Language of document : ECLI:EU:F:2013:83

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

19 iunie 2013

Cauza F‑89/11

Charles Dieter Goetz

împotriva

Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene

„Funcție publică – Funcționari – Răspundere extracontractuală – Acțiune în despăgubire – Admisibilitate – Momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a căii de atac – Investigație efectuată de OLAF – Anchetă administrativă – Procedura disciplinară înaintea comisiei de disciplină – Obligația administrației de a acționa cu diligență – Durata unei proceduri disciplinare – Răspundere pentru inițierea unei proceduri disciplinare încheiate fără sancțiune”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Goetz solicită, în esență, obligarea Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene la repararea, în primul rând, a prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit prin prelungirea excesivă a stării de incertitudine în care se găsea după ce au fost formulate acuzații împotriva sa, în al doilea rând, a prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit în urma erorilor și a neglijențelor comise de Comitetul Regiunilor în desfășurarea procedurilor administrative și disciplinare care l‑au vizat, în al treilea rând, a prejudiciului material pe care l‑ar fi suferit prin pensionarea sa forțată și anticipată

Decizia:      Respinge acțiunea. Domnul Goetz suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Termene – Cerere de despăgubiri adresată unei instituții – Respectarea unui termen rezonabil – Durata și momentul de la care începe să curgă termenul

(Statutul Curții de Justiție, art. 46; Statutul funcționarilor, art. 90)

2.      Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Repararea unui prejudiciu cauzat unui funcționar sau unui agent – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Întindere

(art. 268 TFUE, 270 TFUE și art. 340 al doilea paragraf TFUE; Statutul funcționarilor, art. 24, 90 și 91)

3.      Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Concluzii privind repararea prejudiciului moral cauzat de durata excesivă a unei proceduri disciplinare – Admisibilitate – Condiții

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

4.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Termene – Obligația Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și a administrației de a acționa cu diligență – Apreciere – Nerespectare – Circumstanțe speciale – Sarcina probei

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Statutul funcționarilor, anexa IX]

5.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Termene – Obligația administrației de a acționa într‑un termen rezonabil – Anchetă prealabilă inițierii procedurii disciplinare – Puterea de apreciere a administrației – Întindere

(Statutul funcționarilor, anexa IX)

6.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură în fața comisiei de disciplină – Termene stabilite în anexa IX la statut – Termene neperemptorii

(Statutul funcționarilor, anexa IX)

7.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Proceduri disciplinare și penale desfășurate concomitent în legătură cu aceleași fapte – Suspendarea procedurii disciplinare – Justificare – Cerere a funcționarului vizat de a aștepta o decizie a autorităților judiciare în privința sa – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 25)

8.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Competențe ale autorității împuternicite să facă numiri și ale Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) – Întindere

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 3; Decizia 1999/352 a Comisiei)

9.      Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Raport de audit intern – Excludere

(Statutul funcționarilor, art. 90)

10.    Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Inițierea unei investigații de către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și ulterior a unei proceduri disciplinare de către autoritatea împuternicită să facă numiri – Putere de apreciere – Conținut – Necesitatea existenței unor indicii serioase – Respectarea principiului prezumției de nevinovăție

(Statutul funcționarilor, anexa IX)

1.      Atunci când un capăt de cerere referitor la un prejudiciu are un caracter strict de despăgubire în sensul că urmărește repararea unui prejudiciu despre care se pretinde că este cauzat de o eroare sau de o omisiune care, în lipsa oricărui efect juridic, nu poate fi calificată drept act care lezează, concluziile nu sunt admisibile decât dacă reclamantul le‑a invocat în prealabil cu ocazia unei cereri de despăgubiri formulate la administrație într‑un termen rezonabil, despre care trebuie să se considere că începe să curgă de la producerea efectivă a prejudiciului, iar ulterior cu ocazia unei reclamații îndreptate împotriva deciziei de respingere a cererii de despăgubiri în termenul prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut.

În această privință, chiar dacă termenul rezonabil trebuie apreciat în funcție de împrejurările din fiecare cauză și în special de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților implicate, este posibilă o comparație cu termenul de prescripție de cinci ani prevăzut în materia acțiunii în răspundere extracontractuală de articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, chiar dacă acest din urmă termen nu se aplică în litigiile dintre Uniune și agenții săi.

(a se vedea punctele 95 și 96)

Trimitere la:

Curte: 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, punctul 33; 17 iulie 2008, Comisia/Cantina sociale di Dolianova și alții, C‑51/05 P, punctul 63

Tribunalul de Primă Instanță: 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, punctul 71

Tribunalul Funcției Publice: 2 mai 2007, Giraudy/Comisia, F‑23/05, punctul 69

2.      Acțiunile care vizează repararea unui prejudiciu cauzat de o instituție unui funcționar sau unui agent, formulate în temeiul articolului 270 TFUE și al articolelor 90 și 91 din statut, se supun unor norme deosebite și speciale în raport cu cele care rezultă din principiile generale care reglementează răspunderea extracontractuală a Uniunii în cadrul articolului 268 TFUE și al articolului 340 al doilea paragraf TFUE. Astfel, reiese din statut că, spre deosebire de orice alt particular, funcționarul sau agentul Uniunii este legat de instituția de care depinde prin raporturi juridice de muncă, care presupun un echilibru al drepturilor și al obligațiilor reciproce specifice, reflectat de obligația de solicitudine a instituției față de persoana interesată. În consecință, când acționează în calitate de angajator, Uniunii îi revine o răspundere mai mare, care se manifestă prin obligația de a repara prejudiciile cauzate personalului său prin orice ilegalitate săvârșită în calitatea sa de angajator fără a fi necesar, pentru stabilirea răspunderii extracontractuale a unei instituții în litigiile privind funcția publică europeană, să se demonstreze existența unei încălcări suficient de importante sau a unei încălcări vădite și grave de către instituție a limitelor puterii sale de apreciere.

(a se vedea punctul 98)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: 16 decembrie 2010, Comisia/Petrilli, T‑143/09 P, punctul 46 și jurisprudența citată; 12 iulie 2012, Comisia/Nanopoulos, T‑308/10 P, punctele 103 și 104

3.      Împrejurarea că prejudiciul moral, de care se prevalează un funcționar din cauza duratei excesive a unei proceduri disciplinare, nu se produsese integral la data la care acesta a introdus cererea sa de despăgubire nu constituie o condiție de admisibilitate a unui capăt de cerere privind despăgubirile legat de durata excesivă a unei proceduri. Într‑adevăr, în caz contrar, administrația ar putea întârzia pe termen nelimitat încheierea procedurii pentru a se opune angajării răspunderii sale pentru durata excesivă a acesteia.

(a se vedea punctul 122)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03

4.      Administrația are obligația de a acționa cu diligență atunci când este vorba despre situația unei persoane. Această obligație constituie un principiu general de drept al Uniunii a cărui respectare este asigurată de instanța Uniunii și care este preluat, drept componentă a dreptului la bună administrare, de articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a cărui încălcare este de natură să angajeze răspunderea Uniunii. În cazul în care administrația pare să nu fi dat dovadă de diligență, este obligația acesteia să dovedească existența unor împrejurări deosebite de natură să justifice comportamentul său.

În această privință, în materie disciplinară, autoritatea împuternicită să facă numiri sau, după caz, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are obligația de a acționa cu diligență, din momentul în care ia la cunoștință fapte și comportamente care ar putea constitui încălcări ale obligațiilor statutare ale unui funcționar pentru a aprecia dacă trebuie inițiată o investigație, precum și, dacă este cazul, în efectuarea acestei investigații, precum și, în ceea ce privește autoritatea menționată, în desfășurarea procedurii disciplinare. În ceea ce privește procedura disciplinară, această autoritate trebuie să vegheze ca fiecare act adoptat să fie emis într‑un termen rezonabil în raport cu precedentul.

Pentru a aprecia dacă lipsa diligenței administrației a creat dificultăți, pentru funcționarul vizat, în exercitarea dreptului său la apărare care să justifice, precum în cazul unei norme privind prescripția, anularea sancțiunii adoptate în urma acestei proceduri, trebuie să se ia în considerare termenul cuprins între data la care au fost săvârșite faptele în litigiu și data la care autoritatea împuternicită să facă numiri sau OLAF a luat cunoștință de acestea. În schimb, acest termen este lipsit de pertinență pentru a aprecia dacă autoritatea menționată sau OLAF au cauzat unei persoane, prin menținerea sa pe o durată excesivă într‑o stare de angoasă legată de faptul de a fi suspectat că nu și‑a îndeplinit obligațiile statutare, un prejudiciu care trebuie reparat, întrucât, în această situație, atât timp cât niciun fapt care ar putea dovedi existența unei neîndepliniri a atribuțiilor de către funcționarul vizat nu a fost adus la cunoștința acestei autorități sau OLAF, nu li se poate reproșa acestora din urmă menținerea funcționarului respectiv pentru o perioada excesivă într‑o stare de incertitudine din cauza lipsei de diligență.

(a se vedea punctele 123 și 125-127)

Trimitere la:

Curte: 21 septembrie 2006, Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied/Comisia, C‑105/04 P, punctul 35

Tribunalul de Primă Instanță: Angeletti/Comisia, citată anterior, punctul 162

Tribunalul Funcției Publice: 13 ianuarie 2010, A și G/Comisia, F‑124/05 și F‑96/06, punctul 395; 8 martie 2012, Kerstens/Comisia, F‑12/10, punctele 124-126

5.      Alegerea autorității împuternicite să facă numiri de a efectua, în plus față de investigația Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), o anchetă administrativă internă conduce în mod necesar la prelungirea perioadei disciplinare, însă nu se poate totuși considera că, în principiu, efectuarea anchetei administrative interne menționate conferă un caracter excesiv acestei perioade. Astfel, în cazul în care faptele în litigiu prezintă o anumită complexitate sau atunci când administrația nu dispune de competențe suficiente pentru a aprecia dacă anumite practici, în special în materie financiară, constituie nereguli, ar putea fi necesar ca autoritatea împuternicită să facă numiri să aibă acces la serviciul unor terți pentru a clarifica conținutul unor acte care au fost menționate de OLAF în raportul său de investigație.

(a se vedea punctele 135 și 136)

6.      Anexa IX la statut nu menționează niciun termen în care, odată ce autoritatea împuternicită să facă numiri a adoptat decizia sa de a iniția procedura disciplinară în fața comisiei de disciplină, acesta trebuie să transmită raportul său comisiei de disciplină. În orice caz, termenele care figurează în anexa IX la statut nu sunt peremptorii și termene mai lungi decât cele prevăzute în anexa menționată pot fi necesare pentru a efectua o apreciere suficient de completă a faptelor și care să prezinte pentru persoana interesată toate garanțiile avute în vedere de statut.

(a se vedea punctul 141)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 1997, Daffix/Comisia, T‑12/94, punctele 130 și 131; 10 iunie 2004, François/Comisia, T‑307/01, punctul 47

7.      Un motiv legat de dorința de a da curs unei cereri a unui funcționar care face obiectul unei proceduri disciplinare naționale și al unei proceduri naționale de urmărire penală de a aștepta o decizie a autorităților naționale în privința sa poate în mod valabil să justifice suspendarea procedurii disciplinare și astfel o prelungire a duratei perioadei disciplinare.

În această privință, este adevărat că articolul 25 din anexa IX la statut nu impune comisiei de disciplină suspendarea lucrărilor. Pe de o parte, potrivit acestui articol, o procedură de urmărire penală efectuată în paralel nu împiedică continuarea procedurii disciplinare, ci doar ca autoritatea împuternicită să facă numiri să adopte decizia sa. Pe de altă parte, administrația nu este obligată să suspende procedura disciplinară decât dacă funcționarul demonstrează că procedura de urmărire penală a fost declanșată împotriva sa, noțiune care, prin faptul că implică punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aplicarea pedepselor, nu poate include existența unei investigații, a unei informări sau a unei cercetări, ci presupune declanșarea urmăririi penale.

Cu toate acestea, împrejurarea că comisia de disciplină nu are obligația să suspende procedura disciplinară nu înseamnă că suspendarea procedurii disciplinare pe care o decide nu este justificată. Astfel, pentru a stabili dacă o astfel de suspendare este oportună, trebuie să se țină cont numai de elementele aflate la dispoziția autorității sau a organului disciplinar care a pronunțat‑o atunci când a adoptat decizia sa.

Dimpotrivă, motivele legate de complexitatea dosarului, de numărul martorilor care trebuie audiați și de alte măsuri de organizare a procedurii avute în vedere de comisia de disciplină nu permit justificarea procedurii disciplinare și, prin urmare, prelungirea perioadei disciplinare, ci cel mult trebuie să determine comisia de disciplină să investească resurse suplimentare în soluționarea dosarului solicitantului. De asemenea, în ceea ce privește perioada estivală, aceasta nu poate justifica suspendarea procedurii disciplinare.

(a se vedea punctele 147 și 150-153)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 17 iulie 2012, BG/Ombudsmanul, F‑54/11, punctul 70

8.      Deși articolul 3 din anexa IX la statut prevede că, la terminarea investigației Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), revine autorității împuternicite să facă numiri, iar nu OLAF sarcina de a decide începerea procedurii disciplinare și, prin urmare, oportunitatea de a adopta o sancțiune, nu se poate deduce din aceste dispoziții, fără a repune în discuție principiul independenței investigațiilor OLAF, astfel cum este prevăzut la articolul 3 din Decizia 1999/352 de instituire a OLAF, că autoritatea menționată poate pune capăt unei investigații a OLAF.

(a se vedea punctul 159)

9.      Nu constituie un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut un raport de audit intern al unei instituții care vizează să analizeze funcționarea unui serviciu, iar nu activitatea unei persoane, și care, prin urmare, nu are legătură cu nelegalitatea unui act care lezează un funcționar, în legătură cu care acesta din urmă trebuie, din considerente de admisibilitate, să depună o reclamație în termenul de trei luni prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut.

(a se vedea punctul 170)

10.    Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și autoritatea împuternicită să facă numiri dispun fiecare de o largă putere de apreciere pentru a decide dacă, având în vedere elementele de care dispun, se impune începerea etapei reprezentate de investigație și ulterior, dacă este cazul, una dintre procedurile disciplinare prevăzute la secțiunile 4 și 5 din anexa IX la statut.

Totuși, această largă putere de apreciere nu ar justifica posibilitatea, după caz, a OLAF sau a autorității menționate de a dispune începerea unei proceduri fără a dispune însă nici măcar de un început de probă față de persoanele vizate. În consecință, pentru protejarea drepturilor funcționarului vizat, atât OLAF, cât și autoritatea împuternicită să facă numiri trebuie să se asigure că dispun, înainte de începerea unei investigații, de indicii care să anticipeze neîndeplinirea obligațiilor statutare de către persoana vizată și, înainte de inițierea procedurii disciplinare, de elemente suficient de precise și pertinente pentru susținerea suspiciunilor lor. În plus, OLAF și autoritatea menționată trebuie să țină cont de principiul prezumției de nevinovăție, care le impune, pe toată durata procedurii disciplinare, să păstreze un caracter moderat al afirmațiilor.

(a se vedea punctele 184 și 185)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Comisia/Nanopoulos, citată anterior, punctele 150 și 152

Tribunalul Funcției Publice: Giraudy/Comisia, citată anterior, punctul 99