Language of document : ECLI:EU:C:2013:460

ORDONANȚA PREȘEDINTELUI

CAMEREI A PATRA A CURȚII

10 iulie 2013(1)

„Radiere”

În cauza C‑123/12,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Giurgiu (România), prin decizia din 29 februarie 2012, primită de Curte la 6 martie 2012, în procedura

SC Volksbank România SA

împotriva

Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu,

PREȘEDINTELE

CAMEREI A PATRA A CURȚII,

după ascultarea avocatului general N. Wahl,

pronunță prezenta

Ordonanță

1        Prin scrisoarea din 10 iunie 2013, primită de grefa Curții la 4 iulie 2013, Tribunalul Giurgiu a informat Curtea că își retrage cererea de decizie preliminară.

2        În aceste împrejurări, se impune să se dispună radierea prezentei cauze din registrul Curții.

3        Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, președintele Camerei a patra a Curții dispune:

Radiază cauza C‑123/12 din registrul Curții.

Luxemburg, 10 iulie 2013.

Grefier

 

       Președintele Camerei a patra

A. Calot Escobar

 

       L. Bay Larsen


1 Limba de procedură: româna.