Language of document : ECLI:EU:C:2014:2101

Cauza C‑481/13

Mohammad Ferooz Qurbani

(cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Bamberg)

„Trimitere preliminară – Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților – Articolul 31 – Resortisant al unei țări terțe care a intrat într‑un stat membru trecând printr‑un alt stat membru – Recurgerea la serviciile unor călăuze – Intrare și ședere ilegale – Prezentarea unui pașaport falsificat – Sancțiuni penale – Necompetența Curții”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 iulie 2014

Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Cerere de interpretare a Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților – Dispoziții ale convenției care nu sunt obligatorii pentru Uniune – Lipsa menționării, în întrebările preliminare, a unei norme de drept al Uniunii care face trimitere la articolul 31 din convenție – Necompetența Curții

(art. 267 TFUE; Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, art. 31; Directiva 2004/83 a Consiliului)

Numai în cazul și în măsura în care Uniunea Europeană și‑a asumat competențele pe care le exercitau anterior statele membre în domeniul de aplicare al unei convenții internaționale care nu a fost încheiată de Uniune și numai atunci când, în consecință, dispozițiile acestei convenții sunt obligatorii pentru Uniune, Curtea este competentă să interpreteze o astfel de convenție.

Deși în cadrul punerii în aplicare a unui regim de azil european comun au fost adoptate, desigur, mai multe texte de drept al Uniunii în domeniul aplicării Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților, este cert că statele membre și‑au păstrat anumite competențe care intră în domeniul menționat, printre altele în ceea ce privește materia reglementată de articolul 31 din această convenție. Prin urmare, Curtea nu poate fi competentă să interpreteze direct articolul 31.

Faptul că articolul 78 TFUE precizează că politica comună în domeniul dreptului de azil trebuie să fie în conformitate cu Convenția de la Geneva și că articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene subliniază că dreptul de azil este garantat cu respectarea acestei convenții și a Protocolului privind statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967 nu este de natură să repună în discuție constatarea necompetenței Curții.

În plus, deși există, desigur, un interes cert al Uniunii ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, dispozițiile convențiilor internaționale care au fost reluate în dreptul național și în dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă, oricare ar fi condițiile în care acestea urmează să fie aplicate, trebuie constatat că articolul 31 din Convenția de la Geneva nu a fost reluat într‑un text din dreptul Uniunii, întrucât mai multe dispoziții din acest drept fac referire la respectivul articol.

Or, deși este cert că Curtea și‑a recunoscut competența de a interpreta dispozițiile Convenției de la Geneva la care făceau trimitere dispozițiile din dreptul Uniunii, situația este diferită atunci când cererea de decizie preliminară nu conține nicio menționare a vreunei norme din dreptul Uniunii care ar face trimitere la articolul 31 din Convenția de la Geneva.

(a se vedea punctele 23-26 și 28)