Language of document :

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 aprilie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Krajský soud v Praze - Republica Cehă) – Ernst Georg Radlinger, Helena Radlingerová/FINWAY a.s.

(Cauza C-377/14)1

(Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Articolul 7 – Norme naționale care reglementează procedura insolvenței – Datorii provenind dintr-un contract de credit de consum – Cale de atac jurisdicțională efectivă – Punctul 1 litera (e) din anexă – Caracter disproporționat al sumei compensației – Directiva 2008/48/CE – Articolul 3 litera (l) – Valoarea totală a creditului – Punctul I din anexa I – Valoarea tragerii – Calculul dobânzii anuale efective – Articolul 10 alineatul (2) – Obligația de informare – Examinare din oficiu – Sancțiune)

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Krajský soud v Praze

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Ernst Georg Radlinger, Helena Radlingerová

Pârâtă: FINWAY a.s.

Dispozitivul

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări procedurale naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, într-o procedură de insolvență, pe de o parte, nu permite instanței sesizate cu această procedură să examineze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale din care provin creanțele declarate în cadrul procedurii menționate, cu toate că această instanță dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, și care, pe de altă parte, permite instanței amintite să examineze doar creanțele negarantate și numai pentru un număr limitat de motive, legate de prescrierea sau de stingerea lor.

Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretat în sensul că o instanță națională sesizată cu un litigiu referitor la creanțe care provin dintr-un contract de credit în sensul acestei directive trebuie să examineze din oficiu respectarea obligației de informare prevăzute la această dispoziție și să stabilească consecințele care decurg în conformitate cu legislația națională din încălcarea acestei obligații, cu condiția ca sancțiunile să respecte cerințele prevăzute la articolul 23 din directiva menționată.

Articolul 3 litera (l) și articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, precum și punctul I din anexa I la această directivă trebuie interpretate în sensul că valoarea totală a creditului și valoarea tragerilor desemnează toate sumele puse la dispoziția consumatorului, ceea ce exclude sumele afectate de creditor pentru plata costurilor legate de creditul în discuție și care nu sunt efectiv plătite acestui consumator.

Dispozițiile Directivei 93/13 trebuie interpretate în sensul că, pentru a aprecia caracterul disproporționat de mare, în sensul punctului 1 litera (e) din anexa la această directivă, al sumei solicitate drept compensație de la consumatorul care nu și a îndeplinit obligația, trebuie analizat efectul cumulativ al tuturor clauzelor aferente acesteia care figurează în contractul respectiv, indiferent dacă creditorul urmărește efectiv respectarea în întregime a fiecăreia dintre ele, și că, dacă este cazul, instanțele naționale au sarcina de a stabili, potrivit articolului 6 alineatul (1) din directiva menționată, toate consecințele care decurg din constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze, înlăturând fiecare clauză dintre cele al căror caracter abuziv a fost recunoscut, pentru a se asigura că ele nu creează obligații pentru consumator.

____________

1     JO C 395, 10.11.2014.