Language of document : ECLI:EU:F:2011:183

ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

16 noiembrie 2011


Cauza F‑61/11 R


Daniele Possanzini

împotriva

Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii (Frontex)

„Funcție publică – Procedură privind măsurile provizorii – Cerere de suspendare a executării – Inadmisibilitatea acțiunii principale – Evaluare comparativă a intereselor”

Obiectul:      Cerere formulată în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 EA, precum și al articolului 279 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Possanzini solicită, în esență, suspendarea deciziilor prin care Frontex a refuzat prelungirea contractului său de agent temporar

Decizia:      Respinge cererea de măsuri provizorii. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură privind măsurile provizorii – Condiții de admisibilitate – Admisibilitatea acțiunii principale – Lipsă de pertinență – Limite

[art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]

2.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – „Fumus boni iuris” – Urgență – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Ordine de examinare și mod de verificare – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii – Caracter provizoriu al măsurii

(art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102)

1.      Problema admisibilității acțiunii principale nu trebuie în principiu să fie examinată în cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii, ci trebuie analizată împreună cu fondul cauzei, cu excepția ipotezei în care acțiunea respectivă ar părea vădit inadmisibilă la prima vedere. Faptul de a se pronunța asupra admisibilității în stadiul procedurii privind măsurile provizorii atunci când aceasta nu este, prima facie, total exclusă ar însemna să se prejudece decizia pronunțată în primă instanță.

Pe de altă parte, chiar dacă inadmisibilitatea vădită a acțiunii principale nu a fost invocată de pârât, nu este exclus ca judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să se pronunțe asupra acestui aspect în măsura în care inadmisibilitatea unei acțiuni prin care se urmărește controlul jurisdicțional al unui act constituie un motiv de ordine publică care poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii.

(a se vedea punctele 17 și 18)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 4 februarie 1999, Peña Abizanda și alții/Comisia, T‑196/98 R, punctul 10 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: 14 decembrie 2006, Dálnoky/Comisia, F‑120/06 R, punctul 41

2.      Condițiile privind urgența și aparența temeiniciei cererii (fumus boni iuris) sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii efectuează de asemenea, dacă este cazul, evaluarea comparativă a intereselor prezente în cauză.

În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea de a determina, în lumina particularităților speței, modul în care diferitele condiții trebuie verificate, precum și ordinea examinării acestora, în măsura în care nicio normă de drept comunitar nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru aprecierea necesității de a lua unele măsuri provizorii.

Atunci când, în cadrul unei cereri de măsuri provizorii, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în fața căruia se invocă riscul ca solicitantul să suporte un prejudiciu grav și ireparabil evaluează comparativ diferitele interese prezente în cauză, acesta trebuie în special să examineze dacă eventuala anulare a deciziei în litigiu de către instanța de fond ar permite răsturnarea situației care ar fi fost provocată prin executarea imediată a acesteia și, invers, dacă suspendarea executării respectivei decizii ar fi de natură să împiedice ca aceasta să își producă pe deplin efectele în cazul în care acțiunea principală ar fi respinsă.

În ceea ce privește consecințele acordării suspendării executării în cazul refuzului de a prelungi contractul unui agent, simpla suspendare a refuzului menționat nu ar modifica situația persoanei interesate întrucât aceasta nu i‑ar conferi, prin ea însăși, vreun drept de prelungire al contractului său și nici nu ar permite reexaminarea situației sale. Prin urmare, o astfel de suspendare ar fi, în sine, lipsită de efect și, așadar, de interes.

(a se vedea punctele 41, 42, 50 și 51)

Trimitere la:

Curte: 31 iulie 1989, S./Comisia, 206/89 R, punctele 14 și 15

Tribunalul de Primă Instanță: 10 septembrie 1999, Elkaïm și Mazuel/Comisia, T‑173/99 R, punctul 18; 9 august 2001, De Nicola/BEI, T‑120/01 R, punctul 12; 30 aprilie 2008, Spania/Comisia, T‑65/08 R, punctul 82 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: 31 mai 2006, Bianchi/ETF, F‑38/06 R, punctul 20