HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
7 noiembrie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Transporturi aeriene – Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 – Punctul FCL.065 din anexa I – Domeniu de aplicare ratione temporis – Directiva 2000/78/CE – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Discriminare pe motive de vârstă – Articolul 2 alineatul (5) – Articolul 4 alineatul (1) – Reglementare națională care prevede încetarea automată a raportului de muncă la vârsta de 60 de ani – Piloți de aeronave – Protecția securității naționale”
În cauza C‑396/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), prin decizia din 24 aprilie 2018, primită de Curte la 15 iunie 2018, în procedura
Gennaro Cafaro
împotriva
DQ,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președinte de cameră, doamna R. Silva de Lapuerta (raportoare), vicepreședinta Curții, domnii M. Safjan și L. Bay Larsen și doamna C. Toader, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 11 aprilie 2019,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Cafaro, de S. Assennato și de G. Sacconi, avvocati;
– pentru DQ, de G. Guancioli și de P. Busco, avvocati;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. De Socio, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de V. Di Bucci, de D. Martin, de W. Mölls și de C. Valero, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 26 iunie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea punctului FCL.065 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO 2011, L 311, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 (JO 2012, L 100, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1178/2011”), și a Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Gennaro Cafaro, pe de o parte, și fostul său angajator, DQ, pe de altă parte, în legătură cu încetarea automată a raportului său de muncă pentru motivul că a atins vârsta de 60 de ani.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul nr. 1178/2011
3 Articolul 1 din Regulamentul nr. 1178/2011 prevede:
„Prezentul regulament stabilește norme detaliate referitoare la:
1. diferitele calificări asociate licențelor de pilot, condițiile de eliberare, menținere, modificare, limitare, suspendare sau revocare a licențelor, privilegiile și responsabilitățile titularilor de licențe, condițiile de convertire a licențelor naționale de pilot existente și a licențelor naționale de mecanic navigant în licențe de pilot, precum și condițiile de recunoaștere a licențelor emise de țări terțe;
[…]”
4 Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. «licență conformă cu partea FCL» înseamnă o licență de echipaj de zbor care respectă cerințele din anexa I;
[…]”
5 Articolul 12 din regulamentul menționat, intitulat „Intrare în vigoare și aplicare”, prevede:
„(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 8 aprilie 2012.
(1b) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), statele membre au posibilitatea de a decide să nu aplice dispozițiile din anexele I-IV până la 8 aprilie 2013.
[…]
(7) În cazul în care un stat membru face uz de dispozițiile alineatelor (1b)-(6), acesta transmite o notificare în acest sens [Comisiei Europene] și [Agenției Europene de Siguranță a Aviației]. Această notificare descrie motivele care stau la baza derogării și programul de implementare care cuprinde acțiunile prevăzute și calendarul aferent.
[…]”
6 Punctul FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011, intitulat „Reducerea privilegiilor titularilor de licență în vârstă de 60 de ani sau mai mult în transportul aerian comercial”, prevede:
„(a) 60-64 de ani. Avioane și elicoptere. Titularul unei licențe de pilot care a atins vârsta de 60 de ani nu acționează ca pilot pe o aeronavă care asigură transport aerian comercial, cu excepția situațiilor în care:
1. este membru al unui echipaj multipilot;
2. un astfel de titular este unicul pilot din echipajul de zbor care a atins vârsta de 60 de ani.
(b) 65 de ani. Titularul unei licențe de pilot care a atins vârsta de 65 de ani nu acționează ca pilot pe o aeronavă care asigură transport aerian comercial.”
Directiva 2000/78
7 Considerentul (23) al Directivei 2000/78 enunță:
„În împrejurări foarte limitate, un tratament diferențiat poate fi justificat atunci când o caracteristică legată de religie sau de convingeri, de un handicap, de vârstă sau de orientare sexuală constituie o cerință profesională esențială și determinantă, în măsura în care obiectivul este legitim, iar cerința proporțională. Aceste împrejurări trebuie să fie menționate în informațiile furnizate de statele membre Comisiei.”
8 Potrivit articolului 1 din directiva menționată, aceasta are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.
9 Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Conceptul de discriminare”, prevede:
„(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
[…]
(5) Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor prevăzute de legislația națională care, într‑o societate democratică, sunt necesare pentru securitatea publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății publice și protecția drepturilor și libertăților semenilor.”
10 Articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:
„Fără a aduce atingere articolului 2 alineatele (1) și (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât [a se citi «cu condiția ca»] obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.”
Dreptul italian
11 Din decizia de trimitere reiese că DQ este o societate de transport aerian constituită în conformitate cu articolul 25 din Legge n. 124 ‐ Sistema di informazione per la sicurezza della Republica e nuova disciplina del segreto (Legea nr. 124 privind sistemul de informații pentru securitatea Republicii și noua reglementare privind clasificarea datelor secrete) din 3 august 2007 (GURI nr. 187 din 13 august 2007, p. 4), care desfășoară activități confidențiale pentru nevoile serviciilor secrete ale statului italian în scopul protecției securității naționale.
12 Articolul 744 al patrulea paragraf din codice della navigazione (Codul navigației) asimilează aeronavelor de stat aeronavele utilizate de entități publice sau private care desfășoară activități legate de protecția securității naționale.
13 În conformitate cu articolul 748 primul paragraf din Codul navigației, dispozițiile acestuia nu sunt aplicabile aeronavelor de stat.
14 Potrivit articolului 748 al treilea paragraf din Codul navigației, operațiunile de zbor efectuate de aeronave asimilate aeronavelor de stat asigură un nivel adecvat de siguranță, determinat în conformitate cu reglementările speciale adoptate de administrațiile de stat competente.
15 Potrivit indicațiilor furnizate de instanța de trimitere, decreto del Presidente del Consiglio dei Ministri sui limiti di impiego del personale navigante di [DQ] (Decretul președintelui Consiliului de Miniștri privind Regulamentul privind limitele de încadrare în muncă a personalului navigant al [DQ]) din 9 septembrie 2008 (denumit în continuare „DPCM”) a fost adoptat în temeiul articolului 748 al treilea paragraf din Codul navigației.
16 În conformitate cu DPCM:
„Ținând seama de finalitățile menționate la articolele precedente, se prevede că piloții [DQ] pot desfășura activități profesionale cel mult până la împlinirea vârstei de 60 de ani.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
17 Domnul Cafaro a fost angajat de DQ ca pilot de aeronavă, de la 26 septembrie 1988 la 19 septembrie 2012.
18 Prin scrisoarea din 19 ianuarie 2012, DQ l‑a informat pe domnul Cafaro că contractul său de muncă urma să înceteze automat la data de 19 septembrie 2012 pentru motivul că la acea dată urma să împlinească vârsta de 60 de ani.
19 Domnul Cafaro a introdus la Tribunale di Roma (Tribunalul din Roma, Italia) o acțiune prin care se urmărea constatarea nelegalității concedierii sale, care a fost respinsă de această instanță.
20 Domnul Cafaro a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de Tribunale di Roma (Tribunalul din Roma) la Corte d’appello di Roma (Curtea de Apel din Roma, Italia), care, prin hotărârea din 19 februarie 2016, a respins acest apel. Această din urmă instanță a statuat în esență că domnul Cafaro nu fusese concediat, dat fiind că raportul său de muncă încetase în mod automat atunci când acesta împlinise vârsta de 60 de ani, în conformitate cu dispozițiile DPCM.
21 Domnul Cafaro a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.
22 Această instanță observă că, în conformitate cu dreptul național, aeronavele utilizate de DQ trebuie să fie asimilate aeronavelor de stat și că, în temeiul acestei calificări, raportul de muncă al piloților angajați de DQ este reglementat de dispozițiile speciale ale DPCM, care prevăd, printre altele, încetarea automată a raportului lor de muncă atunci când ating vârsta de 60 de ani.
23 Or, instanța de trimitere arată că punctul FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011 permite, cu anumite restricții, titularilor unei licențe de pilot cu vârsta între 60 și 64 de ani să continue să acționeze ca pilot de aeronavă care asigură transport aerian comercial. Astfel, ea subliniază că această dispoziție interzice titularilor unei licențe de pilot să își exercite funcțiile în cadrul transportului aerian comercial numai după împlinirea vârstei de 65 de ani.
24 În acest context, instanța menționată are îndoieli cu privire la aspectul dacă punctul FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011 este aplicabil în situația unui pilot de aeronavă angajat de o societate care desfășoară activități legate de protecția securității naționale, precum DQ, iar, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă această dispoziție trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții naționale care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților de aeronave angajați de DQ la vârsta de 60 de ani.
25 În subsidiar, instanța de trimitere urmărește să afle dacă o astfel de dispoziție națională este compatibilă cu principiul nediscriminării pe motive de vârstă consacrat de Directiva 2000/78.
26 În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Reglementarea națională prevăzută de [DPCM], în aplicarea articolului 748 al treilea paragraf din [Codul navigației], care prevede Regulamentul privind limitele de încadrare în muncă a personalului navigant al [DQ] și în special încetarea automată a raportului de muncă la împlinirea vârstei de 60 de ani contravine Regulamentului nr. 1178/2011, în măsura în care acesta stabilește limita de vârstă la 65 de ani pentru folosirea piloților în transportul aerian comercial, iar acesta din urmă, după înlăturarea aplicării reglementării naționale speciale, este aplicabil în speță?
2) Cu titlu subsidiar, în cazul în care s‑ar aprecia că Regulamentul [nr. 1178/2011] nu este aplicabil ratione materiae situației de fapt, reglementarea națională menționată mai sus este incompatibilă cu principiul nediscriminării [pe motive] de vârstă prevăzut de Directiva 2000/78 și de [articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene], a cărui expresie concretă o constituie [această directivă]?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
27 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă punctul FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011 trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când aceștia au atins vârsta de 60 de ani.
28 Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că DQ, guvernul italian și Comisia susțin că punctul FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011 nu este aplicabil ratione temporis litigiului principal.
29 În această privință, din articolul 12 alineatul (1b) din Regulamentul nr. 1178/2011 reiese că statele membre au posibilitatea de a decide să nu aplice, printre altele, dispozițiile din anexa I la acest regulament până la data de 8 aprilie 2013.
30 În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că Republica Italiană a utilizat această posibilitate. Astfel, punctul FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011 a devenit aplicabil pe teritoriul acestui stat membru numai începând cu 8 aprilie 2013.
31 Or, din decizia de trimitere reiese că încetarea contractului de muncă al domnului Cafaro s‑a produs la 19 septembrie 2012. Prin urmare, faptele din litigiul principal sunt anterioare datei de punere în aplicare în Italia a punctului FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011, astfel încât această dispoziție nu este aplicabil ratione temporis în litigiul menționat.
32 În aceste condiții, nu este necesar să se răspundă la prima întrebare adresată de instanța de trimitere.
Cu privire la a doua întrebare
33 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă Directiva 2000/78 trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care operează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a statului membru atunci când aceștia au atins vârsta de 60 de ani.
34 Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78, „principiul egalității de tratament” este definit drept absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1 din această directivă, printre care figurează în special vârsta. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din directiva menționată precizează că, în vederea aplicării alineatului (1) al acestuia, o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este tratată o altă persoană care se regăsește într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1 din aceeași directivă.
35 Prin faptul că prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de DQ la vârsta de 60 de ani, DPCM are ca efect tratarea anumitor persoane într‑un mod mai puțin favorabil decât alte persoane care desfășoară aceeași activitate pentru același angajator, pentru simplul motiv că au atins vârsta de 60 de ani.
36 Rezultă că reglementarea națională în discuție în litigiul principal instituie un tratament diferențiat pe motive de vârstă, în sensul dispozițiilor articolului 1 coroborat cu articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78.
37 Prin urmare, trebuie să se verifice, ținând seama de obiectivele urmărite de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, dacă Directiva 2000/78 trebuie interpretată în sensul că se opune unei astfel de diferențe de tratament.
38 În această privință, din decizia de trimitere reiese că reglementarea națională în discuție în litigiul principal ar urmări să garanteze un nivel adecvat de siguranță a zborurilor de stat operate de DQ în interesul securității naționale. Astfel, reglementarea menționată ar urmări să garanteze, pe de o parte, securitatea aeriană și, pe de altă parte, protecția securității naționale.
39 Prin urmare, pentru a răspunde la a doua întrebare, trebuie să se interpreteze articolul 2 alineatul (5) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
Cu privire la interpretarea articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78
40 Potrivit articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78, aceasta nu aduce atingere măsurilor prevăzute de legislația națională care, într‑o societate democratică, sunt necesare pentru securitatea publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății publice și protecția drepturilor și libertăților semenilor.
41 Prin adoptarea acestei dispoziții, legiuitorul Uniunii Europene a urmărit să prevină și să arbitreze un conflict în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă între, pe de o parte, principiul egalității de tratament și, pe de altă parte, necesitatea de a asigura ordinea, securitatea și sănătatea publică, prevenirea infracțiunilor, precum și protecția drepturilor și a libertăților individuale, care sunt indispensabile funcționării unei societăți democratice. Legiuitorul a decis că în anumite cazuri, enumerate la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78, principiile stabilite prin aceasta din urmă nu sunt aplicabile unor măsuri care prevăd un tratament diferențiat bazat pe unul dintre motivele enumerate la articolul 1 din această directivă, cu condiția totuși ca aceste măsuri să fie necesare pentru realizarea obiectivelor sus‑menționate (Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 54 și jurisprudența citată).
42 Pe de altă parte, întrucât articolul 2 alineatul (5) menționat instituie o derogare de la principiul interzicerii discriminărilor, acesta trebuie interpretat în mod restrictiv. Termenii utilizați în această dispoziție sugerează de asemenea o astfel de abordare (Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 55 și jurisprudența citată).
43 În speță, trebuie să se constate, în primul rând, că reglementarea națională în discuție în litigiul principal constituie o măsură prevăzută de legislația națională, în sensul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
44 Astfel, din jurisprudența Curții reiese că noțiunea de „măsuri prevăzute de legislația națională”, în sensul acestei dispoziții, nu se limitează doar la măsurile care rezultă dintr‑un act adoptat în urma unei proceduri legislative, ci include și măsuri instituite în temeiul unei norme de abilitare suficient de precise (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctele 59 și 61).
45 În această privință, din decizia de trimitere reiese că diferența de tratament a fost instituită de DPCM, ale cărei dispoziții derogă de la Codul navigației și de la regimul comun al raporturilor de muncă. Acestea au fost adoptate în temeiul articolului 748 al treilea paragraf din Codul navigației, care abilitează autoritățile naționale competente să adopte norme care să permită să se garanteze un nivel adecvat de securitate. În aceste condiții, diferența de tratament instituită de DPCM trebuie să fie considerată ca rezultând chiar dintr‑o măsură prevăzută de legislația națională, în sensul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
46 În al doilea rând, reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește obiective legate de securitatea publică, în sensul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
47 În această privință, pe de o parte, Curtea a statuat deja că securitatea aeriană figurează printre obiectivele enumerate la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78. Astfel, reiese că măsurile prin care se urmărește evitarea accidentelor aeronautice prin intermediul controlului aptitudinii și al capacităților fizice ale piloților, având drept scop ca erorile umane să nu se afle la originea acestor accidente, reprezintă, incontestabil, măsuri de natură să asigure securitatea publică, în sensul acestei dispoziții (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 58).
48 Pe de altă parte, în ceea ce privește obiectivul de protecție a securității naționale, măsurile care urmăresc să garanteze realizarea și buna desfășurare a unor operațiuni în interesul securității naționale constituie de asemenea măsuri de natură să asigure securitatea publică, în sensul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
49 În al treilea și ultimul rând, trebuie să se verifice dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal este necesară pentru securitatea publică, în sensul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
50 În această privință, trebuie amintit că, la punctul 64 din Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții (C‑447/09, EU:C:2011:573), Curtea a statuat că o măsură națională care stabilește la 60 de ani vârsta limită de la care piloții nu își mai pot exercita activitatea profesională, deși reglementarea națională și cea internațională stabilesc această vârstă la 65 de ani, nu este o măsură necesară pentru securitatea publică și pentru protecția sănătății în sensul aceluiași articol 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
51 Astfel, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale care guvernează activitatea de transport aerian comercial de pasageri, de poștă și/sau de mărfuri, aplicabile în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre, nu era necesar să se interzică piloților de linie să își exercite activitățile după vârsta de 60 de ani, ci doar să se restrângă această exercitare. Prin urmare, interdicția de a pilota după această vârstă, cuprinsă în măsura în discuție în respectiva cauză, nu era necesară pentru realizarea obiectivului urmărit.
52 În domeniul transportului aerian comercial, care era de asemenea în discuție în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată, legiuitorul Uniunii a intenționat, astfel cum reiese din cuprinsul punctului FCL.065 din anexa I la Regulamentul nr. 1178/2011, să interzică exercitarea profesiei de pilot de linie titularilor unei licențe în vârstă de peste 65 de ani.
53 Cu toate acestea, în speță, pe de o parte, din dosarul prezentat Curții reiese că zborurile operate de DQ sunt destinate executării unor operațiuni legate de protecția securității naționale, care prezintă, în general, riscuri mai importante decât cele care sunt asociate transportului aerian comercial. Astfel, spre deosebire de piloții de linie, piloții DQ ar fi chemați în mod obișnuit să intervină în condiții dificile, chiar extreme, așa încât realizarea acestor operațiuni ar necesita cerințe fizice deosebit de ridicate.
54 Pe de altă parte, în stadiul actual, dreptul Uniunii și dreptul internațional nu prevăd nicio reglementare specifică prin care să se stabilească o limită de vârstă de la care piloții de aeronave exploatate în cadrul unor operațiuni legate de protecția securității naționale a unui stat membru nu își mai pot exercita activitatea profesională.
55 Prin urmare, nu trebuie să se considere, în general, că limita de vârstă pentru efectuarea unor zboruri precum cele operate de DQ ar trebui să corespundă, din principiu, vârstei de 65 de ani reținute în domeniul transportului aerian comercial.
56 În aceste condiții, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, în raport cu ansamblul circumstanțelor din cauza principală, dacă, ținând seama de natura specifică a activităților desfășurate de DQ și de cerințele fizice impuse piloților angajați de această societate, reglementarea națională în discuție în litigiul principal este necesară pentru securitatea publică, în sensul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78.
57 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când ating vârsta de 60 de ani, cu condiția ca o astfel de reglementare să fie necesară pentru securitatea publică, în sensul acestei dispoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Cu privire la interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78
58 Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78, „statele membre pot să prevadă că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 [din această directivă] nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională”.
59 Din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că, pentru a nu constitui o discriminare, tratamentul diferențiat trebuie să se întemeieze pe o caracteristică legată de unul dintre motivele vizate la articolul 1 din Directiva 2000/78, iar această caracteristică trebuie să constituie o cerință profesională „esențială și determinantă”. Curtea a decis că nu motivul pe care se bazează tratamentul diferențiat trebuie să constituie o cerință profesională „esențială și determinantă”, ci o caracteristică legată de acest motiv (a se vedea Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 66).
60 În această privință, Curtea a statuat deja că este esențial ca piloții de linie să aibă, între altele, foarte bune capacități fizice, întrucât, în cazul acestei profesii, insuficiențele de natură fizică pot avea consecințe semnificative. Nu se poate nega nici că aceste capacități slăbesc odată cu înaintarea în vârstă. În consecință, faptul de a poseda capacități fizice speciale poate fi considerat o „cerință profesională esențială și determinantă”, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78, pentru exercitarea profesiei de pilot de linie, iar deținerea unor astfel de capacități este legată de vârstă (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 67).
61 După cum a arătat domnul avocat general la punctul 94 din concluzii, o asemenea interpretare se impune și în ceea ce privește piloții de aeronave care îndeplinesc misiuni în legătură cu protecția securității naționale, precum piloții angajați de DQ. Astfel, după cum se arată la punctul 53 din prezenta hotărâre, piloții DQ ar fi chemați în mod obișnuit să intervină în condiții dificile, chiar extreme, așa încât realizarea acestor operațiuni ar necesita cerințe fizice deosebit de ridicate.
62 În consecință, faptul de a poseda capacități fizice speciale poate fi considerat o „cerință profesională esențială și determinantă”, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78, pentru exercitarea profesiei de pilot de linie care exercită operațiuni legate de protecția securității naționale.
63 În ceea ce privește obiectivele urmărite de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, la punctul 38 din prezenta hotărâre s‑a constatat că această reglementare urmărește să garanteze, pe de o parte, securitatea traficului aerian și, pe de altă parte, protecția securității naționale.
64 Curtea a statuat deja că obiectivul care constă în garantarea securității traficului aerian constituie un obiectiv legitim în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78 (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 69). Obiectivul privind asigurarea protecției securității naționale trebuie de asemenea considerat un obiectiv legitim, în sensul aceleiași dispoziții.
65 Cu toate acestea, trebuie să se verifice dacă, prin faptul că prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de DQ la vârsta de 60 de ani, reglementarea națională în discuție în litigiul principal a impus o cerință proporțională.
66 Trebuie amintit că, în această privință, considerentul (23) al Directivei 2000/78 precizează că, numai „în împrejurări foarte limitate”, un tratament diferențiat poate fi justificat atunci când o caracteristică legată, printre altele, de vârstă constituie o cerință profesională esențială și determinantă (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 71).
67 Pe de altă parte, în măsura în care permite să se deroge de la principiul nediscriminării, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78 este de strictă interpretare (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 72).
68 La punctul 75 din Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții (C‑447/09, EU:C:2011:573), Curtea a statuat că prin stabilirea la 60 de ani a limitei de la care se consideră că piloții de linie nu mai dețin capacitățile fizice necesare pentru a‑și exercita activitatea profesională, deși reglementarea națională și internațională autorizează exercitarea acestei activități, în anumite condiții, până la vârsta de 65 de ani, partenerii sociali au impus piloților amintiți o cerință disproporționată, contrară articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
69 Cu toate acestea, pentru motivele expuse la punctele 53-55 din prezenta hotărâre, o astfel de soluție, aplicabilă transportului aerian comercial, nu poate fi transpusă în prezenta cauză.
70 În aceste condiții, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, în raport cu ansamblul circumstanțelor din cauza principală, dacă, ținând seama de natura specifică a activităților desfășurate de DQ și de cerințele fizice impuse piloților angajați de această societate, reglementarea națională în discuție în litigiul principal poate fi considerată proporțională, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
71 Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când ating vârsta de 60 de ani, cu condiția ca o astfel de reglementare să fie proporțională, în sensul acestei dispoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
72 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că:
– articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când ating vârsta de 60 de ani, cu condiția ca o astfel de reglementare să fie necesară pentru securitatea publică, în sensul acestei dispoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere;
– articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când ating vârsta de 60 de ani, cu condiția ca o astfel de reglementare să fie proporțională, în sensul acestei dispoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
73 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când ating vârsta de 60 de ani, cu condiția ca o astfel de reglementare să fie necesară pentru securitatea publică, în sensul acestei dispoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede încetarea automată a raportului de muncă al piloților angajați de o societate care exploatează aeronave în cadrul unor activități legate de protecția securității naționale a unui stat membru atunci când ating vârsta de 60 de ani, cu condiția ca o astfel de reglementare să fie proporțională, în sensul acestei dispoziții, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
Semnături