HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)
24 octombrie 2019(*)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Mediu – Directiva 2008/50/CE – Calitatea aerului înconjurător – Articolul 13 alineatul (1) și anexa XI – Depășire sistematică și persistentă a valorilor‑limită pentru dioxidul de azot (NO2) în anumite zone și aglomerări franceze – Articolul 23 alineatul (1) – Anexa XV – Perioadă de depășire «cât mai scurtă cu putință» – Măsuri potrivite”
În cauza C‑636/18,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 11 octombrie 2018,
Comisia Europeană, reprezentată de J.‑F. Brakeland, de E. Manhaeve și de K. Petersen, în calitate de agenți,
reclamantă,
împotriva
Republicii Franceze, reprezentată de D. Colas, de J. Traband și de A. Alidière, în calitate de agenți,
pârâtă,
CURTEA (Camera a șaptea),
compusă din domnul T. von Danwitz, îndeplinind funcția de președinte de cameră, și domnii C. Vajda și A. Kumin (raportor), judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate:
– că, prin depășirea în mod sistematic și persistent, începând cu 1 ianuarie 2010, a valorii‑limită anuale pentru dioxidul de azot (NO2) în 12 aglomerări și zone de calitate a aerului franceze, și anume: Marsilia (FR03A02), Toulon (FR03A03), Paris (FR04A01), Auvergne‑Clermont‑Ferrand (FR07A01), Montpellier (FR08A01), Toulouse Midi‑Pirinei (FR12A01), Zona urbană regională (ZUR) Reims Champagne‑Ardenne (FR14N10), Grenoble Ron‑Alpi (FR15A01), Strasbourg (FR16A02), Lyon Ron‑Alpi (FR20A01), ZUR Vallée de l’Arve Ron‑Alpi (FR20N10) și Nisa (FR24A01), și prin depășirea în mod sistematic și persistent, începând cu 1 ianuarie 2010, a valorii‑limită orare pentru NO2 în două aglomerări și zone de calitate a aerului franceze, și anume Paris (FR04A01) și Lyon Ron‑Alpi (FR20A01), Republica Franceză a continuat, de la această dată, să încalce obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (JO 2008, L 152, p. 1) coroborat cu anexa XI la această directivă, de la intrarea în vigoare a valorilor‑limită în anul 2010, și
– că Republica Franceză nu și‑a îndeplinit, începând cu 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația stabilită la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din această directivă de a se asigura ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință.
Cadrul juridic
Directiva 96/62/CE
2 Articolul 7 din Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (JO 1996, L 296, p. 55, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 198), intitulat „Îmbunătățirea calității aerului înconjurător – Cerințe generale”, prevedea la alineatele (1) și (3):
„(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu valorile‑limită.
[…]
(3) Statele membre elaborează planuri de acțiune care să indice măsurile ce urmează să fie luate pe termen scurt acolo unde există un risc de depășire a valorilor‑limită și/sau a pragurilor de alertă, în scopul reducerii acelui risc și pentru limitarea duratei de producere a acestui eventual risc. În funcție de caz, aceste planuri pot asigura măsuri de control și, unde este necesar, măsuri de suspendare a activităților, inclusiv a traficului rutier care contribuie la depășirea valorilor‑limită.”
3 Articolul 8 din această directivă, intitulat „Măsurile aplicabile în zone unde nivelurile sunt mai mari decât valoarea‑limită”, prevedea la alineatele (1), (3) și (4):
„(1) Statele membre alcătuiesc o listă cu zone și aglomerări în care nivelurile unuia sau mai multor poluanți sunt mai ridicate decât valoarea‑limită plus marja de toleranță.
[…]
(3) În zonele și aglomerările menționate la alineatul (1), statele membre iau măsuri pentru a asigura pregătirea sau aplicarea unui plan sau program în scopul atingerii valorii‑limită în cadrul limitei de timp respective.
Planul sau programul menționat, care trebuie pus la dispoziția publicului, include cel puțin informația prevăzută la anexa IV.
(4) În zonele și aglomerările menționate la alineatul (1), dacă nivelul mai multor poluanți depășește valorile‑limită, statele membre elaborează un plan integrat care include toți poluanții în cauză.”
4 Potrivit articolului 11 din directiva menționată, intitulat „Transmiterea informațiilor și a rapoartelor”, statele membre erau obligate să prezinte Comisiei rapoarte anuale cu privire la respectarea valorilor‑limită aplicabile concentrațiilor de NO2.
Directiva 1999/30/CE
5 Potrivit articolului 4 din Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile‑limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător (JO 1999, L 163, p. 41, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 46), intitulat „Dioxidul de azot și oxizii de azot”:
„(1) Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că aceste concentrații de dioxid de azot și, după caz, de oxizi de azot din aerul înconjurător, evaluate în conformitate cu articolul 7, nu depășesc valorile‑limită stabilite în secțiunea I din anexa II în conformitate cu datele menționate în aceasta.
Marjele de toleranță stabilite în secțiunea I din anexa II se aplică în conformitate cu articolul 8 din [Directiva 96/62].
(2) Pragul de alertă pentru concentrațiile de dioxid de azot din aerul înconjurător este cel stabilit în secțiunea II din anexa II.”
6 În ceea ce privește protecția sănătății umane, anexa II la Directiva 1999/30 stabilea data de 1 ianuarie 2010 ca dată începând de la care valorile‑limită pentru NO2 trebuiau respectate.
7 Potrivit articolului 12 din această directivă, statele membre trebuiau să adopte actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acesteia până la 19 iulie 2001.
Directiva 2008/50
8 Directiva 2008/50, care a intrat în vigoare la 11 iunie 2008, înlocuiește cinci acte legislative preexistente referitoare la evoluția și la gestionarea calității aerului înconjurător, în special Directivele 96/62 și 1999/30, care au fost abrogate începând de la 11 iunie 2010, după cum rezultă din articolul 31 din Directiva 2008/50.
9 Anexa XI la această directivă precizează însă că data la care valoarea‑limită pentru NO2 trebuie să fie respectată este 1 ianuarie 2010.
10 Articolul 1 din Directiva 2008/50, intitulat „Obiectul”, prevede la punctele 1-3:
„Prezenta directivă stabilește măsuri care urmăresc:
1. definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate să evite, să prevină sau să reducă efectele dăunătoare asupra sănătății umane și a mediului ca întreg;
2. evaluarea calității aerului înconjurător în statele membre pe baza unor metode și criterii comune;
3. obținerea de informații privind calitatea aerului înconjurător pentru a ajuta la combaterea poluării aerului și a neplăcerilor cauzate de aceasta și pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile care rezultă în urma măsurilor luate la nivel național și comunitar”.
11 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede la punctele 5, 8, 16-18 și 24:
„În înțelesul prezentei directive:
[…]
5. «valoare‑limită» înseamnă un nivel fixat pe baza cunoașterii științifice, în scopul de a evita, preveni sau reduce efectele dăunătoare asupra sănătății umane și/sau a mediului ca întreg, care se dorește a fi atins într‑o perioadă dată și care nu trebuie depășit odată atins;
[…]
8. «planuri privind calitatea aerului» înseamnă planuri care stabilesc măsuri pentru a atinge valorile‑limită sau valorile‑țintă;
[…]
16. «zonă» înseamnă o parte a teritoriului unui stat membru delimitată de acesta în scopul evaluării și gestionării calității aerului;
17. «aglomerare» înseamnă o zonă urbană care constituie o conurbație cu o concentrare a populației de peste 250 000 de locuitori sau, acolo unde populația este de 250 000 de locuitori sau mai mică, cu o densitate a populației pe km2 care urmează să fie stabilită de către statele membre;
18. «PM10» înseamnă pulberile în suspensie care trec printr‑un orificiu de selectare astfel cum este definit de metoda de referință pentru prelevarea și măsurarea PM10, EN 12341, cu un randament de separare de 50 % pentru un diametru aerodinamic de 10 μm;
[…]
24. «oxizi de azot» înseamnă suma raportului concentrațiilor volumice amestecate (ppbv) de monoxid de azot (oxid nitric) și de dioxid de azot, exprimate în unități de concentrație masică a dioxidului de azot (μg/m3);”.
12 Articolul 13 din directiva menționată, intitulat „Valorile‑limită și pragurile de alertă pentru protecția sănătății umane”, prevede la alineatul (1):
„Statele membre se asigură că, în ansamblul zonelor și aglomerărilor lor, nivelurile de dioxid de sulf, PM10, plumb și monoxid de carbon din aerul înconjurător se situează sub valorile‑limită prevăzute în anexa XI.
În ceea ce privește dioxidul de azot și benzenul, valorile‑limită specificate în anexa XI nu pot fi depășite începând cu datele specificate în respectiva anexă.
Gradul de respectare a acestor cerințe este evaluat în conformitate cu anexa III.
Marjele de toleranță prevăzute în anexa XI se aplică în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) și articolul 23 alineatul (1).”
13 Articolul 22 din aceeași directivă, intitulat „Prorogarea termenelor de atingere a valorilor‑limită și derogarea de la obligația de a aplica anumite valori‑limită”, are următorul cuprins:
„(1) Atunci când, într‑o anumită zonă sau aglomerare, conformitatea cu valorile‑limită pentru dioxid de azot sau benzen nu poate fi atinsă până la termenele precizate în anexa XI, un stat membru poate proroga aceste termene pentru acea zonă sau aglomerare cu cel mult cinci ani, sub condiția întocmirii unui plan privind calitatea aerului, în conformitate cu articolul 23, pentru zona sau aglomerarea pentru care se aplică prorogarea; acest plan privind calitatea aerului este completat cu informațiile enumerate în secțiunea B din anexa XV cu privire la poluanții respectivi și demonstrează cum se va obține conformitatea cu valorile‑limită înaintea expirării noului termen.
(2) Atunci când, într‑o anumită zonă sau aglomerare, conformitatea cu valorile‑limită pentru PM10, astfel cum sunt precizate în anexa XI, nu poate fi atinsă datorită unor caracteristici de dispersie specifice arealului, condițiilor climatice nefavorabile sau contribuțiilor transfrontaliere, un stat membru este exonerat de obligația de a aplica aceste valori‑limită până la 11 iunie 2011, sub rezerva îndeplinirii condițiilor stabilite la alineatul (1) și cu condiția ca statul membru să demonstreze că au fost luate toate măsurile necesare la nivel național, regional și local pentru respectarea termenelor.
(3) Atunci când un stat membru aplică alineatul (1) sau (2), se asigură că valoarea‑limită pentru fiecare poluant nu este depășită cu mai mult decât marja maximă de toleranță precizată în anexa XI pentru fiecare dintre poluanții respectivi.
(4) Statele membre notifică Comisia atunci când, în opinia lor, alineatele (1) sau (2) sunt aplicabile și comunică acesteia planul privind calitatea aerului menționat la alineatul (1), inclusiv toate informațiile relevante necesare Comisiei, pentru ca aceasta să evalueze dacă toate condițiile relevante sunt sau nu îndeplinite. În cadrul evaluării, Comisia ține seama de efectele estimate, prezente și viitoare, asupra calității aerului înconjurător din statele membre ale măsurilor ce au fost luate de statele membre, precum și de efectele estimate asupra calității aerului înconjurător ale actualelor măsuri comunitare și ale măsurilor ce urmează a fi propuse de către Comisie.
Atunci când Comisia nu ridică obiecții în termen de nouă luni de la primirea notificării, se consideră că sunt îndeplinite condițiile relevante pentru aplicarea alineatului (1) sau (2).
În cazul în care se ridică obiecții, Comisia poate cere statelor membre să modifice sau să furnizeze noi planuri privind calitatea aerului.”
14 Articolul 23 din Directiva 2008/50, intitulat „Planuri privind calitatea aerului”, prevede la alineatul (1):
„Atunci când, în anumite zone sau aglomerări, nivelul poluanților în aerul înconjurător depășește orice valoare‑limită sau valoare‑țintă, plus marja de toleranță pentru fiecare dintre acestea, statele membre se asigură că sunt întocmite planuri pentru aceste zone sau aglomerări pentru respectarea valorii‑limită sau valorii‑țintă respective, precizate în anexele XI și XIV.
În eventualitatea unor depășiri a acelor valori‑limită al căror termen de atingere a expirat deja, planurile privind calitatea aerului stabilesc măsurile potrivite, astfel încât perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință. Planurile privind calitatea aerului pot include, în plus, măsuri specifice vizând protecția grupurilor sensibile ale populației, inclusiv copiii.
Aceste planuri privind calitatea aerului includ cel puțin informațiile enumerate în secțiunea A din anexa XV și pot include măsuri în conformitate cu articolul 24. Aceste planuri sunt comunicate de îndată Comisiei, dar în cel mult doi ani de la încheierea primului an în care a fost observată depășirea.
În cazul în care trebuie pregătite și puse în aplicare planuri referitoare la mai mulți poluanți, statele membre pregătesc și pun în aplicare, unde este cazul, planuri integrate privind calitatea aerului, privitoare la toți poluanții respectivi.”
15 Anexa XI la Directiva 2008/50 stabilește valorile‑limită următoare pentru NO2:
Perioada de calculare a mediei | Valoarea‑limită | Marja de toleranță | Data la care trebuie respectată valoarea‑limită | |
Dioxid de azot |
|
|
| |
1 oră | 200 μg/m3, a nu se depăși de mai mult de 18 ori într‑un an calendaristic | 50 % la 19 iulie 1999, diminuând la 1 ianuarie 2001 și apoi o dată la 12 luni cu procente anuale egale pentru a atinge 0 % la 1 ianuarie 2010 | 1 ianuarie 2010 | |
An calendaristic
| 40 μg/m3 | 50 % la 19 iulie 1999, diminuând la 1 ianuarie 2001 și apoi o dată la 12 luni cu procente anuale egale pentru a atinge 0 % la 1 ianuarie 2010 | 1 ianuarie 2010 | |
Procedura precontencioasă
16 La 7 martie 2012, Republica Franceză a solicitat, în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Directiva 2008/50, prorogarea termenului prevăzut pentru respectarea valorilor‑limită ale NO2. Această cerere se referea la valorile‑limită anuale din 24 de zone de pe teritoriul francez și la valorile‑limită orare din trei dintre aceste zone. Prin decizia din 22 februarie 2013, Comisia, în temeiul articolului 22 alineatul (4) din această directivă, a emis obiecții la respectiva cerere de prorogare. Decizia menționată nu a fost contestată de Republica Franceză. Acest stat membru avea, prin urmare, obligația de a respecta valorile‑limită ale NO2, calculate pe oră sau pe an calendaristic, începând cu 1 ianuarie 2010, conform anexei XI la directiva menționată.
17 Din cauza depășirilor valorilor‑limită anuale ale NO2 în numeroase zone de pe teritoriul francez începând cu 1 ianuarie 2010, Comisia a inițiat, la 12 februarie 2014, o procedură în cadrul mecanismului EU Pilot.
18 La 19 iunie 2015, Comisia a adresat autorităților franceze o scrisoare de punere în întârziere în care aprecia că Republica Franceză nu respectase valorile‑limită aplicabile pentru NO2 în 19 zone de pe teritoriul francez, enumerate la anexa I la această scrisoare. Comisia a considerat de asemenea că acest stat membru, cu toate că a adoptat planuri privind calitatea aerului și/sau alte măsuri destinate reducerii emisiilor de NO2, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul alineatului (1) al articolului 23 din Directiva 2008/50 și, mai ales, în temeiul celui de al doilea paragraf al acestui alineat, care impune să se procedeze în așa fel încât perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință. În plus, Comisia a constatat că încălcarea era încă în curs.
19 Prin scrisoarea din 3 decembrie 2015, precum și printr‑o scrisoare complementară din 27 iulie 2016, autoritățile franceze au răspuns la scrisoarea de punere în întârziere a Comisiei. Acestea au prezentat, în plus, rapoartele anuale, la 30 octombrie 2015 pentru anul 2014, respectiv la 22 octombrie 2016 pentru anul 2015.
20 Considerând că răspunsul formulat de Republica Franceză nu era satisfăcător, Comisia a emis la 15 februarie 2017 un aviz motivat, care a fost notificat Republicii Franceze la 16 februarie 2017, în care concluziona că acest stat membru nu a îndeplinit, în 13 zone de pe teritoriul francez, și anume cele 12 zone care fac obiectul prezentei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, precum și zona Saint-Étienne Ron‑Alpi (FR29A01), începând cu 1 ianuarie 2010, obligațiile care îi reveneau în temeiul, pe de o parte, al articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu anexa XI la această directivă și, pe de altă parte, al articolului 23 alineatul (1) din directiva menționată coroborat cu secțiunea A din anexa XV la aceasta. În consecință, Comisia a invitat Republica Franceză să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz motivat în termen de două luni de la primirea sa.
21 Autoritățile franceze au răspuns la acest aviz motivat prin scrisoarea din 24 aprilie 2017, completată de scrisori care datează din 16 octombrie 2017, din 8 februarie 2018 și din 19 aprilie 2018, în care aceste autorități aminteau că depășirea valorilor‑limită începând cu anul 2010 trebuie apreciată având în vedere, pe de o parte, dificultățile structurale care împiedică respectarea acestor valori în termenul stabilit de Directiva 2008/50 și, pe de altă parte, eforturile depuse, care au permis o netă îmbunătățire a calității aerului înconjurător în zonele menționate.
22 O reuniune tehnică a fost de asemenea organizată la 8 septembrie 2017. Aceasta a fost urmată, la 30 ianuarie 2018, de o reuniune, organizată de Comisie, referitoare la calitatea aerului și care întrunea miniștrii responsabili cu mediul din mai multe state membre, inclusiv din Republica Franceză, precum și comisarul competent în domeniu.
23 Considerând totuși că Republica Franceză nu a adoptat toate măsurile necesare pentru a‑și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2008/50, Comisia a introdus la 11 octombrie 2018 prezenta acțiune.
Cu privire la acțiune
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea sistematică și persistentă a dispozițiilor articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborate cu cele ale anexei XI la aceasta
Argumentația părților
24 Prin intermediul primului motiv, Comisia susține că Republica Franceză a încălcat, în mod sistematic și persistent, obligațiile care rezultă din articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu anexa XI la aceasta, dat fiind că limitele anuale prevăzute de această directivă cu privire la NO2 au fost depășite în cele 12 zone și aglomerări menționate la punctul 1 din prezenta hotărâre și că limitele orare au fost depășite în două dintre aceste zone, și anume Île‑de‑France‑Paris și Lyon Ron‑Alpi.
25 Comisia arată că, la punctul 69 din Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria (C‑488/15, EU:C:2017:267), care privea poluarea aerului înconjurător cu PM10, reglementată de asemenea de Directiva 2008/50, Curtea a hotărât că depășirea valorilor‑limită este suficientă pentru a constata o încălcare a dispozițiilor articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborate cu cele ale anexei XI la aceasta. Or, în speță, rapoartele anuale pentru anii 2010-2016 transmise acestei instituții chiar de autoritățile franceze, în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2008/50, precum și anumite informații furnizate de aceste autorități în faza precontencioasă ar dovedi această încălcare. Datele provizorii aferente anului 2017 ar fi fost comunicate de autoritățile franceze, dar nu ar fi fost încă validate de serviciile Comisiei.
26 Republica Franceză susține, cu titlu introductiv, două argumente.
27 Pe de o parte, Republica Franceză contestă caracterul reprezentativ al depășirilor valorilor‑limită ale NO2 constatate de Comisie, care ar fi fost înregistrate de un număr restrâns de stații de măsurare, toate localizate în apropierea anumitor artere mari de circulație. Aceste depășiri nu ar fi deci revelatoare pentru calitatea aerului în ansamblul celor 12 zone și aglomerări considerate, care ar cunoaște o îmbunătățire globală.
28 În acest context, Republica Franceză susține că faptul de a reține valoarea cea mai mare din fiecare zonă nu permite să se dea o imagine reprezentativă a evoluției calității aerului în ansamblul acestei zone.
29 Pe de altă parte, Republica Franceză consideră că măsurile pe care le‑a luat sunt împiedicate de efectul creșterii demografice, accentuat de evoluția modalităților de transport. În plus, măsurile care trebuie adoptate de statele membre, care vizează, printre altele, restrângerea circulației pe arterele rutiere cu trafic intens, ar trebui să țină seama de caracteristicile urbanizării zonelor și aglomerărilor în cauză. Astfel, ar trebui ca măsurile menționate să nu conducă la deplasarea traficului și deci, în mod necesar, a emisiilor poluante către alte zone urbane și artere de circulație, neadaptate sau subdimensionate, și să ia în considerare nevoile de transport ale populației. Republica Franceză subliniază în această privință că marja de apreciere de care dispun statele membre în cadrul transpunerii Directivei 2008/50 trebuie exercitată cu respectarea dispozițiilor tratatelor, mai ales a principiului fundamental al liberei circulații a mărfurilor și a persoanelor, ceea ce nu ar permite, de exemplu, stabilirea unor interdicții sectoriale de circulație.
30 În plus, dezvoltarea altor soluții de mobilitate ar necesita investiții ample și costisitoare, care nu ar putea fi realizate decât pe termen lung. Eficacitatea măsurilor adoptate de Republica Franceză ar depinde în egală măsură de modernizarea parcului de automobile, îngreunată de faptul că gospodăriile își păstrează vehiculele din ce în ce mai mult timp.
31 Republica Franceză susține de altfel că reglementări mai stricte, precum cea prin care se urmărește creșterea fiscalității la carburanți, nu pot fi avute în vedere în prezent din cauza sensibilității opiniei publice cu privire la acest aspect, putând, prin urmare, genera tulburări ale ordinii publice. În general, eficacitatea măsurilor adoptate ar fi condiționată de comportamentele populației și de evoluția mentalităților.
32 În încheierea acestor observații introductive, Republica Franceză invocă neglijența de care a dat dovadă Comisia însăși, întârziind adoptarea la nivelul Uniunii a măsurilor necesare realizării obiectivelor urmărite de Directiva 2008/50. Aceasta susține printre altele că efectul scontat asupra emisiilor de NO2 al normelor stabilite la nivelul Uniunii de Regulamentul (CE) n°715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO 2007, L 171, p. 1) ar fi mai scăzut decât amploarea reducerilor de emisii anticipate cu ocazia stabilirii valorilor‑limită în cadrul adoptării Directivei 2008/50.
33 Republica Franceză nu repune în discuție existența persistentă a depășirilor valorilor‑limită orare și anuale ale NO2 în zonele și aglomerările care fac obiectul acțiunii formulate de Comisie. Aceasta contestă însă caracterul pretins sistematic al acestor depășiri.
34 În plus, Republica Franceză amintește că majoritatea statelor membre se confruntă cu dificultăți structurale care fac dificilă respectarea valorii‑limită anuale a NO2 fixată de Directiva 2008/50.
35 În acest context, Republica Franceză susține că trebuie să se țină seama de localizarea stațiilor de măsurare la examinarea valorilor relevate de aceste stații, ținând cont de faptul că unele dintre acestea sunt situate în amplasamente mai apropiate de sursele de emisii de NO2 decât cele impuse de Directiva 2008/50. Ar trebui de asemenea să se țină seama de îmbunătățirea globală a calității aerului în Franța. Republica Franceză arată în această privință că măsurile pe care le‑a luat au permis reducerea considerabilă a emisiilor de NO2. Pe întreg teritoriul național, numărul stațiilor de măsurare aflate în situația de depășire a valorii‑limită anuale a NO2 ar fi fost mai mult decât înjumătățit între anii 2000 și 2017. Din anul 2010 până în anul 2017, proporția stațiilor de măsurare urbane, aflate sub influența traficului rutier, care au constatat o depășire a valorii‑limite anuale a NO2 ar fi fost înjumătățită. În aceeași perioadă, scăderea concentrației medii de NO2 măsurată de aceste stații de măsurare urbane ar fi fost de două ori mai rapidă decât pentru ansamblul stațiilor de măsurare. Ar rezulta de aici că partea populației expusă depășirii acestei valori‑limită a scăzut.
36 Republica Franceză concluzionează că, în pofida obstacolelor constituite de factorii structurali menționați, examinarea evoluției calității aerului pe întreg teritoriul francez arată o scădere semnificativă a emisiilor și a concentrațiilor de NO2 începând cu anul 2010, sub efectul măsurilor luate de autoritățile franceze.
Aprecierea Curții
37 Motivul întemeiat pe încălcarea obligației prevăzute la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2008/50 trebuie apreciat ținând seama de jurisprudența constantă potrivit căreia procedura prevăzută la articolul 258 TFUE se întemeiază pe constatarea obiectivă a nerespectării de către un stat membru a obligațiilor impuse de Tratatul FUE sau de un act de drept derivat (Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 61 și jurisprudența citată).
38 Rezultă că, în speță, depășirea valorilor‑limită pentru NO2 în aerul înconjurător este suficientă în sine pentru a putea constata o încălcare a dispozițiilor articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborate cu cele ale anexei XI la aceasta (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 62 și jurisprudența citată).
39 Or, în speță, datele care rezultă din rapoartele anuale privind calitatea aerului, prezentate de Republica Franceză în temeiul articolului 27 din Directiva 2008/50, arată că între anul 2010 și anul 2016 inclusiv acest stat membru a depășit în mod regulat, pe de o parte, valorile‑limită anuale pentru NO2 în 12 aglomerări și zone franceze și, pe de altă parte, valoarea‑limită orară pentru acest poluant în două dintre aglomerările și zonele respective.
40 Rezultă că depășirea astfel constatată trebuie considerată persistentă, după cum de altfel Republica Franceză recunoaște acest fapt încă din faza precontencioasă, dar și sistematică, fără să existe o obligație în sarcina Comisiei de a aduce probe suplimentare ale acestei depășiri.
41 În ceea ce privește argumentul invocat de Republica Franceză conform căruia neîndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu anexa XI la aceasta trebuie apreciată având în vedere dificultățile structurale întâmpinate cu ocazia transpunerii acestei directive, trebuie amintit că, potrivit anexei XI la directiva menționată, data începând cu care valorile‑limită pentru NO2 trebuiau respectate era stabilită la 1 ianuarie 2010.
42 Or, în măsura în care constatarea obiectivă a nerespectării de către un stat membru a obligațiilor pe care i le impune Tratatul FUE sau un act de drept derivat a fost efectuată, este lipsit de relevanță faptul că neîndeplinirea obligațiilor rezultă din voința statului membru căruia îi este imputabilă, din neglijența sa ori din dificultățile tehnice cu care acesta s‑ar fi confruntat (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 76 și jurisprudența citată).
43 Prin urmare, argumentul Republicii Franceze referitor la existența unor probleme structurale nu poate fi reținut.
44 Același lucru este valabil și pentru argumentul acestui stat membru referitor la caracterul nereprezentativ al depășirilor valorilor‑limită ale NO2. Astfel, în primul rând, în ceea ce privește faptul că Comisia nu a reținut decât valorile anuale și orare de concentrație a NO2 în aerul înconjurător provenite de la stația de măsurare care a arătat valorile cele mai mari în zona specificată, este suficient să se amintească faptul că Curtea a hotărât că articolul 13 alineatul (1) și articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 trebuie interpretate atât în temeiul economiei generale, cât și al finalității reglementării în care se înscriu acestea, în sensul că, pentru a se constata depășirea unei valori‑limită stabilite în anexa XI la această directivă pentru media calculată pe an calendaristic, este suficient ca un nivel de poluare superior acestei valori să fie măsurat la un punct de prelevare izolat (Hotărârea din 26 iunie 2019, Craeynest și alții, C‑723/17, EU:C:2019:533, punctele 60, 66 și 68). Rezultă că Comisia putea să rețină, pentru fiecare dintre cele 12 zone sau aglomerări vizate de prezenta acțiune, valorile anuale și orare de concentrație de NO2 în aerul înconjurător provenite de la stația de măsurare care a arătat valorile cele mai mari în zona sau aglomerarea vizată.
45 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul potrivit căruia depășirile imputate au fost înregistrate de stații de măsurare situate cel mai aproape marile artere rutiere, dintre care unele ar fi localizate, în plus, în amplasamente mai apropiate de sursele de emisie de NO2 decât cele impuse de Directiva 2008/50, trebuie să se constate că, deși este adevărat că amplasarea punctelor de prelevare ocupă o poziție centrală în sistemul de evaluare și de îmbunătățire a calității aerului prevăzut de această directivă și că însuși obiectul acesteia din urmă ar fi compromis dacă punctele de prelevare situate într‑o anumită zonă sau aglomerare nu ar fi instalate în conformitate cu criteriile pe care le prevede (Hotărârea din 26 iunie 2019, Craeynest și alții, C‑723/17, EU:C:2019:533, punctele 47 și 49), Republica Franceză nu contestă că amplasarea stațiilor de măsurare în apropiere de marile artere rutiere este conformă criteriilor de amplasare la macroscară a punctelor de prelevare definite în anexa III la Directiva 2008/50.
46 În ceea ce privește argumentul Republicii Franceze potrivit căruia necesitatea respectării dreptului Uniunii și în special a liberei circulații a mărfurilor ar limita marja de manevră a statelor membre în adoptarea măsurilor de reducere a emisiilor de NO2 generate de traficul rutier, cum este o interdicție sectorială de circulație, trebuie amintit, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 117, 138 și 140 din Hotărârea din 21 decembrie 2011, Comisia/Austria (C‑28/09, EU:C:2011:854), că Curtea a hotărât că o asemenea interdicție sectorială poate fi aptă să garanteze realizarea obiectivului de protecție a mediului și să justifice astfel un obstacol în calea principiului liberei circulații a mărfurilor, cu condiția să nu existe măsuri mai puțin restrictive pentru libertatea de circulație în raport cu obiectivul urmărit.
47 În ceea ce privește argumentul conform căruia Comisia ar fi întârziat în luarea măsurilor necesare realizării obiectivelor Directivei 2008/50, trebuie să se constate că nu este de natură să exonereze Republica Franceză de nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din această directivă coroborat cu anexa XI la aceasta.
48 Republica Franceză consideră, în plus, că efectul scontat al normelor prevăzute de Regulamentul nr.°715/2007 asupra emisiilor de NO2 s‑a dovedit mai scăzut decât amploarea reducerilor emisiilor anticipate cu ocazia stabilirii valorilor‑limită în cadrul adoptării Directivei 2008/50. În această privință, trebuie să se arate, pe lângă faptul că autovehiculele supuse acestor norme nu sunt singura cauză a emisiilor de NO2, ceea ce Republica Franceză a recunoscut de altfel, și că reglementarea Uniunii aplicabilă omologării de tip a autovehiculelor nu poate exonera statele membre de obligația de a respecta valorile‑limită stabilite începând cu 1 ianuarie 2010 de Directiva 2008/50, că Republica Franceză nu ține seama de faptul că, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 punctul 1 coroborat cu articolul 2 punctul 5 din Directiva 2008/50, interpretate în lumina considerentelor (1)-(3) ale acestei directive, valorile‑limită nu au fost stabilite în raport cu efectul scontat al normelor prevăzute de Regulamentul nr.°715/2007, ci pe baza cunoștințelor științifice și a experienței statelor membre, astfel încât să reflecte nivelul considerat adecvat de Uniunea Europeană și de statele membre în scopul de a evita, de preveni sau de a reduce efectele dăunătoare asupra sănătății umane și a mediului ca întreg.
49 Pe de altă parte, contrar celor susținute de Republica Franceză, o eventuală tendință parțială în scădere evidențiată de datele colectate, din care nu rezultă însă că acest stat membru se conformează valorilor‑limită pe care este ținut să le respecte, nu poate să infirme constatarea neîndeplinirii obligațiilor care îi este reproșată în acest sens (Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 65).
50 În aceste condiții, primul motiv trebuie admis.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu secțiunea A din anexa XV la aceasta
Argumentația părților
51 Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia susține în esență că Republica Franceză nu și‑a îndeplinit, începând cu 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50.
52 Comisia arată în această privință că, deși este adevărat că, în cadrul punerii în aplicare a acestei dispoziții, statul membru dispune, în planurile sale referitoare la calitatea aerului, de o anumită marjă de apreciere în alegerea măsurilor care trebuie luate, acestea trebuie să permită, în orice caz, ca perioada de depășire a valorilor‑limită să fie cât mai scurtă cu putință.
53 Pentru a se stabili dacă un plan referitor la calitatea aerului prevede măsuri potrivite pentru ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință, ceea ce necesită o analiză de la caz la caz, Comisia arată că trebuie să se țină seama de șase factori, deduși, printre altele, din jurisprudența menționată la punctele 37 și 42 din prezenta hotărâre.
54 În primul rând, depășirea valorilor‑limită pe o perioadă lungă, precum și, în al doilea rând, durata estimată a depășirii valorilor‑limită pentru viitor ar constitui indicii importante ale nerespectării de către statul membru în cauză a obligației care îi revine în temeiul articolului 23 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2008/50.
55 În al treilea rând, ar trebui să se țină seama de nivelul absolut al depășirii valorilor‑limită. Cu cât diferența care trebuie eliminată pentru a respecta valoarea‑limită stabilită de Directiva 2008/50 este mai importantă, în special în ultimii ani, cu atât absența ambiției măsurilor prevăzute în plan ar constitui un indiciu al încălcării obligațiilor menționate la articolul 23 din Directiva 2008/50.
56 În al patrulea rând, evoluția privind concentrația anuală de NO2 în aerul înconjurător, în special în ultimii ani, ar putea indica o încălcare a dispoziției menționate. Dacă această tendință este în creștere sau în stagnare, acest fapt ar constitui de asemenea un indiciu puternic al măsurilor insuficiente prevăzute în plan. Chiar și o tendință descrescătoare ar putea fi un indiciu al încălcării cerințelor prevăzute la articolul 23 din Directiva 2008/50 în cazul în care ritmul acestei scăderi este, în raport cu amploarea depășirii, prea lent pentru a o elimina într‑o perioadă cât mai scurtă cu putință.
57 În al cincilea rând, conținutul formal al planurilor, în special aspectul dacă acestea cuprind toate informațiile impuse de secțiunea A din anexa XV la Directiva 2008/50, ar trebui luat în considerare. În această privință, Comisia face trimitere la punctul 113 din Concluziile doamnei avocate generale Kokott prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria (C‑488/15, EU:C:2017:267), din care reiese că aceste informații au o importanță primordială.
58 În al șaselea rând, Comisia sugerează de asemenea să se țină cont de conținutul material al planurilor, în special de concordanța dintre diagnosticul pus în aceste planuri și măsurile avute în vedere, de analizarea tuturor măsurilor posibile, de acoperirea geografică și sectorială a măsurilor selectate în planurile menționate, precum și de natura lor obligatorie sau doar stimulativă.
59 Comisia recunoaște că, în speță, fiecare dintre cele 12 zone de pe teritoriul francez vizate de acțiunea sa făcea în mod formal obiectul unui plan referitor la calitatea aerului la data expirării termenului stabilit în avizul motivat, și anume 16 aprilie 2017. Aceasta consideră însă că planurile respective sunt ineficiente, în măsura în care nu au pus capăt depășirilor persistente existente în Franța începând cu anul 2010. În plus, după ce a analizat planurile menționate și alte măsuri adoptate de Republica Franceză, precum și informațiile comunicate de autoritățile acestui stat membru în cursul procedurii precontencioase, Comisia, reproșând acestor autorități o atitudine pasivă și adoptarea de măsuri fără caracter obligatoriu, susține că planurile în cauză nu prevăd măsuri potrivite pentru ca perioada de depășire a valorilor‑limită ale NO2 să fie „cât mai scurtă cu putință”. De altfel, niciunul dintre aceste planuri nu prevede necesitatea unor transformări structurale.
60 În sfârșit, Comisia susține că diferite acte juridice adoptate de Republica Franceză după 16 aprilie 2017 – dată‑limită stabilită în avizul motivat – confirmă încălcarea articolului 23 din Directiva 2008/50.
61 Comisia arată că, desigur, la 10 mai 2017, Republica Franceză a adoptat un plan de reducere a emisiilor de poluanți atmosferici care prevede un anumit număr de acțiuni de reducere a emisiilor în toate sectoarele și are în vedere, printre altele, măsuri de reducere a emisiilor legate de transportul rutier, precum convergența fiscalității între benzină și motorină sau promovarea achiziționării de vehicule nepoluante. Cu toate acestea, ar reieși din acest plan că respectarea valorilor‑limită nu va interveni decât, cel mai devreme, în 2030.
62 În acest context, Comisia amintește că Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) a constatat într‑o hotărâre din 12 iulie 2017 încălcarea reglementării franceze care transpune articolele 13 și 23 din Directiva 2008/50 în 16 zone de pe teritoriul francez.
63 În plus, Comisia susține că reiese din informațiile furnizate de Republica Franceză în scrisoarea sa din 8 februarie 2018 că în anul 2020 10 stații de măsurare vor fi încă în situație de neconformitate, această cifră scăzând la trei în anul 2030, fără a fi indicată localizarea acestor stații. Acest lucru ar confirma, în orice caz, nerespectarea persistentă de către acest stat membru, cu depășirea datei‑limită fixate în avizul motivat, a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 23 din Directiva 2008/50.
64 Comisia arată de asemenea că o listă de măsuri naționale adiționale, efective sau anunțate, i‑a fost comunicată de autoritățile franceze la 20 aprilie 2018. Cu toate acestea, nu a fost furnizată nicio cuantificare a impactului acestor măsuri și nu a fost indicată nicio dată la care se va pune capăt depășirii valorilor‑limită ale NO2 în toate cele 12 zone vizate de prezenta acțiune.
65 În plus, conform Comisiei, argumentul, invocat de Republica Franceză, întemeiat pe existența unor dificultăți structurale nu se bazează pe o analiză de la caz la caz pentru fiecare dintre cele 12 zone vizate de prezenta acțiune. În realitate, fiind vorba despre un argument general, ar trebui respins ca nefiind dovedit din punct de vedere factual.
66 Comisia arată de asemenea că analiza elementelor de fapt prezentate de Republica Franceză în memoriul său în apărare confirmă că niciuna dintre zonele în cauză nu face obiectul unui plan care să prevadă măsuri potrivite pentru ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință. În plus, elementele invocate de guvernul francez privesc, în mare parte, acțiuni care sunt prevăzute mult după expirarea termenului de răspuns la avizul motivat și a căror realizare este prevăzută la mai mult de 15 ani după intrarea în vigoare a valorilor‑limită ale NO2.
67 Pe de altă parte, Comisia respinge argumentul conform căruia doar o mică parte din populație ar fi afectată de depășirile valorilor‑limită ale NO2, un asemenea argument nefiind pertinent în raport cu Directiva 2008/50, care nu cuprinde reguli de minimis.
68 Republica Franceză invocă existența unor dificultăți structurale întâmpinate în punerea în aplicare a măsurilor luate pentru ca perioada de depășire a valorilor‑limită ale NO2 să fie cât mai scurtă cu putință, care ar fi afectat eficacitatea acestor măsuri.
69 De asemenea, Republica Franceză susține că este eronată interpretarea dată de Comisie articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu anexa XV la această directivă.
70 În această privință, Republica Franceză contestă modul în care Comisia s‑a întemeiat pe jurisprudența Curții referitoare la depășirea valorilor‑limită de PM10 în aerul înconjurător pentru a evalua caracterul adecvat al planurilor privind calitatea aerului pentru ca perioada de depășire a valorilor‑limită să fie cât mai scurtă cu putință, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50, pentru motivul că constrângerile referitoare la măsurile pentru combaterea emisiilor de cei doi poluanți sunt diferite. Aceasta îi reproșează, printre altele, Comisiei că nu a luat în considerare, la examinarea necesară de la caz la caz a caracterului adecvat al măsurilor luate cu privire la cerința conform căreia durata depășirii trebuie să fie cât mai scurtă cu putință, caracteristicile specifice emisiilor de NO2, localizarea depășirilor în zonele urbane aflate sub influența traficului și constrângerile structurale proprii emisiilor de NO2, astfel încât persistența depășirilor valorilor‑limită ale NO2 începând cu 1 ianuarie 2010 nu ar permite în sine, și contrar celor afirmate de Comisie, să se demonstreze caracterul inadecvat al acestor măsuri.
71 Republica Franceză subliniază, în plus, că planurile în cauză, care, contrar opiniei Comisiei, presupun măsuri proactive și potrivite, dintre care unele au un caracter obligatoriu, au permis să se amelioreze global și în mod foarte semnificativ calitatea aerului în Franța. Această îmbunătățire continuă, chiar dacă nu a permis încă încetarea depășirilor valorilor‑limită ale NO2 invocate de Comisie în cadrul prezentei acțiuni.
72 În măsura în care Comisia sugerează că planurile privind calitatea aerului trebuie să indice data la care valorile‑limită stabilite în anexa XI la Directiva 2008/50 vor fi respectate, Republica Franceză arată că nicio dispoziție din această directivă nu impune în mod explicit autorităților statelor membre să indice o asemenea dată în planurile lor. Astfel, anexa XV la directiva menționată ar prevedea că printre informațiile care trebuie să figureze în planurile locale, regionale sau naționale de îmbunătățire a calității aerului înconjurător trebuie să figureze „calendarul aplicării” și „estimarea îmbunătățirii planificate a calității aerului și a perioadei […] preconizate conform necesarului pentru atingerea acestor obiective”. Or, nu ar rezulta că planurile menționate trebuie să indice data la care valorile‑limită vor fi respectate. Expresia „atingerea acestor obiective” s‑ar raporta la obiectivele de îmbunătățire a calității aerului înconjurător stabilite în aceste planuri, iar nu la respectarea valorilor‑limită fixate de anexa respectivă.
73 Republica Franceză susține că trebuie examinat de la caz la caz caracterul adecvat al planurilor privind calitatea aerului, prin raportare la constrângerile locale specifice care trebuie depășite în fiecare dintre cele 12 sau aglomerări în cauză, și dă în această privință o imagine a unora dintre aceste constrângeri specifice fiecărei zone, precum și a măsurilor celor mai recente puse în aplicare pentru a pune capăt depășirilor valorilor‑limită ale NO2. Aceasta concluzionează că nu a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50.
Aprecierea Curții
74 Din articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2008/50 rezultă că, atunci când depășirea valorilor‑limită pentru NO2 are loc după expirarea termenului prevăzut pentru aplicarea lor, statul membru în cauză este obligat să întocmească un plan privind calitatea aerului care îndeplinește anumite cerințe.
75 Astfel, acest plan trebuie să stabilească măsurile potrivite pentru ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință și poate include măsuri specifice vizând protecția grupurilor sensibile ale populației, inclusiv copiii. În plus, conform articolului 23 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2008/50, acest plan trebuie să conțină cel puțin informațiile enumerate în secțiunea A din anexa XV la această directivă și poate include măsuri în conformitate cu articolul 24 din aceasta. Planul menționat trebuie transmis Comisiei fără întârziere, dar în cel mult doi ani de la încheierea primului an în care a fost observată depășirea.
76 Potrivit jurisprudenței Curții, articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 are aplicabilitate generală, întrucât se aplică, fără limitare în timp, depășirilor oricărei valori‑limită de poluant stabilite de directiva menționată după expirarea termenului prevăzut pentru aplicarea lor, indiferent dacă termenul respectiv este stabilit de Directiva 2008/50 sau de Comisie în temeiul articolului 22 din aceasta (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 104).
77 În acest context, în ceea ce privește argumentația Republicii Franceze referitoare la jurisprudența stabilită de Curte în Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria (C‑488/15, EU:C:2017:267), precum și în Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia (C‑336/16, EU:C:2018:94), privind depășirea valorilor‑limită de PM10 în aerul înconjurător, în scopul de a evalua planurile privind calitatea aerului pentru ca perioada de depășire a valorilor‑limită ale NO2 să fie cât mai scurtă cu putință, trebuie arătat că textul articolelor 13 și 23 din Directiva 2008/50 privește, fără distincție, toți poluanții din aerul înconjurător cărora li se aplică această directivă. Jurisprudența menționată poate fi transpusă, în calitate de cadru de analiză, pentru a evalua respectarea de către un stat membru a obligațiilor sale care rezultă din acest articol 23 în ceea ce privește un alt poluant decât particulele de PM10, din moment ce acest poluant intră sub incidența directivei menționate.
78 Este necesar de asemenea să se arate că această ultimă dispoziție instituie o legătură directă între, pe de o parte, depășirea valorilor‑limită pentru NO2, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborate cu cele ale anexei XI la aceasta, și, pe de altă parte, stabilirea unor asemenea planuri privind calitatea aerului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 83, și Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 76).
79 Aceste planuri pot fi stabilite numai pe baza echilibrului dintre obiectivul de reducere a riscului de poluare și diferitele interese publice și private existente (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 106, și Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 93).
80 Prin urmare, faptul că un stat membru depășește valorile‑limită pentru NO2 în aerul înconjurător nu este suficient, în sine, pentru a se considera că acest stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2008/50 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 107, și Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 94).
81 Astfel, din această dispoziție rezultă că, deși statele membre dispun de o anumită marjă de manevră pentru stabilirea măsurilor care trebuie luate, aceste măsuri trebuie să permită, în orice caz, ca perioada de depășire a valorilor‑limită să fie cât mai scurtă cu putință (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 109, și Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 95).
82 În aceste condiții, trebuie să se verifice printr‑o analiză de la caz la caz dacă planurile elaborate de statul membru vizat sunt în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2008/50 (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 108).
83 În speță, Republica Franceză susține că termenele indicate pentru măsurile adoptate de aceasta în planurile privind calitatea aerului pe care le‑a stabilit sunt adaptate la amploarea transformărilor structurale necesare pentru a pune capăt depășirilor valorilor‑limită aplicabile pentru NO2, subliniind mai ales, pe de o parte, dificultățile care rezultă din amploarea și din costurile investițiilor care trebuie realizate și, pe de altă parte, constrângerile existente în domeniul combaterii emisiilor de NO2, cum sunt creșterea numărului de autovehicule, datorată printre altele creșterii demografice, împrejurarea că realizarea măsurilor necesare modernizării parcului de automobile este în mod necesar de durată, dificultatea de a modifica marile artere de circulație sau sensibilitatea opiniei publice cu privire la anumite măsuri cum ar fi în special creșterea fiscalității la carburanți, precum și utilizarea persistentă a autovehiculelor.
84 Trebuie să se constate, în acest context, că acestea sunt elemente cu caracter general pe care Republica Franceză le‑a menționat în planurile respective, fără a oferi mai multă precizie și fără a intra într‑o analiză mai aprofundată de la caz la caz pentru fiecare dintre cele 12 zone vizate de acțiunea Comisiei.
85 În plus, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că dificultăți legate de provocările socioeconomice și bugetare ale investițiilor tehnice de anvergură care trebuie realizate nu au un caracter excepțional și nu sunt de natură să excludă faptul că ar fi putut fi stabilite termene mai puțin lungi (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 februarie 2018, Comisia/Polonia, (C‑336/16, EU:C:2018:94, punctul 101).
86 Existența unor asemenea dificultăți structurale, legate în special de constrângerile existente în materie de combatere a emisiilor de NO2, mai ales în circumstanțe în care depășirile constatate sunt localizate exclusiv în jurul unor mari artere rutiere, ar putea totuși să fie pertinentă în cadrul echilibrului menționat la punctul 77 din prezenta hotărâre, pentru a decide că termenul de depășire este cât mai scurt cu putință, cu condiția ca statul membru să fi luat toate măsurile potrivite în acest sens.
87 Or, trebuie să se arate că, în cadrul examinării sale de la caz la caz a diferitor zone și aglomerări vizate de prezenta acțiune, Republica Franceză, deși a demonstrat o anumită reducere a nivelului de depășire în unele dintre zonele și aglomerările în cauză, a menționat în mod sistematic măsuri care, pe de o parte, nu furnizează precizări referitoare la locurile avute în vedere, la calendarul acestora și la impactul lor cuantificat și, pe de altă parte, au fost în cea mai mare parte adoptate sau avute în vedere mult după expirarea termenului de răspuns la avizul motivat ori sunt în curs de adoptare sau de planificare, prevăzând uneori o durată de realizare de mai mult de 15 ani de la intrarea în vigoare a valorilor‑limită pentru NO2.
88 În acest context, trebuie amintit că, în caz de depășire a valorilor‑limită pentru NO2 în aerul înconjurător, obligația de a stabili planuri privind calitatea aerului se impune statului membru vizat începând de la 11 iunie 2010. Astfel cum reiese din dosarul prezentat Curții, depășiri ale valorilor‑limită erau deja constatate în Franța la data respectivă. În consecință, începând de la această dată, la care Republica Franceză trebuia să adopte acte cu putere de lege și acte administrative pentru a se conforma Directivei 2008/50, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) din aceasta, statul membru respectiv era obligat să adopte și să pună în executare, cât mai rapid cu putință, măsuri potrivite, în aplicarea articolului 23 alineatul (1) din directiva menționată.
89 În condițiile menționate la punctul 87 din prezenta hotărâre, trebuie să se arate că Republica Franceză nu a adoptat în mod vădit în timp util măsuri potrivite care să permită asigurarea unui termen de depășire care să fie cât mai scurt cu putință. Astfel, depășirea valorilor‑limită în cauză șapte ani consecutivi rămâne sistematică și persistentă în acest stat membru, în pofida obligației care îi incumbă de a lua toate măsurile potrivite și eficiente pentru a se conforma cerinței conform căreia termenul de depășire trebuie să fie cât mai scurt cu putință.
90 O asemenea situație demonstrează prin ea însăși, fără a fi nevoie să se examineze în detaliu conținutul planurilor privind calitatea aerului stabilite de Republica Franceză, că, în speță, acest stat membru nu a pus în aplicare măsuri potrivite și eficiente pentru ca perioada de depășire a valorilor‑limită pentru NO2 să fie „cât mai scurtă cu putință”, în sensul articolului 23 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2008/50 (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria, C‑488/15, EU:C:2017:267, punctul 117).
91 Rezultă că argumentele invocate de Republica Franceză nu ar putea, ca atare, justifica termene atât de lungi pentru a înceta depășirile respective, având în vedere obligația de a se asigura ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință.
92 În aceste condiții, cel de al doilea motiv invocat de Comisie trebuie admis.
93 Având în vedere ansamblul considerațiilor ce precedă, trebuie să se constate:
– că, prin depășirea în mod sistematic și persistent, începând cu 1 ianuarie 2010, a valorii‑limită anuale pentru NO2 în 12 aglomerări și zone de calitate a aerului, și anume Marsilia (FR03A02), Toulon (FR03A03), Paris (FR04A01), Auvergne‑Clermont‑Ferrand (FR07A01), Montpellier (FR08A01), Toulouse Midi‑Pirinei (FR12A01), ZUR Reims Champagne‑Ardenne (FR14N10), Grenoble Ron‑Alpi (FR15A01), Strasbourg (FR16A02), Lyon Ron‑Alpi (FR20A01), ZUR Vallée de l’Arve Ron‑Alpi (FR20N10) și Nisa (FR24A01), și prin depășirea în mod sistematic și persistent, începând cu 1 ianuarie 2010, a valorii‑limită orare pentru NO2 în două aglomerări și zone de calitate a aerului, și anume Paris (FR04A01) și Lyon Ron‑Alpi (FR20A01), Republica Franceză a continuat, de la această dată, să încalce obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu anexa XI la aceasta, de la intrarea în vigoare a valorilor‑limită în anul 2010, și
– că Republica Franceză nu și‑a îndeplinit, începând cu 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din directiva menționată coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația stabilită la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din aceeași directivă de a se asigura ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință.
Cu privire la cheltuielile de judecată
94 În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a motivelor sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște:
1) Prin depășirea în mod sistematic și persistent, începând cu 1 ianuarie 2010, a valorii‑limită anuale pentru dioxidul de azot (NO2) în următoarele 12 aglomerări și zone de calitate a aerului franceze, și anume Marsilia (FR03A02), Toulon (FR03A03), Paris (FR04A01), Auvergne‑Clermont‑Ferrand (FR07A01), Montpellier (FR08A01), Toulouse Midi‑Pirinei (FR12A01), zona urbană regională (ZUR) Reims Champagne‑Ardenne (FR14N10), Grenoble Ron‑Alpi (FR15A01), Strasbourg (FR16A02), Lyon Ron‑Alpi (FR20A01), ZUR Vallée de l’Arve Ron‑Alpi (FR20N10) și Nisa (FR24A01), și prin depășirea în mod sistematic și persistent, începând cu 1 ianuarie 2010, a valorii‑limită orare pentru NO2 în două aglomerări și zone de calitate a aerului, și anume Paris (FR04A01) și Lyon Ron‑Alpi (FR20A01), Republica Franceză a continuat, de la această dată, să încalce obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa coroborat cu anexa XI la aceasta, de la intrarea în vigoare a valorilor‑limită în anul 2010.
Republica Franceză nu și‑a îndeplinit, începând cu 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din directiva menționată coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația stabilită la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din aceeași directivă de a se asigura ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință.
2) Obligă Republica Franceză la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături