Language of document : ECLI:EU:F:2015:32

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

23 aprilie 2015

Cauza F‑54/14

François Vainker

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Funcționari – Ocuparea postului de jurisconsult al Parlamentului – Respingerea candidaturii – Acțiune în anulare – Încetarea definitivă a raporturilor de muncă la data introducerii acțiunii – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Acțiune în despăgubire – Cerere de despăgubire imprecisă – Inadmisibilitate vădită”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Vainker solicită, pe de o parte, anularea deciziei Biroului Parlamentului European din 9 septembrie 2013 privind numirea domnului X în postul de jurisconsult al Parlamentului și, pe de altă parte, stabilirea unei despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate prin greșelile de serviciu constatate

Decizia:      Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Domnul Vainker suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată ale Parlamentului European.

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Interesul de a exercita acțiunea – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Decizie de numire – Acțiune în anulare introdusă de un funcționar pensionat înainte de introducerea acțiunii – Inadmisibilitate – Acțiune în despăgubire – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere clară și precisă a motivelor invocate – Cerere introductivă prin care se solicită repararea prejudiciilor cauzate de o instituție

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (d) și (e)]

1.      Pentru ca un funcționar sau un fost funcționar să poată introduce o acțiune, în temeiul articolelor 90 și 91 din statut, având ca obiect anularea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri prin care se face o numire, trebuie ca acesta să aibă un interes personal pentru anularea actului atacat, un astfel de interes presupunând ca, prin rezultatul său, cererea să îi poată aduce un beneficiu. Fiind o condiție de admisibilitate, interesul reclamantului de a exercita o acțiune se analizează la momentul introducerii acesteia.

Astfel, un fost funcționar care, la momentul introducerii acțiunii, a fost pensionat și care, astfel, nu mai face parte din funcția publică a Uniunii Europene nu ar mai putea, în cazul anulării deciziei de numire de către Tribunalul Funcției Publice, să își depună candidatura la postul în litigiu, întrucât nu ar mai îndeplini una dintre condițiile de eligibilitate prevăzute în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, și anume aceea de a fi funcționar. În consecință, întrucât nu mai putea pretinde la postul în litigiu atunci când a introdus acțiunea, fostul funcționar nu are niciun interes personal la anularea deciziei de numire, o astfel de anulare neputându‑i aduce un beneficiu.

Împrejurarea că fostul funcționar a fost pensionat la cerere, înainte de a fi ajuns la vârsta la care ar fi fost pensionat din oficiu, nu repune în discuție această concluzie. Astfel, reiese din dispozițiile coroborate ale articolului 47 litera (f) și ale articolului 52 litera (b) din statut că pensionarea anticipată, acordată ca urmare a unei cereri introduse în acest sens de persoana interesată, determină încetarea definitivă a raporturilor de muncă. Consecințele unei asemenea pensionări sunt deci aceleași cu cele ale demisiei.

Cu toate că fostul funcționar nu mai are niciun interes legitim la anularea deciziei de numire, el păstrează totuși un interes pentru a solicita pronunțarea unei hotărâri cu privire la această numire în cadrul unei cereri prin care urmărește repararea prejudiciului profesional, atât material, cât și moral, pe care apreciază că l‑a suferit din cauza diverselor greșeli săvârșite de administrație.

(a se vedea punctele 17-19, 22 și 25)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea Del Plato/Comisia, 126/87, EU:C:1989:115, punctele 18-20

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Marcato/Comisia, T‑82/89, EU:T:1990:77, punctul 54; Hotărârea Moritz/Comisia, T‑20/89, EU:T:1990:80, punctul 15; Hotărârea Latham/Comisia, T‑82/91, EU:T:1994:14, punctele 24-26; Hotărârea Moat/Comisia, T‑41/95, EU:T:1996:87, punctul 26; Hotărârea Contargyris/Consiliul, T‑6/96, EU:T:1997:76, punctul 32, și Hotărârea Combescot/Comisia, T‑250/04, EU:T:2007:262, punctul 28

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea Comisia/Q, T‑80/09 P, EU:T:2011:347, punctul 156 și jurisprudența citată, și Ordonanța Attey și alții/Consiliul, T‑118/11, T‑123/11 și T‑124/11, EU:T:2012:270, punctul 28

2.      În temeiul articolului 35 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererea introductivă trebuie să conțină prezentarea motivelor și a argumentelor de fapt și de drept invocate. Pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de reparare a prejudiciilor cauzate de o instituție comunitară trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea conduitei de care este acuzată instituția, a motivelor pentru care reclamantul consideră că există un raport de cauzalitate între această conduită și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii prejudiciului. În schimb, o cerere prin care se urmărește obținerea unei despăgubiri oarecare nu este suficient de precisă și, în consecință, trebuie considerată inadmisibilă.

Nu îndeplinește cerințele articolului 35 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice o cerere introductivă în cadrul căreia reclamantul nu afirmă că a suferit o pagubă sau prejudicii, cum ar fi un prejudiciu moral sau pierderea de venituri, nu precizează dacă despăgubirea solicitată ar urmări să compenseze un prejudiciu moral sau un prejudiciu material sau ambele tipuri de prejudiciu, nu cifrează cuantumul prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit și nici nu arată cu suficientă precizie elementele de fapt care permit să li se aprecieze natura și întinderea.

(a se vedea punctele 26 și 27)

Trimitere la:

Curtea: Hotărârea Zuckerfabrik Schöppenstedt/Consiliul, 5/71, EU:C:1971:116, punctul 9

Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța Osorio/Comisia, T‑505/93, EU:T:1994:76, punctul 33, și Ordonanța Moat/Comisia, T‑112/94, EU:T:1995:31, punctul 32

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea N/Comisia, F‑95/05, EU:F:2007:226, punctul 86