Language of document : ECLI:EU:F:2016:67

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

17 martie 2016

Cauza F‑76/11 DEP

Diana Grazyte

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Accesul la justiție – Solvabilitatea debitorului cheltuielilor de judecată”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată formulată de Comisia Europeană ca urmare a Hotărârii din 5 decembrie 2012, Grazyte/Comisia (F‑76/11, EU:F:2012:173)

Decizia:      Stabilește cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate de doamna Grazyte Comisiei Europene cu titlu de cheltuieli recuperabile în cauza F‑76/11, Grazyte/Comisia, la 4 675,32 euro. Suma vizată la punctul 1 este purtătoare de dobânzi de întârziere de la data notificării prezentei ordonanțe și până la data plății efective, la rata aplicată de Banca Centrală Europeană principalelor sale operațiuni de refinanțare în vigoare în prima zi calendaristică a lunii scadenței plății, majorată cu 3,5 puncte procentuale. Respinge în rest cererea.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Elemente care trebuie luate în considerare – Asistență din partea aceluiași avocat în faza precontencioasă relevantă pentru litigiu – Reducerea timpului de pregătire necesar pentru procedura contencioasă – Conținut

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice (2007), art. 91 lit. (b)]

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli avocațiale ale instituțiilor sau organismelor Uniunii – Tarif orar aplicabil în materie de funcție publică

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 103 alin. (5)]

3.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Cheltuieli efectuate de o instituție în cadrul unei acțiuni în fața instanței Uniunii – Obligarea părții adverse la rambursarea cheltuielilor recuperabile – Luarea în considerare a solvabilității părții menționate – Admisibilitate

[art. 6 alin. (1) primul paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]

4.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Elemente care trebuie luate în considerare – Onorarii datorate de părți propriilor avocați – Luarea în considerare a solvabilității debitorului cheltuielilor de judecată

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice (2007), art. 91 lit. (b), art. 95 alin. (1) al doilea paragraf, art. 97 alin. (2) primul paragraf și alin. (3) și art. 98 alin. (1)]

1.      Instanța Uniunii nu este ținută de decontul depus de partea care intenționează să își recupereze cheltuieli de judecată. Este de competența acesteia să țină seama numai de numărul total de ore de muncă ce pot apărea ca fiind în mod obiectiv indispensabile în vederea procedurii.

Pe de altă parte, cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată, înainte chiar de sesizarea Tribunalului Funcției Publice, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor înainte chiar ca acestea să fie deduse judecății Tribunalului Funcției Publice.

Totuși, în această privință, nu există o prezumție absolută că munca avocatului unei instituții ar fi redusă, în special atunci când acest avocat nu a participat la redactarea răspunsului la reclamație.

Astfel, legalitatea unei decizii se apreciază în funcție de elementele de fapt și de drept existente în momentul în care este adoptată, astfel încât sarcina avocatului unei instituții este să apere motivele și dispozitivul acestei decizii, așa cum rezultă ele din aceasta, cu excepția cazurilor excepționale în care, administrația fiind în situație de competență nediscreționară, un alt motiv îl poate substitui pe acela pe care administrația se întemeiase inițial. În aceste condiții, trebuie să se considere că avocatul unei instituții este nevoit, ca regulă generală, să se bazeze pe munca efectuată anterior de serviciile acesteia atât la adoptarea deciziei atacate, cât și în cadrul procedurii precontencioase.

(a se vedea punctele 21-23 și 25)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța din 16 octombrie 2014, Marcuccio/Comisia, F‑69/10 DEP, EU:F:2014:238, punctul 21, și Ordonanța din 25 noiembrie 2014, Loukakis și alții/Parlamentul, F‑82/11 DEP, EU:F:2014:253, punctul 32

2.      În contenciosul funcției publice, un tarif orar de 250 de euro poate fi reținut în principiu ca reflectând remunerația rezonabilă a avocatului unei instituții.

(a se vedea punctul 32)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța din 25 iunie 2014, Buschak/FEACVT, F‑47/08 DEP, EU:F:2014:175, punctul 53, și Ordonanța din 16 octombrie 2014, Marcuccio/Comisia, F‑69/10 DEP, EU:F:2014:238, punctul 28

3.      În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf TUE, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Rezultă că normele cu o forță obligatorie inferioară cartei trebuie să fie interpretate în măsura posibilului astfel încât să poată primi o aplicare conformă cu aceasta. Mai precis, Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice trebuie interpretat în conformitate cu articolul 47 din cartă, care garantează un drept la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești.

În această privință, rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că impunerea unei sarcini financiare considerabile, chiar după încheierea procedurii, poate constitui o restrângere a dreptului de acces la o instanță judecătorească, care este un element al dreptului la un proces echitabil consacrat de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și garantat deja în ordinea juridică a Uniunii de articolul 47 din cartă. Mai precis, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că cuantumul cheltuielilor de judecată, apreciat în lumina împrejurărilor specifice unei cauze date, inclusiv solvabilitatea reclamantului și faza din procedură în care este impusă restrângerea în discuție, este un factor care trebuie luat în considerare pentru a determina dacă persoana interesată a beneficiat de dreptul său de acces la o instanță judecătorească.

În aceste condiții, luarea în considerare a solvabilității părții care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cadrul unei proceduri de stabilire a acestora nu constituie nici un abuz de putere, nici un exces de competență.

(a se vedea punctele 38, 40 și 43)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 18 decembrie 2014, Abdida, C‑562/13, EU:C:2014:2453, punctul 47, și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Orizzonte Salute, C‑61/14, EU:C:2015:655, punctul 49

4.      În cadrul unei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată, Tribunalul Funcției Publice are dreptul de a ține seama de solvabilitatea părții care trebuie să le suporte atunci când are de determinat cuantumul până la concurența căruia onorariile datorate de părți propriilor avocați pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, dreptul de acces la o instanță judecătorească nu ar fi protejat în mod adecvat dacă perspectiva unei părți de a trebui sau de a nu trebui să suporte cheltuieli de judecată considerabile la încheierea procesului ar fi lăsată doar la discreția adversarului său. Dimpotrivă, judecătorului trebuie să îi revină, în caz de dificultate, sarcina de a stabili cheltuielile de judecată, în considerarea unor împrejurări precum solvabilitatea persoanei interesate.

În plus, rezultă din articolul 95 alineatul (1) al doilea paragraf, din articolul 97 alineatul (3), precum și din articolul 98 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 25 iulie 2007 că asistența judiciară putea acoperi numai cheltuielile legate de asistența și de reprezentarea beneficiarului său. Asistența judiciară acordată în conformitate cu articolul 97 alineatul (2) primul paragraf din același regulament nu putea să acopere, așadar, chestiunea ipotetică a cuantumului cheltuielilor pe care reclamanții, în cazul în care cad în pretenții, ar trebui să le ramburseze pârâților, cu titlu de onorarii ale avocatului acestora.

(a se vedea punctele 46, 50 și 53)