Language of document : ECLI:EU:F:2015:22

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)

26 martie 2015

Cauza F‑26/14

Panagiotis Stamoulis

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Asistenți parlamentari acreditați – Cerere de asistență – Hărțuire morală”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Stamoulis solicită anularea deciziei implicite a Parlamentului European prin care s‑a respins cererea sa de asistență din 13 februarie 2013, anularea deciziei din 18 decembrie 2013 prin care s‑a respins reclamația sa introdusă la 26 august 2013, precum și obligarea Parlamentului la plata către acesta a sumei de 7 500 de euro în temeiul prejudiciului material și a sumei de 50 000 de euro în temeiul prejudiciului moral

Decizia:      Anulează decizia Parlamentului European prin care s‑a respins implicit cererea de asistență formulată de domnul Stamoulis la 13 februarie 2013. Anulează decizia Parlamentului European din 18 decembrie 2013 prin care s‑a respins reclamația domnului Stamoulis din 26 august 2013. Obligă Parlamentul European la plata către domnul Stamoulis a sumei de 45 785,29 euro. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de domnul Stamoulis.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Hărțuire morală – Sursa hărțuirii – Autorul prezumat al hărțuirii – Membru al Parlamentului European – Includere

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (1) și (2)]

2.      Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare în materie de hărțuire morală – Identificarea autorului hărțuirii – Conținutul obligației de asistență

[Statutul funcționarilor, art. 12a și 24 și art. 90 alin. (2); Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 31 alin (1)]

3.      Funcționari – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Principiul bunei administrări – Domeniu de aplicare – Cerere de asistență privind o pretinsă hărțuire morală – Elemente care trebuie luate în considerare în luarea deciziei

(Statutul funcționarilor, art. 12a și 24)

1.      Drepturile care decurg din articolul 12a din Statutul funcționarilor sunt aplicabile atunci când autorul hărțuirii este un membru al Parlamentului European. Deși este, desigur, adevărat că articolul 12a alineatul (1) din statut nu se aplică decât funcționarilor, este de asemenea adevărat că alineatul (2) al acestei dispoziții se referă la funcționarul victimă a hărțuirii morale, fără nicio precizare cu privire la sursa acestei hărțuiri. Reiese de aici că alineatul (1) al acestei dispoziții nu interzice ca atare Parlamentului să acționeze în cazul în care autorul prezumat al hărțuirii este un membru al acestei instituții.

(a se vedea punctul 36)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea CH/Parlamentul European, F‑129/12, EU:F:2013:203, punctul 51

2.      În temeiul normelor interne ale Parlamentului European privitoare la Comitetul consultativ privind hărțuirea și prevenirea acesteia la locul de muncă, Comitetul consultativ privind hărțuirea, odată sesizat de un funcționar sau de un agent al instituției, deține o competență specifică în ceea ce privește punerea în aplicare, de la caz la caz, a dispozițiilor articolului 12a din statut, atribuțiile sale fiind, înainte de toate, în temeiul articolului 5 din normele respective, tocmai de a preveni și/sau de a face să înceteze orice comportament din sfera hărțuirii, desfășurându‑și activitatea în această privință, în conformitate cu articolul 7 din aceleași norme, „în cea mai deplină autonomie, independență și confidențialitate”.

În special, rezultă din articolele 10 și 11 din normele interne că sesizarea Comitetului consultativ privind hărțuirea de către orice funcționar sau agent al instituției nu este condiționată de prezentarea nici chiar a unui început de probă care să permită să se concluzioneze în sensul hărțuirii și că, în schimb, odată sesizat, acest comitet are obligația de a‑și îndeplini atribuțiile care i‑au fost încredințate fără ca exercitarea acestor funcții să fie subordonată unei decizii oarecare a autorității împuternicite să facă numiri, cu excepția cazului în care acest comitet sesizează el însuși în acest sens autoritatea împuternicită să facă numiri, în special în temeiul articolului 14 din normele interne.

În consecință, reprezintă o încălcare vădită a normelor interne, pe de o parte, declinarea competenței comitetului consultativ sub pretextul că hărțuitorul prezumat al unui asistent parlamentar acreditat era deputatul al cărui asistent era acesta, deși o astfel de excludere nu este deloc prevăzută de aceste norme și, pe de altă parte, respingerea de către Parlament a reclamației persoanei interesate și afirmarea faptului că susținerile privind hărțuirea formulate de acesta din urmă în fața comitetului menționat în temeiul articolului 9 din normele menționate nu erau susținute de niciun început de probă, cu toate că nu se menționează nicăieri în aceleași norme o astfel de condiție de admisibilitate pentru soluționarea unei cereri de către Comitetul consultativ privind hărțuirea.

Din aceasta reiese de asemenea că, în temeiul articolului 90 alineatul (1) a treia teză din statut, lipsa răspunsului Comitetului consultativ privind hărțuirea la cererea formulată de un agent este echivalentă cu o decizie implicită de respingere din partea autorității abilitate să încheie contracte.

Nici obiectivul, nici cuprinsul normelor interne nu pot justifica o interpretare potrivit căreia Comitetul consultativ privind hărțuirea nu ar avea competența de a asculta un asistent parlamentar acreditat care se consideră victima unei hărțuiri și de a examina o cerere de asistență introdusă în această privință de acesta din urmă.

În plus, trebuie să se arate că o altă interpretare ar avea drept efect lipsirea de orice efect util a articolului 12a din statut și anularea protecției asigurate de această dispoziție asistenților parlamentari acreditați împotriva hărțuirii morale ale cărei victime pot fi aceștia, săvârșită de un deputat. Or, un astfel de rezultat ar fi în contradicție vădită cu obiectivul și cu domeniul de aplicare al acestei dispoziții din statut, precum și cu articolul 31 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede expres că orice lucrător are dreptul la condiții de muncă ce respectă sănătatea, securitatea și demnitatea sa.

(a se vedea punctele 40-43, 46 și 47)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea CH/Parlamentul, EU:F:2013:203, punctul 59

3.      Obligația de solicitudine a administrației față de agenți, precum și principiul bunei administrări implică, între altele, că, atunci când adoptă o decizie privind o cerere de asistență a unui agent în temeiul articolului 24 din statut, autoritatea competentă ia în considerare ansamblul elementelor care pot avea efect asupra deciziei sale și, astfel, ține seama nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al agentului vizat.

Rezultă că administrația nu poate respinge o cerere de asistență privind o pretinsă hărțuire considerând că agentul vizat nu ar fi prezentat un început de probă privind susținerile formulate, deși nu se contestă că acesta a prezentat alte elemente care pot constitui indicii ale pretinsei hărțuiri. Administrația, atunci când ia o decizie în temeiul articolului 24 din statut, este obligată să ia în considerare ansamblul elementelor care pot avea efect asupra deciziei sale cu privire la o astfel de cerere.

Parlamentul, având la dispoziție informații care constituie indicii ce pot crea îndoieli serioase cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse la articolul 12a din statut, și‑a încălcat obligația de solicitudine față de agentul vizat atunci când a respins reclamația acestuia împotriva respingerii implicite a cererii sale de asistență pentru simplul motiv că acesta nu a prezentat niciun început de probă privind pretinsa hărțuire și chiar fără a fi examinat dacă, în prezența unor astfel de elemente, se impunea luarea unor măsuri adecvate, în special efectuarea unei anchete în scopul de a se stabili, dacă este cazul, caracterul real al faptelor aflate la originea plângerii sale și de a se înlătura îndoielile privind respectarea dispozițiilor statutare citate anterior.

(a se vedea punctele 51, 52, 56 și 57)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Klug/EMEA, F‑35/07, EU:F:2008:150, punctul 67, Hotărârea Donati/BCE, F‑63/09, EU:F:2012:193, punctul 94, și Hotărârea Radelet/Comisia, F‑7/13, EU:F:2014:217, punctul 97