ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)
21 aprilie 2015
Cauza F‑31/11 DEP
BI
împotriva
Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop)
„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Reprezentarea unui agenții a Uniunii de către un avocat – Remunerație forfetară – Cheltuieli recuperabile – Situația economică a reclamantului”
Obiectul: Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată formulată de Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) ca urmare a Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 7 martie 2012, BI/Cedefop (F‑31/11, EU:F:2012:28)
Decizia: Stabilește cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile de către Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale de la BI în cauza F‑31/11 la suma de 5 000 de euro.
Sumarul ordonanței
1. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată – Termen de depunere – Obligația de a depune cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată într‑un termen rezonabil
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 92 alin. (1)]
2. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Noțiune – Onorarii plătite de către o instituție, un organ sau un organism al Uniunii avocatului său – Includere – Încălcarea principiului egalității de tratament între reclamanți prin recurgerea la serviciile unui avocat în anumite cauze, iar nu și în altele – Lipsă
[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
3. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Onorarii plătite de către o instituție, un organ sau un organism al Uniunii avocatului său – Includere – Elementele care trebuie luate în considerare în vederea stabilirii cheltuielilor de judecată – Situația economică a părții obligate la cheltuieli – Excludere
[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
1. Cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată trebuie să fie depusă într‑un termen rezonabil, după care partea care a fost obligată să le suporte va putea considera în mod valabil că creditorul obligației a renunțat la dreptul său. Pe de altă parte, caracterul rezonabil al unui termen trebuie apreciat în funcție de împrejurările specifice fiecărei cauze și în special de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților implicate.
În ceea ce privește comportamentul părților, deși introducerea unui recurs nu are efect suspensiv, este de înțeles ca o parte care are dreptul la plata cheltuielilor de judecată să poată aștepta expirarea termenului de recurs pentru a depune cererea de rambursare a cheltuielilor.
(a se vedea punctele 14 și 16)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, C‑334/12 RX‑II, EU:C:2013:134, punctele 28, 30 și 33, și Ordonanța Dietz/Comisia, 126/76 DEP, EU:C:1979:158, punctul 1
Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța Air France/Comisia, T‑2/93 DEP, EU:T:1996:48, punctul 10 și următoarele
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța BI/Cedefop, F‑31/11, EU:F:2012:28
2. Din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la statutul menționat, reiese că instituțiile Uniunii Europene sunt, în ceea ce privește modul în care înțeleg să fie reprezentate sau să asiste în fața instanței Uniunii, libere să decidă dacă recurg la asistența unui avocat. În acest sens, remunerația acestui avocat intră în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie obligată să demonstreze că intervenția acestui avocat era justificată obiectiv. Pentru aplicarea dispoziției menționate din Statutul Curții, organismele Uniunii trebuie asimilate instituțiilor amintite.
Pe de altă parte, faptul că un organism al Uniunii a implicat un agent și un avocat extern este lipsit de consecințe cu privire la natura potențial recuperabilă a cheltuielilor de judecată în cauză, nimic nepermițând excluderea lor din principiu. Acest fapt poate să aibă însă un impact asupra determinării cuantumului cheltuielilor efectuate în legătură cu procedura care trebuie recuperat in fine. Astfel, nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului egalității de tratament între reclamanți atunci când o instituție sau un organism al Uniunii decide să recurgă la serviciile unui avocat în anumite cauze, în timp ce în altele este reprezentat de agenții săi.
Orice altă apreciere care condiționează dreptul unei instituții sau al unui organism al Uniunii de a solicita în tot sau în parte onorariile plătite unui avocat de demonstrarea unei necesități obiective de a recurge la serviciile sale ar constitui, în realitate, o limitare indirectă a libertății garantate de articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții și ar implica pentru instanța Uniunii obligația de a substitui aprecierea instituțiilor și organismelor responsabile cu organizarea serviciilor cu propria apreciere. Or, o astfel de misiune nu este compatibilă nici cu articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, nici cu competența de organizare internă de care se bucură instituțiile și organele Uniunii în ceea ce privește gestionarea propriilor cauze în fața instanțelor Uniunii. Rezultă că împrejurarea că un organism al Uniunii dispune de un serviciu juridic este lipsit de relevanță cu privire la caracterul recuperabil al cheltuielilor constând în remunerația acordată de acest organism unui avocat care nu face parte din rândurile personalului său.
(a se vedea punctele 30-33)
Trimitere la:
Curte: Ordonanța Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑554/11 P‑DEP, EU:C:2013:706, punctul 17
Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Longinidis/Cedefop, T‑283/08 P‑DEP, EU:T:2014:1083, punctele 24-26 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Chatzidoukakis/Comisia, F‑84/10 DEP, EU:F:2014:41, punctul 21
3. În cadrul stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, instanța Uniunii nu are competența de a stabili onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci de a determina cuantumul până la care aceste remunerații pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pronunțându‑se asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu trebuie să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor avocaților și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia.
Pe de altă parte, în lipsa unor dispoziții din dreptul Uniunii care să stabilească anumite tarife, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile pe care le‑a ridicat, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care a putut‑o necesita procedura contencioasă și de interesele economice ale părților în cadrul litigiului.
În această privință și chiar în lipsa unui tablou explicativ privind prestațiile furnizate de avocat și timpul pe care l‑a alocat acestora, onorariile fiind stabilite pe bază forfetară, se poate deduce din simplul fapt al redactării memoriului în apărare că acest avocat a efectuat într‑adevăr actele și prestațiile necesare în vederea procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice. Pe de altă parte, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunal a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu‑se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunal, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, îl plasează totuși pe acesta într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului.
De altfel, situația financiară a părții care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată nu se regăsește printre criteriile în temeiul cărora cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile este stabilit de instanța Uniunii în cadrul unei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată.
(a se vedea punctele 35, 36, 41, 42 și 48)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanțele Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, EU:T:2013:269, punctul 20, și Longinidis/Cedefop, EU:T:2014:1083, punctul 67
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Blais/BCE, F‑6/08, EU:F:2008:160, punctele 111-116; Ordonanțele Martinez Erades/SEAE, F‑64/12 DEP, EU:F:2013:111, punctul 21, și Chatzidoukakis/Comisia, EU:F:2014:41, punctele 22 și 23 și jurisprudența citată