Language of document :

Ordonanța Tribunalului Funcției Publice (Camera întâi) din 7 noiembrie 2013 –Marcuccio/Comisia

(Cauza F-132/11)1

(Funcție publică – Articolul 34 alineatele (1) și (6) din Regulamentul de procedură – Cerere introductivă depusă prin fax în termenul de introducere a acțiunii – Semnătură manuscrisă a avocatului diferită de cea care figurează pe originalul cererii introductive transmis prin poștă — Tardivitatea acțiunii — Inadmisibilitate vădită – Inexistență)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamant: Luigi Marcuccio (Tricase, Italia) (reprezentant: G. Cipressa)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: C. Berardis-Kayser și J. Baquero Cruz, agenți, A. Dal Ferro, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziei implicite a Comisiei de respingere a cererii reclamantului prin care acesta solicită, în primul rând, să i se comunice în scris numărul de zile lucrătoare de concediu anual, acumulate înainte de anul 2005 și în cursul anilor 2005-2010, la care avea dreptul la momentul introducerii cererii, precum și numărul de zile de concediu anual la care acesta ar avea dreptul până la sfârșitul anului 2010, în al doilea rând, să beneficieze de toate aceste zile de concediu și, în al treilea rând, să i se comunice eventualele motive de respingere a acestor solicitări

Dispozitivul

Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă.

Domnul Marcuccio suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.

____________

1 JO C 65, 3.3.2012, p. 23.