Language of document : ECLI:EU:F:2012:28

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

7 martie 2012


Cauza F‑31/11


BI

împotriva

Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale

„Funcție publică – Termen de introducere a acțiunii – Limba în care se respinge reclamația”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care BI solicită, pe de o parte, anularea deciziei din 14 aprilie 2010 prin care directoarea Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) a dispus concedierea sa și, pe de altă parte, obligarea Cedefop la repararea prejudiciului material și moral pe care l‑a suferit

Decizia:      Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari – Acțiune – Termene – Punct de plecare – Notificare – Noțiune – Decizie de respingere a reclamației notificată unui funcționar într‑o limbă pe care nu o cunoaște, dar care este utilizată în reclamația respectivă – Includere

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (3)]

2.      Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Caracter de ordine publică – Decădere – Eroare scuzabilă – Noțiune

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      Chiar dacă statutul și regimul aplicabil celorlalți agenți nu reglementează problema utilizării limbilor de către instituțiile Uniunii în cadrul deciziilor adresate personalului lor, administrației îi revine sarcina, atunci când adresează o decizie individuală unui funcționar sau unui agent, să o formuleze, în temeiul obligației sale de solicitudine, într‑o limbă pe care acesta o cunoaște în mod aprofundat.

Atunci când este vorba despre o decizie de respingere a unei reclamații, notificarea acestei decizii într‑o limbă care nu este nici limba maternă a funcționarului sau a agentului respectiv, nici cea în care a fost redactată reclamația poate fi considerată legală cu condiția ca persoana interesată să poată lua cunoștință în mod efectiv de conținutul acesteia. Dacă însă destinatarul acestei decizii consideră că nu este în măsură să o înțeleagă, acesta are obligația să solicite autorității competente a instituției să îi furnizeze o traducere fie în limba în care a fost redactată reclamația, fie în limba sa maternă. În cazul în care o astfel de cerere este formulată fără întârziere, termenul nu începe să curgă decât de la data la care această traducere îi este notificată funcționarului sau agentului în cauză.

În schimb, atunci când un funcționar sau un agent alege în mod voit să formuleze reclamația într‑o anumită limbă, care nu este limba sa maternă, această alegere implică faptul că persoana interesată acceptă utilizarea acesteia de către instituție în răspunsul său.

În orice caz, este admis ca o administrație să poată alege limbile sale interne de comunicare dacă această alegere se întemeiază pe considerente obiective. Or, utilizarea de către administrație, la redactarea deciziei sale prin care se pronunță asupra reclamației, a limbii pe care a ales‑o reclamantul se întemeiază pe considerente obiective, care țin tocmai de limba aleasă de însuși reclamantul. Prin urmare, utilizarea de către instituția respectivă a limbii în care este formulată reclamația nu are un caracter arbitrar.

(a se vedea punctele 19-22)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, punctele 44 și 46 și jurisprudența citată; 7 februarie 2001, Bonaiti Brighina/Comisia, T‑118/99, punctele 15 și 17

Tribunalul Funcției Publice: 3 martie 2009, Patsarika/Cedefop, F‑63/07, punctul 31 și jurisprudența citată; 29 iunie 2011, Angioi/Comisia, F‑7/07, punctele 91 și 106

2.      Instanța Uniunii a admis că încălcarea normelor în materia termenelor de depunere a reclamației și de introducere a acțiunii nu poate determina respingerea unei cereri introductive ca inadmisibilă în cazul în care această încălcare se datorează unei erori scuzabile a funcționarului sau a agentului. Noțiunea de eroare scuzabilă nu poate viza însă decât împrejurări excepționale, în special cele în care instituția ar fi avut o conduită de natură să cauzeze, ea însăși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate.

Avocatul unui reclamant, care a redactat, în numele clientului său și cu acordul acestuia, textul reclamației într‑o anumită limbă și care a primit, ca urmare, decizia de respingere a reclamației redactată în aceeași limbă, nu poate ignora, date fiind cunoștințele și diligența care sunt de așteptat din partea unui jurist profesionist, faptul că, termenele de introducere a acțiunii fiind imperative, iar nu la dispoziția părților, acestea încep să curgă de la data notificării deciziei de respingere a reclamației, în versiunea sa originală, redactată în limba aleasă de persoana interesată, iar nu de la o dată ulterioară, la care reclamantul a primit traducerea într‑o altă limbă a respingerii reclamației.

(a se vedea punctele 29 și 32)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 5 iulie 2011, Coedo Suárez/Consiliul, F‑73/10, punctul 40 și jurisprudența citată