Language of document : ECLI:EU:F:2014:240

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

24 octombrie 2014

Cauza F‑14/10 DEP

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Reprezentare a unei instituții de către un avocat – Onorarii de avocat – Cheltuieli recuperabile – Cerere de dobânzi de întârziere”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, formulată, în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură în vigoare în acel moment, de Comisia Europeană ca urmare a Ordonanței Marcuccio/Comisia (F‑14/10, EU:F:2011:99)

Decizia:      Stabilește cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate de domnul Marcuccio Comisiei Europene în cadrul cheltuielilor recuperabile în cauza F‑14/10, Marcuccio/Comisia, la 5 065 de euro. Suma vizată la punctul 1 va fi purtătoare de dobânzi de întârziere de la data notificării prezentei ordonanțe până la data plății efective, la rata aplicată de Banca Centrală Europeană operațiunilor sale principale de refinanțare în vigoare în prima zi calendaristică din luna scadenței plății, majorată cu 3,5 puncte procentuale.

Sumarul ordonanței

Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Onorarii plătite de o instituție avocatului său – Includere – Elemente care trebuie luate în considerare la stabilire

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1)]

Astfel cum reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (a) din anexa I la respectivul statut, instituțiile Uniunii pot recurge la asistența unui avocat. Remunerația acestuia este inclusă, așadar, în noțiunea de cheltuieli de judecată care au fost necesare în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie ținută să dovedească faptul că o astfel de asistență era justificată în mod obiectiv.

În ceea ce privește determinarea valorii până la care ar putea fi recuperate onorariile de avocat, instanța Uniunii nu are competența de a stabili onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci de a determina valoarea până la care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Atunci când se pronunță asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu are obligația să ia în considerare un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia.

În același sens, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunalul Funcției Publice a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu‑se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunalul Funcției Publice, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, îl plasează totuși pe acesta într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului.

Pe de altă parte, în lipsa unor dispoziții din dreptul Uniunii care să stabilească anumite tarife, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care a putut‑o necesita procedura contencioasă și de interesele economice ale părților în cadrul litigiului.

În sfârșit, cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată, înainte chiar de sesizarea Tribunalului Funcției Publice, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor înainte chiar ca acestea să fie deduse judecății Tribunalului Funcției Publice.

(a se vedea punctele 17-21)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, EU:T:2013:269, punctul 20, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑366/10 P‑DEP, EU:T:2014:63, punctul 33 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Chatzidoukakis/Comisia, F‑84/10 DEP, EU:F:2014:41, punctele 21-24 și jurisprudența citată