Language of document : ECLI:EU:F:2012:194

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

13 decembrie 2012

Cauza F‑2/11

BW

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Recrutare – Funcționar aflat în perioada de probă – Netitularizare la sfârșitul perioadei de probă – Motivarea deciziei de concediere a unui funcționar aflat în perioadă de probă – Dreptul la apărare”

Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care BW solicită, cu titlu principal, anularea deciziei Comisiei Europene din 1 martie 2010 de a nu‑l titulariza

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Recrutare – Perioadă de probă – Raport de final al perioadei de probă – Obligația de motivare – Întindere – Obligația de a susține judecățile de valoare prin exemple concrete – Inexistenţă

(Statutul funcționarilor, art. 43)

Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Identitate de obiect și cauză
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Recrutare – Perioadă de probă – Obiect – Condiții de desfășurare

(Statutul funcționarilor, art. 34)

3.      Funcționari – Recrutare – Perioadă de probă – Decizie de netitularizare a funcționarului aflat în perioada de probă – Decizie de concediere a funcționarului titular – Diferența de natură juridică – Elemente de apreciere de reținut în fiecare caz

[Statutul funcționarilor, art. 34 alin. (2)]

4.      Funcționari – Recrutare – Perioadă de probă – Aprecierea rezultatelor – Evaluarea aptitudinilor funcționarului aflat în perioada de probă – Control jurisdicțional – Limite – Eroare vădită de apreciere – Noţiune

(Statutul funcționarilor, art. 34)

Funcționari – Obligaţia de solicitudine care incumbă administraţiei – Principiul bunei administrări – Domeniu de aplicare – Obligația de a stabili o nouă repartizare în cazul prelungirii perioadei de probă – Inexistenţă
[Statutul funcționarilor, art. 34 alin. (3)]

5.      Funcționari – Evaluare – Existența unor divergențe între un funcționar și superiorul său ierarhic – Lipsa de importanță asupra capacității acestuia din urmă de a evalua meritele persoanei interesate

6.      Funcționari – Principii – Dreptul la apărare – Obligația de a asculta persoana interesată înainte de adoptarea unui act care o lezează – Întindere – Raport de final al perioadei de probă – Excludere

(Statutul funcționarilor, art. 34)

1.      Dacă stabilirea de obiective pentru fiecare funcționar aflat în perioada de probă este necesară la începutul acesteia și aceasta, chiar în lipsa unor dispoziții în acest sens, pentru ca evaluatorul să poată dispune de o bază pentru evaluarea eficienței respectivului funcționar aflat în perioada de probă, obligația de motivare îi impune evaluatorului numai să menționeze trăsăturile caracteristice ale prestațiilor funcționarului aflat în perioada de probă în ceea ce privește, în special, aptitudinea de a‑și îndeplini atribuțiile pe care le presupune funcția sa, eficiența și conduita în serviciu, iar nu să indice obiectivele atribuite care nu au fost atinse. De asemenea, atunci când obligația de motivare este îndeplinită și în măsura în care evaluarea este clar individualizată și nu este impersonală, un evaluator nu este obligat să detalieze motivele evaluării sale dând exemple concrete pentru a susține fiecare judecată de valoare conținută în raportul privind perioada de probă.

În principiu, un raport privind perioada de probă nu trebuie să conțină decât aprecieri relative la perioada pentru care este întocmit. Cu toate acestea, în cazul în care perioada de probă a funcționarului a fost prelungită, evaluatorul poate include în raportul privind perioada pentru care a fost prelungită perioada de probă observații referitoare la perioada de probă inițială fără ca respectivul raport să fie afectat de un viciu, atunci când astfel de indicații urmăresc să sublinieze evoluția prestațiilor reclamantului.

Respectarea de către administrație a obligației care îi revine de a motiva fiecare raport privind perioada de probă trebuie să se aprecieze după ce a fost întocmită versiunea definitivă a raportului respectiv. În consecință, atât timp cât un raport privind perioada de probă nu a devenit definitiv, modificarea conținutului său nu poate constitui o încălcare a obligației de motivare.

(a se vedea punctele 43-45)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanțăː 12 septembrie 2007, Combescot/Comisia, T‑249/04, punctul 86

2.      Regula privind concordanța între reclamația administrativă prealabilă și acțiune nu poate interveni decât în ipoteza în care cererea introductivă modifică obiectul reclamației, cu alte cuvinte, în cazul în care aceasta conține un motiv de legalitate externă în condițiile în care în reclamație au fost invocate numai motive de legalitate internă sau invers, în cazul în care aceasta conține un motiv de legalitate internă în condițiile în care în reclamație au fost invocate numai motive de legalitate externă. Circumstanța că reclamantul a recurs la serviciile unui avocat pentru a‑și formula reclamația nu are importanță în privința aspectului dacă obiectul litigiului a fost modificat.

(a se vedea punctele 46, 140 și 141)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 1 iulie 2010, Mandt/Parlamentul European, F‑45/07, punctul 119

3.      Deși perioada de probă, care este destinată să permită administrației să aprecieze aptitudinea funcționarului aflat în perioada de probă de a‑și îndeplini atribuțiile pe care le presupune funcția sa, precum și eficiența sa și conduita sa în serviciu, nu poate fi asimilată unei perioade de formare, nu este mai puțin necesar ca, în această perioadă, persoanei interesate să i se dea posibilitatea să facă dovada calităților sale. Această condiție semnifică, în practică, faptul că funcționarul aflat în perioada de probă trebuie să beneficieze nu numai de condiții materiale adecvate, ci și de instrucțiuni și de orientări corespunzătoare, ținând seama de natura funcțiilor exercitate, pentru a fi în măsură să se adapteze cerințelor specifice ale postului pe care îl ocupă.

(a se vedea punctul 104)

Trimitere la:

Curte: 15 mai 1985, Patrinos/CES, 3/84, punctele 20 și 21

Tribunalul de Primă Instanțăː 5 martie 1997, Rozand‑Lambiotte/Comisia, T‑96/95, punctul 95

Tribunalul Funcției Publice: 16 aprilie 2008, Doktor/Consiliul, F‑73/07, punctul 31

4.      O decizie de netitularizare se distinge prin natura sa de concedierea propriu‑zisă a unei persoane care a beneficiat de o numire în calitate de funcționar titular. În timp ce, în acest din urmă caz, este necesară o examinare minuțioasă a motivelor care justifică încetarea unui raport de muncă stabilit, în cadrul deciziilor referitoare la titularizarea persoanelor aflate în perioada de probă, examinarea trebuie să fie globală și să se refere la existența sau la inexistența unui ansamblu de elemente pozitive evidențiate în cursul perioadei de probă din care să reiasă că titularizarea persoanei aflate în perioada de probă este în interesul serviciului.

(a se vedea punctul 78)

Trimitere la:

Curte: 17 noiembrie 1983, Tréfois/Curtea de Justiție, 290/82, punctele 24 și 25

Tribunalul Funcției Publice: 18 octombrie 2007, Krcova/Curtea de Justiție, F‑112/06, punctele 61 și 62

5.      Prin urmare, nu este de competența instanței Uniunii să substituie aprecierea instituțiilor cu propria apreciere în privința rezultatului unei perioade de probă și a aptitudinilor unui candidat la o numire definitivă în administrația Uniunii, controlul său limitându‑se în ceea ce privește legalitatea internă a unei decizii la lipsa unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere.

(a se vedea punctul 78)

Trimitere la:

Curte: Tréfois/Curtea de Justiție, citată anterior, punctele 24 și 25

Tribunalul Funcției Publice: Krcova/Curtea de Justiție, citată anterior, punctele 61 și 62

6.      Obligația de solicitudine a administrației în privința agenților săi reflectă echilibrul dintre drepturile și obligațiile pe care statutul l‑a creat în relațiile dintre autoritatea publică și agenții serviciului public. Această obligație, precum și principiul bunei administrări presupun în special ca, la adoptarea unei decizii privind situația unui funcționar, autoritatea să ia în considerare toți factorii care ar putea să îi influențeze decizia și, procedând astfel, să țină seama nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului respectiv. Rezultă cu claritate din articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din statut că administrația are posibilitatea, iar nu obligația, de a stabili o nouă repartizare funcționarului căruia a hotărât să îi prelungească perioada de probă. Or, dacă obligația de solicitudine sau principiul bunei administrații ar avea ca efect să transforme această posibilitate într‑o obligație pentru administrație, acestea ar modifica echilibrul dintre drepturi și obligații creat prin statut în relațiile dintre autoritatea publică și agenții serviciului public.

(a se vedea punctele 112, 122 și 123)

Trimitere la:

Curte: 4 februarie1987, Maurissen/Curtea de Conturi, 417/85, punctul 12

Tribunalul Funcției Publice: Doktor/Consiliul, citată anterior, punctul 42

7.      Chiar dacă nu se poate exclude că divergențele dintre un funcționar și superiorul său ierarhic pot crea o anumită iritare a superiorului său ierarhic, această eventualitate nu implică, prin ea însăși, că acesta nu mai este în măsură să aprecieze în mod obiectiv meritele persoanei interesate.

(a se vedea punctul 114)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, punctul 150

8.      Respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițială împotriva unei persoane și care poate conduce la un act care o lezează constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii. Acest principiu impune ca persoanei vizate să i se ofere posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere asupra elementelor care ar putea fi reținute în sarcina sa în actul care urmează a fi adoptat.

Or, raportul privind perioada de probă nu constituie un act care lezează, ci un act care pregătește o decizie de titularizare sau de concediere a funcționarului aflat în perioada de probă respectiv. Prin urmare, în absența unor dispoziții specifice, evaluatorul nu este obligat să asculte reclamantul înainte de a întocmi acest raport. De altfel, un evaluator poate modifica un raport privind perioada de probă ulterior audierii persoanei interesate.

(a se vedea punctele 136, 137 și 139)

Trimitere la:

Curte: 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, punctul 27; 3 octombrie 2000, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, C‑458/98 P, punctul 99; 9 noiembrie 2006, Comisia/De Bry, C‑344/05 P, punctul 37

Tribunalul de Primă Instanță: 8 martie 2005, Vlachaki/Comisia, T‑277/03, punctul 64; 2 martie 2010, Doktor/Consiliul, T‑248/08 P, punctul 81