condițiile în care acest stat membru i‑a indicat că autoritatea administrativă competentă în domeniul mediului ar determina condițiile și măsurile care permit asigurarea monitorizării depozitului de deșeuri după închiderea acestuia, măsurile luate de acest stat membru în acest sens sunt insuficiente.
42 Comisia observă că, în temeiul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31, statele membre iau măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) și cu articolul 13 din această directivă, acele depozite de deșeuri care nu au primit o autorizație care să le permită să funcționeze în continuare.
43 Comisia amintește că, potrivit articolului 13 litera (b) din Directiva 1999/31, un depozit de deșeuri este considerat definitiv închis numai după ce autoritățile competente au efectuat o inspecție finală la fața locului, au procedat la evaluarea tuturor rapoartelor înaintate de operator și au autorizat închiderea. Astfel, în speță, procedura globală de închidere definitivă a depozitului de deșeuri în cauză nu ar putea fi considerată finalizată decât după certificarea de către autoritatea națională responsabilă cu gestionarea deșeurilor, în conformitate cu reglementarea slovacă de transpunere a articolului 13 din Directiva 1999/31.
44 În sfârșit, potrivit Comisiei, decizia din 15 august 2016 nu poate fi considerată definitivă, dat fiind faptul că aceasta face obiectul unei căi de atac.
45 Ca răspuns la acest motiv, Republica Slovacă susține că cronologia demersurilor care trebuie efectuate pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri în cauză pune clar în evidență faptul că închiderea efectivă a acestuia impune în mod obiectiv o perioadă de timp considerabilă.
46 Astfel, în ciuda eforturilor substanțiale depuse de autoritățile competente naționale, nu ar fi fost încă posibilă închiderea completă și definitivă a depozitului de deșeuri menționat.
Aprecierea Curții
47 Trebuie amintit că executarea Hotărârii C‑331/11 impunea ca, în conformitate cu articolul 14 litera (b) din Directiva 1999/31, autoritățile competente slovace fie să autorizeze continuarea exploatării depozitului de deșeuri în cauză pe baza unui plan de amenajare care îndeplinește cerințele acestei directive, fie să dispună încetarea exploatării și să procedeze la închiderea definitivă a acestui depozit de deșeuri în conformitate cu articolul 13 din directiva menționată.
48 Prin urmare, trebuie verificat dacă autoritățile slovace au adoptat, în termenul stabilit, o decizie definitivă privind continuarea exploatării acestui depozit de deșeuri sau închiderea lui și, eventual, dacă măsurile luate de aceste autorități în vederea închiderii efective trebuie să fie considerate suficiente, ceea ce Comisia contestă, respectiv, prin intermediul primului și al celui de al doilea motiv.
49 Data de referință pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor în temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE este cea la care expiră termenul stabilit în scrisoarea de punere în întârziere emisă în temeiul acestei dispoziții (Hotărârea din 13 iulie 2017, Comisia/Spania, C‑388/16, nepublicată, EU:C:2017:548, punctul 21 și jurisprudența citată).
50 În prezenta cauză, întrucât Comisia a emis scrisoarea de punere în întârziere la 21 noiembrie 2013, data de referință pentru a aprecia existența neîndeplinirii obligațiilor este data expirării termenului stabilit în această scrisoare, și anume 21 ianuarie 2014.
51 În ceea ce privește primul motiv, este necesar să se amintească faptul că, în răspunsul dat la 13 ianuarie 2014 la scrisoarea de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013, Republica Slovacă a indicat că exploatarea activităților pe situl în litigiu a fost interzisă începând cu 7 ianuarie 2014 și că, la 21 octombrie 2013, a fost adoptată o decizie de închidere și de reabilitare privind secțiunile 2a și 2b ale depozitului de deșeuri în cauză.
52 Cu toate acestea, trebuie constatat că existența acestei decizii din 21 octombrie 2013 nu este de natură să infirme temeinicia primului motiv al Comisiei.
53 Astfel, pe de o parte, Republica Slovacă admite ea însăși că secțiunea 2c a acestui depozit de deșeuri nu era vizată de decizia din 21 octombrie 2013, întrucât procedura privind închiderea și reabilitarea acestei secțiuni era suspendată.
54 Pe de altă parte, deși decizia din 21 octombrie 2013 a dispus închiderea și reabilitarea secțiunilor 2a și 2b ale depozitului de deșeuri, această decizie a fost anulată cu efect retroactiv la 10 aprilie 2014 de Direcția centrală a autorității administrative competente în domeniul mediului, întrucât aceasta a decis să supună cauza unei noi examinări.
55 Rezultă de aici că, la expirarea termenului acordat prin scrisoarea de punere în întârziere, și anume la 21 ianuarie 2014, nu fusese adoptată încă nicio decizie definitivă privind continuarea exploatării depozitului de deșeuri în cauză sau închiderea acestuia, în sensul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31.
56 În aceste condiții, primul motiv al Comisiei este întemeiat.
57 În ceea ce privește al doilea motiv, este necesar să se amintească faptul că, în temeiul articolului 14 litera (b) a doua teză din Directiva 1999/31, în cazul în care un stat membru nu autorizează continuarea exploatării unui depozit de deșeuri, acesta este ținut să procedeze la închiderea sa definitivă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 1999/31.
58 În acest sens, trebuie amintit că nu este suficient să se pună capăt activităților de depozitare de noi deșeuri pentru îndeplinirea obligației menționate, ci că statul membru este ținut să asigure că lucrările de închidere necesare pentru conformarea cu Directiva 1999/31 sunt executate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 2016, Comisia/Spania, C‑454/14, nepublicată, EU:C:2016:117, punctele 60 și 61).
59 În speță, Republica Slovacă nu pretinde că, la data de 21 ianuarie 2014, procedura de închidere prevăzută la articolul 13 din Directiva 1999/31 fusese finalizată în ceea ce privește depozitul de deșeuri în cauză. Aceasta se limitează la a remarca faptul că închiderea definitivă a acestui depozit de deșeuri impune, ținând cont de numărul de demersuri care trebuie efectuate, o perioadă de timp considerabilă și că, în pofida eforturilor substanțiale depuse de autoritățile competente, nu a fost încă posibil să se procedeze la închiderea completă și definitivă a depozitului de deșeuri menționat.
60 Cu toate acestea, o asemenea justificare a întârzierii în punerea în executare a Hotărârii C‑331/11 nu poate fi acceptată. Astfel cum a statuat Curtea în mod repetat, un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii (Hotărârea din 13 iulie 2017, Comisia/Spania, C‑388/16, nepublicată, EU:C:2017:548, punctul 41 și jurisprudența citată).
61 În aceste condiții, al doilea motiv al Comisiei este, de asemenea, întemeiat.
62 În consecință, este necesar să se constate că, prin neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru executarea Hotărârii C‑331/11, Republica Slovacă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi incumbă în temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE.
Cu privire la sancțiunile pecuniare
63 După ce a explicat că o neexecutare prelungită a unei hotărâri a Curții reprezintă în sine o atingere gravă adusă principiului legalității și securității juridice în interiorul Uniunii, Comisia solicită obligarea Republicii Slovace la plata nu numai a unei penalități cu titlu cominatoriu, ci și a unei sume forfetare.
64 În ceea ce privește cuantumul acestei penalități cu titlu cominatoriu și al acestei sume forfetare, Comisia se întemeiază pe Comunicarea sa din 13 decembrie 2005, intitulată „Punerea în aplicare a articolului 228 din Tratatul CE” [SEC(2005) 1658], astfel cum a fost actualizată prin Comunicarea sa din 6 august 2015, intitulată „Actualizarea datelor utilizate pentru calcularea sumei forfetare și a penalităților cu titlu cominatoriu pe care Comisia urmează să le propună Curții de Justiție în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” (JO 2015, C 257, p. 1) (denumită în continuare „Comunicarea din 2005”).
Cu privire la penalitățile cu titlu cominatoriu
Argumentele părților
65 Comisia amintește că, în temeiul Comunicării din 2005, stabilirea unei sancțiuni trebuie să fie întemeiată pe trei criterii fundamentale, și anume gravitatea încălcării, durata acesteia și necesitatea asigurării efectului descurajator al sancțiunii înseși.
66 În ceea ce privește gravitatea încălcării constatate, Comisia subliniază, în primul rând, importanța normelor Uniunii care fac obiectul încălcării, și anume a celor care figurează în Directiva 1999/31, precum și, în al doilea rând, consecințele acestei încălcări asupra intereselor generale și particulare, cum ar fi, în special, protecția sănătății umane și a mediului. În acest sens, Comisia arată că respectiva protecție necesită ca deșeurile depozitate să nu prezinte un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu. Astfel, în acest scop, în conformitate cu articolul 14 din această directivă, o decizie definitivă a autorităților competente este esențială pentru continuarea exploatării sau pentru închiderea depozitelor de deșeuri existente. Totodată, articolul 13 din directiva menționată prevede cerințe referitoare la procedura de închidere și la gestionarea siturilor după închidere. În al treilea rând, Comisia propune să se ia în considerare totuși faptul că este vorba doar de un singur depozit de deșeuri și că zona geografică în cauză este limitată la vecinătatea sitului în cauză, precum și de circumstanța că depozitarea deșeurilor în acest sit este suspendată începând cu 30 decembrie 2013. Ar trebui de asemenea să se țină seama, în ceea ce privește circumstanțele atenuante, de măsurile pe care Republica Slovacă le‑a luat pentru a da curs Hotărârii C‑331/11, chiar dacă aceste măsuri au rămas insuficiente.
67 Având în vedere toate aceste elemente, Comisia apreciază că este necesar să se rețină un coeficient de gravitate 2 pe o scară de la 1 la 20 stabilită prin comunicarea din 2005.
68 În ceea ce privește durata încălcării, Comisia susține că a decis să inițieze prezenta procedură la 65 de luni după pronunțarea Hotărârii C‑331/11, ceea ce justifică aplicarea unui coeficient 3.
69 În ceea ce privește coeficientul aferent capacității de plată a statului membru în cauză, denumit factorul „n”, Comisia amintește că Comunicarea din 2005 îl fixează la 1,69 pentru Republica Slovacă.
70 Comisia conchide că, prin aplicarea formulei menționate în această comunicare, penalitățile cu titlu cominatoriu zilnice adecvate ar trebui să se ridice la 6 793,80 euro.
71 Republica Slovacă susține, în ceea ce privește durata încălcării, că nicio activitate de eliminare a deșeurilor nu a fost autorizată în depozitul de deșeuri în cauză după 7 ianuarie 2014. În plus, ar fi vorba de o cauză foarte complexă din punct de vedere factual și juridic, a cărei tratare ar fi suferit întârzieri importante din cauza căilor de atac introduse împotriva diferitor decizii referitoare la depozitul de deșeuri menționat și a obligației de a realiza, înainte de decizia din 9 noiembrie 2016, o evaluare a efectelor asupra mediului.
72 În ceea ce privește gravitatea neîndeplinirii obligațiilor, Republica Slovacă, după ce și‑a reiterat poziția potrivit căreia motivele întemeiate pe nerespectarea cerințelor materiale care decurg din articolul 13 din Directiva 1999/31 sunt inadmisibile în contextul executării Hotărârii C‑331/11, susține că, în orice caz, urmările unei executări tardive a Hotărârii C‑331/11 sunt minime, întrucât teritoriul în cauză este restrâns și nu se învecinează cu nicio frontieră a celorlalte state membre. De asemenea, ar trebui să fie luate în considerare eforturile realizate în mod succesiv pentru asigurarea unei puneri în aplicare a Hotărârii C‑331/11, în special faptul că, la 9 noiembrie 2016, s‑a decis renunțarea la exploatarea depozitului de deșeuri în cauză, precum și închiderea și reabilitarea acestuia, cu excepția secțiunii 2c. Totodată, Republica Slovacă evidențiază deplina sa cooperare cu Comisia în cursul fazei precontencioase și împrejurarea că nu a mai fost condamnată anterior într‑o cauză similară.
73 Prin urmare, potrivit Republicii Slovace, cuantumul daunelor cominatorii ar trebui să fie inferior celui propus de Comisie.
Aprecierea Curții
74 Potrivit unei jurisprudențe constante, impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu nu se justifică, în principiu, decât în măsura în care neîndeplinirea unor obligații care rezultă din neexecutarea unei hotărâri anterioare continuă până la examinarea faptelor de către Curte (Hotărârea din 7 septembrie 2016, Comisia/Grecia, C‑584/14, EU:C:2016:636, punctul 70 și jurisprudența citată).
75 Aceasta este situația în speță.
76 Într‑adevăr, părțile nu contestă că nicio decizie definitivă privind închiderea secțiunii 2c a depozitului de deșeuri în cauză nu fusese încă luată până la examinarea faptelor de către Curte, în conformitate cu articolul 14 litera (b) din Directiva 1999/31.
77 De asemenea, părțile nu contestă că procedura de închidere a depozitului de deșeuri nu fusese încă finalizată până la această examinare, în conformitate cu articolul 13 din această directivă.
78 Cu toate acestea, trebuie remarcat că, prin decizia Direcției centrale a autorității administrative competente luată la 9 noiembrie 2016, care a confirmat decizia din 15 august 2016 a acestei autorități, o decizie definitivă a fost într‑adevăr adoptată cu privire la închiderea și la reabilitarea secțiunilor 2a și 2b ale depozitului de deșeuri în cauză, precum și cu privire la încetarea exploatării sitului.
79 Deși Comisia pune în discuție caracterul definitiv al acestei decizii, invocând faptul că aceasta a făcut obiectul unei căi de atac, această instituție nu contestă indicațiile Republicii Slovace potrivit cărora o astfel de cale de atac este lipsită de efect suspensiv asupra deciziei menționate.
80 În plus, după cum a arătat avocatul general la punctul 64 din concluziile sale, în cadrul unei Uniuni de drept, care garantează o protecție jurisdicțională efectivă, o decizie administrativă poate, în principiu, să fie supusă unui control jurisdicțional și autoritățile competente nu pot împiedica introducerea unei căi de atac.
81 Cu toate acestea, dat fiind faptul că executarea Hotărârii C‑331/11 trebuie privită ca fiind incompletă, întrucât, până la examinarea faptelor de către Curte, nu fusese adoptată încă nicio decizie definitivă, în sensul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31, privind închiderea secțiunii 2c a depozitului de deșeuri în cauză, iar procedura de închidere a depozitului de deșeuri nu fusese încă finalizată în conformitate cu articolul 13 din această directivă, Curtea consideră că obligarea Republicii Slovace la plata unei penalități cu titlu cominatoriu constituie un mijloc financiar adecvat pentru a asigura executarea completă a acestei hotărâri.
82 În exercitarea puterii sale de apreciere în materie, îi revine Curții sarcina de a stabili penalitatea cu titlu cominatoriu astfel încât să fie, pe de o parte, adaptată împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțională cu neîndeplinirea obligațiilor constatată, precum și cu capacitatea de plată a statului membru în cauză (Hotărârea din 15 octombrie 2015, Comisia/Grecia, C‑167/14, nepublicată, EU:C:2015:684, punctul 52 și jurisprudența citată).
83 Propunerile Comisiei privind penalitățile cu titlu cominatoriu nu pot fi obligatorii pentru Curte și nu constituie decât o bază de referință utilă. Totodată, linii directoare precum cele cuprinse în comunicările Comisiei nu sunt obligatorii pentru Curte, ci contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de Comisie însăși în cazul în care această instituție prezintă propuneri Curții. Astfel, în cadrul unei proceduri întemeiate pe articolul 260 alineatul (2) TFUE referitoare la o neîndeplinire a obligațiilor de către un stat membru care persistă, în pofida faptului că această neîndeplinire a obligațiilor a fost deja constatată cu ocazia unei prime hotărâri pronunțate în temeiul articolului 258 TFUE, Curtea trebuie să rămână liberă să stabilească penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată în cuantumul și sub forma pe care le consideră adecvate pentru a determina acest stat membru să înceteze neexecutarea obligațiilor care decurg din această primă hotărâre a Curții (Hotărârea din 22 iunie 2016, Comisia/Portugalia, C‑557/14, EU:C:2016:471, punctul 69).
84 În scopul stabilirii cuantumului penalității cu titlu cominatoriu, criteriile de bază care trebuie luate în considerare pentru a asigura natura coercitivă a acesteia din urmă, în vederea unei aplicări uniforme și efective a dreptului Uniunii, sunt, în principiu, gravitatea încălcării, durata acesteia și capacitatea de plată a statului membru în cauză. La aplicarea acestor criterii trebuie să se țină seama în special de consecințele neexecutării asupra intereselor private și publice, precum și de urgența care există în legătură cu necesitatea ca statul membru respectiv să se conformeze obligațiilor sale (Hotărârea din 22 iunie 2016, Comisia/Portugalia, C‑557/14, EU:C:2016:471, punctul 70).
85 În primul rând, în ceea ce privește gravitatea încălcării, trebuie constatat că, în pofida caracterului localizat al încălcării obligațiilor constatate, nerespectarea de către Republica Slovacă a obligațiilor care rezultă din articolele 13 și 14 din Directiva 1999/31 poate avea efecte asupra mediului și a sănătății umane.
86 Cu toate acestea, trebuie amintit, în primul rând, că, pe lângă faptul că prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor vizează numai un depozit de deșeuri, s‑a decis la 15 august 2016 și s‑a confirmat la 9 noiembrie 2016, în aplicarea articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31, că secțiunile 2a și 2b ale acestuia vor fi închise în mod definitiv.
87 Ulterior, chiar dacă procedura de închidere definitivă nu a fost încă finalizată în conformitate cu prevederile articolului 13 din această directivă, o astfel de procedură impunând, în speță, lucrări și măsuri importante, trebuie să se țină seama de faptul că s‑a pus capăt exploatării sitului începând cu 7 ianuarie 2014.
88 În cele din urmă, Republica Slovacă a cooperat cu Comisia în cursul procedurii precontencioase aferente prezentei cauze.
89 În al doilea rând, în ceea ce privește durata încălcării, aceasta trebuie să fie evaluată luând în considerare momentul la care Curtea apreciază faptele.
90 Or, în speță, durata încălcării, începând cu data pronunțării Hotărârii C‑331/11, este foarte mare, și anume de aproximativ cinci ani.
91 În al treilea rând, Republica Slovacă nu a prezentat Curții niciun element de probă referitor la capacitatea de plată.
92 Ținând seama de toate împrejurările din prezenta cauză, Curtea consideră că impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 5 000 de euro pe zi este adecvată pentru a obține executarea Hotărârii C‑331/11.
93 Prin urmare, Republica Slovacă trebuie obligată la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 5 000 de euro pe zi de întârziere în punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii C‑331/11, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la data punerii în executare a hotărârii menționate.
Cu privire la suma forfetară
Argumentele părților
94 Comisia solicită Curții să oblige Republica Slovacă la plata unei sume forfetare zilnice în cuantum de 743,60 euro, care rezultă din înmulțirea sumei forfetare de bază uniforme, fixată la 220 de euro, cu coeficientul de bază 2 și cu factorul „n” de 1,69, de la data pronunțării Hotărârii C‑331/11 până la data pronunțării prezentei hotărâri sau până la data adoptării de către Republica Slovacă a măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii C‑331/11, dacă această dată a intervenit înainte de pronunțarea prezentei hotărâri, însă sub rezerva unei sume forfetare totale de cel puțin 939 000 de euro.
95 Republica Slovacă a supus aprecierii Curții un ansamblu de elemente privind diferitele sancțiuni pecuniare propuse de Comisie în prezenta cauză, și anume penalitatea cu titlu cominatoriu și suma forfetară, elemente a căror substanță a fost reluată la punctele 71-73 din prezenta hotărâre.
Aprecierea Curții
96 Curtea este competentă, în exercitarea puterii sale de apreciere care îi este conferită în domeniul avut în vedere, să impună, cumulativ, o penalitate cu titlu cominatoriu și o sumă forfetară (Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Grecia, C‑328/16, EU:C:2018:98, punctul 116 și jurisprudența citată).
97 Obligarea la plata unei sume forfetare se întemeiază, în mod esențial, pe aprecierea consecințelor unei neexecutări a obligațiilor de către statul membru respectiv asupra intereselor private și publice, în special atunci când încălcarea a persistat o lungă perioadă de la pronunțarea hotărârii care a constatat‑o inițial (Hotărârea din 13 mai 2014, Comisia/Spania, C‑184/11, EU:C:2014:316, punctul 59).
98 Obligarea la plata unei sume forfetare și stabilirea cuantumului acestei sume trebuie, în fiecare speță, să depindă de ansamblul elementelor pertinente care se raportează atât la caracteristicile neîndeplinirii constatate a obligațiilor, cât și la atitudinea proprie a statului membru vizat de procedura inițiată în temeiul articolului 260 TFUE. În această privință, dispoziția respectivă învestește Curtea cu o largă putere de apreciere în scopul de a decide dacă trebuie sau nu trebuie aplicată o astfel de sancțiune și de a stabili, dacă este cazul, cuantumul acesteia (Hotărârea din 2 decembrie 2014, Comisia/Italia, C‑196/13, EU:C:2014:2407, punctul 114).
99 În speță, elementele de probă de la originea neîndeplinirii obligației constatate de prezenta hotărâre, și anume, pe de o parte, faptul că nicio decizie definitivă, în sensul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31, privind închiderea depozitului de deșeuri în cauză nu a fost adoptată în termenul stabilit și, pe de altă parte, faptul că nu s‑a procedat la închiderea definitivă a acestui depozit de deșeuri în conformitate cu articolul 13 din această directivă, justifică, ținând seama de faptul că aceste elemente prezintă un pericol pentru mediu și pentru sănătatea umană și având în vedere necesitatea prevenirii în mod efectiv a repetării pe viitor a unor încălcări analoge ale dreptului Uniunii, adoptarea unei măsuri de descurajare precum obligarea la plata unei sume forfetare.
100 În aceste împrejurări, revine Curții, în exercitarea puterii sale de apreciere, sarcina de a stabili cuantumul acestei sume forfetare astfel încât aceasta să fie, pe de o parte, adaptată împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțională cu încălcarea săvârșită (Hotărârea din 15 octombrie 2015, Comisia/Grecia, C‑167/14, nepublicată, EU:C:2015:684, punctul 75).
101 Printre factorii pertinenți în această privință se numără în special elemente precum gravitatea încălcării constatate și perioada în care aceasta a persistat după pronunțarea hotărârii de constatare (Hotărârea din 2 decembrie 2014, Comisia/Grecia, C‑378/13, EU:C:2014:2405, punctul 76).
102 Împrejurările cauzei care trebuie luate în considerare reies în special din aprecierile de la punctele 85-91 din prezenta hotărâre, referitoare la gravitatea și la durata încălcării, precum și la capacitatea de plată a statului membru în cauză.
103 În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, în pofida eforturilor depuse în mod succesiv de autoritățile slovace pentru asigurarea punerii în aplicare a Hotărârii C‑331/11 și luând în considerare, totodată, faptul că s‑a pus capăt, începând cu 7 ianuarie 2014, exploatării depozitului de deșeuri în cauză, decizia definitivă privind închiderea și reabilitarea secțiunilor 2a și 2b ale depozitului de deșeuri, precum și încetarea exploatării acestuia nu a fost adoptată decât la 15 august 2016 și confirmată la 9 noiembrie 2016, cu alte cuvinte la peste trei ani de la pronunțarea hotărârii menționate, fără însă ca procedura de închidere a depozitului de deșeuri menționat să fie finalizată până la examinarea faptelor de către Curte. În ceea ce privește secțiunea 2c, până la această examinare, nu fusese luată nicio decizie definitivă privind închiderea, iar procedura de închidere nici nu începuse încă. Drept urmare, trebuie constatat că încălcarea în cauză a persistat o perioadă de timp semnificativă.
104 În al doilea rând, în ceea ce privește gravitatea încălcării, trebuie să se țină cont, fără a aduce atingere caracterului localizat al încălcării și al cooperării Republicii Slovace cu Comisia în cursul procedurii precontencioase aferente prezentei proceduri, de efectele pe care nerespectarea de către acest stat membru a obligațiilor care rezultă din articolele 13 și 14 din Directiva 1999/31 este susceptibilă să le aibă asupra mediului și a sănătății umane.
105 Având în vedere toate aceste elemente, Curtea consideră că se va face o justă apreciere a acestor circumstanțe ale speței stabilind cuantumul sumei forfetare la 1 000 000 de euro pe care Republica Slovacă va trebui să îl achite.
106 În consecință, se impune obligarea Republicii Slovace la plata către Comisie a sumei forfetare de 1 000 000 de euro.
Cu privire la cheltuielile de judecată
107 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Slovace la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Slovacă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște:
1) Prin neadoptarea tuturor măsurilor pe care le presupune executarea Hotărârii din 25 aprilie 2013, Comisia/Slovacia (C‑331/11, nepublicată, EU:C:2013:271), Republica Slovacă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE.
2) În cazul în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la punctul 1 persistă la data pronunțării prezentei hotărâri, obligă Republica Slovacă la plata către Comisia Europeană a unei penalități cu titlu cominatoriu în valoare de 5 000 de euro pe zi de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii din 25 aprilie 2013, Comisia/Slovacia (C‑331/11, nepublicată, EU:C:2013:271), începând de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la executarea completă a Hotărârii din 25 aprilie 2013, Comisia/Slovacia (C‑331/11, nepublicată, EU:C:2013:271).
3) Obligă Republica Slovacă la plata către Comisia Europeană a unei sume forfetare de 1 000 000 de euro.
4) Obligă Republica Slovacă la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături