ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

16 octombrie 2014

Cauza F‑69/10 DEP

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Articolul 92 din Regulamentul de procedură – Reprezentarea unei instituții de către un avocat – Onorariu de avocat – Cheltuieli recuperabile – Cerere de dobânzi moratorii”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, formulată în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură în vigoare la acel moment (denumit în continuare „vechiul regulament de procedură”) de către Comisia Europeană în urma Ordonanței Marcuccio/Comisia (F‑69/10, EU:F:2011:128)

Decizia:      Cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate Comisiei Europene de către domnul Marcuccio pentru cheltuielile recuperabile în cauza F‑69/10, Marcuccio/Comisia, este stabilit la 1 250 de euro. La suma prevăzută la punctul 1 se vor aplica dobânzi de întârziere de la data comunicării prezentei ordonanțe la data plății efective a acesteia, plătite la rata aplicată de Banca Centrală Europeană operațiunilor sale principale de refinanțare în vigoare în prima zi calendaristică a lunii de scadență a plății, majorată cu un procent de trei puncte și jumătate.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Onorariu plătit de o instituție avocatului său – Includere – Elemente care trebuie luate în considerare în scopul stabilirii

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1)]

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Dobânzi moratorii

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 96-98 și 106]

1.      Astfel cum reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la statutul menționat, instituțiile pot recurge la asistența unui avocat. Remunerația plătită acestuia intră, așadar, în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie obligată să demonstreze că o astfel de asistență era justificată în mod obiectiv.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului până la care ar putea fi recuperat onorariul avocatului, instanța Uniunii nu este abilitată să stabilească onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci să determine cuantumul în care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pronunțându‑se asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu trebuie să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor de avocat și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia.

În același sens, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunalul Funcției Publice a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu‑se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunalul respectiv, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor recuperabile, îl plasează totuși pe acesta într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului.

Pe de altă parte, în lipsa unor dispoziții de natură tarifară din dreptul Uniunii, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care a putut‑o necesita procedura contencioasă și de interesele economice avute de părți în cadrul litigiului.

În sfârșit, cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată, înainte chiar de sesizarea Tribunalului Funcției Publice, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor chiar înainte ca acestea să fie aduse în fața Tribunalului Funcției Publice.

(a se vedea punctele 16-21)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, EU:T:2013:269, punctul 20, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑366/10 P‑DEP, EU:T:2014:63, punctul 33 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Chatzidoukakis/Comisia, F‑84/10 DEP, EU:F:2014:41, punctele 20-24 și jurisprudența citată

2.      În temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, ține de competența exclusivă a acestuia din urmă constatarea obligației de a plăti dobânzile moratorii cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată pronunțată de Tribunalul amintit și stabilirea ratei aplicabile.

Din articolele 96-98 din Regulamentul de procedură menționat reiese că o ordonanță nu face ca atare obiectul pronunțării. Aceasta trebuie să menționeze data adoptării sale și i se recunoaște forța obligatorie de la data comunicării. Rezultă că trebuie să se considere că o parte care solicită dobânzi moratorii de la data pronunțării ordonanței care urmează să fie dată solicită Tribunalului Funcției Publice să adauge la cheltuielile recuperabile dobânzi moratorii numai de la data comunicării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată. Astfel, partea are dreptul la dobânzi moratorii aplicabile cheltuielilor de judecată recuperabile stabilite de instanță începând de la data comunicării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată și până la data plății efective a cheltuielilor menționate.

(a se vedea punctele 31, 33 și 34)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑450/10 P‑DEP, EU:T:2014:32, punctul 47

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Chatzidoukakis/Comisia, EU:F:2014:41, punctul 38 și jurisprudența citată