Language of document : ECLI:EU:C:2014:194

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PEDRO CRUZ VILLALÓN

prezentate la 20 martie 2014(1)

Cauzele conexate C‑12/13 P și C‑13/13 P

Gérard Buono

Jean-Luc Buono

Roger Louis Paul Del Ponte

Serge Antoine Di Rocco

Jean Gérald Lubrano

Jean Lubrano

Jean Lucien Lubrano

Fabrice Marin

Robert Marin

(Cauza C‑12/13 P)


Syndicat des thoniers méditerranéens

Marc Carreno

Jean‑Louis Donnarel

Jean-François Flores

Gérald Jean Lubrano

Hervé Marin

Nicolas Marin

Sébastien Marin

Serge Antoine José Perez

(Cauza C‑13/13 P)

„Recurs – Cote de pescuit – Măsuri de urgență adoptate de către Comisie – Acțiune în răspundere extracontractuală a Uniunii Europene – Admisibilitate – Calitatea procesuală a persoanelor juridice de a formula acțiune în răspundere – Răspundere extracontractuală pentru un act licit – Aplicarea de către Tribunal a Hotărârii FIAMM și alții/Consiliul și Comisia – Răspundere pentru un act ilicit – Prejudiciu reparabil – Pierderea unei șanse”





1.        În prezentele cauze conexate, aflate în strânsă legătură cu cauza C‑611/12 P (Giordano/Comisia), este atacată cu recurs Hotărârea Tribunalului din 7 noiembrie 2012, Syndicat des thoniers méditerranéens și alții/Comisia (T‑574/08), prin care s-a respins acțiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii Europene introdusă de mai mulți armatori francezi de nave de pescuit ton cu plase-pungă, precum și de un sindicat profesional care reprezintă interesele sectorului pescuitului de ton. Spre deosebire de cauza C‑611/12 P, recurenții din prezentul recurs au invocat un motiv care nu a fost ridicat în cauza C‑611/12 P menționată, întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit.

2.        În prezentele concluzii, ne vom axa, prin urmare, pe aspectele care disting cele două recursuri conexate în prezenta cauză de cauza C‑611/12 P. De asemenea, deși recursurile din prezenta cauză au făcut obiectul conexării, este important să evidențiem încă din acest moment faptul că memoriile referitoare la aceste cauze se întemeiază pe argumente diferite, care impun o examinare distinctă în cuprinsul prezentelor concluzii. Pentru a adăuga un plus de complexitate celor expuse anterior, unul dintre recurenții din cauza C‑13/13 P, Syndicat des thoniers méditerranéens, sindicat profesional care reprezintă interesele sectorului pescuitului de ton, a atacat hotărârea Tribunalului sub aspectul nerecunoașterii calității procesuale. Ne vom îndrepta atenția și asupra acestui aspect, întrucât el suscită o problematică specifică, aceea a calității procesuale active, în cadrul unei acțiuni în răspunderea extracontractuală a Uniunii, a persoanelor juridice care reprezintă anumite interese.

I –    Cadrul normativ

3.        Articolul 340 alineatul (2) TFUE stabilește regimul aplicabil răspunderii extracontractuale a Uniunii în următorii termeni:

„În materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor.”

4.        Pescuitul tonului roșu este reglementat atât la nivel internațional, cât și la nivel european. Începând cu 1997, Uniunea este parte la Convenția internațională pentru conservarea tonului din Atlantic, a cărei Comisie internațională pentru conservarea tonului din Atlantic (ICCAT) adoptă recomandări și planuri cu scopul de a garanta conservarea acestor resurse acvatice vii. Uniunea a adoptat mai multe instrumente pentru punerea în aplicare a deciziilor ICCAT, pentru prezenta procedură fiind relevante Regulamentul (CE) nr. 520/2007 de stabilire a unor măsuri tehnice pentru conservarea anumitor stocuri de pești mari migratori și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 973/2001(2) și Regulamentul (CE) nr. 1559/2007 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 520/2007(3).

5.        Dispozițiile menționate ale Uniunii se înscriu, de asemenea, în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 2371/2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului(4). Acest instrument introduce un pachet de măsuri generale pentru conservarea, gestionarea și exploatarea resurselor acvatice vii, desfășurate pe teritoriul statelor membre sau în apele comunitare sau de către nave de pescuit din Uniune.

6.        Dintre diversele măsuri prevăzute de Regulamentul nr. 2371/2002, se evidențiază articolul 7, intitulat „Măsuri de urgență adoptate de către Comisie”, care prevede:

„(1)      În cazul în care există dovezi ale unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice vii sau pentru ecosistemul marin, ce apar ca urmare a activităților de pescuit și necesită adoptarea unor măsuri imediate, Comisia, la solicitarea întemeiată a unui stat membru sau din oficiu, poate decide luarea unor măsuri de urgență cu o valabilitate de cel mult șase luni. Comisia poate adopta o nouă decizie, în sensul prelungirii aplicării măsurilor de urgență, pentru un termen de cel mult șase luni.

(2)      Statele membre notifică solicitarea simultan Comisiei, celorlalte state membre și consiliilor consultative regionale în cauză. Acestea pot prezenta Comisiei observațiile lor în scris în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării.

Comisia decide în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea solicitării prevăzute [la] alineatul (1).

(3)      Măsurile de urgență produc efecte imediat. Acestea sunt notificate statelor membre în cauză și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(4)      Statele membre în cauză pot să sesizeze Consiliul în legătură cu decizia Comisiei în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării.

(5)      Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să ia o decizie diferită în termen de o lună de la data primirii notificării.”

7.        Regulamentul (CE) nr. 40/2008 stabilește posibilitățile de pescuit și condițiile conexe pentru anumite stocuri de pește, inclusiv tonul roșu, pentru anul 2008(5). Textul introduce limitări ale capturilor și fixează cantitatea de ton roșu care poate fi pescuită în 2008 de navele comunitare în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45º longitudine vestică, și în Marea Mediterană. Aceste limitări și cantități au făcut obiectul unei modificări prin Regulamentul (CE) nr. 446/2008 al Comisiei(6).

8.        Comisia, în lumina informațiilor comunicate până la acea dată de inspectori în timpul misiunilor efectuate în statele vizate, a apreciat că posibilitățile de pescuit ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană, alocate navelor de pescuit cu plase-pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei, urmau să se epuizeze la 16 iunie 2008. Posibilitățile de pescuit alocate navelor de pescuit cu plase-pungă care arborează pavilion spaniol urmau să se epuizeze la 23 iunie 2008. Având în vedere această situație de fapt, Comisia, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002, citat anterior, a adoptat Regulamentul nr. 530/2008 de stabilire a unor măsuri de urgență în ceea ce privește navele de pescuit cu plase-pungă care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană(7). Cele trei dispoziții ale Regulamentului nr. 530/2008 stabilesc următoarele:

Articolul 1

Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase-pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei sau care sunt înregistrate în aceste țări se interzice începând cu 16 iunie 2008.

Se interzice, de asemenea, reținerea la bord, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau creșterii, transbordarea, transferul sau debarcarea peștelui din acest stoc de către navele menționate, începând cu această dată.

Articolul 2

Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele cu plase-pungă aflate sub pavilionul Spaniei sau care sunt înregistrate în această țară se interzice începând cu 23 iunie 2008.

Se interzice, de asemenea, reținerea la bord, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau creșterii, transbordarea, transferul sau debarcarea peștelui din acest stoc de către navele menționate, începând cu această dată.

Articolul 3

(1)      Sub rezerva dispozițiilor alineatului (2), începând cu 16 iunie 2008, operatorii comunitari nu acceptă debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii ori transbordarea tonului roșu capturat în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase-pungă.

(2)      Este permisă debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii ori transbordarea în apele sau în porturile comunitare a tonului roșu capturat în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase-pungă care arborează pavilionul Spaniei sau care sunt înregistrate în această țară până la 23 iunie 2008.”

II – Situația de fapt

A –    În cauza C‑12/13 P

9.        Domnii Gérard Buono, Jean-Luc Buono, Roger Louis Paul Del Ponte, Serge Antoine Di Rocco, Jean Gérald Lubrano, Jean Lubrano, Jean Lucien Lubrano, Fabrice Marin și Robert Marin (denumiți în continuare „recurenții din cauza C‑12/13 P” sau „recurenții”) sunt armatori de cetățenie franceză de nave de pescuit ton cu plase-pungă, care își desfășoară activitatea în apele Mării Mediterane. Cu toții sunt membri ai Syndicat des thoniers méditerranéens.

10.      În conformitate cu dispozițiile reglementării Uniunii, Republicii Franceze i s-a alocat, pentru anul 2008, o cotă de pescuit ton roșu de 4 164 de tone, dintre care 90 % revenea navelor de pescuit cu plase-pungă aflate sub pavilion francez care operează în Marea Mediterană.

11.      Toți recurenții dețineau, pentru anul 2008, un permis special de pescuit ton roșu, care era asociat unei cote individuale de pescuit. Permisul permitea pescuitul începând de la 1 aprilie până la 30 iunie 2008.

12.      După acordarea permisului, recurenții au început sezonul de pescuit în apele Mării Mediterane, care a fost însă întrerupt la 16 iunie 2008 ca urmare a adoptării și a intrării în vigoare a Regulamentului nr. 530/2008 al Comisiei, a cărui punere în aplicare implica revocarea permiselor de pescuit menționate.

B –    În cauza C‑13/13 P

13.      Syndicat des thoniers méditerranéens (denumit în continuare „STM”) este un sindicat profesional reglementat de Cartea a IV-a din Codul muncii francez, la care pot adera doar lucrătorii din domeniul maritim care se ocupă cu pescuitul tonului.

14.      Domnii Marc Carreno, Jean Louis Donnarel, Jean-François Flores, Gérald Jean Lubrano, Hervé Marin, Nicolas Marin, Sébastien Marin și Serge Antoine José Perez (denumiți în continuare „recurenții în nume propriu din cauza C‑13/13 P” sau „recurenții în nume propriu”), de cetățenie franceză, sunt armatori și/sau acționari ai navelor de pescuit ton cu plase-pungă care operează în apele Mării Mediterane. Cu toții sunt membri ai STM.

15.      Astfel cum se menționează la punctul 10 din prezentele concluzii, Republicii Franceze i s-a alocat, pentru anul 2008, o cotă de pescuit ton roșu de 4 164 de tone, dintre care 90 % revenea navelor de pescuit ton cu plase-pungă aflate sub pavilion francez care operează în Marea Mediterană.

16.      Toți recurenții în nume propriu dețineau, pentru anul 2008, un permis special de pescuit ton roșu, care era asociat unei cote individuale de pescuit. Permisul permitea pescuitul începând de la 1 aprilie până la 30 iunie 2008.

17.      După acordarea permisului, recurenții în nume propriu au început sezonul de pescuit în apele Mării Mediterane, care a fost însă întrerupt la 16 iunie 2008, ca urmare a adoptării și a intrării în vigoare a Regulamentului nr. 530/2008 al Comisiei, a cărui punere în aplicare implica revocarea permiselor de pescuit menționate.

III – Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

18.      La 24 decembrie 2008, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului acțiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii introdusă de STM, de recurenții din cauza C‑12/13 P și de recurenții în nume propriu, ca urmare a interdicției de a pescui instituite prin Regulamentul nr. 530/2008 al Comisiei.

19.      La 25 martie 2010, președintele Camerei a șasea a Tribunalului a suspendat procedura până la soluționarea de către Curte a cauzei AJD Tuna Ltd(8) și de către Tribunal a cauzelor Norilsk Nickel Harjavalta și Umicore/Comisia(9) și Etimine și Etiproducts/Comisia(10). Ulterior pronunțării hotărârilor în aceste cauze, părțile au fost invitate să își exprime punctul de vedere cu privire la consecințele pe care acestea le produc în prezentul proces.

20.      La 12 aprilie 2011, Tribunalul a fost informat cu privire la faptul că recurenții din cauza C‑12/13 P și-au schimbat avocatul.

21.      STM a cerut Tribunalului, prin argumentele sale scrise și orale, să constate răspunderea extracontractuală a Uniunii ca urmare a prejudiciilor produse prin Regulamentul nr. 530/2008. De asemenea, STM nu contesta validitatea acestui regulament, întemeindu‑și astfel cererea pe existența unei răspunderi extracontractuale a Uniunii pentru un act licit. În același timp, STM a cerut Tribunalului să oblige Comisia la plata sumei de 30 000 de euro cu titlu de despăgubiri morale, sumă care ar fi folosită pentru informarea membrilor sindicatului cu privire la reglementarea europeană în materia pescuitului.

22.      Recurenții în nume propriu din cauza C‑13/13 P au solicitat Tribunalului, prin argumentele lor scrise și orale, să constate răspunderea extracontractuală a Uniunii ca urmare a prejudiciilor produse prin Regulamentul nr. 530/2008. Cu toate acestea, recurenții în nume propriu, asemănător STM, nu contestau validitatea acestui regulament, întemeindu-și astfel cererea pe existența unei răspunderi extracontractuale a Uniunii pentru un act licit. În același timp, recurenții în nume propriu din cauza C‑13/13 P au cerut Tribunalului să oblige Comisia la plata următoarelor sume:

–        1 euro, cu titlu simbolic, în favoarea domnului Marc Carreno;

–        351 685 de euro în favoarea domnului Jean Louis Donnarel;

–        1 euro, cu titlu simbolic, în favoarea domnului Jean-François Flores;

–        237 160 de euro (sau 474 320 de euro, în funcție de impozitul corespunzător) în favoarea domnului Gérald Jean Lubrano;

–        1 euro, cu titlu simbolic, în favoarea domnilor Hervé Marin, Nicolas Marin, Robert Marin și Sébastien Marin, și

–        838 970 de euro în favoarea domnului Serge Antoine José Perez.

23.      Recurenții din cauza C‑12/13 P au solicitat Tribunalului, prin argumentele lor scrise și orale, să constate răspunderea extracontractulă a Uniunii ca urmare a prejudiciilor produse prin Regulamentul nr. 530/2008. Deși inițial aceștia și-au întemeiat cererea pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit, ulterior Hotărârii AJD Tuna pronunțate de Curte, recurenții din cauza C‑12/13 P și-au întemeiat cererea în fața Tribunalului și pe caracterul ilicit al regulamentului menționat. În același timp, ei au solicitat Tribunalului să oblige Comisia la plata următoarelor sume:

–        323 053 de euro (sau 564 956 de euro, în funcție de impozitul corespunzător) în favoarea domnilor Gérard Buono și Jean-Luc Buono;

–        518 707 euro (sau 703 707 euro, în funcție de impozitul corespunzător) în favoarea domnului Roger Louis Paul Del Ponte;

–        388 047 de euro (sau 634 207 euro, în funcție de impozitul corespunzător) în favoarea domnului Serge Antoine Di Rocco;

–        213 588 de euro în favoarea domnului Jean Gérald Lubrano;

–        212 358 de euro în favoarea domnilor Jean Lubrano și Jean Lucien Lubrano și

–        466 655 de euro (sau 610 820 de euro, în funcție de impozitul corespunzător) în favoarea domnilor Fabrice Marin și Robert Marin.

24.      Toți reclamanții au solicitat Tribunalului obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

25.      În ceea ce o privește, Comisia a solicitat Tribunalului să respingă acțiunea în totalitate și să oblige reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

26.      Prin Hotărârea din 7 noiembrie 2012, Tribunalul a constatat inadmisibilitatea acțiunii introduse de STM, a respins acțiunile introduse de ceilalți recurenți și a obligat toți recurenții la plata cheltuielilor de judecată.

27.      În ceea ce privește calitatea procesuală activă a STM, Tribunalul a făcut referire la o jurisprudență constantă a Curții, potrivit căreia trebuie recunoscută calitatea procesuală activă a asociațiilor profesionale, în temeiul articolului 268 TFUE, în situația în care pot invoca în fața instanțelor fie un interes propriu, diferit de cel al membrilor săi, fie un drept la despăgubire care le-a fost cedat de alte persoane. Tribunalul a concluzionat că STM nu a justificat nici un interes propriu, nici o cesiune a unui drept la despăgubire de către un terț, motiv pentru care a considerat că acțiunea este inadmisibilă.

28.      În continuare, Tribunalul a examinat motivul invocat de domnul Buono cu privire la răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act ilicit. Cu privire la acest aspect, Tribunalul s-a axat exclusiv pe cerința ca prejudiciul să fie real și cert. Întemeindu-se pe Hotărârea pronunțată în cauza Cofradía de pescadores „San Pedro” de Bermeo și alții/Consiliul(11), Tribunalul a apreciat că o cotă de pescuit nu reprezintă decât o limită maximă teoretică a capturilor, iar nu un drept subiectiv în favoarea titularului său. Întrucât apărarea domnului Buono era întemeiată pe nemulțumirea că nu mai are posibilitatea să își epuizeze cota din cauza unei decizii a Comisiei, Tribunalul a ajuns la concluzia că recurentul nu a dovedit caracterul real și cert al prejudiciului suferit. În consecință, a respins motivul menționat.

29.      În sfârșit, Tribunalul a examinat motivul întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit. După ce a amintit jurisprudența Curții cu privire la această chestiune, Tribunalul s-a axat pe caracterul anormal al prejudiciului suferit. În opinia sa, activitatea de pescuit prezintă, printre altele, două caracteristici: prin cote nu se atribuie drepturi subiective, iar activitatea implică rezultate de natură imprevizibilă. Aceste două caracteristici ar fi suficiente pentru respingerea pretenției întemeiate pe caracterul anormal al prejudiciului, acesta fiind motivul pentru care Tribunalul a respins și acest motiv.

IV – Recursul și cererile părților

30.      La 11 ianuarie 2013, au fost înregistrate pe rolul Curții recursurile formulate de recurenți în cauzele C‑12/13 P și C‑13/13 P împotriva Hotărârii Tribunalului din 7 noiembrie 2012.

31.      Prin Ordonanța din 26 februarie 2013, președintele Curții a decis conexarea cauzelor C‑12/13 P și C‑13/13 P pentru buna desfășurare a fazei scrise și orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii, în conformitate cu articolul 54 din Regulamentul de procedură al Curții.

32.      Recurenții din cauza C‑12/13 P solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        constatarea răspunderii extracontractuale a Uniunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

33.      Recurenții din cauza C‑13/13 P solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        constatarea răspunderii extracontractuale a Uniunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

34.      Pe de altă parte, Comisia solicită Curții:

–        respingerea recursului;

–        în subsidiar, respingerea acțiunii în răspundere extracontractuală;

–        obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată din prezentul recurs și din prima instanță.

V –    Cu privire la recursuri

A –    Cu privire la admisibilitatea anumitor motive (C‑12/13 P și C‑13/13 P)

35.      Înainte de a analiza chestiunile centrale ridicate de aceste recursuri, este oportun să subliniem existența mai multor motive a căror admisibilitate este îndoielnică. Este cazul motivului întemeiat pe eroarea de apreciere a riscului economic inerent, invocat de recurenții din cauza C‑13/13 P, precum și al motivului întemeiat pe încălcarea dreptului fundamental de proprietate, invocat de recurenții din cauza C‑12/13 P.

36.      În primul caz, prin memoriul depus de recurenți, se pune la îndoială analiza efectuată de Tribunal cu privire la funcția pe care o îndeplinesc cotele, la existența unui drept subiectiv și la previzibilitatea epuizării cotei. Totuși, motivul nu pare să fi fost formulat în mod autonom, întrucât continuă raționamentul motivului anterior, întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit. În aceste condiții și în măsura în care acest motiv reproduce argumente deja prezentate în cuprinsul altor motive ale cererii, apreciem că se impune respingerea acestuia ca inadmisibil.

37.      Astfel stau lucrurile și cu privire la motivul invocat în cauza C‑12/13 P, întemeiat pe încălcarea unor drepturi fundamentale. Recurenții s-au axat, în argumentația lor, pe dreptul fundamental de proprietate cu scopul de a dovedi caracterul reparabil al prejudiciului. Totuși, exact aceasta este chestiunea contestată în motivul întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act ilicit. Prin urmare și pentru aceleași argumente ca cele prezentate la punctul anterior, propunem constatarea inadmisibilității acestui motiv.

B –    Cu privire la motivul întemeiat pe calitatea procesuală a STM de a formula acțiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii (C‑13/13 P)

38.      STM reproșează Tribunalului că a aplicat în mod incorect condițiile privind calitatea procesuală activă aplicabile persoanelor juridice în acțiunile în răspundere extracontractuală a Uniunii. STM consideră că, cu ocazia examinării admisibilității acțiunii sale, Tribunalul a denaturat faptele deduse judecății, nu a ținut cont de misiunea STM de apărare a unui interes general și nu a examinat caracterul autonom al prejudiciului suferit de acesta din urmă.

39.      Pentru a examina temeinicia acestui motiv, este necesar să amintim sumar jurisprudența Curții privind această chestiune.

40.      Începând cu Hotărârea Union syndicale- Service public européen și alții/Consiliul(12), Curtea a impus persoanelor juridice care solicită repararea prejudiciilor suferite din cauza actelor Comunităților să probeze caracterul autonom al respectivelor prejudicii. Cu alte cuvinte, o persoană juridică nu poate solicita despăgubiri pentru prejudicii suferite în mod colectiv de membrii săi, ci numai pentru prejudiciile suferite în mod individual de organizație(13).

41.      De asemenea, o a doua ipoteză a reieșit cu claritate din Hotărârea Ireks-Arkady/Consiliul și Comisia(14), prin care s-a permis persoanelor juridice să exercite acțiunea în răspundere și atunci când ele sunt cesionarele dreptului la reparare. Într-o astfel de ipoteză, se consideră că beneficiarul este, prin urmare, persoana juridică cesionară, iar nu cedentul, fapt care conferă cesionarei calitate procesuală activă(15).

42.      Chiar dacă este cert că recurentul are obligația să dovedească îndeplinirea acestor cerințe, trebuie, de asemenea, evidențiată, în contextul specific acțiunii în răspundere extracontractuală a Uniunii, legătura strânsă între prima cerință, cea a calității procesuale (caracterul autonom al prejudiciului), și una dintre cerințele de fond pentru angajarea răspunderii (caracterul real și cert al prejudiciului). Este evident că a pretinde ca prejudiciul să fie autonom, drept cerință pentru calitatea procesuală activă, reprezintă un aspect care se poate suprapune cu cerința privind caracterul real și cert al prejudiciului. În cazul în care sarcina probei privind caracterul autonom al prejudiciului este deosebit de dificilă, există riscul să se ajungă să se solicite ceva care se aseamănă cu prejudiciul real și cert. Prin urmare, este important să defalcăm cele două momente în care o persoană juridică trebuie să probeze, pe de o parte, autonomia prejudiciului și, pe de altă parte, caracterul real și cert al acestuia. În caz contrar, există riscul ca cerințele privind calitatea procesuală activă să fie transformate în cerințe de fond, lucru care trebuie evitat pentru ca recurentului să nu îi fie impusă o sarcină probatorie excesivă care să împiedice accesul său la justiție.

43.      În prezenta cauză, STM reproșează Tribunalului că nu a constatat ca fiind îndeplinită niciuna dintre cerințele menționate anterior.

44.      Referitor la cerința privind calitatea de cesionar a titularului dreptului la reparare, Tribunalul a apreciat în mod justificat că cererea formulată de STM are caracter autonom în raport cu cererile individuale introduse de recurenții în nume propriu din aceeași cauză. În caz contrar, aceștia din urmă nu ar fi exercitat acțiuni în nume propriu împreună cu acțiunea formulată de STM. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 24-27 din hotărârea atacată, că STM nu a acționat în calitate de cesionar al drepturilor la reparare ale membrilor săi.

45.      O atenție sporită merită cerința referitoare la caracterul autonom al prejudiciului suferit de persoana juridică. Cu privire la acest aspect, Tribunalul a reținut că recurentul nu a probat prejudiciul moral invocat.

46.      Astfel, cererea introductivă formulată de STM nu cuprinde nicio referire la prejudiciul suferit de acesta. Singura mențiune care apare în cuprinsul cererii introductive este inclusă în concluziile finale, unde este reprodus petitum-ul, la care este adaugată solicitarea unei despăgubiri în favoarea STM cu titlu de daune morale, în suma forfetară de 30 000 de euro, care ar urma să fie folosită pentru programe de formare a membrilor săi.

47.      Este evident că simpla aluzie la existența unor prejudicii morale, fără nicio indicație cu privire la circumstanțele exacte ale producerii acelor prejudicii, nu poate susține o cerere de reparare. Totuși, în lumina celor prezentate în cererea introductivă, apreciem că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin constatarea inadmisibilității acțiunii pentru lipsa calității procesuale a STM, pentru că viciile memoriului erau atât de semnificative încât afectau mai degrabă cererea introductivă în sine.

48.      Astfel cum se știe, articolul 44 din Regulamentul de procedură al Tribunalului impune, printre alte condiții, ca cererea introductivă să conțină „obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate”. Astfel cum am susținut și cu alte ocazii, neîndeplinirea acestor cerințe justifică inadmisibilitatea cererii introductive, iar nu inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsă de calitate procesuală activă.

49.      Or, în cauza de față, inadmisibilitatea nu poate afecta acțiunea pentru lipsa calității procesuale active, deoarece nu se cunosc prejudiciile morale suferite de STM, întrucât recurentul nu a făcut referire în niciun moment la acestea în cererea sa introductivă. Acțiunea introdusă de STM ar fi putut fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active doar dacă, odată indicate prejudiciile morale și împrejurările exacte ale producerii acestora, se constata o lipsă de probe vădită. Cu toate acestea, în prezenta cauză, nu numai că în cererea introductivă nu se face nicio mențiune cu privire la probe, ci este omisă orice referire la prejudicii în sine, ceea ce îngreunează însăși posibilitatea de examinare a admisibilității acțiunii.

50.      Prin urmare, propunem Curții să înlocuiască motivele și să constate că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin constatarea inadmisibilității acțiunii introduse de STM, deoarece, în realitate, trebuia să se constate inadmisibilitatea cererii introductive pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

51.      Cu toate acestea, întrucât rezultatul la care conduce această concluzie nu modifică soluția reținută de Tribunal, se impune respingerea motivului invocat de STM ca inoperant.

 C −   Cu privire la motivul întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act ilicit (C‑12/13 P)

52.      Recurenții din cauza C‑12/13 P reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept apreciind că prejudiciul suferit de aceștia nu este „cert”. Ei argumentează că Tribunalul nu a apreciat corect câștigul nerealizat și, în subsidiar, pierderea unei șanse suferite din cauza adoptării Regulamentului nr. 530/2008. În opinia recurenților, faptul că însuși regulamentul subliniază că recurenții și-au epuizat cotele în sezoanele anterioare, precum și împrejurarea că navele spaniole de pescuit cu plase-pungă și-au epuizat cotele în timpul săptămânii acordate suplimentar reprezintă suficiente elemente pentru a confirma existența unui prejudiciu „cert”.

53.      Cu caracter preliminar, Comisia consideră că acest motiv este inadmisibil, deoarece reprezintă un aspect nou care nu a fost inclus în cererea introductivă formulată în primă instanță. În ceea ce privește fondul, Comisia respinge această abordare și reiterează poziția anterior apărată în fața Tribunalului, întemeiată, în principal, pe inexistența unui drept la epuizarea cotei, ceea ce face imposibilă provocarea unui prejudiciu. Această împrejurare ar justifica și singură concluzia la care a ajuns Tribunalul, respectiv aceea că prejudiciul suferit nu este „cert”.

54.      În ceea ce privește admisibilitatea motivului, nu avem nicio îndoială cu privire la faptul că acesta este perfect admisibil, întrucât părțile nu au extins în mod unilateral motivele acțiunii lor, ci la cererea Tribunalului, după pronunțarea Hotărârii Curții în cauza AJD Tuna. Ca urmare a acestei hotărâri, Tribunalul a invitat părțile să își exprime poziția în scris și oral în cadrul ședinței, întrucât, în cauza respectivă, Curtea a constatat lipsa de validitate a Regulamentului nr. 530/2008. Astfel, considerăm că extinderea motivelor în cadrul procedurii din fața Tribunalului, reflectată în prezent în acest recurs, a fost realizată în mod corect, fără să atragă inadmisibilitata acestuia.

55.      În ceea ce privește fondul, considerăm că pentru a analiza acest motiv este suficient să facem trimitere la concluziile noastre prezentate în cauza C‑611/12 P, menționată anterior, mai precis la punctele 38-69, unde este analizat în detaliu caracterul reparabil al pierderii unei șanse. Pentru argumentele expuse în acele concluzii, aplicabile și în prezentul recurs, întrucât hotărârile atacate în ambele cazuri au fost pronunțate în condiții similare și sunt întemeiate pe aceleași argumente, considerăm că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

56.      Prin urmare, propunem Curții că admită motivul invocat de recurenții din cauza C‑12/13 P, întemeiat pe eroarea de interpretare a articolului 340 alineatul (2) TFUE, raportat la caracterul „cert” al prejudiciului suferit de recurent.

 D −   Cu privire la motivul întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit (C‑12/13 P și C‑13/13 P)

57.      Atât recurenții din cauza C‑12/13 P, cât și recurenții în nume propriu din cauza C‑13/13 P susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept apreciind că Regulamentul nr. 530/2008 nu constituie o restricție prin care se creează un prejudiciul „anormal” și „special”.

58.      Cu caracter preliminar, vom face referire la motivul invocat în cauza C‑13/13 P doar cu privire la recurenții în nume propriu, întrucât, astfel cum am arătat deja, apreciem, cu nuanțele menționate anterior, că Tribunalul a respins în mod corect acțiunea STM.

59.      În susținerea cererii lor, recurenții din cauza C‑12/13 P fac trimitere foarte succint la concluziile avocatului general prezentate în cauza FIAMM și alții/Consiliul și Comisia(16). În ceea ce privește recurenții în nume propriu din cauza C‑13/13 P, aceștia reproșează Tribunalului că a considerat că deținerea unei cote nu este echivalentă cu deținerea unui drept subiectiv, că a aplicat în mod incorect noțiunea „risc economic inerent” și că a denaturat funcția cotei.

60.      Pe de altă parte, Comisia susține că punctele referitoare la răspunderea extracontractuală pentru un act licit din hotărârea atacată ridică o problemă de interpretare, întrucât nu precizează cu claritate dacă Tribunalul recunoaște sau nu recunoaște existența unei răspunderi de acest tip. Prin urmare, Comisia propune Curții să înlocuiască motivele și să respingă recursul, limitându-se să constate că o asemenea răspundere nu există sau că analiza efectuată de Tribunal cu privire la caracterul anormal al prejudiciului este efectuată cu titlu suplimentar.

61.      Pentru a analiza chestiunea răspunderii extracontractuale a Uniunii pentru un act licit trebuie să facem referire în principal la Hotărârile Curții pronunțate în cauzele Dorsch Consult(17) și FIAMM și alții/Consiliul și Comisia. În cauzele menționate, nefiind aici necesară reproducerea în detaliu a conținutului lor, Curtea a reținut că, dacă o asemenea răspundere ar fi recunoscută ca principiu, ea ar impune îndeplinirea a cel puțin trei condiții cumulative, constând în existența unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și actul vizat și caracterul anormal și special al prejudiciului(18).

62.      Este important să evidențiem că raționamentul Hotărârilor Dorsch Consult și FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, citate anterior, are caracter ipotetic. Cu alte cuvinte, Curtea nu constată existența unei răspunderi extracontractuale a Uniunii pentru un act licit, ci stabilește condițiile acesteia pentru cazul în care o asemenea răspundere ar exista în dreptul Uniunii. Hotărârea FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, care a fost pronunțată la 8 ani după Hotărârea Dorsch Consult, confirmă caracterul ipotetic al acestei forme de răspundere.

63.      Pare a fi legitimă întrebarea de ce Curtea a hotărât în acești termeni. Apreciem că răspunsul la această întrebare se găsește în jurisprudența anterioară Hotărârilor Dorsch Consult și FIAMM și alții/Consiliul și Comisia.

64.      Astfel, în anii ’70, Curtea a avut ocazia să se pronunțe cu privire la posibilitatea angajării răspunderii pentru acte licite a Comunității Economice Europene de atunci, mai exact în cauza Compagnie d’approvisionnement, de transport et de crédit SA și Grands Moulins de Paris/Comisia. În cauza menționată, Curtea a analizat un motiv întemeiat pe răspunderea pentru un act licit, cu privire la care a reținut că o astfel de răspundere „eventuală”, rezultată dintr-un „act normativ licit”(19), nu putea fi recunoscută într-o situație precum cea din speța respectivă. Aici începe ambiguitatea în ceea ce privește stabilirea întinderii răspunderii extracontractuale pentru un act licit, întrucât faptul de a se referi la aceasta ca la o răspundere „eventuală” evidențiază ezitările Curții.

65.      Raționamentul de tip ipotetic este reluat în Hotărârea Biovilac/CEE, în care Curtea a reținut că răspunderea pentru un act licit „trebuie aplicată în cazul în care dreptul comunitar ar recunoaște un regim de răspundere obiectivă”(20). Cu toate acestea, Curtea a evitat să precizeze dacă un astfel de regim exista sau nu exista la momentul pronunțării hotărârii menționate. Aceeași abordare există și în Hotărârea Développement SA și alții/Comisia, în care Curtea subliniază din nou că „[nu este] necesar să se examineze dacă un principiu precum cel al răspunderii obiective există în ordinea juridică comunitară”(21).

66.      Ajungem astfel la Hotărârea Dorsch Consult, în care Curtea a analizat din nou această chestiune, însă de această dată în cadrul unui recurs, ca urmare a înființării Tribunalului. La punctul referitor la răspunderea extracontractuală pentru un act licit, Tribunalul efectuase o apreciere extrem de similară cu cea expusă la punctele anterioare, concluzionând că nu era angajată o răspundere extracontractuală a Comunității pentru un act licit, dar întemeindu-se, la fel cum Curtea o făcuse în trecut, pe un raționament ipotetic, „ținând cont de aspectele particulare ale prezentei acțiuni”(22). În fața unui astfel de raționament, Curtea nu a formulat nicio obiecție și a menținut în tot hotărârea Tribunalului, amintind o dată în plus că răspunderea extracontractuală pentru un act licit rămâne o categorie a cărei existență nu este confirmată(23).

67.      În Hotărârea FIAMM și FIAMM Technologies/Consiliul și Comisia(24), Tribunalul a apreciat că venise momentul ca răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit să fie recunoscută. Cu toate acestea, în răspunsul la recursul formulat împotriva hotărârii menționate, Curtea a corectat această linie de interpretare a Tribunalului și a afirmat textual că, „în stadiul actual al dreptului comunitar, nu există un regim al răspunderii care să permită angajarea răspunderii [Uniunii] ca urmare a unui comportament care intră în sfera competenței normative a acesteia”(25).

68.      Acestea fiind spuse, vom analiza în continuare modul în care Tribunalul a aplicat jurisprudența menționată în hotărârea atacată.

69.      Tribunalul începe prin a descrie în detaliu la punctele 69-75 din hotărârea atacată liniile generale ale raționamentului Curții în Hotărârea FIAMM și alții/Consiliul și Comisia. Deși reproduce diferite dispoziții din hotărârea menționată, este necesar să subliniem că în niciun moment nu se face trimitere la punctul 176, și anume la pasajul în care Curtea exclude în mod expres existența, la momentul actual, a unei răspunderi extracontractuale a Uniunii pentru un act licit.

70.      În continuare, Tribunalul răspunde direct la întrebarea dacă, în speță, se poate reține în sarcina Uniunii o răspundere extracontractuală pentru un act licit. În acest scop, Tribunalul s-a axat pe cerința caracterului anormal al prejudiciului pretins suferit, ajungând la concluzia că un astfel de prejudiciu nu s‑a produs.

71.      În sfârșit, Tribunalul reține la punctul 86 din hotărârea atacată că condițiile în care răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit „ar putea, dacă este cazul” să fie angajată nu sunt în mod efectiv îndeplinite. Această utilizare a condiționalului reprezintă singurul argument pe care Tribunalul îl oferă pentru a reține că, în hotărârea sa, nu recunoaște răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit și că examinează cererea recurentului numai într-un context ipotetic, acela al unui viitor, iar nu prezent, control al condițiilor de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii pentru un act licit.

72.      În pofida faptului că hotărârea atacată poate fi oarecum ambiguă, este de necontestat că aceasta se încadrează în aceeași linie cu jurisprudența noastră anterioară. Într-adevăr, acest raționament ipotetic, dezvoltat începând cu anii ’70, poate avea o claritate îndoielnică, dar este cert că acesta este modul de argumentare aplicat de Curte în materia răspunderii extracontractuale a Uniunii pentru un act licit. A reproșa Tribunalului că a adoptat acest raționament ipotetic pe care Curtea îl folosește de mai multe decenii ar reprezenta o contradicție.

73.      Pe fond, trebuie să recunoaștem că analiza efectuată de Tribunal cu privire la caracterul „anormal” al prejudiciului constituie un fel de răspuns dat cu titlu suplimentar. În acest sens și din această perspectivă este cert că, în speță, recurenții nu au făcut dovada caracterului „anormal” al prejudiciului atunci când au solicitat despăgubiri pentru toate prejudiciile suferite ca urmare a adoptării Regulamentului nr. 530/2008. Este vorba, în plus, de un prejudiciu calificat care nu echivalează cu o simplă pierdere a cotei de piață, astfel cum în mod corect a subliniat Tribunalul, care face trimitere la jurisprudența constantă a Curții în această privință. Funcția articolului 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 este tocmai aceea de a permite Comisiei adoptarea unor măsuri conservatorii pentru garantarea echilibrului între protecția resurselor marine și desfășurarea unei activități economice. În contextul specific al răspunderii extracontractuale pentru un act licit, care este distinct de cel privind răspunderea extracontractuală pentru un act ilicit, cu greu se poate considera ca fiind „anormal” un prejudiciu survenit ca urmare a exercitării legitime de către Comisie a unei competențe prevăzute în ordinea juridică a Uniunii. O competență trebuie să fie, în plus, exercitată în temeiul unor criterii tehnice care, astfel cum a argumentat Comisia, au fost depuse la dosar în mod corespunzător la momentul adoptării deciziei de interdicție.

74.      Având în vedere cele expuse anterior, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că recurenții nu au suferit un prejudiciu „anormal”, în cazul în care ar fi recunoscută răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru un act licit.

75.      În consecință, considerăm că motivul trebuie respins.

VI – Soluționarea definitivă a litigiului (C‑12/13 P)

76.      În conformitate cu articolul 61 din Statutul Curții, „în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului”, putând „să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată”.

77.      În opinia noastră, Curtea este în măsură să soluționeze în parte litigiul din cauza C‑12/13 P.

78.      În acest sens, conform jurisprudenței constante în materia răspunderii extracontractuale a Uniunii pentru comportamentul ilicit al instituțiilor și organelor sale, dreptul la reparare este recunoscut atunci când sunt îndeplinite trei cerințe, și anume, ca norma de drept încălcată să aibă ca obiect acordarea de drepturi particularilor, iar încălcarea să fie suficient de gravă, ca realitatea prejudiciului să fie dovedită și, în ultimul rând, ca între încălcarea obligației care incumbă Uniunii și prejudiciul suferit de persoanele vătămate să existe o legătură de cauzalitate directă(26).

A –    Norma juridică încălcată are ca obiect acordarea de drepturi particularilor, iar încălcarea acesteia este suficient de gravă

79.      Astfel cum am menționat anterior, prezenta cauză se caracterizează prin faptul că norma juridică încălcată nu este alta decât principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, astfel cum l-a confirmat Curtea în Hotărârea AJD Tuna. Jurisprudența noastră este exhaustivă în această materie, fiind suficientă o atingere adusă acestui principiu fundamental al Uniunii pentru a constata că încălcarea este suficient de gravă(27).

80.      Or, singura normă de drept încălcată este acest principiu, nefiind încălcată niciuna dintre cele invocate de recurenții din cauza C‑12/13 P, întrucât Curtea a avut ocazia să analizeze eventualele încălcări pe care Regulamentul nr. 530/2008 le-a adus, printre altele, principiilor proporționalității, încrederii legitime și respectării dreptului de proprietate. Singurul viciu care ar putea afecta respectivul regulament, conform analizei exhaustive efectuate de Curte în Hotărârea AJD Tuna, citată anterior, este cel referitor la principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate. Recurenții au fost nevoiți, contrar acestui principiu, să își desfășoare activitățile de pescuit pentru o perioadă mai scurtă cu o săptămână decât navele de pescuit cu plase-pungă aflate sub pavilion spaniol.

81.      Prin urmare, condiția referitoare la existența unei norme de drept încălcate, care are ca obiect acordarea de drepturi particularilor și a cărei încălcare este suficient de gravă, este îndeplinită.

B –    Legătura de cauzalitate directă între încălcarea imputabilă Uniunii și prejudiciul suferit de persoana vătămată

82.      De asemenea, considerăm că există o legătură de cauzalitate directă între încălcarea imputabilă Uniunii și prejudiciul suferit de persoanele vătămate, deoarece este evident că Regulamentul nr. 530/2008 reprezintă singurul factor cauzator al întreruperii bruște a activității recurenților din cauza C‑12/13 P.

83.      Cu toate acestea, este important să introducem o nuanță care condiționează întinderea răspunderii.

84.      Nelegalitatea care a cauzat prejudicii recurenților din cauza C‑12/13 P constă, astfel cum s-a indicat deja, în încălcarea principiului nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, care decurge din tratamentul diferențiat și nejustificat aplicat navelor de pescuit cu plase-pungă sub pavilion spaniol în raport cu navele care arborează alt pavilion. Dat fiind că navele de pescuit cu plase-pungă sub pavilion spaniol au beneficiat de încă o săptămână de sezon, acești recurenți au fost privați de o perioadă importantă de activitate, de care alte nave au beneficiat în schimb.

85.      Având în vedere că răspunderea invocată de recurenți se întemeiază pe un act ilicit și că am exclus în secțiunea anterioară existența altor vicii care să determine nelegalitatea Regulamentului nr. 530/2008, considerăm că există o legătură de cauzalitate doar între actul de discriminare, și anume săptămâna adițională de pescuit de care au beneficiat navele de ton cu plase-pungă aflate sub pavilion spaniol, și prejudiciul suferit. Discriminarea declarată de Curte ca fiind nelegală a creat recurenților o situație mai dificilă doar pentru o săptămână, însă nu și pentru săptămâna următoare, în care toate navele de pescuit, inclusiv cele spaniole, au fost împiedicate să își desfășoare activitatea.

86.      Faptul că răspunderea extracontractuală a Uniunii este întemeiată exclusiv pe caracterul nelegal al prejudiciului, astfel cum a fost invocat de recurenți în această cauză, impune, așadar, ca legătura de cauzalitate să se limiteze să asocieze actele ilicite cu prejudiciile suferite, iar nu cu alte acte care nu sunt afectate de nelegalitate, oricât de puternică ar fi legătura acestora cu circumstanțele din speță. Întrucât nelegalitatea constatată se referă la săptămâna în care recurenții au fost privați în mod nejustificat de desfășurarea unei activități economice, aceasta este perioada relevantă în ceea ce privește răspunderea extracontractuală pentru un act ilicit.

87.      Prin urmare, propunem Curții să limiteze legătura de cauzalitate la perioada cuprinsă între 16 și 23 iunie 2008, în cursul căreia Regulamentul nr. 530/2008 a interzis în mod nelegal pentru recurenți activitatea de pescuit desfășurată de aceștia, spre deosebire de cea a navelor de pescuit ton cu plase-pungă spaniole.

88.      În consecință, condiția referitoare la existența unei legături de cauzalitate directe între încălcarea imputabilă Uniunii și prejudiciul suferit de persoana vătămată este îndeplinită, cu condiția ca prejudiciul suferit să se limiteze la perioada cuprinsă între 16 și 23 iunie 2008.

C –    Prejudiciul real și cert

89.      În sfârșit, este necesar să se stabilească dacă s-a probat existența unui prejudiciu real și cert.

90.      Astfel cum am arătat la punctele 49-61 din concluziile pe care le-am prezentat în cauza Giordano/Comisia, jurisprudența Curții a reținut în repetate rânduri faptul că natura certă a prejudiciului nu trebuie să fie neapărat absolută, acest aspect putând fi constatat în situația pierderii unei șanse serioase, provocate direct de un act ilicit al Uniunii. Nu vom reitera aici aspectele deja detaliate la punctele 38-69 din respectivele concluzii, fiind suficient să amintim că pierderea unei șanse constituie un prejudiciu real și cert care poate fi reparat.

91.      Din dosar reiese că recurenții din cauza C‑12/13 P beneficiau de un permis de pescuit care le permitea să desfășoare o activitate economică până la 30 iunie 2008. De asemenea și fără ca acest lucru să fie contestat de Comisie, cotele de pescuit ale unor armatori precum recurenții fuseseră epuizate, ca regulă generală, în cursul anilor anteriori.

92.      În plus, faptul că existau indicii serioase conform cărora resursele piscicole urmau să fie epuizate înainte de data închiderii sezonului de pescuit nu pare să fi împiedicat navele de pescuit cu plasă-pungă aflate sub pavilion spaniol să își continue activitatea între 16 și 23 iunie 2008, inclusiv în aceleași ape în care pescuiau în mod obișnuit navele cu plasă-pungă aflate sub pavilion francez, precum cele ale recurenților din cauza C‑12/13 P.

93.      Tocmai pentru că pierderea unei șanse nu acoperă integral câștigul nerealizat, argumentele prezentate de Comisie nu fac decât să confirme faptul că probabilitatea ca recurenții să fi epuizat cota în săptămâna cuprinsă între 16 și 23 iunie 2008 nu era una absolută, neafectând însă cu nimic caracterul serios al șansei pierdute.

94.      Cu toate acestea, părțile în litigiu nu au avut ocazia să dezbată în detaliu în primă instanță posibilitățile exacte de câștig ale recurenților din cauza C‑12/13 P în perioada menționată din anul 2008. Această chestiune, aflată în strânsă legătură cu cuantificarea prejudiciului suferit, nu a fost dezbătută în procedura din fața Tribunalului în termenii prezentați în aceste concluzii.

95.      În consecință, propunem Curții să trimită cauza spre rejudecare la Tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la cuantumul exact al prejudiciului suferit de recurenți, în lumina argumentelor prezentate anterior.

VII – Cheltuielile de judecată

A –    În cauza C‑12/13 P

96.      În pofida faptului că propunem trimiterea cauzei, în parte, spre rejudecare la Tribunal, apreciem că problema principală din acest recurs a fost soluționată în privința aspectelor sale importante. Prin urmare, în temeiul articolului 138 alineatul (1) și al articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, propunem Curții să oblige Comisia la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii din primă instanță, cauza T‑574/08, în care s-a pronunțat Hotărârea din 7 noiembrie 2012, precum și a celor aferente prezentului recurs.

B –    În cauza C‑13/13 P

97.      În conformitate cu articolul 138 alineatul (1) și cu articolul 184 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a faptului că motivele invocate de aceștia au fost respinse, se impune obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

VIII – Concluzie

98.      În lumina considerațiilor precedente, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

În cauza C‑12/13 P

1)         Anulează dispozitivul Hotărârii Tribunalului din 7 noiembrie 2012, Syndicat des thoniers méditerranéens și alții/Comisia (T‑574/08), exclusiv în ceea ce privește motivul întemeiat pe răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene pentru un act ilicit, astfel cum este dezvoltat la punctele 48-66 din hotărârea menționată.

2)         Admite acțiunea în răspundere extracontractuală și constată răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru adoptarea Regulamentului nr. 530/2008 al Comisiei din 12 iunie 2008, fiind dovedită îndeplinirea condițiilor constitutive ale răspunderii extracontractuale prevăzute la articolul 340 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

3)         Trimite cauza spre rejudecare la Tribunal pentru a se pronunța cu privire la cuantumul prejudiciului suferit de recurenți.

4)         Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii din primă instanță, cauza T‑574/08, în care s-a pronunțat Hotărârea din 7 noiembrie 2012, precum și a celor aferente prezentului recurs.

În cauza C‑13/13 P

1)         Respinge recursul.

2)         Obligă Syndicat des thoniers méditerranéens, Marc Carreno, Jean Louis Donnarel, Jean-François Flores, Gérald Jean Lubrano, Hervé Marin, Nicolas Marin, Sébastien Marin și Serge Antoine José Perez la plata cheltuielilor de judecată din recurs.


1 – Limba originală: spaniola.


2 – Regulamentul Consiliului din 7 mai 2007 (JO L 123, p. 3).


3 – Regulamentul Consiliului din 17 decembrie 2007 (JO L 340, p. 8).


4 – Regulamentul Consiliului din 20 decembrie 2002 (JO L 358, p. 59).


5 – Regulamentul Consiliului din 16 ianuarie 2008 de stabilire pentru 2008 a posibilităților de pescuit și a condițiilor asociate pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în ape în care sunt necesare limitări ale capturilor (JO L 19, p. 1).


6 – Regulamentul Comisiei din 22 mai 2008 privind adaptarea unor cote de ton roșu în 2008, în conformitate cu articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului (JO L 134, p. 11).


7 – Regulamentul Comisiei din 12 iunie 2008 (JO L 155, p. 9).


8 – Hotărârea din 17 martie 2011 (C‑221/09, Rep., I‑1655).


9 – Ordonanța din 7 septembrie 2010 (T‑532/08, Rep., p. II‑3959).


10 – Ordonanța din 7 septembrie 2010 (T‑539/08, Rep., p. II‑4017).


11 – Hotărârea din 19 octombrie 2005 (T‑415/03, Rec., p.  II‑4355).


12 – Hotărârea din 18 martie 1975 (72/74, Rec., p. 401).


13 – În același sens, a se vedea Hotărârea din 5 iulie 1984, Société dʼinitiatives et de coopération agricoles și Société interprofessionnelle des producteurs et expéditeurs de fruits, légumes, bulbes et fleurs dʼIlle-et-Vilaine/Comisia (114/83, Rec., p. 2589, punctele 3 și 5).


14 – Hotărârea din 4 octombrie 1979 (238/78, Rec., p. 2955).


15 – În acelaș sens, a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 1982, Birra Wührer și alții/Consiliul și Comisia (256/80, 257/80, 265/80, 267/80 și 5/81, Rec., p. 85, punctele 8-14). În același sens, a se vedea Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 21 noiembrie 1996, Syndicat des producteurs de viande bovine și alții/Comisia (T‑53/96, Rec., p. II‑1579, punctul 11).


16 – Hotărârea din 9 septembrie 2008 (C‑120/06 P și C‑121/06 P, Rep., p. I‑6513).


17 – Hotărârea din 15 iunie 2000, Dorsch Consult (C‑237/98 P, Rec., p. I‑4594).


18 – Hotărârile citate anterior Dorsch Consult (punctul 19) și FIAMM și alții/Consiliul și Comisia (punctul 169).


19 – Hotărârea din 13 iunie 1972 (9/71 și 11/71, Rec., p. 391, punctul 46).


20 –      Hotărârea din 6 decembrie 1984 (59/83, Rec., 4057, punctul 28).


21 – Hotărârea din 24 iunie 1986 (267/82, Rec., p. 1907, punctul 33).


22 – Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 1998, Dorsch Consult (T‑184/95, Rec., p. II‑667, punctul 69).


23 – Hotărârea Dorsch Consult, citată anterior (punctul 18), „în ipoteza în care principiul răspunderii Comunității pentru un act ilicit ar firecunoscut în dreptul comunitar, anagajarea acestei răspunderi arpresupune […]”.


24 – Hotărârea din 14 decembrie 2005 (T‑69/00 P, Rec., p. II‑5393).


25 – Hotărârea FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, citată anterior, punctul 176.


26 – A se vedea printre altele Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia (C‑352/98 P, Rec., p. I‑5291, punctul 42), Hotărârea din 10 decembrie 2002, Comisia/Camar și Tico (C‑312/00 P, Rec., p. I‑11355, punctul 53), și Hotărârea din 10 iulie 2003, Comisia/Fresh Marine (C‑472/00 P, Rec., p. I‑7541, punctul 25).


27 – A se vedea printre altele Hotărârea din 29 mai 1978, Bayerische HNL Vermehrungsbetriebe și alții/Consiliul și Comisia (83/76 și 94/76, 4/77, 15/77 și 40/77, Rec., p. 1209, punctul 5), Hotărârea Ireks-Arkady/CEE, citată anterior, punctul 11, Hotărârea din 15 septembrie 1982, Kina/CEE (106/81, Rec., p. 2885, punctele 22-25), și Hotărârea din 18 aprilie 1991, Assurances du crédit/Consiliul și Comisia (C‑63/89, Rec., p. I‑1799, punctele 14-23).