Language of document : ECLI:EU:F:2013:38

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

19 martie 2013

Cauza F‑10/12

José Joaquín Infante García‑Consuegra

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Remunerație – Diurnă – Transfer intern – Acordarea diurnei – Funcționar proprietar al unei locuințe situate la noul loc de repartizare – Proba faptului că au fost suportate cheltuieli cu ocazia instalării provizorii la noul loc de repartizare”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care domnul Infante García‑Consuegra solicită, în esență, anularea deciziei din 24 mai 2011 prin care Comisia Europeană a refuzat să îi acorde diurnă

Decizia: Respinge acțiunea. Obligă Comisia să suporte propriile cheltuieli de judecată și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de domnul Infante García‑Consuegra. Domnul Infante García‑Consuegra suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Diurnă – Condiții de acordare

[Statutul funcționarilor, art. 20 și 71; anexa VII, art. 10 alin. (1)]

2.      Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Diurnă – Condiții de acordare – Cheltuieli sau inconveniente ocazionate de necesitatea de a se deplasa sau de a se instala în mod provizoriu la locul de repartizare – Sarcina probei ce revine funcționarului – Respectarea alegerii locuinței funcționarului de către administrație

[Statutul funcționarilor, art. 20; anexa VII, art. 10 alin. (1)]

3.      Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Diurnă – Condiții de acordare – Cheltuieli ocazionate de obligația de a‑și stabili domiciliului la locul de repartizare – Noţiune – Cheltuieli ocazionate de obligațiile care decurg din calitatea funcționarului de proprietar al unui imobil situat la noul loc de repartizare – Excludere

[Statutul funcționarilor, art. 20; anexa VII, art. 10 alin. (1)]

1.      Obiectivul articolului 71 din statut, care prevede că funcționarul are dreptul la rambursarea cheltuielilor pe care le‑a efectuat cu ocazia, printre altele, a transferului său, este acela de a evita suportarea exclusiv de către funcționar a cheltuielilor efectuate care sunt legate de exercitarea atribuțiilor sale.

În lumina acestui obiectiv trebuie aplicat articolul 10 alineatul (1) din anexa VII la statut, care prevede acordarea unei diurne funcționarului care demonstrează că este obligat să își schimbe reședința pentru a îndeplini obligațiile prevăzute la articolul 20 din statut, și anume aceea de a‑și stabili domiciliul fie la locul său de repartizare, fie la o distanță de acesta care să nu îi afecteze exercitarea atribuțiilor.

Acordarea diurnei este subordonată îndeplinirii a două condiții: pe de o parte, condiției de a‑și schimba reședința pentru a îndeplini obligațiile prevăzute la articolul 20 din statut și, pe de altă parte, condiției de a suporta cheltuielile sau inconvenientele ocazionate de necesitatea de a se deplasa și de a se instala în mod provizoriu la locul de repartizare. Aceste două condiții fiind cumulative, diurna nu poate fi acordată în special funcționarului care nu justifică că a suportat astfel de cheltuieli sau astfel de inconveniente.

În schimb, legiuitorul Uniunii nu a supus niciodată acordarea diurnei condiției ca funcționarul respectiv să justifice că a fost obligat să își mențină în mod provizoriu o reședință la locul de origine sau la locul de repartizare anterior, care sunt de asemenea, în mod provizoriu, surse de cheltuieli. Astfel, ar fi contrar principiului fundamental al securității juridice, precum și textului articolului 10 alineatul (1) din anexa VII la statut ca instituția să impună condiția suplimentară privind o a „doua” cheltuială pentru ca persoanele interesate să poată beneficia de diurnă.

Pe de altă parte, nu se poate considera, fără a exclude în mod automat și cu încălcarea statutului funcționarii titulari care beneficiază de diurnă, că numai persoanele care se află într‑un raport de muncă precar cu instituțiile (funcționari aflați în perioada de probă, agenții temporari sau contractuali, experții naționali detașați) ar putea fi privite ca fiind instalate în mod provizoriu la locul de repartizare atâta vreme cât nu s‑au mutat. Astfel, în această privință, nu este decisiv caracterul precar al raportului de muncă, ci situația precară a locuinței în care se găsește persoana obligată prin statut să își stabilească domiciliul la locul de repartizare, în care este chemată să își exercite atribuțiile în cadrul unei instituții, al unui organ sau al unui organism al Uniunii. Precaritatea locuinței este astfel o noțiune distinctă de precaritatea locului de muncă. Un funcționar titular care își schimbă locul de repartizare trebuie, așadar, să poată fi considerată instalat cu titlul provizoriu la locul noii sale repartizări.

(a se vedea punctele 27-29, 39 și 44)

Trimitere la:

Curte: 5 februarie 1987, Mouzourakis/Parlamentul European, 280/85, punctele 9 și 12

Tribunalul de Primă Instanță: 26 septembrie 1990, Beltrante și alții/Consiliul, T‑48/89, punctul 28; 10 iulie 1992, Benzler/Comisia, T‑63/91, punctele 20 și 21

2.      Dacă, în cadrul unei cereri de acordare a diurnei, ca urmare a schimbării repartizării unui funcționar, funcționarul trebuie să facă dovada că a suportat cheltuielile sau inconvenientele ocazionate de necesitatea de a se deplasa și de a se instala în mod provizoriu la locul de repartizare, revine administrației sarcina de a respecta alegerea făcută de persoana interesată, și anume voința liberă a acesteia de a locui în această perioadă după cum dorește. În consecință, în lipsa unor bănuieli grave sau a unor indicii evidente în sensul că situația reală a persoanei interesate nu corespunde efectiv cu cheltuielile invocate, nu este sarcina administrației să conteste alegerea făcută de funcționar care poate consta în a locui provizoriu pe cheltuiala sa, de exemplu într‑o cameră de hotel sau într‑un apartament mobilat închiriat sau, fără să plătească, de exemplu la un membru de familie sau la un prieten sau în apartamentul al cărui proprietar este.

(a se vedea punctul 30)

3.      În cadrul unei cereri de acordare a diurnei, ca urmare a schimbării repartizării unui funcționar, cheltuielile pe care trebuie să le suporte în orice caz funcționarul, în calitatea sa de proprietar al unui imobil situat la locul de repartizare, precum cheltuielile de rambursare a creditului ipotecar contractat pentru a cumpăra acel apartament, cheltuielile de plată a administratorului, de întreținere sau de electricitate, nu pot fi considerate cheltuieli ocazionate de obligația de reședință stabilită la articolul 20 din statut.

Pentru a beneficia de diurnă, funcționarul trebuie să justifice suportarea cheltuielilor ocazionate de obligația de a‑și stabili domiciliul la locul în care a fost repartizat, iar nu a cheltuielilor ocazionate de obligațiile care decurg din calitatea sa de proprietar al unui imobil situat în același loc.

(a se vedea punctele 33 și 34)