Language of document : ECLI:EU:C:2013:62

Cauza C‑543/10

Refcomp SpA

împotriva

Axa Corporate Solutions Assurance SA și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Franța)]

„Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Interpretarea articolului 23 – Clauză atributivă de competență care figurează într‑un contract încheiat între fabricant și dobânditorul inițial al unui bun – Contract care se înscrie într‑un lanț de contracte translative de proprietate – Opozabilitatea acestei clauze față de subdobânditorul bunului”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 februarie 2013

1.        Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Dispoziții ale acestui regulament calificate drept echivalente cu cele ale Convenției de la Bruxelles – Interpretarea acestora conform jurisprudenței Curții referitoare la Convenție

(Convenția din 27 septembrie 1968; Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului)

2.        Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Noțiunea de materie contractuală – Noțiunea de convenție atributivă de competență – Interpretare autonomă

(Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 23)

3.        Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Prorogare de competență – Convenție atributivă de jurisdicție – Clauză atributivă de competență care figurează într‑un contract încheiat între fabricantul unui bun și dobânditorul acestuia – Opozabilitatea acestei clauze față de terțul subdobânditor care a dobândit acest bun la capătul unei succesiuni de contracte translative de proprietate – Admisibilitate – Condiție – Consimțământul terțului în privința clauzei menționate

(Regulamentul nr. 44 al Consiliului, art. 23)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 18-20)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 21, 22, 39 și 40)

3.        Articolul 23 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie să fie interpretat în sensul că o clauză atributivă de competență convenită în contractul încheiat între fabricantul unui bun și dobânditorul acestuia nu poate fi opusă terțului subdobânditor care, la capătul unei succesiuni de contracte translative de proprietate încheiate între părți stabilite în state membre diferite, a dobândit acest bun și intenționează să inițieze o acțiune în răspundere împotriva fabricantului, cu excepția cazului în care se probează că acest terț și‑a dat consimțământul efectiv cu privire la clauza menționată în condițiile prevăzute la respectivul articol.

Astfel, clauza atributivă de competență inserată într‑un contract nu poate, în principiu, să își producă efectele decât în raporturile dintre părțile care și‑au dat acordul la încheierea acestui contract. Pentru ca respectiva clauză să poată fi opozabilă unui terț, este necesar, în principiu, ca el să își fi dat consimțământul în acest sens.

În contextul unei acțiuni în răspundere angajate de subdobânditorul unei mărfi împotriva fabricantului acesteia, nu există niciun raport contractual între subdobânditor și fabricant, acesta neasumându‑și nicio obligație de natură contractuală față de subdobânditor. În consecință, nu se poate considera că, prin „convenția” acestora, în sensul articolului 23 alineatul (1) din regulamentul menționat, competența revine instanței desemnate drept competentă în contractul inițial încheiat între fabricant și primul dobânditor.

În plus, într‑un lanț de contracte translative de proprietate, spre deosebire de conosament, instrument al comerțului internațional utilizat în materia contractelor de transport maritim, raportul de succesiune dintre dobânditorul inițial și subdobânditor nu se analizează în transmiterea unui contract unic, precum și a integralității drepturilor și obligațiilor prevăzute de acesta. Într‑o astfel de ipoteză, obligațiile contractuale ale părților pot varia de la un contract la altul, astfel încât drepturile pe care subdobânditorul le poate invoca împotriva vânzătorului imediat nu sunt neapărat aceleași ca cele pe care fabricantul le‑a asumat în raporturile sale cu primul cumpărător.

(a se vedea punctele 29, 32-34, 37 și 41 și dispozitivul)