Language of document : ECLI:EU:F:2013:215

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

12 decembrie 2013

Cauza F‑47/13

Pierre Debaty

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Exercițiul de promovare 2012 – Decizie de a nu îl promova pe reclamant – Transfer interinstituțional în cursul exercițiului de promovare anterior celui în care ar fi produs efecte o eventuală decizie de promovare – Instituția competentă să decidă promovarea funcționarului transferat”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Debaty solicită anularea deciziei Consiliului Uniunii Europene de a nu îl promova în gradul AD 11 în cadrul de exercițiului de promovare 2012, precum și obligarea Consiliului la repararea prejudiciului pretins suferit ca urmare a acestei decizii

Decizia:      Respinge acțiunea ca vădit nefondată. Domnul Debaty suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Transfer interinstituțional în cursul anului anterior exercițiului de promovare – Competența instituției de primire de a decide asupra promovării

(Statutul funcționarilor, art. 45)

2.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Limite

(Statutul funcționarilor, art. 45)

1.      Potrivit cerințelor articolului 45 din statut, atunci când un funcționar poate fi promovat în cursul anului în care este transferat, autoritatea împuternicită să facă numiri competentă să decidă promovarea sa este cea a instituției de origine. Astfel, pentru a aprecia dacă un funcționar trebuie promovat retroactiv de la 1 ianuarie al anului N, și chiar mai general, în cursul anului N, autoritatea menționată trebuie, în practică, să efectueze o analiză comparativă a meritelor din trecut ale funcționarilor, în special din cursul anului N-1 și din perspectiva rapoartelor de evaluare a performanțelor acestor funcționari în cursul anului N-1 și al anilor anteriori. Este astfel necesar să se compare meritele funcționarilor transferați cu cele ale funcționarilor care încă erau colegii lor în anul anterior transferului, apreciere care nu poate fi realizată în mod valabil decât de instituția de origine.

În schimb, situația este diferită în cazul în care transferul funcționarului a intervenit în anul anterior celui în cursul căruia funcționarul putea fi promovat cu efect de la 1 ianuarie. În această situație, meritele funcționarului pentru anul N-1 nu pot fi comparate numai cu cele ale foștilor săi colegi din instituția de origine, deoarece trebuie luate în considerare și meritele colegilor săi din noua instituție. În astfel de împrejurări, autoritatea împuternicită să facă numiri din instituția de primire trebuie să decidă asupra promovării sale. Compararea meritelor și a rapoartelor unui funcționar care a făcut de curând obiectul unui transfer interinstituțional este mai dificilă decât compararea efectuată numai între funcționarii instituției de primire, însă ea nu este, ca atare, nici imposibilă, nici discriminatorie. O astfel de comparare necesită un efort suplimentar pentru a face comparabile aprecieri care inițial nu erau în mod necesar comparabile, un astfel de demers neputând fi asimilat unei încălcări a principiului egalității de tratament.

(a se vedea punctele 22-25)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iunie 1998, Skrikas/Parlamentul, T‑167/97, punctul 45

Tribunalul Funcției Publice: 28 iunie 2011, Mora Carrasco și alții/Parlamentul, F‑128/10, punctele 35 și 39; 5 iulie 2011, Alari/Parlamentul, F‑38/11, punctul 31

2.      În cadrul unei decizii de promovare în temeiul articolului 45 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere, iar controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a verifica dacă, ținând seama de diferitele considerații care au stat la baza aprecierii administrației, aceasta s‑a menținut în limite rezonabile și nu și‑a exercitat competența într‑un mod vădit incorect. O eroare de apreciere este vădită atunci când poate fi cu ușurință percepută și identificată utilizând unul dintre criteriile căruia legiuitorul a intenționat să subordoneze adoptarea unei decizii în materie de promovare. În consecință, elementele de probă pe care reclamantul trebuie să le aducă pentru a demonstra că administrația a săvârșit o eroare vădită la aprecierea faptelor care este de natură să justifice anularea unei decizii trebuie să fie suficiente pentru a înlătura caracterul plauzibil al aprecierilor reținute de administrație. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi considerată adevărată sau valabilă.

(a se vedea punctele 31 și 33)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 29 februarie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, T‑547/93, punctul 133 și jurisprudența citată

Tribunalul Uniunii Europene: 16 mai 2013, Canga Fano/Consiliul, T‑281/11 P, punctul 41

Tribunalul Funcției Publice: 24 martie 2011, Canga Fano/Consiliul, F‑104/09, punctul 35; 18 aprilie 2012, Buxton/Parlamentul, F‑50/11, punctul 21 și jurisprudența citată