Language of document : ECLI:EU:F:2012:130

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)


18 septembrie 2012


Cauza F‑58/10


Timo Allgeier

împotriva

Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

„Funcție publică – Obligație de asistență – Articolul 24 din statut – Hărțuire morală – Anchetă administrativă”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Allgeier solicită, printre altele, anularea deciziei Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „FRA” sau „Agenția”) prin care a fost respinsă cererea sa de asistență, precum și obligarea FRA la plata de daune interese

Decizia: Anulează decizia. Obligă FRA la plata către reclamant a sumei de 5 000 de euro. FRA suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamant.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Aplicare în domeniul hărțuirii morale – Formularea unei cereri de asistență – Anchetă desfășurată în cadrul unei agenții – Anchetator care este președintele Biroului unui institut care are o relație de afaceri importantă cu respectiva agenție – Imparțialitate obiectivă – Lipsă

(Statutul funcționarilor, art. 24)

În cadrul unei anchete administrative legate de o cerere de asistență, formulată ca urmare a unei pretinse hărțuiri morale, anchetatorul nu îndeplinește condițiile necesare pentru ca imparțialitatea sa obiectivă să nu poată fi pusă sub semnul întrebării în cazul în care există o relație de afaceri importantă între institutul al cărui Birou îl prezidează și agenția în cadrul căreia desfășoară ancheta. Persoanele implicate în cadrul unei astfel de anchete se pot teme în mod legitim că acesta, din dorința de a menține existența respectivei relații de afaceri, ar putea să vrea să menajeze reputația agenției menționate.

(a se vedea punctele 62 și 64)