Cauza C‑216/14

Procedură penală

împotriva

Gavril Covaci

(cerere de decizie preliminară formulată de Amtsgericht Laufen)

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie penală – Directiva 2010/64/UE – Dreptul la interpretare și la traducere în cadrul procedurilor penale – Limba în care se desfășoară procedura – Ordonanță penală de condamnare la o amendă – Posibilitatea formulării unei opoziții într‑o altă limbă decât cea în care se desfășoară procedura – Directiva 2012/13/UE – Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale – Dreptul la informare cu privire la acuzare – Notificarea unei ordonanțe penale – Modalități – Desemnare obligatorie a unui mandatar de către persoana suspectată – Termen de opoziție care curge de la data notificării mandatarului”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 15 octombrie 2015

1.        Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la interpretare și la traducere în cadrul procedurilor penale – Directiva 2010/64 – Domeniu de aplicare – Opoziție împotriva unei ordonanțe nedefinitive de condamnare penală date în cadrul unei proceduri simplificate – Includere

(Directiva 2010/64 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1)

2.        Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la interpretare și la traducere în cadrul procedurilor penale – Directiva 2010/64 – Domeniu de aplicare – Reglementare națională care impune destinatarului unui act de condamnare penală formularea unei căi de atac împotriva actului respectiv în limba în care se desfășoară procedura în statul membru aflat la originea actului – Admisibilitate – Limită – Act introductiv al căii de atac care constituie un document esențial

(Directiva 2010/64 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1-3)

3.        Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale – Directiva 2012/13 – Dreptul la informare al persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor și la acuzațiile care le sunt aduse – Domeniu de aplicare

(Directiva 2012/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1, 3 și 6)

4.        Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale – Directiva 2012/13 – Domeniu de aplicare – Opoziție împotriva unei ordonanțe nedefinitive de condamnare penală date în cadrul unei proceduri simplificate – Includere

(Directiva 2012/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6)

5.        Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale – Directiva 2012/13 – Dreptul la informare cu privire la acuzare – Domeniu de aplicare – Notificarea unui act de condamnare penală – Modalități – Reglementare națională care impune desemnarea unui mandatar pentru persoanele care nu au reședința în statul membru aflat la originea actului – Admisibilitate – Condiție – Beneficierea de integralitatea termenului de introducere a căii de atac de către destinatar

[Directiva 2012/13 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2, art. 3 alin. (1) lit. (c) și art. 6 alin. (1) și (3)]

1.        Situația unei persoane care dorește să formuleze o opoziție împotriva unei ordonanțe penale care nu a dobândit încă autoritate de lucru judecat și al cărei destinatar este intră în domeniul de aplicare al Directivei 2010/64 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale, astfel încât această persoană trebuie să poată beneficia de dreptul la interpretare și la traducere garantat prin directiva menționată.

(a se vedea punctele 26 și 27)

2.        Articolele 1-3 din Directiva 2010/64 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale care, în cadrul unei proceduri penale, nu permite persoanei care face obiectul unei ordonanțe penale să formuleze o opoziție în scris împotriva acestei ordonanțe într‑o altă limbă decât cea în care se desfășoară procedura, deși această persoană nu stăpânește această din urmă limbă, cu condiția ca autoritățile competente să nu considere, conform articolului 3 alineatul (3) din directiva menționată, că, având în vedere procedura în cauză și împrejurările speței, o asemenea opoziție constituie un document esențial.

Astfel, pe de o parte, dreptul la interpretare prevăzut la articolul 2 din Directiva 2010/64 are ca obiect traducerea de către un interpret a comunicărilor orale dintre persoanele suspectate sau acuzate și autoritățile de urmărire penală, autoritățile judiciare sau, după caz, avocat, cu excluderea traducerii scrise a oricărui înscris prezentat de aceste persoane suspectate sau acuzate. În acest sens, articolul menționat garantează beneficiul asistenței gratuite a unui interpret dacă o persoană formulează ea însăși oral o opoziție împotriva ordonanței penale a cărei destinatară este, la grefa instanței naționale competente, pentru ca aceasta să redacteze un proces verbal privind această opoziție, sau, dacă persoana menționată formulează o opoziție în scris, beneficiul asistenței unui avocat, care își va asuma sarcina redactării documentului corespunzător, în limba în care se desfășoară procedura. În schimb, a impune statelor membre, nu numai să permită persoanelor în cauză să fie informate, pe deplin și în limba lor, cu privire la faptele care le sunt reproșate și să furnizeze propria versiune a acestor fapte, ci și să își asume în mod sistematic traducerea oricărei căi de atac formulate de persoanele în cauză împotriva unei decizii jurisdicționale care le este adresată ar însemna să se meargă dincolo de obiectivele urmărite de Directiva 2010/64.

Pe de altă parte, dreptul la traducerea anumitor documente esențiale prevăzut la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2010/64 nu privește, în principiu, decât traducerea scrisă în limba înțeleasă de persoana în cauză a anumitor documente redactate în limba de procedură de autoritățile competente. El nu include, în principiu, traducerea scrisă în limba în care se desfășoară procedura a unui document precum opoziția formulată împotriva unei ordonanțe penale.

Cu toate acestea, dat fiind că articolul 3 alineatul (3) din directiva menționată permite autorităților competente să decidă în fiecare caz în parte aspectul dacă orice alt document decât cele prevăzute la articolul 3 alineatele (1) și (2) din această directivă este esențial, revine instanței de trimitere, ținând seama în special de caracteristicile procedurii aplicabile unei asemenea ordonanțe penale, precum și ale cauzei cu care este sesizată, sarcina să determine dacă opoziția formulată în scris împotriva unei ordonanțe penale trebuie considerată ca fiind un document esențial a cărui traducere este necesară. În această privință, sunt pertinente împrejurările că această opoziție, care poate fi formulată în scris sau, atunci când este formulată oral, direct la grefa instanței competente, nu este supusă obligației de motivare, trebuie formulată într‑un termen deosebit de scurt, de două săptămâni de la data notificării ordonanței menționate, și nu necesită intervenția obligatorie a unui avocat, și că este redactată de persoana în cauză într‑o limbă pe care o stăpânește, însă care nu este cea în care se desfășoară procedura.

(a se vedea punctele 38, 40-44, 47 și 49-51 și dispozitiv 1)

3.        Astfel cum reiese din interpretarea coroborată a articolelor 3 și 6 din Directiva 2012/13 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, dreptul la informare al persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor în cadrul procedurilor penale și la acuzarea care le este adusă, menționat la articolul 1 din această directivă, privește cel puțin două drepturi distincte, respectiv, pe de o parte, dreptul persoanelor suspectate sau acuzate de a fi informate, în conformitate cu articolul 3 din directiva menționată, cel puțin cu privire la anumite drepturi procedurale, printre care dreptul de a fi asistat de un avocat, dreptul la consiliere juridică gratuită și condițiile pentru obținerea unei astfel de consilieri, dreptul de a fi informat cu privire la acuzare, dreptul la interpretare și la traducere, precum și dreptul de a păstra tăcerea și, pe de altă parte, dreptul la informare cu privire la acuzare, definit la articolul 6 din directiva menționată.

(a se vedea punctele 54-56)

4.        Situația unei persoane vizate de o ordonanță penală care constituie o hotărâre provizorie eliberată la cererea Ministerului Public pentru o infracțiune minoră, care a fost dată fără ședință sau dezbatere contradictorie și nu va dobândi autoritate de lucru judecat înaintea expirării termenului acordat pentru a formula opoziție împotriva acesteia, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2012/13 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale astfel încât persoana în cauză trebuie să poată beneficia de dreptul de a fi informată cu privire la acuzare, iar aceasta pe tot parcursul procedurii.

Deși este adevărat că, având în vedere caracterul sumar și simplificat al procedurii în cauză, notificarea unei asemenea ordonanțe penale nu intervine decât după ce instanța se pronunță asupra temeiniciei acuzației, totuși, în această ordonanță, instanța nu se pronunță decât în mod provizoriu, iar notificarea acesteia reprezintă prima ocazie, pentru persoana suspectată, de a fi informată cu privire la acuzare. În consecință, notificarea unei ordonanțe penale trebuie să fie considerată, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 2012/13, drept o formă de comunicare a acuzației aduse persoanei în cauză, astfel încât trebuie să respecte cerințele impuse în cuprinsul acestui articol.

(a se vedea punctele 59-61)

5.        Articolul 2, articolul 3 alineatul (1) litera (c) și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Directiva 2012/13 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații a unui stat membru care, în cadrul unei proceduri penale, impune persoanei acuzate care nu are reședința în acest stat membru să desemneze un mandatar în vederea notificării unei ordonanțe penale care o privește, cu condiția ca această persoană să beneficieze în mod efectiv de integralitatea termenului acordat pentru a formula o opoziție împotriva ordonanței menționate.

Astfel, atât obiectivul care constă în a permite persoanei acuzate să își pregătească apărarea, cât și necesitatea de a evita orice discriminare între, pe de o parte, persoanele acuzate care dispun de o reședință ce intră în domeniul de aplicare al legii naționale în cauză și, pe de altă parte, cele a căror reședință nu intră în domeniul de aplicare al acesteia, care sunt singurele ținute să desemneze un mandatar în vederea notificării deciziilor jurisdicționale, impun ca persoana acuzată să dispună de integralitatea acestui termen, adică fără ca durata acestuia să fie micșorată cu timpul necesar mandatarului pentru a face ca ordonanța penală să parvină destinatarului său.

(a se vedea punctele 65-68 și dispozitiv 2)