Language of document : ECLI:EU:F:2014:254

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

26 noiembrie 2014

Cauza F‑57/11 DEP

Gustav Eklund

împotriva

Comisiei Europene

„Funcţie publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare – Onorariu plătit de o instituție avocatului său – Obligația reclamantului care cade în pretenții de a suporta aceste onorarii – Protecție jurisdicțională efectivă – Dreptul de acces la o instanță judecătorească”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată introdusă, în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură în vigoare în acel moment (denumit în continuare „fostul Regulament de procedură”), de Comisia Europeană, ca urmare a Hotărârii Eklund/Comisia (F‑57/11, EU:F:2012:145)

Decizia:      Stabilește cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile de către Comisia Europeană de la domnul Eklund în temeiul cauzei F‑57/11, Eklund/Comisia, la suma de 5 709 euro, majorată cu dobânzi de întârziere începând de la data comunicării prezentei ordonanțe și până la data plății efective, la rata aplicată de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile sale principale de refinanțare, în vigoare în prima zi din luna scadenței plății, majorată cu 3,5 %.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Noţiune – Onorariu plătit de o instituție avocatului său – Includere

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

2.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Consacrare prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Cheltuieli efectuate de o instituție în cadrul unei acțiuni în fața instanței Uniunii – Obligarea părții adverse la rambursarea cheltuielilor recuperabile – Admisibilitate

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf)

1.      Reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la respectivul statut, că instituțiile pot recurge la asistența unui avocat. Remunerația acestuia este inclusă, așadar, în noțiunea de cheltuieli care au fost necesare în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie ținută să dovedească faptul că o astfel de asistență era justificată în mod obiectiv.

În această privință, deși faptul că o instituție a recurs la mai mulți agenți și la un avocat este lipsit de consecințe privind natura potențial recuperabilă a acestor cheltuieli de judecată, dat fiind că nimic nu permite excluderea lor din principiu, el poate avea un impact asupra determinării cuantumului cheltuielilor efectuate în legătură cu procedura care trebuie recuperate in fine. Orice altă apreciere care condiționează dreptul unei instituții de a solicita în întregime sau parțial onorariile plătite unui avocat de demonstrarea unei necesități obiective de a recurge la serviciile sale ar constitui în realitate o limitare indirectă a libertății garantate de articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții și ar implica pentru instanța Uniunii obligația de a substitui aprecierea instituțiilor și organelor responsabile cu organizarea serviciilor cu propria apreciere. Or, o astfel de misiune nu este compatibilă nici cu articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, nici cu competența de organizare internă de care se bucură instituțiile și organele Uniunii în ceea ce privește gestionarea propriilor cauze în fața instanțelor Uniunii. În schimb, luarea în considerare a intervenției unuia sau mai multor agenți alături de avocatul respectiv este în acord cu puterea de apreciere a instanței Uniunii în cadrul unei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice.

(a se vedea punctele 34 și 35)

Trimitere la:

Curte: Ordonanța Dietz/Comisia, 126/76 DEP, EU:C:1979:158, punctul 6, și Ordonanța Comisia/Kallianos, C‑323/06 P‑DEP, EU:C:2012:49, punctele 10 și 11

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Kerstens/Comisia, T‑498/09 P‑DEP, EU:T:2012:147, punctul 20, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, EU:T:2013:269, punctele 14 și 15

2.      Dreptul de acces la o instanță judecătorească constituie un principiu general de drept al Uniunii, exprimat în prezent la articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care corespunde articolului 6 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului.

În plus, reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea articolului 6 alineatul (1) menționat că dreptul de acces la o instanță judecătorească garantat de acest articol este un drept concret și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu.

În această privință, deși recuperarea de la o parte care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată a unor cheltuieli vădit excesive poate afecta caracterul concret și efectiv al dreptului de acces la o instanță judecătorească, pe de o parte, legiuitorul Uniunii a prevăzut, pentru a asigura un acces efectiv la justiție, că persoanele aflate în incapacitate totală sau parțială de a face față cheltuielilor legate de asistența și reprezentarea în justiție în fața Tribunalului Funcției Publice pot beneficia de asistență judiciară; pe de altă parte, normele de procedură în fața acestui Tribunal permit numai recuperarea cheltuielilor necesare efectuate în cadrul unei proceduri.

(a se vedea punctele 40-42)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, C‑334/12 RX‑II, EU:C:2013:134, punctele 40 și 42