Language of document : ECLI:EU:F:2011:67

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

26 mai 2011


Cauza F‑40/10


Giorgio Lebedef

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Concediu anual – Absență care are loc după epuizarea concediului anual și fără permisiune prealabilă – Pierderea dreptului la remunerație – Articolul 60 din statut”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Lebedef solicită anularea deciziei directorului general al Eurostat din 11 august 2009 în urma căreia reclamantul a pierdut dreptul la remunerație pentru cinci zile și jumătate din cauza unor absențe (corespunzătoare acestui număr de zile) care au avut loc după epuizarea concediului său anual și fără permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic

Decizia:      Respinge acțiunea. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Concedii – Concediu anual – Concediu care determină un sold negativ – Necesitatea cererii unei permisiuni prealabile – Funcționar detașat în proporție de 50 % în calitate de reprezentant sindical – Irelevanță

(Statutul funcționarilor, art. 60)

2.      Funcționari – Concedii – Concediu anual – Sistem instituit de Comisie – Concediu care determină un sold negativ – Cererea permisiunii prealabile – Obligația de motivare

(Statutul funcționarilor, art. 60)

3.      Funcționari – Absență nemotivată – Motivare ulterioară – Condiții

(Statutul funcționarilor, art. 60)

4.      Funcționari – Decizie care lezează – Obligația de motivare – Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 25)

5.      Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Decizie care se înscrie în contextul unei hărțuiri morale – Cerința existenței unei legături între hărțuire și decizia atacată

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

6.      Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]

1.      Din modul în care este formulat articolul 60 din statut reiese că, pentru ca un concediu anual să determine un sold negativ, este necesară permisiunea prealabilă a superiorului ierarhic al persoanei în cauză. În această privință, un funcționar care nu a obținut o astfel de permisiune nu poate invoca împrejurarea că nu lucrează de facto pentru serviciul său întrucât beneficiază de o detașare cu jumătate de normă în calitate de reprezentant sindical.

Or, potrivit principiului că cel care încalcă legea nu trebuie să poată beneficia de pe urma acestei încălcări, absențele nemotivate ale funcționarului din timpul jumătății de normă rămase nu îl pot dispensa de obligația de a respecta normele referitoare la concediu. Prin urmare, atunci când lipsește de la lucru fără a verifica în prealabil dacă cererea sa de concediu a fost acceptată, funcționarul se găsește într‑o situație care poate fi calificată drept absență nemotivată în raport cu condiția privind obținerea unei permisiuni prealabile din partea superiorului său ierarhic.

(a se vedea punctele 26 și 30)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: 16 decembrie 2010, Lebedef/Comisia, T‑364/09 P, și Lebedef/Comisia, T‑52/10 P

Tribunalul Funcției Publice: 7 iulie 2009, Lebedef/Comisia, F‑39/08; 30 noiembrie 2009, Lebedef/Comisia, F‑54/09

2.      În cadrul dispozițiilor de aplicare referitoare la concedii adoptate de Comisie, pentru ca un concediu anual să determine un sold negativ este necesară permisiunea prealabilă a superiorului ierarhic al persoanei în cauză, permisiune care nu poate fi acordată decât în mod excepțional și în urma unei cereri motivate. Dat fiind că această permisiune trebuie să fie acordată înaintea plecării în concediu a persoanei în cauză, același lucru trebuie în mod necesar să fie valabil și în ceea ce privește motivarea pe baza căreia superiorul ierarhic decide dacă trebuie sau nu trebuie să fie acordată permisiunea solicitată. Prin urmare, o cerere nu poate fi considerată motivată atunci când explicațiile sunt prezentate ulterior și nu au fost aduse la cunoștința superiorului ierarhic la momentul la care acesta decide să nu admită cererea de concediu. În consecință, nu i se poate reproșa superiorului ierarhic faptul că nu a dat curs unei astfel de cereri.

Pe de altă parte, faptul că permisiunea prealabilă necesară nu este acordată decât în mod excepțional și pe răspunderea superiorului ierarhic al persoanei în cauză implică în mod necesar că administrația dispune de o marjă de apreciere extinsă în materie, pe care o exercită în temeiul competenței sale de organizare internă.

(a se vedea punctele 26, 31 și 32)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 7 iulie 2009, Lebedef/Comisia, F‑39/08, punctul 55; 30 noiembrie 2009, Lebedef/Comisia, F‑54/09, punctul 48

3.      Certificatele tardive care dovedesc participarea funcționarului la activitățile de reprezentare sindicală sau statutară nu pot permite validarea ulterioară a absențelor nemotivate ale acestuia, o astfel de validare neputând interveni decât în caz de boală sau de accident, în temeiul articolului 60 din statut. În orice caz, chiar și în prezența unor certificate ex post, administrația competentă trebuie să poată păstra un anumit drept de control și trebuie să poată aprecia temeinicia unei motivări ulterioare a absenței considerate ca fiind nemotivată.

(a se vedea punctul 32)

4.      O eventuală nemotivare a unei decizii a unei instituții a Uniunii adoptate în ceea ce privește un funcționar poate fi remediată de o motivare adecvată prezentată în etapa în care se răspunde la reclamație, această din urmă motivare trebuind să coincidă cu motivarea deciziei împotriva căreia a fost îndreptată reclamația.

(a se vedea punctul 38)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 18 septembrie 2003, Lebedef și alții/Comisia, T‑221/02, punctul 62

Tribunalul Funcției Publice: 7 noiembrie 2007, Hinderyckx/Consiliul, F‑57/06, punctul 25

5.      Chiar dacă ar fi demonstrată existența unei hărțuiri morale suferite de un funcționar, nu toate deciziile care îl lezează pe funcționarul respectiv și care intervin, din punct de vedere temporal, în contextul hărțuirii ar fi, în consecință, nelegale; ar fi necesar în plus să reiasă o legătură între hărțuirea în cauză și motivele deciziei contestate.

(a se vedea punctul 42)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 24 februarie 2010, Menghi/ENISA, F‑2/09, punctul 69; 4 aprilie 2011, AO/Comisia, F‑45/10, punctul 39

6.      Refuzarea unui concediu pentru motivul asigurării bunei funcționări a serviciului nu poate fi considerată în principiu o manifestare a hărțuirii. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult atunci când funcționarul nu îndeplinește formalitățile administrative necesare, neobținând permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic înainte de a absenta. Din aceleași motive, funcționarul nu poate pretinde în mod valabil că respingerea cererii sale de concediu sau nemotivarea ulterioară a acestei cereri este un tip de comportament care ar putea fi calificat drept hărțuire morală.

(a se vedea punctele 45 și 46)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 4 mai 2005, Schmit/Comisia, T‑144/03, punctul 78; 25 octombrie 2007, Lo Giudice/Comisia, T‑154/05, punctul 107