Language of document :

Acțiune introdusă la 7 mai 2012 – ZZ și alții/CESE

(Cauza F-53/12)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: ZZ și alții (reprezentant: M.-A. Lucas, avocat)

Pârât: Comitetul Economic și Social European

Obiectul și descrierea litigiului

Anulare în parte a deciziei Comitetului Economic și Social European de promovare a reclamanților de la gradul AST5 la gradul AST6 în măsura în care stabilește factorul de multiplicare

Concluziile reclamanților

Anularea deciziilor din 20 iulie 2011 ale secretarului general adjunct responsabil de Afaceri generale, resurse umane și afaceri interne, în măsura în care factorul de multiplicare care rezultă din promovarea reclamanților la gradul AST6/1 începând de la 1 aprilie 2011 stabilit prin aceste decizii este cel care a fost stabilit la 1 aprilie 2009, iar nu cel stabilit la 24 martie 2011 pentru perioada începând de la 1 aprilie 2011;

în subsidiar, anularea acestor decizii în măsura în care factorul de multiplicare care rezultă din promovarea reclamanților nu ține cont de vechimea lor în treaptă dobândită între 1 aprilie 2009 și 1 aprilie 2011;

în subsidiar, anularea deciziilor din 20 iulie 2011 în măsura în care produc efecte de la 1 aprilie 2011, iar nu de la data imediat următoare celei de la care produc efecte deciziile din 24 martie 2011;

obligarea CESE la plata cheltuielilor de judecată.