Language of document : ECLI:EU:C:2015:785

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MELCHIOR WATHELET

prezentate la 26 noiembrie 2015(1)

Cauzele C613/13 P, C609/13 P, C625/13 P, C636/13 P și C644/13 P

Comisia Europeană

împotriva

Keramag Keramische Werke GmbH și alții (C613/13 P)

și

Duravit AG și alții

împotriva

Comisiei Europene (C609/13 P)

și

Villeroy & Boch AG

împotriva

Comisiei Europene (C625/13 P)

și

Roca Sanitario SA

împotriva

Comisiei Europene (C‑636/13 P)

și

Villeroy & Boch SAS

împotriva

Comisiei Europene (C‑644/13 P)

„Recurs – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, olandeză și austriacă a produselor și accesoriilor pentru baie – Coordonarea prețurilor de vânzare și schimbul de informații comerciale sensibile – Incoerențe între hotărâri paralele ale Tribunalului – Amendă – Gravitatea încălcării – Nediscriminare”






1.        Prin intermediul prezentelor concluzii, vom examina împreună recursurile formulate(2), în primul rând, de Comisia Europeană(3) împotriva Hotărârii Tribunalului Keramag Keramische Werke și alții/Comisia (T‑379/10 și T‑381/10, EU:T:2013:457, denumită în continuare „Hotărârea Keramag”), în al doilea rând, de Duravit AG, Duravit SA și Duravit BeLux SPRL/BVBA(4) împotriva Hotărârii Duravit și alții/Comisia (T‑364/10, EU:T:2013:477, denumită în continuare „Hotărârea Duravit”), în al treilea rând, de Villeroy & Boch AG(5), și, în al patrulea rând, de Villeroy & Boch SAS(6) împotriva Hotărârii Villeroy & Boch Austria și alții/Comisia (T‑373/10, T‑374/10, T‑382/10 și T‑402/10, EU:T:2013:455, denumită în continuare „Hotărârea Villeroy & Boch Austria”), precum și, în al cincilea rând, de Roca Sanitario SA(7) împotriva Hotărârii Roca Sanitario/Comisia (T‑408/10, EU:T:2013:440, denumită în continuare „Hotărârea Roca Sanitario”).

2.        Hotărârile respective au vizat Decizia Comisiei C(2010) 4185 final din 23 iunie 2010 privind o procedură de aplicare a articolului 101 [TFUE] și a articolului 53 din Acordul [SEE](8) (cazul COMP/39092 – Produse și accesorii pentru baie, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

3.        Prin decizia în litigiu, Comisia a aplicat amenzi în cuantum total de peste 622 de milioane de euro unui număr de 17 fabricanți de produse și accesorii pentru baie ca urmare a participării lor la o încălcare unică și continuă a dreptului concurenței în sectorul produselor și accesoriilor pentru baie. Potrivit Comisiei, aceste întreprinderi au participat în mod regulat la reuniuni anticoncurențiale pe perioade diferite, cuprinse între 16 octombrie 1992 și 9 noiembrie 2004, pe următoarele teritorii: Germania, Austria, Belgia, Franța, Italia și Țările de Jos. Comisia a concluzionat că coordonarea majorărilor anuale de prețuri și a altor elemente de tarifare, precum și divulgarea și schimbul de informații comerciale sensibile pe care aceste întreprinderi le efectuau constituiau un cartel. Produsele vizate de această încălcare erau, potrivit Comisiei, robinetele, cabinele de duș și accesoriile acestora, precum și produsele ceramice (denumite în continuare „cele trei subgrupe de produse”).

4.        Diferitele hotărâri ale Tribunalului privind decizia în litigiu au dat naștere la nu mai puțin de 14 recursuri în fața Curții(9).

5.        În conformitate cu cererea Curții și astfel cum s‑a arătat la punctul 1 de mai sus, prezentele concluzii se vor concentra pe două motive care se află la baza a cinci dintre aceste paisprezece recursuri. Aceste două motive pun în discuție aprecieri contradictorii care apar în unele hotărâri ale Tribunalului(10), pe de o parte, și exercitarea corectă de către Tribunal a competenței sale de fond(11), pe de altă parte. În aceste condiții, este clar că prezentele concluzii vor putea lămuri Curtea și în cadrul altor recursuri care ridică probleme analoge.

I –    Istoricul litigiilor și decizia în litigiu

6.        Istoricul litigiilor a fost prezentat la punctele 1-26 din Hotărârea Keramag, la punctele 1-25 din Hotărârea Duravit, la punctele 1-19 din Hotărârea Villeroy & Boch Austria și la punctele 1-28 din Hotărârea Roca Sanitario. Acestea pot fi rezumate după cum urmează.

7.        Prin decizia în litigiu, Comisia a constatat existența unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE în sectorul produselor și accesoriilor pentru baie.

8.        La 15 iulie 2004, Masco Corp. și filialele sale, printre care Hansgrohe AG, care produce robinete, și Hüppe GmbH, care produce cabine de duș, au informat Comisia cu privire la existența unei înțelegeri în sectorul produselor și accesoriilor pentru baie și au solicitat să beneficieze de imunitate la amenzi(12) sau, în cazul neacordării acesteia, de o reducere a cuantumului acestor amenzi. La 2 martie 2005, Comisia a adoptat o decizie condiționată de imunitate la amenzi în favoarea Masco Corp.

9.        La 9 și 10 noiembrie 2004, Comisia a efectuat inspecții inopinate în localurile mai multor societăți și asociații naționale profesionale care își desfășoară activitatea în sectorul produselor și accesoriilor pentru baie. Între 15 noiembrie 2005 și 16 mai 2006, Comisia a adresat solicitări de informații mai multor societăți și asociații dintre acestea. În perioada cuprinsă între 15 noiembrie 2004 și 20 ianuarie 2006, anumite întreprinderi au solicitat să beneficieze de imunitate la amenzi sau de reducerea cuantumului acestora.

10.      La 26 martie 2007, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile (denumită în continuare „comunicarea privind obiecțiunile”), care a fost notificată mai multor întreprinderi, inclusiv recurentelor din prezentele recursuri.

11.      De la 12 la 14 noiembrie 2007 a avut loc o audiere la care au participat aceste recurente.

12.      La 9 iulie 2009, Comisia a transmis mai multor societăți, inclusiv unora dintre recurentele din prezentele recursuri, o scrisoare de prezentare a situației de fapt, prin care erau atenționate cu privire la anumite probe pe care Comisia intenționa să se întemeieze în cadrul adoptării unei decizii finale. Între 19 iunie 2009 și 8 martie 2010, Comisia a adresat mai multor societăți solicitări de informații suplimentare.

13.      La 23 iunie 2010, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

14.      În vederea stabilirii cuantumului amenzii aplicate fiecărei întreprinderi, Comisia s‑a întemeiat pe Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 8/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”). Comisia a stabilit cuantumul de bază al amenzii precizând că acest calcul se baza, pentru fiecare întreprindere, pe vânzările sale pentru fiecare stat membru, multiplicate cu numărul de ani de participare la încălcarea constatată în fiecare stat membru și pentru subgrupa de produse în cauză, astfel încât se ținuse seama de faptul că anumite întreprinderi își desfășurau activitățile doar în anumite state membre ori în una (sau două) dintre cele trei subgrupe de produse.

A –    Amenda aplicată Keramag și alții

15.      În ceea ce privește gravitatea încălcării, Comisia a stabilit coeficientul la 15 %, ținând seama de patru criterii, și anume cotele de piață combinate, natura, întinderea geografică și punerea în aplicare a încălcării.

16.      Pe lângă coeficientul de multiplicare în considerarea duratei încălcării, Comisia, pentru a descuraja întreprinderile în cauză să mai participe la practici coluzive precum cele care fac obiectul deciziei în litigiu, a decis majorarea cu 15 % a cuantumului de bază al amenzii.

17.      După ce a stabilit cuantumul de bază, Comisia a examinat existența unor circumstanțe agravante sau atenuante de natură să justifice o ajustare a cuantumului de bază. Aceasta nu a reținut nicio circumstanță agravantă sau atenuantă și, după aplicarea plafonului de 10 %, a stabilit la 57 690 000 de euro amenda aplicată Keramag Keramische Werke GmbH și alții (denumită în continuare „Keramag și alții”) [articolul 2 alineatul (7) din decizia în litigiu].

B –    Amenda aplicată Duravit și alții

18.      În ceea ce privește gravitatea încălcării, Comisia a stabilit coeficientul la 15 %, ținând seama de patru criterii, și anume cotele de piață combinate, natura, întinderea geografică și punerea în aplicare a încălcării. Pe lângă coeficientul de multiplicare în considerarea duratei încălcării, Comisia a decis să majoreze cu 15 % cuantumul de bază al amenzii pentru a descuraja întreprinderile în cauză să participe la practici coluzive precum cele care fac obiectul deciziei în litigiu.

19.      După ce a stabilit cuantumul de bază, Comisia nu a reținut nicio circumstanță agravantă sau atenuantă și, după aplicarea plafonului de 10 %, a stabilit la 29 266 325 de euro amenda aplicată Duravit și alții (articolul 2 din decizia în litigiu).

C –    Amenzile aplicate Villeroy & Boch AG și Villeroy & Boch France

20.      La articolul 1 alineatul (1) din decizia în litigiu, Comisia a sancționat Villeroy & Boch AG pentru participarea sa la o încălcare unică în perioada 28 septembrie 1994-9 noiembrie 2004 și filialele sale Villeroy & Boch Austria GmbH (denumită în continuare „Villeroy & Boch Autriche”), Villeroy & Boch Belgium și Villeroy & Boch SAS (denumită în continuare „Villeroy & Boch France”) pentru participarea lor la aceeași încălcare în perioade cuprinse între 12 octombrie 1994 și, cel mai devreme, 9 noiembrie 2004.

21.      La articolul 2 alineatul (8) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat amenzi, în primul rând, societății Villeroy & Boch, de 54 436 347 de euro, în al doilea rând, în solidar Villeroy & Boch și Villeroy & Boch Austria, de 6 083 604 euro, în al treilea rând, în solidar Villeroy & Boch și Villeroy & Boch Belgium, de 2 942 608 euro și, în al patrulea rând, în solidar Villeroy & Boch și Villeroy & Boch France, de 8 068 441 de euro. Prin urmare, cuantumul total al amenzilor aplicate Villeroy & Boch AG și filialelor sale se ridica la 71 531 000 de euro.

D –    Amenda aplicată Roca Sanitario

22.      Comisia a constatat, la articolul 1 alineatul (3) din decizia în litigiu, că Roca Sanitario și cele două filiale ale sale în cauză încălcaseră articolul 101 alineatul (1) TFUE prin participarea în Franța și în Austria la un acord continuu sau la practici concertate în sectorul produselor și accesoriilor pentru baie.

23.      Potrivit articolului 2 alineatul (4) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat Roca Sanitario o amendă de 17 700 000 de euro în solidar cu Laufen Austria și o amendă de 6 700 000 de euro în solidar cu Roca France. În plus, Comisia a aplicat Laufen Austria, cu titlu individual, o amendă de 14 300 000 de euro pentru participarea sa la încălcare în perioada care a precedat achiziționarea grupului Laufen de către Roca Sanitario.

II – Procedura în fața Tribunalului și hotărârile atacate

A –    Keramag și alții

24.      La 8 septembrie 2010, Keramag și alții au formulat acțiuni în anularea deciziei în litigiu (cauzele T‑379/10 și T‑381/10). Au fost invocate șapte motive în cauza T‑379/10, iar în cauza T‑381/10, nouă motive.

25.      Tribunalul a înlăturat majoritatea motivelor, însă a admis primul și al treilea aspect ale celui de al treilea motiv invocat de Keramag și alții în cauza T‑381/10(13). Apreciind că Comisia considerase în mod eronat, pe de o parte, că societățile Allia SAS și Produits Céramiques de Touraine SA (PCT) participaseră la încălcare și, pe de altă parte, că societatea Pozzi Ginori participase la aceasta între 10 martie 1996 și 14 septembrie 2001, în condițiile în care participarea acesteia era stabilită corespunzător cerințelor legale numai între 14 mai 1996 și 9 martie 2001, Tribunalul a anulat partea vizată de articolul 1 alineatul (1) punctul 6 din decizia în litigiu.

26.      În ceea ce privește reducerea amenzilor, Tribunalul, ținând seama de admiterea în parte a celui de al treilea motiv invocat de Keramag și alții, a anulat articolul 2 alineatul (7) din decizia în litigiu, „în măsura în care cuantumul total al amenzii impuse […] depășește 50 580 701 de euro” (punctul 2 al dispozitivului), respectiv o reducere de 7 109 299 de euro.

B –    Duravit și alții

27.      La 2 septembrie 2010, Duravit și alții au formulat o acțiune în anularea deciziei în litigiu, invocând nouă motive. Primele șase motive urmăreau obținerea anulării deciziei în litigiu și se întemeiau, primul dintre acestea, pe o încălcare a cerințelor aplicabile în materie de probațiune a unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE, al doilea, pe de o parte, pe o încălcare a dreptului la apărare al Duravit și alții și, pe de altă parte, pe o eroare de apreciere în ceea ce privește pretinsa participare a Duravit și alții la o înțelegere multiproduse în sectorul produselor și accesoriilor pentru baie, al treilea, pe o eroare de apreciere în ceea ce privește pretinsa participare a Duravit și alții la o încălcare a normelor de concurență în sectorul produselor ceramice în Germania, al patrulea, pe o eroare de apreciere în ceea ce privește pretinsa participare a Duravit și alții la o concertare referitoare la prețuri în Belgia și în Franța, al cincilea, pe o eroare de apreciere în ceea ce privește calificarea practicilor în cauză drept încălcare unică și continuă și, respectiv, al șaselea, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat ca urmare a duratei procedurii administrative între audierea Duravit și alții și adoptarea deciziei în litigiu.

28.      Al șaptelea motiv era întemeiat pe nelegalitatea dispozițiilor articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) și a Orientărilor din 2006 și cuprindea două excepții de nelegalitate.

29.      Al optulea și al nouălea motiv urmăreau obținerea unei reduceri a cuantumului amenzii și se întemeiau, al optulea dintre acestea, pe neluarea în considerare, pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii, a gravității reduse a participării lor, în raport cu cea a celorlalți participanți, la încălcarea constatată și, respectiv, al nouălea, pe caracterul disproporționat al cuantumului final al amenzii care le‑a fost aplicată, în urma aplicării plafonului de 10 %.

30.      Tribunalul a statuat, la punctul 339 din Hotărârea Duravit, că Comisia săvârșise o eroare de apreciere prin faptul că a concluzionat că Duravit și alții participaseră la încălcarea constatată pe teritoriile Italiei, Austriei și Țărilor de Jos. În consecință, la punctele 352-357 din hotărâre, Tribunalul a admis în parte concluziile prin care se urmărea, cu titlu principal, anularea în parte a deciziei în litigiu.

31.      În ceea ce privește concluziile prezentate în subsidiar, prin care se urmărea reducerea cuantumului amenzii aplicate Duravit și alții, Tribunalul a respins, în primul rând, ca nefondate, la punctele 376 și 384 din această hotărâre, motivele prin care Duravit și alții subliniau că metoda de calculare a cuantumului de bază al amenzii nu respecta principiile egalității de tratament și personalității pedepselor, iar cuantumul final al amenzii aplicate era disproporționat și inegalitar.

32.      În al doilea rând, Tribunalul a considerat, la punctele 385 și 386 din Hotărârea Duravit, că nu se justifica, pe baza competenței sale de fond, reducerea cuantumului amenzii de 29 266 325 de euro aplicate Duravit și alții și că acest cuantum constituia o sancțiune adecvată în raport cu durata și cu gravitatea încălcării în discuție.

C –    Villeroy & Boch AG

33.      La 8 septembrie 2010, Villeroy & Boch AG a introdus la Tribunal o acțiune prin care urmărea anularea deciziei în litigiu în măsura în care aceasta o privește sau, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor care i‑au fost aplicate (cauza T‑374/10).

34.      Aceasta a arătat că Comisia calificase în mod greșit încălcarea constatată drept încălcare unică, complexă și continuă și că, în subsidiar, procedând astfel, aceasta încălcase obligația de motivare prin faptul că nu a delimitat în mod suficient de precis piețele în discuție. Villeroy & Boch AG a arătat de asemenea că, pentru cele trei subgrupe de produse, ea nu săvârșise nicio încălcare în Germania.

35.      Villeroy & Boch AG susținea de asemenea că răspunderea pentru comportamentul anticoncurențial al Ucosan BV, una dintre filialele sale, nu putea fi stabilită în sarcina sa, dat fiind că aceasta din urmă acționase în mod autonom pe piață. În această privință, a observat că administratorului‑fondator al Ucosan i se acordase prin contract responsabilitatea finală a operațiunilor și că acesta era singurul responsabil de marketing și de vânzare.

36.      Potrivit Villeroy & Boch AG, Comisia a considerat în mod greșit că ea participase la o înțelegere pe piața austriacă. Astfel, în calitate de societate‑mamă, nu se putea considera că este răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită de Villeroy & Boch Austria, jurisprudența europeană referitoare la imputarea în sarcina unei societăți‑mamă a comportamentului anticoncurențial al unei filiale deținute în totalitate fiind contrară în special principiilor legalității infracțiunilor și pedepselor și prezumției de nevinovăție. Pe de altă parte, Villeroy & Boch AG invoca lipsa probelor cu privire la o încălcare în Austria.

37.      În sfârșit, Villeroy & Boch AG a contestat existența unei încălcări în Franța, în Belgia și în Italia, precum și caracterul solidar al amenzilor.

38.      Comisia nu ar fi stabilit, conform Tribunalului, că Villeroy & Boch AG participase la încălcarea unică respectivă anterior datei de 12 octombrie 1994 (a se vedea punctul 321 din Hotărârea Villeroy & Boch Austria). Anularea în parte a articolului 1 alineatul (1) din decizia în litigiu care rezultă din această constatare a rămas însă fără consecințe asupra calculării cuantumului amenzii aplicate Villeroy & Boch AG la articolul 2 alineatul (8) din decizia menționată. Astfel, conform Tribunalului, în scopul calculului amintit, Comisia ar fi luat oricum în considerare participarea Villeroy & Boch AG la o încălcare abia începând cu 12 octombrie 1994.

D –    Villeroy & Boch France

39.      La 8 septembrie 2010, Villeroy & Boch France a introdus la Tribunal o acțiune prin care urmărea anularea deciziei în litigiu în măsura în care o privește sau, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor care i‑au fost aplicate (cauza T‑382/10). Tribunalul a respins acțiunea introdusă de Villeroy & Boch France în totalitate.

E –    Roca Sanitario

40.      La 8 septembrie 2010, Roca Sanitario a introdus la Tribunal o acțiune prin care urmărea anularea deciziei în litigiu în măsura în care o privește sau, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor care i‑au fost aplicate.

41.      În susținerea concluziilor sale prin care se urmărea anularea în parte a acestei decizii, Roca Sanitario a invocat, în esență, șase motive. Primul, al doilea și al cincilea motiv priveau stabilirea în sarcina Roca Sanitario a răspunderii pentru comportamentele anticoncurențiale reproșate filialelor sale. În special, al cincilea motiv avea în vedere stabilirea perioadei pentru care Roca Sanitario ar putea fi considerată răspunzătoare pentru acțiunile Laufen Austria. Al treilea motiv era întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare. Al patrulea motiv privea calcularea cuantumului amenzii aplicate în solidar societăților Roca Sanitario și Laufen Austria. Al șaselea motiv era întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament la stabilirea cuantumului de bază al amenzilor.

42.      În plus, Roca Sanitario a invocat două argumente în susținerea concluziilor sale privind, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor. Primul argument era întemeiat pe gravitatea redusă a încălcării a cărei răspundere era stabilită în sarcina sa în raport cu cea a încălcării săvârșite de alți participanți la înțelegere. Prin intermediul celui de al doilea argument, Roca Sanitario solicita să beneficieze de orice reducere a cuantumului amenzii care ar fi acordată, după caz, filialelor sale de către Tribunal odată cu pronunțarea cu privire la acțiunile paralele ale acestora.

43.      Dat fiind că Tribunalul a redus, prin hotărârea pronunțată cu privire la acțiunea formulată de Roca France, cuantumul amenzii aplicate în solidar acesteia din urmă și Roca Sanitario ca urmare a unei erori săvârșite de Comisie la aprecierea elementelor prezentate de Roca France în cadrul cererii sale de clemență, acesta a admis al doilea argument invocat de Roca Sanitario în susținerea concluziilor sale cu titlu subsidiar. Prin urmare, Tribunalul a redus cuantumul amenzii aplicate Roca Sanitario în solidar cu Roca France cu 6 %, respectiv cu 402 000 de euro. Tribunalul a respins acțiunea în rest.

III – Cu privire la recursuri

44.      Toate părțile au fost ascultate în ședința din 10 septembrie 2015.

A –    Cauza Comisia/Keramag Keramische Werke și alții

1.      Cu privire la recurs: al doilea, al treilea și al cincilea aspect ale primului motiv exclusiv

a)      Al doilea aspect al primului motiv (Tribunalul nu a examinat cererea de clemență formulată de Roca France)

i)      Rezumat succint al argumentelor părților

45.      Comisia susține că Tribunalul, după ce a constatat în mod eronat că declarația dată de American Standard Inc. (denumită în continuare „Ideal Standard”) în cadrul cererii sale în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002 trebuia coroborată cu un alt element de probă, s‑a abținut în mod greșit să examineze declarația dată de Roca France care însoțește cererea sa de clemență și – în condițiile în care a examinat‑o în alte hotărâri pronunțate în aceeași zi de aceiași judecători și în privința aceleiași înțelegeri – a infirmat, fără motivare, orice valoare probantă a acesteia pentru a corobora declarația dată de Ideal Standard prin intermediul unei simple trimiteri la fragmentul din decizia în litigiu în care se rezumă răspunsul dat de Roca France la comunicarea privind obiecțiunile.

46.      Dimpotrivă, Keramag și alții susțin, în general, că: i) Comisia nu ar respecta natura controlului jurisdicțional prin faptul că a considerat că Tribunalul nu poate ajunge la concluzii diferite în cauze diferite în condițiile în care argumentele invocate și elementele de probă prezentate sunt diferite; ii) aceasta ar face trimitere la probe inadmisibile, care nu au fost depuse la dosarul cauzei lor și care, prin urmare, nu pot fi invocate împotriva lor; iii) Comisia ar denatura elementele de probă din dosar susținând că hotărârile în cauzele paralele privesc aceleași elemente de probă, în timp ce elementele pe care Comisia le invocă nu făceau parte din dosarul cauzei în discuție și iv) solicitând Curții să anuleze hotărârea Tribunalului, în temeiul elementelor de probă prezentate în alte cauze, Comisia solicită în realitate ca Curtea să încalce dreptul la apărare al Keramag și alții.

47.      În continuare, în ceea ce privește în special al doilea aspect, Keramag și alții susțin că nu revenea Tribunalului obligația de a examina declarația dată de Roca France în cadrul procedurii de clemență întrucât Comisia nu depusese acest înscris la dosar. În ceea ce privește răspunsul dat de Roca France la comunicarea privind obiecțiunile, Tribunalul nu ar fi greșit prin faptul că s‑a întemeiat pe fragmentele relevante din decizia în litigiu. În cele din urmă, nu ar avea loc o denaturare a elementelor de probă în speță, întrucât ar fi vorba despre elemente diferite, discutate în mod diferit, în cauze diferite.

ii)    Apreciere

48.      Cu titlu introductiv, subliniem, ca și Comisia, o contradicție fundamentală între Hotărârea Keramag, pe de o parte, și alte trei hotărâri pronunțate împotriva aceleiași decizii, în aceeași zi și de aceiași judecători, în privința acelorași fapte și a acelorași elemente de probă.

49.      În timp ce în Hotărârea Keramag, Tribunalul s‑a abținut să examineze declarația dată de Roca care însoțește cererea sa de clemență și, prin urmare, a infirmat orice valoare probantă a acesteia pentru a confirma declarația dată de Ideal Standard, acesta a statuat diferit în Hotărârile Villeroy & Boch Austria, Duravit și Roca:

–        astfel, în Hotărârea Villeroy & Boch Austria, Tribunalul a statuat că discuțiile anticoncurențiale care au avut loc la reuniunea Association française des industries de céramique sanitaire (Asociația franceză a industriilor de ceramică sanitară, denumită în continuare „AFICS”) din 25 februarie 2004 fuseseră demonstrate corespunzător cerințelor legale. În această privință, Tribunalul s‑a întemeiat pe cele două cereri de clemență prezentate de Ideal Standard și de Roca France, care se coroborau reciproc, și a aplicat jurisprudența sa potrivit căreia o cerere de clemență putea fi coroborată cu o altă cerere de clemență(14);

–        în Hotărârea Duravit, Tribunalul a ajuns la aceeași concluzie, iar

–        în Hotărârea Roca, Tribunalul a acordat o reducere a amenzii de 6 % societății Roca France întrucât aceasta adusese o valoare adăugată semnificativă prin faptul că a demonstrat că discuții anticoncurențiale avuseseră loc la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004, respectiv aceeași componentă a încălcării ca și cea în discuție în prezentul recurs(15).

50.      Vom analiza cele două argumente ale Comisiei.

–       Primul argument: omiterea de către Tribunal a luării în considerare a declarației date de Roca France care însoțește cererea sa de clemență

Evocarea jurisprudenței

51.      În acest context, trebuie amintit că un reclamant poate invoca în apel faptul că Tribunalul nu a respectat normele de drept și principiile generale referitoare la sarcina probei sau normele de procedură în materie de probațiune(16).

52.      În continuare, hotărârea Tribunalului trebuie să fie suficient motivată pentru a permite reexaminarea sa de către Curte(17).

53.      În plus, „[p]roblema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie sau insuficientă reprezintă o problemă de drept care poate fi invocată, ca atare, în cadrul unui recurs”(18).

54.      Se consideră de asemenea admisibil în stadiul recursului motivul întemeiat pe examinarea incompletă a situației de fapt(19) și este de asemenea o problemă de drept aspectul dacă s‑a efectuat o interpretare eronată a actului atacat de către Tribunal care ar găsi în acesta ceva ce nu există sau ar face o citare inexactă a acestuia. Într‑un asemenea caz, Tribunalul ar săvârși o eroare de drept prin substituirea motivării actului respectiv cu propria motivare(20).

55.      De exemplu, în Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctele 381-385), Curtea a decis că „Tribunalul a exclus de la calcularea amenzilor aplicate Ciments français cifra de afaceri a filialelor spaniole și grecești ale acestei societăți dat fiind că se stabilise că aceasta nu le controla încă în momentul în care se făcuse vinovată de comportamentele care constituiau încălcarea. Tribunalul a admis, pe de altă parte, că în anul 1990 Ciments français încetase orice comportament în litigiu. […] Or, reiese din însăși Decizia Ciment că Ciments français preluase controlul CCB în cursul anului 1990, și anume același an în care preluase controlul asupra filialelor sale spaniole și elenă. […] Tribunalul a săvârșit, în consecință, o eroare vădită care putea fi identificată la lectura unui document precum Decizia Ciment, care se afla, în mod evident, încă de la origine în centrul discuțiilor” (sublinierea noastră).

56.      În plus, în Hotărârea PKK și KNK/Consiliul (C‑229/05 P, EU:C:2007:32, punctele 37-54), Curtea a statuat că „[p]rin urmare, constatarea de la punctul 35 din ordonanța atacată, potrivit căreia, «conform mărturiei domnului [Osman] Ocalan, anexată cererii, congresul PKK [a] pronunțat dizolvarea sa», este inexactă și contrară termenilor declarației domnului Osman Ocalan la care se referă această constatare. […] De asemenea, formularea de la punctul 37 din ordonanța atacată, potrivit căreia, «departe de a demonstra capacitatea juridică a domnului [Osman] Ocalan de a reprezenta PKK, reclamanții afirmă, dimpotrivă, că acesta din urmă nu mai există», nu este conformă cu elementele de probă pe care Tribunalul le avea la dispoziție. […] Constatările de fapt prezentate la punctele 35 și 37 din ordonanța atacată sunt, prin urmare, inexacte și constituie o denaturare a elementelor de probă pe care Tribunalul le avea la dispoziție. Rezultă că al patrulea motiv este întemeiat” (sublinierea noastră).

57.      De asemenea, în Hotărârea Industrias Químicas del Vallés/Comisia (C‑326/05 P, EU:C:2007:443, punctele 60-69), Curtea a statuat că „se impune constatarea că stabilirea situației de fapt care figurează la punctele 94 și 104 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia nu și‑a schimbat nicidecum poziția cu privire la necesitatea transmiterii de către recurentă a unui «dosar complet» în susținerea cererii acesteia de înregistrare a metalaxilului, este inexactă și reprezintă o denaturare a elementelor de probă prezentate Tribunalului”.

58.      În sfârșit, astfel cum a arătat avocatul general Mischo(21), „[p]otrivit jurisprudenței constante, nu se poate repune în discuție, în principiu, în cadrul unui recurs, o constatare de fapt efectuată de Tribunal. Acest principiu admite totuși, ca excepție, situația în care această constatare este afectată de o eroare vădită de apreciere. Această situație se regăsește în special atunci când constatarea unui fapt de către Tribunal este infirmată de dosar” (sublinierea noastră).

Analiză

59.      În opinia noastră, este important să se înceapă analiza printr‑o citare completă a punctelor 112-121 din Hotărârea Keramag, întrucât aceste puncte conțin constatările Tribunalului referitoare la încălcarea săvârșită în cadrul AFICS.

„112      În această privință, trebuie să se arate că reiese din tabelul D care figurează în considerentul (1223) al deciziei [în litigiu] că Comisia a reținut o participare efectivă a PCT și a Allia la încălcarea constatată pe piața franceză cu o durată de opt luni, corespunzătoare perioadei cuprinse între 25 februarie și 9 noiembrie 2004, pe baza prezenței lor la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004.

113      Pe de altă parte, reiese din considerentele (556) și (590) ale deciziei [în litigiu] că concluzia Comisiei potrivit căreia, în timpul reuniunii AFICS din 25 februarie 2004, fabricanții de produse ceramice și‑au coordonat prețurile minime pentru produsele de gamă inferioară se întemeiază pe patru elemente de probă, și anume, în primul rând, răspunsul Duravit la comunicarea privind obiecțiunile (considerentul (584) al deciziei [în litigiu]), în al doilea rând, cererea Ideal Standard în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002 [considerentul (583) al deciziei [în litigiu]], în al treilea rând, un tabel furnizat de aceasta din urmă în anexa la cererea sa în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002 [considerentul (588) al deciziei [în litigiu]] și, în al patrulea rând, cererea Roca [France] în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002 [considerentul (556) al deciziei [în litigiu]].

114      În lumina jurisprudenței citate la punctele 95-108 de mai sus trebuie să se analizeze în mod succesiv aceste diferite elemente de probă pentru a verifica în special valoarea lor probantă.

115      În primul rând, în ceea ce privește declarația dată de Duravit în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, prin care se confirmă că discuțiile cu privire la prețurile minime au avut loc în cadrul reuniuni AFICS din 25 februarie 2004, trebuie arătat că, astfel cum a confirmat Comisia în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, această declarație nu a fost comunicată reclamantelor în cursul procedurii administrative. Pe de altă parte, trebuie să se constate că această declarație nu a fost menționată în scrisoarea de prezentare a situației de fapt din 9 iunie 2009, transmisă reclamantelor.

116      Or, potrivit jurisprudenței, în cazul în care un document nu a fost comunicat întreprinderii în cauză, deși Comisia a dedus anumite concluzii din acesta, informațiile conținute în documentul respectiv nu pot fi utilizate în cadrul procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea […] AKZO/Comisia, C‑62/86, [EU:C:1991:286], punctul 21). În consecință, acest document nu poate fi considerat un mijloc de probă valabil în ceea ce o privește (a se vedea în acest sens Hotărârea […] AEG‑Telefunken/Comisia, 107/82, [EU:C:1983:293], punctul 27). Prin urmare, declarația dată de Duravit [și alții] nu poate fi considerată un mijloc de probă opozabil reclamantelor.

117      În al doilea rând, în ceea ce privește declarațiile date de Ideal Standard în cadrul cererii sale în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002, trebuie amintit că, în temeiul jurisprudenței citate la punctul 105 de mai sus, nu se poate considera că declarația unei întreprinderi acuzate de participarea la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi acuzate, constituie o probă suficientă cu privire la existența unei încălcări fără a fi susținută de alte elemente de probă.

118      Or, în speță, reiese din decizia [în litigiu] că declarațiile date de Ideal Standard referitoare la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 erau contestate. Astfel, în considerentul (585) al deciziei [în litigiu], Comisia menționează că Villeroy & Boch și Allia considerau că coordonarea prețurilor minime, în special în cadrul reuniunii respective, nu era stabilită. În consecință, este necesar să se considere că declarațiile date de Ideal Standard nu pot constitui în sine o probă suficientă cu privire la natura anticoncurențială a discuțiilor care au avut loc la această reuniune.

119      În al treilea rând, în ceea ce privește tabelul furnizat de Ideal Standard în anexa la cererea sa în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002, Tribunalul arată că acesta cuprinde patru coloane, intitulate «mini», «maxi», «IS» și, respectiv, «Porcher», înțelegându‑se că acronimul IS este cel al Ideal Standard și că semnul Porcher este înregistrat ca marcă al cărei titular este Ideal Standard. Or, trebuie să se constate că acest tabel nu este datat și nu cuprinde nicio indicație de natură să îl asocieze cu reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 sau cu discuții anticoncurențiale. În special, tabelul nu menționează nume ale unor concurenți sau prețuri minime sau maxime pe care acești concurenți ar trebui să le aplice. În consecință, nu se poate afirma în mod valabil, astfel cum procedează Comisia în memoriul în apărare, că acest tabel constituie un mijloc de probă scris prin care se confirmă stabilirea prețurilor în cadrul reuniunii respective, astfel cum a fost descrisă de Ideal Standard în declarațiile sale date în cadrul cererii în temeiul comunicării respective.

120      În al patrulea rând, în ceea ce privește cererea Roca [France] în temeiul Comunicării privind cooperarea din 2002, trebuie arătat că Comisia însăși precizează, în considerentul (586) al deciziei [în litigiu], că, deși Roca [France] confirmă, în general, în această cerere, schimbul de prețuri minime în cadrul AFICS între 2002 și 2004, aceasta din urmă susține, în ceea ce privește în special reuniunea AFICS din 25 februarie 2004, că descrierea făcută de Ideal Standard cu privire la coordonarea prețurilor minime la această reuniune nu a fost confirmată de alte întreprinderi care au prezentat o cerere în temeiul comunicării respective. Prin urmare, este necesar să se constate că Comisia nu se putea întemeia, în lipsa unor elemente de probă care să le confirme, pe declarațiile date de Roca [France] în cadrul cererii sale în temeiul acestei comunicări, pentru a dovedi că o coordonare a prețurilor minime fusese pusă în aplicare la reuniunea respectivă.

121      Având în vedere toate considerațiile precedente, reclamantele reproșează în mod întemeiat Comisiei că a concluzionat în sensul participării Allia și a PCT la acțiuni anticoncurențiale cu ocazia reuniunii AFICS din 25 februarie 2004. Prin urmare, este necesar să se admită primul aspect al celui de al treilea motiv ca fiind fondat.”

60.      La punctul 1 al dispozitivului Hotărârii Keramag, Tribunalul a anulat articolul 1 alineatul (1) punctul 6 din decizia în litigiu, în măsura în care Comisia concluzionează la acest punct că Allia SAS și PCT au participat la o încălcare referitoare la o înțelegere pe piața franceză în perioada 25 februarie 2004-9 noiembrie 2004. Chiar dacă punctul 2 al dispozitivului nu menționează în mod explicit Allia SAS și PCT, amenda este redusă astfel încât să reflecte punctul 326 din Hotărârea Keramag(22).

61.      Punctele din Hotărârea Keramag citate mai sus nu arată în mod clar motivele pentru care Tribunalul a omis să ia în considerare declarația dată de Roca France care însoțește cererea sa de clemență.

62.      Apreciem (ca și Comisia) că Tribunalul a considerat probabil că îi era suficient să se refere la considerentul (586) al deciziei în litigiu sintetizând răspunsul dat de Roca France la comunicarea privind obiecțiunile(23) pentru a nu lua în considerare declarația dată de Roca France care însoțește cererea sa de clemență.

63.      Or, acest răspuns al Roca France la comunicarea privind obiecțiunile nu făcea parte din dosar. Prin urmare, se ridică problema dacă Tribunalul putea anula în parte decizia în litigiu întemeindu‑se pe un document care nu figurează în dosar.

64.      Potrivit unei jurisprudențe constante, „Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate”(24). Această apreciere nu constituie, așadar, „cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții”(25).

65.      Este de asemenea adevărat că, potrivit jurisprudenței, „instanța [Uniunii] este competentă să decidă cu privire la necesitatea prezentării unui document, în funcție de circumstanțele litigiului, în conformitate cu dispozițiile regulamentului de procedură aplicabile măsurilor de cercetare judecătorească. În ceea ce privește Tribunalul, [potrivit] Regulamentului de procedură al acestuia[,] cererea de prezentare a unor documente face parte din măsurile de cercetare judecătorească pe care Tribunalul le poate dispune în orice stadiu al procedurii”(26).

66.      Tot astfel, potrivit jurisprudenței(27), „Tribunalul este singurul competent să se pronunțe asupra eventualei necesități de a completa informațiile de care dispune cu privire la cauzele cu care este sesizat. Caracterul probant al înscrisurilor administrate în procedură sau lipsa acestuia ține de aprecierea suverană asupra faptelor, care […] nu poate face obiectul controlului Curții în cadrul recursului, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate Tribunalului sau a celui în care inexactitatea materială a constatărilor efectuate de acesta reiese din înscrisurile depuse la dosar” (sublinierea noastră).

67.      În plus, așa cum s‑a amintit în numeroase rânduri în jurisprudență, „aprecierea de către Tribunal a elementelor de probă prezentate în fața sa nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o chestiune de drept supusă controlului Curții în cadrul unui recurs”(28) sau „[p]rin urmare, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Această apreciere nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții”(29).

68.      Competența de control a Curții asupra constatărilor de fapt realizate de Tribunal se aplică doar cu privire la „inexactitatea materială a acestor constatări, ce rezultă din elementele dosarului, […] la denaturarea elementelor de probă, la calificarea juridică a acestora și la problema dacă normele în materia sarcinii și administrării probelor au fost respectate”(30).

69.      În sfârșit, pentru a da un exemplu în ceea ce privește controlul efectuat de Curte în acest context, potrivit Hotărârii Activision Blizzard Germany/Comisia (C‑260/09 P, EU:C:2011:62, punctul 57), „controlul efectuat de Curte pentru a aprecia prezentul motiv, întemeiat pe o denaturare a telefaxurilor [în discuție în cauza respectivă], se limitează la a verifica dacă Tribunalul, atunci când a constatat pe baza acestora participarea CD‑Contact Data la un acord ilicit care viza restrângerea comerțului paralel în general, nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestor telefaxuri. Așadar, în speță, nu revine Curții sarcina de a aprecia în mod autonom dacă Comisia a dovedit corespunzător cerințelor legale o astfel de participare și dacă și‑a îndeplinit astfel obligația de a demonstra existența unei încălcări a normelor dreptului concurenței, ci sarcina de a stabili dacă Tribunalul, concluzionând că a avut întradevăr loc o astfel de încălcare, a dat respectivelor telefaxuri o interpretare care este vădit contrară modului lor de redactare, ceea ce nu este cazul” (sublinierea noastră).

70.      Se poate realiza o paralelă utilă între prezenta cauză și Hotărârea Ufex și alții/Comisia (C‑119/97 P, EU:C:1999:116). În aceasta din urmă, Curtea a decis că, „[a]vând în vedere că reclamanții au solicitat în mod expres Tribunalului să dispună prezentarea scrisorii respective, acesta ar fi săvârșit o eroare de drept în aplicarea noțiunii de abuz de putere prin faptul că a statuat, fără a lua măsurile necesare pentru a o examina, că aceasta nu constituia un indiciu suficient” (punctul 109), că „[e]ste necesar să se arate că Tribunalul nu putea respinge cererea reclamanților de a dispune prezentarea unui înscris aparent relevant pentru soluționarea litigiului pentru motivul că acest înscris nu era furnizat la dosar și că niciun element nu permitea să se confirme existența acestuia” (punctul 110) și că „este necesar să se constate că reiese din cuprinsul punctului 113 din hotărârea atacată [în cauza respectivă] că reclamanții indicaseră autorul, destinatarul și data scrisorii a cărei prezentare o solicitau. În prezența unor asemenea elemente, Tribunalul nu se putea limita să respingă afirmațiile părților pentru probe insuficiente, în condițiile în care depindea de el, prin admiterea cererii reclamanților de a dispune prezentarea unor înscrisuri, să înlăture incertitudinea care putea exista în ceea ce privește exactitatea acestor afirmații sau să explice motivele pentru care un astfel de document nu putea fi, în orice caz și indiferent de conținut, relevant pentru soluționarea litigiului” (punctul 111).

71.      În opinia noastră, jurisprudența citată la punctele anterioare nu poate însemna că Tribunalul se poate întemeia pe declarații consemnate într‑un document, rezumate în alt document, pentru anularea unei decizii fără să fi dispus sau să fi examinat declarațiile în discuție, și anume răspunsul dat de Roca France la comunicarea privind obiecțiunile.

72.      În plus, răspunsul respectiv nu figura în dosarul cauzei și nu a fost comunicat reclamantelor în primă instanță(31).

73.      În acest sens, Curtea s‑a pronunțat deja, „pe de o parte, în sensul că principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta[(32)] și, pe de altă parte, că întemeierea unei decizii judecătorești pe fapte și pe documente despre care părțile sau una dintre acestea nu au putut lua cunoștință și cu privire la care nu au fost, așadar, în măsură să își precizeze poziția ar constitui o încălcare a unui principiu elementar de drept”(33).

74.      Astfel, „în vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să aibă cunoștință și să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii”(34).

75.      Dreptul la apărare este un drept fundamental care face parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de Curte(35). Respectarea dreptului la apărare în cadrul unei proceduri desfășurate în fața Comisiei având ca obiect aplicarea în privința unei întreprinderi a unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență impune ca întreprinderii în cauză să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor și circumstanțelor invocate, precum și asupra înscrisurilor reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări a tratatului(36). Aceste drepturi sunt prevăzute la articolul 41 alineatul (2) literele (a) și (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

76.      În consecință, faptul că Tribunalul a dedus, la punctul 120 din Hotărârea Keramag, concluziile sale dintr‑un rezumat realizat în decizia în litigiu cu privire la argumentele Roca France, care figurează în răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile, fără a le examina în mod direct și prin intermediul declarației sale care însoțește cererea de clemență contravine principiului respectării dreptului la apărare și obligației de motivare. De altfel, așa cum a arătat Comisia, dacă Roca France nu ar fi ajutat Comisia, astfel cum a constatat Tribunalul la punctul 120 din Hotărârea Keramag, această întreprindere nu ar fi trebuit să obțină o reducere a amenzii în Hotărârea Roca Sanitario.

77.      Contrar avizului Tribunalului (care sugerează o modificare a pozițiilor exprimate de Roca France), considerăm că Roca France urmărea să minimizeze valoarea probantă a declarațiilor date de Ideal Standard pentru a crește valoarea adăugată adusă de declarațiile sale.

78.      Aceasta nu este numai interpretarea noastră, ci și cea a Comisiei în prezenta cauză. Ea corespunde și concluziilor Tribunalului prezentate în Hotărârea Roca, o cauză în care de altfel Tribunalul a examinat ca atare răspunsul Roca France la comunicarea privind obiecțiunile, întrucât acest document făcea parte într‑adevăr din înscrisurile dosarului (ceea ce nu se regăsește în speță), și declarațiile acestei întreprinderi date în temeiul clemenței.

79.      Această interpretare se impune cu atât mai mult în cazul în care trebuie să se acorde mai multă pondere hotărârii pronunțate în cauza în care documentele în discuție, care fac parte din dosar, au fost examinate decât hotărârii pronunțate într‑o cauză în care aceste documente fie nu au fost examinate de Tribunal, fie nu făceau parte din dosar.

80.      Or, la o examinare mai atentă a Hotărârii Roca, Tribunalul a apreciat în aceasta că elementele de probă furnizate de Ideal Standard erau insuficiente pentru a stabili existența încălcării, în timp ce Roca France adusese o „valoare adăugată semnificativă” în declarațiile sale date în temeiul clemenței (punctele 197-202). La punctele care urmează (punctul 203 și următoarele), Tribunalul a examinat aspectul dacă exista o contradicție între declarația dată de Roca France în temeiul clemenței și răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile și a statuat la punctul 210 că „elementele menționate în considerentul (586) al deciziei [în litigiu], astfel cum au fost dezvoltate de Comisie în înscrisurile sale, nu permit să se concluzioneze că reclamanta a discreditat informațiile pe care ea însăși le furnizase. Astfel, pe de o parte, atât din decizia [în litigiu], cât și din înscrisurile Comisiei reiese că reclamanta a confirmat schimburile privind prețurile minime referitoare la produsele ceramice de gamă inferioară în cadrul AFICS îndeosebi în anul 2004, împrejurare care nu a fost contestată. Pe de altă parte, este adevărat că reclamanta a pus la îndoială valoarea probantă a declarației date de Ideal Standard referitoare la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 și a documentului pe care aceasta din urmă l‑a prezentat în susținerea declarației sale. Totuși, trebuie să se considere că, procedând astfel, reclamanta s‑a limitat să prezinte Comisiei argumente prin care să probeze că informațiile prezentate de Ideal Standard nu erau suficiente pentru a dovedi existența încălcării referitoare la produsele ceramice săvârșite în Franța în anul 2004, în scopul de a demonstra că informațiile pe care ea însăși le prezentase în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii erau necesare Comisiei pentru a dovedi încălcarea respectivă și, prin urmare, aveau o valoare adăugată semnificativă”.

81.      Așadar, concluziile referitoare la declarațiile date de Roca France care sunt prezentate în Hotărârea Keramag și în Hotărârea Roca sunt în contradicție evidentă unele în raport cu celelalte.

82.      În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin anularea în parte a deciziei în litigiu întemeindu‑se pe un document care nu figurează în dosar și din care a dedus de altfel alte concluzii într‑o cauză paralelă în care acesta figura în dosar și a făcut obiectul unor discuții aprofundate.

83.      Rămâne să se stabilească dacă Tribunalul a statuat în mod greșit la același punct 120 din Hotărârea Keramag că „[p]rin urmare, este necesar să se constate că Comisia nu se putea întemeia, în lipsa unor elemente de probă care să le confirme, pe declarațiile date de Roca France în cadrul cererii sale în temeiul Comunicării [privind clemența] pentru a dovedi că o coordonare a prețurilor minime fusese pusă în aplicare la reuniunea respectivă”.

84.      Mai întâi, recunoaștem, în pofida expresiei „prin urmare”, că nu vedem legătura dintre trimiterea la considerentul (586) al deciziei în litigiu și imposibilitatea Comisiei de a se întemeia pe declarațiile date de Roca France care însoțesc cererea sa de clemență.

85.      În continuare, la punctul 197 din Hotărârea Roca, Tribunalul a statuat că „în lipsa informațiilor furnizate de [Roca France], Comisia nu ar fi putut să dovedească, doar pe baza elementelor prezentate de Ideal Standard în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, încălcarea privind produsele ceramice săvârșită în Franța în anul 2004” (sublinierea noastră).

86.      În plus, în Hotărârile Duravit (punctul 324) și Villeroy & Boch Austria (punctele 289 și 290), Tribunalul a menționat în mod explicit declarația dată de Roca France în temeiul clemenței ca element al ansamblului de probe care îi permiteau să concluzioneze că încălcarea referitoare la produsele ceramice în Franța era dovedită. Tribunalul consideră în aceste două hotărâri că Ideal Standard și Roca France își confirmă reciproc declarațiile(37).

87.      Astfel, conceptul de coroborare nu se referă în mod necesar la o situație în care există același element de probă de două sau de trei ori. Este vorba mai degrabă despre existența a două sau trei piese de „puzzle” diferite care se îmbină și, astfel, dezvăluie imaginea de ansamblu.

88.      Prin urmare, și nu este surprinzător, Tribunalul a stabilit în Hotărârile Villeroy & Boch Austria, Duravit și Roca că o declarație în temeiul clemenței putea fi confirmată de altă declarație. Or, în Hotărârea Keramag, Tribunalul nu a examinat valoarea probantă a declarației date de Roca France, nici măsura în care aceasta o confirma pe cea dată de Ideal Standard, făcând trimitere pur și simplu la o frază din rezumatul răspunsului dat de Roca France la comunicarea privind obiecțiunile (în condițiile în care acest document nici nu făcea parte din dosarul cauzei).

89.      Din considerațiile precedente deducem două concluzii.

90.      În primul rând, considerăm (ca și Comisia) că hotărârea Tribunalului este afectată de nemotivare, pe de o parte, pentru faptul că a omis să examineze valoarea probantă a declarației date de Roca France, cu atât mai mult cu cât aceasta este un element de probă determinant în Hotărârile Villeroy & Boch Austria, Duravit și Roca France, și, pe de altă parte, pentru faptul că a substituit unei asemenea examinări o mențiune – în afara contextului – dintr‑un rezumat (care figurează în decizia în litigiu) al răspunsului dat de Roca France la comunicarea privind obiecțiunile (interpretată de altfel diferit în Hotărârea Roca).

91.      În opinia noastră, Tribunalul nu se putea întemeia, în lipsa unei motivări, pe jurisprudența care îi permite să nu examineze valoarea elementelor de probă lipsite de pertinență(38) întrucât, în trei hotărâri paralele, Tribunalul a considerat că acest element de probă era perfect pertinent.

92.      În al doilea rând, suntem de acord cu Comisia că declarația Tribunalului care figurează la punctul 120 din Hotărârea Keramag, potrivit căreia o declarație în temeiul clemenței nu poate susține o alta, este afectată și de o eroare de drept, dat fiind că Tribunalul a considerat, dimpotrivă, în mod întemeiat, în trei cauze paralele, că o declarație de clemență putea fi susținută de altă declarație și a ajuns la concluzia că declarațiile date de Ideal Standard și de Roca France se confirmau (cel puțin în ceea ce privește produsele „de gamă inferioară”).

–       Al doilea argument: motivările contradictorii din Hotărârile Keramag și alții, pe de o parte, și Villeroy & Boch Austria, Duravit și Roca France, pe de altă parte

Evocarea jurisprudenței

93.      Este adevărat că, potrivit jurisprudenței(39), „obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu se poate extinde, în principiu, până la impunerea justificării soluției reținute într‑o cauză în raport cu cea reținută în altă cauză cu care a fost sesizat, chiar dacă aceasta ar privi aceeași decizie. În această privință, Curtea a statuat deja că, dacă un destinatar al unei decizii hotărăște să formuleze o acțiune în anulare, instanța Uniunii nu este sesizată decât cu elemente ale deciziei care îl privesc. În schimb, cele care îi privesc pe alți destinatari nu se încadrează în obiectul litigiului pe care instanța Uniunii este chemată să îl soluționeze” (sublinierea noastră).

94.      Tot potrivit jurisprudenței(40), „controlul efectuat de Curte pentru a aprecia un motiv întemeiat pe denaturarea unui element de probă se limitează la verificarea aspectului dacă Tribunalul, întemeindu‑se pe acest element pentru a constata participarea la o înțelegere, nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestuia. Așadar, nu revine Curții sarcina de a aprecia în mod autonom dacă Comisia a dovedit corespunzător cerințelor legale o asemenea participare și dacă și‑a îndeplinit astfel sarcina probei care îi revenea de a demonstra existența unei încălcări a normelor dreptului concurenței, ci sarcina de a stabili dacă Tribunalul, concluzionând că a avut într‑adevăr loc o asemenea încălcare, a efectuat o interpretare a elementului de probă care este vădit contrară modului lor de redactare” (sublinierea noastră).

Analiză

95.      Considerăm că Tribunalul a „depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile” a unui element de probă examinându‑l într‑un mod radical diferit în cauze paralele referitoare la aceeași încălcare și la aceeași decizie.

96.      Pe de altă parte, subliniem că, potrivit Curții, „în principiu”, „obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu se poate extinde […] până la impunerea justificării soluției reținute într‑o cauză în raport cu cea reținută în altă cauză cu care a fost sesizat, chiar dacă aceasta ar privi aceeași decizie”, ceea ce implică posibilitatea unor situații excepționale în care jurisprudența în materia motivării contradictorii, care se aplică, în general, în privința motivării prezentate în una și aceeași hotărâre, trebuie să se aplice și în privința unei motivări contradictorii prezentate în hotărâri paralele. Considerăm că această situație se regăsește în prezenta cauză.

97.      Astfel, recursurile în discuție în prezentele concluzii privesc o situație destul de neobișnuită. Comisia a constatat o încălcare unică, continuă și complexă(41) care acoperă mai multe state membre și trei game de produse (produse ceramice, cabine de duș și robinete). Or, în patru hotărâri, în privința acelorași considerente ale aceleiași decizii în litigiu și cu privire la exact aceleași fapte și același ansamblu de probe, Tribunalul a ajuns la două concluzii diametral opuse. În trei hotărâri (Hotărârile Villeroy & Boch Austria, Duravit și Roca France), încălcarea AFICS era, în opinia Tribunalului, dovedită, în condițiile în care a considerat contrariul în Hotărârea Keramag, pe baza aceluiași element de probă, admis în primele trei hotărâri și respins în cea de a patra, totul fără vreo motivare a acestei diferențe.

98.      Aceasta ne determină să concluzionăm că interpretarea răspunsului dat de Roca France și trimiterea la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile efectuate în Hotărârea Keramag denaturează elementele de probă existente în dosar.

99.      Această eroare de drept se adaugă la celelalte erori de drept care au avut o incidență determinantă asupra rezultatului cauzei (Tribunalul nu a motivat neexaminarea cererii de clemență formulate de Roca France, a anulat decizia în litigiu pe baza unui document care nu figura în dosar și a considerat că o declarație în temeiul clemenței nu putea confirma o altă declarație).

100. Prin urmare, cel de al doilea aspect al primului motiv al Comisiei trebuie admis.

b)      Al treilea aspect al primului motiv (Tribunalul ar fi considerat în mod greșit că tabelul furnizat de Ideal Standard în anexa la cererea sa de clemență trebuia să dovedească, el singur, existența unor contacte anticoncurențiale, fără a fi examinat explicațiile referitoare la acest tabel)

101. Comisia susține că Tribunalul, cu încălcarea jurisprudenței constante, ar fi interpretat cerința coroborării elementelor de probă într‑o manieră prea restrictivă în ceea ce privește tabelul menționat mai sus, referitor la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004.

102. În ceea ce îi privește, Keramag și alții consideră că Tribunalul a examinat acest tabel în mod corect și că Comisia nu a furnizat explicații de natură să susțină concluzia că reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 ar fi avut drept obiect discuțiile anticoncurențiale.

103. Subliniem mai întâi că Tribunalul refuză să recunoască acestui tabel caracterul de mijloc de probă scris care confirmă stabilirea prețurilor în cadrul reuniunii respective a AFICS din 25 februarie 2004, astfel cum a fost descrisă de Ideal Standard în declarațiile sale care îi însoțesc cererea de clemență (a se vedea punctul 119 din Hotărârea Keramag) întrucât „nu este datat”, „nu cuprinde nicio informație de natură să îl asocieze cu reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 sau cu discuții anticoncurențiale” și „nu menționează numele unor concurenți sau prețuri minime ori maxime pe care acești concurenți ar trebui să le aplice”.

104. În Hotărârea Salzgitter Mannesmann/Comisia (C‑411/04 P, EU:C:2007:54, punctul 47), Curtea a confirmat abordarea Tribunalului în hotărârea care făcea obiectul recursului, și anume „că un element de probă cu origine anonimă, precum înscrisul «cheie de repartizare», nu poate stabili, singur, existența unei încălcări a dreptului comunitar al concurenței” și că „este necesar să se considere că […] mijloace[le] de probă se susțin reciproc”.

105. Astfel, probele de confirmare pot fi elemente care, în cazul în care nu demonstrează în sine existența încălcării, pot contribui la susținerea altor elemente de probă precum o cerere de clemență.

106. În aceeași Hotărâre Salzgitter Mannesmann/Comisia (C‑411/04 P, EU:C:2007:54, punctele 44-50), Curtea a decis că aceeași origine anonimă a documentului nu era suficientă pentru a‑l priva de orice valoare probatorie în cazul în care originea sa, data probabilă a întocmirii și conținutul său puteau fi determinate cu suficientă certitudine(42). De altfel, chiar și în lipsa semnării unui document, explicațiile furnizate de întreprinderea al cărei colaborator a întocmit acest document trebuie luate în considerare(43).

107. În speță, Tribunalul nu a acordat atenție explicațiilor date de Ideal Standard cu privire la circumstanțele redactării acestui tabel, autorul, data sa etc., deși tabelul fusese redactat de un martor al evenimentelor, în strânsă legătură cu acestea, tot atâția factori care, în principiu, întăresc fiabilitatea(44).

108. În consecință, considerăm (ca și Comisia) că Tribunalul, prin impunerea unor cerințe nerezonabile și prea riguroase elementelor de probă privite izolat și, în orice caz, examinării lor globale, lipsește de orice sens jurisprudența existentă cu privire la posibilitatea unei coroborări reciproce a acestor elemente.

109. Prin urmare, considerăm că, solicitând ca acest tabel să demonstreze el singur existența încălcării, fără a lua în considerare celelalte probe și explicații suplimentare (cele conținute în cererea de clemență a Ideal Standard), Tribunalul și‑a încălcat obligația de motivare.

110. Această concluzie este susținută de faptul că aprecierea aceluiași element de probă în cauza paralelă Duravit a condus la o concluzie complet diferită, și anume caracterul probant al tabelului respectiv. Prin urmare, în cazul în care Tribunalul ar fi examinat explicațiile în discuție – astfel cum a procedat în mod întemeiat în Hotărârea Duravit –, rezultatul prezentei cauze ar fi fost diferit.

111. Rezultă că al treilea aspect al primului motiv al Comisiei trebuie admis.

c)      Al cincilea aspect (Tribunalul nu ar fi efectuat o apreciere globală)

112. Comisia arată că Tribunalul, prin faptul că a omis să examineze mai multe elemente de probă (în special tabelele lunare care cuprind cifre confidențiale cu privire la vânzări sau declarația dată de domnul Laligné) și a aplicat cerințe de probă prea stricte în ceea ce privește elementele pe care le‑a examinat efectiv, ar fi omis să efectueze o apreciere globală a acestora, astfel cum impune jurisprudența constantă.

113. Keramag și alții observă că au invocat declarația dată de domnul Laligné pentru a demonstra lipsa de coerență a cererilor de clemență formulate de Ideal Standard și că declarația respectivă era, în orice caz, irelevantă pentru decizia în litigiu. Acestea susțin că lipsa examinării anumitor elemente de probă, în special a celor care sunt lipsite de pertinență, nu înseamnă că Tribunalul nu ar fi efectuat o examinare globală.

114. În opinia noastră, Tribunalul a omis efectiv să examineze dacă existența unui comportament anticoncurențial se putea deduce dintr‑un număr de coincidențe și de indicii care, privite împreună, pot constitui dovada unei încălcări(45).

115. Omițând să examineze mai multe elemente de probă pertinente și solicitând, la punctul 119 din Hotărârea Keramag, ca un tabel referitor la o reuniune anticoncurențială, invocat ca un element de probă de confirmare, să fie datat și să conțină numele concurenților, precum și indicații privind prețul minim și maxim, Tribunalul a impus, astfel, ca un asemenea tabel să constituie în sine un element de probă suficient pentru a demonstra existența unei încălcări.

116. Or, Curtea a admis în mod clar că diferitele elemente de probă ale unei înțelegeri sunt în mod normal fragmentare și disparate.

117. Curtea a amintit că, „pentru a stabili existența unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia trebuie să se întemeieze pe probe serioase, precise și concordante […]. Cu toate acestea, fiecare dintre dovezile prezentate de aceasta nu trebuie să răspundă în mod necesar acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocate de instituția respectivă, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe […]. Prin urmare, chiar dacă se presupune că niciunul dintre diferitele elemente ale încălcării nu constituie, în mod separat, un acord sau o practică concertată interzise de articolul 81 alineatul (1) CE, […] o asemenea concluzie nu împiedică ca elementele menționate, avute în vedere împreună, să constituie un asemenea acord sau o asemenea practică. Astfel, […] având în vedere că interdicția de a participa la practici și la acorduri anticoncurențiale, precum și sancțiunile care pot fi aplicate autorilor încălcării sunt notorii, activitățile pe care aceste practici și acorduri le presupun se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret, cel mai adesea într‑un stat terț, și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Chiar și în cazul în care Comisia descoperă înscrisuri care atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, precum procesele‑verbale ale unei reuniuni, de regulă, acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență”(46).

118. Incidența erorii respective asupra rezultatului cauzei este dovedită de faptul că, în trei hotărâri paralele, Tribunalul a dat soluții diferite.

119. Omițând să examineze dacă elementele de probă, examinate în mod global, se puteau susține reciproc(47), Tribunalul și‑a încălcat obligația de motivare.

120. Rezultă că, pentru aceleași motive ca și cele care au justificat admiterea celui de al treilea aspect, al cincilea aspect al primului motiv trebuie de asemenea admis.

121. Propunem, prin urmare, Curții să anuleze Hotărârea Keramag(48).

d)      Consecințele anulării de către Curte a Hotărârii Keramag

122. Considerațiile precedente au demonstrat că seria de probe utilizate în Hotărârea Keramag era relativ limitată, însă, întrucât Curtea are avantajul de a avea la dispoziție mai multe alte hotărâri ale Tribunalului care au examinat aceste probe în detaliu, considerăm că principiul economiei de procedură impune Curții să se pronunțe ea însăși asupra acțiunii în anulare formulate de Keramag și alții în primă instanță.

123. Aceștia au susținut, în esență, că concluzia Comisiei, în considerentele (556) și (590) ale deciziei în litigiu, potrivit căreia Allia și PCT își coordonaseră prețurile minime pentru produsele de gamă inferioară în cadrul unei reuniuni organizate la 25 februarie 2004 în cadrul AFICS se întemeia pe elemente de probă care sunt fie inadmisibile, fie nefiabile, neconfirmate și insuficiente.

124. Or, astfel cum am văzut mai sus, contrar Hotărârii Keramag, în care Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept în analiza evenimentelor care au avut loc în cadrul AFICS, Tribunalul a statuat în mod întemeiat în Hotărârea Villeroy & Boch Austria (punctul 286) că „[î]n considerentul (556) al deciziei menționate, Comisia a arătat că dispunea de probe care permiteau să se dovedească participarea membrilor AFICS la discuții privind coordonarea prețurilor doar începând cu reuniunea AFICS din 25 februarie 2004. În considerentul (572) al deciziei [în litigiu], Comisia a menționat că, potrivit Ideal Standard, participanții la reuniunea respectivă conveniseră că prețurile lor minime erau prea scăzute și trebuiau să le mărească, în special prin majorarea cu 3 % a prețurilor lor de catalog. În considerentul (573) al deciziei [în litigiu], Comisia a precizat că aceste informații au fost confirmate de Roca France. În considerentul (574) al deciziei menționate, Comisia a constatat că participanții schimbaseră informații confidențiale cu privire la prețuri și vânzări după această reuniune”.

125. În primul rând, Tribunalul a statuat la punctul 287 din hotărârea menționată că, „în ceea ce privește argumentul invocat de Villeroy & Boch și de Villeroy & Boch France potrivit căruia Comisia nu a prezentat nicio dovadă prin care să ateste participarea Villeroy & Boch France la trei reuniuni ale AFICS care s‑ar fi organizat în anul 2004 (a se vedea anexa 11 la decizia [în litigiu]), este necesar să fie respins ca nefondat. Astfel, după cum reiese din considerentele (572) și (573) ale deciziei [în litigiu], Comisia s‑a întemeiat pe declarațiile date de Ideal Standard și de Roca France pentru a stabili participarea Villeroy & Boch France la aceste reuniuni”.

126. În al doilea rând, potrivit punctului 288 din această hotărâre, „trebuie respinse ca nefondate argumentele invocate de Villeroy & Boch și de Villeroy & Boch France potrivit cărora Comisia nu a stabilit corespunzător cerințelor legale dovada discuțiilor ilicite la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004, din moment ce aceasta s‑a întemeiat pe declarații orale date a posteriori, vagi și contradictorii, ceea ce Comisia ar recunoaște, pe de altă parte, în decizia [în litigiu]”.

127. În continuare, Tribunalul a amintit la punctul 289 din hotărârea menționată că „[a]stfel, deși reiese din jurisprudență că declarația unui beneficiar al unei reduceri totale sau parțiale a amenzilor care este contestată de o parte trebuie confirmată[(49)], niciun element nu se opune ca o asemenea confirmare să poată rezulta din mărturia unei alte întreprinderi care a participat la înțelegere, chiar dacă și aceasta din urmă ar fi beneficiat de o reducere a amenzilor. Această confirmare a atestat și desfășurarea discuțiilor cu privire la prețurile minime, aceste discuții fiind menționate în procesul‑verbal al reuniunii AFICS din 25 februarie 2004”.

128. În plus, la punctul 290 din această hotărâre, după o analiză a declarației date de Roca France și a celei date de Ideal Standard (concluzionând că prima era mai vagă și mai nuanțată decât cea de a doua), Tribunalul constată că „[a]ceasta nu repune totuși în discuție constatarea că mărturia Roca France confirmă, în esență, perioada, locul, participanții și obiectul discuțiilor ilicite în cauză, astfel cum atestă un punct de pe ordinea de zi. În aceste condiții, este necesar să se constate că declarația dată de Ideal Standard, astfel cum a fost confirmată de cea dată de Roca France, dovedește corespunzător cerințelor legale desfășurarea discuțiilor ilicite în cauză”.

129. La punctul 293 din hotărârea menționată, Tribunalul adaugă că, „chiar dacă Comisia nu se întemeiază pe [declarația dată de Duravit în cadrul cererii sale de reducere a amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea] în decizia [în litigiu], nu este mai puțin adevărat că, contrar afirmațiilor Villeroy & Boch și Villeroy & Boch France, Duravit a confirmat și declarația dată de Ideal Standard în ceea ce privește conținutul discuțiilor ilicite care au avut loc «probabil» la 25 februarie 2004”.

130. În sfârșit, la punctul 295, Tribunalul confirmă că „declarațiile date de Ideal Standard și de Roca France sunt suficiente pentru constatarea existenței unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE […] care rezultă din participarea la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004”.

131. În consecință, pentru nevoile prezentului recurs, ceea ce precedă se aplică mutatis mutandis în cazul Keramag și alții și este suficient pentru respingerea – astfel cum a procedat Tribunalul în Hotărârile Villeroy & Boch Austria și Duravit – a acțiunii în anulare formulate de Keramag și alții în ceea ce privește evenimentele care au avut loc în cadrul AFICS.

2.      Cu privire la recursul incident (cu privire la al doilea motiv)

132. Al doilea motiv al recursului incident privește, în esență, două elemente legate: o pretinsă denaturare a situației de fapt, pe de o parte, și o pretinsă incoerență cu Hotărârea Wabco Europe și alții/Comisia (T‑380/10, EU:T:2013:449, cunoscută și sub denumirea „Hotărârea Ideal Standard”, denumită în continuare „Hotărârea Wabco”), pe de altă parte.

a)      O denaturare a situației de fapt?

133. Keramag și alții susțin, în subsidiar, că constatarea efectuată la punctul 289 din Hotărârea Keramag potrivit căreia comunicarea privind obiecțiunile conținea suficiente informații pentru a permite Keramag și alții „să ia cunoștință cu precizie de comportamentul reproșat Pozzi Ginori” ar constitui în mod evident o denaturare a conținutului comunicării privind obiecțiunile care poate conduce la un recurs.

134. Acestea arată că, având în vedere că la punctul 277 din comunicarea privind obiecțiunile s‑a indicat doar că Pozzi Ginori era prezentă la anumite reuniuni în care avuseseră loc „acțiuni anticoncurențiale”, dar că natura acțiunilor respective nu era indicată în comunicarea privind obiecțiunile, Tribunalul nu o putea considera ca fiind suficient de precisă. Constatarea făcută la punctul 289 din Hotărârea Keramag („la punctul 277 din comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a indicat reclamantelor natura acțiunilor [la reuniunile grupului Michelangelo] identificate de Comisie, frecvența lor, data precisă a apariției lor, precum și elementele de probă de care dispunea”, astfel încât comunicarea privind obiecțiunile permitea Keramag și alții să „ia cunoștință cu precizie de comportamentul reproșat Pozzi Ginori”) ar fi în contradicție directă cu cea privind caracterul adecvat al aceluiași fragment din comunicarea privind obiecțiunile în Hotărârea Wabco, ceea ce ar constitui în sine indiciul unei denaturări a faptelor.

135. Constatăm (ca și Comisia) că Keramag și alții nu au menționat niciun element de probă presupus a fi fost denaturat și admit de fapt că, la punctul 288 din Hotărârea Keramag, Tribunalul a amintit în mod corect conținutul punctului 277 din comunicarea privind obiecțiunile. În consecință, acestea solicită pur și simplu reexaminarea acestui punct de către Curte.

136. În orice caz, chiar dacă Keramag și alții încercau să găsească un sprijin în Hotărârea Archer Daniels Midland/Comisia (C‑511/06 P, EU:C:2009:433), susținând că Tribunalul nu a aplicat criteriul juridic dezvoltat în hotărârea menționată pentru a aprecia capacitatea Keramag și alții de a se apăra în mod eficient, acest argument nu poate fi admis. Astfel, acțiunile anticoncurențiale au fost descrise la punctele 256 și 393-400 din această comunicare și Keramag și alții au demonstrat, prin răspunsul lor la comunicarea menționată, că înțeleseseră foarte bine „natura” acțiunilor anticoncurențiale în cauză. Prin urmare, pretinsa insuficiență a comunicării privind obiecțiunile nu a putut avea niciun fel de incidență asupra procedurii.

b)      O incoerență între Hotărârile Keramag și alții și Wabco?

137. Keramag și alții susțin că Tribunalul a stabilit caracterul suficient al comunicării privind obiecțiunile în ceea ce privește încălcarea în sectorul ceramicii în Italia întemeindu‑se pe o motivare contradictorie și că nu și‑a motivat în mod adecvat hotărârea în această privință. Ele subliniază că aprecierea comunicării privind obiecțiunile, în ceea ce privește reuniunile grupului Michelangelo, în cauza paralelă Wabco, este contradictorie cu cea efectuată în prezenta cauză. Potrivit Keramag și alții, comunicarea privind obiecțiunile trebuie să fie interpretată identic pentru toți destinatarii.

138. În orice caz, concluzia Tribunalului ar fi afectată de o motivare insuficientă dat fiind că nu ar fi posibil să se verifice motivele pentru care aprecierea nivelului de detalii care figurează la același punct din aceeași comunicare privind obiecțiunile ar trebui să fie diferită în cauza Keramag și alții, pe de o parte, și în cauza Wabco, pe de altă parte.

139. Keramag și alții consideră că o asemenea diferență referitoare la comunicarea privind obiecțiunile le‑a încălcat dreptul la apărare întrucât alegerea strategiei lor de apărare ar fi fost probabil diferită dacă ar fi fost informate în mod corect cu privire la acuzațiile reținute împotriva lor. Susțin că faptul că comunicarea privind obiecțiunile nu prevede acuzațiile reținute împotriva Sanitec Europe Oy și Pozzi Ginori SpA a avut o incidență asupra apărării lor și asupra deciziei în litigiu. Rezultă, în opinia Keramag și alții, că această decizie ar trebui anulată în tot sau în parte, în măsura în care aceasta a concluzionat că Sanitec Europe Oy și Pozzi Ginori SpA erau vinovate de săvârșirea unor încălcări în sectorul ceramicii în Italia și că amenda ar trebui anulată sau redusă în consecință. Keramag și alții adaugă că decizia în litigiu ar fi fost diferită în lipsa încălcării dreptului lor la apărare, precizând că doar această încălcare necesită, în orice caz, anularea deciziei în litigiu, chiar independent de această circumstanță.

140. Am constatat în cadrul recursului Comisiei (punctele 93 și 96 din prezentele concluzii) că, potrivit jurisprudenței(50), „obligația Tribunalului de a‑și motiva hotărârile nu se poate extinde, în principiu, până la impunerea justificării soluției reținute într‑o cauză în raport cu cea reținută în altă cauză cu care a fost sesizat, chiar dacă aceasta ar privi aceeași decizie” (sublinierea noastră). Am precizat că utilizarea de către Curte a termenilor „în principiu” justifica faptul că jurisprudența în materie de motivare contradictorie, care se aplică în general în privința motivării prezentate în una și aceeași hotărâre, se poate aplica – în circumstanțe excepționale – în privința motivării prezentate în două sau mai multe hotărâri pronunțate în cauze paralele cu privire la aceeași încălcare și la aceeași decizie.

141. Or, contrar recursului Comisiei, considerăm că astfel de circumstanțe excepționale sunt inexistente în recursul incident.

142. Independent de faptul că argumentului invocat de Keramag și alții privind Hotărârea Wabco îi lipsește precizia, întrucât nu precizează fragmentul din Hotărârea Wabco pe care ar trebui să se întemeieze acest argument, este suficient să se constate că nu există incoerență între concluziile Tribunalului în cele două hotărâri. Astfel, contextul în care Tribunalul a examinat caracterul suficient al punctului 277 din comunicarea privind obiecțiunile și problemele abordate erau fundamental diferite în cele două cauze. În primul rând, astfel cum a arătat Comisia, era vorba în cauza Wabco despre posibilitatea de a interpreta o tăcere ca fiind echivalentă cu mărturisirea unei acțiuni anticoncurențiale, iar nu despre caracterul suficient sau insuficient al comunicării privind obiecțiunile, pentru a permite Keramag și alții să își exercite dreptul la apărare. În al doilea rând, contrar Wabco, Pozzi Ginori SpA nu a păstrat tăcerea asupra afirmațiilor referitoare la reuniunile grupului Michelangelo în Italia.

143. În orice caz, subliniem că Keramag și alții nu au invocat niciun alt element de probă pe care l‑ar fi putut invoca în cazul în care „natura acțiunilor anticoncurențiale” survenite la reuniunile Michelangelo ar fi fost precizată în mod diferit. În aceste condiții, argumentele invocate de Keramag și alții sunt conjuncturale și lipsite de temei.

144. În consecință, trebuie să se respingă al doilea motiv al recursului incident ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat.

B –    Cauzele Duravit și alții/Comisia (al treilea motiv), Villeroy & Boch AG/Comisia (primul și al doilea motiv), Villeroy & Boch SAS/Comisia (primul și al doilea motiv)

145. Considerăm că, în aceste cauze, Curtea poate deduce pe scurt concluziile din casarea Hotărârii Keramag, precum și din propunerea pe care o facem Curții de a soluționa ea însăși acțiunea formulată de Keramag și alții.

146. Astfel, argumentele Duravit și alții, Villeroy & Boch AG și Villeroy & Boch SAS reprezintă, în principiu, doar cealaltă fațetă a argumentelor Comisiei în recursul său împotriva Hotărârii Keramag. Or, astfel cum am explicat, administrarea probelor în Hotărârea Keramag este într‑adevăr incorectă. Cu privire la aceleași elemente de probă și contrar susținerilor reclamantelor, nu există în Hotărârile Duravit și Villeroy & Boch Austria nici denaturare și nici nemotivare. Prin urmare, motivele privind aceste elemente sunt inadmisibile și, în urma concluziilor noastre cu privire la recursul Comisia/Keramag Keramische Werke și alții, tot ceea ce ar putea avea o legătură cu o inegalitate de tratament în diferitele hotărâri dispare ipso facto, indiferent dacă acest argument ar fi putut fi admisibil.

147. Prin urmare, vom examina aceste cauze mai în detaliu mai jos doar cu titlu subsidiar, dat fiind că acesta este rolul avocatului general.

1.      Cauza Duravit și alții/Comisia (cu privire la al treilea motiv)

148. Duravit și alții subliniază că Tribunalul a denaturat în mai multe rânduri, în mod vădit și determinant, conținutul dosarului și, pentru acest motiv, a săvârșit erori de drept și a încălcat principiile recunoscute din materia administrării probelor.

149. Printre cele 14 denaturări ale probelor invocate de Duravit și alții, a șaptea și a douăsprezecea (cu privire la punctul 213 și la punctul 312 și următoarele din hotărârea Tribunalului) se referă la o apreciere divergentă de către Tribunal a acelorași elemente de probă în cauza de față și în cauze paralele.

150. Potrivit Comisiei, trebuie să se înlăture fiecare dintre afirmațiile cu privire la denaturare fie pentru că acestea s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a Hotărârii Duravit, fie ca urmare a faptului că, în parte, Duravit și alții ar urmări în realitate, prin intermediul acestui motiv, să obțină o reapreciere a situației de fapt fără ca o denaturare vădită a acesteia săvârșită de Tribunal să fi fost demonstrată.

151. În conformitate cu cererea Curții, analiza acestui motiv în prezentele concluzii se va limita la problema dacă concluziile Tribunalului cu privire la anumite elemente de probă, apreciate în mod diferit în alte cauze, pot fi reținute în această cauză (și anume doar a șaptea și a douăsprezecea denaturare invocate de Duravit și alții).

152. Duravit și alții menționează o apreciere divergentă de către Tribunal a acelorași elemente de probă în prezenta cauză și în cauze paralele (Hotărârile Keramag și alții și Villeroy & Boch Austria), în ceea ce privește în special conținutul și luarea în considerare, în vederea stabilirii existenței unor practici anticoncurențiale, a anumitor reuniuni la care Duravit și alții ar fi participat.

153. Considerăm că, în prezenta cauză, Tribunalul nu a depășit limitele unei aprecieri rezonabile a probelor.

a)      A șaptea denaturare invocată

154. Duravit și alții susțin că Tribunalul ar fi denaturat, la punctul 213 din Hotărârea Duravit, elemente de probă și ar fi săvârșit o încălcare a principiilor administrării probelor în raport cu conținutul notelor colaboratorului Hansgrohe, domnul Schinle, referitoare la reuniunea DSI (Freundeskreis der deutschen Sanitärindustrie)/a IFS [Industrie Forum Sanitär (Forumul Industriei Sanitare)] din 5 octombrie 2000, care ar fi fost interpretate diferit în Hotărârea Keramag.

155. Considerăm că aceste argumente sunt doar un pretext pentru a repune în discuție aprecierea probei efectuată de Tribunal la punctul 213 din hotărâre, care nu poate fi contestată ca atare în cadrul recursului.

156. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor(51).

157. În orice caz, așa cum a arătat Comisia, reiese din cuprinsul punctului 213 din Hotărârea Duravit că, referindu‑se la jurisprudența citată la punctele 210-212 din hotărârea menționată, Tribunalul declară același lucru ca și la punctul 133 din Hotărârea Keramag, la care se referă Duravit și alții.

158. Or, la acest punct 133, Tribunalul a statuat în mod clar că considera că obiectul anticoncurențial reieșea din notele referitoare la reuniunea din 5 octombrie 2000: „Fragmentul din notele Hansgrohe, citat la punctul 132 de mai sus, demonstrează în mod clar obiectul anticoncurențial al reuniunii respective. Astfel, majorările de prețuri pentru 2001 comunicate cu această ocazie între participanți constituie informații sensibile în sensul jurisprudenței amintite la punctele 54-57 de mai sus” (sublinierea noastră).

b)      A douăsprezecea denaturare invocată

159. Duravit și alții susțin că Tribunalul ar fi denaturat, la punctul 312 și următoarele din Hotărârea Duravit, decizia în litigiu în raport cu valoarea probantă a elementelor de probă referitoare la reuniunea IFS din 24 aprilie 2001 și la reuniunile FSKI Fachverband Sanitärkeramische Industrie (denumită în continuare „FSKI”) din 23 ianuarie și din 5 iulie 2002.

160. Astfel cum am observat în privința celei de a șaptea denaturări invocate, aceste argumente urmăresc de asemenea să repună în discuție aprecierea probei efectuată de Tribunal, care nu poate fi atacată ca atare în cadrul recursului.

161. Tribunalul a constatat efectiv, în Hotărârea Keramag, că cele două reuniuni ale FSKI nu erau menționate în motivele deciziei în litigiu în sensul că au dat naștere la acțiuni anticoncurențiale între participanți. Tribunalul stabilește aceeași constatare pentru reuniunea IFS din 23 ianuarie 2002 (punctul 129 din hotărârea menționată).

162. Cu toate acestea, considerăm că Hotărârea Duravit nu indică contrariul. Cele trei reuniuni nu sunt examinate niciun moment în cadrul acesteia. Trimiterea, la punctul 313 din această hotărâre, la valoarea probantă ridicată prezentată de „cvasitotalitatea” elementelor de probă care se raportează la reuniunile IFS și FSKI poate privi doar reuniunile examinate de Tribunal. În consecință, cele trei reuniuni citate anterior sunt excluse. Aceeași concluzie trebuie să se aplice reuniunii IFS din 14 noiembrie 2001.

c)      Concluzie

163. A șaptea și a douăsprezecea denaturare invocate de Duravit și alții trebuie respinse fie ca inadmisibile, fie ca nefondate.

2.      Cauza Villeroy & Boch AG/Comisia

a)      Cu privire la primul motiv (aprecierea încălcării reproșate în Franța este contradictorie, contrară principiului egalității de tratament, principiului in dubio pro reo și principiilor logicii)

i)      Rezumat succint al argumentelor invocate de Villeroy & Boch AG

164. Villeroy & Boch AG contestă aprecierea elementelor de probă care se raportează la complexitatea faptelor săvârșite în Franța. Analiza probelor prezintă, în opinia sa, contradicții importante. Aceasta consideră că o analiză a probelor grevată astfel de contradicții ar încălca principiul egalității de tratament și Tribunalul ar fi săvârșit mai multe erori de drept care îi aduc atingere. Pe de o parte, Tribunalul ar fi dat unui număr de două elemente de probă (declarațiile date de Ideal Standard și de Roca France în temeiul clemenței) o apreciere diametral opusă analizei efectuate în Hotărârea Keramag), în defavoarea sa și în pofida principiilor egalității de tratament și beneficiului îndoielii. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi analizat o probă care nu poate fi utilizată (declarația dată de Duravit și alții) tot în detrimentul său, neurmând propria jurisprudență și cu nerespectarea principiilor egalității de tratament și beneficiului îndoielii, precum și a articolului 263 TFUE și a articolului 296 al doilea paragraf TFUE, înlocuind în același timp, în mod ilegal, motivarea deciziei în litigiu.

165. În plus, potrivit Villeroy & Boch AG, mărturia unei întreprinderi care a cerut clemență poate, în temeiul principiului testis unus, testis nullus care reiese din jurisprudență, să fie susținută și de cea a altor participanți la înțelegere. Aceasta ar fi situația în prezenta cauză, întrucât mărturia furnizată în cadrul cererii de clemență a Ideal Standard ar fi fost confirmată de declarația dată de Roca France. Aprecierea probelor împotriva lor pentru a le stabili participarea în Franța ar fi contrazisă în totalitate în aprecierea efectuată în Hotărârea Keramag.

166. Având în vedere că niciun alt element de probă nu ar fi fost utilizat în mod legal în ceea ce privește încălcarea care se pretinde că poate fi imputată Villeroy & Boch AG în Franța, constatările reținute împotriva acesteia ar fi întemeiate pe o eroare de drept de același tip ca și cele menționate mai sus, în ceea ce privește fapte săvârșite în Franța. Prin urmare, ar trebui să se anuleze încălcarea unică reținută de Tribunal, din moment ce condițiile unei încălcări complexe și continue nu ar fi îndeplinite în ceea ce privește Franța. Ar trebui cel puțin să se anuleze constatările care figurează la articolele 1 și 2 din decizia în litigiu cu privire la Franța.

167. În opinia Comisiei, argumentele respective sunt nefondate.

ii)    Analiză

168. Astfel cum am arătat în analiza noastră cu privire la recursul Comisia/Keramag Keramische Werke și alții (punctele 45-131 din prezentele concluzii), unele aprecieri conținute în Hotărârea Keramag sunt total contradictorii cu cele care le corespund în trei hotărâri paralele (Hotărârile Roca Sanitario, Duravit și alții, precum și Villeroy & Boch Austria), pronunțate în aceeași zi, de aceiași judecători, împotriva aceleiași decizii a Comisiei. Toate aceste hotărâri au ca obiect aceleași fapte și Comisia a invocat în acestea aceleași elemente de probă.

169. Or, contrar celor pretinse de Villeroy & Boch AG, Tribunalul a statuat în mod întemeiat în Hotărârea Villeroy & Boch Austria că discuțiile anticoncurențiale organizate la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 fuseseră probate suficient pe plan juridic, întemeindu‑se în această privință pe cererile concordante introduse de Ideal Standard și de Roca France în vederea aplicării Comunicării privind clemența. Tribunalul a urmat astfel jurisprudența constantă potrivit căreia conținutul unei cereri de aplicare a Comunicării privind clemența putea fi confirmat de altă cerere de aplicare a acestei comunicări(52). Acesta a ajuns la același rezultat în Hotărârea Duravit (punctul 324). În Hotărârea Roca (punctele 198 și 239), în sfârșit, astfel cum am arătat la punctul 49 (a treia liniuță) din prezentele concluzii, Tribunalul a acordat o reducere a amenzii de 6 % întrucât informațiile furnizate prezentau o valoare adăugată semnificativă în sensul că acestea atestau că discuții anticoncurențiale avuseseră loc la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004. Prin urmare, Hotărârea Roca privea același aspect al încălcării ca și în speță.

170. Astfel cum am văzut, în timp ce Tribunalul a constatat în trei hotărâri (și anume Hotărârile Roca, Duravit și Villeroy & Boch Austria) că încălcarea a fost săvârșită în cadrul AFICS, acesta a ajuns, dimpotrivă, la o concluzie contrară în Hotărârea Keramag. Or, după cum s‑a arătat deja la punctul 99 din prezentele concluzii, eroarea în ceea ce privește aprecierea probelor se situează în Hotărârea Keramag, a cărei anulare o propunem.

171. În orice caz, chiar dacă Curtea nu ar urma propunerea noastră în cauza Comisia/Keramag și alții, subliniem că Villeroy & Boch AG nu susține că Hotărârea Villeroy & Boch Austria ar fi afectată de o motivare deficitară sau că Tribunalul ar fi denaturat probele. Așa cum arată Comisia, dacă Tribunalul nu ar fi pronunțat Hotărârea Keramag, Villeroy & Boch AG nu ar ataca această parte a hotărârii.

172. În Hotărârea Koninklijke Wegenbouw Stevin/Comisia(53), în care reclamanta se prevalase de asemenea de o încălcare a principiului egalității de tratament și a cerințelor fundamentale de coerență a hotărârilor judecătorești, Curtea a respins motivul ca fiind inadmisibil, întrucât reclamanta nu invocase nicio denaturare a elementelor de probă în litigiu. Situația trebuie să fie aceeași pentru argumentul motivării insuficiente privind Hotărârea Villeroy & Boch Austria (punctul 18 din cadrul recursului).

173. În ceea ce privește pretinsele încălcări ale principiilor testis unus, testis nullus, in dubio pro reo și prezumției de nevinovăție și în special în privința probelor insuficiente examinate pentru dovedirea încălcării pe care Villeroy & Boch AG ar fi săvârșit‑o în Franța, amintim (a se vedea punctul 169 din prezentele concluzii) că, potrivit jurisprudenței(54), o cerere de aplicare a Comunicării privind clemența poate fi confirmată de o altă cerere. În Hotărârea Keramag, Tribunalul a omis pur și simplu să aprecieze forța probantă a declarațiilor date de Roca France care însoțeau cererea (a se vedea în acest context punctul 77 și următoarele din prezentele concluzii).

174. Or, în speță, și anume în Hotărârea Villeroy & Boch Austria (dar și, astfel cum am arătat mai sus, în Hotărârea Duravit), Tribunalul a afirmat în mod expres că declarațiile date de Roca France în cadrul cererii sale de clemență făceau parte din seria de probe care îi permiteau să constate încălcarea referitoare la produsele sanitare ceramice în Franța. Acesta a arătat în cele două hotărâri menționate că Ideal Standard și Roca France își confirmau reciproc declarațiile, cel puțin în ceea ce privește produsele „de gamă inferioară”, întrucât concluziile Comisiei se raportau la această categorie de produse.

175. Tribunalul nu a apreciat necesar să examineze alte elemente de probă(55), întrucât a considerat că declarațiile date de Ideal Standard și de Roca France erau suficiente. Astfel, numai în cazul în care Curtea ar considera că cele două declarații date de Ideal Standard și de Roca France nu erau suficiente pentru a constata încălcarea în Franța, ar reveni Tribunalului (sau Curții, în cazul în care ar considera că respectiva cauză ar fi în stare de judecată) sarcina să examineze valoarea probantă a acestor elemente suplimentare.

176. Prin urmare, primul motiv al Villeroy & Boch AG trebuie respins fie ca inadmisibil, fie ca nefondat.

b)      Cu privire la al doilea motiv, al doilea aspect (atingere adusă regulilor de logică și principiului egalității de tratament în ceea ce privește evaluarea materială și imputarea pentru Italia)

177. Villeroy & Boch AG critică faptul că Tribunalul i‑a imputat, în calitate de fabricant de produse sanitare ceramice, încălcări săvârșite în Italia de operatori care nu sunt concurenți ai recurentei (producători de robinete), în condițiile în care aceasta nu desfășura activități în această țară și nu era prezentă la reuniuni pretins contrare dreptului cu privire la înțelegeri. De asemenea, Tribunalul a considerat în cauze paralele că întreprinderile prezente pe această piață trebuiau scoase din cauză. În această privință, ar exista și o inegalitate de tratament vădit discriminatorie în defavoarea reclamantei, o încălcare a prezumției de nevinovăție și a regulilor de logică.

178. Comisia contestă admisibilitatea motivului întemeiat pe o atingere adusă principiului egalității de tratament în ceea ce privește constatările Tribunalului în trei proceduri paralele cu privire la alți fabricanți de produse sanitare ceramice. Chiar dacă constatări care s‑ar putea aplica și Villeroy & Boch AG ar fi fost efectuate în alte hotărâri, nu ar fi mai puțin adevărat că aceasta nu ar fi formulat niciun motiv corespunzător în primă instanță.

179. Oricum, este suficient să se constate că, potrivit jurisprudenței, Villeroy & Boch AG „poate, astfel, să formuleze recurs invocând în fața Curții motive derivate din însăși hotărârea atacată”(56) (și anume diferența de tratament în privința celorlalte părți).

180. Cu privire la fond și chiar fără a trebui să se pronunțe asupra pertinenței argumentului legat de o eventuală inegalitate de tratament în raport cu alte întreprinderi avute în vedere în hotărâri paralele ale Tribunalului, trebuie arătat că anularea parțială decisă de Tribunal cu privire la încălcarea constatată în Italia rezultă doar din participarea mai limitată în timp a anumitor întreprinderi și că aceasta nu are nicio incidență asupra aspectului dacă Villeroy & Boch AG putea avea cunoștință despre încălcare în această țară sau putea să o prevadă în mod rezonabil. În scopul imputării unei încălcări globale, trebuie să se stabilească dacă întreprinderea nu putea ignora întinderea generală și caracteristicile esențiale ale înțelegerii globale, ignorarea unor elemente de detaliu nefiind nicidecum determinantă(57).

181. Mai precis, subliniem următoarele elemente.

182. În primul rând, astfel cum a arătat Comisia, Tribunalul a constatat în Hotărârea Duravit (punctele 37-41 din cadrul recursului) că probele nu erau suficiente pentru a ajunge la concluzia că Duravit și alții aveau cunoștință de încălcarea săvârșită în Italia, ceea ce Duravit și alții contestaseră cu claritate și precizie.

183. Pe de altă parte, Villeroy & Boch AG și Duravit și alții nu se aflau în aceeași situație, pe de o parte, întrucât Duravit și alții au participat la încălcare în trei state membre, față cinci pentru Villeroy & Boch AG, și, pe de altă parte, întrucât aceasta din urmă a fost implicată în încălcare o perioadă considerabil mai lungă, aceste două elemente conducând în mod normal la o imagine mai bună a întinderii reale a unui comportament ilicit.

184. În al doilea rând, în ceea ce privește Hotărârea Wabco (punctele 42 și 43 din cadrul recursului), anularea parțială se întemeiază pe o problemă specială. O mare parte a amenzii se raporta la o încălcare cu privire la produse sanitare ceramice vândute în Italia, astfel încât o parte din această amendă a fost calculată pe baza valorii vânzărilor acestor produse în Italia, în timp ce, în cazul Villeroy & Boch AG, amenda a fost, dimpotrivă, calculată fără a ține seama de valoarea vânzărilor efectuate în Italia.

185. În al treilea rând, în cauza Wabco, Tribunalul a constatat că participarea acestei întreprinderi la încălcarea cu privire la produse sanitare ceramice era dovedită pentru piața italiană doar pentru o anumită perioadă și a redus amenda în consecință. Totuși, Tribunalul a afirmat în mod clar că Ideal Standard participase și la această înțelegere prin schimburi de informații cu fabricanții de robinete(58). Partea amenzii care se întemeia pe valoarea vânzărilor de robinete pe această piață nu a fost contestată de Ideal Standard și nici Tribunalul nu a anulat‑o. Întrucât Tribunalul nu a considerat că Ideal Standard nu avusese cunoștință de o parte a încălcării, nu înțelegem (ca și Comisia) cum situația societății Villeroy & Boch AG în Italia ar putea fi comparată cu cea a Ideal Standard.

186. În al patrulea rând, în privința Hotărârii Keramag (punctele 44-47 din cadrul recursului), anularea pronunțată de Tribunal privește o parte restrânsă a încălcării și rezultă din lipsa probelor cu privire la participarea Pozzi Ginori o perioadă de câteva luni. Aceasta nu a determinat reducerea amenzii, care a fost calculată și pe baza valorii vânzărilor de produse sanitare ceramice în Italia(59).

187. Întrucât Tribunalul nu a considerat că comportamentul ilicit în Italia nu ar fi fost cunoscut de Keramag și alții, nu înțelegem cum situația Villeroy & Boch AG în Italia ar putea fi comparată cu cea a Keramag și alții.

188. Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

3.      Cauza Villeroy & Boch SAS/Comisia

a)      Cu privire la primul motiv (contradicție în aprecierea mijloacelor de probă în ceea ce privește Franța, care încalcă principiul egalității de tratament și principiul in dubio pro reo și aduce atingere coerenței logice și juridice a hotărârii)

189. Arătând că aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la declarațiile date de Ideal Standard, de Roca France și de Duravit în legătură cu ansamblul faptelor constatate în Franța nu corespunde celei pe care a efectuat‑o cu privire la aceleași elemente de probă în Hotărârile Keramag și Wabco Europe, Villeroy & Boch France susține că Tribunalul ar fi încălcat principiile egalității de tratament și in dubio pro reo.

190. Astfel, pentru Villeroy & Boch France, Tribunalul și‑a întemeiat Hotărârea Villeroy & Boch Austria pe declarațiile date de Ideal Standard și de Roca France, în timp ce, în Hotărârea Keramag, acesta a considerat că declarația dată de Ideal Standard nu ar fi putut constitui în sine o probă suficientă și că Comisia nu s‑a putut întemeia pe declarațiile date de Roca France, în lipsa elementelor de probă prin care se confirmă că o coordonare a prețurilor minime fusese pusă în aplicare.

191. În ceea ce privește declarația dată de Duravit și alții, Villeroy & Boch SAS arată că, în Hotărârea Keramag, Tribunalul a constatat că această declarație nu i‑a fost comunicată în cursul procedurii administrative și că, în consecință, nu îi era opozabilă. Faptul că Tribunalul s‑a întemeiat pe declarația dată de Duravit și alții pentru a confirma declarația Ideal Standard ar fi viciat motivarea deciziei în litigiu.

192. Villeroy & Boch SAS consideră că, procedând astfel, Tribunalul a încălcat articolul 263 TFUE și articolul 296 al doilea paragraf TFUE, precum și principiul prezumției de nevinovăție, enunțat la articolul 48 primul paragraf din cartă și la articolul 6 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.

193. În ceea ce privește contradicția cu Hotărârea Keramag, facem trimitere la punctul 45 și următoarele din prezentele concluzii, referitoare la această hotărâre, precum și la punctul 148 și următoarele (Duravit și alții) și la punctul 168 și următoarele (Villeroy & Boch AG), în care ne‑am motivat propunerea de a respinge motivele pe care Duravit și alții și Villeroy & Boch AG le‑au întemeiat pe această contradicție.

194. Pe de altă parte, suntem de acord cu Villeroy & Boch SAS că răspunsul dat de Duravit și alții la comunicarea privind obiecțiunile nu poate fi utilizat ca probă. Acest argument invocat de Villeroy & Boch SAS este însă inoperant deoarece Hotărârea Villeroy & Boch Austria în mod vădit nu s‑a întemeiat pe răspunsul respectiv (a se vedea punctul 295 din această din urmă hotărâre). Comisia însăși nu contestă că evocarea sa răspundea doar unei preocupări de exhaustivitate și că acest răspuns nu putea fi luat în considerare, dat fiind că nu a fost menționat nici în comunicarea privind obiecțiunile, nici în scrisoarea de prezentare a situației de fapt.

195. Prin urmare, primul motiv trebuie respins.

b)      Cu privire la al doilea motiv (pretinsa eroare de drept în calificarea drept încălcare unică, complexă și continuă – contradicțiile dintre diversele hotărâri)

196. Villeroy & Boch SAS susține, în esență, că Tribunalul a făcut aceleași constatări în privința sa numai în Hotărârile Keramag, Duravit și Wabco. În cazul în care Tribunalul le‑ar fi urmat, nu ar fi putut dovedi existența unei încălcări unice, continue și complexe. Astfel, prin intermediul acestei obiecțiuni, Villeroy & Boch SAS consideră, în subsidiar, că probele pentru a dovedi vinovăția sa lipsesc: a) în Franța, din cauza constatărilor efectuate în Hotărârea Keramag, b) în Italia, din cauza anulării în tot sau în parte a constatărilor unei participări la încălcări în Hotărârile Duravit, Wabco și Keramag, c) în Germania și d) în Țările de Jos, din cauza anulării în parte a deciziei în litigiu în ceea ce privește comportamentele societății‑mamă.

197. Dincolo de argumentele prin care ne‑am motivat propunerea de respingere a primului motiv al Villeroy & Boch SAS, invocând contradicții între diferite hotărâri paralele ale Tribunalului (a se vedea punctul 189 și următoarele din prezentele concluzii), trebuie să se respingă afirmațiile potrivit cărora o „parte semnificativă a constatărilor” (recurs, punctul 52) a fost anulată de Tribunal.

198. Pentru Franța, anularea rezultă din faptul că o întreprindere ar fi avut o implicare mai redusă în încălcare sau că aceasta din urmă avea o întindere geografică mai limitată.

199. În ceea ce privește Germania și Italia, Tribunalul s‑a limitat să reducă durata participării altor două întreprinderi, în funcție de circumstanțele corespunzătoare participării lor.

200. În ceea ce privește Țările de Jos, anularea a redus în mod marginal participarea societății‑mamă.

201. Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Comisia, simplul fapt că este posibil ca anumite întreprinderi să nu fi avut cunoștință de încălcare în ansamblu nu este incompatibil cu existența unei încălcări unice. Jurisprudența a distins cu precizie constatarea unei încălcări unice de răspunderea fiecărei întreprinderi. Faptul că este posibil ca anumite întreprinderi să nu fi fost la curent cu conținutul global al încălcării se explică prin faptul că aceste întreprinderi și‑ar concentra activitățile doar pe unele piețe, având o activitate marginală pe celelalte.

202. Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

C –    Cauza Roca Sanitario/Comisia (doar primul aspect al celui de al doilea motiv)

1.      Rezumat succint al argumentelor părților

203. Prin intermediul acestui aspect, Roca Sanitario susține că, deși Tribunalul a recunoscut gravitatea redusă, din punct de vedere geografic, a încălcării pentru care a fost considerată răspunzătoare în raport cu cea a încălcărilor imputate întreprinderilor din cadrul „nucleului dur” (sau „grup central”) al înțelegerii(60), acesta nu a dedus consecințele care se impuneau în măsura în care Tribunalul nu a redus, în exercitarea competenței sale de fond, cuantumul amenzilor care i‑au fost aplicate, nici prin adaptarea coeficienților „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional”, nici prin recunoașterea existenței unor circumstanțe atenuante. Astfel, Tribunalul nu și‑ar fi respectat obligația de motivare și ar fi încălcat principiile individualizării sancțiunii și răspunderii personale, proporționalității [astfel cum a fost consacrat la articolul 49 alineatul (3) din cartă], egalității de tratament și protecției încrederii legitime.

204. Comisia subliniază, mai întâi, că întinderea geografică limitată a încălcărilor săvârșite de Roca Sanitario și de filialele sale se reflectă deja în cuantumul de bază al amenzilor, în sensul că acesta a fost calculat doar pe baza vânzărilor realizate în Franța și în Austria.

205. În continuare, deși întinderea geografică este menționată în Orientările din 2006 ca un factor care trebuie luat în considerare la stabilirea coeficienților aplicabili, aceasta ar avea doar un rol marginal, dat fiind că valoarea vânzărilor oferă deja o informație suficientă în această privință și că natura încălcării constituie factorul de apreciere preponderent. Astfel, Comisia a dezvoltat o practică ce constă în aplicarea unei ușoare creșteri, în general de 1 %, atunci când sfera geografică corespunde ansamblului Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European. Ar fi justificat să nu se aplice totuși această practică atunci când încălcarea are o întindere geografică mai redusă, în caz contrar trebuind ca acest procent să fie ajustat cu zecimale în funcție de numărul de stat membre acoperite de încălcare. Reținând coeficienți de 15 %, Comisia nu s‑ar fi îndepărtat, așadar, de metodologia prezentată în Orientările din 2006.

206. Comisia observă de asemenea că niciun element nu obligă Tribunalul să reducă o amendă pe care o apreciază ca fiind proporțională pentru simplul motiv că consideră că amenda aplicată altor participanți la înțelegere ar fi trebuit să fie mai ridicată. Dimpotrivă, Tribunalul ar fi refuzat în repetate rânduri o asemenea reducere în numele principiului potrivit căruia „nimeni nu poate invoca în favoarea sa o ilegalitate săvârșită în favoarea altei persoane”. Ar reieși atât din jurisprudență, cât și din practica decizională a Comisiei că o diferență în ceea ce privește participarea la încălcare nu trebuie să se reflecte în mod necesar printr‑o reducere a amenzii, în măsura în care aceasta din urmă reflectă în mod corect participarea individuală a întreprinderii în cauză.

207. Pe de altă parte, Comisia arată că Curtea nu impune o motivare detaliată atunci când coeficienții (de majorare a cuantumului de bază al amenzii) se apropie de 15 %(61). În orice caz, Hotărârea Roca Sanitario ar explica în mod clar în ce măsură aceștia erau adecvați.

208. În ceea ce privește critica referitoare la incoerența acestei hotărâri în raport cu hotărârile pronunțate cu privire la acțiuni paralele, Comisia o consideră inadmisibilă pentru motivul că examinarea sa ar implica o analiză comparativă a circumstanțelor de fapt relevante. În orice caz, Tribunalul ar fi aplicat aceleași cote de 15 % celorlalte întreprinderi care nu au fost considerate răspunzătoare de înțelegere în ansamblu, precum Duravit și Dornbracht.

2.      Analiză

a)      Evocarea jurisprudenței

209. Ne referim, mai întâi, la Concluziile noastre prezentate în cauza Telefónica și Telefónica de España/Comisia (C‑295/12 P, EU:C:2013:619), în care am analizat în detaliu problematica competenței de fond a Tribunalului(62).

210. În sensul prezentului recurs, trebuie amintit, în ceea ce privește întinderea controlului jurisdicțional al Curții în această privință, că, deși Tribunalul este singurul competent să controleze maniera în care Comisia trebuie să aprecieze, în fiecare caz special, gravitatea comportamentelor ilicite, revine Curții, în cadrul recursului, să examineze în ce măsură Tribunalul a luat în considerare, într‑o modalitate corectă din punct de vedere juridic, toți factorii esențiali pentru a aprecia gravitatea unui anumit comportament în lumina articolului 101 TFUE și a articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003(63).

211. În continuare, Tribunalul, atunci când se pronunță cu privire la cuantumul amenzilor în exercitarea unei competențe de fond, este ținut de aceleași obligații juridice ca și Comisia atunci când impune o sancțiune și, prin urmare, în special de principiul egalității de tratament între întreprinderile care au participat la un acord contrar articolului 101 TFUE(64).

212. Reamintim că principiul potrivit căruia Curtea nu are competența de a substitui, pentru motive de echitate, aprecierea Tribunalului cu propria apreciere atunci când acesta se pronunță în exercitarea competenței sale de fond(65) nu se opune verificării de către Curte a respectării acestei obligații.

213. Astfel, Curtea a redus deja amenda în situații în care Tribunalul aplicase unei întreprinderi, fără nicio justificare obiectivă, un tratament mai sever decât celorlalte întreprinderi implicate în aceeași înțelegere(66), întrucât exercitarea competenței de fond nu poate conduce la discriminare între întreprinderile care au participat la aceeași încălcare(67).

b)      Tribunalul a constatat o inegalitate de tratament, însă nu a acționat în consecință

214. În speță, Tribunalul, constatând (punctul 187) că încălcarea săvârșită de întreprinderile din cadrul nucleului dur ar fi „trebuit”, în special ca urmare a întinderii sale geografice mai extinse, să fie sancționată printr‑o amendă calculată pe baza coeficienților „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional” mai ridicați, a admis că situații diferite (și anume cea a întreprinderilor din cadrul nucleului dur și cea a celorlalte) fuseseră tratate similar în mod greșit.

215. Or, Tribunalul nu a aplicat nicio majorare sau reducere a cuantumului de bază al amenzii, menținând, pentru toate întreprinderile, același coeficient de gravitate și același factor disuasiv de 15 %(68).

216. Pentru a justifica această concluzie, Tribunalul a statuat, la punctul 169 din Hotărârea Roca Sanitario, în cadrul examinării motivelor invocate în susținerea concluziilor în anulare, că „[t]otuși, chiar presupunând că este necesar să se considere că Comisia ar fi trebuit să trateze, la stabilirea coeficienților respectivi, întreprinderile care au participat la încălcarea unică ce acoperă cele șase teritorii ale Uniunii și cele trei subgrupe de produse în mod distinct de cele care au participat la încălcarea unică pe un singur teritoriu, nu este mai puțin adevărat că reclamanta nu ar fi putut beneficia de un asemenea tratament distinct. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 155 [din această hotărâre] în ceea ce privește coeficientul «cuantumul adițional», Comisia a luat în mod întemeiat în considerare, în vederea calculării cuantumului amenzii, în conformitate cu punctul 25 din Orientările din 2006, un coeficient «cuantumul adițional» de 15 %, care nu este disproporționat în raport cu gravitatea comportamentelor anticoncurențiale pentru care s‑a reținut răspunderea reclamantei. Pentru aceleași motive ca și cele evocate la punctul 155 [din hotărârea menționată], Comisia a luat în considerare în mod întemeiat și fără a încălca principiul proporționalității, în conformitate cu punctele 21-23 din orientările menționate, un coeficient «gravitatea încălcării» de 15 %. În consecință, lipsa unui tratament diferențiat între toate întreprinderile destinatare ale deciziei [în litigiu] nu a fost în detrimentul reclamantei”.

217. Prin urmare, Tribunalul, după ce a constatat la punctul 168 din hotărârea sa gravitatea relativă mai redusă a încălcării imputate societății Roca Sanitario, evită problema existenței sau inexistenței unei discriminări declarând pur și simplu că aceasta nu a fost, în orice caz, în defavoarea Roca Sanitario și consideră că această întreprindere nu ar fi putut beneficia oricum de un tratament diferit întrucât cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată nu era disproporționat.

218. La punctul 185 din Hotărârea Roca Sanitario, Tribunalul amintește, ca răspuns la motivele invocate în susținerea concluziilor privind reducerea cuantumului amenzii, că „a constatat, la punctele 168-170 [din această hotărâre], că Comisia nu a încălcat principiul egalității de tratament prin faptul că a aplicat reclamantei coeficienții «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» de 15 %. Pe de altă parte, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat la punctul 155 de mai sus, Comisia putea, în conformitate cu punctele 21-23 și 25 din Orientările din 2006, să considere în mod întemeiat că coeficienții «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» de 15 % nu erau disproporționați în raport cu gravitatea încălcării”.

219. Tribunalul adaugă la punctul 187 că „împrejurarea că întreprinderilor care au participat la încălcarea unică ce acoperea șase state membre și trei subgrupe de produse ar fi trebuit să li se impună o amendă calculată pe baza coeficienților «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» superiori celor de 15 %, reținuți pentru sancționarea reclamantei nu poate însă justifica în mod valabil impunerea de către Tribunal reclamantei, în cadrul exercitării competenței sale de fond, a unei amenzi într‑un cuantum care nu ar fi suficient de disuasiv în raport cu gravitatea încălcării la care aceasta a participat”.

220. Prin urmare, tratamentul ar fi fost inegal, însă principiul egalității de tratament nu ar fi fost încălcat întrucât amenda rămânea proporțională!

221. În această privință, trebuie amintit că articolul 49 alineatul (3) din cartă prevede că „[p]edepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune”. În temeiul acestei norme, este ilogic să se constate caracterul mai puțin grav al unei încălcări menținându‑se totodată aceeași intensitate a sancțiunii ca și pentru încălcări mai grave constatate în hotărâri paralele.

222. Or, amintim că, după ce a constatat o gravitate mai redusă a încălcării reproșate Roca Sanitario, Tribunalul nu a redus amenda și a continuat să îi aplice aceiași coeficienți de gravitate și de disuasiune ca și amenzilor aplicate întreprinderilor din cadrul nucleului dur, pentru care Tribunalul consideră că Comisia ar fi trebuit să utilizeze coeficienți mai ridicați.

223. În acest context, se ridică problema dacă Tribunalul putea refuza să aplice Roca Sanitario coeficienți inferiori care să permită să se restabilească egalitatea de tratament cu alți participanți pentru motivul că acest lucru ar fi contrar principiului proporționalității, care impune ca amenzile să atingă un nivel suficient de disuasiv.

224. Nu suntem de această părere.

225. Astfel, urmând raționamentul Tribunalului, care a disociat la nivelul gravității încălcările săvârșite de Roca Sanitario și, respectiv, de alți participanți, ar trebui să concluzionăm că caracterul disuasiv al unei amenzi nu are nicidecum legătură cu gravitatea încălcării, în timp ce Tribunalul se referă la punctul 187 la un cuantum al amenzii disuasiv în raport cu gravitatea încălcării.

226. Din două una: în cazul în care amenda impusă este aceeași pentru două încălcări de gravitate diferită, este fie insuficient de disuasivă pentru una dintre încălcări, fie disproporționată pentru cealaltă. Întrucât calcularea amenzii nu a fost revizuită pentru cei care răspund de încălcarea cea mai gravă, o amendă identică impusă autorului unei încălcări mai puțin grave este în mod necesar disproporționată.

227. Tribunalul nu putea corecta întinderea geografică a încălcării unice, continue și complexe la care a participat reclamanta, de exemplu de la șase state membre la doar două state membre (astfel cum a procedat în cauza Dornbracht/Comisia, T‑386/10, EU:T:2013:450), sau, recunoscând că încălcarea săvârșită de întreprinderile din cadrul nucleului dur ar fi „trebuit”, ca urmare a întinderii sale geografice mai extinse, să fie sancționată printr‑o amendă calculată pe baza unor coeficienți „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional” mai ridicați (punctul 187 din Hotărârea Roca Sanitario), admițând astfel că situații diferite au fost tratate similar în mod greșit (așa cum a procedat în speță), și, în același timp, să decidă, pe de o parte, să nu majoreze amenzile întreprinderilor din cadrul nucleului dur și, pe de altă parte, că amenda aplicată, de exemplu, Roca Sanitario nu poate fi diminuată (a se vedea coeficienții reduși respectivi) fără a oferi o motivare suficientă în această privință.

228. Astfel, după cum a statuat Tribunalul în Hotărârea Mamoli Robinetteria/Comisia (T‑376/10, EU:T:2013:442, punctul 174): „[…] o încălcare care acoperă șase teritorii ale Uniunii și care afectează trei subgrupe de produse nu poate fi considerată în mod valabil ca având o gravitate comparabilă cu cea a unei încălcări săvârșite doar pe teritoriul unui stat membru și care afectează două dintre cele trei subgrupe de produse. Având în vedere întinderea efectelor sale asupra concurenței în Uniune, această primă încălcare trebuie considerată mai gravă decât a doua încălcare”.

229. Considerăm de altfel că Tribunalul nu a urmat propria jurisprudență aplicabilă în materia nivelului amenzilor în funcție de gravitatea încălcărilor imputate fiecărei întreprinderi într‑o încălcare unică, continuă și complexă. Astfel, în temeiul principiilor individualizării pedepselor, răspunderii personale și nediscriminării, o răspundere redusă ar trebui să se reflecte, în principiu, în cuantumul amenzii.

230. Pentru a da proporționalității sau efectului disuasiv un caracter obiectiv, Tribunalul consideră necesar să se inspire din Orientările din 2006. Amintim în această privință că orientările respective „prevăd o regulă de conduită […] de la care administrația nu se poate îndepărta […] fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament”(69). Aplicarea lor oarbă și automată este, așadar, exclusă, inclusiv pentru Tribunal, atunci când acestea conduc la o inegalitate de tratament(70).

231. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat deja încălcări ale principiului egalității de tratament și a acționat în consecință sub forma reducerii amenzilor. Aceasta a fost situația în Hotărârile Bolloré și alții/Comisia (T‑109/02, T‑118/02, T‑122/02, T‑125/02, T‑126/02, T‑128/02, T‑129/02, T‑132/02 și T‑136/02, EU:T:2007:115, punctul 694 și următoarele)(71) și Chalkor/Comisia (T‑21/05, EU:T:2010:205, punctele 104-113). În aceeași hotărâre, Tribunalul consideră în mod întemeiat că „unei întreprinderi nu îi poate fi aplicată niciodată o amendă al cărei cuantum este calculat în funcție de o participare la o înțelegere pentru care nu se reține răspunderea acesteia” (punctul 93)(72).

232. Reiese de asemenea din jurisprudența Curții existența unei obligații pozitive (iar nu a unei facultăți, după cum pare să considere Tribunalul) de a ține seama de gravitatea mai redusă în ceea ce privește cuantumul amenzilor: „faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a jucat un rol minor în aspectele la care a participat trebuie luat în considerare la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea amenzii” (sublinierea noastră)(73).

c)      În ce constă motivarea?

233. Este important să se arate că Tribunalul nu a explicat deloc modul în care o reducere, chiar și nesemnificativă, a cuantumului de bază al amenzii aplicate Roca Sanitario ar fi condus la un cuantum insuficient de disuasiv (și de altfel nici nu a motivat suficient în ce măsură nivelul de 15 % era adecvat). Tribunalul s‑a limitat să afirme că coeficienții aplicați era „adecvați” pentru Roca Sanitario. Aceasta nu este, în mod evident, o motivare adecvată! În plus, Hotărârea Roca Sanitario se referă doar la (coeficientul) „cuantumul adițional” și nu menționează nivelul coeficientului „gravitatea încălcării”.

d)      Orice diferențiere în situația întreprinderilor în cauză trebuie să se reflecte în cuantumul amenzii?

234. Jurisprudența impune de asemenea ca cuantumul amenzilor să țină seama de gravitatea relativă a încălcărilor imputate multiplilor participanți la aceeași încălcare(74). Această cerință urmărește să asigure principiul individualizării sancțiunilor.

235. Curtea a subliniat, desigur, că un asemenea principiu nu merge până la a impune repercutarea oricărei diferențieri în ceea ce privește cifra de afaceri a acestora din urmă(75).

236. În opinia noastră, această limitare – care echivalează cu admiterea imposibilității de a asigura egalitatea perfectă între participanții respectivi – trebuie să înglobeze prin analogie, în mod logic, diferențierile referitoare la sfera geografică și, așadar, la gravitatea încălcărilor constatate.

237. Așa stau lucrurile cu atât mai mult cu cât aceste diferențieri sunt, ca și cele privind cifra de afaceri, reflectate deja în valoarea vânzărilor luate în considerare la calcularea cuantumului de bază al amenzii.

238. Prin urmare, este necesar să se aprecieze dacă neluarea în considerare, în vederea stabilirii coeficienților „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional”, a gravității relativ mai reduse a încălcării imputate Roca Sanitario a generat o diferențiere care depășește nivelul de intensitate dincolo de care trebuie corectată o discriminare.

239. Mai întâi, considerăm că, cu excepția întinderii geografice, hotărârea Tribunalului nu face diferența între gravitatea comportamentului filialelor Roca Sanitario, cu privire la care aceasta din urmă a trebuit să răspundă, și gravitatea comportamentului întreprinderilor din cadrul nucleului dur (care se află la originea înțelegerii și care, potrivit Roca Sanitario, au adoptat măsuri în vederea extinderii acesteia, precum și a garantării executării și a coordonării sale la scară europeană(76)). Este suficient să se constate că Tribunal a omis orice referire în hotărârea sa la faptul că Roca Sanitario nu făcea parte din nucleul dur al înțelegerii și că una dintre filialele sale participase la înțelegere doar pentru două subgrupe de produse, iar nu trei.

240. Or, în Hotărârea Deutsche Telekom/Comisia (C‑280/08 P, EU:C:2010:603, punctul 274), Curtea arată că: „[p]rintre elementele de natură să intre în aprecierea gravității încălcărilor figurează comportamentul întreprinderii în cauză, rolul avut de aceasta în instituirea practicii în discuție[(77)], profitul pe care aceasta l‑a putut obține din practica respectivă, dimensiunea sa și valoarea mărfurilor în discuție, precum și riscul pe care încălcări de acest tip îl reprezintă pentru obiectivele Uniunii” (sublinierea noastră)(78).

241. Este de asemenea clar în jurisprudență că împrejurarea că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a jucat un rol minor în aspectele la care a participat trebuie luată în considerare cu ocazia aprecierii gravității încălcării și, dacă este cazul, a stabilirii amenzii(79).

242. În special în prezența unei încălcări unice, în sensul unei încălcări continue și complexe, care reunește un ansamblu de acorduri și de practici concertate pe piețe distincte în care autorii încălcării nu sunt toți prezenți sau pot avea doar o cunoaștere parțială a planului de ansamblu, sancțiunile trebuie individualizate, în sensul că acestea trebuie să se raporteze la comportamentele și la caracteristicile proprii întreprinderilor vizate(80).

243. În acest context, principiul proporționalității presupune ca amenda să fie stabilită în mod proporțional cu elementele care trebuie luate în considerare atât pentru a aprecia gravitatea obiectivă a încălcării ca atare, cât și pentru a aprecia gravitatea relativă a participării la încălcare a întreprinderii sancționate(81).

244. Trebuie amintit, în continuare, că, la punctul 186 din Hotărârea Roca Sanitario, Tribunalul corectează în mod întemeiat abordarea reținută în decizia în litigiu și declară că participarea mai puțin importantă a filialelor Roca Sanitario, care s‑a limitat la două dintre cele șase componente naționale ale înțelegerii globale sancționate, reflectă în mod necesar un comportament mai puțin grav decât cel al întreprinderilor care au participat la un număr mai semnificativ de componente ale înțelegerii(82).

245. Cu toate acestea, la punctul 187, acesta a statuat că „împrejurarea că întreprinderilor care au participat la încălcarea unică ce acoperea șase state membre și trei subgrupe de produse ar fi trebuit să li se impună o amendă calculată pe baza coeficienților «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» superiori celor de 15 %, reținuți pentru sancționarea reclamantei nu poate justifica în mod valabil impunerea de către Tribunal reclamantei, în cadrul exercitării competenței sale de fond, a unei amenzi având un cuantum insuficient de disuasiv în raport cu gravitatea încălcării la care aceasta a participat”.

246. Considerațiile precedente evidențiază nerespectarea principiului individualizării sancțiunilor și, din nou, inexistența unei motivări a lipsei unei legături între constatarea unei gravități mai reduse a încălcării și cuantumul amenzii.

247. Desigur, potrivit Comisiei, caracterul mai puțin grav al comportamentului întreprinderilor se reflecta deja suficient în selectarea vânzărilor în cazul cărora au fost aplicate coeficientul gravității și factorul disuasiv. Însă această teză a fost respinsă de Tribunal atât în Hotărârea Roca Sanitario (a se vedea punctul 186), cât și în mai multe hotărâri paralele privind aceeași înțelegere. În plus, aceste hotărâri arată că gravitatea mai redusă a încălcărilor constatate ar fi trebuit să determine Comisia să aplice coeficienții „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional” distincți.

248. Astfel, în Hotărârea Zucchetti Rubinetteria/Comisia (T‑396/10, EU:T:2013:446, punctele 114-119), Tribunalul a statuat, în mod întemeiat, în opinia noastră, că: „în ceea ce privește eroarea de apreciere a faptelor invocată de reclamantă, trebuie să se constate că Comisia a considerat în mod greșit că coeficienții «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional», de 15 %, se justificau din cauză că întreprinderile vizate în decizia [în litigiu] participaseră la o încălcare unică ce afecta cele trei subgrupe de produse și acoperea șase state membre. Astfel, după cum însăși Comisia a apreciat în considerentul (879) al deciziei [în litigiu], reclamanta era implicată într‑o încălcare referitoare la coordonarea unor creșteri de prețuri în Italia, iar nu în celelalte cinci state membre menționate la punctul 1 de mai sus, din cauză că discuțiile ilicite care avuseseră loc priveau robinetele și produsele ceramice, iar nu cabinele de duș. În această privință, trebuie subliniat că reclamanta nu contestă, în acest cadru, aprecierea Comisiei potrivit căreia a participat la o încălcare care a afectat nu numai robinetele, ci și produsele ceramice” (punctul 114).

249. Astfel, „din constatarea Comisiei cuprinsă în considerentul (879) al deciziei [în litigiu] rezultă că aceasta nu putea să justifice în mod valabil aplicarea în cazul reclamantei a coeficienților «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» de 15 % pentru motivul că reclamanta participase la o încălcare unică ce acoperea trei subgrupe de produse și șase teritorii. Așadar, trebuie să se constate că, în această privință, Comisia a săvârșit o eroare de apreciere a faptelor” (punctul 115).

250. Mai întâi, „argumentele prin care Comisia urmărește să susțină că cuantumul amenzii aplicate reclamantei reflectă participarea sa doar la componenta italiană a încălcării constatate, că valoarea vânzărilor luate în considerare în privința fiecărei întreprinderi reflectă implicarea sa individuală, efectivă și concretă în încălcare și că coeficienții «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional», de 15 %, sunt reduși în raport cu gravitatea încălcării pe care a săvârșit‑o sunt inoperante. Astfel, niciunul dintre aceste argumente nu invalidează constatarea potrivit căreia Comisia nu putea să se întemeieze în mod valabil pe motivul expus la punctul 115 de mai sus pentru a reține coeficienții «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» de 15 %” (punctul 116).

251. În continuare, „trebuie să se constate că sunt deopotrivă inoperante argumentele invocate de Comisie potrivit cărora a respectat diferitele etape în calcularea amenzii care sunt prevăzute de Orientările din 2006, a utilizat cifrele de afaceri pe care i le‑au furnizat întreprinderile vizate în decizia [în litigiu], dispune de o marjă de apreciere în stabilirea cuantumului amenzilor, iar gravitatea încălcării la care a participat reclamanta se reflectă în cuantumul valorii vânzărilor luate în considerare. Astfel, aceste argumente nu produc efecte asupra constatării potrivit căreia Comisia nu se putea întemeia pe motivul expus la punctul 115 de mai sus” (punctul 117).

252. În sfârșit, „trebuie respins argumentul invocat de Comisie în răspunsul la întrebările adresate de Tribunal în cursul ședinței potrivit căruia diferența de întindere geografică rezultată din participarea întreprinderilor, pe de o parte, la încălcarea unică în ansamblu și, pe de altă parte, doar pe teritoriul italian nu justifică aplicarea unor coeficienți distincți «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional». Astfel, o încălcare care acoperă șase teritorii ale Uniunii și care privește trei subgrupe de produse nu poate fi considerată în mod valabil ca având o gravitate identică cu cea a unei încălcări săvârșite doar pe teritoriul unui stat membru și care privește două subgrupe de produse. Având în vedere întinderea efectelor sale asupra concurenței în Uniune, prima încălcare trebuie considerată mai gravă decât a doua încălcare” (punctul 118).

253. Tribunalul concluzionează la punctul 119 că „trebuie să se constate că Comisia a săvârșit două erori de apreciere, întrucât și‑a întemeiat aplicarea coeficienților «gravitatea încălcării» și «cuantumul adițional» de 15 % pe faptul că reclamanta a participat la o încălcare unică ce acoperea șase teritorii ale Uniunii și trei subgrupe de produse. Așadar, trebuie admis argumentul reclamantei cu privire la acest aspect”.

254. Tribunalul a ajuns la aceeași concluzie în Hotărârea paralelă Dornbracht/Comisia (T‑386/10, EU:T:2013:450, punctele 163-168). În alte patru Hotărâri paralele: Duravit (punctul 366 și următoarele), Villeroy & Boch Austria (punctele 384 și 385), Hansa Metallwerke și alții/Comisia (T‑375/10, EU:T:2013:475, punctul 180 și următoarele) și Mamoli Robinetteria/Comisia (T‑376/10, EU:T:2013:442, punctul 170 și următoarele)(83), Tribunalul nu respinge, în principiu, criticile prin care se susține că coeficienții în discuție ar fi trebuit să fie individualizați.

255. Adăugăm că Comisia a adoptat o astfel de abordare în numeroase cauze, și anume, pentru a garanta un tratament nediscriminatoriu, de a aplica diferiți coeficienți de gravitate și factor disuasiv și de a adapta astfel cuantumul de bază al amenzii în funcție de gravitatea relativă a încălcării imputate fiecărei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri unice și continue(84).

256. În ceea ce privește motivul Roca Sanitario întemeiat pe nerecunoașterea unei circumstanțe atenuante, în lipsa reducerii coeficienților „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional”, ca urmare a gravității mai reduse a încălcării care i‑a fost imputată, Tribunalul l‑a declarat în mod întemeiat, în opinia noastră, inadmisibil, întrucât a fost invocat în mod tardiv.

257. Astfel, deși un asemenea motiv a fost invocat într‑o notă de subsol în faza cererii introductive – iar nu, în mod contrar afirmațiilor Tribunalului, în ședință –, formularea sa nu era, în opinia noastră, suficient de clară și de precisă, cum impune jurisprudența Curții(85). Așa cum a arătat Comisia, trimiterea generală la punctul 29 din Orientările din 2006 la nota de subsol din cererea introductivă nu este suficient de precisă pentru a constitui temeiul unui asemenea motiv.

258. În sfârșit, în măsura în care Roca Sanitario a invocat caracterul disproporționat al amenzii independent de orice discriminare, este suficient să se constate că Roca Sanitario nu a demonstrat că această situație s‑ar regăsi în speță.

e)      Concluzie

259. Prin urmare, concluzionăm că, având în vedere că, fără o motivare adecvată, Tribunalul a recunoscut gravitatea redusă a comportamentului filialelor Roca Sanitario, pe de o parte, și a decis să nu crească amenzile întreprinderilor din cadrul nucleului dur, pe de altă parte, Tribunalul ar fi trebuit, în cadrul exercitării competenței de fond, să reducă coeficienții „gravitatea încălcării” și/sau „cuantumul adițional” aplicați Roca Sanitario pentru a asigura respectarea principiilor egalității de tratament și individualizării pedepselor(86).

260. Este, în mod evident, inexact „că de un […] tratament distinct [al celor două grupuri de întreprinderi] nu ar fi putut beneficia reclamantei” (punctul 169 din Hotărârea Roca Sanitario).

261. Din considerațiile precedente rezultă că primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Roca Sanitario trebuie admis și că Hotărârea Roca Sanitario trebuie anulată în parte în această privință.

f)      Consecințele anulării Hotărârii Roca Sanitario de către Curte

262. Considerăm că este necesar să se trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța cu privire la amendă și pentru a proceda în consecință având în vedere în special considerațiile de mai sus cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Roca Sanitario.

IV – Concluzie

263. Pentru aceste motive și fără a aduce atingere examinării altor motive din aceste recursuri, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează.

264. În cauza Comisia/Keramag Keramische Werke și alții (C‑613/13 P):

1.         Să anuleze punctul 1 al dispozitivului Hotărârii Keramag Keramische Werke și alții/Comisia (T‑379/10 și T‑381/10, EU:T:2013:457) în măsura în care acesta a anulat articolul 1 din Decizia Comisiei C(2010) 4185 final din 23 iunie 2010 privind o procedură de aplicare a articolului 101 [TFUE] și a articolului 53 [SEE] (cazul COMP/39092 – Produse și accesorii pentru baie), referitor la evenimentele care au avut loc în cadrul Association française des industries de céramique sanitaire (AFICS) și la răspunderea Allia SAS, a Produits Céramiques de Touraine SA și a Sanitec în ceea ce privește evenimentele respective.

2.         Să anuleze în totalitate punctul 2 al dispozitivului hotărârii respective a Tribunalului.

3.         Să respingă acțiunea în anulare în ceea ce privește evenimentele care au avut loc în cadrul AFICS și să restabilească amenzile aplicate Allia SAS, Produits Céramique de Touraine SA și Sanitec.

4.         Să respingă cel de al doilea motiv al recursului incident formulat de Keramag și alții ca inadmisibil și/sau ca nefondat.

265. În cauza Duravit și alții/Comisia (C‑609/13 P): să respingă cea de a șaptea și cea de a douăsprezecea denaturare pretinse fie ca inadmisibile, fie ca nefondate.

266. În cauza Villeroy & Boch AG/Comisia (C‑625/13 P): să respingă primul motiv fie ca inadmisibil, fie ca nefondat, precum și cel de al doilea aspect al celui de al doilea motiv ca nefondat.

267. În cauza Villeroy & Boch SAS/Comisia (C‑644/13 P): să respingă primul motiv ca nefondat și critica celui de al doilea motiv, potrivit căreia Tribunalul nu ar fi urmat constatările sale în Hotărârile Keramag Keramische Werke și alții/Comisia (T‑379/10 și T‑381/10, EU:T:2013:457), Duravit și alții/Comisia (T‑364/10, EU:T:2013:477) și Wabco Europe și alții/Comisia (T‑380/10, EU:T:2013:449), ca nefondată.

268. În cauza Roca Sanitario/Comisia (C‑636/13 P): să admită primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Roca Sanitario, să anuleze în parte Hotărârea Roca Sanitario/Comisia (T‑408/10, EU:T:2013:440) și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunța cu privire la amendă și pentru a proceda în consecință având în vedere în special considerațiile din prezentele concluzii referitoare la primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Roca Sanitario.

269. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.


1      Limba originală: franceza.


2      A se vedea punctul 5 din prezentele concluzii.


3      Este vorba despre cauza Comisia/Keramag Keramische Werke și alții (C‑613/13 P).


4      Denumită în continuare „Duravit și alții”. Este cauza Duravit și alții/Comisia (C‑609/13 P).


5      Și anume cauza Villeroy & Boch AG/Comisia (C‑625/13 P).


6      Și anume cauza Villeroy & Boch SAS/Comisia (C‑644/13 P).


7      Este vorba despre cauza Roca Sanitario/Comisia (C‑636/13 P).


8      În sensul prezentelor concluzii, ne vom referi în continuare doar la articolul 101 TFUE.


9      Și anume cauzele: C‑604/13 P, C‑609/13 P, C‑611/13 P, C‑613/13 P, C‑614/13 P, C‑618/13 P, C‑619/13 P, C‑625/13 P, C‑626/13 P, C‑636/13 P, C‑637/13 P, C‑638/13 P, C‑642/13 P și C‑644/13 P.


10      În cauza Comisia/Keramag Keramische Werke și alții (C‑613/13 P), al doilea, al treilea și al cincilea aspect ale primului motiv al Comisiei, precum și al doilea motiv invocat de Keramag și alții în recursul incident; în cauza Duravit și alții/Comisia (C‑609/13 P), al treilea motiv; în cauza Villeroy & Boch AG/Comisia (C‑625/13 P), primul motiv și al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, în sfârșit, în cauza Villeroy & Boch SAS/Comisia (C‑644/13 P), primul și al doilea motiv.


11      Primul aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza Roca Sanitario/Comisia (C‑636/13 P).


12      În temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumurilor amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea din 2002”).


13      Cele șapte motive invocate în cauza T‑379/10 erau identice, în esență, cu primele cinci și cu al optulea și al nouălea motiv din cauza T‑381/10, Tribunalul preluând numerotarea motivelor care figurează în această din urmă cauză.


14      Coroborarea nu trebuie să se întemeieze în mod necesar pe documente contemporane cu situația de fapt. Mai multe declarații pot fi credibile în cazul în care se susțin reciproc. A se vedea în această privință Hotărârile Lögstör Rör/Comisia (T‑16/99, EU:T:2002:72, punctele 45-47), Bolloré și alții/Comisia (T‑109/02, T‑118/02, T‑122/02, T‑125/02, T‑126/02, T‑128/02, T‑129/02, T‑132/02 și T‑136/02, EU:T:2007:115, punctul 168) și Polimeri Europa/Comisia (T‑59/07, EU:T:2011:361, punctul 55). O coroborare cu o altă declarație în temeiul unei cereri de clemență poate fi suficientă în cazul în care aceasta se efectuează în mod independent și dacă „liniile generale” sunt în concordanță. A se vedea în această privință Hotărârea Total Raffinage Marketing/Comisia, T‑566/08, EU:T:2013:423, punctul 74 (recursul fiind respins: Hotărârea Total Marketing Services/Comisia, C‑634/13 P, EU:C:2015:614).


15      Hotărârea Roca/Comisia (T‑412/10, EU:T:2013:444, punctele 198 și 239, denumită în continuare „Hotărârea Roca”). În aceeași zi, Tribunalul a pronunțat și o hotărâre care extindea beneficiul acestei reduceri la societatea‑mamă a Roca France (cauza T‑408/10, Roca Sanitario/Comisia, EU:T:2013:440, punctul 213).


16      A se vedea în special, în domeniul dreptului concurenței, Hotărârea Hüls/Comisia (C‑199/92 P, EU:C:1999:358, punctele 64 și 65) sau Hotărârea Technische Unie/Comisia (C‑113/04 P, EU:C:2006:593, punctele 111-113 și 161). A se vedea în general Hotărârea Comisia/Brazzelli Lualdi și alții (C‑136/92 P, EU:C:1994:211, punctele 66 și 81), Ordonanțele San Marco/Comisia (C‑19/95 P, EU:C:1996:331, punctul 39) și AIUFFASS și AKT/Comisia (C‑55/97 P, EU:C:1997:465, punctul 25) și Hotărârile Somaco/Comisia (C‑401/96 P, EU:C:1998:208, punctul 54) și Schröder și alții/Comisia (C‑221/97 P, EU:C:1998:597, punctele 22-24).


17      Hotărârea Consiliul/de Nil și Impens (C‑259/96 P, EU:C:1998:224, punctul 32).


18      Hotărârea Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied/Comisia (C‑105/04 P, EU:C:2006:592, punctul 71). A se vedea de asemenea Hotărârile Baustahlgewebe/Comisia (C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctul 25), Somaco/Comisia (C‑401/96 P, EU:C:1998:208, punctul 53), Cubero Vermurie/Comisia (C‑446/00 P, EU:C:2001:703, punctul 20), BEI/Hautem (C‑449/99 P, EU:C:2001:502, punctul 45), Aristrain/Comisia (C‑196/99 P, EU:C:2003:529, punctele 40 și 41), precum și Technische Glaswerke Ilmenau/Comisia (C‑404/04 P, EU:C:2007:6, punctul 90). În ceea ce privește anularea pentru lipsa motivării, a se vedea de exemplu Hotărârile Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582, punctul 428), Belgia/Comisia (C‑197/99 P, EU:C:2003:444, punctul 130), precum și International Power și alții/NALOO (C‑172/01 P, C‑175/01 P, C‑176/01 P și C‑180/01 P, EU:C:2003:534, punctul 121).


19      A se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârile Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582, punctele 392-405), Chassagne/Comisia (T‑253/06 P, EU:T:2008:386, punctul 57) și Michail/Comisia (EU:T:2009:457, T‑50/08 P, punctul 50).


20      A se vedea în această privință Hotărârea DIR International Film și alții/Comisia (C‑164/98 P, EU:C:2000:48, punctele 43-48). Pentru cauzele în care Tribunalul a efectuat o interpretare eronată a actului atacat, a se vedea de asemenea Hotărârile Belgia/Comisia (C‑197/99 P, EU:C:2003:444, punctele 58-67) și International și alții/NALOO (C‑172/01 P, C‑175/01 P, C‑176/01 P și C‑180/01 P, EU:C:2003:534, punctul 156.


21      A se vedea Concluziile prezentate în cauza IPK/Comisia (C‑433/97 P, EU:C:1999:133, punctul 36). Acesta se referă la Hotărârea Comisia/Brazzelli Lualdi și alții (C‑136/92 P, EU:C:1994:211).


22      „În al doilea rând, în ceea ce privește articolul 2 alineatul (7) din decizia [în litigiu], primo, ținând seama de concluzia la care s‑a ajuns la punctul 325 [din hotărârea menționată], trebuie să se anuleze articolul 2 alineatul (7) literele (d) și (e) în măsura în care aplică o amendă de 4 579 610 euro, în solidar Allia și Sanitec Europe, și o amendă de 2 529 689 de euro, în solidar PCT, Allia și Sanitec Europe. În consecință, cuantumul total al amenzii aplicate reclamantelor, de 57 690 000 de euro, astfel cum a fost stabilit la articolul 2 alineatul (7) din decizia [în litigiu], trebuie anulat în măsura în care depășește 50 580 701 euro (respectiv: 57 690 000 de euro ‐ 4 579 610 euro ‐ 2 529 689 de euro).”


23      Acest considerent arată de asemenea că Roca France a confirmat „schimburile de prețuri minime în cadrul AFICS” și adaugă că Roca France „încearcă să discrediteze declarația confirmativă dată de Ideal Standard” (recursul Comisiei, nota de subsol 20).


24      A se vedea în special Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia (C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctul 24). A se vedea de asemenea Hotărârea Comisia/Brazzelli Lualdi și alții (C‑136/92 P, EU:C:1994:211, punctul 66), Ordonanța San Marco/Comisia (C‑19/95 P, EU:C:1996:331, punctul 40), Hotărârea Blackspur DIY și alții/Consiliul și Comisia (C‑362/95 P, EU:C:1997:401, punctul 29), precum și Concluziile avocatului general Léger prezentate în cauza Baustahlgewebe/Comisia (C‑185/95 P, EU:C:1998:37, punctul 105).


25      A se vedea în special Hotărârile New Holland Ford/Comisia (C‑8/95 P, EU:C:1998:257, punctul 26) și Glencore și Compagnie Continentale/Comisia (C‑24/01 P și C‑25/01 P, EU:C:2002:642, punctul 65).


26      Hotărârea Corus UK/Comisia (C‑199/99 P, EU:C:2003:531, punctul 67). A se vedea de asemenea Hotărârile Comisia/ICI (C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctele 49 și 50), Salzgitter/Comisia (C‑182/99 P, EU:C:2003:526, punctul 41), Aristrain/Comisia (C‑196/99 P, EU:C:2003:529, punctul 67), precum și Ensidesa/Comisia (C‑198/99 P, EU:C:2003:530, punctul 28).


27      Hotărârea Ismeri Europa/Curtea de Conturi (C‑315/99 P, EU:C:2001:391, punctul 19). A se vedea de asemenea Hotărârea Glencore și Compagnie Continentale/Comisia (C‑24/01 P și C‑25/01 P, EU:C:2002:642, punctele 77 și 78), precum și Ordonanța L/Comisia (C‑230/05 P, EU:C:2006:270, punctele 45-49).


28      Ordonanța NDC Health/IMS Health și Comisia [C‑481/01 P(R), EU:C:2002:223, punctul 88].


29      Hotărârea Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied/Comisia (C‑105/04 P, EU:C:2006:592, punctele 69 și 70).


30      Hotărârea Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia (C‑403/04 P și C‑405/04 P, EU:C:2007:52, punctul 39).


31      A se vedea punctul 11 litera b) din memoriul în răspuns al Keramag și alții.


32      Hotărârea Varec (C‑450/06, EU:C:2008:91, punctul 47).


33      Hotărârile Snupat/Înalta Autoritate (42/59 și 49/59, EU:C:1961:5, Rec., p. 101, 156), Plant și alții/Comisia și South Wales Small Mines (C‑480/99 P, EU:C:2002:8, punctul 24), precum și Corus UK/Comisia (C‑199/99 P, EU:C:2003:531, punctul 19). A se vedea de asemenea Hotărârea Comisia/Irlanda și alții (C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 52).


34      Hotărârea Comisia/Irlanda și alții (C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 56).


35      Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 64). A se vedea de asemenea Hotărârile Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 61) și Solvay/Comisia (C‑109/10 P, EU:C:2011:686, punctul 51 și următoarele).


36      Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 66).


37      Cel puțin în ceea ce privește produsele „de gamă inferioară”, dat fiind că concluziile Comisiei se raportează la aceste produse. A se vedea ultima teză din considerentul (590) al deciziei în litigiu.


38      Hotărârea Dorsch Consult/Consiliul și Comisia (C‑237/98 P, EU:C:2000:321, punctele 50 și 51).


39      Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia (C‑444/11 P, EU:C:2013:464, punctul 66 și jurisprudența citată).


40      Hotărârea Siemens și alții/Comisia (C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, EU:C:2013:866, punctul 44 și jurisprudența citată).


41      A se vedea în această privință, Riley, D., „Revisiting the Single and Continuous Infringement of Article 101: The Significance of Anic in a New Era of Cartel Detection and Analysis”, World Competition Law and Economics Review, Kluwer, 2014, vol. 37, nr. 3, p. 293-318.


42      Hotărârea Shell/Comisia (T‑11/89, EU:T:1992:33, punctul 86). A se vedea de asemenea Hotărârile Cimenteries CBR și alții/Comisia (T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, EU:T:2000:77, punctul 901), Groupe Danone/Comisia (T‑38/02, EU:T:2005:367, punctul 288), FNCBV și alții/Comisia (T‑217/03 și T‑245/03, EU:T:2006:391, punctul 124); recursul fiind respins: Hotărârile Coop de France bétail et viande și alții/Comisia (C‑101/07 P și C‑110/07 P, EU:C:2008:741) și Total Raffinage Marketing/Comisia (T‑566/08, EU:T:2013:423, punctul 81) (a se vedea nota de subsol 14 din prezentele concluzii).


43      A se vedea de exemplu Hotărârea Lafarge/Comisia (T‑54/03, EU:T:2008:255, punctele 369 și 373), în care Lafarge contesta valoarea probantă a unei note anonime și fără destinatar. Tribunalul ținuse seama de explicațiile date de Gyproc cu privire la autorul notei și la condițiile de redactare a acesteia.


44      A se vedea în special Hotărârile Ensidesa/Comisia (C‑198/99 P, EU:C:2003:530, punctul 312), Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied/Comisia (T‑5/00 și T‑6/00, EU:T:2003:342, punctul 181) și JFE Engineering și alții/Comisia (T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, EU:T:2004:221, punctul 207).


45      Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctele 55-57).


46      Hotărârea Knauf Gips/Comisia (C‑407/08 P, EU:C:2010:389, punctele 47-49).


47      Hotărârea Salzgitter Mannesmann/Comisia (C‑411/04 P, EU:C:2007:54, punctul 47).


48      Atragem atenția Curții asupra faptului că, prin recursul formulat, Comisia nu contestă concluziile din Hotărârea Keramag care au determinat o ușoară reducere a participării Pozzi Ginori la încălcarea pe piața italiană (punctul 245 din Hotărârea Keramag), aceste concluzii neavând de altfel nicio incidență asupra cuantumului amenzii (punctele 337 și 338 din hotărârea menționată).


49      Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia (T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, EU:T:2004:221, punctul 219).


50      Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia (C‑444/11 P, EU:C:2013:464, punctul 66 și jurisprudența citată).


51      Hotărârea Siemens și alții/Comisia (C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, EU:C:2013:866, punctul 42), care face trimitere la Hotărârea Activision Blizzard Germany/Comisia (C‑260/09 P, EU:C:2011:62, punctul 53 și jurisprudența citată).


52      Confirmarea nu trebuie să rezulte în mod necesar din documente din perioada în care au fost săvârșite faptele. Mai multe declarații pot fi fiabile în cazul în care se susțin reciproc. A se vedea în această privință Hotărârea Siemens și alții/Comisia (C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, EU:C:2013:866, punctele 190 și 191). A se vedea de asemenea Hotărârile Lögstör Rör/Comisia (T‑16/99, EU:T:2002:72, punctele 45-47), Bolloré și alții/Comisia (T‑109/02, T‑118/02, T‑122/02, T‑125/02, T‑126/02, T‑128/02, T‑129/02, T‑132/02 și T‑136/02, EU:T:2007:115, punctul 168), precum și Polimeri Europa/Comisia (T‑59/07, EU:T:2011:361, punctul 55). O confirmare printr‑o altă declarație efectuată în cadrul unei cereri de aplicare a Comunicării privind clemența poate fi suficientă în cazul în care această declarație este făcută independent și cele două declarații concordă în ceea ce privește liniile generale ale descrierii încălcării. A se vedea în această privință Hotărârea Total Raffinage Marketing/Comisia (T‑566/08, EU:T:2013:423, punctul 74).


53      C‑586/12 P, EU:C:2013:863, punctele 22-29.


54      A se vedea nota de subsol 52 din prezentele concluzii.


55      A se vedea concluziile de la punctul 295 din Hotărârea Villeroy & Boch Austria, care au în vedere în realitate tabelul care provine de la reuniunea din 25 februarie 2004, explicațiile date de Ideal Standard cu privire la circumstanțele în care a fost redactat acest document, autorul, data, situațiile lunare care conțin cifre confidențiale cu privire la vânzări sau declarațiile date de domnul Laligné.


56      Hotărârile Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia (C‑176/06 P, EU:C:2007:730, punctul 17) și Comisia și alții/Siemens Österreich și alții (C‑231/11 P-C‑233/11 P, EU:C:2014:256, punctul 102).


57      Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia (T‑259/02-T‑264/02 și T‑271/02, EU:T:2006:396, punctul 193). A se vedea de asemenea Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia (C‑444/11 P, EU:C:2013:464, punctul 54).


58      Punctele 91 și 99 din hotărâre.


59      Spre deosebire de amenda care a fost pronunțată în sarcina Villeroy & Boch AG.


60      Aceste întreprinderi corespund celor opt grupuri de societăți desemnate de Comisie, în considerentul (797) al deciziei în litigiu, ca făcând parte din nucleul dur al înțelegerii ca urmare a participării lor la aceasta în toate sau în majoritatea statelor membre în cauză și a apartenenței lor la cel puțin unul dintre organismele de coordonare.


61      Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia (C‑444/11 P, EU:C:2013:464, punctele 118-126).


62      A se vedea între altele și Concluziile avocaților generali Fennelly (Compagnie maritime belge transports și alții/Comisia, C‑395/96 P și C‑396/96 P, EU:C:1998:518, punctul 184), Mischo (Weig/Comisia, C‑280/98 P, EU:C:2000:260, punctele 43-45), Kokott (Technische Unie/Comisia, C‑113/04 P, EU:C:2005:752, punctul 132), Poiares Maduro (Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, EU:C:2006:720, punctele 41-59), Bot (E.ON Energie/Comisia, C‑89/11 P, EU:C:2012:375, punctul 115), precum și Mengozzi (Comisia și alții/Siemens Österreich și alții, C‑231/11 P-C‑233/11 P, EU:C:2013:578, punctul 94).


63      Hotărârile Baustahlgewebe/Comisia (C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctul 128) și Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 244).


64      A se vedea în acest sens Hotărârile Sarrió/Comisia (C‑291/98 P, EU:C:2000:631, punctele 96 și 97) și Comisia și alții/Siemens Österreich și alții (C‑231/11 P-C‑233/11 P, EU:C:2014:256, punctul 105) și Concluziile avocatului general Poiares Maduro prezentate în cauza Groupe Danone/Comisia (C‑3/06 P, EU:C:2006:720, punctul 53).


65      A se vedea în special Hotărârea Finsider/Comisia (C‑320/92 P, EU:C:1994:414, punctul 46).


66      A se vedea în acest sens Hotărârea Weig/Comisia (C‑280/98 P, EU:C:2000:627, punctele 67 și 68). Potrivit Hotărârii Salzgitter Mannesmann/Comisia (C‑411/04 P, EU:C:2007:54, punctul 68), „deși, în cadrul unui recurs, Curtea nu poate substitui, pentru motive de echitate, aprecierea Tribunalului cu propria apreciere, atunci când acesta se pronunță, în exercitarea competenței sale de fond, asupra cuantumului amenzilor aplicate unor întreprinderi ca urmare a încălcării de către acestea a dreptului comunitar, cu toate acestea, exercitarea unei asemenea competențe nu poate da naștere, cu ocazia determinării cuantumului amenzilor respective, unei discriminări între întreprinderile care au participat la un acord sau la o practică concertată contrară articolului 81 alineatul (1) CE (Hotărârile[…] Sarrió/Comisia, C‑291/98 P, [EU:C:2000:631], punctele 96 și 97, și […] Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, [EU:C:2002:582], punctul 617)”. A se vedea de asemenea Hotărârile Dalmine/Comisia, C‑407/04 P, EU:C:2007:53, punctul 152 și următoarele) și Evonik Degussa/Comisia (C‑266/06 P, EU:C:2008:295, punctele 95 și 114).


67      Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 337): „în cazul în care Tribunalul urmărește să se îndepărteze în mod specific în privința uneia dintre aceste întreprinderi de metoda de calcul urmată de Comisie și pe care nu a repus‑o în discuție, este necesar să se dea explicații în acest sens în hotărârea atacată”). Curtea a statuat în Hotărârea Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363, punctul 78) că, „[î]n această privință, este suficient să se arate că, întrucât Curtea a constatat nelegalitatea deciziei în litigiu, aceasta este competentă, în cadrul exercitării competenței sale de fond, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda […]. Această competență este exercitată ținând seama de toate împrejurările de fapt […]. În consecință, argumentul Comisiei menționat anterior trebuie respins”. Prin urmare, Curtea a statuat la punctul 80 că era necesar să reducă cu 30 % cuantumul amenzii aplicate Guardian la articolul 2 din decizia în litigiu și să stabilească acest cuantum la suma de 103 600 000 de euro (suma inițială fiind de 148 000 000 de euro).


68      Tribunalul îl desemnează sub denumirea de „cuantum adițional”.


69      Hotărârea KME Germany și alții/Comisia (C‑389/10 P, EU:C:2011:816, punctul 127).


70      Astfel cum am explicat deja în Concluziile noastre prezentate în cauza Telefónica și Telefónica de España/Comisia (C‑295/12 P, EU:C:2013:619), Tribunalul nu poate să invoce normele prevăzute de liniile directoare ale Comisiei și să le aplice automat, astfel cum sugerează punctul 185 din Hotărârea Roca Sanitario, în special dacă o asemenea aplicare nu garantează respectarea principiului egalității de tratament.


71      Hotărârea a fost anulată în parte de Curte, dar pentru alte motive și numai în măsura în care privește partea Bolloré (Hotărârea Papierfabrik August Koehler și alții/Comisia, C‑322/07 P, C‑327/07 P și C‑338/07 P, EU:C:2009:500).


72      A se vedea de asemenea Hotărârea Sigma Tecnologie/Comisia (T‑28/99, EU:T:2002:76, punctele 79-82), în care Tribunalul a anulat în parte decizia întrucât Sigma nu era răspunzătoare pentru toată înțelegerea și a redus amenda in casu cu 10 %. În Hotărârea IMI și alții/Comisia (T‑18/05, EU:T:2010:202, punctul 157), amenda este de asemenea redusă cu 10 % pentru a reflecta faptul că IMI nu participa la o serie de practici anticoncurențiale. A se vedea de asemenea Hotărârea Adriatica di Navigazione/Comisia (T‑61/99, EU:T:2003:335, punctele 190 și 191).


73      Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356, punctul 90). În același sens, Hotărârile Archer Daniels Midland/Comisia (T‑59/02, EU:T:2006:272, punctul 296), AC‑Treuhand/Comisia (T‑99/04, EU:T:2008:256, punctul 131), IMI și alții/Comisia (T‑18/05, EU:T:2010:202, punctul 164), precum și Chalkor/Comisia (T‑21/05, EU:T:2010:205, punctul 92).


74      Hotărârile Suiker Unie și alții/Comisia (40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, EU:C:1975:174, punctul 623), Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356, punctul 150) și Hercules Chemicals/Comisia (C‑51/92 P, EU:C:1999:357, punctul 110).


75      Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 312).


76      A se vedea punctele 97-102 și nota de subsol 71 din cererea în primă instanță.


77      Hotărârea Cimenteries CBR și alții/Comisia (T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, EU:T:2000:77, punctul 4949 și jurisprudența citată). A se vedea de asemenea Hotărârea voestalpine și voestalpine Wire Rod Austria/Comisia (T‑418/10, EU:T:2015:516, punctul 408 și următoarele). În această din urmă hotărâre, în ceea ce privește amenda aplicată în solidar voestalpine și voestalpine Austria Draht, Tribunalul arată că Comisia nu a stabilit că voestalpine Austria Draht participase în mod direct la clubul Zürich, la clubul Europe sau la clubul España, cu alte cuvinte, la componentele esențiale ale înțelegerii. În schimb, Tribunalul arată că participarea voestalpine Austria Draht la clubul Italia a fost reținută în mod întemeiat ca urmare a acțiunilor anticoncurențiale ale agentului său comercial în Italia, deși niciun element de probă nu permite să se stabilească cunoașterea de către voestalpine Austria Draht a comportamentului ilicit al acestui agent. Astfel, trebuie să se considere că agentul comercial făcea parte din întreprindere, având în vedere că acționa în cadrul mandatului său care acoperea doar Italia. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că răspunderea pentru acțiunile anticoncurențiale ale acestui agent intervenite în afara pieței italiene nu putea fi imputată voestalpine Austria Draht. Ținând seama de aceste elemente, Tribunalul decide să reducă amenda aplicată în solidar celor două societăți de la 22 de milioane de euro la 7,5 milioane de euro.


78      A se vedea prin analogie Hotărârile Musique Diffusion française și alții/Comisia (100/80-103/80, EU:C:1983:158, punctul 129) și Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 242). Atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, este necesar să se examineze gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre ele (Hotărârea Hercules Chemicals/Comisia, C‑51/92 P, EU:C:1999:357, punctul 110 și jurisprudența citată).


79      Hotărârile Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356, punctul 90) și Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 86).


80      A se vedea prin analogie Hotărârea Britannia Alloys & Chemicals/Comisia (C‑76/06 P, EU:C:2007:326, punctul 44).


81      A se vedea în acest sens și în considerarea distincției efectuate de atunci între gravitatea obiectivă a încălcării, în sensul punctelor 22 și 23 din Orientările din 2006, și gravitatea relativă a participării la încălcare a întreprinderii sancționate, apreciată în raport cu circumstanțele proprii acestei întreprinderi în sensul punctului 27 și următoarele din aceste orientări, Hotărârea Jungbunzlauer/Comisia (T‑43/02, EU:T:2006:270, punctele 226-228 și jurisprudența citată).


82      „Desigur, coeficienții «gravitatea încălcării» și «cuantum adițional» de 15 % sunt cei care au fost reținuți de Comisie, astfel cum decurge din considerentul (1211) al deciziei [în litigiu], pentru a calcula cuantumul amenzilor aplicate întreprinderilor care au participat la încălcarea unică ce acoperă cele trei subgrupe de produse în șase state membre. Or, aceasta din urmă constituie o încălcare mai gravă, ca urmare a întinderii sale geografice, decât cea la care a participat reclamanta” (sublinierea noastră).


83      Punctul 176: „sunt inoperante argumentele potrivit cărora mecanismele fundamentale ale înțelegerii puse în aplicare, care constau în coordonarea politicilor tarifare anuale, erau aceleași pentru toate întreprinderile. Astfel, faptul că toate întreprinderile au participat la o coordonare a majorării prețurilor nu influențează constatarea că Comisia nu putea aplica un coeficient «cuantum adițional» de 15 % tuturor întreprinderilor destinatare ale deciziei [în litigiu] pentru motivul că acestea participaseră la o încălcare unică, în condițiile în care unele dintre ele nu luaseră parte la încălcarea unică respectivă care acoperă șase teritorii și trei subgrupe de produse” (sublinierea noastră).


84      A se vedea cazul COMP/F/38.344 – Oțel pentru precomprimare, punctul 953, precum și deciziile citate la nota de subsol 86 din prezentele concluzii.


85      A se vedea în acest sens Hotărârea Belgia/Comisia (C‑197/99 P, EU:C:2003:444, punctul 81).


86      Comisia a admis la ședința în fața Tribunalului în cadrul acțiunilor formulate de Roca France și de Laufen Austria că comportamentul Laufen Austria și al Roca France era mai puțin grav decât cel al întreprinderilor din nucleul dur al înțelegerii globale sancționate și că ar fi putut să le aplice o cotă mai puțin ridicată (de 14 %) pentru a respecta principiul egalității de tratament și a ține seama de gravitatea relativă mai redusă a comportamentului lor (a se vedea procesele‑verbale ale ședințelor care au avut loc la 6 martie 2013 în cauzele Laufen Austria/Comisia, T‑411/10, EU:T:2013:443, și Roca). Comisia s‑a pronunțat în același sens în cadrul acțiunii formulate de Zucchetti împotriva deciziei în litigiu (Hotărârea Zucchetti Rubinetteria/Comisia, T‑396/10, EU:T:2013:446), a se vedea punctul 42 din raportul de ședință, atașat ca anexa 11 la recursul formulat de Roca Sanitario. A se vedea de asemenea Hotărârea Team Relocations și alții/Comisia (T‑204/08 și T‑212/08, EU:T:2011:286, punctul 91), care citează Deciziile „Candle waxes”, C(2008) 5476 din 1 octombrie 2008 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 SEE (cazul COMP/C.39.181 – Ceară de lumânări), și „Heat stabilisers”, C(2009) 8682 din 11 noiembrie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 SEE (cazul COMP/38.589 – Stabilizatori termici), în care Comisia a aplicat cote diferite diverselor categorii de participanți la înțelegerile în cauză în funcție de gravitatea relativă a participării lor la încălcare.