Language of document : ECLI:EU:F:2012:84

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

13 iunie 2012

Cauza F‑105/11

Hans Davids

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Agenți temporari – Agent temporar care ocupă un post permanent – Nereînnoirea unui contract cu durată determinată – Putere de apreciere a administrației – Articolul 8 din RAA – Articolul 4 din Decizia directorului general al OLAF din 30 iunie 2005 referitoare la noua politică de angajare a personalului temporar al OLAF – Durată maximă a contractelor de agent temporar – Abuz de drept”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Davids solicită anularea deciziei directorului general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) din 25 martie 2011 de respingere a cererii sale de prelungire a contractului de agent temporar

Decizia:      Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Limite

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 8 și art. 47 alin. (1) lit. (b)]

2.      Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Puterea de apreciere a administrației – Limite – Interesul serviciului – Respectarea echivalenței posturilor – Control jurisdicțional – Limite

(Statutul funcționarilor, art. 7)

3.      Funcționari – Agenți temporari – Angajare – Încheierea unui contract în scopul de a ocupa cu titlu temporar un post permanent – Condiții

[Statutul funcționarilor, art. 1a alin. (1); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (b), art. 3, 4, 5 și 8 alin. (2)]

4.      Funcționari – Acțiune – Contestarea unui contract de agent contractual auxiliar – Cerere de recalificare a acestui contract drept contract de agent temporar – Căi de atac

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regimul aplicabil celorlalți agenți)

5.      Funcționari – Agenți temporari – Agenți temporari cărora le este aplicabil articolul 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți – Reînnoire ulterioară primei prelungiri a contractului pe perioadă determinată – Recalificarea contractului din contract pe perioadă determinată în contract pe perioadă nedeterminată – Agent contractual auxiliar – Recalificarea contractului din contract pe perioadă determinată în contract pe perioadă nedeterminată după mai multe reînnoiri – Inexistență

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a), art. 8 alin. (1) și art. 88]

1.      Un agent temporar, titular al unui contract pe perioadă determinată, nu are, în principiu, niciun drept la reînnoirea contractului său, aceasta nefiind decât o simplă posibilitate, subordonată condiției ca această reînnoire să fie conformă cu interesul serviciului. Astfel, spre deosebire de funcționari, a căror stabilitate a locului de muncă este garantată de statut, agenții temporari intră în sfera unui alt regim, la baza căruia se află contractul de muncă încheiat cu instituția vizată. Reiese din articolul 47 alineatul (1) litera (b) din Regimul aplicabil celorlalți agenți că durata raportului de muncă dintre o instituție și un agent temporar angajat pe perioadă determinată este reglementată chiar de condițiile stabilite în contractul încheiat între părți. În plus, administrației i se recunoaște o largă putere de apreciere în materia reînnoirii contractului. De aceea, controlul instanței trebuie să se limiteze la problema dacă, ținând seama de diferitele considerații și motive care au stat la baza aprecierii administrației, aceasta s‑a menținut în limite care nu pot fi criticate și nu și‑a exercitat puterea în mod vădit eronat. În acest context, stabilirea faptului că administrația a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor care să poată justifica anularea deciziei adoptate pe baza acestei aprecieri presupune că elementele de probă, a căror prezentare este în sarcina agentului, sunt suficiente pentru a face neplauzibile aprecierile reținute de administrație. Cu alte cuvinte, existența unei erori vădite nu este stabilită dacă, în pofida elementelor formulate de agent, aprecierea pusă în discuție poate fi totuși admisă ca fiind justificată și coerentă.

(a se vedea punctele 36-39)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, punctul 59; 17 octombrie 2002, Cocchi și Hainz/Comisia, T‑330/00 și T‑114/01, punctul 82; 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, punctul 64; 21 septembrie 2004, Soubies/Comisia, T‑325/02, punctul 50; 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, punctul 221

Tribunalul Funcției Publice: 8 mai 2008, Kerstens/Comisia, F‑119/06, punctul 82 și jurisprudența citată; 23 noiembrie 2010, Gheysens/Consiliul, F‑8/10, punctul 75

2.      Instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în raport cu organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în raport cu încadrarea personalului lor în vederea acestor misiuni, cu condiția totuși ca această încadrare să se facă în interesul serviciului și ca echivalența posturilor să fie respectată. De aceea, controlul instanței trebuie să se limiteze la problema dacă, ținând seama de diferitele considerații care au stat la baza aprecierii administrației, aceasta s‑a menținut în limite care nu pot fi criticate și nu și‑a exercitat puterea în mod vădit eronat.

(a se vedea punctul 38)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 17 octombrie 2002, Cocchi și Hainz/Comisia, T‑330/00 și T‑114/01, punctul 82; 21 septembrie 2004, Soubies/Comisia, T‑325/02, punctul 50

Tribunalul Funcției Publice: Kerstens/Comisia, citată anterior, punctul 82 și jurisprudența citată; Gheysens/Consiliul, citată anterior, punctul 75

3.      Reiese din coroborarea articolului 1a alineatul (1) din statut și a articolelor 2-5 din Regimul aplicabil celorlalți agenți că posturile permanente din instituții au, în principiu, vocația de a fi ocupate de funcționari și, așadar, numai cu titlu de excepție pot fi ocupate de agenți care își desfășoară activitatea în temeiul Regimului aplicabil celorlalți agenți. Astfel, deși articolul 2 litera (b) din regimul menționat prevede în mod expres că pot fi angajați agenți temporari în vederea ocupării unui post permanent, acesta precizează de asemenea că angajarea este posibilă numai cu titlu temporar. În plus, articolul 8 al doilea paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți prevede că contractul de angajare în calitate de agent temporar în sensul articolului 2 litera (b) nu poate depăși patru ani și poate fi reînnoit numai o dată pentru o durată de cel mult doi ani. La sfârșitul acestei perioade, activitatea agentului temporar încetează în mod obligatoriu fie prin încetarea raporturilor de muncă, fie prin numirea acestuia în calitate de funcționar, în condițiile stabilite de statut. Această excepție de la principiul potrivit căruia posturile permanente pot fi ocupate prin numirea funcționarilor nu poate avea drept scop decât acoperirea necesităților serviciului într‑un anumit caz.

(a se vedea punctul 41)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, punctul 79 și jurisprudența citată

4.      Un agent contractual auxiliar care consideră că, în raport cu sarcinile care îi sunt atribuite prin contract, acest contract ar fi fost calificat în mod eronat drept contract de agent contractual auxiliar și ar fi trebuit calificat drept contract de agent temporar are dreptul de a contesta respectivul contract în fața instanței, în termen și ulterior procedurii de reclamație prealabile. Nu se poate exclude nici ca un agent contractual auxiliar să introducă la administrație, ulterior expirării termenelor pentru exercitarea acțiunii împotriva contractului său, o cerere prin care urmărește ca, ținând seama de atribuțiile pe care le‑a îndeplinit efectiv, să îi fie recunoscută o perioadă de serviciu îndeplinită oficial în executarea unui contract de angajare în calitate de agent contractual auxiliar drept o perioadă de serviciu îndeplinită în calitate de agent temporar și ca, în cazul respingerii cererii sale, acest agent să sesizeze instanța cu o acțiune îndreptată împotriva respingerii cererii sale, în condițiile prevăzute la articolele 90 și 91 din statut.

(a se vedea punctul 56)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Adjemian și alții/Comisia, citată anterior, punctul 88

5.      Instanța Uniunii nu are competența de a recalifica un contract decât atunci când legiuitorul prevede astfel. Din acest motiv, din moment ce articolul 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, potrivit căruia contractul de muncă al unui agent temporar menționat la articolul 2 litera (a) din regimul amintit nu poate fi prelungit decât o singură dată pe o perioadă determinată, orice prelungire ulterioară a acestui contract de muncă făcându‑se pe perioadă nedeterminată, această recalificare trebuie să opereze de plin drept. În ceea ce privește contractele de agent contractual auxiliar, articolul 88 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, care reglementează durata acestora, nu cuprinde nicio dispoziție care să prevadă, precum articolul 8 primul paragraf din regimul menționat pentru contractele de agent temporar, transformarea contractului pe perioadă determinată în contract pe perioadă nedeterminată după mai multe reînnoiri.

(a se vedea punctul 57)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 13 aprilie 2011, Scheefer/Parlamentul European, F‑105/09, punctul 60